“Rochița încărcată de emoții”

Exprimarea emoțiilor

Ania era o fetiță ce locuia într-un oraș micuț și drăguț, chiar

aproape de tine. Era o fetiță veselă de felul ei și fericită. Dar într-o zi a
început să-și facă griji; era în curtea casei, se juca și la un moment dat
căzu pe pietriș și se lovi la genunchi. Mama veni spre Ania, care tocmai
începu să plângă și îi spune:
- Oprește-te din plâns! Trebuie să fi puternică în familia lui „Nu
spunem!”.
Am uitat să-ți spun, fetița se chema Ania Nu Spunem, acesta era
numele ei de familie, de la obiceiul lor de a nu spune... Nu se spuneau
lucrurile în această familie, trebuia să fi tare și curajos și să nu spui
nimic, nici atunci cănd te durea, te întrista sau te speria ceva. Mama nu
se plângea niciodată de nimic și nu plângea niciodată. Așa că Ania se
hotărî în acea zi să pună toată tristețea și toată durerea ei în buzunar. Avea un buzunar drăguț la
rochița ei.
Câteva zile mai târziu, după ce avuse o zi bună la școală, seara se puse la somn și cââând
mama stinse lumina, Ania văzu fotoliul din camera ei transformându-se într-un monstru hidos
șiiiii.... începu să strige. Tata sosi în grabă și întrebă:
- Ce ai pățit?
Cum tatăl a apris lumina, monstrul dispăruse, așa că Ania încercă sa-i explice tatălui:
- Era un monstru ...... chiar acolo!
- Ce vorbești? Prostii! Este doar imaginația ta! Oprește-te! Nu-ți mai fie frică!
Astfel, Ania căreia nu avea voie să-i fie frică, se hotărâse să-și pună frica în cel de-al doilea
buzunar. Rochița ei începea să devină cam grea, dar deoarece nu avea voie să-i spună tatălui că-i
este frică....o păstră pentru ea.
Câteva zile mai târziu, fratele ei mai mic, Lucas îi luă jucăria din mână. Ania se înfurie și
începu să le spună părinților:
- Uite ce a făcut Lucas, mi-a stricat jucăria!
Răspunsul lor a fost:
- Fratele tău e mic, nu a făcut-o intenționat! Nu mai fi furioasă! E rău să fi furioasă! Tu ești cea
mare, trebuie să-i dai exemplu!
Și uite așa, Ania a pus și furia în buzunar. Rochița ei era din ce în ceeeee mai grea.
Peste o vreme, merse să-l viziteze pe bunicul ei la spital, era bolnav. Petrecură momente
frumoase împreună, bunicul o gâdilă și Ania.... începe să râdă. Dar tata, mama, bunica îi spuse în
același timp:
- Șșșșșt! Nu este momentul să râdem, bunicul poate va muri în curând!
Așa că, Ania se hotărî să așeze bucuria ei în buzunar, deși în acel moment bunicul ei avea
nevoie chiar debucurie, de veselie, avea nevoie ca ea să zâmbească, ca ea să fie mica lui rază de
soare.
Ania avea în buzunare tristețea, bucuria, furia și frica, iar rochița ei era din ce în ceeeee mai
grea. Ania credea că trebuie să păstreze toate acestea pentru ea, dar înntr-o zi, in drumul spre școală,
întâlni o doamnă mai în vârstă, îmbrăcată complet în alb, foarte draguță, cu un păr luuung și gri,
care o întrebă:
- Micuța mea, văd că buzunarele rochiței tale sunt foooarte pline. Ce ai pus în ele? Pietre?
- Nuuuu! Răspunse Ania. Am pus tristețea mea, furia mea, frica mea și bucuria mea.
- Dar de ce sunt ele acolo? întrebă doamna. Emoțiile sunt făcute pentru a putea fi exprimate, pentru
a putea ieși din tine și apoi pentru a zbura ca și păsările în depărtări.....
- Da .... , dar părinții mi-au spus că nu este bine să fi furios, să-ți fie frică, să fi trist sau să fi foarte
vesel când ceilalți sunt triști.
- Ascultă, draga mea, părinții tăi au făcut ce au știut ei mai bine; poate nici ei nu au învățat cât este
de important să exprimăm ceea ce simțim. Așa că te invit să iei tot ceea ce se află în buzunarele tale,
lasă să iasă și suflă peste ele..... ppffffuu, ca și cum o pasăre și-ar lua zborul, ca și cum toate fricile
tale, tristețile, furiile și bucuriile pe care nu ai putut să le exprimi ar putea zbura și astfel te-ar
elibera de greutatea ce o porți.
În acel moment, Ania se simți foooarte foarte confortabil, putea aproape să zboare cînd
mergea, avea impresia că are aripi la picioare, așa se simtea de ușoară, puternicăși curajoasă de a
putea spune ceea ce simțea, ceea ce gândea.
Poate că și tu ai putea să scoți ceea ce se află în buzunarele tale, ai putea să scoți tristețea ta,
fricile, furia, bucuriile tale și să sufli peste ele..... pppffffuuu, pentru a-și lua zborul și astfel pentru a
te simți ușor sau ușoară, ca o pană...

Așa cum știți,avem patru emoții înnâscute: avem bucuria, frica, furia și tristețea. Adesea
învățăm să refulăm, să nu le exprimăm, să nu le lăsăm să iasă din noi și asta ne face nefericiți
deoarece nu îndrăznim să fim cine suntem cu adevărat, nu îndrăznim să exprimăm ceea ce simțim.
Rolul acestei povești este de a le reaminti copiilor că este normal și sănătos să simțim
tooate emoțiile, atât bucuria, cât și tristețea, furia sau frica și mai mult de atât, că e nevoie să
îndrăznească să exprime ceea ce simt în fiecare moment, în loc să lase emoțiile neexprimate să se
acumuleze și să explodeze la un moment dat sau să se manifeste sub forma diferitelor simptome în
corp.
După citirea acestei povești este foarte importantă și accentuarea faptului ca este normal,
sănătos să exprimăm emoțiilor fără a le face rău celor din jur sau chiar nouă înșine.

Consilier şcolar,
Prof. Bran Ioana
Şcoala Gimnazială “Alexandru Ivasiuc” Baia Mare
Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 30 Baia Mare