Povestea pisicii

Demult, demult, intr-un satuc, linga o padure frumoasa, intr-o gospodarie mare traia o pisica.

Stapinii pisicii erau oameni harnici si buni la suflet. Din zori pina in noapte munceau… mergeau la arat,
semanat, prasit, hraneau, adapau animalele si pasarile de pe linga casa…

Iar pisica nici ea nu o ducea rau, in fiecare zi, primea mincare de la gospodina casei, mai erau si copiii
care o alintau cu tot felul de bunatati: ba un biscuit, ba o bucatica de carne, ba un os, ba o codita de
peste, ba un pic de lapte…

Traia pisica si huzurea, doar ca avea o singura datorie: sa prinda soarecii…

Dar soareci erau multi, caci fiind hambarele pline cu faina, griu, porumb, orz si mei jivinele acestea
lacome si nesatioase incercau sa se strecoare cu orice pret. Iar unde patrundeau guzganii nu mai
raminea nimic, rupeau sacii, gaureau paretii si mincau toate grinele. De aceea pisica era mereu de garda.
Statea la pinda si cum observa vreun soricut, hat ! si nu-i soricelul.

Astfel, fiind pisica vrednica apara gospodaria de stricaciuni.

Dar iata ca intr-o buna zi, stind asa la pinda, la un colt de hambar, aude un zgomot, fil fil fil fil….

Ce sa fie oare ? Ridica capul sus si zareste o cioara, care ii striga :

– Car, car, car, coana pisica, dar ce faci mataluta ?

– Prind soareci, raspunde pisica.

– Si de ce ai face-o, ma rog ?

– Pai, soarecii maninca grinele crescute, cu multa munca, de catre stapinii acestei case frumoase !

– Si tie ce-ti pasa, zise cioara, las se le manince pe toate. Tu mai bine du-te si te culca! La ce-ti trebuie sa
te ostenesti !

Pisica a cazut pe ginduri…. Hm poate chiar ar fi bine sa trag un pui de somn. A lasat pisica paza
hambarului si a plecat sa se odihneasca in fin.

Soarecilor atita le-a trebuit. Cum au vazut ca pisica lipseste au dat buzna in hambar si au papat totul,
totul, nu a ramas nici un bob de griu, nici un graunte, nici un fir de malai.

Cind au venit stapinii acasa, mare le-a fost jalea… Ce sa faca ei fara grine, cu ce sa hraneasca
animalele. Iar pisica dormea dusa, habar nu avea de pozna facuta.

Cind s-a trezit si a vazut ce grozavie au facut soarecii si-a inteles greseala , dar era prea tirziu. Omul
suparat a alungat-o de la casa, mai ales ca acum nu mai avea ce pazi.

Pisica vazindu-se pe drumuri se uita in jur, incotro s-o apuce ? Se gindi cit se gindi si lua drumul spre
moara.

Ajunsa acolo, se duce la morar si-i zice:

– Meau, meau, meau, domnule morar, as vrea sa lucrez la moara, ma primesti ?

– Dar ce stii sa faci, intreba morarul.

– Iti prind toti soarecii, iar tu in schimb imi dai cite un sac de griu in fiecare saptamina.

– De acord, a raspuns morarul, dar vezi, sa nu te prind ca lenevesti, dealtfel, te alung fara sa te platesc!

Asa a inceput pisica a lucra din greu la moara, caci soareci erau multi si erau foarte, foarte smecheri,
greu ii prindea.

La sfirsitul fiecarei saptamini primea sacul cu griu pe care il ducea stapinilor sai, ca sa hraneasca
animalele. Asa a lucrat pisica si i-a ajutat sa iasa din impas… iar stapinilor le trecuse supararea si au
primit-o cu bucurie inapoi.

Din acea zi, pisica noastra, isi indeplinea datoria constiincios. Ea a inteles ca fiecare dintre noi are rolul
sau, iar lenevia si iresponsabilitatea nu duc la nimic bun.