A fost odata un rege, cum n-a mai fost altul pe pamant.

Belsugul inflorea in imparatia lui, fiindca traia in buna pace cu toti vecinii sai, care il respectau dar si se temeau de el. Regina era frumoasa si desteapta. Cei doi aveau o fiica, pe care o iubeau ca pe ochii din cap, caci era frumoasa ca lumina zilei. In palatul cel maret si bogat misunau intotdeauna o multime de curteni si servitori. Trecatorii se minunau vazand la loc de cinste un magar, in al carui salas, in loc de balega se gaseau monezi de aur. Intr-o buna zi, regina cazu bolnava si cei mai vestiti doctori nu-i gasira leac. Pe patul de moarte, ea ii spuse regelui: - Ti-o incredintez pe fiica noastra, comoara cea mai nepretuita. Ajut-o, vegheaza sa fie fericita! Apoi isi dadu sufletul in bratele sotului sau. Ramas vaduv, regele hotari sa o marite pe fata. Fiul regelui invecinat era dornic de insuratoare, dar pretendentul nu era pe placul tinerei regine. Cu apucaturi grosolane, cu chip respingator, el avea o faima proasta. Regele impartasi printesei hotararea sa si biata fata era in culmea disperarii. In zadar varsa lacrimi si il implora pe tatal ei, ca nu reusi sa-l induplece. Cu sufletul plin de mahnire, pleaca in cautarea nasei sale, care locuia hat departe, dar trasurica printesei era trasa de un berbec batran, care cunostea bine drumul. Nasa printesei era o zana buna, care le stia pe toate. Ea spuse: - Stiu ca tatal tau, regele, doreste sa te marite impotriva vointei tale. Prefa-te ca te invoiesti si cerei o rochie albastra ca azurul. Cu toata puterea si bogatia lui nu va reusi sa-ti indeplineasca vrerea. Cand tanara printesa ii spuse regelui dorinta ei, el chema croitorii cei mai priceputi din regat si le porunci sa coasa o rochie azurie pentru printesa. A doua zi, croitorii adusera rochia, ce era mai frumoasa decat bolta senina. Printesa era fermecata. Nasa ei, ii veni in ajutor si o sfatui ca, de aceasta data, sa ceara o rochie de culoarea razelor de soare. De asta data croitorii intrecura asteptarile, tesand o rochie splendida. Printesa se intrista, dar zana o mangaie si-i dadu o idee salvatoare: o sfatui sa-i ceara pielea magarului cu galbeni de aur. Regele i-o oferi fara preget. Printesa intelese ca este pieduta si se grabi sa paraseasca casa parinteasca. Ea iesi din palat pe o portita, ca sa nu fie recunoscuta, luand drept bagaj numai nuielusa fermecata daruita de zana. Era de-ajuns sa atinga pamantul cu aceasta nuielusa, ca sa-i apara ca prin farmec sipetul cu rochii, oglinda, masuta de toaleta si nestematele. Pregatirile pentru nunta se incheiara, dar printesa ia-o de unde nu-i. Regele si curtea intreaga fura tulburati de lipsa printesei. Regele trimise curieri in ce patru zari, sa dea de urma ei. In acest timp, printesa isi urma calea, invesmantata in pilea de magar si cu fata acoperita de un strat de noroi. Intindea mana sa primeasca pomana de la trecatori si cauta o slujba, dar nimeni nu o primea. Se duse deci departe, departe de tot, tot mai departe. Dar in fiecare Duminica se incuia in camaruta ei, lovea pamantul cu nuielusa

fermecata, si sipetul aparea. Isi punea ba rochia azurie, ba cea de culoarea lunii, ba cea de culoarea soarelui. Aceasta mangaiere o imbarbata sa indure toata truda pana Duminica urmatoare. Fiul regelui trecea adesea pe langa ferma, cand se intorcea de la vanatoare cu tovarasii sai. Intr-o zi, ratacind in jurul ogradei, se uita pe gaura cheii si se albi de emotie. Zarise o tanara fata atat de bogat invesmantata, incat se indragosti pe loc de ea. Din ziua aceea el fu nespus de mahnit si tras la fata pentru ca nu o putea uita pe tanara fata pe care o vazuse din intamplare. Nu mai scotea nici un cuvant, iar regele si regina erau in culmea disperarii. In cele din urma printul spuse: - Vreau ca Piele de Magar sa-mi faca o prajitura. Tanara fata fu chemata sa pregateasca prajitura ceruta de print. Ea lua de acasa sare, unt si oua foarte proaspete, apoi se incuie in odaita si se apuca de lucru. Intamplator, din cauza grabei, unul din inele ii cazu din deget in aluat. Prajitura facuta cu grija fu pe placul printului, care o manca cu mare pofta. Dar era cat pe-aci sa inghita inelul care se gasea in prajitura. Cand zari smaraldul, ascunse inelul sub perna. Doctorii isi dadura seama ca este bolnav din dragoste, iar regele si regina intelesera ca singurul leac e insuratorea. - Spune pe cine indragesti, si te vei casatori chiar daca fata e saraca, spuse regele. Printul cel tanar scoase inelul si il arata tatalui sau. - Voi lua de nevasta pe aceea careia i se va potrivi acest inel! In zadar incercara inelul doamnele de la curte; nici doamnele din oras nu avura mai multi sorti de izbanda; apoi il incercara slujnicele, bucataresele, dar inelul era prea mic pentru ele. Cand Piele de Magar fu chemata, toata lumea se puse pe ras, vazand-o intrand. Dar sub pielea de magar se ivi o manuta delicata. Inelul se potrivi exact pe degetul cel mic. Curtenii si toti oamenii de rand erau uimiti. Printul uita pe data de toate necazurile. Tanara fata isi scoase pielea de magar si aparu, imbracata intr-o rochie splendida. Regi din toate tarile invecinate sosira la nunta. Veni chiar si regele, tatal printesei, care varsa lacrimi de induiosare regasindu-si fiica cea iubita, pe care o crezuse pierduta pe vecie.