Ursul era tare bun.

Ori de câte ori se întâlnea cu

cineva în pădure își scotea pălaria și spunea : - --
Bună dimineața ! Zâmbind cu blândețe, iar apoi se
străduia din toate puterile să dea o mână de ajutor.
Ursul ajuta animalele pădurii să
ajungă la lucruri care se aflau prea
sus pentru ele.....
...căra greutăți pe care acestea nu
puteau nici măcar ridica...
...le adăpostea de ploaie și...
...făcea curat la sfârșitul petrecerilor
când toți ceilalți se grăbeau să plece
acasă. Niciodată nu făcuse caz că a
ajutat pe cineva. Pur și simplu...așa era
el!
Dar, pentru că ursul trăise în pădure, parcă
dintotdeauna, animalele se obișnuiseră să-i
ceară ajutorul ca și când asta era datoria lui.
Nici măcar, nu se mai sinchiseau să-i spună
mulțumesc...iar lucrul ăsta începuse să-l supere
și-l făcuse să devină cam trist.
Într-o zi, s-a îmbolnăvit. Îi curgea nasul,
îl durea capul și îi era frig. Focul se
stinsese, iar el nu avea putere să
meargă după lemne. Ursul zăcea întins
în patul lui, singur, singurel și multă
vreme nimănui nu a părut să-i pese...
Până când...
Într-d dimineață, un copac s-a rupt și a căzut în grădina
bursucului.
- Vrei să muți copacul ăsta de aici, ursule? A întrebat el, dar ursul
nu era acolo.
Veverița adunase un sac mare, plin cu alune, dar era
prea greu să-l urce singură până la căsuța ei .
- Urcă tu alunele astea, ursule! i-a strigat veverița,
dar ursul nu era acolo.
Ploaia a prins pe drum o familie de șoricei.
-Ursule, ursule, ne udă ploaia! Au strigat ei, dar ursul nu era acolo.
-- HMM...a bombănit șoarecele, sunt ud leoarcă ! Unde-i ursul când avem nevoie
de el? Morăcănoși, s-au grăbit să ajungă acasă.
Dar mezina familiei, șoricica cea drăgălașă, era îngrijorată, așa că a alergat
într-un suflet la casa ursului și l-a găsit palid și bolnav , tremurând ca varga.
-Vai de mine! A oftat ea...Te simți bine?
- Nu chiar, draga mea...dar îți mulțumesc de întrebare, i-a șoptit ursul.
Șoricica a alergat prin toată pădurea și a bătut din ușă în ușă.
-Ce s-a întâmplat? Au întrebat-o speriate animalele.
- Ursul! E bolnav!
-Bolnav? s-a mirat veverița. Dar el nu se îmbolnăvește niciodată, e
mereu la datorie, gata să ne sară în ajutor.
--Așa e, dar pe el cine-l ajută? a întrebat șoricica.
La aceste vorbe, animalelel pădurii s-au simțit rușinate. Și-au adus
aminte de toate lucrurile bune pe care le făcuse ursul pentru
fiecare în parte și că, de fapt, ele nu-l ajutasera niciodata cu nimic.
N-a trecut mult și ursul a rămas uimit să-si vadă toți vecinii la ușă. Bursucul a
adus niște lemne, așa că în scurtă vreme în sobă ardea focul.
Veverița a adus un vas plin cu cele mai bune alune, iar iepurașul
i-a făcut un ditamai castronul cu supă de morcovi. Șoarecii i-au
adus o plapumă uriașă, așa că acum ursul stătea cuibărit într-un
pat cald și plăcut.
Animalele l-au vegheat pe urs cu rândul și l-au îngrijit până când
acesta s-a făcut bine.
Și astăzi ursul le ajută pe celelalte animale ori de câte ori poate,
însă acum și ele îl ajută pe el, pentru că ÎNTR-O PRIETENIE
ADEVĂRATĂ TREBUIE SĂ ȘTII SĂ DĂRUIEȘTI.