Abuzul şi neglijarea

copilului
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Ce este abuzul asupra copilului?

 Organizaţia Mondială a Sănătăţii
– abuzul asupra copilului sau maltratarea lui
reprezintă toate formele de rele tratamente fizice
şi/sau emoţionale, abuz sexual, neglijare sau
tratament neglijent, exploatare comercială sau de
alt tip, ale căror consecinţe sunt daune actuale sau
potenţiale aduse sănătăţii copilului, supravieţuirii,
dezvoltării sau demnităţii lui, în contextul unei
relaţii de răspundere, încredere sau putere.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Ce este abuzul asupra copilului?

 Legea nr. 272 / 2004:
orice acţiune voluntară a unei persoane care se
află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de
autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată
viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală,
morală sau socială, integritatea corporală,
sănătatea fizică sau psihică a copilului.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Ce este neglijarea?
 Legea nr. 272 / 2004:
omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei
persoane care are responsabilitatea creşterii,
îngrijirii sau educării copilului de a lua orice
măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt
care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică,
mentală, spirituală, morală sau socială,
integritatea corporală, sănătatea fizică sau
psihică a copilului.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 3 categorii de abuz:
– copii supuşi abuzului fizic;
– copii supuşi abuzului emoţional;
– copii supuşi abuzului sexual;
 copii neglijaţi.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Abuzul fizic
– este cea mai evidentă formă de abuz.
– reprezintă acţiunea sau lipsa de acţiune
(singulară sau repetată) din partea unui părinte sau
a unei persoane aflată în poziţie de răspundere,
putere sau încredere care are drept consecinţă
vătămarea fizică actuală sau potenţială.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Abuzul fizic
– se poate manifesta sub multe forme:
» lovire, bătaie, biciuire,
» ciupituri,
» scuturare,
» arsuri,
» muşcături,
» sufocare,
» aruncare, legare,
» otrăvire, intoxicare.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Abuzul fizic
– Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt:
» contuziile (apărute de la lovituri, ciupituri,
trântiri ale copilului etc),
» arsurile,
» fracturile.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Abuzul emoţional
– este un comportament inadecvat al adultului
faţă de copil, cu efecte negative asupra
personalităţii în formare a acestuia, incluzând
acele acte adresate copilului, capabile să-i afecteze
sănătatea sau dezvoltarea fizică, mintală,
spirituală, socială.
– dintre toate formele de abuz, cel emoţional este
cel mai greu de definit şi de demonstrat
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Abuzul emoţional
– copii percepuţi negativ de către părinţi,
– ameninţarea cu pedeapsa, cu părăsirea sau
alungarea,
– violenţa dintre părinţi,
– părinţii care consumă droguri sau alte substanţe,
– copiii ai căror părinţi se separă sau divorţează.
– rejectare, izolare, terorizare, degradare, ignorare.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Abuzul sexual
– presupune implicarea unui copil într-o activitate
realizată cu intenţia de a produce plăcere sau de a
satisface nevoile unui adult sau ale unui alt copil,
care, prin vârstă şi dezvoltare, se află faţă de el
într-o relaţie de răspundere, încredere sau putere.
– activitatea de natură sexuală în care copilul este
antrenat depăşeşte nivelul său de înţelegere.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Abuzul sexual
– urmărirea împreună cu copilul a unor filme sau
reviste pornografice,
– privirea adultului în timp ce se masturbează,
– practicarea unor jocuri cu tentă sexuală,
– implicarea copilului în acte sexuale genitale, orale
sau anale.
– este asociat, adesea, cu celelalte tipuri de abuz.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Neglijarea
– neasigurarea unei alimentaţii adecvate nevoilor de
dezvoltare ale copilului;
– neasigurarea unei îmbrăcăminţi adecvate;
– dezinteres faţă de starea de sănătate a copilului;
– locuinţă cu spaţiu şi igienă necorespunzătoare;
– insuficientă supraveghere;
– lipsa de preocupare pentru educaţia copilului;
– privarea copilului de afecţiune;
– abandonul copilului.
Alienarea parentală
 Alienarea parentală

 Richard A. Gardner, profesor de psihiatrie la

Universitatea Columbia, SUA, introduce în
1985 noţiunea de:
Parental Alienation Syndrome 
PAS – Sindromul de alienare parentală)
 
 Alienarea parentală

 PAS - o tulburare ce apare în principal în

contextul disputei părinţilor asupra stabilirii
custodiei unui copil şi se manifestă ca o
campanie nejustificată de denigrare, în faţa
copilului, a unui părinte de către celălalt.
Unul dintre părinţi, realizează o „spălare a
creierului” copilului, o îndoctrinare, „vorbeşte
de rău” celălalt părinte în faţa copilului.
Efect: un adevărat abuz emoţional asupra
copilului.  
 Alienarea parentală

 PAS este considerat o formă de abuz

emoţional deoarece rezultatul său este
privarea copilului de o relaţie afectuoasă cu
unul dintre părinţi.
 Alienarea parentală

 PAS este abuz emoţional deoarece:

 părintele alienator condiţionează copilul, îi oferă
îngrijire în funcţie de comportamentul pe care îl
pretinde;
 părintele retrage afecţiunea datorată copilului atunci
când acesta nu participă la campania de denigrare;
 părintele are aşteptări nerealiste de la copil; nu este
firesc să se pretindă unui copil să coopereze la
campania de denigrare contra unui părinte. Riscul este
ca acesta să devină confuz, tensionat, frustrat;
 Alienarea parentală

 PAS este abuz emoţional deoarece:

 copilul este reponsabilizat prematur; i se pretinde
să memoreze o mare varietate de neajunsuri suferite
din partea celuilalt părinte, să aducă acestuia false
acuzaţii de abuz;
 supra-protecţia copilului; acesta e făcut să creadă
că orice contact cu părintele este periculos. Creează
anxietate copilului şi accentuează dependenţa
acestuia de părintele alienator.
 Alienarea parentală

 Simptomele PAS
  părintele alienator oferă posibilitatea copilului de a
decide asupra vizitei la celălalt părinte, atunci când
instanţa a decis deja asupra unui program de vizită;
creează tensiuni între copil şi părintele care nu locuieşte
cu copilul.
 părintele alienator spune copilului totul despre relaţia de
cuplu şi motivele de divorţ. Un argument al acestuia este
dorinţa de a fi onest cu copilul, dar o astfel de practică
este dureroasă pentru copil. Scopul real: copilul să se
gândească mai puţin la celălalt părinte.
 Alienarea parentală

 Simptomele PAS
  refuzul unui părinte de a permite copilului să-şi ia
obiectele personale la locuinţa celuilalt părinte.
 evitarea sau refuzul de a permite celuilalt părinte
accesul la şcoală, la activităţile extraşcolare, la fişa
medicală etc.
 blamarea unui părinte pentru problemele financiare, 
despărţire, schimbări ale stilului de viaţă, intrarea într-
o nouă relaţie.
 Alienarea parentală

 Simptomele PAS
  un părinte poate programa copilului o multitudine de activităţi,
astfel ca celalalt părinte să nu-l poată vizita. Refuzul de a fi
flexibil cu programul de vizitare poate fi motivat ca astfel se
răspunde la nevoile copilului, iar la protestele celuilalt părinte
se poate răspunde că e egoist şi ne-interesat de copil.
 presupunerea că, dacă un părinte a avut un comportament
violent faţă de celălalt, va fi în mod necesar violent şi cu
copilul.
 solicitarea adresată unui copil de a alege unul din părinţi;
cauzează acestuia distres.
 Alienarea parentală

 Simptomele PAS
  copilul este excesiv de furios sau supărat pe un părinte. Acest
lucru este normal, mai ales dacă acel părinte îl disciplinează sau
spune „nu”. Dacă, pentru orice motiv, furia nu se atenuează,
poate fi suspectat PAS. Copiii iartă şi doresc să fie iertaţi, dacă
li se oferă această şansă. Extrem de suspect este cazul în care un
copil afirmă că nu-şi poate aminti nici un moment plăcut
petrecut cu un părinte, sau nu pot spune nimic pozitiv despre
acesta.
 poate fi suspectat PAS când copilul nu poate da nici un motiv
pentru furia pe care o simte faţă de un părinte sau motivele sunt
vagi, fără nici un fel de detalii.
 Alienarea parentală

 Simptomele PAS
  când un părinte utilizează copilul ca spion, pentru a aduna
informaţii; copilul primeşte mesaje ce prejudiciază celălalt
părinte.
 un părinte oferă copilului tentaţii care interferează cu programul
de vizitare.
 un părinte afişează tristeţe sau reacţionează ca şi cum a fost rănit
de faptul că copilul a petrecut plăcut o perioadă de timp cu
celălalt părinte îl va determina pe acesta să se retragă şi să nu
comunice. El se va simţi vinovat sau va avea un conflict,
presupunând că nu este în regulă să se simtă bine cu celălalt
părinte.
 Alienarea parentală

 Simptomele PAS
 un părinte cere copilului informaţii despre viaţa personală a
celuilalt părinte; cauzează copilului o tensiune considerabilă şi
conflicte. Copiii doresc să fie loiali ambilor părinţi.
 părinţii cu rol de salvator, care „salvează” fizic sau psihologic
copilul, deşi nu există nici o ameninţare la adresa lor, creează în
mintea copilului teama de ameninţare sau pericol, ducând astfel
la PAS.
 ascultarea convorbirilor telefonice pe care copilul le are cu
celălalt părinte.
 Alienarea parentală

 Etapele PAS

– Uşoară
– Moderată
– Severă
 Alienarea parentală

 Etapa I - uşoară
 Părintele alienator poate să încurajeze în aparenţă implicarea
copilului în relaţie cu celălalt părinte, dar de fapt încearcă să se pună
într-o lumină mai favorabilă: „Sunt mai bun decât el (ea)!”
  Cu toate că părintele alienator are tendinţa de a îndepărta copilul de
celălalt părinte, totuşi relaţia acestora nu este profund afectată şi
poate fi menţinută fără dificultate, deşi copilul poate trece printr-un
oarecare distres în perioada de tranziţie.
  Detectarea simptomelor PAS în această etapă este dificilă,
comportamentul părintelui alienator fiind subtil şi în general,
inconştient. Deşi afirmaţiile părintelui alienator sunt în general
sincere, imaginea lui despre celălalt părinte este compromisă şi poate
fi observată în comportament.
 Alienarea parentală

 Etapa II – moderată
 Părintele alienator intervine în relaţia copilului cu celălalt părinte, dar în
aparenţă va sprijini implicarea acestuia. Sunt cazuri în care programul
copilului este încărcat cu diverse activităţi şcolare sau sociale, care nu fac
decât să împiedice relaţionarea copilului cu celălalt părinte. Dacă celălalt
părinte obiectează, atunci părintele care are copilul în îngrijire consideră că
nu-i pasă de activităţile în care este implicat copilul!
   Părintele alienator interacţionează cu celălalt părinte într-un mod generator
de conflict, astfel încât relaţia acestuia cu copilul să se răcească. Copilul va
prezenta, în perioada de tranziţie, un grad de anxietate crescut, dar care se va
reduce treptat şi relaţia cu celălalt părinte va putea redeveni strânsă. Copilul
are o bună relaţie cu părintele alienator, astfel că va împărtăşi împreună cu
acesta convingerea că denigrarea celulalt părinte este justificată.
 Alienarea parentală

 Etapa III – severă

  părintele alienator ajunge la o adevărată „spălare a creierului”
copilului. Acesta este îndepărtat sistematic de părintele cu care
înainte a avut o relaţie satisfăcătoare. Aceşti copii vor afirma
frecvent că nu doresc să îl vadă sau să vorbească cu celălalt părinte.
      Un judecător canadian afirma: „ura nu este o emoţie ce apare
natural la copil. Ea trebuie să fie învăţată. Un părinte care îşi
învaţă copilul să-l urască pe celălalt părinte reprezintă un grav
pericol pentru sănătatea mentală a acestui copil”.
 Alienarea parentală

 Etapa III – severă

   În această etapă, ura copilului faţă de celălalt părinte are un aspect
fanatic, obsesiv. Din acest motiv părintele alienator nu mai e nevoie
să-l împiedice pe copil să aibă o relaţie cu celălalt părinte. Copilul
preia dorinţele, sentimentele, ura părintelui alienator şi o afirmă ca
fiindu-i proprie. El vede pe celălalt părinte şi familia acestuia întru
totul negativi şi îi este imposibil să îşi amintească orice sentiment
pozitiv faţă de aceştia.
      Copilul poate refuza întâlnirea cu celălalt părinte, poate face
declaraţii false de abuz, ameninţă cu fuga, cu sinuciderea sau chiar
cu crima dacă este forţat să aibă o relaţie cu celălalt părinte. Ura
părintelui alienator şi a copilului se bazează pe o ideaţie paranoidă,
putând ajunge până la nivelul unei folie a deux.
 Alienarea parentală

 Dr. Douglas Darnall – parintele alienator

psiholog SUA
1997
   Parental Alienation (PA - Alienare parentală) ca fiind
orice constelaţie de comportamente, conştiente sau
inconştiente, care ar putea evoca o perturbare a relaţiei
dintre copil şi părintele care nu deţine custodia sa.
 Alienarea parentală

 identifică trei tipuri de părinţi alienatori:

– Naiv
– Activ
– Obsesiv
 Alienarea parentală

 Părintele alienator Naiv

 are capacitatea de a separa propriile nevoi de cele ale copiilor.
 recunoaşte că este important pentru un copil să petreacă timp cu
celălalt părinte, pentru a-şi putea construi o relaţie bazată pe
dragoste.
 evită să facă din celălalt părinte ţinta supărărilor sale;
 se simte confortabil când copiii au o relaţie cu celălalt părinte şi cu
familia acestuia;
 respectă deciziile instanţei şi autoritatea acesteia;
 are abilitatea de a trece peste sentimentele negative şi a le lăsa să se
vindece, pentru a nu afecta relaţia copilului cu celălalt părinte;
 Alienarea parentală

 Părintele alienator Naiv

 are capacitatea de a fi flexibili şi a colabora cu celălalt părinte;

 îi pare rău când a acţionat într-un mod care a afectat relaţia
copilului cu celălalt părinte;
 acceptă ca celălalt părinte să participe la activităţile copilului;
 permite accesul celuilalt părinte la informaţiile medicale şi şcolare
despre copil.
 Alienarea parentală

 Părintele alienator Naiv

   este conştient că pot şi greşi, dar îşi iubeşte suficient copilul

pentru a face ca lucrurile să meargă cât mai bine.
 se concentrează pe ceea ce este bun pentru copil, fără a regreta, a
învinui pe alţii sau a se victimiza.
 Alienarea parentală

 Părintele alienator Activ

 aduce acuze celuilalt părinte în faţa copilului, mai degrabă datorită
impulsivităţii decât a dorinţei de a deteriora imaginea acestuia;
 după ce îi trece furia, realizează că a greşit şi încearcă să repare
durerea provocată copilului. În acele momente ei pot fi foarte atenţi
şi suportivi cu sentimentele copilului lor.
 reuşesc să facă diferenţa dintre nevoile lor şi cele ale copilului,
înţelegând dorinţa acestuia de a avea o relaţie cu celălalt părinte.
 acceptă faptul că copilul are propriile sentimente şi convingeri.
 pentru a păstra un climat armonios, copiii mai mari învaţă să nu-şi
mai exprime propriile sentimente şi opinii. Cei mai mici devin
confuzi şi vulnerabili la influenţa părintelui alienator.
 Alienarea parentală

 Părintele alienator Activ

  
   respectă autoritatea instanţei şi se conformează deciziilor
acesteia.
 poate fi rigid şi necooperan cu celalalt părinte.
 acceptă ajutorul specialiştilor atunci când ei sau copiii au
probleme pe care simt că nu le pot depăşi.
 sunt preocupaţi cu adevărat de starea de bine a copiilor lor după
divorţ.
 sentimentele lor negative sunt încă prezente, dar ei încearcă să le
depăşească.
 Alienarea parentală

 Părintele alienator Obsesiv

  
 este obsedat de distrugerea relaţiei copilului cu celălalt părinte;
 reuşeşte să inducă copilului propriile credinţe şi convingeri despre
celălalt părinte;
 copiii ajung să susţină exclusiv părerea părintelui alienator în loc de a-
şi exprima propriile sentimente, provenite din experienţa lor cu celălalt
părinte;
 copiii nu pot să explice motivele sentimentelor lor; acestea apar ca
fiind iraţionale.
 nimeni nu poate convinge părintele alienator de contrariul
convingerilor sale; oricine încearcă acest lucru este considerat duşman.
 Alienarea parentală

 Părintele alienator Obsesiv

 caută sprijinul altor membri ai familiei sau al grupului de prieteni,
care împart cu ei convingerea că este victimă a celuilalt părinte sau
chiar a sistemului;
 se consideră victimă a celuilalt părinte şi crede că orice ar face pentru
a „proteja” copilul este justificat;
 dorinţa sa este ca instanţa să ia o hotărâre de „pedepsire” a celuilalt
părinte, interzicând ca acesta să mai vadă copilul. Decizia instanţei ar
face ca părintele alienator să îşi confirme că a avut continuu dreptate;
 autoritatea instanţei nu îl intimidează;
 părintele alienator crede că trebuie să-şi „apere” copilul cu orice risc.
 Alienarea parentală

  Dr. William Bernet, 2010

 profesor de psihiatrie la Vanderbilt University School of
Medicine, expert în psihiatria copilului şi psihiatrie legală,
 alături de o serie de specialişti în sănătate mintală
din 11 ţări, printre care S.U.A., Canada şi multe din
statele europene, a definit
  Tulburarea de alienare parentală (Parental
Alienation Disorder – PAD)
 Propune includerea în DSM V
 Alienarea parentală

   Tulburarea de alienare parentală

 Criteriul A: un copil, de obicei aflat în situaţia în
care părinţi sunt angajaţi într-un divorţ cu grad
înalt de conflict, creează o alianţă cu unul dintre
părinţi (părintele preferat) şi respinge relaţia cu
celălalt părinte (părintele înstrăinat) fără a avea o
justificare legitimă.
 Simptomul principal este rezistenţa sau refuzul
copilului de a avea contact cu părintele înstrăinat. 
 Alienarea parentală

  Criteriul B
 Comportamentul copilului include o campanie
persistentă de denigrare a părintelui înstrăinat şi
lipsa sau absurditatea raţionamentului pentru care
acesta este respins.
 Alienarea parentală

   Criteriul C: semne clinice care apar frecvent în cadrul

acestei tulburări, mai ales atunci când aceasta atinge un
nivel moderat sau sever:
 Lipsa de ambivalenţă – se referă la convingerea copilului
că părintele înstrăinat este întrutotul rău iar părintele
preferat este întrutotul bun;
 Fenomenul „liber-cugetător” – copilul consideră că
decizia de a respinge părintele îi aparţine în totalitate şi că
nu este influenţat de către părintele preferat;
 Alienarea parentală

   Sprijinul necondiţionat – copilul ia automat partea

părintelui preferat în cazul unui dezacord;
 Copilul poate prezenta o desconsiderare pentru
sentimentele părintelui înstrăinat şi o lipsă a
sentimentului de vinovăţie faţă de acesta;
 Copilul poate expune scenarii preluate de la părintele
preferat, identice cu cele declarate de acesta;
 Animozitatea copilului faţă de părintele înstrăinat se
poate extinde şi la familia acestuia.
 Alienarea parentală

    Criteriul D
 Diagnosticul de Tulburare de alienare parentală nu se
stabileşte atunci când refuzul copilului de a avea contact
cu părintele respins este justificat, de exemplu în cazul în
care copilul a fost neglijat sau abuzat de acel părinte.
 Alienarea parentală

   Tulburarea  poate fi uşoară, moderată sau severă.

 PAD uşoară: copilul poate refuza contactul cu părintele
înstrăinat, dar atunci când sunt împreună se bucură de o
bună relaţie cu acesta.
 Copilul poate avea o relaţionare bună, puternică cu
ambii părinţi, chiar dacă afirmă critici la adresa părintelui
înstrăinat.
 Alienarea parentală

 PAD moderată: copilul poate refuza contactul cu părintele

înstrăinat şi să continue să îl critice şi să se plângă de acesta
chiar şi în perioada de vizitare.  Copilul poate avea o relaţie
uşor sau moderat patologică cu părintele preferat.
     PAD severă: copilul refuză cu putere întâlnirea, se poate
ascunde sau fugi de părintele înstrăinat. Comportamentul
copilului este determinat de convingerea falsă că părintele
înstrăinat este rău, periculos sau lipsit de valoare. Copilul are
de obicei o relaţie patologică cu părintele preferat, uneori
împărtăşind cu acesta o viziune paranoidă asupra lumii.
 Alienarea parentală

   Tulburarea de alienare parentală

 PAD poate fi cauza pentru falsele acuze de abuz sexual
împotriva părintelui înstrăinat.
 Părintele preferat poate ajunge la litigii, mergând până la
abuz de drept.
 Părintele preferat poate încălca hotărârile judecătoreşti care
nu sunt pe placul său.
 Deseori, la părinţii alienatori se pot observa tulburări
psihice:  tulburare de personalitate narcisică sau borderline,
experienţe psihotraumatice în copilărie, trăsături paranoide.
 Alienarea parentală

   Tulburarea de alienare parentală

  Părintele înstrăinat poate manifesta o serie de
comportamente care pot influenţa sau contribui la
declanşarea tulburării: lipsa de căldură şi implicare,
abilităţi parentale deficitare, lipsa de timp dedicat
activităţilor cu copilul.
 Cu toate acestea, intensitatea şi durata respingerii de către
copil nu este nici pe departe proporţională cu carenţele
minore şi slăbiciunea abilităţilor parentale ale părintelui
înstrăinat. 
 Alienarea parentală

   Tulburarea de alienare parentală

  În cazul în care copilul a fost abuzat, neglijat sau
respins de către părintele care nu a obţinut custodia sau de
partenerul actual al acestuia, ostilitatea copilului poate fi
justificată şi este de înţeles că acel copil refuză să viziteze
locuinţa acelui părinte.
 Dacă abuzul este motivul pentru care copilul refuză să-şi
viziteze părintele, va fi pus diagnosticul de abuz fizic sau
sexual asupra copilului şi nu de Tulburare de alienare
parentală. 
 Alienarea parentală

 Alienarea parentală a stârnit multe controverse în

lumea ştiinţifică.
 Asociaţia Psihologilor Americani (American
Psychological Association) nu a precizat până în
prezent o poziţie oficială, nici pro, nici contra.
 Cu toate acestea, PAS, PA şi PAD au fost
acceptate de mulţi profesionişti şi de multe
instanţe din SUA, Canada, Australia şi Europa,
incluzând CEDO şi instanţele din România.
 Consecinţele
abuzului şi neglijării
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Consecinţele abuzului şi neglijării depind de

mai multe variabile:
– tipul de abuz;
– vârsta copilului în momentul comiterii abuzului;
– nivelul de comprehensiune al victimei;
– suportul post-abuz pe care îl primeşte de la reţeaua
socială;
– caracteristicile personale ale victimei
(vulnerabilitate, rezistenţă la stres);
– caracteristicile abuzului.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Consecinţele abuzului şi neglijării –

pe termen lung
 tulburări de relaţionare, adaptare şi integrare socială
(dificultăţi de adaptare profesională, incapacitate de
constituire a unui cuplu stabil, neconflictual);
 tulburări în sfera afectivă (impulsivitate, irascibilitate,
violenţă; izolare socială; neîncredere în sine şi în
ceilalţi; labilitate emoţională; autoculpabilizare;
anxietate conjuncturală, legată de persoane, situaţii şi
fapte care au caracterizat situaţia de abuz);
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Consecinţele abuzului şi neglijării

 comportament autoagresiv (tentative siucidare,
comportament autodistructiv, consum exagerat de alcool
sau substanţe psihoactive);
 comportament agresiv faţă de alte persoane (agresivitate
verbală sau acte violente propriu-zise);
 perpetuarea comportamentului abuzator;
 disfuncţii în sfera sexuală (hipersexualitate, respingerea
actului sexual sau tulburări în alegerea partenerului
sexual, care pot merge până la pedofilie sau
homosexualitate);
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Semnele şi simptomele ce apar imediat după

producerea abuzului sunt de tip
 somatic şi
 emoţional.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 examenul somatic
– subdezvoltare,
– diferite leziuni diseminate pe mai multe părţi ale
corpului sau numeroase leziuni traumatice de
diferite stadii de vechime
– copilul poate avea vânătăi, zgârieturi, urme vizibile
de arsuri, muşcături sau leziuni interne şi fracturi,
îndeosebi la nivelul coastelor şi oaselor lungi.
– în cazul abuzului sexual apar traume ale zonei
genitale sau rectale, boli venerice, sarcină.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 examenul psihic - obiective

– simptome generale
- anxietate, depresie, furie
- stres posttraumatic
- simptome PTSD
- disociere
- comportament sexual
- tendinţa la suicid
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Metode de evaluare
– interviu
– clinic
– (semi)structurat
– psihometrice
– teste generale
– teste specifice
– proiective
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Probleme întâmpinate
– copil - disimulare
– teama de consecinţe asupra abuzatorului
– efect al traumei
– copil - suprasimulare
– dorinţa de a pedepsi abuzatorul, alte avantaje
– părinte – subestimarea simptomelor copilului
– vină, negare
– părinte – supra-estimarea simptomelor copilului
– pedepsirea abuzatorului, avantaje
 Abuzul şi neglijarea copilului
 Teste generale
– KID-SCID – Interviul Clinic Structurat pentru DSM-
IV, versiunea pentru Copii;
– Instrumentul este proiectat pentru a genera diagnostice
psihiatrice conform Manualului de Diagnostic şi
Statistică a Tulburărilor Mentale, care are la bază
varianta pentru adulţi a SCID.
– Conţine module pentru Tulburările de Comportament
Disruptiv, Episoadele Afective şi Psihotice, Tulburările
Afective şi Psihotice, Tulburările Anxioase, Tulburările
în Legătură cu Alcoolul şi Substanţele şi Tulburările de
Adaptare
ASEBA - Sistemul Achenbach al
Evaluării Bazate Empiric

 cuprinde un set de chestionare pentru

evaluarea competenţelor, a funcţionării
adaptative şi a problemelor copiilor şi
adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 6 și
18 ani;
 ASEBA - Sistemul Achenbach al
Evaluării Bazate Empiric
 categorii de probleme: Anxietate / Depresie,
Însingurare / Depresie, Acuze somatice, Probleme
de relaţionare socială, Probleme de gândire,
Probleme de atenţie, Neatenţie, Hiperactivitate /
Impulsivitate, Comportament de încălcare a
regulilor, Comportament Agresiv;
 tulburări psihice: tulburări afective și anxioase,
tulburări somatice, ADHD, tulburări de tip
opoziţionist și de conduită.
 CDI – Child Depression
Inventory; 7-17 ani
 Parametrii urmăriţi de CDI : tulburarea de
dispoziţie, dificultăţile în relaţiile interpersonale,
sentimentele de ineficienţă, lipsa de plăcere,
autodevalorizarea, tulburările vegetative.
 Pot fi identificate comportamente de izolare sau
retragere, distorsiuni ale imaginii corporale,
importante în cazurile de desfigurare consecutivă
unui abuz fizic.
 MASC – Multidimensional Anxiety
Scale for Children
8 - 19 ;
 Scala Multidimensională de Anxietate pentru Copii -
evaluează dimensiunile majore ale anxietăţii la copii şi
adolescenţi.
 Constă în 39 de itemi distribuiţi în
 patru scale de bază – Simptome Fizice, Evitarea
Lezării, Anxietate Socială şi Separare – Panică ;
 doi indici majori – Indicele Tulburărilor Anxioase şi
Indicele de Inconsistenţă
 STAI – State-Trait Anxiety
Inventory, Form for Children
 evaluarea anxietății pe modelul stare-
trăsătură, la copii 9-12 ani;
 Chestionarul este compus din scale
separate, de auto-evaluare, care măsoară
două fațete distincte ale anxietății:
anxietatea ca stare (S-Anxiety) și anxietatea
ca trăsătură (T-Anxiety).
 Teste proiective

 Testul Arborelui;
 Testul Persoanei;
 Desenul familiei;
 Tehnici de completare de fraze;
 Testul fabulelor;
 Testul de Apercepţie pentru Copii – CAT ;
 Testul Rorschach.
 Abuzul şi neglijarea copilului

 Teste specifice
– TSCC - Trauma Symptom Checklist for Children
– este un raport auto-administrat ce măsoară
distresul post-traumatic şi simptomatologia
asociată.
– TSCYC - Trauma Symptom Checklist for Young
Children
– CSBI – Child Sexual Behavior Inventory
Abuzul şi neglijarea copilului

Mulţumesc
pentru atenţie!

Psih. MA drd. Armand Veleanovici, 2011