Joc: Cum se simte iepuraşul

Urechilă?
Vă prezint un joculeț de dezvoltare emoțională care îl ajută pe copil
să identifice emoţiile celorlalţi, și să înțeleagă de ce apar ele. Nu
necesită pregătire specială, ci doar să ai chef de joacă cu micuțul
tău. Cu cât jocul este mai interactiv cu atât copilului îi va plăcea mai
mult. Este potrivit pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 si 6 ani,
dar se poate adapta și pentru vârste mai mari, dacă îmbogățești
povestea cu mai multe detalii.Vârsta potrivită: între 3 si 6 ani
Materiale necesare: Un iepuraș de jucărie (opțional).
Ce trebuie făcut: Spune-i micuţului că astăzi îi vei spune povestea
iepuraşului Urechilă. Poţi să inventezi tu o poveste scurtă, sau o
poţi spune pe cea de mai jos. Cât timp spui povestioara poţi folosi şi
un iepuraş de jucărie, ca să fie mai antrenant. Spune povestea
expresiv, şi după fiecare întâmplare întreabă-l pe copil: Cum crezi
că se simte iepuraşul? Pune întrebările natural, fără să pară că îl
interoghezi. Încurajează-l să se exprime deschis. Dacă observi că
micuţul se blochează, poţi să îi spui tu cum crezi că se simţea
iepuraşul în respectiva situație.
O sugestie de poveste: Într-o zi iepuraşul Urechilă s-a trezit de
dimineaţă după ce a visat ceva frumos. Cum crezi că se
simţea? (Invită-l să răspundă). Îi era foarte foame şi i-a cerut mamei
sale un morcov. Mama sa i-a dat şi l-a mângâiat pe urechi
spunându-i că o să se facă un iepuraş tare zglobiu ( Cum s-a simţit
iepuraşul când mama i-a spus asta?). Iepuraşul a întrebat-o pe
mama lui dacă poate să iasă la joacă şi ea i-a spus că mai întâi el
trebuie să îşi facă patul. (Cum s-a simţit atunci iepuraşul?). După ce
şi-a făcut patul, Urechilă a ieşit afară din casă. Acolo s-a întâlnit cu
prietenii lui, alţi iepuraşi mai mici (Ce a simţit când i-a văzut?). Au
început să construiască un castel în nisip, şi o iepuroaică mică i-a
dărâmat din greşeală castelul (Cum s-a simţit atunci
Urechilă?) Iepuroaica şi-a cerut scuze şi cei doi s-au împăcat, şi au
decis să construiască împreună un alt castel (Ce a simţit
iepuraşul?). Peste o oră mama iepuraşului l-a chemat în casă
pentru a mânca (Cum s-a simţit când a plecat în casă?)
Bine de știut: Încurajează-ţi copilul să denumească cât mai multe
emoţii pe măsură ce răspunde la întrebări. La început poate că va fi
tentat să răspundă numai cu bine/rău, aşa că poţi să îi sugerezi tu
emoţii, dacă vezi că el nu ştie. De asemenea poţi să explici de ce
au apărut unele emoţii. Spre exemplu la întrebarea “Cum s-a simţit
Urechilă când iepuroaica i-a stricat castelul de nisip?”, dacă îi spui
că s-a simţit trist, poţi adăuga “pentru că a muncit mult ca să iasă
frumos”. De asemenea poți folosi secvențe din viața de zi cu zi a
copilului, pentru a observa cum se simte el in acele momente.

Joc: Ce culoare au emoţiile

mele?

Orice culoare poate fi asociată cu una sau mai multe emoții, precum
orice emoție poate să aibă propria ei culoare. Îți propun următorul
joculeţ de dezvoltare emoțională prin care să îți înveți micuțul cât
mai multe emoții. Cu cât copilul este mai mare, cu atât joculețul
poate fi făcut cu emoții mai nuanțate. Cînd îi explici o nouă emoție,
poți să folosești exemple de situații în care te-ai simțit așa. Joculețul
este potrivit de la vârsta de 4 ani.
Vârsta potrivită: de la 4 ani
Materiale necesare: cartonaşe colorate în 6 culori: galben,
portocaliu, roşu, albastru, verde şi negru.
Ce trebuie făcut: Spune-i micuţului tău că astăzi veţi descoperi o
mulţime de emoţii noi. Aşează pe o masă cartonaşele colorate, şi
apoi roagă-ţi copilul să aleagă cartonaşul care se potriveşte cel mai
bine cu felul în care se simte el pe moment. Alege şi tu unul. Apoi
invită-l să denumească o emoţie care se potriveşte cu cartonaşul
lui. Roagă-l apoi să aleagă alt cartonaş, şi să spună o emoţie care
se potriveşte cu culoarea aleasă. Repetă acelaşi lucru cu toate
cartonaşele.
Bine de știut: Fiecare dintre noi asociem la aceeaşi culoare emoţii
diferite. Spre exemplu pentru unii roşu înseamnă pasiune, pentru
alţii furie, pentru alţii frică. De aceea este foarte important să îţi laşi
copilul să găsească propriile asocieri culoare-emotie, fără să îl
corectezi sau să îi spui că greşeşte. Nu există răspunsuri corecte
sau greşite când vine vorba de emoţii. Acceptă pur şi simplu emoţia
spusă de el şi încurajează-l să continue. Aceasta nu este o lecţie
didactică, ci un joc pe care îl faceţi împreună și care vă va ajuta să
vă dezvoltați inteligența emoțională.

Butonul magic al emoțiilor

Continuăm seria de jocuri de dezvoltare emoţională cu un joc
potrivit copiilor cu vârsta mai mare de 5 ani. Acesta are ca scop
exersarea controlului asupra propriilor emoţii negative. Dacă la
început copilul este copleşit de emoţii şi nu îşi poate controla
reacţiile la furie sau frustrare, cu timpul el învaţă să exercite un
oarecare control asupra propriilor sale comportamente. Acest
control se dobândeşte treptat, se exersează, şi copilul are nevoie să
fie sprijinit de părinţi ca să îl dobândească. Părinții trebuie să îi ofere
copilului un model adecvat de a reacţiona la frustrare şi să îl ajute
să găsească modalităţi mai adecvate de exprimare a emoţiilor
negative.
Joculeţul pe care ţi-l propun este un ajutor pentru tine şi copilul tău
în astfel de situații. El apelează la simbol, metaforă şi magic, adică
se potriveşte felului de a gândi specific copiilor.
Vârsta potrivită: peste 5 ani.
Materiale necesare: Un buton confecționat din carton sau plastic
(foloseşte-ţi imaginaţia pentru a improviza unul).
Ce trebuie făcut: Spune-i micuţului tău că ai găsit într-un loc
special un buton magic. Acesta are puterea de a-l ajuta când este
furios sau supărat pe cineva. Tot ce trebuie să facă în acele situaţii
este să spună cum se simte (de exemplu: mă simt furios!), să apese
pe el, şi apoi să aştepte un minut, timp în care butonul îşi face
efectul magic şi emoţia care îl supără scade. Când furia (sau
supărarea, tristeţea) scade, butonul magic va face astfel încât să îi
apară în minte o idee despre ce se poate face pe viitor când va mai
apărea acea emoţie negativă.
După ce îi trezeşti curiozitatea copilului, întreabă-l mai întâi în ce
situaţii ar vrea să îl folosească. Faceţi apoi o probă a butonului.
Spune-i că o perioadă acesta va sta într-un loc unde îl poate vedea
şi îl poate folosi ori de câte ori are nevoie.
Pentru început adu-i tu aminte să apese butonul ori de câte ori vezi
că este supărat, trist sau nervos. De câte ori apasă butonul,
încurajează-l să spună cum se simte şi fii alături de el până se
linişteşte. După un timp poţi renunţa la buton, spunându-i că acum
butonul magic este atât de puternic, încât trebuie doar să se
gândească la el, că el își va face efectul cu aceeaşi putere.
Bine de ştiut: Pentru copii obiectele concrete sunt un suport foarte
util în dezvoltarea unor deprinderi. Cu ajutorul acestui buton, copilul
învaţă de fapt să îşi exprime emoţiile, să îşi amâne reacţiile de
moment şi să poată experimenta noi feluri de a reacţiona la furie,
supărare şi stres.
Unii părinţi cred că dacă folosesc soluţiile magice pentru copii este
ca şi când îi păcălim. Aceştia trebuie să ştie că oricum copiii îşi
imaginează fel de fel de soluţii magice, pentru că acesta este felul
lor specific de a gândi până la vârsta de 7-9 ani. Practic noi doar
învăţăm să vorbim pe limba lor şi folosim o soluţie potrivită vârstei
lor pentru a-i ajuta atunci când au nevoie.
Joc: Dacă aş fi o floare…
Fiecare dintre noi îi descriem pe ceilalţi în mod spontan prin
metafore şi analogii. De multe ori ni se întâmplă să spunem:
„Cristina e sensibilă ca o panseluţă”, sau „Maria e harnică ca o
furnicuţă”. Prin metafore putem exprima lucruri mai profunde pe
care le simțim, dar pe care poate ne-ar veni greu să le spunem
direct. Joculeţul pe care ţi-l propun are scopul de a-l învăţa pe copil
să se exprime cu ajutorul metaforelor. Mai mult, acest joc îți dă
ocazia să cunoști mai multe despre părerea pe care o are copilul
tău despre el însuși și despre cei apropiați. 
Vârsta potrivită: începând cu 4-5 ani
Materiale necesare: nu este nevoie de nici un material
Ce trebuie făcut: Alege un moment în care tu şi micuţul tău sunteţi
relaxaţi, şi propune-i un exerciţiu de imaginaţie. Întreabă-l rând pe
rând următoarele întrebări, şi dă-i timp să se gândească la fiecare.
Poţi să îl întrebi de ce anume alege anumite răspunsuri, dar fără să
foloseşti un ton de chestionare, ci unul prin care să îl  ajuţi să se
deschidă mai mult. Iată ce întrebări îţi sugerez:
Dacă ai fi o floare, ce floare ai fi?
Dacă ai fi o pasăre, ce pasăre ai fi?
Dacă ai fi o culoare, ce culoare ai fi?
Dacă ai fi un animal, ce animal ai fi?
Dacă ai fi un instrument muzical, ce instrument ai fi?
La fiecare dintre aceste întrebări, poţi să mai adaugi altele, în
funcţie de disponibilitatea copilului de a răspunde:
Cum se simte floarea (pasărea, culoarea, etc) pe care ai ales-o tu?
Unde se află ea?
Ce floare ţi-ar plăcea să fii? (Poate că își dorește să fie o altă floare
decât este în prezent)
Dar mama ce floare ar fi? Dar tata? Dar fratele? (sau alte persoane
importante pentru el).
Bine de ştiut: Acest joculeţ ne dă ocazia să observăm ce imagine
are copilul despre el însuşi şi despre unii membri ai familiei. Aceste
informaţii sunt foarte preţioase, pentru că ne arată ce crede cu
adevărat copilul despre unele persoane. Având în vedere că el se
deschide în faţa ta, va trebui să ai o atitudine de respect faţă de
răspunsurile lui, fără să încerci să îl iei la rost pentru ceea ce spune
sau să încerci să îi influenţezi răspunsurile. Altfel, se va închide în
el, şi pe viitor se va abţine să îţi spună ce crede el cu adevărat.
Acest joc poate fi făcut cu oricare membru al familiei sau cu
prietenii, fiind o modalitate excelentă de cunoaştere reciprocă și de
dezvoltare a inteligenței emoționale.

Joc: Propria mea poveste

Acum ziceam că eu sunt Făt Frumos şi trebuia să mă bat cu
dragonul... Iată un început obişnuit de poveste pe care o spun
copiii. A crea fel de fel de aventuri cu personaje bune şi rele, cu
bătălii, învinşi şi învingători, este una din activităţile preferate ale
copiilor. Inventând aventuri ale eroilor preferați, copiii își dezvoltă
creativitatea și își dau frâu liber imaginației. De asemenea, ei învață
să creeze un fir logic al poveștii, să planifice acțiunea, dezvoltându-
și în felul acesta gândirea. Cum copiii se transpun în poveste, ei
experimentează fel de fel de emoții, de la teamă sau îngrijorare
până la speranță, curaj și bucurie. Așadar a crea povești este o
activitate foarte potrivită pentru dezvoltarea emoțională, a gândirii
și a imaginației copilului.
Vârsta potrivită: peste 5 ani.
Materiale necesare: O foaie de hârtie şi creioane colorate
Ce trebuie făcut: Când observi că micuţul tău are chef de povestit,
propune-i să creaţi împreună o poveste. Ție îți va reveni sarcina să
îl ghidezi, iar el va fi creatorul propriu-zis al poveștii. Spune-i că
povestea va fi mai interesantă dacă o şi desenaţi. Ia o foaie de
hârtie şi împarte-o în 6 căsuţe. Pe măsură ce se desfăşoară
povestea, copilul va desena în fiecare căsuţă câte ceva. Povestea
se construieşte în 6 paşi, astfel:
Pasul 1: Mai întâi va trebui ca micuțul să aleagă cine va
fi eroul povestirii. După ce l-a ales, roagă-l să-l deseneze în prima
căsuță, și să îl descrie cât mai detaliat (ce puteri are, cum arată, ce
îi place să facă, unde locuiește, etc).
Pasul 2: Spune-i copilului să se gândească la misiunea
eroului, adică o sarcină măreață pe care acesta trebuie să o
îndeplinească. După ce copilul a decis care este misiunea eroului,
roagă-l să se gândească la un obiect sau la un personaj
reprezentativ pentru respectiva misiune, și să îl deseneze în căsuța
2 (de exemplu, dacă misiunea lui Făt Frumos este să o găsească
pe Ileana Cosânzeana, copilul ar putea desena-o în căsuța 2 chiar
pe Ileana Cosânzeana).
Pasul 3: Povestea a ajuns în momentul în care eroul pleacă să își
îndeplinească misiunea. Însă se știe că în orice drumeţie
apar obstacole: fie sunt personaje negative, fie sunt fel de fel de
dificultăţi. Stimulează-ți copilul să creeze rând pe rând obstacole și
piedici în calea eroului. În acest moment povestea ar trebui să fie în
plină desfășurare a acțiunii. Pe măsură ce copilul descrie
obstacolele care apar, roagă-l să le și deseneze în căsuța 3.
Pasul 4: Spune-i copilului că în orice poveste, deşi apar obstacole,
mereu există personaje care îl ajută pe erou. Roagă-l să se
gândească la alte personaje care să îl ajute, și să le descrie cât mai
mult: cum arată, ce puteri au, cu ce îl ajută pe erou, etc. De
asemenea roagă-l să le deseneze în căsuța 4.
Pasul 5: Orice poveste are un punct culminant, si anume marea
confruntare dintre bine și rău. Impulsionează-ți copilul să descrie
cât mai amănunțit cum se desfășoară bătălia finală, cât durează,
cum se desfășoară, cât este de grea. Spune-i copilului să aleagă o
scenă de bătălie și să o deseneze în căsuța 5.
Pasul 6: Fiecare poveste are un final. Întreabă-l pe micuț cum se
termină această poveste? Reuşeşte eroul să îşi ducă la bun sfârşit
misiunea sau nu? Ce se întâmplă la final cu eroul? Dar cu
personajele negative? Dar cu ajutoarele? După ce copilul a descris
cum se termină povestea, roagă-l ca în ultima căsuță să îl deseneze
pe erou așa cum arată acum, la finalul poveștii.
În timp ce copilul tău construieşte povestea, încurajează-l să îşi
dezvolte cât de mult ideile, să adauge detalii, dar şi să îşi exprime
diferitele sentimente care apar pe parcursul construirii ei. Pune
întrebări suplimentare doar dacă simţi că îl stimulează să dezvolte
povestirea şi mai mult. Cel mai important este să nu îi influenţezi în
nici un fel povestea (chiar dacă tentaţia e mare).
Bine de ştiut:
Crearea unei povești este o activitate foarte antrenantă pentru copil,
care deabia așteaptă să își dea frâu liber imaginației. Copiii se
implică emoțional în poveștile create de ei, si pentru ei este foarte
important ca eroul să reușească în cele din urmă să își atingă
scopul. Este ca un fel de confirmare că indiferent cât de multe
obstacole ar apărea, până la urmă totul se termină cu bine. De
aceea, dacă copilul a ales un final nefericit la povestea lui, ajută-l să
mai introducă în scenă și alte personaje, care să îl ajute pe erou să
își atingă misiunea.
În mâinile unui psiholog, povestea în 6 pași este un instrument prin
care se pot afla mai multe informații despre gândurile copilului,
despre atitudinea lui in situațiile neplăcute, precum și despre
eventualele neliniști sau frământări ale acestuia. Spre exemplu:
Eroul reprezintă un model al copilului şi întruchipează calităţile pe
care acesta doreşte să le aibă
Misiunea aleasă de copil ne oferă informaţii despre dorinţele si
eventualele preocupări ale copiilor
Obstacolele care apar în poveste ne duc cu gândul la dificultăţile
copilului
Ajutoarele ne oferă informații despre persoanele în care copilul are
încredere
Felul în care se desfășoară bătălia și finalul poveștii ne arată
încrederea copilului în propria lui capacitate de a rezolva
problemele de zi cu zi.
De asemenea, această poveste poate fi folosită și de către adulții
care doresc să se cunoască mai bine pe ei înșiși sau care doresc
să își dezvolte creativitatea. Așa că te provoc și pe tine să re-
descoperi lumea lui A fost odată ca niciodată…

Joc: Cum merge un om fericit?

Îți propun un joc foarte antrenant pentru copilul tău, care presupune
multă mișcare și care îi dă micuțului ocazia să trăiască diferite
emoții. Având în vedere faptul că emoțiile și corpul sunt strâns
legate între ele, putem să ne ajutăm de corp pentru a deveni
conștienți de felul în care ne simțim. Acest joc îi ajută pe copii să
experimenteze diferite emoții și să învețe să își controleze propriile
trăiri. El contribuie la dezvoltarea emoțională a copiilor, dar este si
un prilej de bună dispoziție.
Vârsta potrivită: peste 4 ani.
Materiale necesare: Nu sunt necesare materiale pentru acest joc.
Ce trebuie făcut: Mai întâi trebuie să alegi o cameră spaţioasă, sau
un loc liniștit în aer liber. Întrebă-l pe copil dacă vrea să încerce
feluri cât mai diferite de a merge. Mai întâi, spune-i să se plimbe
prin cameră așa cum face el de obicei, timp de un minut. Apoi,
spune-i să schimbe felul de a merge, și să se plimbe ca un om
foarte grăbit. Spune-i să fie atent cât de ușor sau de greu îi vine să
meargă când simulează că are o anumită stare de spirit.
Lasă-l să se plimbe ca un om grăbit cam un minut, după care
spune-i să schimbe tipul de mers, și de data asta să meargă ca un
om foarte nervos. Lasă-l să se plimbe ca un om foarte nervos încă
un minut. Propune-i apoi să schimbe mersul, și să se plimbe ca un
om foarte supărat. După ce se plimbă un minut ca un copil supărat,
invită-l să se plimbe ca un om temător.
Rând pe rând, invită-l să experimenteze timp de câte un minut
mersul unui om nesigur, a unul copil plictisit, a unui copil curios, a
unuia încrezător, apoi mersul unui copil vesel, a unui copil optimist,
a unui copil fericit, si apoi mersul unui om mândru de sine.
Este important să păstrezi ordinea în care îi prezinți emoţiile: mai
întâi pe cele negative şi apoi pe cele pozitive. Dacă copilul
experimentează emoţiile negative la început, se și eliberează de
ele. De asemenea, faptul că la sfârșit trăiește emoții pozitive îl va
face să rămână cu o stare de spirit bună.
După ce copilul a încercat toate tipurile de mers, întreabă-l cum i-a
fost cel mai uşor să meargă, şi ce tip de mers nu i-a plăcut deloc.
Bine de ştiut: 
Observând felul în care participă copilul tău la joc, îţi poţi da seama
mai multe despre viața lui emoțională. Dacă micuțul are dificultăţi să
meargă ca un om care are o stare de spirit bună, este posibil ca și
în viața de zi cu zi să trăiască prea puțin din acea emoție (unor copii
le vine foarte greu să meargă ca nişte oameni fericiţi, în acel
moment se opresc şi ies din joc). Dacă copilul refuză să meargă ca
un om care are o stare negativă (furie, tristeţe, etc.), este posibil ca
el să se simtă copleşit de acea stare, şi să se teamă să o
experimenteze, pentru ca emoţia să nu pună stăpânire pe el.
Copiilor le vine mai ușor să experimenteze mersul unui om care are
aceeași stare de spirit pe care o au ei de obicei. Unui copil care in
majoritatea timpului se simte furios îi va veni foarte ușor să meargă
ca un om nervos.  De asemenea, copiilor le vine mai greu să
meargă cu o stare de spirit cu care nu sunt obișnuiți (spre exemplu
un copil care este foarte rar furios nu prea va ști cum să meargă
atunci când i se cere să se plimbe ca un om nervos).
Prin acest joc, copilul învaţă şi faptul că el poate să aibă acces la o
stare de spirit pozitivă, dacă doreşte acest lucru. Pentru un copil
care este în majoritatea timpului trist, doar faptul de a simula starea
de veselie şi încredere în sine îl poate face să se simtă mai bine.
Având în vedere că jocul se termină într-o notă optimistă și că îl
face pe copil să se simtă bine, el este foarte potrivit și în momentele
în care observi că micuțul tău este plicitist sau supărat.

Joc: Recunoaște emoția!

Fiecare emoţie pe care o avem trezeşte în corpul nostru anumite
reacţii. Spre exemplu, când suntem bucuroşi simţim o senzaţie de
relaxare şi uşurare și luăm o poziție destinsă, când suntem furioşi
simţim o strângere a stomacului și luăm o poziție încordată. Corpul
nostru reacţionează permanent la emoţiile ce ne străbat, chiar
dacă nu suntem conştienţi întotdeauna de ele. Copiii învață treptat
să recunoască și să denumească propriile trăiri, ca parte
a dezvoltării emoționale. Jocul pe care ți-l propun îl ajută pe copil
să intre în contact cu propriile sentimente și să își conștientizeze
mai bine reacțiile emoționale.
Vârsta potrivită: peste 5 ani
Materiale necesare:  pentru acest joc nu ai nevoie de materiale.
Ce trebuie făcut?
Acest joc nu necesită condiţii speciale de desfăşurare, ci doar ca tu
şi copilul tău să aveţi dispoziţie să vorbiţi. Întreabă-l mai întâi
dacă și-a dat seama că de fiecare dată când simte o anumită
emoție, în corpul lui se produc anumite reacții. Propune-i să
observaţi împreună care sunt reacţiile pe care diferitele emoţii le
produc în corpul fiecăruia dintre voi. Spune-i că pentru a-şi da
seama de asta, trebuie să fie foarte atent la ce se întâmplă în corpul
lui când îi vei spune să îşi imagineze diferite emoţii.
Propune-i mai întâi să îşi imagineze că este furios. Spune-i să ia
poziţia pe care o are de obicei când este furios. Întreabă-l unde
anume în corp simte cel mai tare furia? Pot fi braţele, poate fi
stomacul, poate simţi că îi bate mai tare inima, că i se încleştează
fălcile. Încurajează-l să fie atent la corpul lui, şi la toate senzaţiile
care apar când îşi imaginează că este furios, și roagă-l să spună
unde simte aceste senzații.
Este acum rândul tău să îţi imaginezi că simți furie. Ia poziţia care
exprimă pentru tine cel mai bine această stare, şi, fiind atent la
părţile corpului care sunt cele mai activate, spune-i-le copilului. Poţi
să îi spui şi cum anume se simt aceste părţi ale corpului când simţi
furie, spre exemplu: simt că stomacul este contractat, simt o
strângere în inimă, furnicături în braţe, etc.
Observaţi apoi împreună care sunt diferenţele şi asemănările între
felul în care simţiţi fiecare furia. Spune-i foarte clar că este normal
ca fiecare dintre noi să simţim emoţiile diferit, pentru că fiecare om
este unic. Acum, că aţi aflat cum arată fiecare când este furios, vă
va fi mai uşor de acum încolo să vă daţi seama când celălalt are
această stare.
Continuă cu o altă emoţie, spre exemplu starea de linişte. Invită-l să
ia o poziţie care arată cel mai bine că este liniştit, şi apoi repetă
procedura: încurajează-l să îşi dea seama care sunt locurile din
corp unde simte cel mai tare liniştea, şi ce senzaţii apar când este
liniştit. Fă acelaşi lucru şi tu, şi apoi observaţi diferenţele şi
asemănările între felul în care trăieşti tu liniştea şi felul în care o
trăieşte el.
Continuă rând pe rând jocul cu alte emoţii: teamă, veselie,
plictiseală, entuziasm, tristeţe, curaj, rușine, sau alte emoţii pe care
ai observat că micuţul le trăieşte mai des. Este bine să alternezi o
emoţie negativă şi una pozitivă. După fiecare rundă a jocului felicită-
l pe copil că a reuşit să fie atent la corpul lui.
La sfârşit, puteţi face următorul joculeţ: fiecare mimează rând pe
rând o emoţie, şi celălalt trebuie să îşi dea seama despre ce emoţie
este vorba. Chiar dacă nu reuşiţi să ghiciţi tot timpul emoţia pe care
o mimează celălalt, continuaţi jocul atâta timp cât vă face plăcere.
Bine de ştiut:
Chiar dacă pare o sarcină simplă, ultima parte din joc ce presupune
mima emoţiilor este destul de dificilă. Pentru că fiecare dintre noi
avem o reacţie diferită la aceeaşi emoţie, şi ne exprimăm emoţiile
diferit, este mai greu să ne dăm seama cu exactitate ce emoţie
trăieşte celălalt. De aceea este important să nu consideri greşelile
tale sau ale copilului ca ceva rău, ci ca pe ceva firesc. Este indicat
să pui accentul pe momentele în care copilul tău reuşeşte să
ghicească, și să nu îl cerți când greșește.
Poţi aplica întrebările de la acest joc ori de câte ori micuţul tău
experimentează o emoţie puternică, dar nu ştie să o exprime. În
acest caz, poţi să-l ajuţi să îşi dea seama ce simte întrebându-l mai
întâi Ce simţi acum în corp? Ce senzaţii ai? În felul acesta, pornind
de la corp, copilul îşi poate da seama ce emoţii are. Dacă reuşeşte
să spună cum se simte în acele momente, el se şi eliberează parţial
de respectiva emoţie.
Jocul pe care ți l-am propus se poate aplica cu mare succes şi în
grupuri de copii, adolescenţi şi chiar adulţi.
Orice joc este o sursă de dezvoltare dacă nu este luat ca o joacă, și
orice joacă poate deveni un joc de dezvoltare, dacă te implici
emoțional alături de copil. Te invit la joc!

Joc: Decoraţiuni magice de

Crăciun
Dacă ai crede în Moş Crăciun, ai înţelege de ce în perioada asta
copiii repetă sârguincioşi colindele, fac ghirlande pentru brăduţ şi
încearcă să fie cât mai cuminţi. Pentru copii Crăciunul este mai mult
decât un prilej de a primi cadouri: el este şi confirmarea faptului că
au fost cuminţi peste an. Uneori, pregătirile de Crăciun sunt chiar
mai importante decât sărbătoarea în sine, pentru că sunt o ocazie
de apropiere emoţională între părinţi şi copii. Jocul pe care ţi-l
propun îmbină utilul cu plăcutul, şi te ajută să te creezi în familie o
atmosferă de sărbătoare şi bucurie.
Vârsta potrivită: Peste 5 ani
Ce trebuie făcut:
Jocul se desfăşoară în paralel cu confecţionarea decoraţiunilor
pentru Crăciun. Mai întâi trebuie să îţi procuri materialele necesare
confecţionării de ornamente, şi să ştii cum să le confecţionezi (la
sfârşitul articolului am postat câteva linkuri cu idei de decoraţiuni,
precum şi cu modalităţile de a le realiza). Când pregătirile sunt gata,
spune-i copilului că anul acesta veţi avea ornamente de Crăciun
foarte speciale. Datorită faptului că le construiţi împreună şi că
puneţi suflet în crearea lor, ele se vor transforma în decoraţiuni
magice. Magia provine de la atmosfera caldă și frumoasă din cadrul
familiei. Iată câteva sugestii de decoraţiuni magice (bineînțeles, poți
folosi orice alt ornament îți place):
Steluţele aprecierii: Fiecare din voi va trebui să construiască câte
o steluţă pentru fiecare membru al familiei. În mijlocul steluţei scrieţi
numele celui căruia îi este dedicată. Apoi, pe fiecare colţ al ei,
scrieţi câte o calitate pe care o apreciaţi la respectiva persoană.
Spre exemplu, pe colţurile steluţei pentru bunica, un copil a
scris bună, calmă, bucătăreasă, veselă, iertătoare. Oferiţi aceste
steluţe membrilor familiei, pentru ca ei să le aşeze acolo unde cred
că se potrivesc cel mai bine.
Globuleţele cu mulţumiri: Pe fiecare globuleţ confecţionat scrieţi
“Mulţumesc pentru că….”. Mulţumirile pot fi pentru lucruri importante
(spre exemplu “îţi mulţumesc că eşti lângă mine mereu”) sau pentru
lucruri mici (De exemplu: “mulţumesc că mi-ai pregătit micul dejun
ieri”, sau “mulţumesc că ai spălat tu vasele sâmbătă“). Înmânaţi
aceste globuleţe persoanelor cărora vreţi să le mulţumiţi. Cu cât
sunt mai multe globuleţe, cu atât e mai bine.
Ghirlandele cu urări: Creaţi pentru fiecare membru al familiei câte
o ghirlandă a urărilor. Pe fiecare verigă scrieţi o urare scurtă (poate
fi doar un cuvânt). De exemplu: sănătate, fericire, veselie, spor,
energie, voie bună, dragoste, împlinire, bani, şi orice altceva îi mai
doriţi respectivei persoane. Înainte să agăţaţi ghirlanda în brad,
citiţi-i celui pentru care aţi făcut-o urările scrise pe ea.
Brăduţii cu dorinţe: Pe fiecare brăduţ faceţi un mic desen, care să
simbolizeze o dorinţă. Gândiţi-vă la cât mai multe dorinţe, chiar
dacă sunt sau nu realizabile, uşor sau greu de îndeplinit, materiale
sau spirituale. Cu cât sunt mai mulţi brăduţi, cu atât este mai bine.
Bine de ştiut:
Acest joc este un prilej de a oferi membrilor familiei mulţumiri şi
aprecieri. Uneori, cei din jurul nostru nu ştiu cât de mult le apreciem
eforturile pe care le fac pentru noi. De multe ori, vorbim cu familia
mai ales despre ce ne nemulţumeşte, şi uităm să spunem pentru ce
suntem recunoscători. Aceasta este o ocazie de a le spune celor
dragi cât de mult înseamnă pentru noi, şi de a le arăta că eforturile
lor sunt apreciate de noi. S-ar putea ca aceste cuvinte de mulţumire
să fie pentru ei unele dintre cele mai preţioase cadouri de Crăciun.
Jocul este şi un prilej de a-i arăta copilului că valoarea unui lucru
făcut cu drag este mult mai mare decât valoarea oricărui lucru gata
cumpărat. În această perioadă, tentaţia de a cumpăra mai mult
decât e nevoie este foarte mare, şi copiii cedează acestor tentaţii.
Pentru a nu cădea în capcana de a cere în continuu jucării, le poţi
arăta că lucrurile cu adevărat valoroase sunt cele în care pun suflet.
Dacă nu ai timp să faci decoraţiuni, poţi să foloseşti ornamente gata
făcute, pe care să le transformi în decoraţiuni magice. Și, dacă ai
nevoie de inspiraţie despre cum să confecţionezi ornamentele de
Crăciun, iată câteva linkuri cu sugestii:

Joc: Paşi spre viitor

Când ne imaginăm viitorul, ne gândim de fapt la propriile dorinţe şi
idealuri. Pentru unii viitorul este vag şi indefinit, ca o nebuloasă în
care orice este posibil. Pentru alţii însă viitorul este locul în care
planurile lor se vor materializa. Jocul pe care ţi-l propun îl ajută pe
copilul tău să îşi creeze o imagine cât mai clară a ceea ce îşi
doreşte să fie în viitor. Această imagine poate deveni forţa
călăuzitoare care îl va îndrepta spre realizarea dorințelor sale.
Vârsta potrivită: peste 10 ani
Materiale necesare: 4 coli de hârtie, creioane colorate
Ce trebuie făcut:
Spune-i copilului tău că jocul pe care-l veţi face este asemeni unei
călătorii în viitor. Într-o atmosferă relaxantă, roagă-l să îşi imagineze
cum ar vrea să arate el la 25 de ani. Pentru a-şi crea o reprezentare
cât mai clară a lui în viitor, invită-l să deseneze pe hârtie această
imagine.
După ce şi-a conturat felul în care va arăta, întreabă-l cum crede că
va fi viaţa lui atunci: unde va trăi, ce anume va lucra, ce hobbyuri va
avea, cum va arăta familia lui, ce persoane vor fi în jurul lui. Invită-l
să îşi imagineze cum va fi o zi obişnuită din viaţa lui. Încurajează-l
să îşi construiască o imagine cât mai detaliată a lui în viitor.
Încearcă să nu îl conduci tu spre o direcţie anume, ci lasă-l pe el să
aleagă liber ce, unde, şi cum ar vrea să fie. Întreabă-l cât este de
mulţumit de felul în care şi-a imaginat că va fi. Dacă este un aspect
care îl nemulţumeşte, ajută-l să îl corecteze, astfel încât până la
urmă să rezulte o imagine de care este complet mulţumit.
După ce se termină acest exerciţiu de imaginaţie, propune-i
copilului să înceapă chiar acum să se pregătească pentru viitor.
Oferă-i trei coli de hârtie: pe prima roagă-l să scrie în partea de sus
meseria pe care vrea să o aibă la 25 de ani. Pe cea de-a doua,
spune-i să scrie în partea de sus cum va arăta el din punct de
vedere fizic, iar pe ultima roagă-l să scrie ce realizări importante va
avea atunci, spre exemplu: “voi şti să cânt la chitară foarte bine, şi
voi fi într-o trupă de muzică”.
Alege prima hârtie, pe care a scris meseria lui la 25 de ani. Spune-i
că pentru a ajunge să facă respectiva meserie trebuie să se
pregătească din timp. Roagă-l să-şi imagineze că în josul foii este
momentul prezent, şi în partea de sus este viitorul. El va trebui să
scrie în spaţiul gol ce paşi trebuie să facă pentru a ajunge să aibă
respectiva meserie. Paşii nu trebuiesc scrişi neapărat într-o ordine
anume. Spre exemplu, un copil poate începe de la mijlocul foii,
unde scrie: “să intru la facultatea de ingineri”. Mai jos, poate
adăuga: “să intru la liceu, profil mate-info”. Mai jos, scrie: “să învăţ
mai bine la matematică”. Deasupra propoziţiei “să intru la
facultate”, poate scrie: “să fac multe invenţii”. Mai sus poate fi: “să
vorbesc cu un profesor despre invenţiile mele”.
Ajută-l pe copil să îşi facă o planificare cât mai detaliată a paşilor pe
care trebuie să îi urmeze pentru a ajunge la propoziţia cea mai de
sus. Procedează la fel şi cu următoarele două foi.
Dacă copilul nu îşi imaginează prea mulţi paşi pentru atingerea
scopului, poţi să îl ajuţi cu întrebări de tipul: “ce trebuie să faci ca să
intri la liceul de mate-info?”Astfel, din aproape în aproape, se poate
crea o planificare a viitorului.
Indiferent cât de detaliaţi sau nu sunt paşii spre viitor, mulţumeşte-i
copilului pentru implicarea lui în acest joc.
Bine de ştiut:
Chiar dacă imaginea din viitor creată de copil este prea
îndrăzneaţă, nu incerca să îl faci să renunţe la ea. Până la urmă,
fiecare copil are dreptul să viseze şi să îşi imagineze viitorul aşa
cum vrea el, fără să se întrebe de la început cât de realizabil este.
Dacă noi îi transmitem mesajul că nu se poate să îşi atingă visele,
oricât de îndrăzneţe sunt ele, el poate fi foarte dezamăgit.
În etapa în care copilul planifică pas cu pas ce are de făcut, el de
fapt învaţă să îşi creeze o strategie de viitor. În timp, această
strategie poate fi modificată, îmbogățită, chiar re-gândită. Spune-i
copilului că oricând poate să modifice pașii la care s-a gândit acum.
Acest joc de dezvoltare emoţională poate fi folosit şi pentru
adolescenţi sau studenţi ca o metodă de orientare a carierei. În
acest caz, este important ca imaginea construită în viitor să fie
realistă, pentru că altfel adolescentul nu se va motiva să o atingă.
De asemenea, adolescenţii au o nevoie mai mare de a construi
planuri concrete, realiste, posibil de atins, aşadar etapa de
planificare trebuie să fie mai detaliată.
Prin măreția lor, visele par mereu îndepărtate. Însă din momentul în
care întrevedem o cale de a ajunge la ele, prindem curajul de a le
transforma în realitate.

Joc de creativitate: Utilizari

inedite ale obiectelor
Se spune ca a fi  creativ inseamna sa poti sa privesti lumea prin
ochii unui copil. Cand observa lumea, copiii descopera mereu
lucruri noi si fascinante. Pentru ei realitatea este intr-o continua
schimbare si poate fi vazuta mereu din unghiuri noi. Desi toti copiii
sunt creativi, foarte putini dintre ei ajung adulti creativi. Din cauza ca
nu sunt incurajati sa isi dezvolte creativitatea, ei isi pierd aceasta
capacitate extraordinara. Daca esti un parinte care pretuieste
creativitatea si vrei ca micutul tau sa isi dezvolte aceasta calitate,
trebuie sa il incurajezi sa gandeasca si sa se exprime creativ. Jocul
pe care ti-l propun in continuare este una din numeroasele
posibilitati de a-i dezvolta creativitatea.
Varsta potrivita: Peste 4 ani
Materiale necesare: (optional) hartie si ceva de scris
Ce trebuie facut:
Alege un moment in care tu si micutul tau sunteti relaxati si
binedispusi. Propune-i sa faceti un joc distractiv, prin care veti
invata sa priviti lucrurile din jur intr-o lumina noua.Spune-i ca de
obicei oamenii folosesc  obiectele din jur intr-un singur fel, desi in
realitate fiecare obiect poate fi utilizat intr-o mie de moduri noi si
inedite. Spre exemplu, oamenii folosesc scaunele doar ca sa se
aseze pe ele, cand de fapt ele pot avea o multime de alte
intrebuintari.  Inaba-l daca vrea sa isi imagineze si alte lucruri care
se pot face cu un scaun, adica sa gaseasca utilizari cat mai noi si
mai neobisnuite ale unui scaunDaca copilul tau stie sa scrie si ii
place sa se exprime prin scris, ofera-i o foaie pe care sa isi noteze
ideile. Daca dimpotriva prefera sa vorbeasca, incurajeaza-l sa
spuna toate utilizarile neobisnuite ale unui scaun, care ii trec prin
cap.
Este foarte impornt ca in timp ce copilul spune sau isi scrie ideile sa
il incurajezi sa continue, fara sa il critici sau sa il dezaprobi in vreun
fel. Cel mai mult conteaza ca micutul tau sa se simta in largul lui
cand produce idei, chiar daca acestea nu sunt foarte originale sau
dimpotriva sunt prea fanteziste.
Incheiati jocul in momentul in care copilul isi pierde interesul fata de
joc sau spune ca nu mai are idei.  Nu insista sa continuati jocul
daca el nu mai vrea.  Daca se simte intr-un fel sau altul constrans
sa produca idei noi, creativitatea lui va scadea.
Daca jocul i se pare copilului interesant si vrea sa continue,
propune-i sa gaseasca utilizari neobisnuite si pentru alte obiecte: o
perdea, o cutie de carton, un cui, o sticla de plastic, etc.
Bine de stiut:
Creativitatea se refera in principal la trei abilitati diferite: abilitatea
de a crea idei noi si inedite (a fi original), abilitatea de a crea un
numar mare de idei (a fi productiv), si abilitatea de a schimba cu
usurinta perspectiva de a privi lucrurile (a fi flexibil). Fiecare
persoana are mai dezvoltata o anumita abilitate creativa. Observa
daca copilul tau este mai degraba original, productiv sau flexibil.
Din cauza ca micutii nu sunt stimulati la scoala sa fie creativi si sa
dea raspunsuri neobisnuite, s-ar putea ca in prima faza copilul tau
sa nu produca multe idei. Insa, daca jocul ii place si i se pare
distractiv, repetati-l si cu alte ocazii, si o sa vezi ca in timp
creativitatea lui va creste.
Creativitatea este asemenea unei flori delicate: pentru a se
deschide are nevoie de sprijin, caldura si incurajare. Fiind sensibila,
trebuie protejata de critici excesive si de evaluari negative. Insa
atunci cand infloreste ii uimeste pe toti cu farmecul si frumusetea ei.

Joc: Cum mă văd eu, cum mă

văd ceilalți
Ceea ce credem despre noi înşine este în mare parte influenţat de
părerea celorlalţi despre noi. Copiii cred tot ceea ce spun adulţii
despre ei, fie că sunt lucruri bune sau rele. Drept urmare, unii copii
sunt încrezători în forţele proprii şi sunt mulţumiţi de sine, pe când
alţii nu se simt prea bine în pielea lor. Imaginea de sine a copilului
tău îi influenţează încrederea în forţele proprii şi felul în care
relaţionează cu ceilalţi. Dacă vrei să ştii mai multe despre ce părere
are copilul tău faţă de propria persoană, îţi propun următorul joc.
Vârsta potrivită: peste 8 ani
Materiale necesare: Câteva foi de hârtie şi creioane colorate.
Ce trebuie făcut:
Dacă copilul tău este mai mic de 14 ani va trebui mai întâi să
construieşti o listă cu trăsături de caracter. Aceasta îl va ajuta să
se inspire atunci când trebuie să se descrie pe el însuşi sau să îi
descrie pe ceilalţi. Pentru a face această listă, trebuie să scrii pe o
foaie cât mai multe adjective grupate în perechi opuse, ca de
exemplu: vesel/trist, curajos/temător, curios/nepăsător, harnic/leneş,
optimist/pesimist, conştiincios/delăsător, agitat/relaxat,
sociabil/retras, prietenos/rezervat, amabil/nepoliticos, darnic/
zgârcit, sever/indulgent, serios/glumeţ, ascultător/obraznic,
cuminte/neastâmpărat, puternic/slab, atent/neatent,
răbdător/nerăbdător.
Trasează un cerc în mijlocul unei foi de hârtie şi roagă-l pe copil să
se deseneze înăuntrul lui. Apoi spune-i să deseneze pe marginea
foii membrii familiei, cei mai importanţi prieteni sau colegi și
învăţătoarea sau unii profesori. Uneşte cu o linie personajele
desenate de cercul din mijloc.
Rând pe rând, vorbiţi despre fiecare persoană desenată. Întreabă-l
pe copil: Ce crezi tu despre el/ea? Dacă îi este greu să descrie
respectiva persoană, spune-i să aleagă din lista cu trăsături de
caracter 5 cuvinte care i se potrivesc. Spre exemplu, un copil poate
spune: tata este sever, curajos, puternic, deştept şi darnic. Notează
aceste trăsături pe o parte a liniei care uneşte cercul de respectiva
persoană. Observă care sunt persoanele pe care copilul le descrie
în lumina cea mai favorabilă precum şi cele cărora copilul le vede
mai ales defectele.
După ce copilul şi-a spus părerea despre fiecare, mai ia-i o dată la
rând pe cei desenaţi şi întreabă-l pe copil: Cum crezi că te-ar
descrie el/ea pe tine? De exemplu, un copil poate spune: Tata
crede despre mine că sunt deştept, vesel, agitat, obraznic şi leneş.
Dacă copilul nu ştie ce să răspundă, dă-i lista cu trăsături de
caracter pentru a se inspira. Notează pe hârtie răspunsurile lui, pe
partea  cealaltă a liniei care uneşte cercul de respectiva persoană.
La sfârşit spune-i copilului să scrie 7 trăsături principale care îl
definesc.
Bine de ştiut:
Pentru ca copilul tău să fie sincer și să se implice în joc, trebuie să
se știe că nu va fi criticat pentru răspunsurile lui. Dacă simte că îl
evaluezi sau că îl constrângi în vreun fel, el va da răspunsuri
formale și convenționale.
De obicei copiii tind să se prezinte într-o lumină bună şi este normal
ca ei să folosească mai multe cuvinte apreciative când vorbesc
despre propria persoană. Dacă copilul foloseşte mai mult de 3
cuvinte negative în auto-caracterizare, este un semnal de alarmă că
stima lui de sine este scăzută. În acest caz observă care sunt
persoanele despre care copilul crede că au o părere proastă legată
de el (spre exemplu un copil poate spune: învăţătoarea crede că
sunt leneş, obraznic, neatent şi rău). Cum ele au o influență
negativă asupra copilului, e important să încerci să îmbunătățești
relația dintre ei.
Persoanele model sunt cele pe care copilul le descrie cu cele mai
apreciative cuvinte. El va avea tendinţa să ia mai în serios părerea
acestora despre el. De aceea e important să observi cum îşi
imaginează el că îl văd aceste persoane.
Copiii mai mici de 14 ani nu sunt obişnuiţi să vorbească despre
trăsăturile lor de caracter, ci preferă să se descrie mai degrabă din
punct de vedere fizic. De aceea, la început micuţului îi va fi mai greu
să intre în joc.
Jocul de mai sus este foarte potrivit pentru adolescenţi, care sunt în
etapa descoperirii de sine şi pe care îi interesează foarte mult
părerea celorlalţi. El se poate aplica cu succes și în grup.
Dacă sunteţi curioşi, deschişi la nou, atenţi, răbdători şi veseli, cred
că va ieşi un joc pe cinste!

joc: Sfaturi preţioase

Fiind adulți, de multe ori se întâmplă să avem dificultăți în a ne
controla reacţiile. Pentru copii însă, stăpânirea de sine este o
sarcină mult mai dificilă, din cauză că emoţiile lor sunt mai puternice
şi încă nu şi-au format în totalitate autocontrolul. În loc să fim
nerealişti, pretinzându-le copiilor să se poarte întotdeauna așa cum
ne dorim, ar fi mult mai util să îi ajutăm în dobândirea auto-
controlului. Jocul pe care ţi-l propun este o modalitate de a-l ajuta
pe copil să facă faţă cu bine unor situaţii în care nu se poate purta
aşa cum îşi doreşte.
Vârsta potrivită: Peste 7 ani
Materiale necesare: Hârtie și creioane colorate
Ce trebuie făcut:
Pentru a face acest joc trebuie să alegi un moment în care si tu și
copilul aveți o dispoziție bună. Păstrarea unei atmosfere lipsite de
critică şi reproşuri este esenţială în desfăşurarea acestui joc.
Spune-i copilului că uneori facem anumite lucruri pe care le
regretăm mai târziu, de exemplu spunem unele cuvinte care îi
rănesc pe ceilalți, luăm decizii pripite la impuls, acuzăm pe cineva
pe nedrept, facem ceva ce știm că este interzis, etc. Poți să dai și tu
un exemplu din experiența personală, când ai făcut ceva ce mai
târziu ai regretat. Spune-i copilului să se gândească la o astfel de
situație, în care face lucruri pe care mai apoi le regretă.
Delimitaţi cât mai bine această situaţie, punându-i întrebări
concrete: Când se întâmplă acest lucru? Cine este în preajma ta în
acele momente? Ce anume te supără atunci? Dacă copilul doreşte,
roagă-l să deseneze această situație.
Spune-i copilului să aleagă 3 persoane pe care le apreciază foarte
mult, în afară de tine. Pot fi persoane pe care le cunoaşte sau pe
care nu le-a întâlnit niciodată în realitate.
Rând pe rând, invită-l să îşi imagineze cum ar reacţiona
respectivele persoane dacă ar fi în locul lui în acea situație. Pune-i
următoarele întrebări ajutătoare: De ce crezi tu că el/ea s-ar
comporta aşa? Cum de reuşeşte să se poarte aşa? Crezi că felul în
care s-ar purta lui/ei ar rezolva problema? Ce sfat crezi că ţi-ar da?
După ce copilul şi-a imaginat ce ar face şi ce i-ar spune fiecare
persoană pe care o admiră, propune-i să aleagă sfaturile care i-au
plăcut cel mai mult şi să se gândească cum anume să le pună în
practică. Ajută-l să găsească modalităţi concrete de a se comporta
în acea situație. Cu cât găsiţi mai multe soluţii alternative de
comportament, cu atât este mai bine.
La sfârşit, spune-i copilului să se deseneze pe el punând în practică
cea mai bună soluție găsită.
Bine de ştiut:
Mulţi părinţi au tendinţa să creadă că problemele copiilor se
manifestă permanent și că sunt generale, când în realitate ele apar
doar în anumite momente specifice. Acest joc te poate ajuta să
realizezi că micuțul tău are dificultăți de a se controla doar în
anumite momente concrete. Când problemele sunt mai bine
delimitate ai şanse mai mari să găseşti rezolvări simple.
Chiar dacă copilul nu va pune în practică imediat soluţiile găsite în
acest joc, simplul fapt de a şti că poate să se comporte şi altfel va
ameliora problema.
Cea mai mare calitate a acestui joc este că va dă ocazia ţie şi
copilului tău să lucraţi împreună. Dacă copilul observă că este
ascultat, că vrei să îl înţelegi şi să vezi lucrurile şi din punctul lui de
vedere, se va simţi mult mai respectat şi luat în serios. În felul
acesta el te va vedea ca pe un aliat, nu ca pe un judecător de care
să se teamă. Astfel el va fi mai deschis faţă de tine şi relaţia voastră
va fi mai strânsă.
Se spune că unde-s doi, puterea creşte. Fii de partea copilului tău
atunci când are nevoie, pentru ca el să aibă puterea să depăşească
momentele dificile!

Joc: O inimă plină de culoare

Dacă emoţiile pe care tu şi copilul tău le trăiţi zi de zi ar prinde
formă şi culoare, cum crezi că ar arăta ele? Ce emoţii ar ocupa cel
mai mare loc în inima copilului tău? Care sunt emotile pe care le
trăieşte cel mai rar? Pentru a răspunde la aceste întrebări, te provoc
la următorul joc. Acesta te va ajuta să construieşti o hartă a
emoţiilor cu care te poţi ghida în lumea trăirilor interioare a copilului
tău.
Vârsta potrivită: peste 4 ani
Materiale necesare: foi de hârtie, creioane colorate.
Ce trebuie făcut:
Pe o foaie de hârtie scrie denumirea unor emoții, astfel: dacă
micuțul tău are mai puțin de 7 ani, scrie cuvintele: bucurie, tristeţe,
furie, curaj, frică, iubire. Dacă este mai mare de 7 ani adaugă și
emoții mai complexe, cum sunt: liniște, nerăbdare, entuziasm,
plictiseală, curiozitate, optimism, gelozie, etc.  Pe o altă foaie de
hârtie desenează o inimioară mare.
Ca introducere, spune-i micuţului tău că în inima fiecăruia din noi se
află foarte multe emoţii, pe care le trăim mai des sau mai rar. Dacă
fiecare emoţie ar avea o culoare, inima noastră ar fi plină de culori,
care se schimbă mereu.
Spune-i copilului să aleagă câte o culoare pentru fiecare emoţie
scrisă pe hârtie. Apoi, propune-i să îşi imagineze cum ar arăta inima
lui dacă ar fi colorată cu aceste culori.
Invită-l pe copil să aleagă o emoție și să se gândească unde anume
ar vrea să apară ea în inimioară. Spre exemplu, un copil poate
spune: “Vreau mai întâi să desenez iubirea aici, în partea de sus”.
Roagă-l să delimiteze o porțiune în interiorul inimioarei pe care să o
coloreze cu culoarea respectivei emoții. Roagă-l să spună în ce
momente trăiește el cel mai intens respectiva emoţie.
Rând pe rând, folosiți toate creioanele care desemnează emoțiile și
umpleți inimioara cu culori. Aminteşte-i copilului faptul că trebuie ca
în inimioară să apară toate emoțiile, pentru că şi în viaţa de zi cu zi
fiecare din noi le trăim pe toate, chiar dacă pe unele le trăim mai rar
şi pe altele mai des.
După ce a terminat desenul, întreabă-l pe micuț dacă îi place
inimioara desenată sau dacă vrea să schimbe ceva la ea. Permite-i
să facă orice modificări dorește.
Bine de ştiut:
Acest joc este o modalitate foarte simplă de a-ţda seama care sunt
emoţiile pe care copilul tău le trăieşte cel mai des (fiind cele pe care
el le-a desenat primele şi care ocupă cel mai mare loc în inimioară).
De asemenea, poţi să îţi dai seama care este proporţia între
emoţiile pozitive şi cele negative pe care le trăieşte micuţul. În mod
normal, toţi copiii desenează emoţiile pozitive mai mari şi mai în
centru față de cele negative.
Este firesc ca unii copii să afirme că ei nu simt în inima lor decât
iubire sau bucurie. Dacă şi micuţul tău zice la fel, spune-i că
oamenii trăiesc toate emoţiile, chiar dacă pe unele le simt foarte rar.
Făcând loc în inimioară şi emoţiilor negative, copilul poate înţelege
că acestea sunt acceptabile şi nu este nimic ciudat să le simtă. A
accepta emoţiile copilului nu înseamnă a încuraja exprimarea
nepotrivită a acestora! Este bine să le spunem acest lucru și lor.
Inimioara emoțiilor te poate ajuta mai ales în momentele în care nu
prea știi ce este în inima copilului tău sau atunci când crezi că și lui
i-ar prinde bine să își deschidă inima în fața ta. Iar eu vă doresc din

inimă un joc plăcut! 

Joc de creativitate: La fabrica

de jucării
Prin felul lor de a gândi, copiii sunt asemeni unor inventatori:
folosesc obiectele într-un mod neobişnuit, transformând în mintea
lor însuşirile acestora pentru a se potrivi jocului lor. De câte ori nu
am văzut copii mânuind un cerc pe post de volan sau alergând
călare pe un băţ? În mintea lor realitatea se îmbină cu imaginaţia,
astfel încât obiectele din jur, cu ajutorul fanteziei, se transformă în
jucării minunate. Jocul pe care ţi-l propun stimulează capacitatea
copilului de a folosi creativitatea într-o sarcină concretă.
Vârsta potrivită: peste 5 ani Materiale necesare: imaginea de mai
sus cu elefănţelul Ce trebuie făcut?
Când este într-o dispoziţie jucăuşă, spune-i copilului să îşi
imagineze că lucrează într-o fabrică de jucării. În această fabrică
sunt foarte mulţi adulţi însă nu sunt deloc copii. Uneori adulţii nu îşi
mai amintesc cum se jucau ei când erau copii şi de multe ori nu ştiu
exact ce jucării mai sunt pe placul celor mici. De aceea ei au nevoie
de ajutorul şi de ideile lui.
Arată-i imaginea de mai sus cu elefănţelul de pluș şi descrie-i-o: el
este un elefant de pluș, mare cam de 15 centimetri, de culoare gri.
Mulţi copii se joacă cu el, dar pentru mulţi alţii este o jucărie destul
de plictisitoare. Cei de la fabrica de jucării s-au gândit să facă
această jucărie mai atractivă pentru copii, însă nu prea ştiu cum.
Spune-i că sarcina lui este să găsească cât mai multe îmbunătăţiri
pe care cei de la fabrica de jucării să le facă acestui elefănţel, astfel
încât să devină o jucărie mai interesantă şi mai atractivă.
Precizează că cei de la fabrică ştiu să facă orice fel de modificări,
aşa că nu trebuie să îşi bată capul cum anume se pot pune în
practică ideile lui. Tot ce trebuie să facă este să producă cât mai
multe soluţii.
Pe măsură ce copilul începe să spună cum se poate îmbunătăţi
elefănţelul de pluș, notează toate răspunsurile pe o foaie. Nu fă nici
un fel de comentariu referitor la soluţiile propuse, ci încurajează-l să
se gândească la cât mai multe idei. Opriţi-vă numai când copilul
spune că nu-i mai trece nimic prin cap.
Dacă mai are energie să vă jucaţi, puteţi să continuaţi jocul,
imaginându-vă cum se poate îmbunătăţi o minge roşie de plastic,
un pistol cu apă, o păpuşă Barbie, etc.
Bine de ştiut:
Acest joc este o oportunitate de a-i transmite copilului tău ideea că
şi el poate fi creativ. Una din piedicile cele mai mari în calea
creativităţii este convingerea copilului că el nu este creativ. Aşa că,
indiferent cât de multe soluţii a găsit acesta, felicită-l că a contribuit
cu ceva în imaginarea unei jucării noi şi nemaivăzute, care poate
vreodată chiar va fi transpusă în realitate. Astfel, îl stimulezi ca în
viitor să fie receptiv la acest tip de provocări şi să se considere un
copil cu potenţial creativ.
În funcţie de răspunsurile date de copil îţi poţi da seama care latură
a creativităţii este mai dezvoltată la el. Un număr mare de idei
înseamnă că el este fluent, adică are acces imediat la un număr
mare de idei. Dacă răspunsurile sunt foarte diferite unul de altul
(unul se referă la schimbarea formei, altul la schimbarea mărimii,
altul la schimbarea funcţiilor, altul la schimbarea texturii, etc),
înseamnă că micuţul are o mare flexibilitate, adică reuşeşte să
schimbe perspectiva prin care vede lucrurile. Cu cât răspunsurile
date sunt mai neobişnuite (exemplu: îl punem să cânte un cântec
de leagăn în diferite limbi, în funcție de licul unde îl apeși), cu atât
copilul este mai original, adică produce idei noi şi interesante.
Capacitatea de a genera multe idei şi soluţii creşte odată cu vârsta,
aşa că nu te aştepta ca un copil de 5 ani să găsească mai mult de 5
îmbunătăţiri. Cei care apreciază cel mai mult acest joc sunt şcolarii
mari şi adolescenţii, însă şi adulţii îl găsesc provocator.
La final vreau să îţi imaginezi că eşti inventatorul unor jocuri de
creativitate. Spune-mi te rog cum anume s-ar putea îmbunătăţi

acest joc, astfel încât să devină şi mai atractiv pentru copii? 

joc: Detectivul emoţiilor

Poate ţi s-a întâmplat şi ţie să crezi că cineva era trist când de fapt
era furios, sau să ţi se spună că pari supărat când de fapt erai
obosit. Acest lucru se întâmplă pentru că, deşi trăim aceleaşi emoţii,
fiecare le exprimăm într-un mod diferit. Încă de la naştere suntem
receptivi la emoţiile celor din jur, însă doar prin observare atentă şi
antrenament învăţăm să detectăm cu acurateţe ce simt ceilalţi.
Jocul de astăzi vă ajută pe tine şi copilul tău să vă îmbunătăţiţi
capacitatea de a recunoaşte emoţiile celuilalt.
Vârsta potrivită: peste 4 ani
Materiale necesare: hârtie, creioane colorate şi opţional plastilină
Ce trebuie făcut:
Ca orice joc de dezvoltare emoţională, şi acesta trebuie făcut într-o
atmosferă destinsă, şi într-un moment în care aveţi chef de un joc
provocator. Jocul are mai multe nivele, aflate la un grad de
dificultate tot mai mare. Primul nivel este un joc de mimă a emoţiilor.
Astfel, unul din voi va mima o emoţie, luând o postură şi făcând
gesturi cât mai expresive. Celălalt trebuie să ghicească despre ce
emoţie este vorba, în 2 minute. Mimaţi fiecare câte 3-4 emoţii, şi
apoi pregătiţi-vă de nivelul doi.
Pentru că majoritatea emoţiilor sunt transmise prin intermediul feţei,
în momentul în care nu putem vedea expresia facială a celuilalt, e
mai greu să recunoaştem ce simte. Nivelul 2 presupune mimarea
unor emoţii folosind doar postura corporală. Pentru asta, va trebui
ca cel ce mimează emoția să își acopere faţa cu o mască sau cu o
eşarfă. Când reuşiţi să ghiciţi emoţiile celuilalt, puteţi trece la nivelul
3.
Nivelul 3 presupune recunoastrea emoţiilor celuilalt fără ajutorul
mimicii şi gesturilor, ci doar din felul în care vorbeşte. Aşezaţi-vă
spate în spate, astfel încât să nu vă puteţi vedea unul pe altul. Unul
dintre voi va trebui să spună o propoziţie neutră, de exemplu: afară
este soare, şi să transmită o emoţie prin felul în care o spune.
Celălalt trebuie să ghicească emoţia din spatele propoziţiei. Când
reuşiţi să identificaţi emoţiile transmise astfel, puteţi trece la
următorul nivel.
Putem să transmitem emoţii nu prin intermediul corpului, ci prin
ceea ce facem. Nivelul 4 presupune ca unul din voi să realizeze un
mic desen sau o formă din plastilină, care să reprezinte cât mai
sugestiv o emoţie, iar celălalt să ghicească despre ce emoţie este
vorba. Dacă aţi reuşit să treceţi şi de acest nivel, vă puteţi declara
adevăraţi detectivi ai emoţiilor, care reuşesc să recunoască şi cel
mai greu de ghicit emoţii.
Bine de ştiut:
Până nu încerci acest joc, s-ar putea să ţi se pară destul de simplu.
După ce îl încerci vei deveni mult mai conştient de dificultatea reală
de a recunoaşte emoţiile celorlalţi. Din oficiu, toţi avem impresia că
ştim să citim emoţiile celor din jur, şi că la rândul nostru exprimăm
destul de limpede ce simţim. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa,
şi de multe ori comunicarea emoţiilor este un proces complicat. Dat
fiind acest lucru, este de preferat să înveţi cum să spui direct ceea
ce simţi, în loc să aştepţi ca ceilalţi să ghicească ce este în interiorul
tău.
Jocul merită să fie făcut de mai multe ori şi poate fi folosit şi în
grupuri de copii sau adulţi. El este ca un fel de antrenament pentru
recunoaşterea cât mai bună a emoţiilor.
Recunoaşterea emoţiilor celuilalt este o componentă a inteligenţei
emoţionale, despre care mulţi spun că ne ajută în viaţă chiar mai
mult decât inteligenţa. Chiar dacă e sau nu aşa, cert este că atunci
când suntem atenţi la ce simt ceilalţi putem să fim mai înţelegători
cu ei şi să le fim mai aproape.
Indiferent ce facem, transmitem emoţii celor din jurul nostru, şi la
rândul nostru primim emoţii de la ei. Aşa că învaţă să detectezi
emoţiile din jur, ca să comunici într-un mod mai profund!

Joc de dezvoltare emoțională:

Termometrul emoţiilor
Cuvintele ne ajută să îmbrăcăm realitatea. Dacă pentru realitatea exterioară
avem cuvinte care denumesc cu precizie fiecare obiect, pentru lumea
interioară lucrurile sunt mai complicate. Uneori, simţim că nu ne găsim
cuvintele potrivite prin care să exprimăm clar ce simţim şi cât de puternice ne
sunt trăirile. Rămânem cu senzaţia amară că nu ne-am făcut înţeleşi, şi că
ceilalţi nu au acces cu adevărat la sentimentele noastre. Iată de ce e
important să avem la îndemână cât mai multe cuvinte care ne descriu viaţa
emoţională, cu toate nuanţele ei. Te invit la o călătorie de cartografiere a lumii
interioare.

Vârsta potrivită: peste 7 ani

Materiale necesare: foi de hârtie şi creioane colorate
Ce trebuie făcut:
Cel mai bun mod de a-l introduce pe copil în joc este prin a-i aduce
aminte de o situaţie în care cineva, din cauza emoţiilor prea
puternice, a acţionat într-un mod nepotrivit: cineva orb de furie care
a sărit la bătaie, un copil atât de speriat încât a uitat tot ce ştia, un
om aşa de trist că nu a mai plecat din casă. Prin aceste exemple îi
vei arăta copilului că emoţiile, când sunt prea puternice, ne scapă
de sub control. Explică-i că, pe măsură ce intensitatea emoţiilor
creşte, ele se transformă din una în alta şi capătă denumiri diferite.
Când i-ai trezit interesul, propune-i să descoperiţi împreună cum se
pot aranja emoţiile, în funcţie de intensitatea lor.
Deşi trăim o grămadă de emoţii şi stări de spirit, ele pot fi împărţite
în linii mari pe 5 scale: bucurie, furie, frică, tristeţe şi iubire. Aşadar,
schiţează 5 termometre, fără gradaţii.
Începeţi cu termometrul pentru furie, pentru că este cel mai simplu
de completat. Termometrul se va completa începând cu intensitatea
cea mai scăzută. Cere-i copilului să denumească emoţia care apare
atunci când furia nu există deloc: relaxare, calm, linişte, etc. Pentru
nivelul următor căutaţi denumirea pentru o stare de furie foarte
scăzută şi difuză: iritabilitate, încordare, proastă dispoziţie,
nemulţumire, etc. Căutaţi denumirea pentru următorul grad de
furie: irascibilitatea, enervarea, etc. Rând pe rând, denumiţi emoţiile
sau stările se spirit corespunzătoare unei furii tot mai
puternice: negru în fața ochilor, exasperare, furie oarbă, etc.
Pe fiecare scală trebuiesc găsite cât mai multe denumiri de emoţii
sau stări de spirit. Pe scala furie pot să se regăsească expresii
precum nemulţumire, irascibilitate, iritabilitate, nervi, furie, supărare,
furie cu ţipături, agresivitate, violență, criză de furie, furibund, orb de
furie, etc. Pe scala tristeţe se pot regăsi emoţii precum: melancolie,
nostalgie, mâhnire, deznădejde, tristeţe, demoralizare, depresie,
disperare, agonie. Pe scala frică poate apărea nelinişte, agitaţie,
pândă, teamă, frică, palpitaţii, groază, panică. Pe scala iubire poate
apărea indiferență, simpatie, afecţiune, apropiere, dragoste, iubire,
pasiune.
După ce aţi găsit denumiri pentru fiecare liniuţă de nivel a
termometrului, începeţi să îl coloraţi. Termometrul va avea două
culori, cu nuanţe diferite: albastru pentru emoţiile de intensitate mică
şi roşu pentru emoţiile puternice. Pune-l pe copil să aleagă unde
este liniuţa ce separă cele două culori, adică limita de la care
emoţiile devin greu de stăpânit. Apoi coloraţi cu nuanţe diferite
termometrul emoţiilor.
Când termometrul e gata desenat, trebuie ca fiecare nivel să fie
descris mai în detaliu. Astfel, adăugaţi pentru fiecare emoţie de pe
termometru câte o postură corporală (o puteţi efectiv arăta sau o
puteţi desena), câteva gânduri care apar odată cu emoţia, precum
şi câteva situaţii în care apare emoţia respectivă.
Urmează să ne concentrăm pe mercurul din termometru: ajută-l pe
copil să conştientizeze ce anume face mercurul să urce şi ce îl face
să coboare. Observă dacă micuţul spune că nivelul mercurului
creşte din cauza unor situaţii exterioare sau din cauza unor gânduri
şi frici din interior.
Întreabă-l pe copil ce anume poate face ca să controleze el nivelul
mercurului, adică ce poate face ca să urce sau să coboare
intensitatea emoţională. Ajută-l să găsească cât mai multe idei prin
care să reducă emoţiile negative prea intense sau să le crească pe
cele pozitive. Această etapă poate fi desfăşurată pe o perioadă mai
lungă de timp, nu doar într-o singură sesiune.
În timp, termometrele emoţiilor pot fi completate cu noi nuanţe de
emoţii.  Aşa că păstrează aceste termometre şi foloseşte-le în
situaţiile în care copilul tău experimentează o emoţie puternică.
Bine de ştiut:
Acest joc are numeroase beneficii pentru copil. În primul rând, el
este un prilej de dezvoltare a vocabularului emoţiilor. Având cuvinte
variate pentru a-şi descrie stările, copilul va putea să se exprime
mai nuanţat şi va simţi că se face înţeles mai uşor când vorbeşte
despre el însuşi. Astfel, cu cuvintele la îndemână, el va avea mai
multă încredere să se dezvăluie pe sine şi să le arate altora ce
simte.
Termometrul emoţiilor îl ajută pe copil să îşi conştientizeze mai bine
viaţa emoţională. El va înţelege nu doar ce simte, ci şi felul în care
emoţiile se leagă de gânduri despre alţii şi despre sine, de
comportamente, de imagini.
Ideea de termometru este o metaforă sugestivă care îl ajută pe copil
să înţeleagă că emoţiile prea intense dezorganizează gândirea şi
comportamentele, şi că ne fac mai mult rău decât bine. Înţelegând
mai în profunzime dinamica emoţiilor, copilul va simţi că are un
control mai mare asupra acestora.
Termometrul emoţiilor este şi un prilej prin care copilul înţelege că
gestionarea emoţiilor negative nu presupune interzicerea acestora,
ci doar aducerea lor la un nivel la care pot fi ţinute sub control.
Arată-i copilului că este normal să avem emoţii negative, însă nu
trebuie că ele să fie atât de intense încât să ne subjuge.
Între A nu simţi nimic şi a fi copleşit de emoţie este o gamă întreagă de
trăiri, care aşteaptă să fie aduse la lumină. Iată de ce incursiunea de
cartografiere a lumii interioare nu se sfârşeşte niciodată, ci este un
prilej continuu de cunoaștere și îmbogățire interioară. Simți puterea
lor de atracție?