Tom Degețel"

          A fost odată un tăietor de lemne sărman, care trăia împreună cu nevasta lui într-o căsuţă din
pădure. Dar necazul lor cel mare, mult mai mare decât sărăcia, era că nu aveau copii. 
          - M-aş mulţumi şi cu unul mic, nu mai mare decât un deget! obişnuia să spună bărbatul. 
          Or, după o vreme chiar avură un copil, aşa cum îşi doriseră... cât un deget! Şi ce nume ar fi
fost mai potrivit decât... Degeţel? Tom Degeţel. Odată cu trecerea anilor, Tom  rămânea la fel de
mic de statură. Se făcu în schimb un băieţel ascultător, care-şi ajuta părinţii cum putea el mai bine.
Într-o zi, Tom luă căruţa cu calul gata înhămat şi se duse la pădure ca să-l aducă pe tatăl său acasă.
Ei, dar ca să-l poată conduce pe unde trebuia, mama îl aşeză pe Tom pe creştetul calului. Iar acesta
se îndemna la drum de parcă ar fi fost condus de un vizitiu iscusit! Trecând pe lângă cal şi
nevăzându-l pe Tom, un circar bătrân îşi închipui că ar fi fost vorba de vreun armăsar isteţ. Aşa că
încercă să-l cumpere de la tăietorul de lemne. Apoi, văzându-l pe Tom şi pricepând cum stăteau
lucrurile, se tocmi ca să-l cumpere pe băiețel, pe care era dispus să dea o pungă de galbeni.
          Tatălui lui Tom nici prin gând nu-i dădea să-şi vândă feciorul, dar acesta îi suflă la ureche:
          — Vinde-mă tată circarului şi nu-ţi face griji, că o să mă întorc eu degrabă acasă!
          Peste câteva săptămâni, băiatul fugi de la circar şi porni, aşa cum făgăduise, spre casă. Pe
drum însă, fiind obosit, Tom adormi pe o pajişte. Un taur care păştea prin preajmă îl înghiţi şi pe
băieţel, odată cu smocul de iarbă pe care-l rupsese! Ajuns în burta animalului, băiatul se puse pe
strigat: 
          — Ajutor! Dă-mi drumul! Tăuraşule, lasă-mă să ies!
          Taurul se sperie şi o rupse la fugă, de parcă l-ar fi lovit strechea. Strigătele disperate ale lui
Tom ajunseră însă şi la urechile unui ţăran. Înfricoşat nevoie mare, omul tăie taurul şi îi aruncă
burta în pădure. Nu trecu multă vreme şi peste burta în care se afla băieţelul dădu un lup lihnit de
foame, care o şi înfulecă!
          — Lupuşorule! strigă Tom din burta dihaniei. Ştiu eu un loc în care vei găsi un ospăţ pe
cinste şi unde o să te înfrupţi numai cu bunătăţi! 
          Vorbindu-i din burtă şi spunându-i pe unde s-o apuce, Tom îl duse pe lup chiar la casa
părinţilor săi! Iar acolo se puse pe strigat, chemându-şi mama şi tatăl în ajutor. Acesta din urmă ieşi
din casă şi omorî lupul, scoţându-l la lumina zilei pe Tom. Şi cât de fericiţi se arătară cei doi de
întoarcerea iubitului lor Tom Degeţel!

Sfârșit