Sunteți pe pagina 1din 2

RASELA

I-a murit lui Smil sotia,


Draga lui cu ochii mari;
Trista-i toata ceainaria,
Trista-i strada Mamulari.

Era blanda si frumoasa,


Alba ca un trandafir...
Jale-a fost la Smil,acasa;
Jale-a fost la cimitir.

Toti plangeau: - Asa o dama,


Smil o sa-si gaseasca greu.
(Un portret de pus in rama!)
Si-a luat-o Dumnezeu!

Zece ani de casnicie


Nu-s o luna, nu-s un an!
Ca femeie si sotie
...Ea era in primul plan.

Cui amarul sa si-l spuna?


Cui durerea care-l roade?
Cand era atat de buna
Si atat de cumsecade?

Se-ntampla,cateodata,
Sa se certe-ntr-adevar!
Si Rasela-nfuriata
Chiar sa-l scuture de par!

Ba,in clipe de vapaie,


Ea avea atat lipici,
Incat Smil primea bataie
De la mainile ei, mici.

Dar era atat de mica


Si atat o respecta
Ca de dragu-i, Smil, adica
Bun la suflet,o ierta!
...........................

De la cimitir spre casa


Rudele s-au risipit
Si pe strada neguroasa
Numai Smil venea mahnit.

Nu stia unde se duce,


Mintea-i ratacea hai-hui;
Nu-ntalnea nici o rascruce
Pentru chinurile lui.

Cine,maine dimineata,
Va veni sa-i ceara lei?
Trista o sa-i fie viata
Fara zambetele ei!

...........................

Si, trecand lang-o cladire


Ce se intalta, protap,
Deodata, din nestire-i
Cade-o caramida-n cap !

Smil ramane mut in strada,


De emotie rapus,
Nici nu stie ce sa creada
Si ridica ochii-n sus.

Vede zarea, vede schela


Si, mirat de-acest mister
Smil intreaba: “- Ce, Rasela,
Ai ajuns deja in cer? “