Poveste de primvar

Iarna s-a sfrit. E trecut de jumtatea lui martie. Zilele sunt mai lungi i razele soarelui poposesc mai mult pe crengile zarzarului din grdin. n primvara asta mplinete trei ani. Astzi de diminea, o raz jucu l-a tot mpuns, gdilndu-l. A simit furnicturi n trunchi i n rmurelele subiri. ncepuse s se dezmoreasc. Zpada s-a topit disprnd n pmntul aburind. Seva a nceput s urce i spre vrful ramurilor fcndu-le s devin lucioase i mldii. Micul zarzr, somnoros, revenea la via. Era ameit de aburi, de soare, de pulsul sevei i mai ales de glgia vrbiilor ce zburau de colo-colo schimbndu-i locul tot timpul n continua disput pentru rmurele. Aveau mereu ceva de mprit. O cldur plcut l cuprindea i simi nevoia s se ntind troznindu-i crenguele. Dar ce s-a ntmplat? Din loc n loc i-au aprut mici umflturi rocate care i provoac nite mncrimi ngrozitoare! i el nu i poate alina nicicum suferina! Pe timp ce trece, parca toat seva se strnge n umflturi, fcndu-le s zvcneasc dureros. n cteva zile, umflturile s-au mrit i i-au schimbat culoarea. Vrfurile s-au albit. Of, ct durere! Nu mai putea suporta! Sfrit de spaim i suferin, adormi istovit sub lumina de jar a apusului. Dup o noapte de incontien, zorii se apropie timid i printre norii viorii ai dimineii primele raze de soare strpung lumina difuz. Zarzrul se trezete i i d seama c durerea a disprut. n grdin i n cas totul se trezete la via. Vrbiile i ncep obinuitul iure. Li se altur curnd, guralivi, bieelul i fetia ce locuiesc aici, n curte. Se alearg i ipetele lor nfioar aerul grdinii. Deodat, lng zarzr, se opresc uimii i rmn cu ochii larg deschii privind n sus:

- Mam, mam, vino s vezi! Uite! i mama vine ncet, zmbind i murmurnd ca un descntec: Un zarzr mic, n mijlocul gdinii, i-a rsfirat crenguele ca spinii De fric s nu-i cad la picioare, Din cretet, vlul subirel de floare.

Acum mai multi ani o femeie batrana care se numea Dochia avea o fiica vitrega pe care o ura. Intr-o zi de iarna cumplita Dochia i-a dat o haina foarte murdara cerandu-i sa o spele la rau pana devine alba ca zapada. Tanara fata o spala mult timp, dar pe cat o spala, pe atat devenea haina mai neagra! Atunci a aparut un barbat care se numea Martisor si a intrebat-o de ce plange. Ea a povestit ce i s-a intamplat. Atunci Martisor i-a spus ca poseda o pulbere magica si i-a oferit o floare rosie si alba si a indrumat-o sa mai spele inca o data vesmantul si apoi sa se intoarca acasa. Cand a ajuns fata acasa panza era alba ca si neaua. Batranei Dochia nu i-a venit sa isi creada ochilor. Ea nu ar fi crezut ca fiica sa vitrega va reusi sa indeplineasca sarcina. Deodata a vazut floarea din parul fetei: - De unde o ai? o intreba batrana. Este inca ianuarie Batrana crezu ca primavara a revenit si pleca cu turma la munte. Pe drum vremea era frumoasa, asa ca a renuntat la cojoacele pe care le purta. La sfarsit a fost insa prinsa de burnita. Cand a ajuns in varf i s-a arata Martisor: - Vezi cat de rau este sa stai in frig si umezeala, a grait el, tu, care ti-ai obligat fiica sa spele iarna hainele la rau! Apoi a disparut. Batrana a ramas singura pe munte, a venit gerul si oile au fost transformate in pietre. De atunci rosul si albul simbolizeaza lupta intre bine si rau, intre iarna si primavara.

Povestea florilor de primavara

de Valentina Alexandru
A fost odata o fata de imparat, care era tare mandra si plina de sine. Cat era ziua de lunga, nu se ocupa decat de ea insasi si uita sa mai priveasca in jurul sau. Intr-o zi, o raza de soare i-a atins parul si inima si a induiosat-o, facand-o sa observe gingasia unui ghiocel ce abia se nastea. Pentru ca pana atunci nu mai observase asa ceva, nu stia ce fel de fiinta avea in fata si ramase foarte incurcata inaintea clopotelului alb. Simtindu-se studiat, ghiocelul se misca usor si isi desfacu capsorul in trei petale albe, care incepura sa raspandeasca in jur un parfum proaspat si tineresc. Fata constata ca nici unul din parfumurile pe care le cunostea nu avea suavitatea si discretia acestuia. Micutul se mai misca putin si o invalui pe printesa intr-o mireasma placut mirositoare care ii atinse narile, plamanii si ii mangaie inima. Si din acea clipa, ea incepu sa urmareasca ghiocelul, pana intr-o buna zi cand observa ca el se usuca si se face tot mai mic, apoi se scutura de tot. Fetei ii paru foarte rau ca-l pierduse, mai ales ca, pana la el, nu mai daduse importanta nici unei alte fiinte din preajma sa. Intamplarea nu o uita si se hotari sa fie mai atenta. Astfel ea incepu sa simta si alte parfumuri, pe care nu le sezizase pana atunci. Rand pe rand, cerceta mirosul delicat si al altor flori de primavara - zambila, narcisa, toporasul, vioreaua, violeta si constata ca le devenise prietena, caci,ori de cate ori se afla in preajma lor, ele isi miscau capetele impodobite si o atrageau cu parfumul lor.

Baga de seama ca, in lumea florilor parfumul exprima dorinta lor de a fi observate si iubite. El este darul de iubire pe care florile ni-l ofera cu generozitate, impreuna cu alte daruri minunate: culoarea, prospetimea, puritatea si frumusetea. Acesta a fost adevarul la care a ajuns, in final, si fata de imparat, care se hotari din acel moment sa fie mai atenta la ceea ce se afla in jurul sau. Ea incepu sa observe ca era inconjurata de multa iubire si frumusete, pe care nu le descoperise din cauza mandriei si egoismului sau. De atunci se spune - ca fata de imparat, de cate ori zareste o planta inflorita se opreste si in taina ii sopteste: Gingasa floare, cu parfumul fin De tine ma apropii, ca sa te alint. Un zambet cald este mirosul tau O boare imbalsamata este sufletul tau. Sa ne unim in suflet si-n alint, Gingasa floare, cu parfumul fin ! Planta care o aude, in taina ii raspunde, invaluind-o cu iubire vegetala. PRIMAVARA Primavara, fiica cea mai tanara a batranului an, cea aducatoare de bucurie si voie buna a sosit si la noi cu alaiul ei de flori, lumina si culoare. Totul e invaluit in mantia de lumina a soarelui, care mangaie bland pamantul si toate vietatile. Bolta albastra se oglindeste in apele limpezi ale raurilor. Zilele sunt mai blande si mai lungi, iar noptile mai scurte. Primavara a asternut peste tot un covor multicolor. Campurile si dealurile au inverzit, iar livezile se pregatesc sa dea in floare. In paduri , muschiul copacilor e moale ca o perna de puf, iar brazii care abia si-au lepadat mantia de nea privesc mandri catre soare. In desisuri a albit floarea ghiocelului si un parfum usor de toporasi se raspandeste la adierea vantului din amurg. Primavara a trezit lunca la viata .Fluturii zburda , albinele harnice isi incep dulcele zumzet prin flori.Gandaceii si carabusii dorm la soare ,dezghetandu-si aripioarele si piciorusele.Pasarile calatoare par niste vaslasi pe marea cerului albastru.Randunica cea vesela,turturica,sturzul ciripesc in deschiderea marelui concert al primaverii Si oamenii se bucura de aceasta renastere a naturii.Ogoarele rasuna de duduitul tractoarelor si zumzetul harniciei.In livezi oamenii curata pomii,iar in gradini sapa pamantul sa puna rasaduri. Cu mantia plina de lumina ,primavara imparte din pocalul ei tinerete,voiosie si culoare.Sa ne bucuram toti de acest minunat martisor primit in dar de la blanda primavara.

Printesa ghiocel
A fost o dat demult o prines foarte frumoas. Avea prul lung i blond, ochii verzi ca marea i buzele trandafirii. Locuia ntr-un palat nemaipomenit nconjurat de grdini cu flori i de o pdure deas, dar era foarte-foarte mofturoas. Nu puteai s-i intri n voie n nici un fel. Toi servitorii se temeau de ea pentru c avea obiceiul s arunce dup ei cu mncarea care nu-i plcea. Croitoresele tremurau cnd se apropiau zilele de probat rochii pentru c prinesa sfia toate materialele care nu-i conveneau. Nimeni nu putea s o pieptne fr s se aleag cu vnti serioase. mpratul i mprteasa nu tiau ce s se mai fac cu ea. Ar fi fost timpul de mriti, dar cine oare ar fi vrut s se cstoreasc cu fata lor venic nemulumit?! Azi un plnset, mine vreo trei farfurii sparte, poimine o duzin de rochii fcute bucelenu se mai putea! Primvara se apropia i mpratul pdurii din vecintate urma s organizeze un bal fastuos pentru a-i nsura fiul, chiar de 1 martie. Prinii prinesei erau hotri s-i mrite fata cu prinul din vecini. Singurul om cu care prinesa se nelegea era un majordom btrn care avea la gt o cravat din dou fire goase de mtase: unul alb i altul rou. mpratul i mprteasa l-au implorat s discute cu fata lor i s o conving s participe la balul din pdure. Zis i fcut! Majordomul, nu se tie cum, i-a creat prinesei cea mai frumoas rochie din cte se vzuser vreodat. Rochia era fcut din petale de ghiocel cusute ntre ele cu fir de aur iar la mijloc avea o cingtoare verde, subire ca tulpina unei flori de primvar. Pentru prima oar cei de la palat au vzut-o pe prines btnd din palme i rznd. Rochia i plcea la nebunie aa c a acceptat fericit s mearg la balul primverii. Servitoarele s-au grbit s-i pieptne prul lung i blond dar prinesa a nceput s ipe i s dea din picioare c nu suport s fie tras de pr. Majordomul a salvat situaia i de data acesta.i-a desprins de la gt cravata din fire de mtase i i-a prins-o prinesei n pr. Cnd fata s-a vzut n oglind a fost aa de mulumit nct a acceptat s ndure i trasul de pr. n scurt timp mpratul, mprteasa i prinesa care acum prea ce mai frumoas din lume au ajuns la Balul Primverii. Cnd prinesa a pit aproape plutind n sala de bal, toi cei prezeni au nmrmurit. Prea o zn a pdurii, mirosea a ghiocei i a primvar iar firele de mtase alb-roii cu care i mpodobise prul luaser ochii tuturor. Prinul din pdure s-a ndrgostit de ea pe loc. A luat-o de mn i i-a spus: Tu eti prinesa Ghiocel! De cnd te ateptam!Vrei s fii soia mea?. Prinesa parc mpietrise. Nu se atepta la o asemenea reacie. Brusc se simea att de fericit nct nimic nu mai conta.

Da, vreau s fiu soia ta!. i de atunci toi locuitorii din zon au nceput s druiasc de 1 martie nururi albe i roii pentru a srbtori venirea primverii i pentru a-i mpodobi soiile, mamele, fiicele, prietenele. i-am nclecat pe-un ghiocel i v-am spus o poveste, mic ct el.
A venit primvara! de Emilia Plugaru - Cipcirip! Cipcirip! Privii, ninge! A venit iarna!

Dou vrbiue opie fericite pe o crengu de brdu. La rdcina brduului e csua iepuraului Blni Alb. - A venit iarna?! i flutur iepuraul urechiuele prin ferestruic. Ce minunie! n curnd pdurea noastr va fi mbrcat ntr-o mantie de culoarea blniei mele. Eu tiu de ce iarna alege anume aceast culoare. - De ce? ntreab vrbiuele. - Fiindc iarna m iubete foarte mult. Mai mult ca pe alte animlue. - Nu ai pic de modestie, se enerveaz vrbiuele. Eti un ludros. La o adic, baba Iarn purta cojoc alb mai nainte de a aprea voi, iepuraii, pe lume! i dac vrei s tii - Iarna ne iubete pe toi! Pe toi! - Da! Da! Se altur celor dou vrbiue o veveri rocat. E adevrat! Iarna ne iubete pe toi! - Bine... se d btut iepuraul. Nu mai zic nimic. i totui, optete el pentru sine, pe mine m iubete mai mult. - Mmulic drag! Nu cumva ninge?! Iese n ua brlogului su ursuleul Miani. - Ninge, Miani! Ninge! sar bucuroase vrbiuele. A venit iarna! - A venit... Cine a poftit-o? Nu putea s stea la ea acas? Hm... Nu pricepeam de ce m trage la somn... Cnd colo... Baba e de vin. Morr, morr, morrr! Voi fi iari nevoit s dorm trei luni de zile ncheiate. Morr, morr, morr... i Miani se retrage n brlog, dar peste cteva clipe revine:

- Auzii?! Strig el. - Pe cine strigi, Miani? ntreab vrbiuele. - Pe voi, rspunde ursuleul. Am o rugminte. Imediat cum e primvar, s m trezii! S nu m lsai s dorm. - De ce s dormi atta amar de vreme, Miani? Nu poi i tu ca i ceilali s dormi doar n timpul nopii? n curnd va veni Moul cu daruri. Va fi att de frumos. - Eh... A vrea eu... Dar nu pot. Dac rmn treaz - mor de foame. Baba mi ascunde hrana sub ghea, sub zpad. Nu m iubete btrna. Nu m iubete... Cnd dorm - visez c pdurea e doldora de cpuni. i astfel trece vremea... S nu uitai s m trezii... V rog! - Te vom trezi, Miani, promit vrbiuele apoi zboar pe crenguele lor de brdu. Iarna aduce n pdure zpad i mult lumin. Zile n ir cad fulgi mcai i pufoi. Toat lumea ateapt Crciunul. Crciunul vine i pdurea se umple de zarv i de veselie. Mo Crciun mparte daruri. - Aceast ulcic cu miere... zice el scotocind prin desag, pentru cine credei c e? - Pentru mine! Strig bursucul. - Ba e a mea! Se bag la mo vulpea cea rocat. De altfel... Nu mi-a plcut niciodat mierea. S o ia bursucul, hotrte ea. - Aceast ulcic, zmbete moul, e pentru Miani. Nimeni nu trebuie s fie uitat ntr-o asemenea zi. Nimeni. - Miani are prieteni? ntreab btrnul. - Are! Se apropie de mo vrbiuele, veveria i iepuraul. Noi suntem prietenii lui. - Bravo, i mngie cu privirea btrnul. Ducei-i mierea. Cnd se va trezi s-i spunei c e de la Mo Crciun i c e norocos cu asemenea prieteni. Dup srbtori pdurea pare pustie. Toat lumea se odihnete. Iepuraul rar i scoate urechiuele pe fereastr. Vrbiuele moie somnoroase pe brdu. Veveria ronie nuci n cmrua sa. Uneori, vesel i bine dispus, sare din creang n creang privind cum se scutur zpada. - Eu tiu de ce Iarna acoper pmntul cu o plapum de nea! strig ea. - De ce? ntreab plictisite vrbiuele. - Ca s-i fie cald! Ca i Miani - Pmntul doarme trei luni de zile. Acolo, sub plapum, se odihnete iarba, se odihnesc floricelele ce vor rsri la primvar. Iernii i este fric s nu le nghee gerul pe toate. - Gerul nu tie de mil, ofteaz vrbiuele. Oare cnd va veni primvara? - Nu degrab... Iarna e abia la nceput. i veveria intr n scorburic s ronie nuci.

Zilele sunt scurte, nopile - lungi, vremea trece greu. Totui, ntr-o bun zi Iarna i ia aternuturile albe i pleac. Ce mai bucurie! - Cipcirip! Cipcirip! A venit Primvara! Odat cu venirea primverii, pdurea se trezete la via. Peste tot fierbe munca. Vrbiuele se grbesc s-i cldeasc o nou csu. Adun crengue, firicele de iarb uscat, le lipesc mpreun i csua e gata. - Dar unde e Miani? i amintete veveria. - Aoleu! Am uitat! Se agit vrbiuele. - Cipcirip! Cipcirip! Alearg ele spre csua ursuleului. Trezete-te, Miani! A venit primvara! n brlog, nici o micare. - Nu se trezete, ofteaz o vrbiu. - O fi pit ceva, e ngrijorat cealalt. - Trebuie s intrm s vedem, propune veveria. Aerul din ncperea unde doarme Miani e att de mbcsit, att de greu nct toi trei - mai s leine. - S deschidem ferestrele! Strig veveria. S aerisim, s lsm s ptrund lumina! - Slav Domnului c e viu. Ce mizerie e aici... i vrbiuele mpreun cu veveria, crora li se altur i Blni Alb, imediat se pun pe treab. n scurt timp, locuina lui Miani, e de nerecunoscut. Pe pereii proaspt vopsii, veveria deseneaz mnunchiuri de cpuni. Draperiile vechi sunt nlocuite cu altele noi, de culoare roz, cu albinue i fluturai colorai pe ele. Podeaua e splat i acoperit cu covorae moi. Un scuna lung, de lng perete, e nvelit cu un ol n dungi de toate culorile. Nu mai e nimic de fcut. Prietenii se aeaz pe scuna i ateapt s se trezeasc Miani. - Trezete-te, Miani! Trezete-te! i pierd rbdarea vrbiuele. A venit Primvara! Nu e timp de dormit! - tii ceva? Zice o vrbiu. M duc s-l gdil la tlpi. Va face ochi imediat. - h, zmbete pe sub musti iepuraul. Du-te... O lab de-a lui Miani i socotete c nu mai are cine-i cloci oule. - Atunci? Ce e de fcut? Dac ateptm pn se trezete de bun voie - ne prinde iarna aici. - Nu v enervai, i sftuiete veveria. Acu l trezim. Aducei ulcica cu miere de la Mo Crciun! Punei samovarul. La aroma ceaiului cu miere - Miani nu va rezista. Aburii ceaiului umple toat ncperea. - Ce miros plcut, deschide un ochi Miani. Miroase a primvar. Aoleu! Nu cumva? A venit? Sare el speriat de pe cuptor. - A venit, a venit! Dac mai dormi, primvara pleac fr s o vezi, glumete iepuraul.

Miani iese n ua brlogului. i ntinde lbuele, rsufl din toi plmnii. Pdurea e aproape verde. Peste tot flori, zumzet de albine, ciripit de psrele. Cerul e albastru, soarele e vesel. - Ce minunat e Primvara, se ntoarce Miani la prietenii lui. Cu aceast ocazie, nu ar fi ru s chefuim! Sunt flmnd ca un lup! Apoi, observnd ulcica cu miere, o duce la gur i nu se oprete pn nu d de fund. Vrbiuele, iepuraul i veveria se strecoar afar pe neobservate. - Uf... L-am trezit, se bucur vrbiuele. Acum la treab! Nu e vreme de chefuri! O zi de primvar hrnete un an!
Un viermisor mic si verde se tara agale pe o creanga de copac. Era cam somnoros si trist, pentru ca se credea o fiinta hidoasa. Insa, in adancul sufletului sau simtea ca starea sa este doar temporara. Seara, cand Soarele a apus, vantul a inceput sa-i sopteasca: - Vierme mic, vierme mic, nu te intrista ca acusi iti vei face cocon si te vei transforma intr-un fluture! Micul viermisor s-a bucurat enorm. Abia astepta dimineata ca sa poata vesti viitorul sau fericit, intregii lumi. Cand primele raze ale Soarelui aparura pe creasta muntelui, micul nostru prieten a inceput sa strige in gura mare: - Ma transform! Auziti, voi fi un fluture! Voi fi un fluture frumos! Voi zbura in vazduh! Auziti, toti cei care aveti urechi! L-a auzit o mierla. A dat din aripi si intr-o clipita, l-a insfacat pe micul viermisor. Un alt vierme, la fel de mic si la fel de verde, urmari toata povestea din ciresul alaturat. Aflase un lucru: ca nu trebuie sa dea de stire intregii lumi, ce viitor luminos il asteapta, pana cand acesta nu devine realitate. Si statea in liniste. A doua zi, isi facu un cocon alb. Trecura cateva zile, si intr-o dimineata insorita, din coconul agatat de creanga de cires, iesi un fluture superb. Aripile sale aveau toate culorile curcubeului. Micul fluture facu niste pasi tiptili, pana ce briza diminetii ii uscara aripile, prea umede la inceput pentru a fi folosite la zbor. Dar, nu trecu un sfert de ora si micul fluture era apt de zbor. Isi dadu drumul cu incredere in aer. La inceput, aripile sale nu prea il ascultau, dar incet-incet, invata sa le foloseasca. Micul fluture sa gandi daca se cade sau nu sa cante ceva, lumii intregi. Insa, vazand mierla flamanda stand pe o creanga de copac apropiata, decisese sa ramana in liniste. Isi dadu seama ca cel mai frumos cantec este oricum zborul sau spre razele Soarelui.

Poveste de primavara
Dimineata era mareata. in departare, soarele isi ridica geana inflacarata a discului sau deasupra liniei orizontului. O suflare usoara de vant primavaratic mangaia marea, ca un parinte bun. Soarele prevestea o zi frumoasa. Cleopatra privea ganditoare in zarea albastra. Marea isi trimitea solii ei, valurile sa faca cunostinta cu nisipul fierbinte. Fata si-a amintit de ziua in care, marea agitata a muscat cu pofta din tarmul nesfarsit. Regele Marii parca era suparat pe lume. Valurile i-au spus atunci o poveste ciudata. Vantul si orchestra naturii ascultau, an de an, vrajiti, aceasta poveste. Undeva, in adancuri, traia Regele Marii, intr-un palat de clestar si avea ca slujitori delfini, caluti de mare, stelute de mare si meduze. Dintre toate vietatile, numai delfinii ieseau la suprafata si priveau in departare, aducand vesti despre lumea din afara. Nesfarsita viata din adancuri s-a trezit bucurosa sa iasa in intampinarea Zeitei Primavara. Aceasta venea cu trasura incarcata de fluturi cu aripi stravezii si flori multicolore. In palatul de clestar, cu ferestre mari, luminoase, alaturi de Regele Marii traia si fiica acestuia, printesa Cleopatra. Purta haine fine, brodate cu stelute de mare si margaritare pretioase. Avea ochi albastri ca safirul, pielea ca spuma marii, iar parul ei amintea de marea agitata. Printesa era foarte buna, respecta si iubea toate animale, iar acestea, purtate de valuri ii povesteau deseori despre locuitorii de la suprafata, despre Soare si despre blanda Primavara. Intr-o zi, printesa s-a hotarat sa iasa din adancuri, pentru a face cunostinta cu cel care incalzea marea si pamantul. Soarele, ca un copil rasfatat si-a trimis mai intai razele duioase spre pamantul adormit si marea somnoroasa. si-a facut aparitia apoi, in hainele sale stralucitoare, spre bucuria miilor de alge, care s-au trezit timide, dupa o noapte lunga. Delfinii l-au intampinat voiosi. Vietuitoarele marii ii cautau mangaierea duioasa. Printesa a fost fascinata de frumusetea acestuia, de blandetea si delicatetea Primaverii si a hotarat sa devina prietena lor. Primavara a privit-o zambind. La un

semn al ei, natura s-a trezit la viata. Cleopatrei ii placea mult aceasta lume noua, aceasta lume de vis, in care natura, ca un pictor nevazut punea culoare peste taramul neatins. Pasarelele, creaturi ciudate pentru printesa, cantau doine nemaiauzite. Chiar si marea parea mai frumoasa. Luminitele jucause ii faceau cu ochiul si o indemnau sa ramana langa ele. Regele Marii a aflat de isprava fiicei sale si suparat, si-a trimis valurile pana la cer. Spera sa ia astfel, din stralucirea si frumusetea Soarelui. Acesta, speriat s-a ascuns dupa cativa nori, care au venit grabiti in ajutorul lui. Primavara a plecat tacuta si trista in regatul Anotimpurilor. Printesa a plans cu lacrimi de ploaie, iar lacrimile ei amare s-au transformat in mici margaritare. De-atunci, Cleopatra sta si urmareste marea tulbure si nelinistitoare, asteptand tacuta, iertarea si chemarea regelui. Soarele, cu razele lui aurii incearca sa-i mai aline dorul. Doar vantul si valurile ii cunosc suferinta.

A fost o data ca niciodata ca daca nu ar fi fost nu s-ar povesti. Era pe la sfarsitul lui februarie. Soarele topise deja zapada de pe pamant, pasarile se intorceau din tarile calde, gazele se trezeau din amorteala de iarna, iar o fetita cuminte si harnica a visat intr-o noapte ca o zana I-a aparut in vis si i-a spus ca dupa ce se v-a trezi v-a gasi un obiect frumos si fermecat in padurea basmelor. Zana i-a mai spus ca daca vrea sa ajunga la obiect trebuie sa se intalneasca cu un monstru de ciocolata care ii va da voie sa intre cu conditia sa spuna pe cine cauta. Cand s-a trezit fetita a pornit la drum. Mergnd s-a ntlnit cu un iepuras si i-a zis: -Cine esti tu? ntreba Lacrimioara. -Sunt un biet iepuras si as vrea sa pot sa sar mai voinic. -Nu-ti face probleme, vino cu mine. Si au mers mpreuna pna s-au ntlnit cu o veverita. -Dar tu, ntreba Lacrimioara. -Eu sunt veverita regina si as dori sa sar mai tare din copac n copac. -Hai vino cu noi. Si au pornit toti trei la drum pna cnd au ajuns la o groapa mare. Iepurasul a pus-o pe Lacrimioara n spinare si a sarit peste groapa. Dupa aceea a sarit si veverita dupa care au ajuns la monstrul de ciocolata, iar Lacrimioara i-a spus ca vrea sa intre n padurea basmelor fiindca o cauta pe zna. -Cum te cheama, fetito? -Lacrimioara, monstrule. -Intra! -Multumesc! -Dar unde o gasesc pe zna? -Daca te duci n tunelul cu trandafiri o vei gasi. Si mergnd au ajuns acolo. Si au gasit-o pe zna care le-a ndeplinit dorintele veveritei si iepurelui, iar dupa aceea printul i-a daruit Lacrimioarei un martisor. Dupa aceasta s-au casatorit si au trait pna la adnci batrneti, iar de atunci la fiecare 1 Martie baietii daruiesc fetelor martisoare.

POVESTE DE PRIMVAR A fost odat o livad. Toat iarna dormise linitit sub plapuma alb de nea . Dar zpada s-a topit odat cu venirea primverii . n aceast diminea , doar ce se luminase de ziu , cnd stpnul casei fusese trezit de nite zgomote ciudate : oare visa? s fie vntul? nu tia ce se ntmpl! si totui, cineva l striga... A ieit din cas; vocile se auzeau din ce n ce mai puternic: Stpne , stpne, grbete-te ! Nu vezi c a venit primvara? Haide , vino i ne pregtete pentru noua recolt. Uite ce haine urte avem ! Grbete-te , stpne ; vrem s ne apucm de treab pentru fructele ce vor veni! Anul acesta vrem ca recolta s fie i mai bogat , pentru ca astfel copiii s ne iubeasc i s se bucure mai mult ! Gospodarul a rmas uimit ! Pomii lui vorbeau i i legnau crengile ntr-o parte i n alta ca i cnd i-ar fi btut vntul ! Omul i-a privit cu dragoste livada . S-a ntors , a cutat uneltele de care avea nevoie i a nceput s-i pregteasc pomii pentru noua recolt: cu foarfece i ferstru , fiecruia n parte , i-a curat crengile uscate i i-a rotunjit coroana . Dup ce a greblat totul , a luat sptorul i a spat de jur-mprejurul tulpinii , pe care apoi a vruit-o pn la coroan . i , pentru c nu plouase de mult, gospodarul a pus fiecrui pom i cte o gleat de ap . Livada arta minunat ! Pomii parc erau gtii de srbtoare ! i legnau fericii crengile n adierea vntului cldu de primvar , mulumind, parc, stpnului pentru ajutorul dat . Razele soarelui inundaser jucue ntreaga livad . Pomii ateptau ; ateptau cu dragoste primii mugurai ntiul pas spre noua via ! Simeau, aievea, greutatea fructelor pe crengi , visnd la o toamn bogat , cum n-a mai fost ! Gospodarul i-a luat uneltele i a pornit mulumit spre cas , ntorcndu-i , din cnd n cnd , privirile pline de dragoste , mndrie i mulumire , spre draga lui livad . n urma lui , aceleai voci , care de diminea l treziser , murmurau fonitor: Mulumim, mulumim, mulumim...!
Aricel (de suflet V) Poveste de primavara

Niciodata nu se mai intamplase asa ceva cu Aricel. Niciodata nu mai simtise aceasta dorinta de a canta si de a se veseli fara motiv. Dar acum, cand a venit luna mai, el canta si se veselea zile in sir. Daca cineva il intreba de ce canta si se veseleste, Aricel zambea doar si incepea sa cante si mai tare. - Canta pentru ca a venit primavara, zicea Ursulets. - De asta se veseleste Aricel !, raspundea Ciocanitoarea. Iar Aricel a scos din cufar vioara, a chemat doi iepuri si le-a spus: - Duceti-va si luati tobele voastre de anul trecut si intorceti-va la mine!

Cand iepurii au venit cu tobele pe umar, Aricel le-a ordonat sa mearga in spatele lui, iar el a pornit-o inainte, cantand incet la vioara. - Unde merge? a intrebat Primul Iepure. - Nu stiu, a raspuns Al Doilea. - Trebuie sa batem tobele? l-a intrebat el pe Aricel. - Nu, inca nu a raspuns Aricel. Vedeti doar ca eu cant la vioara!.. Si asa au traversat toata padurea. La marginea padurii, in fata unui pin inalt, Aricel s-a oprit, si-a ridicat botisorul si, fara a-si lua ochii de la scorbura Veveritei, a inceput sa cante cea mai gingasa melodie pe care o stia. Cantecelul se numea Tantarelul trist. Pi-pi-pi-pi-i !.. canta vioara. Aricel inchidea ochii atat se simtea de bine si de trist. - De ce ne-am oprit aici? a intrebat Primul Iepure. - Oare chiar nu intselegeti? s-a mirat Aricel aici traieste Steluta Roscata! - Sa batem tobele? - Ashteptati a soptit Aricel Am sa va spun cand Si din nou a incis ochii cantand Tantarelul trist. Veverita statea in scorbura si stia ca Aricel e sub pin, canta Tantarelul trist si o numeste Steluta Roscata. Si ea dorea sa asculte cat mai mult timp vioara, de aceea nu iesea din scorbura. Aricel a cantat ziua intreaga, de dimineata pana seara, iar cand a obosit, le-a facut un semn iepurilor si acestea au batut incet tobele, pentru ca Veverita sa stie ca Aricel inca e jos si asteapta cand o sa iasa ea.