Ubu rege

de Alfred Jarry

Madam Ubu: În fine, uite-mă la adăpost. Atâta pagubă că-s singurică, dar ce
fugă disperată: să traverseze toată Polonia în patru zile. Toate pocinoagele mi-
au căzut pe cap grămada. Nici n-a plecat bine dobitocul ăla gras, că am şi dat
fuga la criptă să mă procopsesc. Nu trece mult şi cât p-aci să mă lapideze şi cu
zăltaţii lui. Îmi pierd cavalerul, pe ţepeluşul Pulpană, care era atâta de-amorezat
de nurii mei, încât cădea ca-ntr-un leşin de plăcere văzându-mă, ba chiar, mi s-
au dat asigurări, nevăzăndu-mă, ceea ce este culmea tandreţei. Bietul băiat,
pentru mine s-ar fi lăsat tăiat în două. Dovadă că Blegoslav l-a tăiat în patru.
Hîrş, harş, harşt! Ah! Îmi vine să mor. După aceea, cum spuneam, m-aştern pe
fugă urmărită de mulţimea furioasă. Părăsesc palatul, pas alergător la Vistula,
pas de trece toate podurile păzite. Trec fluviu-not, sperând a-mi descuraja
persecutanţii. Nobilii se adună din toate părţile şi mă înconjoară. De mii şi
numeroase ori cât p-aci să pier înăbuşită într-un cerc de polonezi înverşunaţi să
mă piarză. Pân’ la urmă, profit de furia lor şi după patru zile de când tot fug prin
omătul a ceea ce fu regatul meu, găsesc aici un refugiu. Aste patru zile n-am
băut, n-am mâncat. Blegoslav se ţinea de mine scai îndeaproape... În fine, iată-
mă-s slavată. Sunt frântă de fugă şi de foame. Dar tot aş vre să ştiu ce s-a-
ntâmplat cu burtelniţa mea de paiaţă, adică vreau să zic, stimabilul meu soţ. Fie,
ştiu că i-am sfeterisit la finanţe! Ce de-a mai raihtaleri i-am şterpelit! I-am şutit
la sorcoveţi! Şi calul lui financiar care crăpa de foame: n-a prea văzut ovăz,
bietul dobitoc! Hazlie chestie! Dar vai, mi-am pierdut comoara! A rămas la
Varşovia, ducă-se după ea cine-o vrea! Ah! Tată ceresc ! Unde mă aflu? Îmi
pierd minţile. O, nu, Doamne Dumnezeule!

Întrezăresc, graţie proniei divine,

Pe mesirele dom’ Ubu care doarme lângă mine.

S-a trezit. Să fac pe drăguţa. Ei, he-hei, a dormit bine puişorul? Bondocu’
mamii gros şi gras? Ce tot îndrugă? E şi mai tâmpit decât era când a plecat. Să
profităm de circumstanţă şi de-ntuneric, să simulăm o apariţie supranaturală şi
să-l punem să promită c-o să ne ierte găinăriile. (îngroşindu-şi glasul) Da,
domnule Ubu, adevăr zic, se adude vorbă, şi trâmbiţa arhanghelului care-o să
scoale finalmente morţii din scrum şi pulbere n-ar putea vorbi altcum! Ascultă
acest glas sever. E glasul lui sfântul Gavril, care nu dă decât sfaturi bune. Nu mă
întrerupe c-acuşi tac şi vai de prescurul tău! Ziceam, aşadar, dom’le Ubu, că eşi
un bundoc gros şi gras. Căcart! Eşti însurat, dom’le Ubu, cu o femeie
încântătoare. Trebuie s-o iei cu duhul blândeţei, mesire Ubu, şi dac-ai s-o iei cu
binişorul, ai să vezi că nu poate fi asemuită nici cu Venera calipurgică. Văd că
nu m-asculţi, domnule Ubu, pleacă-ţi urechea cu luare-aminte. ( Aparte.) Ia să
mă grăbesc eu că acuşi se crapă de ziuă. Domnule Ubu, soţia dumnitale este o
femeie adorabilă şi nostimă şi n-are niciun cusur. Nevastă-ta nu-ţi pune coarne,
nu-i beţivancă, nu s-ar atinge de banii tăi. Nevastă-ta e un model de soţie iar tu
eşti un mosntru! Bagă de seamă, dom’le Ubu! L-ai omorât pe Venceslav. Din
cauza ta au murit Boleslav şi Ladislav. Nu ţi-ai ţinut făgăduiala faţă de Bordură
şi după aia l-ai omorât. N-ai decât o singură cale de ales ca să ţi se ierte toate
fărădelegile. Trebuie s-o ierţi pe madam Ubu c-a delapidat câţiva golăgănaşi.
Ah! Sunt pierdută se luminează.