BOUL SI MAGARUL

de Ion Pribeagu

Pe pajiştea scăldată -n bronz şi soare

Pe drumul dintre Zlata şi Cahul,
Venea un bou, voinic şi gras si mare
Ce gafaia ferice şi sătul

Dinspre hârtop, pe hăul de lumină,

Umbrind cu trupu-i schilav tot platoul,
Un biet măgar, venind înspre colină
Se întâlneşte nas în nas cu boul.

– Ce e cu tine, mutră pirpirie, -

Întreabă boul. Ce mai este nou?
Şi i-a răspuns măgarul: - Ce să fie?
Deocamdată-i rău stimate Bou.

De când mă ştiu, mă lupt cu disperarea

Într-una stors de vlagă, fără rost,
Stăpânii mă tot bat de-mi rup spinarea
Şi în urmă, mai descoperă că-s prost.

Şi uite aşa îmi târâi biata humă,

Şi-mi deapăn visul, trudnic şi plăpând
De jalea mea toţi oamenii îşi fac glumă
Şi rabd şi tac şi-s pururea flămând.

- Sărman măgar, ce soartă imbecilă...

Hai vino-ncoa, căci am porumb şi mei
Şi grâu... îngână boul plin de milă
Hai vin-o şi mănâncă tot ce vrei!

Te va servi, pe întinsul de verdeaţă

Cu fân mirositor crescut pe creasta
Cu apa de izvor, cu iarba creaţă,
Chiar Vaca, drăgălaşa mea nevastă.
Într-adevăr, în liniştea opacă
Măgarul s-a-ndopat cu frenezie,
Apoi privind cu ochi tâmpiţi la vacă
Îşi spuse-n gând: - Ce vacă durdulie !

Ce languroşi sunt ochii ei ... Cum zburdă

Cu coapsele şi sufletu-mi adapă
Ce fină e, ce nostimă şi dură
Încât parol că-mi lasă gura apă!

Şi întocmai ca un fante din Granada

I-a sărutat copita să-i complacă,
Ea îi zâmbi, făcând-şi vânt cu coada
Şi el ca un măgar, s-a dat la vacă.

Când se întoarse boul pe coline,

Văzu şi el ce coarne mari purta.

MORALA:
Când eşti Bou, ia seama bine
Si nu chema măgari la masa ta !