Abuzul şi neglijarea

copilului

Psih. MA Drd. Armand Veleanovici, 2012

 Abuzul şi neglijarea copilului

• Ce este abuzul asupra copilului?

• Organizaţia Mondială a Sănătăţii
– abuzul asupra copilului sau maltratarea lui
reprezintă toate formele de rele tratamente fizice
şi/sau emoţionale, abuz sexual, neglijare sau
tratament neglijent, exploatare comercială sau de
alt tip, ale căror consecinţe sunt daune actuale
sau potenţiale aduse sănătăţii copilului,
supravieţuirii, dezvoltării sau demnităţii lui, în
contextul unei relaţii de răspundere, încredere sau
putere.
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Ce este abuzul asupra copilului?

• Legea nr. 272 / 2004:
orice acţiune voluntară a unei persoane care se
află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de
autoritate faţă de acesta, prin care este
periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală,
spirituală, morală sau socială, integritatea
corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Ce este neglijarea?
• Legea nr. 272 / 2004:
omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei
persoane care are responsabilitatea creşterii,
îngrijirii sau educării copilului de a lua orice
măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt
care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică,
mentală, spirituală, morală sau socială,
integritatea corporală, sănătatea fizică sau
psihică a copilului.
 Abuzul şi neglijarea copilului

• 3 categorii de abuz:
– copii supuşi abuzului fizic;
– copii supuşi abuzului emoţional;
– copii supuşi abuzului sexual;
• copii neglijaţi.
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Abuzul fizic
– este cea mai evidentă formă de abuz.
– reprezintă acţiunea sau lipsa de acţiune
(singulară sau repetată) din partea unui părinte
sau a unei persoane aflată în poziţie de
răspundere, putere sau încredere care are drept
consecinţă vătămarea fizică actuală sau
potenţială.
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Abuzul fizic
– se poate manifesta sub multe forme:
• lovire, bătaie, biciuire,
• ciupituri,
• scuturare,
• arsuri,
• muşcături,
• sufocare,
• aruncare, legare,
• otrăvire, intoxicare.
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Abuzul fizic
– Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt:
• contuziile (apărute de la lovituri, ciupituri,
trântiri ale copilului etc),
• arsurile,
• fracturile.
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Abuzul emoţional
– este un comportament inadecvat al adultului
faţă de copil, cu efecte negative asupra
personalităţii în formare a acestuia, incluzând
acele acte adresate copilului, capabile să-i
afecteze sănătatea sau dezvoltarea fizică, mintală,
spirituală, socială.
– dintre toate formele de abuz, cel emoţional este
cel mai greu de definit şi de demonstrat
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Abuzul emoţional
– copii percepuţi negativ de către părinţi,
– ameninţarea cu pedeapsa, cu părăsirea sau
alungarea,
– violenţa dintre părinţi,
– părinţii care consumă droguri sau alte substanţe,
– copiii ai căror părinţi se separă sau divorţează.
– rejectare, izolare, terorizare, degradare, ignorare.
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Abuzul sexual
– presupune implicarea unui copil într-o activitate
realizată cu intenţia de a produce plăcere sau de
a satisface nevoile unui adult sau ale unui alt
copil, care, prin vârstă şi dezvoltare, se află faţă
de el într-o relaţie de răspundere, încredere sau
putere.
– activitatea de natură sexuală în care copilul este
antrenat depăşeşte nivelul său de înţelegere.
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Abuzul sexual
– urmărirea împreună cu copilul a unor filme sau
reviste pornografice,
– privirea adultului în timp ce se masturbează,
– practicarea unor jocuri cu tentă sexuală,
– implicarea copilului în acte sexuale genitale, orale
sau anale.
– este asociat, adesea, cu celelalte tipuri de abuz.
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Neglijarea
– neasigurarea unei alimentaţii adecvate nevoilor
de dezvoltare ale copilului;
– neasigurarea unei îmbrăcăminţi adecvate;
– dezinteres faţă de starea de sănătate a copilului;
– locuinţă cu spaţiu şi igienă necorespunzătoare;
– insuficientă supraveghere;
– lipsa de preocupare pentru educaţia copilului;
– privarea copilului de afecţiune;
– abandonul copilului.
Alienarea parentală
 Alienarea parentală

• Richard A. Gardner, profesor de psihiatrie

la Universitatea Columbia, SUA, introduce în
1985 noţiunea de:
Parental Alienation Syndrome
PAS – Sindromul de alienare parentală)
 Alienarea parentală

• PAS - o tulburare ce apare în principal în

contextul disputei părinţilor asupra stabilirii
custodiei unui copil şi se manifestă ca o
campanie nejustificată de denigrare, în faţa
copilului, a unui părinte de către celălalt.
Unul dintre părinţi, realizează o „spălare a
creierului” copilului, o îndoctrinare, „vorbeşte
de rău” celălalt părinte în faţa copilului.
Efect: un adevărat abuz emoţional asupra
copilului.
 Alienarea parentală

• PAS este considerat o formă de abuz

emoţional deoarece rezultatul său este
privarea copilului de o relaţie
afectuoasă cu unul dintre părinţi.
 Alienarea parentală

• PAS este abuz emoţional deoarece:

• părintele alienator condiţionează copilul, îi oferă
îngrijire în funcţie de comportamentul pe care îl
pretinde;
• părintele retrage afecţiunea datorată copilului
atunci când acesta nu participă la campania de
denigrare;
• părintele are aşteptări nerealiste de la copil; nu
este firesc să se pretindă unui copil să coopereze la
campania de denigrare contra unui părinte. Riscul
este ca acesta să devină confuz, tensionat, frustrat;
 Alienarea parentală

• PAS este abuz emoţional deoarece:

• copilul este reponsabilizat prematur; i se
pretinde să memoreze o mare varietate de
neajunsuri suferite din partea celuilalt părinte, să
aducă acestuia false acuzaţii de abuz;
• supra-protecţia copilului; acesta e făcut să
creadă că orice contact cu părintele este
periculos. Creează anxietate copilului şi
accentuează dependenţa acestuia de părintele
alienator.
 Alienarea parentală

• Simptomele PAS
• părintele alienator oferă posibilitatea copilului de a
decide asupra vizitei la celălalt părinte, atunci când
instanţa a decis deja asupra unui program de vizită;
creează tensiuni între copil şi părintele care nu
locuieşte cu copilul.
• părintele alienator spune copilului totul despre
relaţia de cuplu şi motivele de divorţ. Un argument
al acestuia este dorinţa de a fi onest cu copilul, dar o
astfel de practică este dureroasă pentru copil. Scopul
real: copilul să se gândească mai puţin la celălalt
părinte.
 Alienarea parentală

• Simptomele PAS
• refuzul unui părinte de a permite copilului să-şi ia
obiectele personale la locuinţa celuilalt părinte.
• evitarea sau refuzul de a permite celuilalt părinte
accesul la şcoală, la activităţile extraşcolare, la
fişa medicală etc.
• blamarea unui părinte pentru problemele
financiare, despărţire, schimbări ale stilului de
viaţă, intrarea într-o nouă relaţie.
 Alienarea parentală

• Simptomele PAS
• un părinte poate programa copilului o multitudine de
activităţi, astfel ca celalalt părinte să nu-l poată vizita.
Refuzul de a fi flexibil cu programul de vizitare poate
fi motivat ca astfel se răspunde la nevoile copilului, iar
la protestele celuilalt părinte se poate răspunde că e
egoist şi ne-interesat de copil.
• presupunerea că, dacă un părinte a avut un
comportament violent faţă de celălalt, va fi în mod
necesar violent şi cu copilul.
• solicitarea adresată unui copil de a alege unul din
părinţi; cauzează acestuia distres.
 Alienarea parentală

• Simptomele PAS
• copilul este excesiv de furios sau supărat pe un părinte.
Acest lucru este normal, mai ales dacă acel părinte îl
disciplinează sau spune „nu”. Dacă, pentru orice motiv,
furia nu se atenuează, poate fi suspectat PAS. Copiii iartă
şi doresc să fie iertaţi, dacă li se oferă această şansă.
Extrem de suspect este cazul în care un copil afirmă că
nu-şi poate aminti nici un moment plăcut petrecut cu un
părinte, sau nu pot spune nimic pozitiv despre acesta.
• poate fi suspectat PAS când copilul nu poate da nici un
motiv pentru furia pe care o simte faţă de un părinte sau
motivele sunt vagi, fără nici un fel de detalii.
 Alienarea parentală

• Simptomele PAS
• când un părinte utilizează copilul ca spion, pentru a
aduna informaţii; copilul primeşte mesaje ce prejudiciază
celălalt părinte.
• un părinte oferă copilului tentaţii care interferează cu
programul de vizitare.
• un părinte afişează tristeţe sau reacţionează ca şi cum a
fost rănit de faptul că copilul a petrecut plăcut o perioadă
de timp cu celălalt părinte îl va determina pe acesta să se
retragă şi să nu comunice. El se va simţi vinovat sau va
avea un conflict, presupunând că nu este în regulă să se
simtă bine cu celălalt părinte.
 Alienarea parentală

• Simptomele PAS
• un părinte cere copilului informaţii despre viaţa personală
a celuilalt părinte; cauzează copilului o tensiune
considerabilă şi conflicte. Copiii doresc să fie loiali ambilor
părinţi.
• părinţii cu rol de salvator, care „salvează” fizic sau
psihologic copilul, deşi nu există nici o ameninţare la
adresa lor, creează în mintea copilului teama de
ameninţare sau pericol, ducând astfel la PAS.
• ascultarea convorbirilor telefonice pe care copilul le are cu
celălalt părinte.
 Alienarea parentală

• Etapele PAS

– Uşoară
– Moderată
– Severă
 Alienarea parentală

• Etapa I - uşoară
• Părintele alienator poate să încurajeze în aparenţă implicarea
copilului în relaţie cu celălalt părinte, dar de fapt încearcă să se
pună într-o lumină mai favorabilă: „Sunt mai bun decât el (ea)!”
• Cu toate că părintele alienator are tendinţa de a îndepărta
copilul de celălalt părinte, totuşi relaţia acestora nu este
profund afectată şi poate fi menţinută fără dificultate, deşi
copilul poate trece printr-un oarecare distres în perioada de
tranziţie.
• Detectarea simptomelor PAS în această etapă este dificilă,
comportamentul părintelui alienator fiind subtil şi în general,
inconştient. Deşi afirmaţiile părintelui alienator sunt în general
sincere, imaginea lui despre celălalt părinte este compromisă şi
poate fi observată în comportament.
 Alienarea parentală

• Etapa II – moderată
• Părintele alienator intervine în relaţia copilului cu celălalt părinte,
dar în aparenţă va sprijini implicarea acestuia. Sunt cazuri în care
programul copilului este încărcat cu diverse activităţi şcolare sau
sociale, care nu fac decât să împiedice relaţionarea copilului cu
celălalt părinte. Dacă celălalt părinte obiectează, atunci părintele
care are copilul în îngrijire consideră că nu-i pasă de activităţile în
care este implicat copilul!
• Părintele alientaor interacţionează cu celălalt părinte într-un mod
generator de conflict, astfel încât relaţia acestuia cu copilul să se
răcească. Copilul va prezenta, în perioada de tranziţie, un grad de
anxietate crescut, dar care se va reduce treptat şi relaţia cu
celălalt părinte va putea redeveni strânsă. Copilul are o bună
relaţie cu părintele alienator, astfel că va împărtăşi împreună cu
acesta convingerea că denigrarea celulalt părinte este justificată.
 Alienarea parentală

• Etapa III – severă

• părintele alienator ajunge la o adevărată „spălare a
creierului” copilului. Acesta este îndepărtat sistematic de
părintele cu care înainte a avut o relaţie satisfăcătoare.
Aceşti copii vor afirma frecvent că nu doresc să îl vadă sau
să vorbească cu celălalt părinte.
• Un judecător canadian afirma: „ura nu este o emoţie ce
apare natural la copil. Ea trebuie să fie învăţată. Un
părinte care îşi învaţă copilul să-l urască pe celălalt
părinte reprezintă un grav pericol pentru sănătatea
mentală a acestui copil”.
 Alienarea parentală

• Etapa III – severă

• În această etapă, ura copilului faţă de celălalt părinte are un
aspect fanatic, obsesiv. Din acest motiv părintele alienator nu mai
e nevoie să-l împiedice pe copil să aibă o relaţie cu celălalt părinte.
Copilul preia dorinţele, sentimentele, ura părintelui alienator şi o
afirmă ca fiindu-i proprie. El vede pe celălalt părinte şi familia
acestuia întru totul negativi şi îi este imposibil să îşi amintească
orice sentiment pozitiv faţă de aceştia.
• Copilul poate refuza întâlnirea cu celălalt părinte, poate face
declaraţii false de abuz, ameninţă cu fuga, cu sinuciderea sau
chiar cu crima dacă este forţat să aibă o relaţie cu celălalt părinte.
Ura părintelui alienator şi a copilului se bazează pe o ideaţie
paranoidă, putând ajunge până la nivelul unei folie a deux.
 Alienarea parentală

• Dr. Douglas Darnall

psiholog SUA
1997
• Parental Alienation (PA - Alienare parentală) ca
fiind orice constelaţie de comportamente, conştiente
sau inconştiente, care ar putea evoca o perturbare a
relaţiei dintre copil şi părintele care nu deţine
custodia sa.
 Alienarea parentală

• identifică trei tipuri de părinţi alienatori:

– Naiv
– Activ
– Obsesiv
 Alienarea parentală

• Părintele alienator Naiv

• are capacitatea de a separa propriile nevoi de cele ale
copiilor.
• recunoaşte că este important pentru un copil să petreacă timp
cu celălalt părinte, pentru a-şi putea construi o relaţie bazată
pe dragoste.
• evită să facă din celălalt părinte ţinta supărărilor sale;
• se simte confortabil când copiii au o relaţie cu celălalt părinte
şi cu familia acestuia;
• respectă deciziile instanţei şi autoritatea acesteia;
• are abilitatea de a trece peste sentimentele negative şi a le
lăsa să se vindece, pentru a nu afecta relaţia copilului cu
celălalt părinte;
 Alienarea parentală

• Părintele alienator Naiv

• are capacitatea de a fi flexibili şi a colabora cu celălalt

părinte;
• îi pare rău când a acţionat într-un mod care a afectat relaţia
copilului cu celălalt părinte;
• acceptă ca celălalt părinte să participe la activităţile copilului;
• permite accesul celuilalt părinte la informaţiile medicale şi
şcolare despre copil.
 Alienarea parentală

• Părintele alienator Naiv

• este conştient că pot şi greşi, dar îşi iubeşte suficient copilul

pentru a face ca lucrurile să meargă cât mai bine.
• se concentrează pe ceea ce este bun pentru copil, fără a
regreta, a învinui pe alţii sau a se victimiza.
 Alienarea parentală

• Părintele alienator Activ

• aduce acuze celuilalt părinte în faţa copilului, mai degrabă datorită
impulsivităţii decât a dorinţei de a deteriora imaginea acestuia;
• după ce îi trece furia, realizează că a greşit şi încearcă să repare
durerea provocată copilului. În acele momente ei pot fi foarte atenţi
şi suportivi cu sentimentele copilului lor.
• reuşesc să facă diferenţa dintre nevoile lor şi cele ale copilului,
înţelegând dorinţa acestuia de a avea o relaţie cu celălalt părinte.
• acceptă faptul că copilul are propriile sentimente şi convingeri.
• pentru a păstra un climat armonios, copiii mai mari învaţă să nu-şi
mai exprime propriile sentimente şi opinii. Cei mai mici devin
confuzi şi vulnerabili la influenţa părintelui alienator.
 Alienarea parentală

• Părintele alienator Activ

• respectă autoritatea instanţei şi se conformează deciziilor

acesteia.
• poate fi rigid şi necooperanţi cu ceilalţi părinţi.
• acceptă ajutorul specialiştilor atunci când ei sau copiii au
probleme pe care simt că nu le pot depăşi.
• sunt preocupaţi cu adevărat de starea de bine a copiilor lor
după divorţ.
• sentimentele lor negative sunt încă prezente, dar ei încearcă
să le depăşească.
 Alienarea parentală

• Părintele alienator Obsesiv

• este obsedat de distrugerea relaţiei copilului cu celălalt părinte;

• reuşeşte să inducă copilului propriile credinţe şi convingeri despre
celălalt părinte;
• copiii ajung să susţină exclusiv părerea părintelui alienator în loc
de a-şi exprima propriile sentimente, provenite din experienţa lor
cu celălalt părinte;
• copiii nu pot să explice motivele sentimentelor lor; acestea apar ca
fiind iraţionale.
• nimeni nu poate convinge părintele alienator de contrariul
convingerilor sale; oricine încearcă acest lucru este considerat
duşman.
 Alienarea parentală

• Părintele alienator Obsesiv

• caută sprijinul altor membri ai familiei sau al grupului de
prieteni, care împart cu ei convingerea că este victimă a
celuilalt părinte sau chiar a sistemului;
• se consideră victimă a celuilalt părinte şi crede că orice ar
face pentru a „proteja” copilul este justificat;
• dorinţa sa este ca instanţa să ia o hotărâre de „pedepsire” a
celuilalt părinte, interzicând ca acesta să mai vadă copilul.
Decizia instanţei ar face ca părintele alienator să îşi confirme
că a avut continuu dreptate;
• autoritatea instanţei nu îl intimidează;
• părintele alienator crede că trebuie să-şi „apere” copilul cu
orice risc.
 Alienarea parentală

• Dr. William Bernet, 2010

• profesor de psihiatrie la Vanderbilt University
School of Medicine, expert în psihiatria copilului şi
psihiatrie legală,
• alături de o serie de specialişti în sănătate
mintală din 11 ţări, printre care S.U.A.,
Canada şi multe din statele europene, a definit
• Tulburarea de alienare parentală (Parental
Alienation Disorder – PAD)
• Propune includerea în DSM V
 Alienarea parentală

• Tulburarea de alienare parentală

• Criteriul A: un copil, de obicei aflat în situaţia
în care părinţi sunt angajaţi într-un divorţ cu
grad înalt de conflict, creează o alianţă cu
unul dintre părinţi (părintele preferat) şi
respinge relaţia cu celălalt părinte (părintele
înstrăinat) fără a avea o justificare legitimă.
• Simptomul principal este rezistenţa sau
refuzul copilului de a avea contact cu
părintele înstrăinat.
 Alienarea parentală

• Tulburarea de alienare parentală

• Criteriul B
• Comportamentul copilului include
o campanie persistentă de denigrare a
părintelui înstrăinat şi lipsa sau
absurditatea raţionamentului pentru care
acesta este respins.
 Alienarea parentală

• Tulburarea de alienare parentală

• Criteriul C: semne clinice care apar frecvent în
cadrul acestei tulburări, mai ales atunci când
aceasta atinge un nivel moderat sau sever:
• Lipsa de ambivalenţă – se referă la convingerea
copilului că părintele înstrăinat este întrutotul rău iar
părintele preferat este întrutotul bun;
• Fenomenul „liber-cugetător” – copilul consideră
că decizia de a respinge părintele îi aparţine în
totalitate şi că nu este influenţat de către părintele
preferat;
 Alienarea parentală

• Tulburarea de alienare parentală

• Sprijinul necondiţionat – copilul ia automat
partea părintelui preferat în cazul unui dezacord;
• Copilul poate prezenta o desconsiderare pentru
sentimentele părintelui înstrăinat şi o lipsă a
sentimentului de vinovăţie faţă de acesta;
• Copilul poate expune scenarii preluate de la
părintele preferat, identice cu cele declarate de
acesta;
• Animozitatea copilului faţă de părintele înstrăinat se
poate extinde şi la familia acestuia.
 Alienarea parentală

• Tulburarea de alienare parentală

• Criteriul D
• Diagnosticul de Tulburare de alienare
parentală nu se stabileşte atunci când refuzul
copilului de a avea contact cu părintele respins
este justificat, de exemplu în cazul în care copilul a
fost neglijat sau abuzat de acel părinte.
 Alienarea parentală

• Tulburarea de alienare parentală

• poate fi uşoară, moderată sau severă.
• PAD uşoară: copilul poate refuza contactul cu
părintele înstrăinat, dar atunci când sunt împreună
se bucură de o bună relaţie cu acesta.
• Copilul poate avea o relaţionare bună, puternică cu
ambii părinţi, chiar dacă afirmă critici la adresa
părintelui înstrăinat.
 Alienarea parentală

• Tulburarea de alienare parentală

• PAD moderată: copilul poate refuza contactul cu
părintele înstrăinat şi să continue să îl critice şi să se
plângă de acesta chiar şi în perioada de vizitare. Copilul
poate avea o relaţie uşor sau moderat patologică cu
părintele preferat.
• PAD severă: copilul refuză cu putere întâlnirea, se
poate ascunde sau fugi de părintele înstrăinat.
Comportamentul copilului este determinat de
convingerea falsă că părintele înstrăinat este rău,
periculos sau lipsit de valoare. Copilul are de obicei o
relaţie patologică cu părintele preferat, uneori
împărtăşind cu acesta o viziune paranoidă asupra lumii.
 Alienarea parentală

• Tulburarea de alienare parentală

• PAD poate fi cauza pentru falsele acuze de abuz
sexual împotriva părintelui înstrăinat.
• Părintele preferat poate ajunge la litigii, mergând
până la abuz de drept.
• Părintele preferat poate încălca hotărârile
judecătoreşti care nu sunt pe placul său.
• Deseori, la părinţii alienatori se pot observa tulburări
psihice: tulburare de personalitate narcisică sau
borderline, experienţe psihotraumatice în copilărie,
trăsături paranoide.
 Alienarea parentală

• Tulburarea de alienare parentală

• Părintele înstrăinat poate manifesta o serie de
comportamente care pot influenţa sau contribui la
declanşarea tulburării: lipsa de căldură şi implicare,
abilităţi parentale deficitare, lipsa de timp dedicat
activităţilor cu copilul.
• Cu toate acestea, intensitatea şi durata respingerii
de către copil nu este nici pe departe proporţională
cu carenţele minore şi slăbiciunea abilităţilor
parentale ale părintelui înstrăinat.
 Alienarea parentală

• Tulburarea de alienare parentală

• În cazul în care copilul a fost abuzat, neglijat sau
respins de către părintele care nu a obţinut custodia
sau de partenerul actual al acestuia, ostilitatea
copilului poate fi justificată şi este de înţeles că acel
copil refuză să viziteze locuinţa acelui părinte.
• Dacă abuzul este motivul pentru care copilul refuză
să-şi viziteze părintele, va fi pus diagnosticul de
abuz fizic sau sexual asupra copilului şi nu
de Tulburare de alienare parentală.
 Alienarea parentală

• Alienarea parentală a stârnit multe controverse

în lumea ştiinţifică.
• Asociaţia Psihologilor Americani (American
Psychological Association) nu a precizat până în
prezent o poziţie oficială, nici pro, nici contra.
• Cu toate acestea, PAS, PA şi PAD au fost
acceptate de mulţi profesionişti şi de multe
instanţe din SUA, Canada, Australia şi Europa,
incluzând CEDO şi instanţele din România.
 Consecinţele
abuzului şi neglijării
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Consecinţele abuzului şi neglijării depind de

mai multe variabile:
– tipul de abuz;
– vârsta copilului în momentul comiterii abuzului;
– nivelul de comprehensiune al victimei;
– suportul post-abuz pe care îl primeşte de la
reţeaua socială;
– caracteristicile personale ale victimei
(vulnerabilitate, rezistenţă la stres);
– caracteristicile abuzului.
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Consecinţele abuzului şi neglijării –

pe termen lung
• tulburări de relaţionare, adaptare şi integrare socială
(dificultăţi de adaptare profesională, incapacitate de
constituire a unui cuplu stabil, neconflictual);
• tulburări în sfera afectivă (impulsivitate,
irascibilitate, violenţă; izolare socială; neîncredere în
sine şi în ceilalţi; labilitate emoţională;
autoculpabilizare; anxietate conjuncturală, legată de
persoane, situaţii şi fapte care au caracterizat
situaţia de abuz);
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Consecinţele abuzului şi neglijării

• comportament autoagresiv (tentative siucidare,
comportament autodistructiv, consum exagerat de
alcool sau substanţe psihoactive);
• comportament agresiv faţă de alte persoane
(agresivitate verbală sau acte violente propriu-zise);
• perpetuarea comportamentului abuzator;
• disfuncţii în sfera sexuală (hipersexualitate,
respingerea actului sexual sau tulburări în alegerea
partenerului sexual, care pot merge până la
pedofilie sau homosexualitate);
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Semnele şi simptomele ce apar imediat după

producerea abuzului sunt de tip
• somatic şi
• emoţional.
 Abuzul şi neglijarea copilului

• examenul somatic
– subdezvoltare,
– diferite leziuni diseminate pe mai multe părţi ale
corpului sau numeroase leziuni traumatice de
diferite stadii de vechime
– copilul poate avea vânătăi, zgârieturi, urme
vizibile de arsuri, muşcături sau leziuni interne şi
fracturi, îndeosebi la nivelul coastelor şi oaselor
lungi.
– în cazul abuzului sexual apar traume ale zonei
genitale sau rectale, boli venerice, sarcină.
 Abuzul şi neglijarea copilului

• examenul psihic - obiective

– simptome generale
- anxietate, depresie, furie
- stres posttraumatic
- simptome PTSD
- disociere
- comportament sexual
- tendinţa la suicid
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Metode de evaluare
– interviu
– clinic
– (semi)structurat
– psihometrice
– teste generale
– teste specifice
– proiective
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Probleme întâmpinate
– copil - disimulare
– teama de consecinţe asupra abuzatorului
– efect al traumei
– copil - suprasimulare
– dorinţa de a pedepsi abuzatorul, alte avantaje
– părinte – subestimarea simptomelor copilului
– vină, negare
– părinte – supra-estimarea simptomelor copilului
– pedepsirea abuzatorului, avantaje
 Abuzul şi neglijarea copilului
• Teste generale
– KID-SCID – Interviul Clinic Structurat pentru DSM-
IV, versiunea pentru Copii;
– ASEBA - Sistemul Achenbach al Evaluării
Bazate Empiric
– CDI – Child Depression Inventory;
– MASC – Multidimensional Anxiety Scale for
Children;
– STAI – State-Trait Anxiety Inventory, Form for
Children
– Teste proiective
 Abuzul şi neglijarea copilului

• Teste specifice
– TSCC - Trauma Symptom Checklist for Children
– TSCYC - Trauma Symptom Checklist for Young
Children
– CSBI – Child Sexual Behavior Inventory