Abuzul asupra copiilor este reprezentat de orice formă de violență fizică sau emoțională la care sunt

supuși sau expuși copii. În România, Legea 272/2004 privind protecția copiilor încearcă să clarifice
aceste aspecte și să ofere suportul legal pentru a identifica cazurile de abuz. Departe de a fi perfectă
oferă un cadru care poate fi folosit pentru stoparea comportamentelor abuzatoare asupra copiilor. O
dezvoltare a legii ar trebui să permită evoluția de la acțiuni reactive în caz de abuz către acțiuni
preventive care să evite apariția abuzurilor asupra copiilor. Conform acestei legi instituțiile statului
sunt obligate să prevină și să protejeze copiii de orice act de violență, abuz fizic, psihic sau sexual
împotriva lor. Legea interzice orice fel de pedeapsă fizică sau umilitoare, acasă sau într-o instituție
care ar trebui să se ocupe de protejarea sau educația copiilor. Plângerile și sesizările cu privire la
abuzuri împotriva copiilor pot fi depuse atât de către copil cât și de către oricare persoană din
apropierea copilului care observă semnele unor abuzuri asupra acestora.

Săvârșirea abuzului implică acțiunea voluntară a abuzatorului, care periclitează existența și

dezvoltarea copilului, indiferent de existența unui posibil consimțământ al copilului. Există diverse tipuri
de abuz: fizic (orice formă de pedeapsă corporală, imobilizarea fizică, reducerea alimentației),
emoțional (rejectarea, intimidarea verbală prin diverse amenințări, abuzul verbal prin adresarea unor
injurii sau cuvinte umilitoare, izolarea, interzicerea contactului cu propria familie etc.), sexual (act
sexual cu copii, implicarea copiilor în producția, răspândirea, distribuirea unor materiale pornografice,
expunerea organelor sexuale ale copiilor în scopuri sexuale, prezentarea unor materiale pornografice
copiilor, realizarea unor acte sexuale în prezența copiilor). Aceste forme de abuz pot fi asociate și cu
neglijarea copilului sau cu diverse forme de exploatare a acestuia. Abuzul se referă la orice formă de
violența intenționată împotriva copilului sau orice tratament dăunător care nu implică întotdeauna
violentă.

Studiile în domeniu au relevat consecințele pe termen lung ale abuzului asupra copiilor, concretizate
în manifestări violente sau antisociale ale acestora în perioada vieții de adult și riscul reproducerii
acestor comportamente violente.
Prin abuz asupra copilului se înțelege „orice acțiune voluntară a unei persoane care se afla într-o relație
de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitată viața, dezvoltarea
fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a
copilului” . Abuzul asupra copilului presupune existența unor relații prin care abuzatorul deține controlul
sau poate influența/manipula acțiunile copilului și, în contextul realizării acestor relații, pune în pericol,
în mod voit și conștient, integritatea, dezvoltarea, sănătatea sau viața copilului.

Abuzul fizic (denumit și violență fizică ) constă în atingeri sau contacte fizice dureroase ne-
accidentale, inclusiv în intimidarea fizică îndreptată asupra copilului (de exemplu gestul cuiva de a
ridica mâna asupra unui copil). Abuzul fizic este reprezentat de acele traume fizice (care pot sa varieze
în intensitate de la mici vânătăi la fracturi sau chiar moartea minorului) ca rezultat al înțepării, pălmuirii,
lovirii, mușcării, scuturării, îmbrâncirii, aruncării, sufocării, lovirii (cu mâna, cu piciorul sau alt obiect
contondent), arderii, legării, încătușării, sechestrării, cauzate din partea persoanei abuzatoare; aceste
traume sunt considerate abuz indiferent dacă persoana abuzatoare a intenționat să rănească copilul
sau nu. Fapta unei persoane adulte de a asista fără să intervină la aplicarea violenței sau de încuraja
aplicarea violenței asupra copiilor pe care îi are în îngrijire, violență aplicată de către alți minori (ca de
exemplu frații mai mari ce lovesc frații mai mici sau colegii mari din colectivitate ce lovesc pe colegii
mai mici) este de asemenea considerată o formă de abuz fizic.

Violența în scop educativ

O problemă deosebit de importantă este legată de violența exercitată de părinți sau educatori cu scop
așa-zis educativ, care, în conformitate cu prevederile Legii 272/2004 este interzisă. Textul Legii
272/2004 interzice în mod explicit aplicarea oricăror pedepse fizice precum și privarea copilului de
drepturi care îi pot pune în pericol viața și dezvoltarea, oriunde și în orice context se află copilul.
Articolul stabilește dreptul copilului de a-i fi respectată demnitatea și integritatea ca persoană, de a fi
protejat împotriva oricăror forme de abuz fizic sau alte acte care îl pot pune în pericol în familie (naturală
sau substitutivă) sau în orice instituție în care se află copilul (creșă, grădiniță, școala, centru de
plasament etc.). Chiar dacă unele pedepse fizice sunt apreciate ca fiind ușoare, efectele emoționale
pe care acestea le pot produce pot fi pătrunzătoare și de durată, astfel încât nu se poate recomanda
o soluție a pedepselor corporale ,,ușoare și acceptate“ (citat din manualul de implementare al legii
272/2004)

Abuzul emoțional (denumit și abuz psihologic sau violență psihologică) se poate manifesta prin
injurii, proferarea de amenințări, intimidări, uciderea sau maltratarea animalelor domestice preferate
ale copilului, insulte, poreclire, izolare, ignorare, respingere, indiferență, folosirea de apelative sau
etichetări denigratoare, etc. Amenințarea cu violența fizică este de asemenea un abuz psihologic.
Violenta fizică, verbală sau denigrarea îndreptată asupra altui membru al familiei precum și violenta
fizică sau asupra animalului de companie al copilului sau distrugerea jucăriilor acestuia cu intenția de
a îi crea acestuia o suferință, sunt și ele forme de manifestare a abuzului emoțional. În majoritatea
cazurilor abuzul emoțional însoțește formele de abuz fizic. Copilul simte că nu este iubit, apreciat sau
respectat. Un caz particular de abuz emoțional este abuzul alienator;

Abuzul alienator

Abuzul alienator reprezintă înstrăinarea copilului de persoanele, animalele sau lucrurile de care s-a
atașat emoțional. Interzicerea de către persoana abuzatoare a accesului minorului la persoanele,
animale sau lucrurile respective sau a legăturilor emoționale pe care acesta ar fi normal să aibă cu
anumite persoane semnificative din viața acestuia. Un caz special este fenomenul alienării părintești în
care persoana abuzatoare denigrează pe o altă persoană (persoana țintă) în fața minorului. Alienatorul
are așteptări nerealiste de la copil pretinzându-i să coopereze la campania de denigrare împotriva
persoanelor țintă. El condiționează minorului îngrijirea sau oferirea de afectivitate în funcție de
comportamentul pe care îl pretinde de la copil cu privire de persoanele țintă. Astfel alienatorul își
"retrage" afecțiunea pentru copil atunci când acesta nu participă la campania de denigrare persoanelor
țintă respectiv "recompensează" copilul atunci când acesta acceptă să participe la campania de
denigrare. Cazuri particulare de abuz alienator sunt reprezentate de nerespectarea de către părintele
custodian a programului de legături personale decis de către instanță sau răpirea internațională de
minori (scoaterea ilegală din țară a minorului). Partea vizibilă a abuzului de tip alienator care se
manifestă prin nerespectarea programului de legături personale este pedepsită de lege.
Abuzul Verbal

Abuzul verbal (denumit și violență verbală) reprezintă o formă de abuz emoțional și respectiv de
tratament umilitor în care adulți sau grupuri de copii și adulți folosesc cu privire la minor apelative care
îl desconsideră și care îl umilesc. Conform legii 272/2004 „Sunt interzise tratamentele umilitoare,
poreclele, catalogările privarea de hrană etc. Prin urmare, în familie și în toate instituțiile publice și
private care au în îngrijire copii sunt interzise pedepsele corporale și tratamentele umilitoare.
Înjurăturile la adresa copilului sau folosirea unui limbaj obscen la adresa lui reprezintă, de asemenea,
tot forme de violență verbală și sunt extrem de dăunător, putând lăsa traume psihice asupra copilului.

Abuzul sexual (denumit și violență sexuală) constă în comentarii jignitoare la adresa copilului,
hărțuirea sexuală, atingeri sau aluzii neplăcute, diverse injurii, propuneri indecente, atingerea sau
mângâierea organelor genitale ale copilului, penetrearea sexului sau anusului copilului, expunerea
organelor sexuale ale abuzatorului în fața copilului, obligarea sau încurajarea copilului să mângâie
organele sexuale ale abuzatorului, obligarea minorului de a viziona materiale care conțin pornografie;
forțarea minorilor sub 18 ani să aibă contacte sexuale cu alte persoane indiferent dacă este vorba de
alți minori sau de adulți sau mutilarea organelor genitale ale copiilor. Câteva categorii de abuz sexual
sunt: violul (actul sexual împotriva voinței copilului), pedofilia (atracția sexuală a unui adult față de
copii) și respectiv incestul (legătura sexuală între părinți și copii sau între frați și surori). Codul Penal
definește actele de violență sexuală care constituie infracțiuni și sunt pedepsite ca atare, respectiv
violul , agresiunea sexuală , actul sexual cu un minor , racolarea minorilor în scopuri sexuale , corupția
sexuală și incestul.

Relele tratamente reprezintă privarea intenționată a copilului de drepturile sale, sau de satisfacerea
nevoilor personale esențiale, de natură să pună în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală,
morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului. Potrivit Codului
Penal, infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului este definită ca fiind "punerea în primejdie
gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului,
de către părinți sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare
(...)". Potrivit prevederilor art. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, „nimeni nu poate fi supus
torturii sau tratamentelor și pedepselor inumane sau degradante”. Principalele rele tratamente sunt:

Tratamentele inumane

Privarea de mâncare sau băutură, privarea de medicamentele necesare sau neacordarea

tratamentului prescris de către medic atunci când lipsirea copilului de acest tratament poate înrăutăți
starea de sănătate a copilului, privarea de somn, privarea de îmbrăcăminte, legarea și sau închiderea
copilului într-o camera friguroasă, privarea de dreptul la joaca și recreere, privarea de dreptul de a
merge la scoală, etc. Neasigurarea unor minime condiții de locuit, a unor facilități sanitare adecvate, a
unei îmbrăcăminți adecvate, neasigurarea unui pat unde copilul poate sa doarmă reprezintă de
asemenea forme de tratament inuman

tratamentele degradante

Legea nu prevede o definiție clară a tratamentelor degradante deși le amintește în textul legii la articolul
art 28: „Sunt interzise tratamentele umilitoare, poreclele, catalogările privarea de hrană etc. Tot aici
se încadrează abuzurile verbale care constau în denigrarea copilului (jigniri, etichetări) indiferent dacă
este făcută în particular sau în public, în fața altor persoane (se suprapune cu noțiunea de abuz
emoțional. Tratamentul este degradant atunci când în opinia victimei sau a celor din jur, ea a
suferit “umilire sau înjosire care a atins nivelul minim de severitate” nivelul respectiv fiind stabilit de la
caz la caz.

Tratamentele crude

Legea nu prevede o definiție clară deși le amintește în textul legii. Abuzurile fizice repetate în general
ar trebui să se încadreze în această categorie. Expunerea intenționată minorului la imagini statice sau
în mișcare care arată comportamente de violență extremă asupra altor ființe s-ar putea încadra în
această categorie

Prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea a unei persoane care are responsabilitatea creșterii,
îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilități, fapt care
pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală,
sănătatea fizică sau psihică a copilului (frazarea exactă a legii 272/2004). Neglijarea apare atunci
când involuntar părinții, sau persoanele în grija cărora se află un minor nu acordă îngrijirea, educația
de care are nevoie copilul și pun astfel în pericol dezvoltarea acestuia pe unul sau mai multe din
planurile menționate anterior. Dacă omisiunea este voluntară atunci se încadrează la categoria rele
tratamente.

Neglijare fizică

Neglijența părinților sau a persoanelor care au în grijă copii de a le asigura acestora nevoia de somn,
mâncarea sau băutura necesare, de a le asigura acestora îmbrăcămintea adecvată condițiilor
meteorologice și respectiv a adăpostului pentru copil, legarea si/sau închiderea copilului într-o camera
întunecoasă sau friguroasă, lăsarea copilului nesupravegheat în casă sau pe stradă. Copiii sub 8 ani
nu ar trebui lăsați nesupravegheați nici măcar în casă sau în curtea casei. Un caz particular este
abandonul.

Abandonul

Abandonul reprezintă fapta persoanei care are un copil în îngrijire de a lăsa un copil singur în
circumstanțe în care copilul poate suferi daune serioase.

Neglijare medicală

Neglijare medicală este reprezentată de inacțiunea părinților sau a persoanelor care au în grijă copii
de a acorda tratamentul medical prescris al unui copil, fără de care minorul ar putea suferi o deteriorare
a stării sale de sănătate; Neglijența părinților sau a persoanelor care au în grijă copii de a duce copilul
la consultațiile doctorilor în cazul în care observă o deteriorare a stării de sănătate a copiilor sau astfel
se periclitează recuperarea abilităților copilului (de exemplu neacordarea de către părinte a posibilității
de a fi îndrumat de către un specialist logoped).

Neglijare educațională

Neglijare educațională este legată de interzicerea sau neasigurarea posibilității unui copil de a merge
la școală. Privarea la dreptul la joacă și la recreere este tot o neglijare educațională. Neglijarea
educațională este pedepsită de Codul Penal .
Neglijarea emoțională

Neglijarea emoțională apare, de exemplu, dacă persoana abuzatoare nu este receptivă la nevoile
emoționale ale copilului, dacă nu îi acordă copilului în dificultate posibilitatea de a fi văzut de un
psiholog, de un specialist logoped, etc.;

Consecinte ale abuzului fizic

In plan emotional:
▪ Sentimentele de inferioritate care persista si la varsta adulta.
▪ Comunicarea dificila, marcata de violenta.
▪ Identificare cu un model parental agresiv, pentru ca violenta a fost perceputa de copil ca un semn al
interesului parintelui fata de el.
In plan social:
▪ Copilul victima nu recunoaste, uneori, maltratarea si nu o denunta. Poate refuza chiar si separarea
de parintele agresor.
▪ Ca adult va adopta atitudini masochiste (cauta sa-si provoace propria suferinta).
In plan comportamental in functie de etapele dezvoltarii:
0 – 3 ani
▪ esecuri
▪ lipsa abilitatilor limbajului
▪ dezvoltare motorie lenta
▪ furie excesiva
▪ cosmaruri, tremur nocturn
▪ balans al capului
▪ teama exagerata de separare
4 – 8 ani
▪ verbalizarea fricii si a maniei
▪ agresivitate
▪ plictiseala, depresie, comportament suicidar
▪ fuga de acasa
▪ absenteism scolar
▪ neliniste excesiva
▪ somnambulism, cosmaruri, insomnii, teama de a merge la culcare
▪ lipsa motivatiei
▪ intarzieri in dezvoltarea limbajului
▪ intarzieri in dezvoltarea motorie
▪ sadic cu animalele
9 – 13 ani
▪ agresivitate
▪ raneste / omoara animalele
 ▪ depresie, sentiment de neputinta, tentative suicidare
▪ poate sa inceapa consumul de substante (droguri, alcool)
▪ lipsa relatiilor de egalitate pozitive
▪ implicare in gasti
▪ izolare autoimpusa
▪ absenteism scolar
▪ minciuni
▪ comportament antisocial
Abuzul emotional
Este un comportament comis intentionat, de un adult lipsit de caldura afectiva, care jigneste, batjocoreste,
ironizeaza, devalorizeaza, nedreptateste sau umileste verbal copilul, in momente semnificative sau repetat,
afectandu-i, in acest fel, dezvoltarea si echilibrul emotional.

Abuzul emotional reprezinta:

▪ respingerea copilului fie prin intruziunea emotionala, fie prin ignorarea emotiilor pozitive sau negative
▪ “calirea” prin reguli stricte, fara drept de negociere
▪ infricosarea copilului prin izolare, inchizandu-l in spatii intunecoase, facandu-l sa astepte cu
incordare, dezamagindu-l, mintindu-l, blamandu-l
▪ amenintarea cu abandonul
▪ abordarea copilului cu atitudini inconsecvente pentru acelasi tip de greseli
▪ comunicare intr-o maniera neclara, ambivalenta, prea incarcata sau insensibila
▪ atitudinea autoritara, dominatoare
▪ ingrijirea si controlul excesiv sau discontinuu, care sufoca independenta copilului
▪ supunerea la practici bizare – magice sau pseudoreligioase.
Semnele abuzului emotional
Trairi emotionale:
▪ stima redusa de sine, timiditate, sentimente de vinovatie, interiorizare, neincredere, ostilitate,
nefericire, anxietate, dezvoltarea unui nucleu de manifestari nevrotice, depresive sau obsesive,
tendinte autoagresive sau heteroagresive.
Comportament social:
▪ conduce la esec permanent (care-i confirma copilului incapacitatea si sentimentul de nonvaloare)
▪ manifestari agresive, iritabile, atitudini masochiste, inhibitie sociala, dificultati de adaptare (refuzul
gradinitei sau fobie scolara) si dificultati de comunicare.
▪ copilul abuzat emotional nu stie sa se joace, sa se exprime prin joc.
Consecinte ale abuzului emotional
In plan emotional:
▪ intarzie dezvoltarea sentimentului de sine, a maturizarii emotionale si a capacitatii empatice.
In plan social:
▪ fuga de acasa, acte antisociale, dificultati de adaptare durabile repetate intr-un mediu nou (familie
adoptiva, gradinita, scoala)
 ▪ lipsa de initiativa, de creativitate, de autonomie, anxietate de separare sau de anticipare inclusiv la
varsta adulta
Abuzul sexual
Efectele abuzului sexual asupra copilului sunt particulare, simptomele depinzand:

▪ de varsta copilului (cu cat copilul este mai mic ca varsta cronologica cu atat faptele sunt
considerate mai grave).
▪ de gradul de apropiere relationala fata de agresor (fapta este mai grava cu cat relatia
dintre agresor si victima este mai stransa).
▪ de forta agresorului (fapta este mai grava cu cat forta utilizata este mai mare).
▪ de locul de desfasurare a evenimentului
▪ de frecventa situatiilor abuzive
▪ tipul actului sexual la care a recurs agresorul (gravitatea faptelor fiind mai mare daca a avut loc
penetrarea copilului).
Semne fizice ale abuzului sexual:
▪ tulburarile digestive, de somn
▪ agravarea unor boli cu componenta psihica (astmul)
▪ tulburarile de instinct alimentar
▪ simptomele vagi, nespecifice, cum sunt cefaleea si durerile abdominale
Semnele psihologice ale abuzului sexual:
Trairi emotionale

▪ culpabilitate, responsabilitate tensionata de pastrare a secretului

▪ frica, pedeapsa
▪ degradarea imaginii de sine
▪ sentiment de murdarire corporala
▪ teama de deteriorarea sexuala si a reproducerii
▪ ostilitate, furie, depresie, tendinte suicidare.
Manifestari comportamentale:
▪ regresie
▪ ostilitate sau agresiune fata de alte persoane
▪ pierderea deprinderilor sociale
▪ letargie, nepasare fata de sine
▪ postura corpului exprimand coplesire, greutate
▪ tendinta de confesare (la fete) sau ascunderea cu obstinatie a secretului dureros
▪ atitudine protectoare fata de parinti
Sentimente identificate la copiii abuzati sexual
Frica
▪ de agresor
▪ de a cauza probleme
 ▪ de a pierde afectiunea adultilor
▪ de a fi exclusi din familie
▪ de a fi „diferiti”
Furie
▪ fata de agresor
▪ fata de adultii care nu i-au protejat
▪ fata de ei insisi (se simt vinovati)
Izolare
▪ pentru ca „ceva este in neregula cu mine”
▪ deoarece se simt singuri in experienta traita
▪ deoarece nu pot vorbi despre abuz
Tristete
▪ in legatura cu ceva care li s-a luat
▪ in legatura ca au pierdut o parte din ei
▪ deoarece cresc prea repede
▪ deoarece au fost tradati de cineva in care au avut incredere
Vinovatie
▪ pentru ca nu pot opri abuzul
▪ deoarece cred ca „au consimtit abuzul”
▪ pentru ca marturisesc abuzul – daca spun ca au fost abuzati
▪ pentru ca au pastrat secretul – daca spun ca nu au fost abuzati
Rusine
▪ in legatura cu implicarea lor intr-o astfel de experienta
▪ in legatura cu faptul ca corpul lor a raspuns abuzului
Confuzie
▪ pentru ca ei pot iubi in continuare agresorul.
▪ pentru ca sentimentele lor se schimba mereu

Pentru a-și putea susține și îngriji copilul, în procesul de depășire a traumei, părinții trebuie să fie suficient
de stabili emoțional pentru a nu agrava suferința copilului. Extremele precum dramatizarea situației sau
comportamentul „de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic grav” sunt, recomandabil, de evitat. Copilul are nevoia
să-i fie validate (recunoscute) emoțiile și sentimentele pe care le are, fără a le exagera sau diminua din
importanță.

Este posibil ca părintele/adultul să nu poată crede că copilul lui a fost abuzat (fizic/psihologic/sexual) - o
primă reacție. Negarea este o reacție (de șoc) la o informație care nu poate fi procesată, gândită. Cu toate
acestea, părintele trebuie să găsească putere și maturitate să-și asigure copilul că are toată încrederea în
veridicitatea cuvintelor lui. În cazuri de abuz sexual, spre exemplu, copiii mint foarte rar. Dacă un părinte nu
va investi cu încredere în mărturia copilului, va distruge certitudinea referitoare la protecția și încrederea cu
care au investit adulții.

Este necesar ca părintele/adultul să fie pregătit să-și asculte copilul, să-l asigure că a făcut bine pentru că
i-a vorbit și că va fi „acolo” pentru el oricând va avea nevoie de suport, dar categoric să nu-l impună să
vorbească despre experiența de abuz. Mai mult decât atât, să nu întrebe copilul de ce nu a vorbit mai
devreme despre abuz, pentru a nu accentua și mai mult sentimentul de vinovăție de rușine și anxietatea
copilului.

Este important ca părintele să nu trateze copilul ca inițiator sau provocator al abuzului. Copilul trebuie să
știe că el nu poartă nicio vină pentru ce i s-a întâmplat. Dar nici să-i amintească în fiecare zi că este o
victimă, pentru că îi va accentua și mai mult gradul de vulnerabilitate.

Cum ajutăm copilul să depășească stresul emoțional

➢ Vorbiți copilului pe un ton cald și calm. Arătați empatie, înțelegere și răbdare pentru situația în
care se află copilul.
➢ Lăsați copilul să plângă, să-și trăiască emoțiile. Emoțiile puternice sunt normale în momente de
stres și nu ar trebui inhibate. Adulții ar trebui să fie alături de copil până când acesta le depășește.
➢ Exersați împreună cu copilul modalități simple de calmare: concentrarea pe respirație, numaratul
lent de la 10 la 1, o scurtă plimbare în aer liber.
➢ Ajutați copiii să identifice gândurile sau temerile pe care le au în situații de stres emoțional și găsiți
împreună mesaje pozitive, realiste, pe care copiii să și le transmită atunci când se simt stresați.
➢ Nu uitați că modul în care reacționați în situații stresante poate reprezenta un model pentru copii.
Acordați atenție propriilor modalități de a gestiona stresul, fiți calmi și înțelegători cu propria
persoana pentru a fi în măsură să acordați sprijin celorlalți.
➢ Discutați cu copiii despre rolul emoțiilor în viața noastră și despre cum putem gestiona situațiile în
care simțim că emoțiile ne coplesesc.