Ridichea uriașă"

          A fost odată un ţăran căruia îi plăceau tare mult ridichile. Aşa că se hotărî să sădească vreo
câteva şi la el in grădină.
          Prin urmare, într-o zi se duse la oraş, de unde cumpără nişte seminţe de ridichi. În aceeaşi
seară le şi puse în grădină, le acoperi cu pământ şi le udă bine. După câteva zile, când ţăranul merse
în grădină să cerceteze dacă seminţele se prinseseră, nu mică-i fu mirarea să vadă, mult ieşită din
pământ, o ridiche cât toate zilele! Trase din răsputeri de frunzele ei, dar nici gând s-o mişte din loc.
Aşa că-şi chemă nevasta, care tocmai mânca:
          — Dă-mi o mână de-ajutor, femeie, ca să scot ridichea asta din pământ!
          Nevasta lăsă bunătate de îmbucături şi veni într-un suflet să-l ajute. Smuciră ei amândoi, dar
ridichea nu ieşea şi pace. Nevasta strigă atunci după băiatul lor.
          Toţi trei se opintiră vreme de-un sfert de ceas, dar în zadar. Văzând că nu izbutesc, băiatul îşi
chemă în ajutor surioara.
          Traseră cu toţii, cu multă putere, dar ridichea se încăpăţâna să rămână în pământ.
          Fata îl chemă în ajutor pe căţelul ei. La un semn, smuciră cu toţii şi iar o făcură în van.
          Lătrând, câinele o chemă alături de ei pe pisică. Toţi şase traseră din răsputeri, dar ridichea
nici nu se clinti. Cu câteva mieunături, pisica îl chemă şi pe şoricel. Şi uite că, tocmai cu ajutorul
pricăjitului aceluia, izbutiră să smulgă ridichea din pământ! Căzură buluc cu toţii, dar, din fericire,
nimeni nu păţi nimic. Iar drept răsplată pentru truda lor, fiecare căpătă câte o porţie zdravănă din
supa de ridiche gătită în seara aceea de nevasta ţăranului.

Sfârșit