Copiii s-au dus repede să-l caute: cu toate că era cât pe ce să calce pe el, nu l-au zărit. Dacă soldatul de plumb ar fi strigat „Aici sunt!”, l-ar fi zărit, dar el n-a strigat, fiindcă așa, în uniformă, nu se cuvenea să strige. Începuse să plouă. Doi băieți l-au luat, au făcut o barcă dintr-un ziar și i-au dat drumul pe apă. Se învârtea așa de repede, încât soldatul tremura. - Oare unde mă duc? Ce întuneric este sub podul acesta! - Ai pașaport? întrebă un șobolan? Soldatul de plumb n-a răspuns nimic și a strâns mai tare arma la umăr. Se gândea mereu la dansatoarea cea micuță și drăgălașă și-și tot repeta în gând: „Du-te la război, oștene, Și de moarte, nu te teme!” În clipa aceea, un pește l-a înghițit. Îi era frică, dar peștele fu cumpărat și soldatul de plumb a ajuns înapoi în casa din care a plecat. Îi venea să plângă cu lacrimi de plumb, dar s- a gândit că un oștean nu trebuie să plângă, așa că s-a uitat țintă la dansatoarea cea mică și n-a spus nimic. Apoi, băiețașul îl aruncă pe foc, deși nu făcuse nimic rău. Stătea acum pe jăratic, într- o căldură nemaipomenită. În clipa următoare, dansatoarea drăgălașă fu lângă dânsul. A doua zi dimineață, în cenușă erau o inimioară de plumb și o stea de pe broboada arsă și neagră ca tăciunele. Întrebări • Despre cine se vorbește în basm? • Cum era soldățelul de plumb? • Ce trăsături fizice și morale întruchipează soldățelul? • Ce jucărie admira? • Cum apreciați comportamentul soldățelului, atitudinea copiilor față de propriile jucării? • Fiecare persoană folosește lucruri care îi aparțin ( lucruri personale) și lucruri care aparțin mai multor persoane ( lucruri comune). • Lucrurile personale reprezintă proprietatea persoanei căreia îi aparțin. Persoana care le deține se numește proprietar. • Lucrurile trebuie folosite cu grijă. A avea grijă de lucruri înseamnă a respecta munca celor ce le-au creat.