Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
HOWARD
ORAŞUL REVOLVERELOR MUTE
CAPITOLUL I
— La mulţi ani, cu-bucurie.
— Mormăi Tivald Belea 13, în timp ce detectivul îi prindea cătuşele şi,
concomitent, îl invita ca, în măsura în care aşa ceva e posibil, să facă bine să-
şi ţină gura.
— Mă rog.
— Bombăni ofensat, pentru că îî displăcea să se facă atâta caz din orice
fleac.
Unul dintre detectivi u aduse la cunoştinţă că, dacă are bani, se poate merge
şi cu maşina până la Poliţie.
— Şi mai ce? Să nu vă invit şi la teatru?!
Celălalt detectiv dori să-i atragă atenţia asupra împrejurării în care faptul că
cineva este plesnit peste bot poate avea consecinţe dureroase, şi se întrebă
dacă are vreun rost să colecţioneze palme, ştiind cât de puţin probabil era ca
un astfel de capital să poată sluji la amenajarea unui amurg cât de cât liniştit
al vieţii omeneşti. Apoi îl încadrară, apucându-1 de braţe, şi-1 conduseră pe
Tivald Belea 13 de-a lungul celei mai aglomerate străzi din Tegucigalpa,
capitala Hondurasului.
Desigur, cititorul va fi oarecum uimit observând că vorbesc despre un
delincvent punându-i în urma numelui un număr, semn potrivit mai degrabă
în cazul unor regi, pentru ca nu cumva vreunul dintre domnitori să fie
confundat cu tizul său predecesor. Te iau ameţelile numai dacă te gândeşti ce
s-ar fi întâmplat fără numărătoarea asta în Franţa, de pildă, cu Ludovicii de
odinioară! Să nu ne închipuim însă că Tivald Belea 13 era regele lumii
interlope. Lumea interlopă nu se îndeletniceşte cu alegeri regale, deoarece în
ochii cetăţenilor ei constituţia, legalitatea, piecum şi stabilirea oricăror
drepturi ce ar decurge din acestea echivalează cu o veritabilă anarhie.
Tivald Belea 13, după cum o spune şi numele lui, dădea adeseori şi cu mare
uşurinţă peste tot felul de belele. Astfel că, pe lângă porecla de Belea, se
alesese şi cu codiţa aceasta, 13, care, după cum o ştie toată lumea, e un număr
păgubos.
De bună seamă pentru că e prea mic.
De ce fusese botezat şi Tivald nici el însuşi n-ar măi fi ştiut să spună.
De ce un lăcătuş cu aptitudini muzicale din Devonshire îi dăduse fiului său
tocmai numele de Tivald este una dintre tainele care aşteaptă să fie dezlegate
de către psihologii viitorimii. Prin ce se manifesta, de altfel, ghinionul celei
de-a 13-ă Belele, numită Tivald? Iată:
Să ni-1 imaginăm pe Tivald Belea 13, cel mai de seamă specialist în case de
bani din lume; în cercurile criminalistice, numele lui este pomenit cu o
sinceră admiraţie. Ori de câte ori se întâmplă să fie semnalat, paznicii se
grăbesc să-1 caute de parcă jar dori să-1 felicite pentru inegalabila măiestrie
de care dă dovadă prin tăietura la rece în formă de floare de lotus, tip Belea.
Îndemânatic, prudent, prevăzător, rapid, inteligent, şi totuşi.
Să zicem că efectuează o spargere la firma Trildey &. Ireproşabilă. Muncă
de calitatea întu”. Dispariţie ca-n basme. O pradă de şaizeci de mii de dolari.
În scurtă vreme, la două ore de locul faptei, fluieră plin de voioşie.
În clipa aceea îl calcă o maşină!
I^umea adunată înjur scoate ţipete de uimire căci, în timp ce e ridicat şi
aşezat în Salvare, dolarii plutesc prin aer de parcă toamna ar scutura frumoase
frunze dreptunghiulare de pe crengile unuia dintre pomii de bănet ce se
înşiruie pe marginea şoselei.
Dar nu! Banii curg din buzunarele rănituluLDesigur, când îşi revine, într-un
târziu, la căpătâi stă de pază un blând inspector de poliţie şi clatină din cap,
zâmbitor.
Ăsta-i Belea! Tivald al 13-lea! Pe ăsta-1 găseşte totdeauna ghinionul!
Era cunoscut, s-ar putea spune că se bucura chiar de popularitate, datorită
acestui ghinion al lui.
Când, în zilele deosebit de senine de primăvară, Belea 13 îşi punea pălăria
de pai, cunoscuţii care-1 întâlneau se întorceau acasă în grabă, să-şi ia
pelerinele, căci, dacă pe capul lui Tivald se află o pălărie de pai, e de prevăzut
ca, în cel mai scurt timp posibil, vremea să devină precumpănitor umedă.
Tivald Belea 13 se deosebea de semenii săi ghinionişti doar prin faptul că
era vesel. Rătăcea prin lumea largă şi făcea haz de propriul său nenoroc.
Deviza lui era: „Mă doare-n cot de mine”. Obişnuia să mai spună uneori, cu
obucurierăutăcioasă: „Aşa-mi trebuie, de ce-am venit pe lume?!” încetul, cu
încetul, se lăsase de seifuri, nu se apuca de lucru decât rar şi în împrejurări ce
păreau excepţional de favorabile. Dar cum pot există împrejurări excepţional
de favorabile pentru el?
Ghinionul te duce la închisoare până şi în cazurile cele mai clare şi mai
lipsite de risc. În schimb, norocul îţi vine în ajutor pe neaşteptate, chiar şi în
clipele cele mai nefaste. Cazul din urmă îi era cu totul necunoscut lui Tivald
Belea 13.
Iată felul în care cel mai mare specialist în seifuri de pe suprafaţa
pământului se poate transforma, încetul cu încetul, într-un fluieră-vânt.
Ajunsese să aprecieze, înainte de toate, câte o poznă bine pusă la Cale, câte o
lovitură de pumn bine plasată. Faptul că, din când în când, acest fluieră-vânt
devenea jefuitor' de case de bani în vreuna dintre metropolele lumii, iar apoi,
după împlinirea pedepsei, redevenea fluieră-vânt, era de natură să-i
îmbogăţească viaţa cu nuanţe interesante.
Trecut de patruzeci, uşor încărunţit, colinda voios prin lume, prin închisori
şi ştia că are ghinion în toate. Din cauza asta lumea interlopă îl cunoştea drept
Tivald Belea 13.
Numele de Pencroft u apărea, până şi lui, ca plutind undeva în ceaţă.
În Honduras, avea pe conştiinţă operaţiuni mai mici şi mai mari, de a^eea
făcu la repezeală un bilanţ al pedepsei presupuse şi al delictelor săvârşite, în
timp ce detectivii fl conduceau, ţinându-1 de braţe. Nu vor putea dovedi decât
cel mult două cazuri. Şi, să zicem, acela de la Guadalcar ar fi al treilea.
În cazul Marlow, va ieşi basma curată. Nimeni n-o să-şi închipuie că e
lucrătura lui Belea 13.
Acela nu fusese stilul lui!
La Marlow, prada aceea legendară de blestemată amintire – începuse prin a
se strecura în casă, gest care nu-1 caracteriza câtuşi” de puţin. E adevărat că,
mai târziu, printr-o minune de tăiere la rece, izbutise să scoată din seiful
blindat briliantele de farmTie Marlow, atât de admirate în înalta societate din
Honduras, dar asta nu schimbă cu nimic precaritatea, caracterul superfluu şi
lipsa de eleganţă a procedeului iniţial. Iar după aceea nu-1 călcase nici un
vehicul. Lumea interlopă fusese de părere că, în urma unei asemenea reuşite,
putea să-1 socotească pe Tivald Belea detronat.
Resupunere firească.
Ghinionul e ca femeia îndrăgostită: n-are nici în clin, nici în mtnecă cu
logica. Uneori, aparent sfidând orice raţiune, se ataşează de câte cineva dar,
tot aşa, îl părăseşte fără vreun motiv palpabil, dintr-o clipă îhtr-alta.
Dar, în cazul acesta, opinia publică a lumii interlope se afla în eroare.
Niciodată şi niciunuia dintre semenii noştri să nu'-i dorim ghinion mai mare
decât cel avut de Tivald Belea 13 în legătură cu lovitura amintită.
Se dovedi că diamantele Marlow erau false!
Acest fapt nu deveni evident decât după ce Manuel Artistul, prietenul şi
tovarăşul de afaceri al făptaşului, examina diamantele. Manuel Artistul era
traducător şi eseist. De asemenea, scria drame istorice, desfăşurând şi o
înfloritoare activitate de tăinuitpr în locuinţa sa de la periferia oraşului.
Împrejurimile casei lui Manuel Artistul semănau în multe privinţe cu aşa-nu-
mitele ferme. Şi într-un loc şi într-altul, partea cea mai însem-' nată a
muncilor o constituia cultivarea pământului. Aici, ceasuri înstrăinate,
tacâmuri confecţionate din metale nobile, napoleoni, sfeşnice de argint intrau
în pământ la vremea semănatului. La ferma asta, stăpânul executa de unul
singur munca câmpului şi ar fi fost vai de acela care ar fi întreprins săpături
noaptea prin grădină. Aici se împlinise deja proverbul despre cel care săpase
o groapă şi căzuse singur în ea. Şi a rămas acolo pentru totdeauna.
Şezând în vecinătatea unui seif uriaş, Manuel Artistul pre-ţăluia cât era ziua
de lungă ţot felul de lucruri. Ceasuri de buzunar, opere dramatice, diamante,
covoare persane, balade suedeze, porţelanuri japoneze, comedii franţuzeşti,
ceasuri elveţiene şi scriitori ruşi.
SFÂRŞIT