TRISTETE

de Ion Pribeagu

Intr-un amurg senin ca visul

Ce poleia Constanta-n aur,
Pe tarmul Marii Negre,
Zisu venea vorbind cu Nae Graur :

- Sa nu te superi, - intrebarea
Ti-o pun fiindca suntem amici,
De ce esti trist si masori marea
De cate ori te plimbi pe-aici ?

- De ce sa nu fiu trist, mai Nae,

Cand colo , chiar in locu-acela,
S-a inecat facandu-si baie,
Nevasta-mea dintai, Angela.

- Ei da ! Dar totusi trebuieste

Sa uiti de tot ce-a fost altdata,
Si mai ales ca-acum ai alta
Nevasta, culta si bogata.

- Da,stiu ca am nevasta culta

Si inteligenta chiar ! Asa e !
Dar asta nu vrea niciodata
Sa vie aici sa faca baie !