FRUMOASA ȘI BESTIA

INFORMAȚII
• Frumoasa și bestia (franceză: La Belle et la Bête) este un basm tradițional scris de romancierul francez 
Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve și publicat în 1740 în La Jeune Américaine et les contes marins.
• Povestea originală poartă semnătura romancierului francez Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve,
fiind publicat în 1740, în "La Jeune Américaine et les contes marins". Istoricii şi specialiştii în
folcloristică susţin că în lume există peste 20 de variaţii diferite ale acestui basm. Multe voci consideră
că povestea are la bază istoria reală şi tragică a lui Petrus Gonsalvus şi a preafrumoasei sale soţii,
Catherine. Petrus s-a născut în 1537, sub numele de Pedro Gonzales, în Tenerife, suferind de o boală rară
- hipertrichoză, cunoscută şi sub denumirea de sindromul vârcolacului, care se manifestă prin creşterea
excesivă locală sau extinsă a părului în acele zone ale pielii în care părul nu ar trebui să fie. La vârsta de
10 ani, a ajuns în Franţa, la curtea Regelui Henric al II-lea, ca un cadou la încoronare. Considerat o
curiozitate, o creatură pe jumătate om, pe jumătate animal, Petrus Gonsalvus a fost adus într-o cuşcă,
apoi întemniţat pentru ca medicii de la curte să îl examineze.

Citeste mai mult: adev.ro/pvdori

• După un control amănunţit, medicii au concluzionat că nu aveau de-a face cu un om sălbatic, fiind botezat
Petrus Gonsalvus. Din ordinul regelui, băieţelul a fost eliberat şi i s-a oferit educaţia clasică a unui
gentleman. De la tactică militară, la limba latină, Gonsalvus a învăţat tot ceea ce trebuia să ştie un tânăr nobil.
După moartea lui Henry al II-ea, în 1559, soţia sa, Catherine de Medici, a devenit regent şi a considerat că
Petrus ar trebui să se căsătorească, pentru a vedea dacă urmaşii săi îi vor moşteni boala. Aşa a ajuns să îşi
întemeieze o familie alături de Catherine, o frumoasă de la curte, cu care a avut şase copii, patru dintre ei
suferind de hipertrichoză. Familia a fost trimisă într-un tur prin Europa, pentru a distra familiile aristocraţilor,
în cele din urmă ei stabilindu-se în Italia, sub protecţia ducelui de Parma; acesta a decis să îi ofere pe cei
patru copii bolnavi unor nobili, pentru amuzamentul acestora, lucru care i-a devastat pe părinţi. Sfârşitul celor
doi este învăluit în mister; unii istorici susţin că Petrus ar fi murit în 1618, iar Catherine, cinci ani mai târziu.

Citeste mai mult: adeBasmul ”Frumoasa și Bestia” a fost publicat pentru prima dată în 1740. Povestea
scrisă de autoarea franceză Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve a fost prescurtată, rescrisă și
republicată de Jeanne-Marie Leprince de Beaumont, în 1756, apoi de poetul și scoțian Andrew Lang,
în 1889, aceste versiuni fiind cele mai cunoscute. Mai mulți experți consideră că basmul a fost inspirat
de o poveste reală: cazul lui Petrus Gonsalvus, un bărbat născut în jurul anului 1537, în insula
Tenerife. 
• Petrus Gonsalvus sau Pedro González (în spaniolă) a fost primul caz documentat al unui bărbat care suferea
de hipertricoză, una dintre cele mai rare boli din lume. Conform medicina101.com, până în prezent s-au
înregistrat aproximativ 150 de cazuri. Denumită și sindromul Ambras sau sindromul omului-vârcolac, boala
este caracterizată prin creșterea anormală a părului pe față sau în alte zonele corpului, unde pilozitatea ar
trebui redusă la minim.  
CENUȘĂREASA
 INFORMAȚII
• Originile și istoria[modificare | modificare sursă]
• Tema Cenușăresei ar putea să fi apărut încă din antichitatea clasică: Istoricul grec Strabon (Geographica Cartea 17, 1.33) a consemnat în secolul
I e.n. povestea fetei greco-egiptene Rhodopis, considerată a fi cea mai veche versiune a poveștii. [2][3] Servitoarea Rhodopis („fata cu obraji roșii”)
își spală hainele într-un pârâu, obligată fiind de celelalte servitoare, care au plecat la un eveniment organizat de faraonul Amasis. Un vultur îi ia
sandaua cu trandafiri și o lasă la picioarele faraonului în orașul Memphis; el cere apoi femeilor din regatul său să probeze sandaua pentru a
vedea cui i se potrivește și Rhodopis este singura care o poate încălța. Faraonul se îndrăgostește și se căsătorește cu ea. Povestea reapare ulterior
la Aelian (ca. 175–ca. 235),[4] ceea ce arată că tema Cenușăresei a rămas populară în antichitate.
• O altă versiune a poveștii, Ye Xian, a apărut în Yǒuyáng Zázǔ de Tuan Ch'eng-Shih în preajma anului 860 e.n. Aici, fata frumoasă și harnică se
împrietenește cu un pește, reîncarnarea mamei ei, omorâtă de mama vitregă a fetei. Ye Xian păstrează oasele, care au proprietăți magice, și ele o
ajută să se îmbrace potrivit pentru un festival. Când ea își pierde papucul după plecarea în grabă, regele o găsește și se îndrăgostește de ea.
• Câteva variante diferite ale poveștii apar în O mie și una de nopți, toate tratând tema fetei celei mici hărțuită de surorile invidioase. În unele
dintre acestea, este vorba despre un tânăr care are doi frați. Una dintre povești, „Judar și frații săi”, se îndepărtează de la finalurile fericite ale
altor variante, terminându-se în schimb tragic, fiul cel mai mic fiind otrăvit de frații mai mari. [5]
•
O altă veche poveste a Cenușăresei provine din Japonia. În aceasta, Chūjō-hime fuge de la mama sa vitregă cu ajutorul unor călugărițe budiste,
și se alătură mănăstirii lor.
• Cea mai veche poveste europeană cu această temă este „La Gatta Cenerentola” sau „Pisica cenușăreasă”
care apare în cartea "Il Pentamerone" a culegătorului italian de basme Giambattista Basile în 1635.
Aceasta versiune a stat la baza versiunilor ulterioare publicate de autorul francez Charles Perrault și de 
frații Grimm germani. (în versiunea fraților Grimm, nu apare zâna cea bună, spiritul mamei adevărate
fiind reprezentat de două păsări din copacul de lângă mormântul mamei.)
• Una dintre cele mai populare versiuni ale basmului a fost cea scrisă de Charles Perrault în 1697.
Popularitatea poveștii sale s-a datorat faptului că Perrault a adăugat în poveste dovleacul, zâna cea bună
și pantofii de sticlă. Se credea, în mod eronat, de către vorbitorii de engleză, că în versiunea lui Perrault,
Cenușăreasa poartă cizme de blană („pantoufle en vair”), și că atunci când s-a tradus povestea în
engleză, vair a fost confundat cu verre (sticlă), și că povestea a rămas așa.[6] Teoria cizmelor de blană a
fost însă infirmată.[7]

• O altă versiune celebră a fost consemnată de frații Jacob și Wilhelm Grimm în secolul al XIX-lea.
Povestea se numește Aschenputtel iar ajutorul vine din partea copacului de pe mormântul mamei. În
această versiune, surorile vitrege încearcă să păcălească prințul, tăindu-și părți din picior pentru a face
pantoful să se potrivească. Prințul este informat de doi porumbei care scot ochii surorilor vitrege,
făcându-le cerșetoare oarbe pentru toată viața lor.
• Cenuşăreasa. În versiunea fraţilor Grimm, atunci când prinţul o caută pe cea care şi-a pierdut pantoful,
una dintre surorile Cenuşăresei îşi taie unul din degete, iar cealaltă îşi retează călcâiul pentru ca să le
încapă piciorul în micuţul pantof de sticlă. Un pantof care nu s-a pierdut din cauza grabei, ci pentru că
prinţul unsese treptele cu smoală. Nişte porumbei îl atenţionează pe prinţ de sângele care le-a ţâşnit şi
astfel le prinde cu minciuna. Surorile, care până la urmă participă la nunta Cenuşăresei, sfârşesc cu ochii
scoşi de aceleaşi păsări care o tot ajută pe fată pe tot parcursul poveştii. Şi încă ceva:Cenuşăreasa nu are
o zână bună. Pe mormântul mamei sale plantează un copac sub care se roagă în fiecare zi şi aici îşi
găseşte rochiile pentru cele trei baluri (nu unul singur, ca în film).
FRUMOASA ADORMITA
 INFORMAȚII
• Frumoasa adormită” (franceză: La Belle au bois dormant "Frumoasa adormită din pădure") de 
Charles Perrault sau (în germană:) Dornröschen de Frații Grimm este un basm clasic despre o frumoasă prințesă,
o pădure și un chipeș prinț. Versiunea culeasă de frații Grimm este o variantă transmisă oral a poveștii literare
publicată de Charles Perrault în Histoires ou contes du temps passé din 1697.[1] Aceasta în schimb a fost ispirată
de Sole, Luna, e Talia, o poveste scrisă de poetul italian Giambattista Basile (publicată postum în 1634), care la
rândul ei este inspirată de alte povești din folclor. Cea mai veche variantă cunoscută este Perceforest, compusă
anonim între 1330 și 1344 și publicată prima dată în 1528. Povestea a inspirat numeroase alte lucrări de artă
(picturi, lucrări scrise, muzică, film).
• Este un basm care conține un fel de magie neagră prin modul cu care este construit. Un fir magic, cu evenimente
pe măsura basmelor cu care suntem obișnuiți,dar cu unele elemente moderne.
• Stilul lui Gaiman este unul alert care te ține în priză și cu întorsături de situație care nu te vor lăsa până nu termini
cartea. Cum ne-a obișnuit cu elemente fantastice și magie, așa o să întâlnim și în acest basm țesut cu măiestrie.
• Cartea este ilustrată într-un mod foarte plăcut și ne vor stârni interesul pentru lectură. Autorul ilustrațiilor este un
artist desăvârșot. Se observă că-și dă interesul foarte mult pentru a creea o lume fascinantă și plină de suspans.
• Personajele construite sunt curajoase , plină de înțelepciune, împărține în rău și bine. Putem observa cum
evoluează lucurile asupra personajelor și cum evoluează ele.
• Trebuie să recunoaştem că majoritatea poveştilor pentru copii cu care ne-am familiarizat ne-au fost
transmise pe filiera filmelor Disney, care ne-au creat imaginea unei lumi minunate, în care binele învinge
întotdeauna răul. Personaje vesele, amuzante (chiar şi cele rău famate), acţiuni spectaculoase, melodii
încântătoare, culori bogate, cu alte cuvinte o adevărată explozie de bucurie. Dar ceea ce Disney nu a
îndrăznit niciodată să ne arate este faţa întunecată a acestor poveşti, care la origini cu greu pot fi numite
“pentru copii”...în versiunile mai vechi ale poveştilor atmosfera este mult mai sumbră şi încărcată cu
imagini uneori cu adevărat groaznice. Să vedem câteva exemple.

Frumoasa din pădure adormită. Într-o versiune mai veche, a lui Giambattista Basile,
întâmplător trece un rege pe lângă castelul prinţesei şi bate la uşă. Cum nu-i răspunde nimeni,
pătrunde înăuntru printr-o fereastră şi o găseşte, încearcă să o trezească, dar în zadar. Şi ce face
apoi? Ei bine, o violează. Apoi pur şi simplu pleacă. Se trezeşte abia după ce naşte pentru că
unul din gemenii săi îi suge degetul unde se înţepase în caier. Regele se întoarce şi cei doi, în
ciuda episodului cu violul, se îndrăgostesc. Dar mai există o problemă:regele era însurat. Soţia
lui, când află de mica escapadă, nu numai că încearcă să omoare şi să gătească pruncii, ci şi să o
ardă pe rug pe prinţesă. Dar până la urmă totul se termină cu bine.
MICA SIRENA
 INFORMAȚII
• Mica sirenă. Povestea lui Hans Christian Andersen diferă în multe puncte de ce ne-a oferit Disney. Într-
adevăr, sirena salvează prinţul la naufragiu şi se îndrăgosteşte de el. Şi dă la schimb vocea pentru
picioare, având posibilitatea de a rămâne om dacă va câştiga dragostea prinţului. Dar spre deosebire de
film, unde risca doar să se transforme iar în sirenă, în povestea lui Andersen pedeapsa pentru eşec era
moartea. Iar sirena plăteşte mult mai scump pentru picioarele dobândite:fiecare pas îl resimte ca şi cum
ar călca pe mii de cioburi. La început, planul ei pare să funcţioneze, dar până la urmă prinţul se însoară
cu alta, cea pe care o crede salvatoarea sa. Sirenei i se mai dă o şansă:dacă îl ucide pe prinţ, se va preface
iar în sirenă şi se va întoarce acasă. Refuzând a săvârşi atrocitatea, ea se aruncă în mare şi se preface în
spumă. Cam lipseşte un happy end, nu-i aşa?
•
Mica sirena (în daneză Den lille havfrue) este o bine-cunoscută poveste a scriitorului danez 
Hans Christian Andersen, despre o sirenă care se jertfește pentru iubirea vieții sale. Ea era fiica zeului
Neptun. Într-o zi ea se ridică la suprafața apei, vede o corabie frumos amenajată și se hotărăște să se
apropie de ea pentru a o admira. Fata observă un prinț foarte frumos și chipeș. Sirena se îndragosti pe loc
de el. După ceva timp nava începe să se scufunde, „pricina nimeni nu o știe”, iar sirena îl ajută pe prinț
să ajungă la mal. Acolo fata îl admira, iar el deschise ochii și o văzu ca prin ceață.
ALBA-CA-ZĂPADA
 INFORMAȚII
• Albă ca Zăpada. In basmul fraţilor Grimm, malefica mamă vitregă îi ordonă unui vânător să o ducă pe
Albă ca Zapada într-o pădure şi s-o omoare, dar şi să-i aducă înapoi inima şi ficatul. Neputând să comită
fapta, vânătorul îi aduce în schimb inima şi ficatul unui mistreţ, pe care vrăjitoarea le consumă. În carte
încearcă să o ucidă de trei ori, iar a treia oară, când îi dă mărul, Albă ca Zăpada leşină şi este pusă într-un
siciriu de sticlă. Prinţul vrea să o ia, iar piticii acceptă după ezitări. Împiedicându-se pe drum, impactul îi
dislocă mărul din gât şi fata îşi revine. La nunta Albei ca Zăpada participă şi vrăjitoarea, fortată să poarte
cizme de fier încins şi să danseze până cade fără suflare.
• Albă ca Zăpada (în engleză Snow White, franceză Blanche-Neige, germană Schneewittchen) este un
renumit personaj folcloric de basm popular în multe țări europene, mai ales în versiunea culeasă de Frații
Grimm în 1812: Albă ca zăpada și cei șapte pitici (germană Schneewittchen und die sieben Zwerge). Se
spune că această fetiță s-a născut ca răspuns la dorința mamei ei de a avea o fetiță frumoasă, fiind
descrisă în raport cu standardele vremii: fața albă ca laptele, buzele roșii ca sângele, iar părul negru ca
abanosul. Mama ei însă a murit la scurtă vreme.[1] Frații Grimm au completat povestea, publicând
versiunea finală în 1854.[2]
• Pe baza povestirii, au fost create multe filme și desene animate. Versiunea germană prezintă elemente
devenite ubicuitare, precum oglinda fermecată, mărul otrăvit, prințul, sicriul de sticlă și cei șapte pitici.
VĂ MULȚUMESC PENTRU
ATENȚIE Realizări: Luchian Renata