Povestea porcului 

de Ion Creangă 
 
Au fost odată doi moşnegi care trăiau într­o cocioabă sărăcăcioasă. Ei îşi doreau 
foarte  mult un copil, iar  babei  i­a venit  ideea  ca moşul să  se  ducă în pădure  şi orice 
găseşte, om, animal, pasăre sau altceva, să­l ia şi să­l crească împreună. La scurtă vreme 
după aceea, moşul s­a întors cu un porc legat în sac. Mare a fost bucuria babei, care l­a 
tratat ca pe copilul ei.  
Într­o zi, împăratul a anunţat că vrea să­şi cunune fata cu cel care va face un pod 
decorat cu mii şi mii de nestemate, iar dacă nu va reuşi să­l facă, atunci i se va tăia capul 
celui care a îndrăznit. De dorinţa împăratului a auzit şi porcul, care le­a spus părinţilor 
că vrea şi el să încerce. 
Atunci, moşul  l­a  luat  şi  s­a dus  cu el  la împărăţie,  unde împăratul  a  acceptat 
dorinţa acestuia şi i­a permis să facă podul, dar i­a spus să­l termine într­o zi, dacă mai 
vrea să­i stea capul pe umeri. Spre uimirea tuturor, podul era făcut a doua zi dimineaţa, 
iar cocioaba sărăcăcioasă a moşnegilor se transformase într­un palat mai uimitor şi mai 
strălucitor decât al împăratului. Împăratul nu a mai avut ce să facă şi şi­a dat fata de 
soţie porcului. După un timp, tânăra împărăteasă s­a dus în vizită la părinţii ei şi le­a zis 
că bărbatul ei îşi lepăda noaptea pielea de porc şi devenea un fecior de împărat foarte 
frumos.  Împăratul  a  sfătuit­o  să  nu  facă  nimic,  dar  împărăteasa  a  învăţat­o  să  ardă 
pielea de porc, ca să scape de ea. Atunci bărbatul ei s­a trezit înspăimântat şi a certat­o 
pentru ce a făcut, i­a spus că îl cheamă Făt­Frumos şi locuieşte la Mănăstirea­de­Tămâie, 
iar  un  vârtej  înfricoşat  l­a  ridicat  şi  s­a  făcut  nevăzut.  Un  cerc  de  fier  îi  încinsese 
prinţesei mijlocul,  iar  ca acesta  să  plesnească  şi să  se nască  pruncul  pe  care­l aştepta 
trebuia ca el să pună mâna lui dreaptă pe cercul de fier. 
Podul  cel  minunat  a  dispărut  şi  el,  iar  palatul  s­a  transformat  din  nou  în 
cocioabă. Supărată că a ascultat de sfatul cel rău, prinţesa a plecat la drum să­şi caute 
bărbatul. A întâlnit­o pe Sfânta Miercuri, care a hrănit­o şi i­a dat o furcă de aur care 
torcea singură, apoi, după un an de zile, a cunoscut­o şi pe Sfânta Vineri, de la care a 
primit o vârtelniţă de aur care depăna singură. Aceasta a îndrumat­o spre sora lor mai 
mare,  Sfânta  Duminică,  iar  aceasta  a  chemat  toate  vietăţile  şi  le­a  întrebat  unde  este 
Mănăstirea­de­Tămâie. Doar un ciocârlan şchiop a ştiut să îi zică, iar sfânta i­a poruncit 
să o ducă pe prinţesă acolo. 
Abia după un alt an de călătorie au ajuns la Mănăstirea­de­Tămâie, într­un tărâm 
fermecat.  Ciocârlanul  a  învăţat­o  pe  prinţesă  să  se  ducă  la  o  fântână  şi  să  scoată 
obiectele magice primite de la sfinte. O slujnică a văzut­o acolo şi i­a spus stăpânei sale, 
care  era  chiar  vrăjitoarea  Ştirba­baba­cloanţa,  Talpa­Iadului,  care­l  fermecase  pe  Făt­
Frumos. Aceasta a vrut şi ea să vadă minunăţiile şi a chemat­o pe prinţesă la palat. Biata 
prinţesă şi­a dat pe rând cele trei daruri, în schimbul unor nopţi lângă soţul ei. Spera ca 
acesta  să­i  pună  mâna  pe  cercul  de  fier  şi  să  poată  naşte  copilul.  Dar  vrăjitoarea  îi 
pusese lui Făt­Frumos ceva în lapte ca să doarmă, deci acesta nu a auzit­o în primele 
două nopţi. Abia în a treia noapte împăratul nu a mai băut laptele, fiindcă un credincios 
al  său  văzuse  totul  şi  i­a  spus  ce  s­a  întâmplat.  De  data  aceasta,  el  a  auzit­o  pe 
împărăteasă şi şi­a pus mâna pe cerc, iar împărăteasa a născut numaidecât pruncul. Ea 
i­a povestit bărbatului ei prin ce a trecut, iar acesta a pedepsit­o pe hârca de babă care­l 
prefăcuse în purcel.  
Cei  doi  s­au întors  acasă  şi  au  făcut  nuntă mare,  spre  bucuria moşnegilor  şi a 
părinţilor împărătesei.