Sunteți pe pagina 1din 3

TREI DORINŢE

de Ion Pribeagu

De la Hudson în spre Kansas


Într-o zi de mai frumoasă
Tommy Bill, cowboy din Texas
Vesel călărea spre casă.

Urâţel era băiatul


Şi înalt n-a fost deloc
De aceea el la fete
N-a avut nicicând noroc.

I-ar fi drag şi lui să fie


Fericit câteva clipe
Cu o fată şi s-o strângă
În grădina cu tulipe.

Dar cum din vecinătate


Fetele l-au ocolit
Fiindcă e ciupit la faţă,
Şleampăt şi pipernicit.

Ce să facă bietul Tommy?


Deşi i-a venit cam greu
S-a lăsat în voia soartei
C-aşa a vrut Dumnezeu.

Şi cum străbătea şoseaua


Plină de nisip şi veche
Simte că ceva îl pişcă
Dinspre ceafă spre ureche.

Duce-o mână peste umăr


Şi prin boarea de lumină
Vede-n juru-i cum se-nvârte
Şi cum bâzâie o albină.

L-a pişcat din nou; atunci


Tommy mâna a întins-o
Şi-aşteptând să-i zboare-aproape
Într-o clipă a şi prins-o.

Şi cum o ţinea în palmă


Încă fără a o închide
El aude o voce: -Tommy,
Fii uman, nu mă ucide.

Că eu nu-s albina care


Zboară din floare în floare
Ci o zână fermecată
De o ursită vrăjitoare.

Şi dacă mă laşi în pace


Vie, fără suferinţe
Îţi voi implini prin vrajă
Într-o oră, trei dorinţe.

-Bine! spuse Tomy-bine!


Vreau să fiu, dacă-i pe alese,
Mai frumos ca Richard Burton
Şi la fete s-am succese.

Să mă vrea, să mă dorească
Şi să fie fericite
Mai cu seamă să se lase
Sărutate şi iubite.

-S-a făcut! A doua care-i?


-Cum sunt mic şi n-am fason
Să fiu zdravăn şi puternic
Ca şi biblicul Samson,

Să dărâm c-un pumn o casă


Şi de-o fi să lupt cu hoţi
Dintr-o singură scatoalcă
La pământ să-i culc pe toţi!

-Se va face! zise-albina,


Dacă aşa ţi-a fost ideea
Dar să nu ne pierdem vremea
Spune-mi şi dorinţa-treia.

-Mi-e cam greu-răspunse Tommy.


Stai să mă gândesc mai bine...
Vreau să fiu viril întocmai
Ca şi calul de sub mine.

-Şi-asta ţi-oi îndeplini-o!


Zise albina cu emfază,
Şi acum te du cu Domnul
Să te aibă el în pază.

Ajungând la han se uită


În vitrină şi se vede
Înalt, frumos ca un Adonis
Chipeş, că nu-i vine-a crede.

Fetele îi dau târcoale


Cu-nţelesuri anumite
Toţi rivalii de-odinioară
Vin spre el să-l felicite.

Va să zică, din dorinţe


Două i s-au împlinit
Repede aleargă acasă
Se dezbracă gol, grăbit

Şi uitându-se-n oglindă
De necaz obrazu-i crapă
Fiindcă calul de sub Tommy
N-a fost armăsar, ci iapă

S-ar putea să vă placă și