Povestea florii magice și a fetei urâte

A fost odată ca nici o dată două surori. Una foarte frumoasa si alta foarte urâtă. Într-o
zi, în timp ce se plimbau prin pădure căutând ciuperci, au auzit pe cineva strigând și
gemând. Era piticul Mihu. Fusese prins într-un desiș și nu se putea elibera. Fata cea
frumoasă a început să râdă de el. Cea urâtă a tăiat spinii și l-a scos pe pitic cu bine dintre
crengi.

– Pentru a-ți mulțumi, te voi învăța calea către floarea magică, a spus piticul salvatoarei lui.
Cine o duce la rege va deveni regină. Urmează pârâul până la izvorul lui. Acolo, printre
pietre,  crește floarea magică.

Acestea fiind spuse, a dispărut.

— Eu sunt cea care voi găsi floarea. Ești prea urâtă pentru a fi regină, a spus sora frumoasă,
auzind ce îi spusese piticul surorii urâte.

Și a plecat în grabă în susul râului. Când a ajuns la izvor apa formase un mic lac și între
stânci a putut să vadă floarea căutată. Lângă lac stătea însă de pază o zână.
– Unde te grăbești așa? a întrebat-o zâna.
Fata i-a spus că vrea să ajungă la floare.
– Este foarte simplu, i-a zis zâna. Doar că numai persoanele frumoase pe dinăuntru vor
putea să treacă lacul și să poată intra în posesia florii magice. Doar oglindește-te în lac și
vom vedea dacă ai această frumusețe.
Fata noastră, foarte sigură pe frumusețea ei, nu a mai stat pe gânduri și s-a oglindit. Dar
în apă nu a văzut chipul ei drăgălaș cu cârlionți blonzi și obrăjori rozi, netezi, ci fața unei
zgripturoaice. S-a speriat și a luat-o la sănătoasa.
După ceva timp a ajuns acolo și fata cea urâțică. Zâna lacului a întâmpinat-o cu aceeași
cerință de a se privi în apa lacului și a vedea cum este înăuntru.
Fata s-a apropiat timidă. Apele lacului au început să se miște în cercuri și a văzut o
imagine foarte frumoasă oglindită acolo. Copila nu știa ce să creadă. Se privea, uimită.
-Ești o ființă minunată și înăuntru și în afară, i-a spus zâna și a atins cu degetul apa lacului.
Pe suprafața albăstruie a apărut un pod de argint care s-a clădit de la picioarele fetei
până la floarea magică. Fata noastră a pășit pe pod emoționată. A fost pe partea cealaltă
lângă stânci în numai câteva secunde. Și iată floarea căutată, în toată splendoarea ei.
Fata se uita la floare și nici măcar nu și-a dat seama că devine încet la fel de frumoasă
ca floarea însăși. A rupt-o cu grijă și i-a dus-o regelui. Regele a fost încântat să vadă fata
drăguță cu floarea și, așa cum promisese, a făcut-o regină.

Morală:
Ceea ce ascunzi în interior este ceea ce ești cu adevărat și într-o zi se va arăta în afară.
 Povestea unui cub în orașul 2D

Era odată o lume a figurilor și ființelor 2D, plane. Și s-a dus vestea că este un
loc foarte frumos, unde toți sunt fericiți și au de toate.
Un cub (care nu este 2D deloc, este 3D), a devenit curios. Și într-o zi s-a dus în vizită
în lumea 2D ca să vadă cum este acolo. A intrat pe o stradă principală. Se uita mirat la
căsuțele subțiri, la copiii romburi, bunicuțele dreptunghiuri, mamele cerculețe, tăticii
triunghiuri.
– O, spuse el, dar nu-i poți vedea decât din față și din spate. Aproape nu-i zărești
deloc de pe lateral!
Nu după mult timp l-au observat și ei și mirarea lor a fost și mai mare:
– Uite un pătrat, a spus un copil romb.
– Ba nu, a zis un altul, sunt două pătrate lipite.
-Nu sunt doar două, copii, le-a spus învățătoarea trapez, oprită și ea pe stradă să vadă
noutatea. Dacă numărați bine sunt chiar 4 pătrate lipute unul de altul. Ce caraghios,
nu am mai văzut niciodată așa ceva, trebuie să fie defect.
Cubul sări să se apere:
-Nu  sunt deloc defect. Și nici pătrat nu sunt. Sunt un cub. Și spre diferență de voi, eu
sunt 3D, am mai multe fețe, 6 în total, 12 muchii egale, 8 colțuri… Laturile mele sunt
egale dar am înălțime, lățime  și  grosime.
-Minți, sări un pici triunghi. Ești un pătrat! Toată lumea știe cum arată un pătrat!
-Este adevărat că am fețele pătrate dar… încercă cubul.
-Da, minte, spuse o mătușă dreptunghi. Eu un pătrat văd.
-Și noi tot pătrat vedem de la noi au sărit și voci dintr-un grup de curioși din stânga.
-Nu există nimic numit ”cub”! sări și un romb mai gras.
Vocea cubului nu s-a mai putut auzi deloc în vacarmul din strada figurilor 2D. De
teamă să nu cumva să sară să îl și bată, s-a retras ușor cu spatele și apoi a luat-o la
fugă înapoi în lumea lui.
Morala:
Dacă cineva nu este ca tine, nu înseamnă și că e ceva greșit cu el sau că trebuie
insultat, batjocorit, îndepărtat din lumea ta. Modul cum privești tu lucrurile poate fi
greșit. De asemenea, chiar dacă mai mulți din jur au o anumită părere, nu trebuie să te
iei după iei. Fă mai bine un pas înapoi, privește cu atenție din toate direcțiile persoana
sau situația respectivă și s-ar putea să vezi și altceva decât ”turma”.
 Vulpea care nu putea să își țină gura

Pinguinul, renul și vulpea erau cei mai buni prieteni. Într-o zi, pinguinul și renul
au găsit o grămadă de fructe și au decis să păstreze acest lucru doar pentru ei. Pe
drum, s-au întâlnit cu vulpea, care, văzându-i atât de fericiți, i-a întrebat de ce. Cei doi
i-au spus vulpii că nu îi pot dezvălui secretul, însă vulpea le-a cerut să aibă încredere
în ea, așa că i-au spus în cele din urmă despre fructele delicioase pe care le găsiseră.

Când au ajuns în sat, vulpea a uitat de promisiunea sa și le-a spus tuturor secretul bine
păstrat până atunci. Când pinguinul și renul s-au întors la locul unde găsiseră fructele,
animalele din sat fuseseră deja acolo și mâncaseră totul.

În aceeași zi, pinguinul și renul au găsit un alt loc plin de mâncare și același lucru s-a
întâmplat din nou cu vulpea. Furioși din cauza că vulpea i-a trădat, cei doi au decis să-
i dea o lecție.

A doua zi i-au spus vulpii că au găsit un lac plin cu pește, pe care nu trebuie să faci
niciun efort să îl prinzi. Vulpea a povestit din nou tuturor celor din sat despre asta. A
două zi, când s-a întâlnit cu pinguinul și renul, vulpea era plină de tăieturi și vânătăi.
Aceasta le-a spus, că după ce a povestit tuturor animalelor din sat despre lacul plin de
pești, toți au dat buzna acolo. Dar, pentru că nu au găsit nimic, s-au înfuriat că au fost
mințiți și i-au dat vulpii o mamă de bătaie.

Așa a învățat vulpea că este important ca ceilalți să aibă încredere în tine, dar pentru
asta e nevoie să fii un tovarăș loial și să îți ții întotdeauna cuvântul.
 Șarpele și monedele de aur

Cu mult timp în urmă, într-un mic sătuc, trăia un fermier sărac. Oricât muncea,
tot nu reușea să câștige foarte mult. Fiul său îi cerea și el tot timpul bani. “Fii
mulțumit cu ceea ce ai, fiule”, îi spunea tatăl.

Într-o zi, fermierul se odihnea pe câmp după ce muncise din greu.  La un moment
dat a văzut un șarpe aproape de deal.  Când l-a văzut pe fermier, șarpele se opri și el.
“Pare calm și linștit. Poate că are ceva divin”,  își spuse bărbatul. A plecat repede
acasă și a venit cu un bol de lapte pe care i l-a oferit șarpelui.

În dimineața următoare, când bărbatul a venit să ia bolul, a găsit în el o monedă de

aur. “Acum chiar sunt convins că acest șarpe era de fapt o divinitate”, își spuse în
sinea lui. După cele întâmplate, devenise deja un obicei ca bărbatul să îi aducă
șarpelui lapte, iar acesta să îl răsplătească cu o monedă de aur.

Într-o zi pe când fermierul era plecat, fiul său a trebuit să meargă și să îi ducă
șarpelui laptele. Ca de obicei, era o monedă de aur în bol. Băiatul s-a gândit atunci.
“Bănuiesc că este o comoară cu aur ascunsă sub acest deal de unde tot vine șarpele.
Dacă omor șarpele și sap adânc în deal, am să pot să pun mâna pe tot aurul de acolo.”
Cu atâta bogăție în minte, băiatul a încercat să omoare șarpele. Însă n-a reușit.

Când fermierul a venit acasă, soția sa i-a povestit toată întâmplarea. “Ți-am spus
întotdeauna să nu fii lacom”, îi spuse bărbatul fiului său, apoi a plecat în grabă la
șarpe. Cu mâinile împreunate, bărbatul i-a cerut iertare și i-a oferit lapte șarpelui.

Doar că de data aceasta șarpele nu a mai acceptat. “L-am cruțat pe fiul tău datorită
faptului că tu ești un om bun. Însă va trebui să plătești pentru lăcomia copilului tău.
Nu te voi mai ajuta niciodată”, a spus șarpele și s-a făcut nevăzut.
 Iepurele și broscuțele

Odată că niciodată, trăia într-o pădure frumoasă un iepure, care toată ziua stătea
ascuns în vizuina sa. Iepurașul era foarte rușinos și fricos și nu prea ieșea pe afară.

Se temea de orice, de întuneric, de sunete, chiar și de foșnetul frunzelor. Într-o zi,

când a ieșit din ascunzătoarea sa s-a auzit o bubuitură puternică, încât s-a speriat și a
rupt-o la fugă în căutarea unui loc în care să se ascundă.

Tot alergând disperat prin pădure, iepurele a ajuns în preajma unei bălți. Acolo,
câteva broscuțe se jucau vesele și nestingherite pe frunzele de nufăr. Dar cum l-au
văzut, broscuțele au sărit imediat în apă, de spaimă. Veselia lor de până atunci s-a
transformat în frică.

Atunci când a văzut că și broscuțele s-au speriat, iepurele a înțeles că nu este

singurul care se teme. Fusese prima dată când reușise și el să sperie pe cineva, dar nu
făcuse acest lucru cu intenție.

Din acea zi, iepurașul și-a promis să fie mai curajos și să nu o mai rupă la fugă
imediat ce aude cel mai mic zgomot. Pentru orice problema există o soluție, iar grija
și spaima nu sunt niciodată prietene bune.

În final, iepurașul și broscuțele s-au împrietenit și au început să se joace veseli în

jurul bălții. Broscuțele i-au promis atunci noului lor prieten că ele îl vor ajuta să își
depășească de acum înainte toate temerile.
 Câinele cel isteț

Odată, un fermier și nevasta lui aveau o turmă de oi. Cei doi au făcut mari
eforturi să aibă acea turmă frumoasă, însă lupul care trăia în pădurea din apropiere a
dat iama într-o noapte și a mâncat toate oile. Doar una a scăpat! Supărați de cele
întâmplate, cei doi se hotărăsc să vândă și oaia care a rămas. Oaia însă i-a auzit atunci
când discutau despre ce au de gând și și-a zis: Mai bine plec să trăiesc în libertate,
decât să ajung să fiu tăiată de măcelar. Așa că, într-o noapte, oaia a fugit de la fermă,
împreună cu câinele de pază de acolo.

Din întâmplare însă, lupul i-a văzut și s-a gândit că i-ar plăcea să mănânce oaia
la cină. În același timp, știa că nu se poate apropia de oaie, atât timp cât este păzită de
câine. Așa că îi spuse oiței: Bună, dragă oaie. Vino aici și înapoiază-mi haina pe care
ți-am  împrumutat-o săptămâna trecută.

Însă câinele a înțeles imediat care sunt intențiile lupului. Acesta observă o capcană
pe care o așezase fermierul lângă un copac. Așa că îi spune lupului: Te vom crede
negreșit, imediat ce te apropii și atingi lanțul sfânt care atârnă lângă copac.

Imediat ce lupul s-a apropiat de copac, picioarele i-au fost prinse în capcană.
Dimineața, fermierul a văzut cele întâmplate și era foarte fericit că lupul a fost prins,
în sfârșit. Așa că, atât oaia cât și câinele de pază s-au întors la fermă, unde au fost
bine primiți și unde era în continuare nevoie de ei.