ABUZUL ASUPRA COPILULUI

Tipuri de abuz

Există mai multe categorii de abuz la care legea face referire mai mult sau mai
puțin explicit:

Categoria 1: abuzurile propriu-zise

Prin abuz asupra copilului se înțelege „orice acțiune voluntară a unei persoane
care se afla într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de
acesta, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală,
morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a
copilului” [2]. Abuzul asupra copilului presupune existența unor relații prin care
abuzatorul deține controlul sau poate influența/manipula acțiunile copilului și, în
contextul realizării acestor relații, pune în pericol, în mod voit și conștient,
integritatea, dezvoltarea, sănătatea sau viața copilului.

Abuzul fizic

Pentru detalii, vezi: Sindromul bebelușului scuturat.

Abuzul fizic este denumit și violență fizică[3] [4]) care constă în atingeri sau
contacte fizice dureroase ne-accidentale, inclusiv în intimidarea fizică îndreptată
asupra copilului (de exemplu gestul cuiva de a ridica mâna asupra unui copil).
Abuzul fizic este reprezentat de acele traume fizice (care pot sa varieze în
intensitate de la mici vânătăi la fracturi sau chiar moartea minorului) ca rezultat al
înțepării, pălmuirii, lovirii, mușcării, scuturării, îmbrâncirii, aruncării, sufocării,
lovirii (cu mâna, cu piciorul sau alt obiect contondent), arderii, legării, încătușării,
sechestrării, cauzate de din partea persoanei abuzatoare; aceste traume sunt
considerate abuz indiferent dacă persoana abuzatoare a intenționat să rănească
copilul sau nu. [5]. Fapta unei persoane adulte de a asista fără să intervină la
aplicarea violenței sau de încuraja aplicarea violenței asupra copiilor pe care îi are
în îngrijire, violență aplicată de către alți minori (ca de exemplu frații mai mari ce
lovesc frații mai mici sau colegii mari din colectivitate ce lovesc pe colegii mai
mici) este de asemenea considerată o formă de abuz fizic. Violența în familie este
definită de Legea nr. 217/2003 (bibliografia) actualizată și se referă la violența
îndreptată împotriva oricărui membru al familiei.
[modificare] Violența în scop educativ

O problemă deosebit de importantă este legată de violența exercitată de părinți sau

educatori cu scop așa-zis educativ, care, în conformitate cu prevederile Legii
272/2004 este interzisă [6]. Textul Legii 272/2004 interzice în mod explicit
aplicarea oricăror pedepse fizice precum și privarea copilului de drepturi care îi pot
pune în pericol viața și dezvoltarea, oriunde și în orice context se află copilul.
Articolul stabilește dreptul copilului de a-i fi respectată demnitatea și integritatea
ca persoană, de a fi protejat împotriva oricăror forme de abuz fizic sau alte acte
care îl pot pune în pericol în familie (naturală sau substitutivă) sau în orice
instituție în care se află copilul (creșă, grădiniță, școala, centru de plasament etc.).
[1]
. Chiar dacă unele pedepse fizice sunt apreciate ca fiind ușoare, efectele
emoționale pe care acestea le pot produce pot fi pătrunzătoare și de durată, astfel
încât nu se poate recomanda o soluție a pedepselor corporale ,,ușoare și acceptate“
(citat din manualul de implementare al legii 272/2004)
A se vedea și manualul "Abolirea Pedepsei Corporale Aplicarea Copiilor" editat
de către Consiliul Europei

[modificare] Abuzul sexual

Pentru detalii, vezi: Abuzul sexual asupra copiilor.

Abuzul sexual (numit și violență sexuală) care constă în comentarii jignitoare la

adresa copilului, hărțuirea sexuală, atingeri sau aluzii neplăcute, diverse injurii,
propuneri indecente, atingerea sau mângâierea organelor genitale ale copilului,
penetrearea sexului sau anusului copilului, expunerea organelor sexuale ale
abuzatorului în fața copilului, obligarea sau încurajarea copilului să mângâie
organele sexuale ale abuzatorului, obligarea minorului de a viziona materiale care
conțin pornografie; forțarea minorilor sub 18 ani să aibă contacte sexuale cu alte
persoane indiferent dacă este vorba de alți minori sau de adulți [7] sau mutilarea
organelor genitale ale copiilor [8]. Câteva categorii de abuz sexual sunt: violul (actul
sexual împotriva voinței copilului), pedofilia (atracția sexuală a unui adult față de
copii) și respectiv incestul (legătura sexuală între părinți și copii sau între frați și
surori). Codul Penal definește actele de violență sexuală care constituie infracțiuni
și sunt pedepsite ca atare, respectiv violul (art. 218 CP[9]), agresiunea sexuală (art.
219 CP[9]), actul sexual cu un minor (art. 220 CP[9]), racolarea minorilor în scopuri
sexuale (art. 222 CP[9]), corupția sexuală (art. 221 CP[9]), și incestul (art. 377 CP[9]).
Abuzurile sexuale sunt prevăzute și de către Convenția de la Lazanrote (art. 23 –
Acostarea copiilor în scopuri sexuale, art. 22 – Coruperea copiilor, art. 18 –
Abuzuri sexuale).
[modificare] Abuzul emoțional

Abuzul emoțional este denumit și abuz psihologic) se poate manifesta prin

injurii, proferarea de amenințări, intimidări, uciderea sau maltratarea animalelor
domestice preferate ale copilului, insulte, poreclire, izolare, ignorare, respingere,
indiferență, folosirea de apelative sau etichetări denigratoare, etc. Amenințarea cu
violența fizică este de asemenea un abuz psihologic. Violenta fizică, verbală sau
denigrarea îndreptată asupra altui membru al familiei precum și violenta fizică sau
asupra animalului de companie al copilului sau distrugerea jucăriilor acestuia cu
intenția de a îi crea acestuia o suferință, sunt și ele forme de manifestare a abuzului
emoțional. În majoritatea cazurilor abuzul emoțional însoțește formele de abuz
fizic. Copilul simte că nu este iubit, apreciat sau respectat. Un caz particular de
abuz emoțional este abuzul alienator;

[modificare] Abuzul alienator

Pentru detalii, vezi: Sindromul alienării părintești , Sindromul Stockholm  și

Sindromul Münchausen prin transfer.

Abuzul alienator reprezintă înstrăinarea copilului de persoanele, animalele sau

lucrurile de care s-a atașat emoțional. Interzicerea de către persoana abuzatoare a
accesului minorului la persoanele, animale sau lucrurile respective sau a legăturilor
emoționale pe care acesta ar fi normal să aibă cu anumite persoane semnificative
din viața acestuia. Un caz special este fenomenul alienării părintești în care
persoana abuzatoare denigrează pe o altă persoană (persoana țintă) în fața
minorului. Alienatorul are are așteptări nerealiste de la copil pretinzându-i să
coopereze la campania de denigrare împotriva persoanelor țintă. El condiționează
minorului îngrijirea sau oferirea de afectivitate în funcție de comportamentul pe
care îl pretinde de la copil cu privire de persoanele țintă. Astfel alienatorul își
"retrage" afecțiunea pentru copil atunci când acesta nu participă la campania de
denigrare persoanelor țintă respectiv "recompensează" copilul atunci când acesta
acceptă să participe la campania de denigrare. Cazuri particulare de abuz alienator
sunt reprezentate de nerespectarea de către părintele custodian a programului de
legături personale decis de către instanță sau răpirea internațională de minori
(scoaterea ilegală din țară a minorului). Partea vizibilă a abuzului de tip alienator
care se manifestă prin nerespectarea programului de legături personale este
pedepsită de lege [10]

[modificare] Abuzul Verbal

Abuzul verbal (numit și violență verbală) reprezintă o formă de abuz emoțional și
respectiv de tratament umilitor în care adulți sau grupuri de copii și adulți folosesc
cu privire la minor apelative care îl desconsideră și care îl umilesc. Conform legii
272/2004 „Sunt interzise tratamentele umilitoare, poreclele, catalogările privarea
de hrană etc. Prin urmare, în familie și în toate instituțiile publice și private care au
în îngrijire copii sunt interzise pedepsele corporale și tratamentele umilitoare. [11].
Înjurăturile la adresa copilului sau folosirea unui limbaj obscen la adresa lui
reprezintă, de asemenea, tot forme de violență verbală și sunt extrem de dăunător,
putând lăsa traume psihice asupra copilului.

[modificare] Abuzul de substanțe periculoase

Abuzul de substanțe periculoase - Acest tip de abuz apare datorită de expunerii

copilului nenăscut (sau a sugarului care este alăptat la sân) la factori risc din cauza
faptului ca mama consumă substanțe ilegale care pot cauza traume fătului
(respectiv sugarului). Obligării minorului acestuia de a bea băuturi alcoolice sau de
a înghiți tranchilizante pentru a obține calmul ori somnul copilului se încadrează de
asemenea în această categorie. Folosirea de către părinte sau persoana care
îngrijește copii de substanțe care afectează abilitatea respectivei persoane de a se
îngriji de copil. De asemenea producerea de alcool, droguri sau alte substanțe
psihotrope în prezenta copilului, vânzarea sau distribuirea gratuită către un minor
de alcool, droguri, sau alte substanțe psihotrope, încurajarea minorilor de a
consuma alcool, tutun, droguri, substanțe psihotrope sau a altor substanțe pseudo-
psihotrope. Obligarea copilului sa trăiască într-un mediu toxic sau care îl obligă pe
acesta să fumeze pasiv. Orice comportamente din partea vreunui adult care
încurajată consumul de alcool, produse de tutun, droguri sau alte substanțe
psihotrope sau pseudo-droguri în rândul minorilor. Vânzarea de țigări către minori.

[modificare] Categoria 2: relele tratamente

Relele tratamente reprezintă privarea intenționată a copilului de drepturile sale, sau

de satisfacerea nevoilor personale esențiale, de natură să pună în pericol viața,
dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală,
sănătatea fizică sau psihică a copilului. Potrivit art, 197 din Codul Penal[9],
infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului este definită ca fiind "punerea în
primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice,
intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de către orice persoană
căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare (...)". Potrivit
prevederilor art. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, „nimeni nu poate
fi supus torturii sau tratamentelor și pedepselor inumane sau degradante”.
Principalele rele tratamente sunt:

[modificare] Tratamentele inumane

Privarea de mâncare sau băutură, privarea de medicamentele necesare sau

neacordarea tratamentului prescris de către medic atunci când lipsirea copilului de
acest tratament poate înrăutăți starea de sănătate a copilului, privarea de somn,
privarea de îmbrăcăminte, legarea și sau închiderea copilului într-o camera
friguroasă, privarea de dreptul la joaca și recreere, privarea de dreptul de a merge
la scoală, etc. [12] Ne asigurarea unor minime condiții de locuit, a unor facilități
sanitare adecvate, a unei îmbrăcăminți adecvate, ne asigurarea unui pat unde
copilul poate sa doarmă reprezintă de asemenea forme de tratament inuman [13]

[modificare] tratamentele degradante

Legea nu prevede o definiție clară a tratamentelor degradante deși le amintește în

textul legii la articolul art 28: „Sunt interzise tratamentele umilitoare, poreclele,
catalogările privarea de hrană etc. [14]. Tot aici se încadrează abuzurile verbale
care constau în denigrarea copilului (jigniri, etichetări) indiferent dacă este făcută
în particular sau în public, în fața altor persoane (se suprapune cu noțiunea de abuz
emoțional.. Conform LADO Tratamentul este degradant atunci când în opinia
victimei sau a celor din jur, ea a suferit “umilire sau înjosire care a atins nivelul
minim de severitate” nivelul respectiv fiind stabilit de la caz la caz.[15].

[modificare] tratamentele crude

Legea nu prevede o definiție clară deși le amintește în textul legii. Abuzurile fizice
repetate în general ar trebui să se încadreze în această categorie. Expunerea
intenționată minorului la imagini statice sau în mișcare care arată comportamente
de violență extremă asupra altor ființe s-ar putea încadra în această categorie [16]

[modificare] Categoria 3: neglijarea

Prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea a unei persoane care are

responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură
subordonată acestei responsabilități, fapt care pune în pericol viața, dezvoltarea
fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea
fizică sau psihică a copilului (frazarea exactă a legii 272/2004). Neglijarea apare
atunci când involuntar părinții, sau persoanele în grija cărora te afli nu acordă
îngrijirea, educația de care are nevoie copilul și pun astfel în pericol dezvoltarea
acestuia pe unul sau mai multe din planurile menționate anterior. Dacă omisiunea
este voluntară atunci se încadrează la categoria rele tratamente.

[modificare] Neglijare fizică

Neglijența părinților sau a persoanelor care au în grijă copii de a le asigura acestora

nevoia de somn, mâncarea sau băutura necesare, de a le asigura acestora
îmbrăcămintea adecvată condițiilor meteorologice și respectiv a adăpostului pentru
copil, legarea si/sau închiderea copilului într-o camera întunecoasă sau friguroasă,
lăsarea copilului nesupravegheat în casă sau pe stradă. Copiii sub 8 ani nu ar trebui
lăsați nesupravegheați nici măcar în casă sau în curtea casei. Un caz particular este
abandonul.

[modificare] Abandonul

Abandonul reprezintă fapta persoanei care are un copil în îngrijire de a lăsa un

copil singur în circumstanțe în care copilul poate suferi daune serioase.

[modificare] Neglijare medicală

Neglijare medicală este reprezentată de inacțiunea părinților sau a persoanelor care

au în grijă copii de a acorda tratamentul medical prescris al unui copil, fără de care
minorul ar putea suferi o deteriorare a stării sale de sănătate; Neglijența părinților
sau a persoanelor care au în grijă copii de a duce copilul la consultațiile doctorilor
în cazul în care observă o deteriorare a stării de sănătate a copiilor sau astfel se
periclitează recuperarea abilităților copilului (de exemplu neacordarea de către
părinte a posibilității de a fi îndrumat de către un specialist logoped);

[modificare] Neglijare educațională

Neglijare educațională este legată de interzicerea sau ne-asigurarea posibilității

unui copil de a merge la școală. Privarea la dreptul la joacă și la recreere este tot o
neglijare educațională; Neglijarea educațională este pedepsită de Codul Penal
conform cu art. 380 CP[17].

[modificare] Neglijarea emoțională

Neglijarea emoțională apare, de exemplu, dacă persoana abuzatoare nu este

receptivă la nevoile emoționale ale copilului, dacă nu îi acordă copilului în
dificultate posibilitatea de a fi văzut de un psiholog, de un specialist logoped, etc.;
[modificare] Expunerea la substanțe dăunătoare

Obligarea copilului să fumeze pasiv, prin ne luarea măsurilor de prevenire a acestei

situații; comportamentul adulților de a lăsa la îndemâna copiilor chiar și
supravegheat) substanțe psihotrope, alcool, substanțe otrăvitoare sau medicamente
care ingerate pot să pună în pericol sănătatea copilului; Exemplu

[modificare] Expunerea la obiecte periculoase

Comportamentul adulților de a lăsa la îndemâna copilului (chiar și supravegheat)

materiale inflamabile, obiecte tăioase sau foarte fierbinți, pungi de plastic sau
jucării ce conțin componente periculoase (de exemplu copiilor sub 3 ani nu ar
trebui să li se permită să se joace cu jucării compuse din elemente foarte mici care
ar putea fi înghițite și ar putea astfel să provoace sufocarea minorilor);

[modificare] Expunerea la cruzimi

Neluarea de către persoana care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau

educării copilului a precauțiilor necesare pentru prevenirea expunerii copilului la
acțiuni, imagini statice sau în mișcare care reprezintă violențe extreme îndreptate
asupra altor oameni sau animale inclusiv pornografie extremă.

[modificare] Categoria 4: exploatarea

Reprezintă acele acțiuni ale părinților sau persoanelor care au copii în îngrijire,
acțiuni îndreptate spre obținerea de avantaje economice de pe urma relației de
autoritate dintre ei și copii lor. Poate îmbrăca diferite forme:

[modificare] Traficul de minori

Traficul de minori infracțiune prevăzută în Legea nr. 678/2001, actualizată.

Traficul se face cu scopul exploatării economice. Traficul de minori este pedepsit
conform art. 211, 216 CP[9].

[modificare] Exploatarea economică

Reprezintă constrângerea minorilor la muncă ce comportă risc sau poate

compromite educația ori să dăuneze dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale,
morale sau sociale. Poate lua diferite forme:
  Obligarea la muncă a minorilor aflați sub limita legală de a munci se
pedepsește conform art. 212 CP [9]
 Cerșetoria - Obligarea, încurajarea sau tolerarea fenomenului de obținere de
bani de către minori prin apelarea la mila publică. Cerșetoria este pedepsită
conform art. 214 și 215 CP[9].
 Vânzarea copiilor de către părinți sau rude către terți pentru a fi folosiți la
muncă
 Utilizarea minorilor pentru comiterea de infracțiuni - Incitarea minorilor
(care nu răspund penal) pentru furt sau fraudă de orice fel, folosirea
minorilor (care nu răspund penal) pentru furt sau fraudă; Folosirea copiilor
(care nu răspund penal) pentru producția, transportul, traficul sau distribuirea
de substanțe psihotrope;

[modificare] Exploatarea militară

 Exploatarea militară reprezintă implicarea copiilor în operațiuni militare

(spionaj, călăuză, curier, etc.) indiferent dacă e făcută benevol sau în
schimbul unei sume de bani (în România, art. 77 din legea 272)

[modificare] Exploatarea sexuală

 Exploatarea sexuală (sau proxenetismul) reprezintă obligarea minorului să

se prostitueze; filmarea sau fotografierea copilului pentru a produce
materiale cu caracter pornografic. Proxenetismul este pedepsit de către art
213 CP[9]. de asemenea exploatarea minorilor în scopuri sexuale este definită
de către Convenția de la Lazanrote (art. 21 – Infracțiunile legate de
participarea unui copil la spectacole pornografice, art. 20 – Infracțiuni
referitoare la pornografia infantilă și art. 19 – Infracțiuni referitoare la
prostituția infantilă). La acest moment (aprilie 2011) această convenție nu a
fost încă ratificată de România.

[modificare] Exploatarea imaginii minorului în audio-vizual

Exploatarea imaginii minorului în audio-vizual este de asemenea o formă de abuz.

Indiferent dacă este făcută în scopuri economice [18] sau pentru câștigarea simpatiei
publicului [19] pentru familia minorului această exploatare a imaginii minorului ar
trebui interzisă prin lege și, eventualele, situații de risc, atent monitorizate atent de
către DGASPC.
Abuzul sexual asupra copiilor
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Abuzul sexual asupra copiilor este o formă de abuz asupra copiilor în care un
adult sau un adolescent mai în vârstă abuzează un copil în scopul obținerii unei
stimulări de natură sexuală. [1][2]. Acest tip de abuz face parte din categoria mai
largă a abuzurilor sexuale. În literatura de specialitate de limbă engleză se
regăsește cu denumirea de CSA care vine de la titulatura de ’’Child Sexual Abuse’’
Formele de abuz sexual asupra copiilor includ pretinderea sau obligarea unui copil
să se implice în activități sexuale (indiferent de rezultatul acestora), expunerea
indecentă a organelor genitale ale abuzatorului în fața copilului, prezentarea de
materiale pornografice unui copil, contactul sexual efectiv cu un copil indiferent
dacă se ajunge la copulare sau nu, contactul fizic dinte abuzator și organele
genitale ale copilului, privirea organelor genitale ale copilului chiar si fără contact
sexual sau folosirea copiilor pentru a produce materiale pornografice[1][3][4] Efectele
abuzului sexual asupra copiilor produc, printre altele: depresii [5], dezordini
datorate stresului post-traumatic, [6] anxietate, [7] înclinația de a se victimiza în viața
de adult ,[8] și chiar trauma fizice [9] copilului. Abuzul sexual din partea unui
membru al familiei este o formă de incest, și poate rezulta în traume psihologice
mai serioase și cu o mai mare întindere în timp, mai ales în cazul incestului
parental.[10] Se aproximează că între 15% și 25% din femei și respectiv între 5% și
15% din bărbați au fost abuzați sexual când erau copii.[11][12][13][14][15] Cei mai mulți
abuzatori sexuali sunt familiarizați cu victimele lor; aproximativ 30% dintre ei sunt
rude ale copilului, cel mai adesea frați, tați naturali sau vitregi, unchi sau veri cu
victimele lor; aproximativ 60% sunt alte persoane cunoscute din anturajul copiilor
ca de pildă prieteni ai familiei, bone sau vecini; cazurile în care abuzatorii sunt
total străini de copii nu depășesc 10% din totalul cazurilor de abuz sexaual asupra
copiilor.[11] Cel mai frecvent bărbații sunt cei care comit abuzuri sexual asupra
copiilor; studiile arată ca femeile comit între 14% și 40% din abuzurile raportate
asupra baieților și aproximativ 6% din abuzurile raportate asuprea fetițelor.[11][12][16]
Cei mai mulți abuzatori ai copiilor pre-pubescenți sunt pedofili,[17][18] cu toate
acestea un mic procent dintre abuzatori nu întrunesc criteriile pentru a fi
considerați pedofili.[19] Conform legii, „abuzul sexual asupra copiilor" este un
termen general care descrie acele acte criminale în care un adult se angajează în
activități sexual cu un minor sau exploatează un minor în scopul obținerii unei
gratificpri sexuale.[4][20] Asociația Americană de Psihiatrie a exprimat în mod clar
că "compiii nu pot să își dea acordul pentru efectuarea de activități sexual cu
adulții" și condamnă orice astfel de acțiune în care un adult se angajează în
activități sexual cu copii: "Orice adult care se angajează în activități sexuale cu un
copil face un gest criminal și imoral care în nici un caz nu poate fi considerat un
comportament normal sau acceptabil de către societate"[21]

Efecte

[modificare] Traumele psihologice

Abuzul sexual asupra copiilor poate avea ca rezultat traume atât pe termen scurt cât
și pe termen lung, incluzând psihopatologia în viața adultă [9][22] Efectele
psihologice, emoționale, fizice și sociale includ depresia,[5][23][24] stresul post-
traumatic,[6][25] anxietatea,[7] tulburările de nutriție, stima scăzută de sine, tulburările
dissociative; general psychological distress and disorders ca de pildă somatizarea,
nevrozele, durerile cronice,[24] Comportament sexualizat,[26] probleme școlare; și
probleme de comportament care pot să includă abuzul de substanțe dăunătoare,[27]
[28]
comportament distructiv,criminalitate în viața adultă și tentative de suicid.[11][29]
[30][31][32][33]
Nu a fost identificat un model caracteristic al apariției acestor simptome
[34]
și există mai multe ipoteze cu privire la cauzalitatea acestor asocieri.[5][35][36]

Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive

care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Persoanele captive încep în a se
identifica cu răpitorii, ca și un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile
semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât intr-o
situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările
de evadare sunt și ele percepute ca și o amenințare, întrucât într-o tentativă de
evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.

Drept consecință, victima devine hiper-vigilență în privința nevoilor răpitorului și

neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea
pentru victimă, intrucat ar pierde singura relație pozitivă formată - cea cu răpitorul.

Este important de subliniat că aceste simptome apar în condiții de stres emotional

foarte mare. Acest comportament este considerat ca o strategie obișnuită de
supraviețuire pentru persoanele care sunt victime ale abuzului inter-personal și a
fost observat în cazul divorțurilor cu copii, al copiilor abuzați emoțional, al
membrilor sectelor religioase, prizonieri de război și tabere de concentrare.

Cuprins

 [ascunde] 
  1 Etimologie
 2 Explicații psihologice
 3 Explicații evoluționiste
 4 Sindromul Stockholm în cazul în cazul copiilor alienați parental
 5 Recunoaștere
 6 Vezi și
 7 Legături externe
 8 Note

[modificare] Etimologie

Numele acestui sindrom provine dintr-un caz real de jaf la o bancă din Stockholm,
caz în care jefuitorii au ținut captivi angajații băncii pentru 6 zile (între 23 și 28
august 1973). În acest caz victimele s-au atașat emoțional de răpitori și chiar le-au
luat apărarea ulterior eliberării). Termenul a fost avansat de către criminologul și
psihiatrul Nils Bejerot, cel care a asistat poliția în timpul jafului și care s-a referit la
acest sindrom în cadrul unei emisiuni de știri din acele zile [1]

[modificare] Explicații psihologice

O teorie care încearcă să explice sindromul Stokholm este teoria disonanței

cognitive. Aceasta spune că oamenii în general nu pot sta nefericiți pentru perioade
lungi de timp, și când oamenii sunt răpiți pentru o perioadă lungă de timp, o să fie
nefericiți pentru toată acea perioadă de timp sau ajung să îi iubească pe răpitori și
să se identifice cu ei.[2]

[modificare] Explicații evoluționiste

Sindromul poate fi explicat din punctul de vedere al evoluționismului. În istorie au

existat și există multe practici care au implicat răpirea femeilor sau copiilor (vezi
ienicerii turci care proveneau din copiii răpiți sau practica răpirii femeilor pentru a
deveni soțiile răpitorilor). Femeile răpite care nu acceptau noul statut, care încercau
să fugă sau nu cooperau erau omorâte, încarcerate sau pedepsite drastic. Pe de altă
parte, femeile care se supuneau răpitorilor ajungeau să câștige favorurile acestora,
să aibă o viață mai bună și să aibă copii. De-a lungul generațiilor aceasta ar putea
să fi avut un efect de a selecta în populația respectivă acele gene care favorizau
pasivitatea și solidarizarea cu răpitorii.[necesită  citare]
[modificare] Sindromul Stockholm în cazul în cazul copiilor alienați parental

 Sindromul Stockholm se întâlnește deseori în cazul copiilor alienați parental

de către părintele cu care locuiesc. Copiii încep în a se identifica cu părintele
alienator datorită unui mecanism defensiv, din teama de violentă sau, în
cazul copiilor de vîrste mici, din teama de a pierde părintele de care s-au
atașat emoțional [3],
 Acest sindrom a fost identificat și în cazul răpirilor internaționale de copii
[4]
. Părinți care în urma divorțului pronunțat aleg să plece din țară, ilegal, în
contradicție cu voința celuilalt părinte și prin eludarea hotarârilor
judecătorești care indică un anume program de vizitare pentru celălalt
părinte. Părinți care au recâștigat după ani de zile de procese la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) dreptul de a se revedea cu copiii
răpiți internațional , ajung să se vadă cu acești copiii doar pentru ca
respectivii copii, ajunși adolescenți să le spună că nu vor să îi mai vadă
vreodată

 Sindromul Münchausen prin transfer (by proxy - MSP), cunoscut și sub

numele de sindromul lui Polle (Polle era fiul baronului Münchhausen, mort
în anii copilăriei în împrejurări neelucidate), este o tulburare psihică a unui
adult (în majoritatea cazurilor, mame) descrisă și denumită în 1977 de
medicul pediatru englez Roy Meadow, care a publicat un caz de abuz al unei
mame față de propriul copil prin provocarea deliberată de boli[16]. Se
deosebește de sindromul Münchausen prin mijlocul prin care mama sau
adultul afectat obține atenția medicală, care este, de regulă, propriul copil
sau, mai rar, o rudă, o persoană, sau un grup de persoane aflate în grija sa și
care este utilizat ca surogat (înlocuitor). Prezentându-se întotdeauna foarte
îngrijorat și protector el va falsifica istoricul bolii surogatului și-i va acuza
afecțiuni grave, provocate sau simulate, mutilări, etc., care adesea pot fi
letale[A][17][18][19].
