SUNT PACATOS, PARINTE !

de Ion Pribeagu

La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios,
Şi îi spune: - Fie-ţi milă
De un suflet păcătos!

Chiar în Săptămâna Mare,

Când tot omul e smerit
Şi posteşte cu ardoare,
Uite, am păcătuit!

- Ai furat? întreabă popa.

- Nu, prea-sfinte! Fără vrere
M-am dat diavolului, hopa,
C-o grădină de muiere!

- Vai de mine, vai de mine...

Greu păcat ai săvârşit...
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate fi-vei mântuit.

- Nu pot, a răspuns Arvinte,

Să-mi fac chinul şi mai greu.
Nu pot să divulg, părinte,
Că mă bate Dumnezeu!

- Nu cumva ai fost cu Tanţi

Din Smârdan, de peste drum?
- Nu pot s-o divulg, că Domnul
Mă trăsneşte chiar acum!

- Poate-ai fost cu Miţa creaţa,

Cea uşoară ca un fulg
Din Buzeşti? - Cere-mi şi viaţa,
Însă nu pot s-o divulg!
- Măi Arvinte,-ai fost cu Leana
Care şade pe Neptun?
- Sfinte, geaba-mi zgândări rana,
Că eu tot nu pot să spun...

- Bine, du-te, meditează

Şi vii mâine mai dispus.
Domnul să te aibă-n pază!
- Sărut dreapta! Şi s-a dus.

Ajungând in colţ ca vântul,

S-a-ntâlnit cu Calistrat,
Care l-a-ntrebat: - Prea-sfântul
De păcat te-a dezlegat?

- Încă nu, i-a zis Arvinte

Foarte vesel şi vioi,
Dar aflai de la părinte
Alte trei adrese noi.