Floare Albastră

de Mihai Eminescu

 Iar te-ai cufundat în stele Şi de-a soarelui căldură

Şi în nori şi-n ceruri nalte? Voi fi roşie ca mărul,
De nu m-ai uita încalte, Mi-oi desface de-aur părul,
Sufletul vieţii mele. Să-ţi astup cu dânsul gura.

În zadar râuri în soare De mi-i da o sărutare,

Grămădeşti-n a ta gândire Nime-n lume n-a s-o ştie,
Şi câmpiile asire Căci va fi sub pălărie -
Şi întunecata mare; Ş-apoi cine treabă are!

Piramidele-nvechite Când prin crengi s-a fi ivit

Urcă-n cer vârful lor mare - Luna-n noaptea cea de vară,
Nu căta în depărtare Mi-i ţinea de subsuoară,
Fericirea ta, iubite! Te-oi ţinea de după gât.

Astfel zise mititica, Pe cărare-n bolţi de frunze,

Dulce netezindu-mi părul. Apucând spre sat în vale,
Ah! ea spuse adevărul; Ne-om da sărutări pe cale,
Eu am râs, n-am zis nimica. Dulci ca florile ascunse.

- Hai în codrul cu verdeaţă, Şi sosind l-al porţii prag,

Und-izvoare plâng în vale, Vom vorbi-n întunecime:
Stânca stă să se prăvale Grija noastră n-aib-o nime,
În prăpastia măreaţă. Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?

Acolo-n ochi de pădure, Înc-o gură - şi dispare...

Lângă balta cea senină Ca un stâlp eu stam în lună!
Şi sub trestia cea lină Ce frumoasă, ce nebună
Vom şedea în foi de mure. E albastra-mi, dulce floare!

Şi mi-i spune-atunci poveşti Şi te-ai dus, dulce minune,

Şi minciuni cu-a ta guriţă, Ş-a murit iubirea noastră -
Eu pe-un fir de romaniţă Floare-albastră! floare-albastră!...
Voi cerca de mă iubeşti. Totuşi este trist în lume!
I.NOȚIUNI TEORETICE
 ROMANTISMUL = curent literar care apare în Europa,începând cu a doua jumătate a secolului XIX,ca o reacție
împotriva clasicismului
 TRĂSĂTURI ALE ROMANTISMULUI:
1.Fascinația misterelor
2.Evadarea din realitate în lumea visului și a imaginației
3.Personajele sunt eroi excepționali aflalți în situații limită
4.În conflictul dintre pasiune și datorie învinge întodeauna pasiunea
5.Trecutul este considerat superior prezentului
6.Imaginația,fantezia creatoare și originalitatea sunt apreciate
7.Sunt anulate regulile stricte ale clasicismului,iar într-o creație pot fii îmbinate multiple specii lirice
8.Teme preferate :IUBIREA,NATURA,TRECEREA TIMPULUI,ISTORIA,INSPIRAȚIA FOLCLORICĂ

II.SEMNIFICAȚIA TITLULUI
 Poezia FLOARE ALBASTRĂ a fost scrisă de MIHAI EMINESCU în anul 1872,urmând să fie publicată un an mai târziu
(1873) în revista CONVORBIRI LITERARE a societății cultural-literare Junimea
 Poezia este considerată nucleul romantisumului eminescean, titlul însuși fiind un motiv literar specific acestui curent
literar
 EMINESCU preia acest motiv litearar de la alți scriitori reprezentativi ai romantismului : germanul NOVALIS și
italianul LEOPARDI – pentu ambii FLOAREA ALBASTRĂ reprezintă idealul de fericire și de iubire pură
 De asemnea , FLOAREA ALBASTĂ poate fi ascoiată și cu floarea-de-nu-mă-uita, care în mitologia populară
românească reprezintă amintirea unei iubiri care nu moare niciodată , atâta timp cât e păstrată în suflet
 altă semnificație posibilă a titlului,care poate servi drept cheie de lectură se referă la interpretările celor două
cuvinte care alcătuiesc titlul:
1.FLOARE = substantivul comun reprezintă un simbol vegetal al vieții și al frumosului, reprezentând ipostza feminină, .
. care dorește împlinirea prin iubire
2.ALBASTRĂ = adjectivul care determină substantivul FLOARE reprezintă un simbol cromatic al absolutului , al idealului
. pe care omul de geniu , ipostaza masculină urmărește să îl atingă prin cunoaștere

III.TEME VALORIFICATE
 Poezia face legătura între etapa de tinerețe a creației eminesciene și etapa de maturitate , prin temele și motivele
literare valorificate
 Astfel,sunt prezente două teme: IUBIREA ȘI NATURA , iar motivul literar central anticipează marile creații de
maturitate a poetului,acesta fiind motivul literar al omului de geniu
 Alte motive literare prezente în textul poetic sunt: FLOAREA ALBASTRĂ, CODRUL, IZVOARELE, NOAPTEA ,LUNA

VI.TIPUL DE LIRISM
 TUDOR VIANU este criticul literar care desoperă în poezia eminesceană un lirism al măștilor : cele două
ipostaze,feminină și masculină,vor fi măști pe care le va îmbrăca,pe rând,eul liric
 Cele două ipostaze lirice corespund celor 2 tipuri aflate în antiteză,ale căror trăsături EMINESCU le va creiona
inspirându-se din lucrarea „ LUMEA CA VOINȚĂ ȘI REPREZENTARE ” a filozofului german ARTHUR SCHOPENHAUER
1.IPOSTAZA FEMININĂ = omul comun,caracterizat prin mediocritate și subiectivitate,limitare în cunoaștere,având .
. posibilitatea împlinirii prin iubire,trăire dionisiacă (trăirea din plin a vieții)
2.IPOSTAZA MASCULINĂ = omul de geniu,caracterizat prin:superioritate,obiectivitate,orizont al cunoașterii aproape
. nelimitate,imposibilitate împlinirii prin iubire,detașarea apolinică (detașarea de preocupările
. materiale ale existenței)
 Faptul că ipostaza feminină și ipostaza masculină aparțin unor lumi aflate în antiteză,lumea oamenilor comuni și
lumea omului de geniu,conduce la incompatibilitatea omlui de geniu cu ”mititica„
V.SPECII LIRICE
 Romantismul ca și curent literar,permite amestecul unor specii lirice diverse în aceeași creație – astfel în FLOARE
ALBASTRĂ vor fi prezentate :
1.IDILA = specie lirică în care sunt valorificate temele naturii și tema iubirii
2.EGLOGA = idilă cu dialog
3.MEDITAȚIA = poezia este o amplă meditație asupra condiției omului de geniu,situat în antiteză cu omul comun
4.ELEGIA = poezia transmite un sentiment profund de tristețe,concretizat și în discursul liric: ”Totuși ... este trist în lume„
deoarece soarta omului superior este una nefericită

VI.COMPOZIȚIA ȘI STRUCTURA
 COMPOZIȚIONAL remarcăm prezența a patru secvențe lirice,dispuse astfel:
a) SECVENȚA I = IPOSTAZA FEMININĂ : omul comun îi reproșează omului superior dezinteresul pentru iubire și îl
avertizează asupra importanței acesteia în existența umană
b) SECVENȚA II = IPOSTAZA MASCULINĂ : omul de geniu rememoreză povestea iubirii și ajunge la concluzia că trebuie să
privească cu seriozitate posibilitatea împlinirii prin iubire
c) SECVENȚA III = IPOSTAZA FEMININĂ : „mititica” lansează omului de geniu o invitație în „ codrul cu verdeță ”, pentru a
putea găsi în natură împlinirea prin iubire
d) SECVENȚA IV = IPOSTAZA MASCULINĂ : omul de geniu regretă ,când e prea tărziu, că a ratat șansa împlinirii prin
iubire,conștietizându-și în același timp soarta lui tristă
 STRUCTURA INCLUDE:
a) RELAȚII DE SIMETRIE obținute prin succesiunea celor 4 secvențe lirice,care alternează ipostazele lirice astfel: feminin –
masculin - feminin - masculin
b)RELAȚII DE COMPOZIȚIE conturate în jurul opoziției centrale om comun – om de geniu , din care derivă și celălalte
antiteze: trăirea dionisiacă - detașarea apolimică, aproape – departe , feminin – masculin , cunoaștere – iubire

VII.ANALIZA TEXTULUI
SECVENȚA I
 Prima secvență cuprinde primele 3 strofe și este reprezentată de cuvintele folosite de ipostaza feminină în adresarea
directă către omul de geniu
 Incipitul secvenței surprinde reproșul omului comun referitor la comportamentul distant al omului de geniu ,această
atitudine dezinteresată față de iubire fiind una repetitivă – fapt motivat prin adverbul „iar” , sinonim cu „din nou”
 „mititica” îi reproșează omului de geniu exagerata dorință de cunoaștere,doarece doar prin această valoare umană,
bărbatul se poate înălța spiritual
 Această înălțare spirituală pe care omul de geniu ar putea să o dobandească prin cunoaștere este sugerată prin
cuvinte și structuri cu valoare metaforică, care amintesc de spațiul cosmic subliniind ascensiunea de la terestru spre
ceresc: „stele”; „nori”; „ceruri nalte ” ; „râuri în soare”
 Nevoia de cunoaștere a omului superior, la care face trimitere directă substantivul „gândire” include 3 mari domenii
de interes:
1.„Câmpii asire” = istoria și cultura umanității
2.„Întunecata mare” = misterele genezei univesului
3.„Piramidele-nvechite” = apariția și evoluția civilizației
Cele 3 secvențe citate sunt metafore cu valoare simbol
 Secvența se încheie cu avertismentul ipostazei feminine ,adresate omului de geniu ,căruia îi atrage atenția că
niciodată nu va ajunge la cunoaștere absolută,acaeasta va fii mereu „în depărtare” iar fericirea ar putea să o
găsească doar în iubire
 Structurile în vocativ folosite ca adresare directă : „sufletul vieții mele” și „iubite” sunt o confesare a sentimentelor
de iubire a ipostazei feminine

SECVENȚA II
 Este alcătuită din a patra strofă a poeziei și reprezintă rememorarea poveștii de iubire,din perspectiva omului de
geniu
 Ipostaza masculină regretă neîmplinirea prin iubire când e prea târziu, iar interjecția „ah” sublinează părerea de rău
cauzată de neînțelegerea la timp a adevărului fundamental pe care „mititica” îl știa deja: „iubirea este pentru om
singura cale spre împlinire”
 Când povestea de dragoste mai era posibilă,omul de geniu a tratat iubirea ca pe un joc , fapt subliniat prin
diminutivul „mititica” și verbul la indicativ „am râs”

SECVENȚA III
 Reprezintă chemarea ipostazei feminine adresate omului de geniu,pe care îl invită „în codrul cu verdeață” pentru a
se împlini prin iubire în mijlocul naturii
 Este cea mai amplă secvență și cuprinde strofele 5-12
 Primele 2 strofe ale secvenței conturează imaginea unei naturi armonioase,care împrumută ceva din perfecțiunea și
eternitatea ei și a cuplului de îndrăgostiți pe care și-l imaginează „mititica”
 Natura reface perfecțiunea universului de tip platonician, a cărui echilibru este asigurat de AXIS MUNDI,axa verticală
a lumilor – în această poezie AXIS MUNDI ETRESTIA
 AXIS MUNDI are următorele semnificați regăsite în toate ideiile din perioada de tinerețe a lirici eminesciene:
1.Marchează un centru simbolic al universului,unde va fii imaginată întâlnirea îndrăgostiților – acest fapt,alături de
sugestia elementului acvatic (izvoare,baltă),sublinează ideea refacerii prin iubire a perfecțiunii cuplului
primondial ,adamic,deoarece apa este considerată matrice a vieții
2.Pe de altă parte,verticalitatea acestui AXIS MUNDI simbolizează ideea unei înălțări spirituale,posibilă pentru om doar
prin iubire,deoarece putem vorbi despre o unire simbolică a terestrului cu spațiul cosmic
 Imaginea naturii este compusă din imagini vizuale:epitetul „balta cea senină” completate de imagini auditive,
personificarea „izvoarele plâng”
 Descrierea naturii se realizează pe două dimensiuni:
DIMENSIUNEA TERESTRĂ – codrul
DIMENSIUNE COSMICĂ – luna
 Cele două dimensiuni se vor uni simbolic prin AXIS MUNDI
 LUNA este un motiv literar,semnificația motivului se regăsește în „dicționarul de simboluri” unde înseamă trecerea
de la viață la moarte si de la moarte la viață , iar în ideiile eminesciene acest motiv literar va avea o semnificație în
plus,aceea de protector al cuplului de îndrăgostiți
 Dacă în descrierea naturii vor fi folosite verbe la indicativ prezent în imaginea întâlnirii sunt folosite verbe la indicativ
viitor, pentru a sublinia ideea că acestă întâlnire a îndrăgostiților nu este una reală,este doar un vis de iubire al
ipostazei feminine
 Întâlnirea propriu –zisă este imaginată de „mititica” prin gesturi tandre și naturale,sugerând împlinirea spirituală pe
care iubire împărtășită ar putea să o aducă celor 2 îndrăgostiți
 Portretul ipostazei feminine este conturat prin figuri de stil sugestive,care dezvăluie atât frumusețea fizică, căt și
starea de spirit a femeiii îndrăgostite :
1.„roșie ca mărul” = comparația accentuează emoția celei care își imaginează întâlnirea care i-ar putea aduce împlinirea
sufletească ;
2.„de aur părul” = epitetul metaforic în inversiune sublineză frumusețea desăvârșită a „mititicii” , ea reprezentând
idealul de frumusețe feminină pe care îl regăsim și în celeălalte ideile eminesciene
 Desfacerea părului semnifică abandonul în voia sentimentelor , pe care ipostaza feminină le-ar trăi din plin , într-o
iubire împărtășită
 În invitația adresată , ipostaza feminină folosește un limbaj simplu și natural , familiar cu accente popular-
regionale ,pe măsura autenticității și purității sentimenutului de dragoste ,pe care îl confeseză direct ipostazei
masculine
 Intimitatea îndrăgostiților este asigurată ,pe lângă lună, și de „noaptea cea de vară”, care sugerează un cadru
nocturn,iar încheierea visului de iubire și trecerea către lumea reală este ilustrată prin contațiile porții , lângă al cărei
prag se sfârșește întâlnirea imaginată de „mititica” ,exprimată în acestă invitație , „în codrul cu verdeață ”
SECVENȚA VI
 Corespunde ipostazei masculine și prezintă perspectiva omului de geniu din prezent ,asupra poveștii de dragoste pe
care o rememorează după ce „ a murit iubirea noastră”
 Sentimentul erotic este prezentat gradat ,în evoluție deoarece omul superior înțelege prea târziu importanța acestui
sentiment ,astfel:
1.La început iubirea apare ca un joc ,omul de geniu fiind detașat și dezinteresat
2.Mai apoi ,iubirea-pasiune este asumată prin enumerația „Ce frumoasă,ce nebună”
3.Iubirea devine miracol al existenței ,fapt subliniat prin metafora „ Dulce minune”
4.Iubirea este sentimentul absolut ,idealul de fericire pură, semnificație preluată de EMINESCU de la
LEOPARDI și NOVALIS și subliniată prin repetiția „Floare –albastră! Floarea –albastră!”
 Versul final al poeziei reprezintă concluzia discursului liric „Totuși....este trist în lume!”
 Acest vers subliniază condiția nefericită a omului de geniu,datorită faptului că împlinirea prin iubire îi este interzisă ,
iar cunoașterea absolută îi este inaccesibilăm – așadar ,omul de geniu nu poate cunoaște împlinirea și nu își poate
găsii locul nici în lumea limitată a oamenilor comuni, dar nici nu se poate înălța spiritual prin cunoaștere ,pentru a
devenii egalul demiurgului

VIII.Elementele specifice romantismului

1.TEMA: iubire și natura
2.MOTIVE LITERARE: omul de geniu,codrul , luna ,etc.
3.SEMNIFICAȚIA FLORII ALBASTRE preluate de la LEOPARDI și NOVALIS = autori reprezentativi ai romantismului
4.ANTITEZA: procede specific romantismului , creat pe baza opozitiilor om comun – om de geniu , iubire – cunoaștere ,
trăire dinosiacă – detașare apolinică ,etc.
5.LIMBAJUL METAFORIC („dulce minune ”,etc.)
6.IUBIREA ANGELICĂ= este ipostaza iubirii imaginată de „mititica” , prin invitația în codru , o iubire pură și nevinovată

 În opinia mea , în această poezie este accentuată antiteza dintre 2 tipuri umane incompatibile , omul comun
reprezentat de ipostaza feminină și omul de geniu , superior , Eminescu sugerând condiția nefericită a celuia din
urmă , condamnat la singurătate , împlinirea prin iubire fiindu-i imposibilă .

 Așadar , poezia „Floare Albastră ” este apreciată drept nucleul romantismului eminescean , deoarece îmbină 2 teme
de referință ale acestui curent literar , iubirea și natura , cu motivul literar al omului de geniu , în poezie regăsindu-se
un amestec de specii lirice, iar antiteza ca procedeu specific romantic poate fii exemplificată prin trăsăturile opuse
ale omului comun și ale omului de geniu.