Măgăruşul Mariei si fuga din Egipt

după Gunhild Sehlin

Pe Pământul sfânt al Nazaretului trăia odată demult, demult, un măgăruş.

Acest măgăruş era cu totul altfel decât ceilalţi. Pe cât erau de curaţi şi
harnici ceilalţi, pe atât de murdar şi leneş era el. Dar el avea totuşi
mersul cel mai graţios dintre toţi, iar capul şi-l ţinea cel mai sus. Seara
când deja toate animalele erau în grajdurile lor, stăpânii le curăţau, le
periau până când la strălucea blăniţa asemenea mătăsii . Stăpânul celui
mai leneş măgăruş era cel mai bogat om din Nazaret. Însă slujitorul, pe
nume Simion , nu-i îngrijea animalele cum se cuvine, şi de aceea
sărmanul măgăruş era întotdeauna murdar şi dezordonat. Una din
datoriile lui Simion era să aducă apă de la fântână. Şi în fiecare
dimineaţă, deşi nu-i plăcea, punea burdufurile pe spinarea măgarilor şi
pornea spre fântână. Într-o dimineaţă, Simion şi măgăruşii lui se întâlniră
cu o femeie tânără pe care o chema Maria. Cu oala de apă pe cap, ea
tocmai se pornise spre casă, şi cum văzuse măgăruşul cel leneş spuse:
“-Ce măgăruş frumos! Păcat că este aşa de murdar!” Se opri o clipă şi îl
mângâie pe măgăruş la rădăcina urechii .
“-Ce sentiment ciudat!”se gândea măgăruşul. Sărmanul animal nu-şi
amintea vreodată să-l fi mângâiat cineva. Şi de atunci abia aştepta să o
întâlnească pe Maria, căci ea avea întotdeauna o vorbă frumoasă pentru
el. Dacă nu o întâlnea în vreo zi pe Maria la fântână, ştia că se
întâmplase ceva şi întârzia. Atunci se oprea şi nu se urnea din loc nici
bătut, nici lovit, până când nu apărea Maria ca să-l mângâie şi să-i
spună vorbe frumoase .
Într-o zi, o piatră ascuţită răni piciorul măgăruşului, iar acesta începu să
şchioapete. A doua zi Maria, observând, îi spuse măgăruşului :
“-Arată-mi piciorul !” Plin de încredere îşi ridică piciorul, şi Maria îi
scoase piatra din copită. Acum măgăruşul umbla dinnou ca înainte. Maria
locuia în sat împreună cu soţul ei, Iosif. Venind spre casă cu greu, se opri
să se odihnească. Iosif o întâmpină şi o ajută să ducă în casă apa și
atunci îşi dădu seama cât de greu este să facă toată acestă treabă. Deşi
nu avea mulţi bani, din munca lui de dulgher adunase nişte bani cu care
se hotărâ să cumpere un Măgăruş care să o ajute pe Maria la treburile

1
casnice. Se duse la cel mai bobat om din sat, căci el avea mai multe
animale. Pentru câţi bani avea, omul bogat i-a vândut lui Iosif cel mai
leneş şi murdar măgar, căci era ruşinea grajdului. Luându-l din grajd,
măgăruşul se gândi că-i prea târziu să mai pornească la muncă şi se
proţăpi în loc, căci nu avea nici un gând s-o pornească la drum. El nu
înţelegea unde vrea să-l ducă acest om străin. Când totuşi se urni din loc,
o porni în fugă pe scări pentru al supăra pe noul stăpân. Însă Iosif nu se
enervă, ci îi vorbea frumos până ajunseră acasă. Maria când l-a văzut a
strigat de bucurie:
“- Acesta-i măgăruşul de care ţi-am povestit ! Este un măgăruş deosebit.
Nu ai observat ce privire înteligentă are? Lenevia este doar un obicei
prost. Ţinuta lui, mersul lui graţios şi sigur, ne arată că este un animal
curat şi nobil. Nu este vina lui că nu a fost îngrijit“
Maria îl curăţă, îl perie până îi făcu blăniţa ca o mătase fină. Apoi îl duse
în grajd unde îi dădu-se fân proaspăt, frumos mirositor. Animalele din
grajd începuseră să-i vorbească:
” -Demult te aşteptam să vii, să o ajuţi pe Maria!” Toate animalele se
purtau frumos cu el, şi atunci măgăruşul îşi spuse hotărât că va rămâne
pentru totdeauna la Maria în grajd.
A doua zi, Maria plecă cu el la fântână şi toate femeile îl lăudau, căci era
curat şi frumos. Măgăruşul mergea graţios de parcă ar fi fost al unei
regine. Cu ajutorul lui, Maria îşi isprăvise treaba mult mai repede şi uşor.
Apoi, lăsă măgăruşul la păşunat alături de celelalte animale, de la care
află marea taină. Animalele din grajdul Mariei ştiau că Ea va naşte un
copilaş, un băieţel. Abia aşteptau să se joace cu El la râu şi să alerge pe
păşune. Când auzi această veste , măgăruşul săltă de bucurie alături de
celelalte animale. Deodată toate animalele săriră şi ţipară : “-Şarpele!” .
Dar şarpele le spuse că Fiul Mariei se va juca şi cu şerpii şi cu animalele
sălbatice pe care le va îmblânzi, căci în grădina Mariei nu există vreun
animal care să pricinuiască rău cuiva.
În acea vreme, Împăratul a hotărât ca toţi oamenii să se întoarcă în
locurile din care se trăgeau. Familia lui Iosif era chiar din neamul lui
David din Betlehem. Într-acolo trebuiau să meargă, deşi era foarte
departe. La început, Maria se îngrijoră,dar gândul că va pleca înpreună
cu măgăruşul cel isteţ, o mai linişti. Se apucă să adune câteva lucruşoare
ale copilaşului, haine şi pături groase, multă mâncare pentru drum, căci

2
plecau foarte departe. Animalele s-au îngrijorat şi ele, căci în curând va
trebui să nască Maria. Însă măgăruşul le linişti pe toate, spunându-le că
va merge cu mare grijă pentru ca să nu păţească ceva copilaşul. Apoi
Maria spuse animalelor că se vor întoarce în curând. Animalele din grajd
și-au luat rămas bun, rămânând în grija surorii lui Iosif. Şi astfel, Iosif,
Maria şi măgăruşul şi-au început lunga călatorie spre Betlehem.