PSIHODIAGNOZA SI INTERVENTIA

TERAPEUTICA UNIFICATOARE A
COPILULUI/ADOLESCENTULUI IN SITUATIE DE
ABUZ
 Ce este abuzul?

 Orice formă voluntară de

acţiune care este în detrimentul copilului
şi are loc, profitând de incapacitatea
copilului de a se apăra, de a discerne
între ceea ce este bine sau rău, de a
căuta ajutor şi de a se autoservi.
 Indiferent de formă, abuzul înseamnă
profitarea de pe urma diferenţei de
putere dintre un adult şi un copil cu
desconsiderarea personalităţii celui de al
doilea.
 Ce este abuzul?
 Orice act prin care se produc vătămări
corporale, tulburări psiho-emoţionale şi
expuneri la situaţii periculoase sau
percepute ca fiind periculoase de către
copil.
 Poate fi un act întâmplător, ca o poartă de
refulare a conflictelor dintre părinţi sau
când părinţii confundă autoritatea
parentală cu despotismul.
 Ce este trauma?
 Termenul ”traumă” provine din cuvântul
grecesc τραϋμα “ şi înseamnă rană.

 Prin analogie cu rana fizică, „rana

sufletească” presupune prezenţa unor
şocuri/factori de stres/lovituri/evenimente
de o intensitate exagerat de mare, care
străpung învelişul psihicului, prin faptul
că depaşesc la un moment dat
încercările/eforturile depuse de un copil
de a se adapta.
 Răspunsul copilului la un context care
ameninţă integritatea sa fizică şi psihică
este strâns legat de:
 resursele pe care le poate accesa din
interior (abilităţi cognitive şi emoţionale,
temperament);
 factorii protectori existenţi în mediu
(prezenţa unor părinţi atenţi la nevoile
copilului, context socio-economic favorabil,
acces la servicii medicale etc.).
 Clasificarea abuzului
În literatura de specialitate sunt
menţionate următoarele forme de abuz
asupra copiilor:
 abuzul fizic;
 abuzul emoţional;
 abuzul sexual;
 neglijenţa.
 Abuzul fizic
 Implică forţa fizică asupra copilului şi supunerea
la munci dificile care depăşesc posibilităţile
acestuia, având ca rezultat vătămarea integrităţii
sale corporale.
 El presupune aplicarea unor metode punitive, cum ar fi:
aşezarea în genunchi a copilului, legarea lui, lovirea, rănirea,
otrăvirea, intoxicarea sau arderi produse intenţionat.
Dintre vătămările provenite în urma abuzului fizic, cele
mai frecvente sunt:
 Contuziile, mâini sau picioare rupte;
 arsurile;
 scuturăturile puternice provocate copiilor de vârstă mică;
 pedepse fizice disciplinare;
 trântirea copilului cu capul de masă, pentru că nu se mai opreşte
din plâns.
 Abuzul emotional
 Abuzul emoţional implică un comportament
inadecvat al adultului, continuu şi stabil faţă de copil,
ce se transformă în trăsătură dominantă a vieţii
acestuia, cu efecte negative asupra personalităţii în
formare a copilului şi care daunează sau împiedică
dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a copilului.
 Un tip de abuz este cel al copiilor percepuţi negativ de
către părinţii lor. La fel de relevant este şi “sindromul
Cenuşăresei”. Copilul etichetat “prost”, “incapabil”,
“sursa problemelor din familie”.
 Abuzul emotional include terorizarea copilului prin
ameninţări cu pedeapsa, cu părăsirea sau alungarea,
expunerea la droguri, alcool, etc.
 John Briere defineşte abuzul emoţional în
funcţie de 8 categorii:
 Respingere: copilul este evitat sau
respins; este făcut să se simtă neacceptat,
nedorit, nevaloros etc.
 Devalorizare: copilul este criticat,
stigmatizat, privat de dignitate, umilit, făcut
să se simtă inferior;
 Terorizarea: copilul este atacat verbal,
ameninţat, terorizat cu iminenţa unui rău
psihologic sau fizic;
 Izolarea: copilul este izolat de alte contacte în afară de
cele familiale, nu i se permite să-şi facă prieteni, este
ţinut izolat perioade lungi de timp şi nu i se permite să
interacţioneze;
 Coruperea: copilul este forţat să se poate în maniere
antisociale, să dezvolte interese şi gusturi inadecvate
pentru vârsta lui;
 Exploatarea: copilul este folosit pentru atingerea
scopurilor îngrijitorilor lui;
 Respingerea stimulării adecvate, disponibilităţii
emoţionale: copilul este deprimat afectiv, nu îi este
susţinută dezvoltarea academică;
 Stil parental inconsistent şi impredictibil: părinţii
manifestă un stil ambivalent, sunt lipsiţi de consecvenţă
în sprijinul acordat.
 Abuzul emotional
 Sindromul ,,Munchausen prin transfer’’ este
descris in literatura de specialitate atât ca abuz
fizic, cât şi ca abuz emoţional. Parinţii fabrică o
boală de care pretind ca suferă copilul, o boală
cu o istorie şi simptome foarte bine definite. În
aceasta situaţie copilul va fi supus unor
investigaţii şi tratamente dureroase, unor situaţii
de discomfort şi risc.
 Sindromul eşecului non-organic de dezvoltare
este definit ca o formă de neglijare emoţională a
cărei consecinţă este retardul în creştere şi
greutate.
 Abuzul sexual
Abuzul sexual cuprinde un spectru larg de activitaţi:
 hărţuire sexuală;
 propuneri verbale, gesturi sau atingeri cu conotaţie sexuală;
 urmărirea împreună cu copilul a unor filme sau reviste porno;
 privirea adultului in timp ce acesta se masturbează;
 practicarea unor jocuri cu tentă sexuală;
 implicarea copilului in acte sexuale genitale, orale sau anale;
 manipularea organelor sexuale ale copilului;
 introducerea unor obiecte in organele genitate ale copilului,
penetrarea sexuala (genitală, anală, orală ).

Deseori abuzatorul se foloseşte de intimidare şi

impunerea unei relaţii de putere.
 În ceea ce priveşte abuzul sexual, studiile au
indicat că efectele sale asupra dezvoltării sunt
cu atât mai nocive cu cât sunt prezenţi următorii
factori:
 Durata şi frecvenţa mare a abuzului (ex.
Elliott&Briere, 1992)
 Existenţa mai multor agresori (ex. Peters, 1988)
 Prezenţa penetrării sau a relaţiilor sexuale (ex.
Finkelhor şi colab., 1989)
 Prezenţa forţei fizice (ex. Formuth, 1986)
 Vârsta mică (ex. Zivney, Nash &Hulsey, 1988)
 Agresorul are o vârstă mult mai înaintată decât
cea a victimei (ex/Finkelhor, 1979)
 Prezenţa abuzului fizic (ex. Briere&Runtz, 1989)
 Prezenţa unor ritualuri bizare (ex. Briere, 1988)
 Asumarea de către victimă a responsabilităţii
pentru abuz (Wyatt&Newcomb, 1991)
 Trăirile victimei de trădare, neputinţă sau
stigmatizare ca urmare a abuzului (ex. Henshel
şi colab., 1990).
 Neglijenţa

 Reprezintă incapacitatea sau refuzul

adultului de a comunica adecvat cu copilul, de
a-i asigura satisfacerea nevoilor biologice,
emoţionale, de dezvoltare fizică şi psihică,
precum şi limitarea accesului la educaţie.
 De cele mai multe ori copilul neglijat este murdar
şi urât mirositor, apare ca înfometat, alb la faţă şi
adesea nu câştigă în greutate.
Consecinţele neglijării pot fi mai serioase
decât abuzul fizic.
 Neglijenţa
 Neglijenţa emoţională e definită ca slaba abilitate a
părinţilor de a se angaja pozitiv, emoţional în creşterea
copilului.
 Se poate întâmpla ca numeroşi copii neglijaţi să preia
un fel de rol de adult la o vârsta fragedă pentru a
compensa ceea ce părinţii lor nu le-au oferit. Ei trebuie
să se îngrijească de ei înşişi şi adesea de proprii părinţi.
 Neglijarea nu daunează doar sferei emoţionale a
copilului, ci afectează şi dezvoltarea sa fizică.
 Părinţii în astfel de situaţii sunt incapabili să se
angajeze într-o relaţie emoţională cu propriul copil şi
încearcă să compenseze aceasta prin satisfacerea
nevoilor materiale într-un mod exagerat.
Vulnerabilităţile copilului abuzat

Reies din particularităţile psiho-

comportamentale şi de vârstă specifice:
 Lipsă aproape completă de posibilităţi fizice şi
psihice de apărare;
 Capacitate redusă de anticipare a unor acte
comportamentale proprii sau ale altora, în
special, a adulţilor;
 Capacitate redusă de înţelegere a efectelor, a
consecinţelor unor acţiuni proprii sau ale altor
persoane,
 Vulnerabilităţile copilului abuzat

 Capacitate empatică redusă;

 Imposibilitate de a discerne între intenţiile
bune şi cele rele ale altor persoane;
Nivel înalt de sugestibilitate şi credulitate,
sinceritate şi puritate a sentimentelor,
gândurilor şi intenţiilor etc.
 Factori predispozanţi ai abuzului

 Dimensiuni ale personalităţii părintilor:

 Imaturitatea;
 Problemele emoţionale;
 Problemele psihice;
 Schemele de ataşament perturbate;
 Consumul de alcool/substanţe;
 Retardul mintal.

 Crize în cuplul parental

 Factori predispozanţi ai abuzului
 Lipsa unora dintre următoarele abilităţi parentale
considerate de bază (Kari Killen Heap,1991):
1. abilitatea de a percepe copilul corect;
2. abilitatea de a accepta că este responsabilitatea
adulţilor să satisfacă nevoile copilului;
3. abilitatea aşteptărilor realiste privind colaborarea cu
copilul;
4. abilitatea de a se angaja în relaţia cu copilul;
5. abilitatea de a avea o relaţie empatică cu copilul;
6. abilitatea de a da prioritate satisfacerii nevoilor de
dezvoltare;
7. abilitatea de a-şi stăpâni propria durere şi frustrare.
 Consecinţele abuzului
În cazurile de copiilor victime ale abuzului/
neglijării diagnosticul este cel de sindrom de
stres post traumatic, recunoscut prin
urmatoarea simptomatologie:

 anxietate generalizată;
 stare depresivă/depresie;
 amintiri obsesive;
 tulburări de ritm ale somnului
 inhibiţie cognitiv –comportamentală sau
hiperexcitabilitate;
 comportament de evitare, negare;
 comportamente agresive;
 Briere (1995, p. 17) este de părere că efectele
sunt prezente în cel puţin trei etape:
 Reacţiile iniţiale la victimizare, incluzând reacţia
de stres posttraumatic, tulburări în dezvoltare,
afecte negative, distorsiuni cognitive;
 Adaptarea la abuzul de lungă durată, asociindu-
se cu dezvoltarea unor comportamentele de
creştere a siguranţei sau reducerea durerii
resimţite;
 Elaborarea de lungă durată şi acomodarea
secundară, referinduse pe de o parte la efectele
abuzului timpuriu asupra dezvoltării ulterioare,
iar pe de alta la modalităţile pe care
supravieţuitorul unei relaţii de abuz le pune în
acţiune ca răspuns la emoţiile dureroase
cauzate de trauma trecută.

 Reactiile copiilor la situaţia de abuz
sunt în funcţie de următoarele variabile:

 tipul de abuz;
 vârsta copilului în momentul comiterii abuzului;
 nivelul de comprehensiune al victimei;
 suportul post-abuz pe care îl primeşte de la
reţeaua socială ( familie, prieteni, rude);
 caracteristicile personale ale victimei
(vulnerabilitate sau rezistentă la stres);
 caracteristicile abuzului.
 Evaluare psihologică şi
psihodiagnostică
Evaluarea clinică în cazurile de abuz se
referă la:
1. Evaluarea psihologică a copiilor
2. Evaluarea psihologică a dinamicii relaţiilor
familiale
3. Evaluarea psihologică a părinţilor
 Evaluare psihologica si
psihodiagnostica
Recunoasterea unei situaţii de abuz implică
urmatoarele obiective:
reperarea semnelor unei situaţii de abuz;
 colectarea elementelor de diagnostic;
 recunoasterea unei situaţii de urgenţă;
 cunoasterea consecinţelor abuzului;
 identificarea propriilor dificultăţi, temeri sau
blocaje în faţa abuzului;.
 Pentru a evalua impactul abuzului asupra
unui copil, evaluarea clinica ar trebui sa se
centreze pe urmatoarele tipuri de intrebari:
 1. Care este natura problemei?
 2. Este o problemă care necesită
interventie?
 3. Care sunt procesele şi factorii care au
declansat şi menţin problema?
4. Ce interventie este necesar şi de catre
cine dintre membrii de familie sau alte
persoane importante din viaţa copilului
poate fi sustinuta?
5. Cine poate efectua mai bine intervenţia?
6. Care este prognoza pentru schimbare?
 Evaluarea psihologică a copiilor cu
istoric de abuz
Surprinderea semnelor abuzului la copii
este una din provocările majore ale oricărui
psiholog întrucât:

 copiilor le este frica să vorbească despre abuz;

 in urma unui istoric de abuz repetat copilul
dezvolta mecanisme disociative;
 apar distorsiuni in interpretarea situatiei abuzive
 Etapele evaluarii:

-interviul cu parinti si copii;

-observarea copilului in relatie cu parinti;
-evaluarea abilitatilor parentale
-evaluarea clinica si testarea psihologica;
 Indicatori comportamentali ai
abuzului
 Probleme alimentare
 Consum de substanţe
 Sexualitate bizara
 Comportament de automutilare
 Tendinţe suicidare
 Adversitate şi manipulare
 Comportament evitant
 Comportament agresiv
 Enurezis/encomprezis
 Indicatori emoţionali
 Disregulare emotionala
 Anxietate
 Depresie
 Disocierea
 Detasarea
 Absenta
 Observarea
 Amnezia
 Simţul sinelui afectat
 Indicatori cognitivi
 Deriva din: reactiile psihologice de
raspuns (hipervigilenta, rezistenta redusa
la critica, comportament
evitant/complianta, pasivitate, control
redus) si modul in care victima incearca sa
dea sens abuzului.
Exerciţiu:
Care ar fi portretul terapeutului
/psihologului ideal

Grupul se imparte in 3 subgrupuri;

Fiecare subgrup va construi portetretul
psihologului:
-din perspectiva copilului;
-din perspectiva parintelui;
-a terapeutului;
Modalitaţi de evaluare psihologică
a copiilor

 Observaţia clinică
 Interviul
 Testele psihologice
 Stabilirea contactului
 Inainte de inceperea interventiei terapeutice,
psihologul trebuie sa clarifice si o serie de
aspecte ce tin de modul in care sa i se
adreseze copilul, durata unei sedinte de
evaluare, modul de desfasurarea al acestora,
etc. si sa incerce pe cat posibil sa
detensioneze copilul si sa-l centreze spre
demersul de evaluare si interventie
terapeutica.
 Este important ca atunci cand psihologul se
prezinta si saluta copilul sa se coboare la
nivelul copilului nu doar in ceea ce priveste
limbajul dar si in ceea ce priveste postura si
să-l securizeze pe acesta;
 Este util să se prezinte din nou si sa clarifice in
ce masura copilul cunoaste motivul pentru care
se afla acolo, intrucat nu intotdeauna parinti
informeaza corect copii.
 Prima sedinta este totodata momentul in care
psihologul informeaza copilul in ceea ce
priveste relatia terapeutica, confidentialitatea
lucru care este extrem de important pentru
copil intrucat astfel el se va simti respectat si se
va avea in relatie cu psihologul o atitudine
pozitiva si deschisa.
 Un alt aspect important este explorarea
spatiului afectiv al copilului, respectiv
sentimentele copilului cu privire la abuz.
 Observatia
 Observarea trebuie să se concentreze
asupra următoarelor aspecte ale
comportamentului copilului: comunicarea
verbala şi non-verbala, reactii emotionale
si comportamental, comportamentul
evitant, gradul de implicare si participare,
etc.
 Observatiile asupra copilului in
interactiune cu membrii familiei sau cu
mediul sau social sunt extrem de
importante, deoarece copilul, in special cel
mic, nu are posibilitatea de a verbaliza
complet sau adecvat trairile, sentimentele,
gandurile si atitudinile sale fata de
experientele cu care se confrunta si nici
dorinta de a le exprima sau de a se face
inteles.
 De multe ori putem avea acces la lumea
interioara a copilului doar prin intermediul jocului
simbolic.
 desenul liber, desenul familiei, modelajul, jocul
cu nisip, dramaterapia, colajul sau alte mijloace
expresiv creative sunt indispensabile in
evaluarea psihodiagnostica a copiilor, ele
actionand atat ca mijloc de sustinere al efectelor
terapeutice cat si ca mijloc provocativ si
catalizator al demersului terapeutic.
 Interviu cu parintii si copilul
 despre modul in care percep parintii dificultatea
prezentata, când apare, cine este cel mai
afectat, ce măsuri de rezolvare s-au folosit şi de
către cine, ce efecte au avut acestea. Cu părinţii
se realizează şi interviul anamnezic.
 despre cum percepe el dificultatea prezentă,
folosindu-ne de metode expresive (desen,
modelaj, marionete, joc). Se realizează şi o
evaluare psihologică a copilului pentru a se
determina nivelul lui de dezvoltare psihică şi
conflictele lui emoţionale ce apar în urma
aplicării tehnicilor proiective.
 Intervievarea este considerata o metoda
de baza in cadrul complexului de metode
destinate sa acorde asistenta copiilor cu
dificultati de adaptare sau care au suferit
traume de orice tip.
 interviul este un ansamblu de tehnici de
ascultare a copilului, insotite de indemnuri
care sa-i incurajeze exprimarea.
 Are o functie terapeutica fiind practic cheia
pentru construirea relatiei terapeutice.
Pentru a fi un bun specialist in interviul clinic este
important sa stii:
 sa lasi de o parte aspectele personale si sa te
concentrezi pe ceea ce spune copilul sau
adultul;
 sa dezvolti o relatie pozitiva;
 sa evaluezi raspunsurile copilului sau adultului;
 sa fie nondirectiv;
 sa incurajeze copilul/adultul sa se exprime ;
 sa cunoasca procesul de evaluare si asistare;
Interviul cognitiv
 Interviul cognitiv este o tehnică elaborată de către
Edward Geiselman si Ronald Fisher ce oferă
psihologului nu doar informaţii complexe cu privire la
evenimentul traumatic, ci contribuie la creşterea stilurilor
de coping al copiilor.
 Iniţial pentru audierea victimelor adulte, şi extinsă ulterior
în cazul copiilor abuzaţi.
 Tehnica interviului cognitiv presupune patru etape:
•,,Context Reinstatement” - i se cere copilului să recreeze
mental circumstanţele în care a avut loc evenimentul (de
exemplu, cum se simte înainte de eveniment, ceea ce
făcea înainte de eveniment, etc.);
•,,Exhaust Recall “ - descrierea oricărui detaliu, indiferent
de importanţă;
•,,New Perspective” - i se cere copilul să îşi reamintească
evenimentul din perspectiva unei poveşti (de exemplu,
"Dacă ar fi existat un aparat de fotografiat pe tavanul
dormitorului în acea zi ce ar fi surprins în imaginii?;
,,Backward Recall”-i se cere copilului să descrie abuzul din
perspective variate.
 Pynoos şi Eth (1986), tehnica ,,Interviului desfăşurării
evenimentului traumatic”. Această tehnică implică ca
terapeutul, după ce constată că este nevoie ca
evenimentul traumatic/abuzul să fie descris, el îl
încurajează pe copil să deseneze o imagine a ceea ce s-
a întâmplat şi apoi să facă o poveste.
 Interviul apoi trece la o discuţie mai explicită, în care
terapeutul îi cere copilului să îşi amintească o experienţă
senzorială legată de abuz (de exemplu, senzaţii,
mirosuri).
 psihologul promovează şi încurajează o descriere
completă a ceea ce s-a întâmplat şi îi cere copilului să
identifice "cel mai rău moment" a evenimentului.
 Testele si chestionare de
evaluare psihologica
 Desi psihologul reuseste sa stranga in urma
interviului suficiente informatii, cu toate acestea pentru a
confirma sau infirma unele dintre ipoteze, el utilizeaza
instrumente standardizate care nu se bazează atât de
puternic pe aptitudinilor verbale.
 Testele sau scale de evaluare sub forma de joc sunt
introduse treptat, fara a forta ritmul, nivelul de acceptare
si motivatia a copilului, dar stimulandu-i mereu
curiozitate sau interesul. Se vor evita testarile prea lungi
si obositoare si tragerea unor concluzii pripite.
 Testele şi chestionare utilizate în
evaluarea psihologica a copilului
Testede evaluarea a nivelului de dezvoltarea
cognitiva
Cunoaşterea nivelului de dezvoltarea
cognitiva a unui copil este un aspect
foarte important in evaluarea copilului
Dintre cele mai uzuale teste amintim:
Scala de inteligenta pentru copii
Wechsler-forma revizuita (WISC-R), Scala
de inteligenta Wechsler pentru prescolari
si scolari mici (WPPSI)Scala de
Inteligenta Standford-Binet, etc.
Teste de evaluarea a simptomelor şi dificultaţilor
copilului:
- STAI™ State-Trait Anxiety Inventory™ (Form Y / Form
for Children);
- The Children’s Depression Inventory (CDI; Kovacs,
2003);
- Scala de Anxietate Multidimensionala Pentru Copii
(MASC, Multidimensional Anxiety Scale for Children);
- Child Behavior checklist’;
Sistemul Achenbach al Evaluării Bazate Empiric
(ASEBA);
- Child sexual behaviour inventory –CSBI;
- ,,Inventarul de simptome indicatoare ale traumei la
copii-Trauma symptom checklist for children-TSCC’’ ;
- Inventarul de simptome indicatoare ale abuzului-
Checklist for child abuse evaluation-CCAE al lui J.Petty.
 Metode proiective utilizate în evaluarea
copiilor cu istoric de abuz:

 Testul Desenul Persoanei (Machover, 1949, 1960)

 Testul Desenul familiei în mişcare(Kinetic Family
Drawings, KFD; BURNS, Kaufman, 1970)
 Testul Casă -Copac- Persoană (Buck, 1948)
 Testul Mâinii (Edwin, 1983)
 Testul Rorschach
 Testul "Childhood Hand that Disturbs ‘’(Roseline D.
Davido-1994)
 Eight-Card Redrawing Test (8CRT);
 Testele de apercepţie tematică: C.AT., ,,Tell me a
story’’ al lui Giuseppe Constantino
 Desenul persoanei
 În cazul copiilor abuzaţi, literatura de specialitate
recomandă, faţă de procedura de aplicare standard în
care i se cere copilului să deseneze o persoană şi
respectiv o persoană de sex opus, şi desenarea unei
imagini cu sine însuşi.
 Tot legat de aceasta procedură Dr. Bob Robinson
recomandă un set de întrebări care facilitează dezvăluiri
directe cu privire la temerile şi anxietăţile copilului,
inclusiv cele asociate abuzului.
 Tipuri de întrebări adaptate după Dr. Bob Robinson .
 1. Care este numele persoanei?
 2. Ce vârstă are?
 3. Ce face?
 4. La ce se gândeşte sau ce îl preocupă?
 5. Cum se simte? Ce îl face să se simtă fericit? Cum îşi
exprimă fericirea? Ce îl face să fie trist? Cum îşi exprimă
tristeţea? Ce îl face să fie furios? Cum îşi exprimă furia?
Ce îl face să fie speriat ? Cum îşi exprimă faptul că este
speriat? Ce îl face să fie îngrijorat? Cum îşi exprimă
îngrijorarea?
 6. Dacă ar exista posibilitatea să îi fie îndeplinite trei
dorinţe care ar fi acestea?
 7. Dacă ar exista posibilitatea să fie un animal, care ar fi
acesta şi de ce?
 8. Ce animal nu si-ar dori să fie şi de ce?
 9. Dacă ar fi singur pe o insulă ce persoană şi-ar dori să
fie cu el?
 În interpretarea desenelor copilului se recomandă nu
doar o analiză a conţinutului ci şi a modului în care a fost
realizat desenul, respectiv acesta a fost realizat într-un
mod haotic, rapid care poate reflecta un copil cu stimă
de sine scazută, care are puţină încredere în abilităţile
sale sau copilul a adoptat o abordare meticuloasă şi
obsesivă ce reflectă o lipsă de toleranţă pentru orice
imperfecţiune?
 Testul"Childhood Hand that Disturbs ‘’

Autoare franceză Roseline D.Davido propune folosirea unor serii de 4

desene pentru surprinderea evenimentelor traumatice la copii.
Desenele sunt complementare iar observaţiile si raspunsurile persoanei din
timul administrarii probei contribuie la formularea diagnosticului.

In interpretarea sa autoarea porneste de la urmatoarele

presupuneri:
In fiecare adult coexista copilul de alta data;

toţicopiii şi ulterior adulti au avut în copilărie cel puţin un desen, care a fost
important pentru ei. Când adulţi reproduc desenul cel mai frecvente din
copilarie ei retrăiesc contexte semnificative legat de anumite experiente
traumatice

desene copiilor contin o multitudine de informaţii si repreznta un puternic

mijloc de comunicare.
 Desenul cel mai frecvet din copilarie reprezintă, în general, situaţii obişnuite
care ilustrează scene experimentate sau ar fi fost de dorit sa să fi
experimentate de subiect.

 Două tipuri de desene se pot distinge: exterior (peisaje, case si

echivalentele lor) şi desene cu figuri umane.

 Desenele activeaza memoria inconstienta si declanseaza insight-uri

psihologice

 Interpretarea testului vizeaza numărul de mâini desenate, aspectul lor,

relaţiile
între sau printre mâini, şi prezenţa sau absenţa culorilor.
Pentru realizarea acestei probe subiectul are nevoie de :
-creion negru;
-o cutie creioane colorate;
-colii de desen;
-fara guma de sters;
-o ascutitoare.
Instructajul
1.sa realizeze desenul pe care si-l aminteste ca il realiza cel mai des in copilarie;

2.sa realizeze desenul mainilor, cate doreste si in ce pozitie considera. I se atrage

atentia sa nu deseneze conturul mainilor; nu se fac precizari privind utilizarea
creioanelor colorate;

3.sa realizeze desenul mainii care il supara sau deranjeaza;

4.sa realizeze desenul pe care il fac cel mai des in perioada actuala sau un desen
liber;
Copilul are libertatea de a isi elabora desenele cu ajutorul creioanelor colorate si a
unui creion negru, fara a utiliza rigla sau guma de sters.
 Ancheta/interviul:

 Ce varsta avea cand facea desenul respectiv;

 Daca corespunde cu ceva din viata sa;
 Cui apartin mainile, ce fac?
 In ce sens deranjeaza?
 In final copilul este intrebat ce desen prefera intre 2 si 3.
Interpretarea caracteristicilor grafice

 Tipul de mână
Numărul: desenul cu mai mult de două mâini este un semn de
anxietate si/ sau de narcisism. Persoana nu are încredere în sine, şi
incearcă să se pe descrie el însuşi în mai multe feluri posibile.
Acesti subiecti incearca sa se prezintă examinatorului în cea mai buna
"lumina".

 Dimensiunea: Dimensiunea mâinii desenate este legată de imaginea

de sine. Mainile mici exprima o personalitate inhibat, în timp ce manile
de dimensiuni diferite sunt indicator pentru normalitate.Patologia este
indicata în
situatia mâinilor prea mari sau exagerat de mici.

 Preocuparea pentru detalii si liniile mainii.

 Acest accent este un semn de anxietate, frica de moarte, şi uneori pot
fi indicatori pentru traume emotionale.
 Tăierea încheieturii mâinii de o linie, o bijuterie sau orice alt obiect sau
absenta incheieturii din desen este un semn al sentimentelor de vinovăţie.
Oamenii isi pot exprimă dorinţa de a tăia toate legăturile dintre corpul lor şi
mâini. Este necesar să se stabilească o delimitare intre dorinte si actiuni şi
limitele loc între dorinţele şi acţiuni, între ceea ce este permis şi ceea ce
este interzis.

 Prezenta si forma degetelor: cu cat degetele sunt aproape unele de

altele, cu atat persoana este mai deschisa catre comunicare.Degetul mare
este un element cheie în analiza degetelor. Cand degetul mare este stabilit
la un unghi nonanatomic fata de restul degetelor sau de mână, sau are
aspectul unei pete de cerneală sugereaza instincte primare, o inhibare
majora, sau un nivel scăzut de inteligenţă.
 Prezenta culorilor.

Cutia de creioane colorate pe care subiecţii o

utilizează pentru a face desenele lor din copilărie
este întotdeauna disponibila dar putini oameni
folosesc culoarea. Din acest motiv, atunci când
culoarea este utilizata,
are o semnificaţie specială. Culoarea trebuie
diferenţiata de prezenta culorii negre la unghii, care
este un semn al unei depresive.
Prezenţa sau absenţa de culoare ridică imtica
tendinte acting out puternice.
Culoarea, în desen poate fi un semn de emotivitate
legate de tendinţele majore agresive. Aceasta nu
indică faptul că persoanele care folosesc culori in
desenele lor sunt criminali, ci mai degrabă că există
un potenţial puternic pentru violenţa.
 Desenul mainii care deranjează este:
-o modalitate de localizare a unei parti a corpului
care este în durere sau face persoana sa sufera.
-un mod de a spune adevărul;

 Genereaza un dialog specific intre sine şi ceea ce

crezi ca esti.

 Atunci când mâna aparţine copilului si este

perceputa ca o imagine a corpului există
probabilitatea că fir un dezechilibru profund în
conceptul de sine.
Indicatori pentru abuz
 Când latenta pentru executarea deseneloreste mare in fiecare desen,
şi în special pentru mâna care deranjează.

 Când un copil, după o lungă perioadă de latenţă, nu doreste să

deseneze mâini. Aceasta poate sugera că imaginea corpului este
negativa şi că copilul nu poate să divulge aceste “perceptii negative" .
Esete si un indicator pentru o imgaine distorsionata si fragmentata
despre sine.

 Atunci când un copil isi rupe desenul sau plange in timpul probei –
exprimarea conflictului interior.
 Când un copil isi datează desenul-un reper
privind experienta traumatizantă.
 Atunci când desenul este sărac în detalii.
 Cand exista discrepanta intre desenul din
copilarie si cel din prezent.
 Comentariile si povestea construita de catre
copil/adult
 Daca copilul spune ca nu aprtine nimanui sau nu
este a lui-indicator pentru depresie.
The touch survey” sau ,,Tehnica
examinării atingerilor”

 O alta modalitate de diagnosticarea este si cea a

desenelor anatomice.
 Reprezentativa pentru acesteasta categorie este
metoda propusa de catre autoarea S.K Hewitt si
anume ,,examinarea atingerilor’’.
 Metoda vizeaza evaluarea in special a abuzului.
 Pentru realizarea aceste probe psihologul are
nevoie de o coala de hartie, pe care dupa ce o
va imparti in patru parti egale va desena patru
fete umane schematice, fiecare exprimand
diverse emotii: frica,fericire, suparare, furie.
 Dupa indicarea fiecarei fete psihologul ii va cere
copilului sa numeasca sentimentul pe care il
recunoaste si sa il noteze dedesubtul imaginii.
 Apoi copilului i se solicita sa exprime cu care
dintre expresiile fetei se identifica in proportia
cea mai mare, ce fapte determina starea sa.
Intrebarea se va repeta pentru fiecare expresie
iar raspunsurile vor fi notate.
 In a doua etapa are loc explorarea experientelor pe care copilul le-a
trait in raport cu alte persoane.
 Instructajul de data acesta presupune impartirea hartiei in sase
zone in cadrul carora vor fi desenate figuri umane schematice ce
vor reprezenta copilul insusi.
 Se omite in mod voit gura si vor fi particularizate figurile umane cu
elemente ce tin de specificul copilului.
 Copilului i se va preciza faptul ca scopul acestor desene este sa
povesteasca despre atingerile placute sau neplacute pe care le-a
primit in relatie cu alte persoane.
 Discutia se va centra pe explorarea urmatoarelor teme:gestul
imbratisarilor, bataie, sarut, lovire cu piciorul, piscaturi si nu in ultimul
rand tema abuzului.

 Raspunsul sau va fi notat in partea stanga a figurii umane si i se va

cere sa deseneze sentimentul descris, conturand forma gurii pe fata
figurii potrivit sentimentului.

 Discutia se va continua cu abordarea persoanelor care imbratiseaza

copilul, numele acestora fiind notat in partea dreapta a figurii umane
dar si cu explorarea zonei in care se realizeaza acest lucru.
 Ultima parte a evaluarii este centrata pe prezentarea copilului a unui
nou desen al figurii umane, tot fara gura dar si fara par pentru a
transmite senzatia de neutralitate.

 I se cere copilului sa spuna daca a fost rugat vreo data de catre o alta
persoana sa o atinga in zone intime ale corpului si care este locul
unde au cerut sa fie atinse.
 Desenele anatomice
 Într-o prima etapă evaluatorul îi arată copilului doua
desene anatomice ( băiat şi fată) în acord cu vârsta
subiectului şi se încearcă stabilirea nivelului de
înţelegere şi diferenţiere a genurilor.
 Ulterior interviul este centrat pe aflarea modului în care
copilul denumeşte diferite părţi ale corpului, pornind de
la cap şi continuând cu ochii, gura, mâini, sâni, organe
sexuale, etc.
 Autorii recomandă în această etapă evitarea judecăţilor
critice sau afişarea unor emoţii ce transmit stupoare sau
şoc.
 Etapa finală a interviului folosind seturile
de desene anatomice vizează clarificarea
situaţiilor în care copilul a fost atins sau
rugat de către o altă persoană să o atingă
în zone intime ale corpului şi care este
locul.
 Alte mijloace expresive utilizate
in evaluare copilului
 Fantezia- presupune folosirea întregului potenţial
imagistic şi poate fi îmbinată cu desenul şi mişcarea
fizică.
 Desenul lumii interioare, din linii, figuri si culori;
 Pictura sentimentelor;
 lmaginarea si desenarea unei “tufe de trandafiri"
(exercitiu utilizat de V. Oaklander);
 Modelajul;
 Colajul ajuta la eliberarea imaginaţiei şi poate fi utilizat
ca exprimare senzorială şi emoţională;
 Jocul cu nisip;
 Poveştile metaforice;
 Metafora terapeutică;
 Marionetele;
 Dramaterapia.
 Desenul serial
Desenul serial este o metoda individuala de lucru cu copilul
cu dificultati comportamenta1e si de adaptare, practicata de
J.A.B.Allan (1988), in scop psihoterapeutic. Metoda este de
inspiratie jungiana si implica o serie de 12 sedinte a cate 20-
25 minute fiecare, o data pe saptamana, cand i se cere
copilului sa deseneze un tablou, in prezenta consilierului
psiholog.
Utilizarea desenului serial evidentiaza trei stadii principale
in aplicarea metodei pe copii cu tulburari si dezorganizari
moderate, Fiecare stadiu reflecta anumite imagini sau teme
tipice.
In stadiul initial, intre prima si a 4-a sedinta, desenele reflecta:
 o viziune globala asupra lumii interioare a copilului;
 pierderea controlului intern si prezenta
sentimentelor de disperare si deznadejde;
 stabilirea unui raport initial cu consilierul, care uneori, este
incorporat intr-un desen in forma simbolica a uriasului
prietenos, pilot de avion doctor sau asistent.
In stadiul intermediar, de la a 5-a la a 8-a sedinta continutul
desenelor pare a reflecta:
 expresia unei emotii in forma ei pura;
 conflictul intre contrarii (rau/bine) si izolarea sentimentelor
ambivalente;
 adancirea relatiei dintre copil si ajutorul sau.
La sfarsitul acestei faze, copilul foloseste
desenul pentru a comunica direct despre pro-blema dureroasa sau
pentru a dezvalui un secret.
In stadiul terminal, de la a 9-a la a l2-a sedinta, copilul tinde sa
deseneze:
 imagini care reflecta sensul stapanirii de sine, al autocontrolului si
valorizarii;
 scene ce reflecta o imagistica pozitiva: absenta razboiului, violentei,
luptei, distrugerii;
 simbolul central al sinelui (autoportret, forme de mandale;
 scene umoristice;
 tablouri ce reflecta deplasarea legaturii de atasament de la consilier
catre alte persoane.
Avantajul aplicării metodelor proiective
în evaluarea copiilor cu istoric de abuz

 Sunt neameninţătoare şi
indirecte;
 Permit aducerea
conţinuturilor inconştientului
la nivelul conştiinţei prin
intermediul simbolurilor;
 Evaluarea psihologică a dinamicii
relaţiilor familiale

 Se referă la evaluarea gradului şi tipului de

funcţionalitate din cadrul sistemului familial.

 Permite identificarea patternurilor

interacţionale patogene din familia copilului,
care pot fi implicate în situaţia de abuz.
O evaluare complexa a familiei
surprinde şi evaluează:
 dificultăţile de comunicare,
 abilităţile parentale deficitare,
 gradul de adecvare/inadecvare în
asumarea rolurilor parentale,
precum şi a rolurilor şi relaţiilor maritale
cu impact semnificativ în dinamica
evolutivă a copilului.
 Intalnirile cu familia permit observarea interactiunilor
familiale, precum si a rolului fiecarui membru:
-proximitatea fizică-adică părinţii şi copilul stau împreună
sau separaţi?
-dacă stau împreună, se afla în contact fizic şi aparent
dependent, legaţi unii de alţii?
-dacă stau despărţiţi, indică aceasta o lipsă a contactului
emoţional sau o independenţa sănătoasă?
-se observă dacă copilul se mişca liber prin cameră sau
parintele îi controlează comportamentul.
-ce reacţie au părinţii la comportamentul copilului lor?
-cere acesta aprobare când vorbeşte? Vorbeşte liber sau
este blocat de prezenţa părinţilor?
Plecând de la aceste informaţii, psihologul
formulează ipoteze cu privire la :
- măsurile educative pe care părinţii le aplică
copilului;
- alianţele şi conflictele intrafamiliale;
- comunicările perturbatoare şi dublele
mesaje.
-factori predispozanti ai abuzului sau care
intretin simptomul;
 Teste de evaluarea a abilităţilor parentale:

 Coeficientul atitudinilor parentale’’ al lui Hudson ;

 Ackerman-Schoendorf Scales for Parent Evaluation of

Custody (ASPECT);

 Scara coeficientului de stres parental –Parenting

Stress Index-PSI’’ al lui R.Abidin;

 Testul afectului parental’’ al lui M.Mlinehan

 EMBU-“My Memories of Upbringing)

 Intervenţia terapeutică

În intervenţia terapeutică psihologul va trebui

să dezvolte o conceptualizare despre :
 procesele patogene care contribuie la apariţia
şi întreţinerea abuzului;
 dinamica funcţională a familiei;
 funcţionarea individuală a părinţilor şi abilităţile
parentale;
 sprijinul oferit copilului;
 starea emotională şi nevoile copilului;
 potenţialul de schimbare al părintilor;
 Interventia terapeutica va trebui sa tinteasca
toate aspectele existentiale ale copilului abuzat:
biologice, psihologice, sociale si culturale si in
acelasi timp un aspect corectiv pentru agresor si
de reabilitare pentru familia sau institutia care a
constituit mediul de producere a situatiei de
abuz.
 Demersul terapeutic trebuie sa fie in relatie cu
dinamica familiei, cu nevoile copilului si ale
parintilor, cu potentialul de schimbare al
parintilor precum si cu limitele si posibilitatile lor.
Totodata nu ar trebui sa se limiteze doar la un
anumit tip de interventie intrucat aderarea intr-o
maniera rigida limiteaza compresivitatea
serviciilor oferite.
 Ce este psihoterapia
experienţială?
 Psihoterapia experienţială este o metodă
holistică, centrată pe analiza de simbol,
dezvoltare personală şi autoschimbare prin
intermediul exerciţiului provocator, improvizaţiei
şi meditaţiei creatoare cu suport artterapeutic şi
expresiv.
 Exerciţiile provocative îi focalizează pe copii într-
o anumită experienţă în care pot conştientiza
cum fac şi ce fac pentru a-şi perpetua şi întreţine
un anumit comportament dezadaptativ şi îşi pot
asuma apoi responsabilitatea unor roluri şi
acţiuni mai adecvate situaţiei.
 În Psihoterapia Experienţială experienţa este
cheia conştientizării, mai ales în lucrul cu
copii.
 Terapeutul experienţialist nu-i interpretează
copilului materialul pe care acesta îl oferă prin
proiecţie, deşi el traduce pentru sine ceea ce
aude si ce vede, pentru a ghida interacţiunea
sa cu copilul. Astfel, terapeutul trebuie să-şi
dezvolte o buna relaţie între Eul actor şi Eul
spectator. Cu alte cuvinte, el se află pe de o
parte, implicat activ în dialogul şi jocul cu
copilul, fiind o prezenţă stimulatoare şi pe de
altă parte, observă şi, atunci când este
nevoie, direcţionează firul procesului
diagnostic sau terapeutic.” (E. Vladislav, p.
173, 2003 )
 Paşii procesului terapeutic
 Evaluarea şi strângerea informaţiilor
 Ordonarea şi analiza informaţiilor
 Stabilirea ipotezelor şi obiectivelor terapeutice
 Demersul terapeutic – probleme importante:

 dezvoltarea relaţiei terapeut – copil, respectarea ritmului şi

rezistenţelor clientului
 evaluarea şi stabilirea contactului
 întarirea la copil a simţului de sine şi a suportului de sine
 încurajarea exprimării emoţionale
 sprijinirea copilului în a învaţa să-şi hrănească Eul;
 centrarea pe procesualitate – în particular pe modul de a
fi, care este momentan inadecvat

 Finalizarea terapiei
 Interventia trebuie sa porneasca de la intelegerea
situatiei de abuz ca situatie traumatica. Aceasta impune
recunoasterea si abordarea consecintelor specifice
traumei, dar si a strategiilor de ajustare la relatia
traumatizanta, dezvoltate de catre copii prin
comportamente compensatorii, asa cum arata M.Killen, si
anume:
-comportamentele de supradaptare: copii cu
performante apreciate si valorizate de catre adulti, copii
investiti intr-un rol parental, copii ,,cuminti’’ si fara
personalitate;
-comportamente disturbante: agresive, distructive,
etc. Comportamentele abuzive, agresive au o evolutie in
spirala care adeseori, face victima sa se transforme in
agresor, intr-o alta relatie, perpetuand astfel ciclul abuziv
si extinzandu-l in celellate medii sociale.
 Construirea relatiei terapeutice
 Orice tip de relatie de ajutor debuteaza printr-o faza
introductiva, de prezentare reciproca. Este o perioada in
care specialistul si copilul au nevoie de timp pentru a se
acomoda unul cu altul. Se va tine seama de factorii
culturali si de factorii de varsta, care vor permite adultului
o prima descifrare a modului de gandire si de intelegere
ale copilului.
 Este important ca practicianul sa aiba in vedere factorii
non-verbali: sa tina cont de tempoul copilului, sa nu-l
grabeasca, sa respecte copilul ca pe orice alta pacient,
sa arate respect fata de suferinta copilului iar in situatiile
dificile sa-i acorde copilului toate ocaziile si timpul
necesar.
 Calitatile unui terapeut eficient

 Indiferent de orientarea terapeutica de care

apartine, este important ca terapeutul sa dea
dovada de o capacitate empatica dezvoltata,
care sa-i permita sa „se puna în pielea” clientului
sau, sa-i înteleaga sistemul de credinte si de
valori, sa intre în rezonanta cu nevoile, trairile si
dorintele acestuia, astfel încât sa-l poata însoti
realmente în demersul de autocunoastere si de
restructurare personala.
Asistarea terapeutică a copilului
 Scopul primordial al psihoterapiei in cazul
copiilor abuzati este:
 Să facă faţă haosului interior si percepţiei
dureroase asupra realitaţii;
 să îsi dezvolte noi mecanisme adaptatative care
să le asigure o dezvoltare armonioasă ulterioară.
Sarcina a terapeutului este să îl priveasca
şi să il asculte pe copil, permiţându-i acestuia
să-şi exprime atât verbal cât şi nonverbal
fricile şi sentimentele.
Asistarea terapeutica a copilului
 Totodata un alt aspect important si
deloc de neglijat in demersul
terapeutului este acela de a stabili
in ce masura experientele timpurii
ale copilului au influentat
producerea abuzului sau o anumita
vulnerabilitate catre producerea
unei situatii traumatice.
Importanţa schemelor de ataşament
în producerea situaţiilor de abuz
 Conform lui Bowlby, in primul an de viata,
un copil, prin experientele timpurii cu
persoanele de ingrijire, dezvolta o
reprezentare mintala a sinelui si a figurilor
de atasament si in functie de aceasta va
dezvolta expectante despre sine si altii ca
fiind dorit sau nedorit, demn de ingrijiri si
protectie din partea altora, disponibili sau
indisponibili spre a i-o oferi.
 Legatura dintre atasamentul timpuriu si
dezvoltarea/psihopatologia ulterioara

 Atasamentul securizant este un predictor al relatiilor

pozitive de mai tarziu ale copilului cu parintii, cu copiii de
aceeasi varsta, cu profesorii si un predictor al unei imagini
de sine pozitive si al rezistentei fata de factorii de mediu
negativi; Este un factor de protectie pentru copiii aflati in
situatiile de risc
 Atasamentul insecurizant este un predictor al relatiilor
problematice de mai tarziu cu parintii, cu profesorii, cu
copiii de aceeasi varsta, al agresivitatii si al anxietatii; Este
un factor de risc, in special pentru copiii care se afla deja
in situatii dificile
 Atasamentul dezorganizat este un predictor al unei relatii
cu parintele in care copilul joaca un rol inadecvat varstei
lui, agresivitate marcanta, sau tulburari disociative in
adolescenta
Asistarea terapeutica a copilului
 Un al scop extrem de important al comunicarii
terpeutice este si reducerea sentimentului de
vinovatie a copilului; vinovatia pentru cele
traite,,m-a batut, m-a pedepsit pentru ca am fost
rau.....si merit sa fiu pedepsit’’dar si pentru
dezvaluirea unor evenimente care ii invinovatesc
pe parinti, situatie care naste in copil teama fata de
consecinte si, in acelasi timp, sentimentul tradarii.
 O alta problema importanta in interventia
terapeutica a copiilor abuzaţi este modificarea
percepţiilor personale despre ei înşişi şi
dezvoltarea sentimentelor de auto-eficacitate si
auto-implinire. Autoetichetari de genul "A fost vina
mea că am a fost abuzat"contribuie la stresul
psihologic al victimelor.
 Intervenţia terapeutică centrată pe familie

 O intervenţie terapeutică care nu se bucură de

susţinerea şi participarea părinţilor influenţează în
mod direct şi evoluţia terapeutică a copilului.
 O etapă importantă în lucrul cu părinţi este
cunoaşterea istoricului personal al acestora şi
implicit a experienţelor personale în raport cu
modelele parentale.
 In acelaşi timp, mulţi părinţi ca şi copii victime ale
abuzului vor relaţiona cu terapeutul în moduri care
exprimă experienţele pe care le-au trăit şi
aşteptările pe care şi le-au dezvoltat ulterior.
Intervenţia terapeutică centrată pe familie

 Intervenţia terapeutică orientată către părinţi nu

se limitează doar la modificarea paternurilor de
relaţionare şi interacţiune ci, prin demersuri
specifice, urmăreşte şi clarificarea rolurilor la
nivelul cuplului.
 Confundarea rolurilor este foarte obişnuită în
multe familii cu istoric de abuz. In aceste familii
se manifestă o slabă diferenţiere între membrii
iar copilul, de regulă, este supraresponsabilizat
şi plasat pe un rol de adult.
 În astfel de situaţii obiectivul terapiei este
oferirea de sugestii părinţilor privind gestionarea
unor situaţii tensionate şi controlul exprimării
furiei.
Bibliografie:
1. Bellak, L. (1991) – The T.A.T., C.A.T. and S.A.T. in Clinical Use, C.P.S. Inc
2. Boekholt, Monika (2006 ) – Epreuves thematiques en clinique infantile. Approche
psychanalytique, Paris, Dunod
3. Boulanger-Balleyguier, G. (1960) – La personalite des enfants normaux et caracteriels
a travers le test d` apperception C.A.T., Paris, Centre National de la Recherche
Scientifique
4. Hodges J. , and Steele, M. (2000) – Effects of abuse on attachment representations:
narative assessements of abused children, London, Jurnal of Child Psychoterapy,
vol. 26, no. 3, 433-455
5. Russ, S. (2004) – Play in Child Development and Psychoterapy, Mahway, LEA
Publishers
6.The Evaluation of Child Sexual Abuse Allegations A Comprehensive Guide to
Assessment and Testimony by Kathryn Kuehnle, Mary Connell and published by
John Wiley & Sons, Inc.
7.Psychotherapy of Abused and Neglected Children, Second Edition by JOHN W.
PEARCE, TERRY D. PEZZOT-PEARCE AND Published by THE GUILFORD PRESS
New York London
8.The Emotionally abused and neglected child-Identification, Assessment and
Intervention A Practice Handbook, Second Edition by Dorota Iwaniec and published
by John Wiley & Sons, Inc.
9. Vladislav, Elena Otilia; Marc, Gabriela; Dobre Stefana - articol : "Cercetare asupra
utilităţii Testului de Apercepţie Tematică pentru Copii (C.A.T.) în cazul copiilor ce au
suspiciune de abuz", (p. 10-21), Revista de Psihoterapie Experientiala nr. 48 din
2009