NOVAC ŞI CORBUL

I
Mândru-i câmpul, sfântul soare
Străluci-ar sărbătoare!
Colo-n umbra unui fag,
Şade Gruia şi Novac.
— Gruia, Gruia, fătul meu!

Turcii vin cu un gând rău.

Au sărit şi l-au legat
Şi în zâmnic mi l-au dat.
Novac tare-nfuriat
La feciorul cel legat
Un corb negru a trimis,
Cu pană neagră, pe sus;
Dar veste nu i-a adus.
Atunci pe jos l-a trimis.
Pe jos corbul a plecat,
Lângă zâmnic a-nnoptat.
După ce s-a hodinit
Gruia astfel i-a vorbit:
— Corbuşor, cu pană neagră,
Ori zâmnicul să-l râscheşti?
Ori să mă arăţuieşti?
— Nici zâmnicul să-l râschesc,
Am venit pe un drum lung,
Chinurile să le spui,
Să duc cuvânt tatălui.
— Zboară, zboară, peste mare
În pădure, pe cărare
Brustur nalt tu vei găsi.
Frunză lată să-mi aduci
De pe drum de la răscruci.
Eu pe frunză am să scriu
Dorul meu şi chinul meu.
Corbul negru a plecat,
Peste mare a zburat,
Frunză lată i-a adus,
Gruia dorul lui l-a scris.
Frunza verde el i-a pus-o
Sub aripa lui cea dreaptă,

1
Sub aripa lui cea neagră.
Corbul iute a zburat,
Pe fereastră a întrat,
Lui Novac frunza i-a dat-o,
Încruntat Novac şedea,
Frunza verde o cetea.
Fuga-n grajd a alergat,
Pe un roib s-a aburcat.
Gonea iute ca lunile,
Ca şi săptămânile.
Şi nici trudă nu simţea,
Şi nici flămând nu era.
Peste văi parcă zbura
La mănăstirea Călugăra.
'N poartă mare a bătut,
Un călugăr i-a deschis.
— Bună ziua, părinte!
— Mulţumesc, Novace!
Ce cauţi pe aici?
Ori mănăstirea s-o arăţuieşti?
Ori pe noi să ne prăpădeşti?
— Nici mănăstirea s-o arăţuiesc
Nici pe voi să vă prăpădesc.
Eu să lepăd am venit
Straie groase armeneşti
Şi să iau călugăreşti.
După cum e lumea proastă,
Vreau să nu mă mai cunoască.
Straiele şi le-a schimbat,
Mai departe a plecat,
În Ţarigrad, la împărat.
Poartă de aur s-a deschis
La-mpărat el a intrat
Şi-nainte i s-a-nfăţişat:
— Bună ziua, împărate!
— Ce caţi pe aici, părinte?
— Eu prin lume-am auzit
C-aveţi un fiu prăpădit
Şi moare nespovidit.
Împăratul i-a vorbit...

Novac iute a plecat,

Calul cu picioru-a dat,
Uşile a fărâmat.
Douăsprezece uşi de schijă,
La zâmnic a dărâmat.

2
 II
Pe Gruia când l-a văzut
Novac astfel i-a strigat:
— Gruia, Gruia, dragul tatei,
Na-ţi această sabie lată,
Sabie lată,
Ca o spată.
Lasă-te într-un picior
Dă în turci ca în bujori,
Lasă-te într-amândouă,
Să tai, câte-o mie, două.
Nu-ţi cruţa carnea pe tine.
— Luptă-te şi tu ca mine.
Într-un ceas şi jumătate
N-au avut pe cine bate.
Pe cai au încălecat
La moşie s-au-nturnat.
Când acasă au venit
Gruia astfel a vorbit:
— Eu mă duc să logodesc
Cu fata craiului turcesc.
— Ia, un cal din grajdul meu
Du-te, Gruia, fătul meu!
La cai Gruia a ieşit
Şi-a luat un cal sucit,
Şi în coamă cam zburlit.
Pe cal negru s-a suit
Şi la crai el a pornit
Fata se plimba-ntre flori,
În obraji cu doi bujori.
Gruia-n poartă s-a oprit
Şi-n grădină a privit.
Vine-o slugă-i dă o floare,
Alta vine-i dă o floare.
Iară Gruia încruntat
Florile nu le-a luat.
Iar când fata a venit,
A luat-o şi-a fugit.
Pe ochean Novac privea,
Pe fugari el îi vedea,
Calul negru cum gonea.
Peste-o zi şi jumătate
Gruia-n poarta casei bate.
Novac iese înainte,
Nurorii sale în cale,
— Bună cale, noră!
— Nu-ţi voi fi lung noră,
Tata vine-n urmă.

3
 III

— Du-te noră şi te-apucă

Să lucrezi-n gospodărie,
Cuscrul când se va ivi,
Eu în cale-i voi ieşi.
Cuscrul iată c-a venit,
În cale Novac i-a ieşit.
— Bună cale, cuscrule!
— Mulţumesc, voinic Novace!
Cuscru eu nu ţi-oi mai fi
Până fata nu mi-oi vide.
— Cum vrei să ne întâlnim,
Scară-n scară
Ori cu vorbe bune?
Craiul spune: — Scară-n scară.
Capul craiului i-a zburat
Coroana lui Gruia i-a dat.
— Gruia tatei, crai vei fi
Peste ţări tu vei domni.
Ş-ajuns făr-a gândi,
Peste ţară împărat
Gruia, crai în Ţarigrad.
Câte-o lună nu dormea,
Zi şi noapte tot muncea.
Iară când el se culca,
Săptămâni întregi dormea.
Pe piept sabia-şi punea;
Când, prin somn în sus sufla,
Sabia se ridica
Iară când în jos trăgea
Sabia albă se lăsa.
Şi când Gruia a adormit
Turcii toţi s-au hotărât
Ca să-l prindă
Şi să-l lege
Şi în apă să-l înece.
Un băiat care-l păzea:
— Ce mi-ţi da ca sa vi-l leg?
Cu mătasă neagră,
De-o piatră de moară?
Atunci turcii au vorbit:
— Cetveric de galbeni dăm
Numai să ni-l poţi lega.
După ce ei l-au legat
În mare adâncă l-au-necat.

4
El cu piatra înota
Mâna nu şi-o dezlega.
La jumătate de mare
I-a venit un frate mai mare,
El mătasa a tăiat,
Piatra-n mare a picat.
Când în şeică a sărit,
Fratele lui i-a vorbit:
— Dă vâslele la mine,
Că eu nu-s trudit ca tine.
Şi şeica s-a tot dus,
Drumul mării, spre apus.
Pe la mijlocul mării,
Până la marginea lumii.