ANEXA 1 Poienița cu emoții

Poveste terapeutică
(Recunoaștrea și gestionarea emoțiilor)

Noaptea era pe sfârșite, iar stelele străluceau din ce în ce mai puțin. Niciun sunet nu tulbura
împrejurimile. În poieniță era liniște, semn că toată lumea încă dormea. Încet, încet, pe cer apăru Soarele
Vesel, care îmbrățișa cu razele sale calde și binecuvântate toată poienița. Ziua care începea avea să fie
însorită și plăcută.
-Bună dimineața, Soare Vesel! Ce zi minunată!
-Bună dimineața! Dar cine ești?
-Sunt eu, Zâna Bucuroasă. M-am trezit de dimineață și mă bucur de frumusețea poieniței noastre
dragi. În curând vor sosi și prietenele mele. Astăzi vrem să ne jucăm și să dansăm împreună. Sunt atât de
fericită!
-Un plan excelent! Să aveți o zi minunată!
-Mulțumim, Soare Vesel! Ne vom bucura de razele tale calde.
-Bună dimineața, Zână Bucuroasă!
-Bună și ție, Zână Tristă! Ești bine, draga mea?
-Nu prea! Sunt foarte tristă pentru că tati a plecat iar și o să-l mai văd peste două luni. Îmi va fi tare
dor de el.
-Scumpa mea prietenă, știu că ești tristă… Dar trebuie să ai răbdare. Ce ți-a zis tati înainte să
plece?
-Mi-a spus că mă iubește și se va gândi tot timpul la mine. Și că mă va îmbrățișa mami de fiecare
dată când voi avea nevoie.
-Vezi? Chiar dacă acum ești tristă, noi, prietenele tale, vom fi alături de tine și timpul va trece mai
repede până la reîntâlnirea cu tatăl tău.
-Mulțumesc! Ești o prietenă atât de bună! Mereu când vorbesc cu tine sau cu mami mă înveselesc.
Deodată se auzi un fâșâit…fâș, fâș!
-Cine este acolo? întrebară cele două zâne.
-Eu, fetelor…Zâna Timidă.
-Vino alături de noi! Te așteptăm.
-Știți că eu nu prea am curaj să vorbesc. Poate era mai bine să mai stau puțin acasă.
-Nu, draga noastră! Astăzi vom petrece o zi minunată împreună. Cum să stai în casă? Fii mai
îndrăzneață și vei vedea cât de bine îți va fi în tot ceea ce faci.
-Bine, fetelor! spuse Zâna Timidă. Vă promit că voi fi mai curajoasă! Când sunteți alături de mine
totul pare mai ușor și mai plăcut.
 -Cine mai lipsește oare?
-Eu lipseam!!! Era nici să nu mai vin azi! Ufff!
Aceasta era Zâna Furioasă.
-Dar ce s-a întâmplat, scumpa noastră prietenă?
-Sunt foarte nervoasă! Mama iar mi-a zis să mă spăl pe ochi și pe dinți și să mai fac și patul. În
fiecare zi aceeași poveste!
-Draga noastră, dar toate facem aceste lucruri când ne trezim. Mama ta îți vrea doar binele. O zână
atât de frumoasă ca tine trebuie să fie îngrijită și ordonată.
-Daaa…cred că aveți dreptate. Așa mă enervez mereu. Am cam exagerat. Ce bine este să vorbesc
cu voi! Când o să ajung acasă îi voi cere scuze mamei și de acum voi fi mai calmă și mă voi spăla fără să
îmi mai spună ea. Doar știu că mă iubește!
-Zânelooor! Zânelooor! (în șoaptă)
-Strigă cineva?
-Da, sunt eu, Zâna Speriată.
-Vino aici, draga noastră.
-Nu pot, mi-e frică!
-De ce ți-e frică?
-Păi, păi am vrut să vin, dar am văzut cum se mișcă ceva sub frunza aceea mare și sunt
înspăimântată!
-Care frunză? Aceasta? Hai, vino! Ne uităm împreună la ce este acolo, spuse Zâna Bucuriei. Ha-
ha-ha! Drăguța mea, aici sunt doar niște furnicuțe care muncesc de zor să strângă mâncărică pentru la
iarnă. Uită-te la ele, sunt chiar drăguțe.
-Daaa, ai dreptate! Mi-a fost frică degeaba. Ufff, ce bine este aici, cu voi!
-Da, dragile mele! De aceea există prieteni adevărați. Să vorbim împreună despre bucuriile și
fricile noastre, despre ce ne supără și apoi să rezolvăm toate problemele.
În Poienița cu Emoții veniseră toate zânele prietene: Zâna Bucuroasă, Zâna Tristă, Zâna
Timidă, Zâna Furioasă și Zâna Speriată. Ele s-au jucat și au petrecut o zi minunată împreună, printre
flori și sub razele calde ale soarelui, o zi a prieteniei și a fericirii. Și au fost cu atât mai mulțumite pentru
că au primit în dar de la copiii de la Grupa mică „Albinuțele” fluturași veseli care zboară prin poieniță și
flori parfumate și viu colorate care să le aducă bucurie în suflet.