CAPITOLUL IV

1.
— Benjamin Walter! Zise Steen. Îţi aduci aminte de Babette?
— Îmi aduc aminte, strigă furios, căci devenise isteric. Dar dumneata să nu mă tragi pe mine la
răspundere!
— Ei, acum, am să te împuşc.
— Bine faci! După ce-ai declarat în faţa tuturor că te-ai pregătit să faci asta, nu încape nici un
dubiu asupra premeditării faptei dumitale, astfel că dumneata, vei fi spânzurat!
Neaşteptata revoltă morală a nevinovatului şi chinuitului spărgător de seifuri părea să fi oprit pentru o
clipă şuvoiul ameninţător. Steen se speriase puţin. Dar răspunse cu glas orgolios:
— De unde îţi iei îndrăzneala de a vorbi în felul acesta cu mine?! Dumneata vei muri! Pentru
Babette, vei plăti cu viaţa!
— Nu te priveşte pe dumneata! — Strigă Pencroft, furios. Babette mă iubeşte şi am iubit-o şi eu!

Steen, îngrozit, făcu un pas înapoi, apoi zise cu tărie:

— Faptul că dumneata ai iubit acest cal de curse sau nu atestă doar firea dumitale de iubitor de
animale. Dar trebuie să răspunzi de banii pe care ţi i- am dat ca să pariezi pe Babette. Patruzeci de mii de
dolari a câştigat calul! Eu participam cu şapte dolari! Şi dumneata ai încasat banii!
— Păzea!
Degeaba. Pencroft fugea. Era cunoscut ca un om îndrăzneţ, îi plăcea să se bată, dar aici nu
existau şanse. În câteva minute, dispăruse. Păi e grozav de primejdios să circuli aşa prin lume! Mai
devreme ori mai tarziu or să-l omoare sau or să-l bage la puşcărie pe viaţă. De ce-ar constitui o primejdie
mai mare individul numit Fillipon decât toată viaţa anterioară a lui Benjamin Walter? Se opri un minut,
gâfâind, şi minutul acesta îi fu fatal. Cineva, care venea din urmă fugind, se izbi de el, dar, întrucât
tocmai pe el gonea, se rostogoli în praf plin de veselie, dând din picioare şi muşcând şi, când Pencroft îl
proiectă în geamul unei vitrine, în locul lui se prezentară aproximativ alţi zece, strigând tot felul de
prenume feminine şi sume de bani cu care pretindeau că le-ar fi rămas dator, un cuţit îi alunecă de-a
lungul unei coaste. Pe vreo patruzeci de indivizi izbutise să-i lase laţi. Se apăra cu înverşunare, aşa că
cercul se lărgi. Era limpede că intenţionau să-l linşeze pe Benjamin Walter.
Atunci, în urlet de sirene, îşi făcură apariţia maşinile poliţiei. Fu transportat la poliţie, într-o
maşină închisă şi, peste o jumătate de oră, i se aduse la cunoştinţă că era expulzat de pe teritoriul
Mexicului. Va fi dus sub escortă pâhă la graniţa texană şi acolo va fi predat autorităţilor de pe
meleagurile sale natale. Acum ştia măcar că Benjamin Walter era din Texas. Cine-ar fi crezut-o? Din
păcate, nu-i cercetase încă actele. Dar ce să facă el în Texas? La graniţa texană, căpitanul află cu
deosebită mâhnire că-l poate lua în primire pe Benjamin Walter. Ar fi vrut să găsească vreo greşeală în
hârtii, dar până la urmă fu nevoit să-l primească, însă, în cazul acesta, era hotărât să-l expedieze mai
departe, spre interiorul ţării.