Curs sapt 11 Biofizica

Termografia – principiu, definiţie; termograful medical

TERMOGRAFIA – investigație neinvazivă, nedăunătoare nici pentru pacient, nici pentru medic, cu o
acuratețe comparabilă cel puțin cu celelalte metode de diagnostic imagistic, complementară cu acestea, dar
mult mai puțin costisitoare.
Fiind o metodă funcțională, ea face parte din familia EKG, EEG, EMG, explorează termogeneza
celulară în condiții de sănătate sau de boală.
Astfel, cu ajutorul termografiei se pot detecta bolile înainte de a se manifesta, de a vă da seama că
sunteți bolnav, tratamentul fiind mai ușor și mai puțin costisitor!
Poate fi repetabilă la infinit și conferă posibilitatea unor investigații comparative în special la
verificarea rezultatelor unor tratamente oncologice, antiinflamatorii, antireumatice, endocrine etc. Prin
dialog cu pacientul și coroborat cu un consult medical adecvat, acuratețea diagnosticului se apropie de
nivelul maxim.
Cu ajutorul termografiei se pot descoperi peste 160 de boli! Având în vedere că trăim într-o perioadă
în care maladiile canceroase au cunoscut o creștere neașteptat de mare, termografia își îndeplinește cu
prisosință rolul de avangardă în lupta cu această boală.
Prin posibilitățile ei de diagnostic termografia oferă exploratorului o cantitate imensă de date care
împreună cu alte investigații pot vindeca mai rapid, pot urmări eficiența unor tratamente, în final asigurând
acea stare de bine dorită de toată lumea.
Termografia face o diferențiere a sindromului dureros, pune diagnosticul unor urgențe medicale:
apendicita acută, pancretita acută; și apreciază starea sistemului osos: osteopenie, osteoporoza,
hipocalcemii la copii.
Termografia medicala
Cum functioneaza termograful medical?
Aparatul folosit in aceste investigatii are o functionare oarecum asemanatoare unui aparat de
fotografiat clasic, cu deosebirea ca imaginile captate de acesta se afla in spectrul de radiatie luminoasa
infrarosie. Radiatia infrarosie exista in mod natural insa nu este vizibila ochiului uman, in cazul pacientilor
investigati ea fiind emisa chiar de catre caldura corpului pacientului.
Fiind deosebit de sensibil la diferentele de temperatura ale diverselor parti ale corpului, termograful
acest aparat poate sa puna in evidenta zone cu temperatura usor modificata, temperatura care din punct de
vedere medical poate sa fie rezultatul unui proces inflamator sau de alta natura.
Pe baza informatiilor pe care le furnizeaza termograful, medicul care efectueaza investigatia
imagistica poate sa puna un diagnostic cu o acuratete comparabila cu cea furnizata si de celelalte aparate de
imagistica medicala folosite in prezent, insa la un cost mult mai redus decat acestea.
Termografia ca metoda de diagnostic medical
Termografia este folosita pentru diagnosticul si tratamentul bolilor de natura osteoarticulara,
neurologica si circulatorie.
Cu ajutorul termografului medical se pot diagnostica peste 160 de boli, cele mai frecvente utilizari
fiind pentru bolile osteoarticulare (coxartroza, gonartroza, hernie de disc, spondiloze, afectiuni ale
coloanei vertebrale), boli ale tiroidei (hipertiroidismul, hipotiroidismul, cancer de tiroida), tumori
canceroase in diverse stadii de evolutie (cancer de san, tiroida, etc), alte boli inflamatorii.

Prof.Florenta Mihai
 Recomandari pentru pacientii programati la scanarea termografica
Inaintea unei sedinte de scanare termografica pacientii trebuie sa respecte cateva cerinte minime,
pentru a nu vicia rezultatul investigatiei:
 Cu o seara inainte se poate face baie sau dus, dar nu si in dimineata in care are loc scanarea
(deoarece prin aceasta se modifica temperatura organismului si vom avea un rezultat eronat)
 Cu 24 de ore inainte de scanare nu se va aplica pe corp nici un fel de unguent, crema sau lotiune
 Cu 24 de ore inainte nu se consuma alcool, cafea si nu se fumeaza
 Cu 24 de ore inainte de scanare nu se face masaj
 Este indicat sa nu mancati cu 6 ore inainte de efectuarea termografiei
 Daca faceti tratament pentru HTA (hipertensiune arteriala) sau orice alta afectiune, nu-l intrerupeti!
 Daca este vorba de scanarea sanului, este indicat ca doamnele sau domnisoarele sa fie intre ziua 10
si 15 a ciclului menstrual, numarate de la prima zi a ciclului
 Din momentul in care ati ajuns in centrul medical, trebuie asteptat cca. 30 minute pentru
acomodarea corpului la temperatura din interior
 In sala de asteptare se recomanda sa nu stati cu spatele lipit de scaun sau perete, deoarece si in
aceasta situatie se poate modifica temperatura corpului si se poate obtine un rezultat eronat
 Se recomanda ca orice bijuterie sa fie lasata acasa

Procedee terapeutice bazate pe factori fizici – principii şi efecte terapeutice

(termoterapia, crioterapia, electroterapia, ultrasonoterapia, radioterapia, fototerapia
–LASER)

Termoterapia
Termoterapia este o metoda de tratament nespecific ce utilizeaza ca agent terapeutic factorul termic
vehiculat de diversi vectori ca: apa, lumina, aerul, parafina, namolul, nisipul. Prin aceasta metodologie se
poate creste temperatura tesuturilor pe care se aplica superficial (0,5 cm) sau profund (3,5 cm).
Efectele fiziologice ale termoterapiei :
Efecte circulatorii.
Cresterea temperaturii produce vasodilatatia capilara, asigurand o mai buna circulatie a sangelui in
regiunea unde este aplicata , activand metabolismul local si grabind procesul de videcare.
Efect de crestere a elasticitatii.
La o temperatura intre 40 si 45C, extensibilitatea colagenului din tendoane, ligamente, capsule articulare
sau cicatrici creste, permitand exercitiile de intindere necesare reducerii anumitor retractii. In acelasi timp,
redoarea articulara este diminuata datorita scaderii vascozitatii lichidului sinovial.
Efect decontracturant.
Contracturile musculare sunt combatute, indiferent daca au la origine afectiuni musculo-scheletice sau
neurologice, prin ameliorarea functionarii receptorilor din muschii responsabili cu reglarea tonusului
muscular.
Efect antialgic.
Durerea este diminuata datorita reducerii contracturilor, datorita ameliorarii circulatiei sanguine, dar si prin
actiunea directa asupra mecanismelor de control ale durerii – prin cresterea pragului de perceptie a ei, prin

Prof.Florenta Mihai
inhibarea transmisiei si prin stimularea secretiei de endorfine. Datorita acestor efecte, caldura este folosita
foarte eficient in afectiunile cronice.
Contraindicatiile utilizarii caldurii
 inflamatii acute;
 tulburari circulatorii si limfatice (accentueaza edemul);
 insuficienta cardiorespiratorie,
 hipertensiune arteriala
 tulburari de sensibilitate (risc de arsura);
 afectiuni dermatologice;
 afectiuni canceroase.

Crioterapia
Este un alt adjuvant pretios al recuperarii care foloseste apa rece, gheata, acidul carbonic etc.
Pentru racirea unui segment al corpului. Poate fi aplicata sub forma de impachetari reci, imersii de scurta
durata (1 minut) intr-un mediu apa-gheata, masaj cu cuburi de gheata, bai contrastante etc. Efectele sunt:
scaderea metabolismului local, vasoconstrictie (urmata de vasodilatatie de protectie), diminuarea edemului,
relaxarea musculara, diminuarea sangerarii, diminuarea durerii si a inflamatiei.
In durerea acuta, crioterapia este mai buna decat terapia cu caldura. Aplicatiile reci pe zona afectata pot
contribui la diminuarea spasmului muscular, atat in durerile miofasciale, cat si in cele traumatice.
Se foloseste deseori la sportivi in cazul unor accidentari, combinat cu laserterapie.
Indicatii:
 afectiunile neurologice, care se manifesta prin cresterea spasticitatii (crioterapia este mai
eficienta in aceste cazuri decat aplicarea caldurii);
– afectiunile reumatologice: inflamatorii (reducerea puseelor inflamatorii), artrozele (diminuarea durerii,
destindere), tendinite, bursite, dureri cervicale, dorsale sau lombare, algoneurodistrofie;
– traumatologie si ortopedie pentru ameliorarea durerilor pe parcursul exercitiilor de recuperare, dar si
pentru prevenirea sangerarilor.
 Se contraindica folosirea aplicatiilor reci la persoanele instabile si hipersensibile la frig sau
care prezinta tulburari ale sensibilitatii, afectiuni cardiace, neoplazii, arteriopatii, sindrom Raynaud,
hemoglobinuremie paroxistica la rece etc.

Electroterapia
Electroterapia este o forma de terapie care utilizeaza stimularea electrica pentru a ajuta organismul sa se
vindece si sa se recupereze dupa ce a fost vatamat.

Multi specialisti considera ca electroterapia poate mentine durerea sub control si contribuie la accelerarea
procesului de vindecare.
Stimularea electrica transcutanata nervoasa
Cea mai comuna forma de electrostimulare transcutanata este stimularea electrica transcutanata a nervilor
sau TENS. TENS foloseste electrozi mici care sunt fixati la nivelul pielii.

Terapeutul care administreaza tratamentul poate ajusta intensitatea energiei electice care curge prin
elelectrozi in functie de nivelul de confort si tipul de tratament adecvat pentru pacient, prin intermediul
unui ecran al aparatului TENS.

Prof.Florenta Mihai
Cum actioneaza electroterapia?
TENS actioneaza prin blocarea semnalelor care strabat nervii. Mesajele nervoase sunt de natura electrica si
curentul electric care provine de la unitatea TENS perturba semnalul neurologic.

Un alt beneficiu al folosirii unitatii TENS, este ca electricitatea stimuleaza eliberarea de endorfine care sunt
calmante naturale produse de organism.

Terapia electrica este foarte controversata si exista destul de putine dovezi ca aceasta functioneaza.
Indiferent de situatie, stimularea nervoasa electrica transcutanata ramane o tehnica frecvent utilizata pentru
controlul durerilor de spate si se bucura de utilizare pe scara larga.

Unii bolanvi sustin ca acest tip de tratament face minuni pentru ei, dar de multe ori oamenii de stiinta
speculeaza ca aceasta reactie ar putea fi un raspuns conditionat sau placebo.
Tipuri de electroterapie
In general, tratamentul prin stimulare electrica furnizeaza un curent de joasa intensitate, perceput de bolnav
sub forma unor pulsatii, care actioneaza asupra muschilor si terminatiilor nervoase.

Acest curent electric determina in mod constant contractarea si relaxarea muschilor. Stimularea repetata
poate determina consolidarea si relaxarea muschilor, fapt ce duce la diminuarea durerii.

- Exista mai multe tipuri de electroterapie, utilizate in prezent. Cea mai comuna este, insa, cea
transcutanata. Unul dintre avantajele stimularii electrice transcutanate este ca aparatul cu ajutorul caruia
poate fi aplicata electroterapia poate fi utilizat la domiciliu (in general pentru durerile de spate sau alte
dureri musculare), fapt ce permite bolnavului sa-si trateze problemele, destul de simplu.

Frecventa semnalului electric este reglabila, permitand potrivirea intensitatii si timpului tratamentului.
Semnalul de frecventa poate fi perceput ore in sir fiind suportabil de catre bolnav, iar disconfortul este
redus.

Oricum, tratamentul care implica utilizarea de frecvente inalte are o durata destul de scurta de timp.
Tratamentul TENS cu frecventa joasa este mai inconfortabil si poate dura intre 20-30 de minute, dar
efectele sale au o persistenta mai lunga in timp.

- Un alt tip de electroterapie se numeste curent interferetial si este in esenta, o forma mai profunda de
TENS, in cadrul caruia curentul patrunde mai profund in piele decat in cazul tratamentului TENS.

- Stimularea galvanica este un alt tip comun de electroterapie, fiind utilizata mai ales in tratarea leziunilor
acute, insotite de sangerari sau umflaturi. In acest caz, curentul electric se aplica direct pe zona si poate fi
folosit pentru a opri inflamatia si a grabi vindecarea.

Prof.Florenta Mihai
ULTRASONOTERAPIA
Ultrasunetele (US) sunt sunete (unde acustice, produse prin vibratiile mecanice ale unui mediu
elastic) care au frecventa mai mare de 20 kHz. Undele acustice sunt fluctuatii ale presiunii in mediul
respectiv, fluctuatii care se propaga sub forma unor unde. Acestea determina vibratii ale particulelor
mediului care sufera deplasari pe directia de propagare a undei acustice. Spunem ca undele acustice sunt
unde longitudinale.
In medicina se folosesc ultrasunete cu frecvente cuprinse intre 1 si 13 MHz, la o putere medie mica
(~3-50 mW). Pentru ultrasunete in pulsuri, puterea maxima poate atinge insa valori de ordinul 1 Watt.
Presiunea maxima exercitata asupra tesutului moale de un puls de ultrasunete cu intensitatea I = 1 Watt/cm2
este de 1,8 atm:

unde ρ = densitatea tesutului (≈ ρapa pentru tesuturi moi), c = viteza de proare a US in tesut.
O caracteristica a mediului este impedanta acustica
Z = ρc
Impedanta acustica se masoara in Rayl (Rayleigh) sau Ohmi acustici. 1 Rayl (1 Ohm acustic) = 1 kg/m2s.
La temperaturi intre 22-37°C, c ≈ 1500 m/s si Z ≈ 1,3-l,8 MRayl in tesuturi moi, si c ≈ 4000 m/s, Z
~ 8 MRayl in os (1 MRayl  106 Rayl).

ATENUAREA US
Atunci cand un fascicul de ultrasunete traverseaza un mediu, o parte din energia US este absorbita
de atomii din mediul respectiv (prin excitari, ionizari, incalzire). Pe langa procesele de absorbtie, in mediu
se produce si imprastierea undelor acustice, prin deflexii (schimbari ale directiei) datorate reflexiilor
interne pe diferite structuri neomeogene din material. In acest fel, o parte din undele acustice incidente
parasesc directia de proare a ultrasunetelor incidente (ies din fascicul), fiind imprastiate in tesut. Reducerea
intensitatii undelor acustice prin absorbtie si imprastiere determina atenuarea fasciculului de ultrasunete.
Intensitatea unei unde acustice (I) reprezinta energia transportata de unda in unitatea de timp prin
unitatea de suprafata perpendiculara pe directia de proare. Cu cat distanta parcursa in mediu este mai mare,
cu atat intensitatea fasciculului va fi mai mica. Datorita proceselor de atenuare, intensitatea fasciculului
scade exponential cu distanta in material, conform legii lui Lambert:

I0 = intensitatea la intrarea in mediu

I = intensitatea la adancimea x
μ = coeficientul de atenuare al mediului. Acesta depinde de natura mediului (de tipul de molecule din
mediu) si de frecventa ν a ultrasunetelor (μ este proportional cu ν1,1). μ este mai mare daca mediul absoarbe
mai multa energie.
Reflexia la suprafata de separare a doua medii cu impedante Z1 si Z2 este caracterizata prin
coeficientul de reflexie R: R = Er/Ei, unde Er este energia undei reflectate, iar Ei energia undei incidente, iar
R = ((Z1 – Z2)/(Z1 + Z2))2

Prof.Florenta Mihai
La interfata aer/apa, R ≈ 1 (practic toata unda este reflectata inapoi aer), de aceea, in explorarile
ultrasonografice, trebuie sa fie evitat stratul de aer dintre sonda emitatoare si pielea pacientului (de ex. prin
ungerea pielii cu ulei de parafina prin care se poate realiza un contact bun).

EFECTELE US
Efectele fizice ale US pot fi: mecanice (cavitatie, omogenizare, precipitare, coagulare, dispersie,
microcurenti de fluid), termice (incalzire), electrice (formarea dublului strat ionic la suprafata de separare
dintre doua medii cu aparitia unor diferente de potential, ionizari) si optice (modificarea indicelui de
refractie al substantei).
Pe masura ce ultrasunetele sunt atenuate in tesut, caldura absorbita este transformata in caldura.
Efectul este foarte puternic in oase, dand senzatia de durere. Totusi, la intensitatile folosite in investigatiile
clinice, efectul de incalzire este neglijabil.
Un alt efect important al ultrasunetelor este procesul de cavitatie. Variatiile periodice ale presiunii,
induse sub actiunea ultrasunetelor, induc aparitia unor bule (cavitati) de vapori sau gaze rarefiate, care se
dilata si se comprima periodic. La o anumita raza a bulei se produce fenomenul de rezonanta (de exemplu
1,8 μm la 2 MHz), la care presiunea si energia inmagazinata in cavitatie creste foarte mult, ceea ce conduce
la decompresie prin implozie. Socul imploziei poate duce la ruperea unor macromolecule sau structuri
aflate in apropiere. Cavitatile au un timp de viata foarte scurt (10-6 s). In interiorul acestora se produc
excitari si ionizari, care conduc la formarea de radicali liberi, la aparitia unor acumulari de sarcini electrice
in interior si dezvoltarea unor diferente mari de potential electric. Ca urmare, se pot produce descarcari
electrice in gazele rarefiate din cavitate, insotite de emisii de radiatii luminoase (ultrasonoluminescenta).
Destinderea si contractia periodica a bulelor determina aparitia unor microcurenti de fluid pe o
scala microscopica in vecinatatea cavitatilor. Microcurentii pot produce importante leziuni celulare. Pentru
intensitatile folosite in investigatiile clinice, fenomenul de cavitatie si aparitia de microcurenti sunt
neglijabile.
Efectele chimice si electrochimice ale US pot fi de oxidare, reducere, polimerizare,
depolimerizare, modificare a conductibilitatii electrice a lichidelor.
Efectele biologice ale ultrasunetelor sunt consecinta efectelor fizico-chimice asupra structurilor vii.
In functie de intensitatea ultrasunetelor, exista trei categorii de efecte:
a. Ultrasunetele de intensitate mica, < 0,5 W/cm2, produc modificari functionale.
b. Ultrasunetele de intensitate medie, 0,5 < I < 5 W/cm2, produc modificari structurale reversibile.
c. Ultrasunetele de intensitate mare, > 5 W/cm2, produc modificari structurale ireversibile. Pot fi utilizate la
distrugerea bacteriilor, prepararea vaccinurilor si distrugerea tumorilor.
Adancimea de patrundere a ultrasunetelor in tesuturi este de 5-7 cm. Ultrasunetele de inalta
frecventa sunt puternic absorbite si produc efecte locale. Ultrasunetele de joasa frecventa produc efecte
generale. La doze moderate pielea are o permeabilitate marita pentru substantele medicamentoase. Dozele
mici produc vasodilatatie, cele mari vasoconstrictie. Ultrasunetele din categoriile a si b pot fi folosite in
tratamentul starilor reumatismale, afectiunilor sistemului nervos periferic, nevralgiilor, nevritelor
(diatermie cu ultrasunete). Sunt spasmolitice, antialgice, antiinflamatorii. Se pot folosi, de asemenea, in
afectiuni ale aparatului locomotor, nervilor periferici, aparatului circulator, in tratamentul bolii ulceroase,
spasme pilorice, intestinale etc.
Personalul care lucreaza cu ultrasunete (16-25 kHz, 100 dB) poate sa prezinte anumite manifestari
neurovegetative cum ar fi perturbarea functiilor de termoreglare si a functiei suprarenalei, tulburari psihice
(halucinatii), tulburari de echilibru, bulimie.

Prof.Florenta Mihai
Radioterapia - cum funcţionează, metode de tratament
Radioterapia
Constă în utilizarea medicală a radiaţiei ionizante ca parte a tratamentului cancerului pentru a
controla proliferarea celulelor maligne. Poate fi folosită în scop curativ sau adjuvant în tratarea cancerelor,
în funcţie de tipul, localizarea şi stadiul tumorii, precum şi de starea generală a pacientului. Radioterapia
este combinată cu alte tipuri de tratament cum ar fi chemioterapie şi intervenţia chirurgicală. Folosirea
radiaţiilor ionizante în distrugerea tumorilor cancerigene se bazează pe legea lui Bergonie şi Tribondeau,
conform căreia radiosensibilitatea unui ţesut este cu atât mai pronunţată cu cât în el au loc mai multe
mitoze şi este mai puţin diferenţiat, acestea fiind chiar caracteristicile tumorilor maligne.
În esenţă, în radioterapie iradierea trebuie concentrată în zona tumorii, protejând zonele adiacente
sănatoase. De aceea, primul pas constă în folosirea tehnicilor imagistice (de preferat a celor care nu
utilizează radiaţie ionizantă) pentru localizarea precisă a tumorii, urmată de iradierea locală a tumorii prin
transmitere de fascicule din mai multe direcţii de radiaţii ionizante, evident cu un control foarte exact al
dozelor de radiaţie absorbite de tumoră şi de zonele sănătoase.
Radioterapia cuprinde proceduri teleradioterapice şi brahiradioterapice.
Teleradioterapia utilizează surse exterioare de radiaţii, producătoare de fascicule ce pot fi proiectate
din multiple direcţii asupra tumorii, în funcţie de localizarea acesteia. Uzual se folosesc următoarele tipuri
de surse:
- surse de raze X sub formă de tuburi Coolidge sau realizate cu ajutorul unor betatroane
(acceleratoare circulare de electroni;
- surse de electroni acceleraţi;
60
- surse de raze γ produse de izotopul Co care au timpul de înjumătăţire de aproximativ 5 ani
14
(cobaltoterapie); sursele sunt foarte intense (pot avea o activitate radioactivă 3,7.10
dezintegrări/secundă). Sursele sunt păstrate în containere de plumb şi asigură circa 3 Gray în mai puţin de
două minute. Se întâlnesc şi surse de protoni, deuteroni, nuclee de heliu, mezoni π negativi, sau de
neutroni.
Brahiradioterapia (numită şi radioterapie de mică distanţă sau radioterapie de contact)
presupune introducerea de izotopi radioactivi în tumoră sau în imediata ei vecinătate, sub formă de ace (de
226 137
Ra sau Cs) care se lasă 3 - 7 zile în tumoră, sau sub formă de capsule (acestea conţin radioizotopi cu
222 198
viaţă scurtă, spre exemplu Rn cu timpul de înjumătă_ire de 3,8 zile, Au cu timpul de înjumătă_ire de
2,7 zile) implantate permanent în tumoră. O altă metodă brahiradioterapică este injectarea unei soluţii
198
coloidale de Au.
Pacienţii supuşi brahiradioterapiei devin surse de iradiere pentru ceilalţi bolnavi şi pentru personalul
medical, astfel încât aceştia trebuie să ia măsurile de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante
Radioterapia are însă şi aplicaţii în condiţii benigne cum ar fi tratamentul nevralgiei trigeminale.
Cancerul este o boală care seceră sute de mii de vieţi anual şi este a doua cauză de deces în lume, precedată
de bolile sistemului circulator.
În sprijinul bolnavilor există numeroase terapii curative, cu rată de succes mai mică sau mai mare. Între
acestea se numără şi radioterapia, o procedură care poate vindeca pacientul bolnav de cancer sau care poate
fi folosită ca terapie adjuvantă, pentru a preveni recidivele după o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a
tumorii primare.

Prof.Florenta Mihai
Radioterapia este folosită pentru tratamentul cancerului încă de acum 100 de ani, când au fost descoperite,
în anul 1895, razele X de către Wilhelm Roentgen.Modernizarea acestei tehnici a avut loc însă cu
precădere în anii 1900, când celebra Marie Curie, prima femeie laureată cu Nobel, a descoperit
elementele radioactive – poloniu şi radium, experiment care, de altfel, i-a şi adus tragicul sfârşit.
Ce este radioterapia?
Radioterapia este o metodă terapeutică cu acţiune loco-regională, care foloseşte radiaţiile ionizante pentru
distrugerea celulelor tumorale maligne (celulele canceroase). Pe lângă tratarea unor forme de cancer, în
situaţii relativ limitate şi folosind doze mici, poate fi utilizată pentru efectul său de scădere a inflamaţiei în
tratarea afecţiunilor articulare inflamatorii degenerative.
În ce constă efectul radioterapiei, cum funcţionează asupra tumorii?
Radioterapia modernă se diferenţiază de tehnicile anterioare de radioterapie prin precizia ridicată a iradierii
şi prin reducerea substanţială a timpului de tratament. Radioterapia constă în utilizarea radiaţiei ionizate
pentru a distruge celulele canceroase, cu un minimum de efecte secundare la nivelul organelor sau
ţesuturilor sănătoase din vecinătatea tumorii, fără a avea influenţe majore asupra calităţii vieţii pacienţilor.
Radioterapia acţionează asupra acestor celule pe două căi:
- Directă – distruge în mod direct celula canceroasă
- Indirectă – produce modificări la nivelul metabolismului celulei canceroase, modificări care vor conduce
la moartea acesteia.
Datorită preciziei şi eficienţei asupra tumorii canceroase, peste 60% din cazurile de cancer din Europa sunt
tratate prin radioterapie.
Sunt afectate celulele/zonele sănătoase?
În general, radiaţiile sunt direcţionate către tumora şi zona din imediata vecinătate a acesteia, lucru care
distruge tumora primară şi reduce riscul de răspândire la organele din apropiere. Tehnologia de ultimă
generaţie IMRT-VMAT permite modularea dozei totale de radiaţii, astfel încât tumora primară să fie tratată
cu doze mari şi ţesuturile sănătoase din vecinătate să fie cât mai protejate.
Pentru a obţine un raport beneficii/riscuri în favoarea pacientului, administrarea dozei totale de radiaţii se
face în mai multe zile consecutive, folosind zilnic cantităţi mici de radiaţii. Acest proces se numeşte
fracţionare şi în general administrarea se face 5 zile/săptămână (de luni până vineri) cu 2 zile de pauză,
astfel încât ţesuturile sănătoase să se poată reface.
Care sunt scopurile radioterapiei?
Tratamentul prin radioterapie poate fi utlizat cu două scopuri, curativ şi paliativ.

Radioterapia curativă este denumită atunci când cancerul poate fi vindecat şi are ca scop distrugerea
completă a celulelor canceroase. Aceasta poate fi administrată în momente diverse, singură sau împreună
cu alt tratament: înainte de intervenţia chirurgicală, pentru a micşora tumora, sau după operaţie, pentru a
opri creşterea celulelor canceroase care ar putea rămâne. Aceasta poate fi administrată, de asemenea,
înainte, în timpul sau după chimioterapie sau tratamentul hormonal, pentru a îmbunătăţi rezultatele
generale.

Radioterapia paliativă se utilizează atunci când vindecarea totală a cancerului nu mai este posibilă, dar
ameliorarea simptomelor face viaţa pacientului mai confortabilă şi calmează durerea.

Prof.Florenta Mihai
Care sunt tumorile / bolile care de regulă folosesc radioterapia ca tratament?
Decizia de a trata o tumoră cu radiaţii se bazează pe localizarea tumorii primare şi în funcţie de celulele
tumorale, dacă acestea sunt radiosensibile. Radioterapia cu scop curativ este utilizată în tratarea unor forme
de cancer, de cele mai multe ori fiind o parte integrantă a tratamentului, alături de chimioterapie, chirurgie
şi hormonoterapie.
În cazul tumorilor radiosensibile, radioterapia poate fi singurul tratament necesar pentru tratarea şi
vindecarea lor, deoarece acestea răspund prompt şi arată o regresie după administrarea de doze moderate de
radiaţii. Tipurile de cancer extrem de radiosensibile sunt leucemia (cancer al celulelor sanguine) şi
limfomul (cancer al sistemului limfatic). Alte tumori radiosensibile includ cancerul de col, de laringe, de
sân şi de prostată.

Tipurile de cancer cu cea mai mare incidenţă în România la care se aplică radioterapia sunt: cancerul de
sân, de col uterin, cancerul uterin (endometrial), de prostată, cancerul colorectal, de stomac, pulmonar.
Există tumori la care NU se recomandă radioterapia?
Nu toate tipurile de tumori sunt sensibile la radiaţiile ionizante (radiaţiile folosite în radioterapie). Cancerul
de ovar, unele forme de cancer de tiroidă şi melanomul malign – sunt câteva dintre formele de cancer în
tratamentul cărora radioterapia are rol limitat.
Care sunt principalele efecte secundare?
Efectele secundare la radioterapie variază major în funcţie de localizarea tumorii tratate, structurile
anatomice aflate în imediata sa vecinătate, doza totală de radiaţii administrată şi nu în ultimul rând de
sensibilitatea fiecărui pacient în parte. Alte boli ale pacientului pot să infuenţeze efectele secundare ale
radioterapiei.
Care sunt cele mai frecvente metode de radioterapie folosite
Radioterapia este de 4 tipuri:
 Radioterapie externă (transcutanată sau teleradioterapie) – sursa de radiaţii este exterioară
corpului şi este reprezentată de un aparat (accelerator liniar) care produce fascicule de radiaţii
îndreptate spre ţinta tumorală după traversarea ţesuturilor superficiale.

 Radioterapia endocavitară/interstiţiala (brahiterapia) – sursa de radiaţii este în interiorul

corpului, prin plasarea de surse radioactive în interiorul sau în apropierea tumorii, surse care
administrează o doză mare de radiaţie în volumul tumoral şi totodată reduc expunerea la radiaţii a
ţesuturilor sănătoase.

Brahiterapia poate fi folosită cu scopul de a vindeca tumorile canceroase, în cazul în care acestea
sunt mici sau avansate doar local, cu condiţia ca boala să nu aibă metastaze (răspândite în alte părţi
ale corpului).

 Radiochirurgia – este o tehnică specială de radioterapie, utilizată în tratarea tumorilor într-un mod
neinvaziv, puternic şi eficient. Cea mai avansată formă de radiochirurgie utilizează sistemul
Cyberknife - cu o acurateţe deosebit de precisă, acesta emite radiaţii din mai mult de 1600 de
unghiuri diferite spre ţinta tumorală şi permite tratar

Prof.Florenta Mihai
  Radioterapia metabolică – administrarea unor substanţe radioactive la nivelul sistemului
circulator – este o formă de radioterapie folosită mai ales în tratarea metastazelor osoase multiple
extinse la nivelul întregului schelet sau pentru unele forme de cancer de tiroidă.
În prezent, exista 3 tehnici moderne de radioterapie externă:

• 3D CRT – radioterapie conformaţională 3D;

• IMRT – radioterapie cu intensitate modulată cu fascicule de tratament fixe, în care modularea intensităţii
fasciculului de iradiere se face prin modificarea poziţiei lamelelor colimatorului MLC (colimator
multilamelar);

• VMAT – arcterapie modulată volumetric, este ultima inovaţie în IMRT, tehnica rotaţională de
radioterapie cu intensitate modulată unde acceleratorul se roteşte în jurul pacientului pentru a ţinti radiaţia
asupra ţesutului bolnav din diferite unghiuri. Modulaţia este creată de arce suprapuse.

Mai sunt utilizate şi alte tehnologii precum radioterapia 2D sau aparatele cu cobalt, dar sunt cu mult
depăşite în comparaţie cu evoluţia aparaturii actuale. În prezent, în România, cea mai utilizată tehnică de
iradiere este cea 2D, fără integrarea unui sistem computerizat pentru planificarea tratamentului şi a unui
computer tomograf simulator.
Tehnologia de ultima generaţie IMRT – VMAT asigură unul dintre cele mai performante tratamente
de radioterapie disponibile în lume. Aceasta prezintă următoarele avantaje:
 posibilitatea personalizării tratamentului şi adaptării la forma tumorală, fiind un tip de radioterapie
înalt conformaţională;
 timpul scurt al unei şedinţe de radioterapie, de maxim 5-7 min/sesiune, ceea ce creşte confortul
pacientului şi precizia iradierii;
 gradul de libertate suplimentar oferit prin rotaţia sursei de iradiere în jurul pacientul iradiat şi a
vitezei de rotaţie a acesteia, ceea ce permite ca tumoarea să fie abordată la 360 de grade;
 posibilitatea modificării debitului dozei de radiaţie în timpul iradierii;
 precizia fasciculelor de radiaţii îndreptate spre ţinta tumorală şi reducerea iradierii ţesuturilor
normale, ceea ce scade riscul reacţiilor adverse acute şi cronice;
 posibilitatea administrării unor doze terapeutice optime în volumele ţintă, precum şi obţinerea în
interiorul volumului ţintă a unor zone cu doze diferite, ceea ce asigură eficacitatea tratamentului şi
creşte şansele de control tumoral.
Cum se face tratamentul?
Profesorul Dr. Ion-Christian, directorul medical al centrului Amethyst, având o experienţă de peste 25 de
ani în oncologie, recomandă pentru pacienţii săi un tratament complex, care implică atât aspectele ce ţin de
radioterapie, cât şi de nutriţie, ameliorarea durerii şi factori psihologici.
Astfel, fiecare caz trebuie analizat individual de o echipă multidisciplinară, urmând ca strategia de
tratament să fie decisă în cadrul unei Comisii Oncologice („Tumor Board”). Aceasta este una dintre cele
mai complexe şi inovative abordări în tratarea bolnavilor de cancer ce presupune ca decizia de tratament să
fie una colectivă, integrată şi luată în funcţie de recomandările specialiştilor fiecărui pacient, istoricul său
medical şi evoluţia stării sale de sănătate, precum şi în funcţie de protocoalele internaţionale în
radioterapie.
Practica medicală a dovedit că astfel, şansele de reuşită în tratarea pacienţilor oncologici sunt mult mai

Prof.Florenta Mihai
mari decât în cazul unei abordari clasice.
Radioterapia este administrată în sistem ambulatoriu, iar numărul de tratamente de care pacientul va avea
nevoie depinde de mai mulţi factori ai stării sale şi de tipul de cancer de care acesta suferă. După tratament,
pacientului i se oferă instrucţiuni speciale, spre exemplu cu privire la îngrijirea zonei de tratament.
Fototerapia (terapia cu lumina)
Fototerapia (terapia cu lumina) reprezinta expunerea la lumina mai intensa decat lumina becului, dar nu la
fel de intensa ca lumina soarelui. Pentru terapia cu lumina nu se folosesc: lumina cu ultraviolete, lampi ce
emana caldura sau lampi de bronzat.

Terapia cu lumina poate fi utila in tratamentul depresiilor si poate influenta (reseteaza) "ceasul biologic"
(ritmul circadian), ce controleaza somnul si trezirea.

Fototerapia consta, in mod tipic, in asezarea persoanei in fata unei lampi fluorescente cu intensitate
crescuta, in fiecare dimineata timp de 30 de minute, pana la 2 ore.
Utilitatea si indicatii ale fototerapiei
Majoritatea persoanelor folosesc fototerapia pentru a trata tulburarile afective sezoniere, reprezentate de
depresii legate de diminuarea zilei si reducerea luminii solare in lunile de toamna si iarna. Starea psihica a
celor mai multe persoane cu tulburari afective sezoniere se amelioreaza dupa fototerapie. Acest lucru poate
fi pus pe seama inlocuirii luminii solare diminuate cu razele sintetice si resetarea ceasului biologic.
Fototerapia are eficienta maxima atunci cand este folosita dimineata, dupa trezire. Medicul va indica
mometul propice de utilizare al acestei terapii, dupa ce se va consulta cu pacientul. Desi raspunsul la
aceasta terapie poate aparea in 2-4 zile, in unele cazuri pot fi necesare uneori pana la 3 saptamani de terapie
pentru ca amelioarea simptomelor de tulburari afective sezoniere sa se produca. Unele persoane cu
tulburari emotionale sezoniere, in special cei care se trezesc devreme dimineata, pot sa foloseasca
fototerapia timp de 1-2 ore in timpul serii.
Fototerapia este in general un procedeu sigur si poate fi asociat cu alte tipuri de terapii. In cazul in care
simptomele de depresie nu se amelioreaza sau se agraveaza, trebuie consultat medicul.
Efectele adverse cele mai frecvente ale fototerapiei sunt:
-tensiune oculara si tulburari vizuale
-cefalee
-agitatie sau senzatie penibila
-greata
-transpiratii.
Aceste efecte adverse pot fi eliminate prin diminuarea timpului de expunere.
Persoanele ce au pielea sau ochii sensibili nu trebuie sa foloseasca fototerapia fara un aviz din partea
medicului. Inainte de a se incepe o terapie alternativa sau de a se combina o terapie alternativa cu o terapie
standard, este important sa se consulte medicul. Este posibil sa fie daunatoare intreruperea terapiei standard
si folosirea numai a unei terapii alternative.

FOTOTERAPIA
Iradierea corpului cu radiatii electromagnetice neionizante (radiatii infrarosii, vizibile si
ultraviolete), efectuata in asa numitele bai de soare sau bai de lumina (naturala sau artificiala) are efecte
terapeutice in unele afectiuni generale, dereglari ale echilibrului hidromineral, boli de piele etc. In cursul de

Prof.Florenta Mihai
fotobiologie au fost mentionate cateva efecte biologice ale radiatiilor ultraviolete, care justifica utilizarea
procedurilor terapeutice de iradiere cu aceste radiatii, fie ca atare, fie dupa o prealabila administrare de
substante fotosensibilizatoare.

TERAPIA CU RADIATIE LASER

Un laser („Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation”) este o sursa optica ce emite
fotoni intr-un fascicul coerent de radiatii electromagnetice. Fasciculul este aproape monocromatic (cu o
buna aproximatie, toti fotonii au aceeasi lungime de unda), foarte intens (rata de emisie raportata la
suprafata este foarte mare) si ingust, practic unidirectional (fotonii au aceeasi directie, iar extinderea
laterala a fasciculului este foarte mica). Radiatia laser este polarizata.
Spre deosebire de lasere, sursele obisnuite de lumina emit in toate directiile radiatie necoerenta,
nepolarizata si cu un spectru larg de lungimi de unda.
COMPONENTELE UNUI LASER

Mediul laser activ este un material care produce amplificare optica. Aceasta se realizeaza prin
emisie stimulata: o mare parte din mole 949d33j culele sau atomii materialului sunt stimulati de sursa de
pompaj sa treaca pe un nivel superior de energie, E1. Dupa un anumit timp, atomii aflati in stare excitata
incep sa emita fotoni, revenind astfel pe nivelul energetic E0 corespunzator starii fundamentale. Acest
proces se numeste emisie spontana. Oricare din acesti fotoni emisi spontan poate sa fie absorbit de un atom
ramas in stare fundamentala sau poate sa perturbe un atom excitat, fara insa a-i ceda energie. Deoarece o
stare excitata este instabila, aceasta perturbare determina tranzitia atomului excitat la starea fundamentala
(care este stabila), prin emisia unui foton avand aceeasi energie, directie si faza ca si fotonul incident.
Aceasta este emisia stimulata.
O parte din fotonii emisi de atomii materialului sunt reflectati in interiorul mediului laser activ
printr-un sistem special de oglinzi, putand stimula emisia altor fotoni. In acest fel, sunt emisi din ce in ce
mai multi fotoni, realizandu-se amplificarea optica. Sistemul de oglinzi in dispozitivul laser formeaza o
cavitate optica rezonanta: geometria sistemului de oglinzi este realizata astfel incat sa fie amplificate
undele electromagnetice de o anumita frecventa (frecventa de rezonanta a cavitatii). Acestea se reflecta de
mai multe ori pe suprafata oglinzilor, iar prin compunerea tuturor undelor respective in interiorul
materialului laser se obtine o unda rezultanta cu aceeasi frecventa, dar de intensitate mult mai mare. In
interiorul cavitatii optice rezonante, orice unda care se proa perpendicular pe oglinzi si are frecventa egala
cu frecventa de rezonanta a cavitatii intra in rezonanta cu cavitatea si va fi amplificata. Fotonii emisi
spontan au directii aleatoare. Undele care nu se proa paralel cu axa longitudinala a cavitatii rezonante nu
sunt amplificate si nu sunt transmise in fasciculul laser. De aceea, fasciculul laser este bine colimat. In plus,

Prof.Florenta Mihai
datorita proprietatilor emisiei stimulate, toate undele electromagnetice emise vor avea acelasi de polarizare,
deci radiatia laser este total polarizata. Oglinda partiala aflata la iesire reflecta doar o parte din fotoni (intre
20% si 60%, in functie de tipul laserului). Fotonii reflectati revin in mediul laser, contribuind la
amplificarea optica. Restul fotonilor sunt emisi printr-o apertura a oglinzii, formand fasciculul laser.
Mediul laser poate produce amplificare optica numai daca numarul atomilor in stare excitata (N1)
din material este mai mare decat numarul atomilor in stare fundamentala (N0). In acest caz spunem ca in
mediu s-a produs o inversie de populatii. Daca insa N0 > N1, rata de absorbtie este mai mare decat rata de
emisie a fotonilor, astfel incat emisia de radiatie se atenueaza. Daca N0 = N1, nu exista o rata neta de
emisie. In acest caz mediul laser se numeste optic transparent.
Exemple de medii laser:
- anumite cristale dopate cu ioni ale pamanturilor rare (neodimiu, iterbiu) sau ale unor metale (titan, crom).
Cele mai des utilizate cristale: granat de ytriu si aluminiu (YAG), ortovanadat de ytriu (YVO4), rubin sau
safir;
- sticle dopate cu ioni laser-activi;
- gaze: amestecuri de heliu si neon (He-Ne), azot, argon, monoxid de carbon, dioxid de carbon sau vapori
ale unor metale (cupru, argint);
- excimeri (dimeri excitati): F2, ArF, XeCl, XeF;
- semiconductori: galiu-arseniu (GaAs), indiu-galiu-arseniu (InGaAs), galiu-azot (GaN).
In mediul laser activ inversia populatiilor se realizeaza prin pompaj optic. Sursa de energie pentru
pompajul optic poate fi un curent electric (de exemplu in semiconductori sau gaze, prin descarcari electrice
la tensiuni inalte), lumina produsa de lampi cu descarcare in gaz sau de un alt laser, reactii chimice (cazul
laserelor chimice, de ex. laserul cu fluorura de hidrogen: hidrogenul gazos reactioneaza cu produsii de
combustie ai etilenei in trifluorura de azot), fisiune nucleara (lasere cu pompaj nuclear), sau fascicule de
electroni de mare energie.
INTERACTIA RADIATIEI LASER CU TESUTUL
a) Procese termice
- coagulare
- vaporizare
b) Procese netermice
- efecte fotomecanice
- efecte fotochimice
Efecte termice
In conditii normale, temperatura corpului este de 37sC. O incalzire de scurta durata a unui tesut la o
temperatura < 60sC nu produce nici o modificare in tesut. La temperaturi care depasesc 60sC, apare
coagularea: proteinele se denatureaza, suferind transformari ireversibile. In sange, eritrocitele afectate
determina formarea trombusurilor (cheaguri de sange). Prin denaturare, fibrele de colagen se scurteaza
ireversibil.
La 100sC apa incepe sa se evapore, distrugand membrana plasmatica a celulelor (prin explozie).
Temperatura in tesut ramane la 100sC pana cand se evapora toata apa. Deoarece apa necesita multa energie
pentru vaporizare, procesul de evaporare este relativ lent. Practic, temperatura nu creste peste 100sC un
timp destul de mare, chiar daca tesutul ramane in continuare sub actiunea fasciculului laser. Daca emisia
continua, temperatura poate atinge 400sC. Se produce carbonizarea tesutului.

Efecte fotomecanice:

Prof.Florenta Mihai
 - tensiuni elastice
- ruperi prin vaporizare exploziva
- unde de soc
Toate efectele fotomecanice conduc la fotoablatie. In sens larg, ablatie semnifica „eliminare”.
Sensul medical/biologic al ablatiei se refera in special la inactivarea celulelor (care impiedica tesutul sa isi
desfasoare procesele fiziologice de supravietuire), nu neaparat la eliminarea fizica a celulelor.
Pulsurile laser cu energie mica pot avea o intensitate extrem de mare atunci cand fasciculul este
foarte ingust. De exemplu, un puls laser cu durata de 0,1 ns, diametrul de 50 m si energia de 3 mJ are
intensitatea

I= !!
In astfel de cazuri se produce o unda de soc mecanic, datorata numarului extrem de mare de fotoni
imprastiati in tesut, care produc o incalzire rapida a tesutului iradiat. Apar intinderi elastice ale tesutului si
procese de recul in urma ejectiei materialului distrus. Toate acestea genereaza o unda de soc care se proa in
tesut cu viteza sunetului (sau mai mare), ducand la tensiuni foarte mari si distrugerea tesutului. Utilizare in
tratamentul unor afectiuni oculare (cataracta, remodelarea corneei), in cardiologie (angioplastie, aritmii),
chirurgie ortopedica (ablatie de cartilaj sau os – genunchi, articulatii), stomatologie (perforatii in carii,
gingii).

Efecte fotochimice
Radiatiile UV pot rupe unele legaturi chimice ale moleculelor. Polimerii sunt desfacuti in molecule
mici care, nemaifiind legate, difuzeaza in tesut. Laserele cu excimeri produc radiatie ultravioleta si sunt
extrem de performante, avand o rezolutie spatiala < 1 m. Un puls de laser de acest tip indeparteaza 0,25
m de tesut! Metoda de mare acuratete, utilizata in special in corectarea defectelor de forma ale corneei.
ANGIOPLASTIA CU LASER
Este o procedura prin care se elimina placa ateromatoasa coronariana intr-o zona in care placa
blocheaza fluxul sanguin. Un cateter cu laser este introdus in artera, traversand zona de blocaj (1).
Cateterul contine fibre optice multiple, subtiri si foarte flexibile, care faciliteaza inaintarea si pozitionarea
laserului in artera. Se utilizeaza un laser excimer cu clorura de xenon ( = 308 nm) in regim de pulsuri.
Pulsurile laser vaporizeaza placa in straturi succesive, descompunand-o in molecule si fragmente
microscopice (2). Pe durata operarii laserului, cateterul inainteaza in zona de blocaj, redeschizand artera
(3). Daca exista blocaje multiple, cateterul este pozitionat la urmatorul blocaj si faza de ablatie (2) se
repeta. Dupa eliberarea blocajelor, cateterul este retras. Pentru evaluarea rezultatelor se efectueaza o
radiografie cu contrast, in care este vizualizat fluxul sanguin in artera (se injecteaza intravenos o substanta
de contrast, apoi se efectueaza radiografia cu raze X). Daca este necesar, se procedeaza la angioplastia cu
balon. Se reintroduce un cateter avand atasat in partea terminala un balon. In zona afectata a arterei balonul
este expandat, netezind peretii arteriali si largind artera (4). Cateterul este apoi retras si circulatia sanguina
restabilita (5).

LITOTRIPSIA
Calculii renali sunt fragmentati utilizand radiatia emisa de un laser Ho (holmiu):YAG ( = 2,12 m), in
pulsuri avand durata de 250 s. Radiatia este transmisa printr-un endoscop cu fibre optice.

Prof.Florenta Mihai
 OPERATII CU LASER ALE TUMORILOR
In general, terapia cu laser se aplica pentru a reduce
sau distruge tumorile superficiale, prin efecte termice, dar si
in chirurgia paliativa, pentru a reduce sangerarile sau pentru
a elibera obstructiile traheei sau esofagului. Laserul poate fi
de asemenea folosit in extractia polipilor sau tumorilor care blocheaza colonul sau stomacul. Terapia cu
laser poate fi aplicata ca atare, dar in majoritatea cazurilor este combinata cu alte tratamente (chirurgie,
chimioterapie, radioterapie). In unele cazuri se utilizeaza laserul pentru cauterizarea terminatiilor nervoase,
cu scopul de a diminua durerile post-operatorii, sau pentru fotocoagularea vaselor de sange care hranesc
tumora, limitand cresterea si expansiunea celulelor tumorale. In general, radiatia laser este administrata
tesutului prin intermediul unui endoscop flexibil, la care sunt atasate fibrele optice de transmisie. In terapia
cancerului se utilizeaza in special trei tipuri de lasere: laserul cu dioxid de carbon, laserul cu argon si
laserul Nd:YAG. Laserele cu argon si CO2 sunt utilizate in special in terapia cancerului pielii, deoarece au
o distanta mica de atenuare. Laserul Nd:YAG este folosit in special in tratamentul tumorilor unor organe
interne (uter, colon, esofag, trahee, ca urinara). Laserul cu argon este utilizat de asemenea in terapia
fotodinamica pentru activarea substantei fotosensibilizatoare care distruge celulele tumorale.
Terapia cu laser a melanomului intraocular
Irisul, corpul ciliar si coroida contin melanocite, celule pigmentare. Cand acestea devin canceroase,
cancerul se numeste melanom. Laserul se utilizeaza in terapia melanomului coroidal. Tumorile coroidale
apar in partea posterioara a ochiului. Laserul este utilizat frecvent in tratarea tumorilor coroidale de
dimensiuni mici (<3 mm), fie prin termoterapie, fie prin fotocoagulare.
Tratamentul prin termoterapie consta in injectarea unui colorant special in tumora, dupa care
fasciculul laser este focalizat pe tumora (transpupilar, fara a utiliza fibre optice). Moleculele colorantului
sunt supraincalzite de radiatia laser, devenind toxice pentru celulele canceroase. Prin termoterapie tumora
este distrusa in mod direct.
Tratamentul prin fotocoagulare distruge tumora in mod indirect. Laserul este aplicat pentru a
coagula vasele de sange tumorale, blocand fluxul sanguin spre tumora.
In cazul tumorilor coroidale cu dimensiuni mai mari de 3 mm, tratamentul cu laser (prin
termoterapie sau fotocoagulare) se efectueaza numai dupa un tratament de radioterapie interna.

Prof.Florenta Mihai