Printul fericit - Poveste de Oscar Wilde (I)

Sus de tot, deasupra orasului, pe o coloana foarte inalta, era

asezata statuia Printului Fericit. Era acoperita intru totul cu
foite subtiri de aur, in loc de ochi avea doua stralucitoare safire,
iar un mare rubin rosiatic ii impodobea manerul sabiei.
Printul Fericit era foarte admirat de oameni. "Este la fel de
frumos precum un paun", a spus odata unul din consilierii
orasului, care isi dorea sa capete reputatia de a avea gust
artistic; "dar nu la fel de folositor", a adaugat el, temandu-se ca
nu cumva locuitorii orasului sa il considere lipsit de simt practic,
un lucru pe care de altfel il avea din plin.
"De ce nu poti fi la fel ca si Printul Fericit?", si-a intrebat odata
o mama indurerata micul baiat ce plangea pentru ca nu i se
putea darui luna. "Printul fericit nu plange plange niciodata
pentru nimic din ce si-ar dori", a mai spus ea.
"Sunt multumit ca mai exista pe lume cineva care poate fi
fericit", a zis intr-o alta imprejurare un om incarcat de
dezamagiri in vreme ce privea minunata statuie.
"Arata exact ca un inger", au spus copii orfani, atunci cand
ieseau din biserica, investmantati in mantiile lor stacojii si

sortuletele lor curate ca neaua.

"De unde stiti asta?", i-a intrebat profesorul de matematica, "nu
ati vazut niciodata vreun inger".
"Ba am vazut, in visele noastre", i-au raspuns copii, iar
profesorul de matematica s-a incruntat si s-a uitat sever la ei,
pentru ca nu ii placeau copiii care visau.
Intr-o noapte, a zburat peste oras o mica randunica. Prietenii ei
plecasera deja in Egipt, cu sase saptamani mai inainte, dar ea
ramasese in urma, pentru ca se indragostise de cea mai
frumoasa trestie. O intalnise la inceputul primaverii, atunci
cand zbura deasupra raului dupa o mare molie galbena, si fusese
atat de mult atrasa de trupul zvelt al trestiei incat se oprise sa
vorbeasca cu ea.
"As putea oare sa te iubesc?", a spus randunica, careia ii placea
sa spuna lucrurilor pe nume, iar trestia a facut o plecaciune in
fata ei. Asa s-a facut ca randunica a zburat apoi in jurul ei,
atingand apa cu aripile ei, dand nastere unor mici valuri argintii.
In acest fel, randunica ii facea curte trestiei, un lucru care a
durat intreaga vara.
"Este o poveste de dragoste ridicola", au spus celelalte
randunele, "aceasta trestie nu are bani, si are prea multe rude",
un fapt cat se poate de adevarat pentru ca malurile raului era
plin de astfel de trestii. Dupa aceea, odata cu venirea toamnei,
randunele au plecat.
Ramasa singura, randunica a inceput sa se plictiseasca de iubita
ei trestie. "Nu stie sa faca conversatie", si-a zis ea, "si ma tem
ca este prea cocheta, pentru ca mereu flirteaza cu vantul". Intradevar, ori de cate ori batea vantul, trestia se apleca dupa el cu

cele mai gratioase miscari vazute vreodata. "Sunt de acord ca

este statornica", a continuat randunica, "dar mie imi place sa
calatoresc, asa ca sotioarei mele ar trebui sa ii placa la fel de
mult calatoriile".
"Vrei sa vii cu mine?", i-a spus in cele din urma randunica
trestiei. Trestia insa a dat din cap intr-o parte si in cealalta,
intrucat era foarte atasata de casa ei.
"Ti-ai batut joc de mine", a strigat atunci randunica. "Din cauza
ta nu am ajuns la piramide. La revedere!", si a zburat fara sa se
mai uite inapoi.
Dupa ce a zburat o zi intreaga, randunica a ajuns in oras. "Unde
as putea sa stau?", s-a intrebat ea. "Sper ca orasul s-a pregatit
pentru venirea mea".
Chiar atunci, a zarit statuia de pe inalta coloana. "Voi sta aici", a
decis ea, "este un loc bun, cu o multime de aer proaspat", si a
aterizat chiar la picioarele Printului fericit.
"Hei, am un dormitor din aur", si-a spus in sinea ei in vreme ce
se uita in jur, si s-a pregatit de culcare. Chiar atunci insa cand
si-a pus capsorul sub aripa, o mare picatura de apa a cazut
peste ea. "Ce lucru ciudat!", a strigat randunica, "nu este nici un
nor pe cer, stelele stralucesc cat se poate de tare, si totusi
ploua. Clima din nordul Europei este cu adevarat jalnica.
Trestiei ii placea ploaia, dar acest lucru era singurul ei egoism".
A cazut, apoi, inca o picatura.
"Statuia asta nu ma poate adaposti de ploaie?" a zis randunica.
"Mai bine imi gasesc un hoceag bun", si s-a decis sa plece de
acolo.

Inainte insa de a-si deschide aripile, a picat un al treilea strop,

ea s-a uitat in sus si a vazut, ah, oare ce o fi vazut?
Ochii Printului fericit erau plin de lacrimi, iar lacrimile i se
rostogoleau pe obrajii sai de aur. Fata sa era atat de frumoasa
sub lumina lunii incat mica randunica s-a simtit cuprinsa de
mila.
"Cine esti tu?", a intrebat ea.
"Eu sunt Printul fericit".
"Atunci de ce plangi?", l-a intrebat randunica, "aproape ca m-ai
udat leoarca".
"Atunci cand am fost in viata si am avut o inima de om", a
raspuns statuia, "nu am stiut ce sunt lacrimile, pentru ca am
trait in palatul din Sans-Souci, unde tristetea nu avea voie sa
intre. In timpul zilei ma jucam cu tovarasii mei in gradina, iar
seara conduceam dansul din marele hol al palatului. Imprejurul
gradinii era un zid foarte inalt, dar nu mi-a pasat niciodata de
ce se afla dincolo de el, intrucat tot ce ma incojura era atat de
frumos. Curtenii mei ma numeau Printul fericit, si eram cu
adevarat fericit, daca placerea inseamna fericire. In acest fel
am trait, si asa am si murit. Iar acum , cand sunt mort, mi-au
ridicat o statuie atat de inalta incat pot zari toata uratenia si
saracia din orasul meu, si, desi inima mea este facuta din
plumb, nu ma pot impiedica sa nu plang".
"Cum, nu este facut cu totul din aur?", a zis in sinea ei
randunica. Era prea politicoasa pentru a face o astfel de
remarca cu glas tare.

"Departe", a spus printul cu o voce melodioasa, "departe de aici,

pe o mica strada se afla o casa amarata. Una din ferestre este
deschisa, si prin ea vad cum o femeie sta asezata la masa. Fata
ei este slaba si obosita, si are niste maini rosii, aspre, intepate
de ace, pentru ca este croitoreasa. Ea brodeaza florile suferintei
pe o rochie de satin pentru cea mai frumoasa dintre
domnisoarele de onoare ale reginei, ce o va purta la urmatorul
bal al curtii regale. In coltul camerei, intr-un pat, baietasul ei
zace bolnav. El are febra, si vrea sa manance portocale. Mama
lui nu are insa ce sa-i dea decat apa din rau, si din aceasta
pricina plange cu lacrimi amare. Randunica, randunica, mica
randunica, nu ai vrea sa ii duci tu rubinul din manerul sabiei
mele? Picioarele imi sunt prinse in acest piedestal si nu pot face
nici o miscare".
Sunt asteptata in Egipt, a zis randunica. Prietenii mei zboara
in susul si in josul Nilului, si stau de vorba cu marile flori de
lotus. In curand, vor dormi in cavoul marelui Rege. Insusi Regele
este acolo, intr-un sicriu pictat. El e infasurat in panza alba, si e
imbalsamat cu mirodenii. In jurul gatului are un lant din jad
verde deschis, iar maini-le-i sunt asemeni unor frunze uscate.
Randunica, randunica, mica randunica, i-a spus Printul, Nu
vrei sa mai stai pentru mine inca o noapte si sa fii mesagera
mea? Baiatului ii este atat de sete, iar mama lui e atat de
trista.
Nu imi plac baietii, a raspuns randunica, vara trecuta, cand
locuiam in preajma raului, erau acolo doi baieti obraznici, fii
morarului, care mereu aruncau cu pietre in mine. Nu m-au
nimerit niciodata, desigur; noi, randunele zburam mult prea
bine ca sa ni se intample asa ceva, si, in fara de asta, provin

dintr-o familie vestita pentru agilitatea ei; cu toate astea, era o

dovada de totala lipsa de respect.
Printul fericit arata insa atat de trist incat micii randunici ii era
mila de el. Este foarte rece aici, a zis ea, insa voi ramane
inca o noapte si voi mesagera ta.
Multumesc, mica randunica, i-a spus Printul.
Asa s-a facut ca randunica a smuls rubinul de pe sabia printului
si a zburat cu el in cioc deasupra acoperisurilor orasului. A
trecut de turnul catedralei, pe care erau sculptati ingeri din
marmura. A depasit palatul, si a auzit sunetele muzicii de dans.
O fata frumoasa a iesit chiar atunci pe balcon impreuna cu
iubitul ei. Ce minunate sunt stelele, i-a zis el fetei, si ce
minunata este puterea dragostei! Sper ca rochia mea va fi
gata la timp pentru marele bal, i-a raspuns ea, am comandat
sa fie brodata cu florile pasiunii; dar cusatoareasa este asa de
lenesa.
Randunica a trecut de rau, si a vazut felinarele atarnand pe
catargele vaselor. A mers dincolo de ghetou, si a zarit doi
batrani evrei targuindu-se si cantarind bani in balante de cupru.
In cele din urma, a ajuns la casa saracacioasa si s-a uitat
inauntru. Baiatul se zvarcolea cuprins de febra in patul sau, iar
mama atipise, intr-atat era de obosita. Pasarea s-a strecurat in
casa si a asezat marele rubin pe masa, langa degetarul femeii.
Apoi, a zburat in jurul patului, racorind fruntea baiatului cu
aripile sale. Ce racoare, a zis baietelul, incep sa ma simt mai
bine, si s-a scufundat intr-un somn placut.

Dupa aceea, randunica a zburat inapoi la Printul fericit, si i-a

marturisit ce facuse. Este ciudat, a spus ea, dar simt ca mam incalzit, desi e atat de rece afara.
Asta pentru ca ai facut o fapta buna, i-a raspuns printul.
Micuta randunica a inceput sa se gandeasca la asta, si apoi a
adormit. Ganditul o facea intotdeuna somnoroasa.
Atunci cand s-au ivit zorile, a zburat pana la rau si a facut o
baie.
Ce fenomen remarcabil, a comentat un profesoor de
ornitologie, in timp ce trecea pe pod. O randunica ramasa
iarna la noi! Nu a pregetat, si a scris un lung articol pe acest
subiect pentru un ziar local. Toata lumea l-a mentionat, desi
continea o multime de cuvinte stiintifice foarte misterioase.
In noaptea asta plec spre Egipt, i-a comunicat randunica
Printui, fiind cuprinsa de o mare bucurie la acest gand. A vizitat
apoi monumentele publice, si a stat mult timp pe turla bisericii.
Oriunde mergea, vrabiutele ciripeau, si isi spuneau una alteia,
Ce strain distins!, iar pe randunica o inveselea foarte mult
acest lucru.
Odata cu aparitia lunii pe cer, randunica a zburat inapoi la
Printul fericit. Ai vreun comision de transmis in Egipt? l-a
intrebat ea, plec chiar acum!
Randunica, randunica, mica randunica, i-a spus printul, Nu ai
vrea sa mai ramai putin cu mine?

Sunt asteptata in Egipt, i-a raspuns ea. Maine, prietenii mei

vor merge la cea de-a doua cascada de pe Nil. Raul merge
printre trestii si, deasupra, pe un urias tron de granit, sta zeul
Memnon. El priveste toata noaptea la stele, iar atunci cand
rasare steaua diminetii, striga plin de fericire, iar apoi cade
iarasi in tacere. La pranz, leii galbui vin la rau pentru a lua o
gura de apa. Ochii lor stralucesc precum pietrele verzi de beril,
iar ragetele lor acopera urletul cascadei.
Randunica, randunica, mica randunica, i-a zis printul, Nu
departe de acest oras, vad un tanar locuind intr-un pod. El se
apleaca asupra unei mese acoperite cu hartii, si intr-o glastra de
langa el sunt cateva violete vestejite. Are parul castaniu si
carliontat, buzele lui sunt la fel de rosii precum rodiile, si are
niste ochi mari si visatori. El se straduieste sa termine o piesa
pentru directorul teatrului, dar ii este prea frig pentru a mai
putea sa scrie. Nu are foc in soba, iar foamea aproape ca il face
sa lesine.
Voi mai ramane cu tine numai o singura noapte, i-a spus
randunica, care avea cu adevarat o inima buna. Sa ii duc un alt
rubin?
Vai! Nu mai am nici un rubin, i-a raspuns Printul. Tot ce mi-a
ramas sunt ochii mei. Ei sunt facuti din safire rare, aduse din
India in urma cu o mie de ani. Smulge unul din ele si du-l la el. Il
va putea vinde bijuterului, cumparandu-si dupa aceea mancare
si lemne, si putand astfel sa isi termine piesa.

Draga Printule, i-a spus randunica, nu pot sa fac asa ceva, si

a inceput sa planga.
Randunica, randunica, mica randunica, i-a grait printul, iti
poruncesc sa faci asta.
Asa s-a facut ca randunica a smuls unul din ochii Printului si a
zburat cat a putut de repede in podul tanarului. Era destul de
usor de intrat inauntru, pentru ca exista o gaura in tavan. Pe
acolo a tasnit si a patruns in incapere. Tanarul statea cu capul
ingropat in maini, si nu a auzit fluturatul aripilor randunicii, iar
cand si-a inaltat ochii, a zarit frumosul safir stralucind langa
violetele vestejite.
Am inceput sa fiu apreciat, a strigat el, aceasta piatra
trebuie sa fie din partea unui mare admirator de-al meu. Acum
pot sa imi termin piesa, a mai spus el, parand foarte, foarte
fericit.
In urmatoarea zi, randunica a zburat pana in port. S-a asezat pe
catargul unui mare vas si a privit marinarii ridicand pe punte, cu
franghiile, niste lazi foarte mari. Hei-hop! strigau ei de
fiecare data cand o lada ajungea sus. Ma duc in Egipt a strigat
randunica, dar nimeni nu a auzit-o, si, atunci cand luna s-a
inaltat pe cer, a revenit la Printul fericit.
Am sosit sa imi iau ramas bun, a exclamat ea.
Randunica, randunica, mica randunica, i-a zis printul, Nu ai
dori sa mai stai putin cu mine?

Este iarna, i-a raspuns randunica, iar recea zapada va veni

curand. In Egipt, soarele incalzeste palmierii, si crocodilii stau
lungiti in noroi, cotropiti de lene. Tovarasii mei isi cladesc
cuiburile in templul lui Baalbec, iar porumbeii albi si roz se uita
la ei, gangurind unul catre altul. Draga Printule, trebuie sa plec,
dar nu te voi uita niciodata, iar la primavara viitoare iti voi
aduce inapoi doua frumoase bijuterii in locul celor pe care le-ai
daruit. Rubinul va fi mai rosu decat un rosiatic trandafir, iar
safirul va fi la fel de albastru ca si marea.
In piata de aici, de jos, este o fetita ce vinde chibrituri. Si-a
scapat chibriturile in santulcu apa, si s-a stricat toate. Tatal ei o
va bate daca nu ii va aduce niste bani, iar ea plange din tot
sufletul. Nu are nici ciorapi, nici ghete, iar capsorul ei este
dezgolit. Smulge-mi celalalt ochi, si da-i-l ei, iar tatal ei nu o va
mai bate.
Am sa mai stau cu tine inca o noapte, i-a raspuns randunica,
dar nu pot sa te las si fara celalalt ochi. In acest fel, vei deveni
orb.
Randunica, randunica, mica randunica, i-a grait printul, iti
poruncesc sa faci asta.
Randunica i-a smuls cu ciocul si al doilea ochi, si s-a repezit in
zbor catre piata. A plutit deasupra fetitei cu chibrituri si i-a
strecurat bijuteria in palma. Ce frumoasa bucatica de sticla, a
strigat ea, incantata, si a fugit catre casa, bucuroasa.

Dupa aceea, randunica s-a intors la print. Acum esti orb, a

spus ea, asa ca trebuie sa raman langa tine pentru totdeuna.
Ba nu, randunico, i-a zis bietul Print, trebuie sa te duci in
Egipt.
Voi ramane mereu cu tine, a murmurat randunica, si a
alunecat la picioarele Printului.
In urmatoarele zile, ea a stat pe umarul Printului, si i-a spus
povestit despre lucrurile pe care le vazuse pe ciudate meleaguri
pe unde colindase. I-a pomenit despre rosii ibisi, care stateau in
siruri pe malurile Nilului, prinzand pesti aurii in ciocurile lor;
despre sfinxul care este la fel de vechi precum lumea, care
traieste in desert si stie totul; despre negutatorii care umbla
agale pe camilele lor, si au margele de ambra in maini; despre
regele muntilor lunii, care este la fel de negru ca abanosul si se
roaga la un imens cristal; despre marele sarpe verde ce doarme
intr-un palmier, si are la dispozitie 12 preoti pentru a-l hrani cu
prajituri cu miere; despre pigmeii care navigheaza pe un mare
lac pe frunze uriase si sunt mereu in razboi cu fluturii.
Draga randunica, i-a marturisit Printul, imi povestesti niste
lucruri nemaipomenite, dar ce este mai nemaipomenit decat
suferinta barbatilor si femeilor. Nu exista nici o enigma mai
mare decat saracia. Zboara peste orasul meu, mica randunica, si
povesteste-mi ce vezi ca se intampla in el.
Randunica a zburat deasupra marelui oras, si a vazut oamenii
bogati huzurind in frumoasele lor case, in timp ce cersetorii

asteptau la portile lor. A zburat peste ulite intunecoase, si a

zarit fetele copiilor infometati uitandu-se in gol catre strazile
fara lumina. Sub bolta unui pod, a putut vedea doi baietei ce se
imbratisau incercand sa isi tina unul altuia de cald. Ce foame
ne este,, ziceau ei. Este interzis sa stati aici, le-a strigat
paznicul, si ei au plecat de acolo prin ploaie.
Apoi, randunica a zburat inapoi la Print si i-a povestit ce vazuse.
Sunt acoperit cu un aur ales, i-a spus Printul, trebuie sa il
scoti de pe mine, foita cu foita, si sa il dai celor saraci. Cei
muritori cred intotdeuna ca aurul ii poate face fericiti.
Randunica a smuls aurul cu ciocul foita dupa foita, pana cand
Printul a aratat intunecat si cenusiu. Foita cu foita, ea a dus
aurul cel ales oamenilor sarmani, iar fetele copiilor au devenit
mai rosii, si au inceput a rade si a se juca in strada. Acum
avem paine strigau ei.
Zapada a venit pana la urma, iar dupa ea a aparut inghetul.
Strazile aratau ca si cum ar fi fost facute din argint, atat de tare
straluceau. Lungi turturi, asemanatori unor pumnale din cristal,
atarnau la stresinele caselor. Toata lumea se imbraca cu blanuri,
iar baietii purtau fesuri rosii si sa dadeau pe gheata.
Sarmanei randunici ii era din ce in ce mai frig, dar nu il putea
parasi pe Print, pentru ca il iubea prea mult. Ea aduna firimituri
de pe langa usa brutarului atunci cand acesta nu era atent, si
incerca sa se incalzeasca dand mereu din aripi.

In cele din urma, si-a dat insa seama ca era pe cale sa moara. A
mai avut doar atata putere cat sa zboare pana pe umarul
printului inca o data. La revedere, draga Print! a soptit ea,
ma lasi sa iti sarut mana?
Ce bine imi pare ca pleci in sfarsit in Egipt, micuta randunica,
i-a spus Printul, ai stat prea mult aici. Poti sa ma saruti pe
buze, pentru ca te iubesc.
Nu catre Egipt ma indrept, i-a zis randunica, ci spre casa
mortii. Moartea este sora somnului, nu-i asa?
Randunica l-a sarutat pe Print si a cazut moarta la picioarele lui.
In acea clipa, s-a auzit un pocnet ciudat inauntrul statuii, ca si
cum ceva s-ar fi rupt. Ce se petrecuse de fapt era ca inima de
plumb Printului se crapase in doua. Era, cu adevarat, un ger
ingrozitor!
Devreme, in dimineata urmatoarei zile, primarul a mers in piata
de dedesuptul statuii, insotit de consilierii orasului. A ridicat
ochii in sus, si a exclamat: Vai de mine! Ce rau arata Printul
fericit! Ce rau arata Printul fericit! au strigat consilierii
orasului, care erau mereu de acord cu el, si au continuat sa se
uite la statuie.
Rubinul a cazut de pe manerul sabiei lui, ochii i-au disparut, si
nu mai are nici un pic de aur pe el, a remarcat primarul. De
fapt, arata nitel mai bine decat un cersetor!

Putin mai bine ca un cersetor, au consimtit consilierii orasului.

Iar la picioarele lui este o randunica moarta, a continuat
primarul. Trebuie sa dam o lege care sa interzica acestor pasari
sa moara acolo. Secretarul primarul si-a notat repede aceasta
idee.
Dupa aceea, au dat jos de pe soclu statuia Printului fericit. De
vreme ce nu mai este frumoasa, nu ne mai e de nici un folos, a
declarat profesorul de arta de la universitate.
Apoi au topit statuia intr-un cuptor, iar primarul a intrunit pe
fabricantii orasului pentru a hotari ce se va face cu metalul
ramas. Trebuie sa facem o alta statuie, desigur a zis el, si va
fi chiar statuia mea.
Ba statuia mea, a spus fiecare dintre consilierii orasului, si au
inceput sa se certe ca chiorii. Ultima data cand am auzit de ei,
nu terminasera inca cu cearta.
Ce lucru ciudat! a spus seful muncitorilor de la turnatorie.
Aceasta inima de plumb crapata nu s-a topit in cuptor. Trebuie
sa o aruncam de aici. Asa ca au azvarlit-o peste o gramada de
gunoi unde se gasea si trupul mort al randunicii.
Adu-mi cele mai valoroase doua lucruri din oras, i-a poruncit
Dumnezeu unuia din ingerii sai; iar ingerul i-a adus inima de
plumb si pasarea moarta.
Ai facut o alegere cum nu se poate mai potrivita, i-a zis

Dumnezeu, pentru ca micuta pasare va canta pentru totdeuna

in a mea gradina a paradisului, iar Printul Fericit ma va slavi
mereu in orasul meu de aur.