Fabulistica

românească
Faureanu Cristina
 Cuprins

1. Introducere;
2. Trăsăturile fabulei;
3. Alexandru Donici- ,,cuib de-nțelepciune”;
4. Ion Heliade Rădulescu;
5. Grigore Alexandrescu;
6. Gheorge Asachi;
7. Anton Pann;
8. Bibliografie.
 Introducere

Fabula este opera epică în

versuri sau în proză, în care
autorul, prin intermediul
personajelor – animale, lucruri,
plante – puse în situații
omenești și având trăsături
specifice oamenilor,
satirizează (critică,
ridiculizează) greșeli și
defecte, cu scopul de a le
îndrepta.
 Trăsături:
• fabula are, de regulă, două părți: partea narativă, care cuprinde
povestirea alegorică (alegoria este procedeul artistic dominant prin
care animalele, păsările sau obiectele personificate vorbesc,
acționează și gândesc ca oamenii) a faptelor și partea finală, morala
(învățătura) care se desprinde direct sau indirect din text;
• este scrisă într-o formă simplă, accesibilă;
• personajele sunt puține, ele întruchipează tipuri umane (personajele
care, de regulă sunt animale, se comportă ca și oamenii, criticânduli-se
anumite defecte, cu scopul de a le îndrepta);
• figura de stil dominantă este personificarea (figură de stil prin care
se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri
omenești);
• atitudinea autorului față de personaje este ironică;
• rol dominant are dialogul, care conferă textului aspectul unei
scenete, acesta interferând (suprapunându-se) cu narațiunea
(povestirea).
 Fabula românească și-a luat un tot mai mare avânt de-a lungul
istoriei, condiționată fiind fie de realitățile vremii, fie de coloritul
social tot mai vivace. Cert este că această specie a reușit să adune
sub umbrela sa cei mai renumiți și mai atenți condeieri ai criticii
umane. Continuând șirul oamenilor faimoși care au reinventat, au
luminat fabula românească, a venit rândul lui Alecu Donici (1806 –
1865), fabulistul din Basarabia care a fost numit, de către Mihai
Eminescu, „cuib de-nțelepciune”.

Devenit în timp, mare exponent pentru fabula românească,

Alecu Donici va debuta literar cu traduceri din Alexandr Sergheevici
Pușkin și Ivan Andreievici Krâlov, fiind menționat în 1835 drept
traducător în revista moscovită „Teleskop”.

Despre Alecu Donici se va spune că reușea să observe cele mai

ascunse metehne ale firii umane, iar fabulele sale, inspirate cu
precădere din traduceri ale lucrărilor lui Ivan Andreievici Krâlov,
poartă nu doar conotația uzuală a acestor opere, ci per a contrario,
merg pe maniera parabolelor, cu morală adaptată direct de autor
după bunul său plac. Probabil acel curaj cu care figurile literaturii
ruse jonglau, l-a inspirat pe Donici să iasă dincolo de tiparele cu care
era obișnuită fabula românească.
În anii 1840, respectiv și 1842 editează, în două ediții succesive,
volumul „Fabule”, conținând opere proprii și traduceri din
patrimoniul fabulistic universal. Astfel, cele două ediții îi vor
aduce faima încă în timpul vieții, consacrându-l drept un autor
tenace, căruia nu îi scapă cele mai atente detalii ale caracterului
uman. În portofoliul său se numără titluri de mare impact literar,
precum sunt: Antereul lui Arvinte, Musca la arat, Racul, broasca
și știuca, Doi cîini.

Este important să observăm cum Alecu Donici a reușit să

conserve limbajul popular românesc din Basarabia, îmbinând
caracterele specifice omului cu întruchipări de animale, clădind
astfel o barieră între realitate și morală. Un astfel de exemplu
este fabula „Vulturul și paingul” (n.r. paing – păianjen,
regionalism din zona moldavă):
Pin nouri, vulturu, spre muntele Ceahlău,
– Să-ţi spun adevărat,
Întinsă zborul său.
Paingul au răspuns,
Pe cea mai naltă stâncă a lui, el se așază
Pe coadă-ţi am venit,
Și lumea dedesupt privind se desfătează.
Tu însuţi m-ai adus;
Un șir de munți măreți, Moldova de o parte;
Cu-a mea putere, eu nici aş fi îndrăznit,
A ei câmpii, păduri; a ei frumoase sate!
Iar de acum nu am de tine trebuinţă.
Și ape: Bistrița, Moldova și Siret,
Aici, statornica să-mi fac vreau locuinţă!
Pe șăsuri vesele, se văd curgând încet.
El bine n-au sfârşit şi un vârtej de vânt,
– Să fie lăudat al tău, o, Joe! nume,
Cu mreaja lui cu tot, îl suflă la pământ.
Pentru aripele ce tu mi-ai înzestrat;
Cum socotiţi şi dumneavoastră;
Cu care mă ridic la înălţimea lumei,
Dar eu gândesc că-n lumea noastră,
Pe unde nimene a fi n-au cutezat!
Sunt mulţi asemene ca şi paingul meu,
Aceste vulturul rosteşte bucuros.
Ce fără ostenele se trag în sus mereu,
– Da’ ştii, prietene, că eşti lăudăros!
De coada unui mare;
Paingul de pe muşchi atunce îi răspunde.
Şi cărora le pare
Dar uită-te de vezi: şi eu sunt oare unde?
Că singuri vrednicesc şi că li s-au căzut;
Se uită vulturul şi vede, înadins,
Când spre căderea lor
Paingul lângă el, cum mreaja a întins.
Nu trebuie mai mult,
– De unde te-ai luat?
Decât un vântişor.
Întreabă el mirat.
Şi cum te-ai târâit?
Fabula ,,Vulturul și paingul”
 Poeţii români din prima jumătate a secolului al XIX-lea au
fost atraşi de specia literară a fabulei, prin resursele de
plasticitate corosivă pe care fabula le întreţine, dar şi prin
caracterul aluziv, mascat al realităţilor negative supuse
caricaturizării. Activitatea de fabulist a lui Heliade Rădulescu nu
trebuie ignorată, pentru că în creaţiile de acest tip ni se
revelează o altă faţă a personalităţii sale creatoare.
Dacă în poezii, în încercările de epopee avem de a face cu un
poet grav, meditativ, interesat de dezlegarea tainelor şi legilor
universului, gata să surprindă în versul său rotirea astrelor şi
panorama civilizaţiilor, în fabule aflăm un scriitor înzestrat cu
vervă satirică, atent cu deosebire la întocmirile nefericite ale
lumii, la defectele semenilor săi, un spirit polemic, pentru care
orice carenţă umană este o provocare, un impuls în direcţia
satirei.
Cum observă Ioana Em. Petrescu, „pentru Heliade nu există
fapte indiferente sau accidentale; există numai Ideea, care se
manifestă plenar în acţiunea sublimă sau care este martirizată
în acţiunea distructivă.
De aici alternanţa tonului heliadesc între epopeic şi
satiric, între sublim şi caricatural”. Spirit pasional, adesea
contradictoriu, care trăieşte cu patimă ideile, Heliade
este un creator în permanenţă implicat în fapta culturală
ori în literatură. Ca fabulist, Heliade e înzestrat cu spirit
caustic, ironia sa travestindu-se de cele mai multe ori în
sarcasm, în timp ce oralitatea stilului conferă textului
naturaleţe, fluenţă, un ton degajat, lipsă de constrângere
a frazării. Muştele şi albinele, de pildă, reprezintă o satiră
ascuţită la adresa veleitarilor şi a pseudovalorilor sociale,
a impostorilor care asemeni muştelor se socot utili,
dispreţuind „albinele”, adică acele făpturi care cu
adevărat sunt folositoare societăţii. În fabula Un muieroi
şi o femeie satira îl vizează pe C.A. Rosetti (muieroiul),
prototipul politicianului liberal, în timp ce autorul se
ipostaziază pe sine sub chipul „femeii”. Fabula debutează
cu o introducere a autorului, din care răzbat unele
accente satirice ce prefigurează desfăşurarea intrigii
(„Când e vorba să vorbiţi / De princip şi de idee, /
Ascultaţi să auziţi”).
Fabula lui Heliade Rădulescu se caracterizează,
dincolo de anecdotică, de gestica personajelor
ori de trăsăturile caricaturizate ale acestora,
printr-o vervă lingvistică deosebită, printr-un
şuvoi de cuvinte, de imagini şi de ritmuri ce se
întretaie, se împletesc pentru a contura
spectacolul cât mai veridic al imposturii şi
demagogiei întrupate în făptura omenească.
Carenţa morală cheamă după sine, în viziunea
lui Heliade, sancţiunea etică drastică, satira
nedisimulată, condamnarea promptă. Aceasta e
şi semnificaţia ultimă a fabulei lui Heliade,
scriitor satiric de o plasticitate a limbajului
indiscutabilă.
Motto: „Pentru întâia oară un veritabil poet român pătrundea
cu fantezia în spaţiul cosmic, îmbrăţişa cu gândul toate
regnurile, punând întrebări asupra cauzelor, având fiorul
imensităţii şi raţionalităţii universului”. 
(George Călinescu despre Grigore Alexandrescu) Genezafabulelor (între ele câteva capodopere
ale genului:Boul şi viţelul, Câinele şi căţelul,
Toporul şi pădurea, Oglindele, Vulpea
liberală)trebuie raportată, de asemenea, la
racilele vieţii sociale şi, mai ales, politice ale
vremii, devenite ţinte de atac pentru un
observator, realist şi critic, al
contemporaneităţii. Sub scutul limbajului
esopic, sunt denunţate mereu parvenitismul,
demagogia, trădarea, ipocrizia, semnalmente
morale ale unei epoci şi societăţi caracterizate
de cameleonismul politic şi de amestecul
strident de tiranie şi aparentă libertate.
 Observator realist în punctul de plecare,
fabulistul este în fond un moralist clasic. La fel
ca la modelele sale (La Fontaine, Voltaire,
Krâlov), nu se urmăreşte studiul unor caractere,
ci o imagine-emblemă a defectului moral
personificat de tipologia realizată printr-o
convenţie animalieră. Efectele sunt scoase din
chiar investirea personajelor-animale cu
atitudini umane adecvate. Fiecare personaj are
fizionomia sa distinctă;felul de a vorbi, tonul,
gestica sunt semnele categoriei morale,
dialogurile sunt vii şi de mare verosimilitate şi
nici un detaliu nu e întâmplător sau inutil.
Este ultimul fabulist autentic din literatura
română, scriind circa 40 de fabule, în care
adevărul este mascat, din cauza cenzurii
autorităților.
Motto: ,,Anton Pann scrie pentru popor, pe care-l face să râdă
și să plângă și căruia îi vorbește limba: Nu e instruit, dar e
original; își caută subiectele în jurul casei, și nu în jurul lumii”
Dimitrie Bolintineanu.

Fiind culegător profesionist de folclor românesc, Anton Pann a

continuat să strângă bijuteriile culturii naționale, grupându-le în
următoarele sale culegeri: O șezătoare la țară sau Povestea lui Moș
Alba (1851-1852) și, desigur, ultimul, dar nu și cel de pe urmă,
volumul Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea (1853), carte care poartă
o puternică influență din folclorul turcesc.
 Bibliografie

https://matricea.ro/istorie-fabula-romaneasca-episodul-iii-gheorghe-asachi-fondator-prima-
institutie-de-invatamant-superior-din-moldova-primul-ziar-romanesc-iasi/
https://matricea.ro/istoria-fabulei-romanesti-episodul-iv-anton-pann-folclorul-si-fabula-romaneasca-
muzica-biserica/
https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2017/01/04/scriitorul-ion-heliade-radulescu-215-ani-de-la-
nastere/
https://www.referatele.com/referate/noi/romana/fabule--grup-de-poezii-de-grigore-alexandrescu42
7.php
https://ro.wikipedia.org/wiki/Alecu_Donici
issu