CASA CU DOUA BALCOANE - Ion Pribeagu

Pe strada Toamnei, unde pomii-si scuturau povara,

Locuia o cuconita, blonda si frumoasa - Clara!**
>*
>Avea trup de crin si gura, rosie ca o muscata,
Sanii, doua crizanteme si era si maritata.
>*
>Sotul ei, Avram Barbulea, voiajor prin toata tara ,
Pleca luni de dimineata si venea sambata seara.
>
>Astfel ca, in alte zile, Clara dulce , dragastoasa,
Marti si joi, sa se distreze, ma primea pe mine-n casa.
>
Ii citeam poeme, versuri, ma-mbatam de glasul ei,
Ne spuneam povesti, si-n urma, petreceam, ca
de-obicei.
>
Casa-n care dragei mele ii fusese scris sa sada,
Avea doua-apartamente cu balcoanele spre strada.
>
Jos, in gang, urcai o scara, care-asa, din construire,
Nu avea alta intrare, nu avea alta iesire.
>
Iar alaturi, statea Sprinta cu barbatul Haim Malne,
Care-avea tot astfel casa si tot astfel de balcoane.
>
Nimeni, nimeni, numai scara luminata de un bec,
Ma stia cand vin la Clara,mai ales, stia cand plec.
>
Vremea-si impletea cununa si destinul priveghea,
Sa gustam din fericirea, dragostei, si eu si ea.
>
Da-ntr-o noapte violenta, cand cu draga ma distram,
Se-auzira pasi pe scara si ea-mi spune: - Vine-Avram!
>
Ma imbrac in fuga, fulger, vinovat ca un borfas
Si deschid in graba usa si-mi dau drumu-n balconas.
>
Doamne, Tu, care scapat-ai de la jertfa pe Isac,
Fa si-acuma o minune si ma-nvata ce sa fac?
>
Precaut, si fara voie, Instinctiv, eu fac un salt
Si-ntr-o clipa sunt alaturi, In balconul celalalt.
>
Situatia e grava, simt in creier un ciclon,
Ce ma fac daca vecinul ma gaseste in balcon?!
>
Sa sar jos, cu neputinta! Trotuarul e departe,
Simt in cerebel o lupta si pe viata, si pe moarte!
>
Si de-odata se deschide usa-ntr-un moment fatal,
Si-n chenarul ei apare sotul Clarei, personal!
>
Eu inghet si gura-mi muta, nici o soapta nu indruga!
Si ridic in semn de spaima bratele, in semn de ruga...
>
Pe cand el, vazandu-mi halul, ca sa-mi crute umilinta,
A dedus fara-ndoiala, ca am fost surprins la Sprinta.
>
Si intelegand din semne, ca-i cer mila ca un prost,
Mi-a dat mana sa sar iarasi,in balconu-n care-am fost!
>
A deschis cu grija usa, nici un zvon sa n-o alarme
Si, cu patos i-a spus Clarei, care se facea ca doarme:
>
- Nu ti-am spus eu, Clara draga, cum ca Sprinta-i o
stricata?
Uite de-unde are blana, Skong, cu care-i imbracata!
>
Vino-ncoa, poete draga, si iti jur pe Dumnezeu,
Ca n-o sa ne stie nimeni, nici sotia, nici chiar eu!
>
M-a condus de mana vesel, iara eu priveam cuminte,
Trupul Clarei, strans in brate, cu o ora inainte.
>
Si cand m-am vazut in strada, m-am rugat, c-asa mi-e firea,
Sa traiasca inginerul, care-a construit cladirea!
>
Fiindca ce faceam eu daca, ma pastea un ghinion,
Si aceasta casa-a Clarei, avea doar un balcon?!
Are femeia...
Zvon si ciripiri de glasuri,
Joc de mingi si de săgeti;
Toate astea se intamplă
La o scoală de băieti.

Intr-o pauză, profesoara

Pune cate-o intrebare:
- Ce-ai vrea tu să ai, Năftule,
Cand ai să te faci mai mare?

- Eu, răspunde ăla micul

Cu privirile hai-hui,
Mă iertati, ghevrot, dar mie
Mi-e rusine să vă spui...

- Ce inseamnă "mi-e rusine“?

Spune-mi, dragă, că te pup!
- Eu, cand o să fiu mai mare,
Vreau să-mi crească păr pe trup!

- Păr pe trup? Cum vine asta?

Mie spune-mi momentan!
Vrei să vietuiesti in pesteri
Sau in junglă, ca Tarzan?

- Nu vreau să trăiesc in pesteri

Sau in codru in Guyana,
Ci la fel precum trăieste
Verisoara mea Sosana.

Da! Frumoasă si isteată,

Ce mai, strasnică muiere!
Are-un smoc de păr in fată
Si castigă o avere!
TREI NASTURI (ION PRIBEAGUL)

S-a oprit tramvaiu-n piaţă

Lume multă şi pestriţă
Şi prin iureş se-mpinge
O frumoasă cuconiţă.

Cum avea rochiţa strâmtă

Şi cu nasturi mulţi pe spate
Vrea să urce, dar din cauza
Rochii strânsă-n trup, nu poate.

Trece mâna-i mititică

Lată ca un plăsturel
Înspre spate şi gingaşe
Ea deschide-un năsturel.

Imposibil să se urce
Dar ca şi orice femeie
Îşi mai trece mânuşiţa
Şi înc-un nasture descheie.

Dar cum treapta e-năltuţă

Şi e-aproape imposibil,
Ce să facă, ce să facă?
Vezi, momentul e penibil!
Mai deschise încă unul
Dar zadarnic îi e dorul.
Nici acum nu poate doamna
Să-şi ridice sus piciorul.

Dar un domn ce e în urmă-i

Fără niciun fel de formă
O apucă de contururi
Şi o saltă pe platformă.

Doamna roşie la faţă

Fulgerând priviri haine,
Se întoarce şi îi spune
Bombănind:-Nu ţi-e ruşine?

-N-ai dreptate, cuconiţă

Zice el cu nepăsare
Dumneata te superi fiindcă
Fără vrere am pus mâna

Pe când eu tăcui din gură

Când nici nu mi-ai spus "pardon"
Şi mi-ai descheiat din grabă
Trei nasturi la pantaloni!
BUNICUTA - ION PRIBEAGU

Bunicuta lui Pandele

De pe strada Ghica Tei
A bagat discret de seama
Cum ca nepotelul ei
Cind nu-i observat de nimeni,
Nici de Tzonc,nici de Rodica,
Se cam joaca cu... putzica.

Si i-a spus: Pandele draga,

Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo
Ala grasu si burtos ?
Tot asa o burta mare,
I-a spus ,tainic, bunicuta,
O sa-ti creasca, de vreodata
Ai sa te mai joci cu putza !

S-a speriat grozav Pandele

Si ofta cu'nfrigurare
Cind gindea ca o sa-i creasca
Tot asa o burta mare
Dar primind cadou o toba
Si un cerc si-o muzicuta,
De atuncea, niciodata
N-a mai pus mina pe putza.

Intr-o zi,fiind la plimbare

Pe soseaua 'nrourata
A vazut, sezind pe-o banca
O femeie 'nsarcinata
Drept la ea s-s dus,si-i spuse,
C-a rosit si bunicuta:
-Vezi ce ai patit cucoana,
Daca te-ai jucat cu putza ?
Pai să nu-i fuţi Cristosu şi Adormirea m
Când vezi trecând fetiţe care te bagă în boale
Când vezi atâtea tâţe şi atâtea pulpe goale
Şi când constaţi că pula rămâne veşnic moale
Că doarme în izmene şi nu vrea să se scoale
Când o ştiam pe vremuri atâta de fudulă
Şi chiar neobrăzată şi veşnic nesătulă
Mă-ntreb cu amărăciune de ce-i mai zice pulă?
Când astăzi nu serveşte decât pentru pişare?
Şi chiar şi-atunci când pişă, te pişă pe picioare?
Dar pentru vechea-i faimă şi marelui renume
Să nu-i mai zică pulă pentru nimic în lume
Că numele de pulă legat e de futai
De ce s-o cheme pulă, atunci când trec alai
Pe strada mii de pizde, si ea zace niznai...
Pe vremuri de vedea o fusta, se ridica pe burtă
Şi se scula de-un metru, pe cât era de scurtă,
Că azi în loc de burtă se trage-nspre craci
Că ai ajuns acuma pe dânsa să te caci
Cănd inima şi ochii-ţi poftesc şi-ai vrea să fuţi
Ea doarme şi n-o atâţă nici sânii desfăcuţi
Nici bucile ce saltă sub foşnetul mătăsii
Pai să nu-i fuţi Cristosu şi Adormirea mă-sii?
Gândindune acuma la fostele victorii
Şi preacinstind trecutul încununat de glorii
Găsesc că-i o insultă zadarnică, cumplită,
Ca aceasta rămăşiţă uscată, smochinită,
Care-ajuns o biată ciosvârtă inutilă
Această stârpitură căreia-i plângi de milă,
Această căcărează, acest ciot de canulă
Să poarte încă titlul imperial de pulă!
Credeţi-mă prieteni, e faima noastră-n joc
Să-i punem cruce pulii, să ne-apucăm de cioc.
ă-sii?
Dilema (de George Toparceanu, nepublicata)

Ati vazut prea bine ca la consultatii

Doctorii te-ntreaba despre emanatii.

Vor sa stie totul: abundenta, faze,

Unii le zic "vanturi", altii le zic "gaze".

Dar sa nu va mire daca medicina

Studiaza astazi foarte mult "basina".

Fiindca, biologic, pentru toti e clar,

A basi e un lucru foarte necesar.

Toata lumea bese, asta-i axioma

Nu intereseaza sunet sau aroma.

In privinta asta toti suntem la fel

Floarea nobilimii, preoti, printi, printese,

Papa de la Roma bese si iar bese.

Ins-o chestiune trebuie-nteleasa

Fiecare bese dar la el acasa!

Fara martori merge, tare sau incet,

Nimeni nu-ti dicteaza sa te besi discret

Vrei rafale scurte sau prelungi sa sune

Treaba ta, esti liber, poti sa faci si spume!

Si chiar daca nimeni nu-ti sta imprejur,

Poti sa besi in lege, pana pici in fund.

Eticheta cere, insa, sa fii pudic

Bunul simt pretinde sa nu besi in public.

Ce-ar fi, bunaoara, s-auzi pe cutare

C-a basit in public doamna nu-stiu-care

Sau ca domnisoara, profesoara X,

S-a basit in clasa, ieri la 9 fix?

Cum ar fi privite, sau calificate,

Aer mai fi prestigiu, autoritate?

Cine le-ar mai crede fiinte gratioase?

Ar fi socotite niste. basinoase.

Dar ma-ntorc acuma iar la medicina

Sa-ti risti sanatatea pentru o basina?

Sa n-o lasi sa iasa daca esti in public,

Fiindca eticheta cere sa fii pudic?

In privinta asta sunt pareri mai multe,

Cine-ar sta pe toate a le mai asculte?

Astfel, dupa unii poti sa besi oricat

Dar sa stii la vreme sa le strangi de gat.

Poti sa fii acelasi om cu demnitate

De le dai tacut drumu-n libertate

Asta-I o parere, una dintr-o mie

Dar morala spune ca-i ipocrizie

Ce deosebire intre om si cal

Ar mai fi atuncea sub aspect moral?

Cand te-arati in lume demn, gras si frumos

Si-n realitate esti un basinos?

Cati nu sunt din astia care bas de zor,

Parca stii vreodata ce-i la curul lor?

Dar ramane lege ca e indecent

Sa slobozi la gaze pe esapament.

Fie, cu morala nu te poti certa

Dar mai vine gazul fara voia ta.

Suiera si geme, cu prelung ecou

Iar tu ai nesansa sa fii la birou.

In astfel de cazuri, spune, ce te faci?

Sa recurgi la scuze sau sa te prefaci?

Din experienta eu ca spun cinstit

Ca nicicand in viata nu am indraznit

Sa recurg la scuze, ar fi fost mai rau

Sa roseasca lumea toata-n jurul meu.

Am tarsit un scaun, am facut ceva,

Ca sa nu se creada c-am basit cumva.

Si oricat s-ar spune ca sunt ipocrit

S-au facut si altii ca n-au auzit.

Chiar si-ndragostitii cand admira luna,

Cu sau fara voie, scapa cate una

Dar cu-o tuse seaca, bine regizata

Sau cu-o melodie mai pe nas cantata

Fac sa se ascunda tot, a poezie,

Chiar si nedorita, scurta galagie

Ce-a trecut prin mate si s-a dus in vant

Si care ne-ncurca viata pe pamant.

Dar astfel de cazuri cand ipocrizia

E asociata chiar cu poezia,

Crime moralistii nostri le socot.

Caci morala-si baga nasul peste tot.

In final, tot omul se intreaba trist:

Sa asculti de medic sau de moralist?

Cel cu doua . . . .

Se zvonise-n oraselul
De pe deal, Chilia noua,
Cum ca Huma Haskelovici
Zice-se ca are doua.
Nimeni nu stia ce-s alea
Daca-s albe sau galbui
Doar atat, ca el le are
Si-amandoua-s ale lui.

Poate are doua case ?

Doua vaci, doua mâte ?
Doua gainusi motate ?
Poate doua porumbite ?
Nu, niciuna dintr-acestea
Dar fiind sigur ca le stiti
Va comunic ca sunt alea
Chiar la care va ganditi.

Insa fetele-ntre ele

Rusinoase, cum sunt toate
Isi spuneu cu preciziune :
- Nu se poate ! Nu se poate !
Zau, santem niste vacute
Cum ne intra-n creier noua
Toata lumea s-aiba una
Numai Huma s-aibe doua ?

Numai Hana Iosub, prinsa

De-al amorului jaratec
Si la gandul c-are doua
Si e si baiat simpatic.
S-a indragostit de dansul
De la prima scaparare
Si mai mult, sa se convinga
Daca-ntr-adevar le are.

Il pandea la strand sa-l vada

Dezbracandu-se pe chei -
Ce nu face-o fata culta
Pentru viitorul ei ? -
Azi asa si maine iarasi
A jucat in asa fel
Pana cand, la urma urmei
Ea s-a maritat cu el.

Insa vai, in noaptea nuntii

Dupa ce-a trecut furtuna
Hana-a observat ca Huma
A lucrat numai cu una.
Foarte indignata fata
De metodele aceste
L-a-ntrebat : -Asculta Huma
Dar cealalta unde este ?
- Unde vrei sa fie scumpo ?
E la rabin, draga fata !
La noi nimeni nu lucreaza
Cu-amandoua deodata !
Doar cand una oboseste
Si tu esti inca in verva,
Este bine-ntodeauna
Sa ai piesa de rezerva.

- Poate asa e ritualul ?

S-a gandit Hana Iosub -
Si-n familia lui Huma
Cele sfinte-s cu surub ?
Si plangea sarmana Hana
Varsand lacrimi mari cat cana
Fiinca Huma niciodata
N-a intrebuintat pe-a doua.

A trecut o luna - doua

Si-ntr-o seara, fara luna
In alcovu-ndragostitei
Giugiulindu-se-npreuna
Ea i-a spus : Asculta Huma
Ce-i in mana, nu-i minciuna !
Aia de la rabin draga
E cu mult, cu mult mai buna !
Alternativa

In desertul din Sahara

De nisip si soare plin
Umbla-abia tarandu-si pasii
Ars de soare, un bedunin.

Umbla, umbla, fara preget

Cum Alah porunci-i date
Arsita-l dogoarea-l arde
Dar mai mult e ars de sete.

Cade in genunghi, se roaga :

- Doamne, setea sa mi-o sting,
Da-mi un bulgare de ghiata
Ca sa-l ling doamne, sa-l ling.

Sau de nu poti da un bulgar

Doamne, a toate-ndurator,
Un pistol sa-mi dai parinte,
Ca sa trag, sa ma omor !

Nici nu-si terminase ruga

Si-i apare din senin
O fecioara ca din basme
Alba, alba ca un crin.

Trup superb, contur de spuma

Blonda si cu pieptul gol
Cu un sloi de ghiata-n mana
Si-n cealalta c-un pistol.

Sta Iosuf si o contempla

Mistuit de dor nespus
Si-apoi in genunchi se roaga
Lui Alah din ceruri, sus :

- Ce sa fac ? Alah ajuta

Unui beduin pribeag
Si invata-ma prea sfinte
Sa ling doamna sau sa trag !
Proverbe cu tâlc
Soacra mea, aseară,
Cum şedea proţap,
Din perete, ceasul,
I-a căzut în cap.

Eu privind pendula
Ce-i strivise nasul:
„Nu aduce anul,
Ce aduce ceasul!”
*
Când a părăsit-o
Pe micuţa lui,
Ea simţi că-i intră-n
Inimă un cui.

Dar s-a dus cu altul

Care-i dă de toate.
Bună e zicala:
„Cui pe cui se scoate.”
*
S-a luat Lenuţa
Cu domnu’ Rapaport,
Ea e tinerică,
El, aproape mort.

În zadar el cată
Dorul să-şi descarce:
„Mortul de la groapă
Nu se mai întoarce.”
*
S-a certat Raşela
Cu al ei bărbat,
Şi s-a dus degrabă
Drept la avocat.

El văzând-o jună
A vrut să se-nfigă:
„Când se ceartă doi
Al treilea câştigă.”
Ion Pribeagu - Naufragiu
Dupa un naufragiu groaznic
Ce i-a scufundat in ceata
Sase marinari nevolnici
Care au mai scapat cu viata

Inotind si zi si noapte
Peste apa plumburie
Fura azvirliti de valuri
Pe o insula pustie

Trei luni s-au hranit cu ierburi

Si cu pesti gasiti la mal
Isi facura si-o coliba
Si traiau original

Nu le mai lipsea nimica

Ba ades le prisosea
Aveau hrana, ierburi, apa
Doar femeie le lipsea

Rabda omu-o luna, patru

Mai te-agiti, te consolezi
Insa cind te-ajunge jalea
Mai ca-ti vine sa turbezi

Da-ntr-o zi, p-un rest de barca

Ce-a ramas numai crimpeie
Peste malu-abrupt deodata
Fu zvirlita o femeie

Una singura si goala

Si frumoasa, o ispita,
Care se-ndrepta in soare
Spre coliba, fericita

Marinarii, toti vazind-o

Navalira-n goana mare
Care de care mai degraba
S-o apuce la strimtoare

Ea vazindu-se-n pericol
Ridica un brat in sus
Si c-un gest de cutezanta
Marinarilor le-a spus:
Ho, nebunilor, salbateci
Nu va repeziti pe-aleie
Tineti seama de un lucru:
Nu sint schweiter sint femeie!
Ion Pribeagu - Mac - mac
In tramvaiul care duce
Din Lipscani in Ghica Tei
Plin cu lume anonima
De barbati si de femei,
La o statie din centru
Sau de prin imprejurimi,
S-a urcat o cuconita
Cu superbe rotunjimi,
Trup felin, plin de ispite
Dar, rotund si voinicel
Parca-ar fi sculptat de dalta
Lui Rodin sau Praxitel,
Dupa ea, se urc-un tinar -

Tip de donjuan sadea -

Care nu stiu din ce pricini
Se cam indesa in ea
Doamna foarte indignata
L-a privit cu mult temei
Insa tot mai mult magarul
Se-ndesa in... viata ei
Ca deodata cuconita
Nu s-a mai putut abtine
Si i-a spus:

- Asculta june,
Nu te simti sau nu ti-e bine?
Ce te-ndesi ca la pomana
Cind nici nu stiu cine esti
Cu metode de-astea brute
Crezi c-ai sa ma cuceresti?
Afla ca sint doctorita
Chiar de nu m-arata fata
Si-ti fac una s-o tii minte
Toata viata, toata viata!
Ca de mai m-atingi odata
Peste trup sau peste brate
Ti-o tai jos, in bucatele
Imediat si-o dau la rate!

Iar femeile vreo zece

Din tramvaiul cel sarac,
Incepura toate odata:
Mac, mac, mac. mac!
Ion Pribeagu - Vorba aia
La numai 15 anisori,
Aveam o crestere aleasa.
În pension faceam furori,
Dar eram tare rusinoasa.
Si când cu Nicusor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca vapaia...
T;iu minte, cât de mult roseam,
Când îmi spunea de vorba aia.

Într-o duminica, fiind cald

Si cum vazduhul sta sa fiarba,
M-am dus la gârla sa ma scald,
Si mi-am pus hainele pe iarba.
Dar Nicusor sta-n iarba strâns
Si ma privea cum faceam baia,
Mi-a fost rusine si am plâns,
Fiindca-mi vazuse vorba aia.

Prin Cismigiu, cu pas grabit,

De la pension mergeam spre casa
Si-un ofiter m-a urmarit,
Spunându-mi dulce ca-s frumoasa.
M-am rusinat si-am spus "merci"
Si ca sa nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasa si...
S-a întâmplat si vorba aia.

Desi sunt rusinoasa rau,

De toti baietii sunt curtata
Si-alearga-n urma mea mereu
Aproape Capitala toata.
Si-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanta sau Mamaia,
Petrec din noapte pâna-n zori
Ca mult îmi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sarman,

Vrei sa gasesti a vietii cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindca iubeste o femeie.
Aseara s-a-mpuscat Bebe,
Aflând ca l-a-nselat Aglaia
Si toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!...
Chitanta

Tanta, domnisoara Tanta

E-o duduie foarte sic,
Zvelta, cu chi mari si negri
Cap superb, nasucul mic,
Picioruse dulci si durde
Si cand trece prin Tei
Toti birjarii o admira :
- Ma, halal de mama ei !
Ce profesie are Tanta ?
Uite, n-as putea sa spun ;
Nici nu ma intereseaza
Chiar daca o presupun.
Dar cum Tanta-i delicioasa
Si-are maniere fine,
Nici nu vreau sa stiu ce face
Nici cu ce si nici cu cine.

Ca vecini de bloc, se-ntampla

Ca sa-i cer un ac sau ata,
Sau imi cere ea o carte
Pana maine dimineata.
O vecinatate draga
Ne-a prins zilele-n catuse
Ca ades intru la Tanta
Fara sa mai bat la use.
Tot asa-ntr-o seara intru
Era iarna grea si ger,
Si-o gasesc in pielea goala
Stand langa calorifer.
Naucit de frumusetea-i
Dau sa ma retrag un pic
Insa Tanta-mi spune : - Intra,
Intra draga, nu-i nimic !

Am intrat si beat de farmec

O-ntreba-i plin de mister :
- Pentru ce stai goala, scumpo
Tot langa calorifer ?
- Fiinca-a fost proprietarul, -
Mi-a raspuns sagalnic Tanta -
Si-uite mi-am platit chiria,
Iar acum, usuc chitanta
Amicul Ion

Adaugata de: mihella Ion Pribeagu

La vestitul doctor Costea

Vine Ion de la Copou:
-Buna ziua, domnu’ doctor,
Mi-a intrat o teapa-n . . . . ou!

Pacientul se dezbraca
Doctorul il urca-n pat
Si cu mare atentiune
Cerceteaza-n lung si lat.

Ia luneta
O fixeaza
Ia penseta
O flambeaza
Scoate teapa
Pensuleaza
Pune vata
Bandajeaza
Pune fese
Si panseaza
Scoala omul
Si-l aseaza.

Pacientu-achita taxa
Si apoi satisfacut
Ii da doctorului mana:
- Buna ziua! -Va salut!

Peste-un timp, aproape-o luna,

Vine amicul Ion din nou
-Uite, domnu’ doctor, iarasi
Mi-a intrat o teapa-n ou!

...................

Pacientul se imbraca
Si achita taxa-n graba…
Cand, deodata, domnul doctor
Foarte curios, intreaba:

-Ia sa-mi spui domnule draga

(Care vii de la Copou)
Cum se-ntampla ca intruna
Iti tot intra teapa-n…ou?

-Ma iertati, domnule doctor,

A raspuns omul, “solemn”,
Dar nevasta-mea e schioapa
Si-are un picior de lemn !
Pentru ce să te omori?
[Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu [alte lucrari ale acestui autor]

Bietu’ Avram! Sã-i plîngi de milã !

E schimbat la-nfăţişare
Şi de două luni de zile
Vrea, morţiş, să se omoare.

I-a intrat în cap, deodată,

Într-o bună dimineaţă,
Că e inutil pe lume
Şi s-a săturat de viaţă.

După noi, sinucigaşul,

Unde-ar fi, în orice loc,
Este un tîmpit sinistru
Care omoară un dobitoc.

Dar, Avram nu vrea să ştie,

Nici nu vrea să mai gîndească.
Dacă tot îi e-mpotrivă,
Pentru ce să mai trăiască ?

Unde intră, n-are priză,

Tot ce face-i de prisos,
Nu-i bolnav, dar cum se vede,
Nu e nici prea sănătos.

S-a-nsurat, dar după o vreme,

Nu ştiu cum s-a întîmplat,
Că Soşana lui frumoasă,
Tam-nesam, l-a înşelat.

S-a-ncurcat cu una, Any,

O vădană drăgălaşe,
Care i-a furat toţi banii,
C’a rămas numa-n cămaşe !

A avut fabrici de schiuri,

De şoşoni, de Piperment,
Pîn’la urmă a dat, la toate,
Dar, la toate, faliment.

Umblă teleleu şi nu e
Nimănui de vreun folos
Şi pe tot ce pune mîna,
Toate i-au ieşit pe dos.

L-au surprins pe malul mării,

Cînd a vrut să se înece,
Sau dup’un balcon, cînd vruse,
Chipurile, să se aplece.

Ba, văzînd odată rufe,

P’o frînghie, într-un gang,
S-a-nodat cu ea, să vadă,
Dacă-i stă bine în ştreang.

Geaba îl sfătuiesc amicii

Şi cu drag îl înconjoară.
El un singur gînd nutreşte:
Cît mai grabnic vrea să moară !

Ş’a plecat, decis, din Tira,

Dup’o gară ‘nvecinată,
S-a întins de-a curmezişul
Peste linia ferată,

Şi s=a întîmplat să treacă,

Un amic, Naftule Schor:
-Eşti nebun, Avrame ? Ce faci ?
-Mersi, bine! Mă omor !

-Si de ce ai luat valiza ?

S-a-nceput el să reclame:
-Pînă trece un tren p’aicea
Poţi, parol, să mori de foame !
Iona Pribeagu
Supremul adevăr!
[Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu [alte lucrari ale acestui autor]

S-au văzut întîia dată,

La un unchi al ei, contabil.
Ea, o fată minunată,
El, un tînăr prezentabil.

Cînd s-au revăzut, de Purim,

La kibut, la o serbare,
El a stat uimit, văzînd-o
Cît e de fermecătoare.

Şi, plăcîndu-i mult duduia,

A-nceput să-i facă curte.
El, pe unde lungi, iar fata-i
Răspundea pe unde scurte.

Mai un compliment, o floare,

Mai de Schviss, un mic cadou,
Şi venea în orice seară
S-o aştepte, la birou.

Îi vorbea de Sulamita,
De Samson şi de Dalila,
Şi mergînd prin expoziţii,
S-a înfiripat idila.

Au trecut trei luni, sau patru,

Sau chiar cinci, de nu greşesc,
Şi într-o seară fără Lună,
El îi spuse : - Te iubesc.

- Stiu iubitule, şi mie

Mi-eşti simpatic, precum vezi,
Dar a-şi vrea să ştiu un lucru:
În ce ramură lucrezi ?

Care-ţi este profesiunea,

Dacă ai vreun venit,
Ca să ştiu ce-aduci acasă,
Cînd o fi să mă mărit !

Vreau să nu-mi ascunzi nimica,

Nici un fir de gînd măcar.
Ce eşti? Arhitect, moşavnic,
Inginer sau funcţionar ?

- Eu funcţionar? Mă iartă,
Scumpa mea cu ochi de vraje.
Eu am zece secretare
Şi-un birou cu cinci etaje.

Am o vilă la Santiago,
Ce, o vilă : un palat.
Şi-n America, în Chicago,
Am un unchi foarte bogat.

Dacă Dumnezeu mi-ajută,

Şi el moare, întîmplător,
Eu rămîn pe toată averea
Singurul moştenitor !

Însă, asta e o nădejde

Ne-nsemnată şi infimă,
Sînt constructor de vapoare,
Sînt şi profesor de scrimă.

Cînt la vioară şi la harfă,

Şi nu beau alcool deloc,
Nu fumez, nu-mi place sportul
Şi nici chemin-de-fer nu joc.

- Bun băiat – îşi spuse fata,

Cu trupşorul de silfidă.
E-un păcat să nu pun mîna
Pe-o asemenea partidă.

Poţi să umbli mult şi bine,

Pînă o să-ţi iasă în cale
Un băiat şi cult şi tînăr,
Şi frumos, şi cu parale !

-Văd c-ai însuşiri destule,

Pentru care am respect.
Dar, iubitul meu Naftule,
Spune-mi, n-ai nici un defect ?

- Unul singur am, păpuşo,

Si cu asta mă prezint.
- Care e defectul, spune-l ?
Si, candid, el spuse : - Mint !
Ion Pribeagu
Noi doi
[Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu [alte lucrari ale acestui autor]

Smil Papuc şi cu Menaşe,

Se iubesc de parcă-s fraţi,
Ambii-s voiajori de seamă,
Şi tot ambii-s însuraţi.

Dar cum amîndoi curtează

Chiar de-aici, de peste drum,
Pe drăcoasa văduvioară,
Raşelica lui Avrum.

Într-o zi, băgînd de seamă

Cum că gluma se îngroaşe,
Şmil, - mai filozof probabil –
Îi propuse lui Menaşe:

-Măi, Raşela-i tare dulce,

Cînd o vezi cu umeri goi,
Are atîta şarm că poate,
Să ne dea la amîndoi.

Dar ca să putem să facem

Şi puţină-economie:
Tu îi cumperi o poşetă,
Eu îi iau o pălărie.

Tu îi iei pantofi, rochiţă,

Eu o masă, o plimbare,
Pentru noi, chestiunea asta,
Nu-i un lucru atît de mare !

Şi-apoi, e-o zicătoare,

Care se adevereşte:
Cînd e vorba de-o iubită,
“Unde-s doi puterea creşte!”.

Şi asa trecut-a anul,

Iar Raşela drăgălaşe,
Petrecea cu Smil o lună,
Şi o lună cu Menaşe.

Însă, cum ades’ se-ntîmplă,

Soarta e neîndurată,
Că deodată, Raşelica,
A rămas însărcinată.

Şi-ntr-o noapte, -tocma’n luna

Cînd ea petrecea cu Smil, -
I-a venit să nască. Gata !
Ş’a născut chiar un copil.

Ce să facă Smil, sărmanul,

Cum să se descurce acuşi?
Cum s-anunţe pe Menaşe,
Care a plecat la Huşi?

Şi îi scrie o scrisoare,
Plină de amar şi foc:
…Totd’auna, tu, Menaşe,
Ai avut mai mult noroc!

Îţi trimit această veste,

De-aicea, de la Iaşi,
Ca să ştii:Raşela noastră,
A născut doi copilaşi!

Tu eşti norocos, Menaşe,

Iară eu, nefericit,
Căci copilul tău trăieşte,
Iar al meu, bietu’, a murit!”
Ion Pribeagu
Aerofagia lui Iankel
[Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu [alte lucrari ale acestui autor]

Parcã e vreo anecdotă,

Să nu fie doi ovrei?
Într-o zi, Avram şi Leibu,
Sfătuindu-se-ntre ei

Cum să facă, cum să dreagă,

Chiar cu cel mai greu efort,
Ca să treacă frontiera,
Ambii, fără paşaport.

Şi umblînd pe ici, pe colo,

Au găsit la cafenea,
Unul, care se ocupă
Numai cu aşa ceva.

- Eu vă trec, să n-aveţi grije,

Că sîntem compatrioţi,
Dar vă costă treaba asta,
Cîte 500 de zloţi.

- Bun! Iţi dăm acuma banii

Că-i avem la îndemînă.
Dar să trecem, nu-i nevoie,
Să avem hîrtii la mînă?

- Nu vă trebuie nimica,
Cu hîrtii e mult mai greu,
Eu vă trec fără bahtoitrăs,
Fiindcă am sistemul meu.

Amîndoi mergeţi cu mine,

Eu cunosc nişte potece
Printre pomi, ascunse bine
Unde nici un om nu trece.

Nu e nici zaplaz, nici poartă

Numai pomi vreo zece leghe
Ş-adormit, într-o gheretă,
Gardianul stă de veghe.

Ajungînd tustrei acolo,

Procedăm cum se cuvine:
Eu o rup la fugă iute,
Gardianul, după mine.

Nemaifiind de pază nimeni,

Voi, ca nişte gentilomi,
Treceţi glonţ peste gheretă
Şi vă pierdeţi printre pomi.

Eu alerg de rup pămîntul,

El, nebun, mă fugăreşte,
Însă pînă cînd m-o prinde…
…Restul nu vă mai priveşte!

Şi înt-adevăr, povestea,
A decurs foarte fidel:
Ianki Rapaport aleargă,
Şi gardianul, după el.

- Stai că trag! – Urlă acesta –

Dacă te mai mişti, eşti mort!
Ai ceva hîrtii la tine?
- Am un singur paşaport!

- Dă-l încoace! – Si îl dete..

Gardianul, căpcăun,
Îl întoarce, ş-apoi zice:
- Paşaportu-i foarte bun!

Însă nu-nţeleg un lucru:

Dacă ai aşa hîrtie,
Pentru ce-ai fugit de mine?
- Sufăr de-aerofagie!

Ca să nu-mi mai spargă pieptul

Ş’inima a mi-o păzi,
Doctorul mi-a dat reţeptul,
Să alerg un ceas pe zi.

- Dar cînd ai văzut, - întreabă

Gardianul înrăit –
Că te fugăresc cu arma,
Pentru ce nu te-ai oprit?

- Stiu si eu? – răspunde Ianki

Plin de nevinovăţie –
Am crezut că şi matale,
Suferi de-aerofagie!.
(Ioan Pribeagu)
O cravată come il faut
[Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu [alte lucrari ale acestui autor]

Pe amicul Bărbuleanu
Cam chefliu şi pehlivan
Din toţi anii mei, de visuri
Îl ţiu minte căpitan.

Eu m-am însurat, am casă,

Mi-am făcut un rost în viaţă
El tot regiment şi soldă
Şi tot căpitan de aţă.

Deşi cu calificarea
“Bun ostaş, bun camarad”
La examen comisiunea
Il găsea că-i “bun în grad”.

“Bun în grad” mai însemnează

In limbaj cazon-amabil
Ca să nu jigneşti persoana
Cum ar fi “neavansabil”.

Din promoţia lui, din anul

Nouă sute treizeci-trei
Mulţi l-au întrecut ş-ajuns-au
Şi maiori şi colonei.

Pe cînd el burlac şi mîndru

Cu odaie mobilată
Nici nu se gîndea s-ajungă
Cel puţin maior vreodată.

Ziua, scoală cu răcanii,

Lua masa la popotă
Seara, cabaret sau cluburi
La un poker sau belotă.

Anii trec şi Bărbuleanu

Fiindcă n-a mai avansat
S-a trezit aşa deodată
Din armată deblocat.

Ş-a făcut haine civile

Elegante “Prince de Gales”
Şi cămaşe şi cravată
După ultimul jurnal.

Toate îi veneau pe cinste

Reuşind să-l satisfacă
Doar cravata de mătase
Nu se pricepea s-o facă.

A sucit-o, a învîrtit-o
Şi a spus unui răcan:
- Mă, tu ştii să-mi faci cravata?
- Ştiu, trăiţi dom căpitan!

Însă ca să iasă bine

Trebuie neapărat
Numai două trei minute
Pe sofa să staţi culcat.

- Bine mă, o fac şi p-asta! –

A zis el bine dispus –
Şi s-a întins cît e sofaua
Dolofan cu faţa în sus.

Chiar după vreo trei minute

Bărbuleanu s-a pripit
Şi uitîndu-se în oglindă
A fost foarte mulţumit.

- Bravo! Na, să bei o ţuică-

Zise foarte încîntat-
Dar de ce, să-mi legi cravata
Mi-ai cerut să stau culcat?

- Să vedeţi – a spus răcanul,

Stăpînindu-şi bucuria –
Păi, într-asta îmi stă talentul
Şi-mi cunosc eu meseria!

- Cum adică, meseria?

Spune fără să eziţi
Ce eşti tu în civilitate?
- Spălător de morţi, trăiţi!

- Spălător de morţi? Răcneşte –

- Da, trăiţi, cînd mortu-i gata
Numai stînd lungit pe masă
Izbutesc să-i fac cravata !
(Ioan Pribeagu)
Mici confidenţe…
[Poezie satirică]
de Ion Pribeagu [alte lucrari ale acestui autor]

Dizengoffu’-i plin de farmec,

Trotuarele sînt pline.
Flori, bijuterii, mătăsuri
Se răsfaţă în vitrine.
Baruri, consumaţii, chelneri
Şi clienţi pretenţioşi,
Şi la mese, cuconiţe,
Zîmbete şi ochi frumoşi.

Lîngă masa noastră, plină

Cu Cointreau-uri şi cafele,
Stau de vorbă două doamne,
Tinere şi frumuşele.
Una, platinată, şade
Cu picior peste picior,
Iar cealaltă, brună, are
Un surîs ispititor.

- Pari cam indispusă, Lola,

Si sub ochi ai pronunţate
Două cearcăne închise…
- Nu se poate!
- Ba, se poate!

Lola scoate oglinjoara

Şi c-un aer mulţumit,
Zice: - A! Nimic! Se-ntîmplă!
Poate fiindcă n-am dormit!
Precum ştii, alaltăseară,
Cînd plecam de la Elis,
Mă-ndreptam, încet spre casă,
Fără vreun program precis.

Cînd să intru-n Ben Yehuda,

Din instinct am presimţit,
Că un domn străin se ţine
După mine-n pas grăbit.

Cum mă ştii că sînt cuminte

Şi persoană cu prestanţă,
L-am privit în treacăt, fără
Ca să-i dau vreo importanţă.

Dar, cînd am ajuns la uşă

Ş-am deschis-o puţintel,
Nici acuma nu-mi dau seama
Cum de a intrat şi el.

-Domnule! Ce-nseamnă asta?

E un gest neruşinat.
Te poftesc să ieşi afară
Imediat!

- Nici prin gînd nu-mi trece, doamnă,

Si ai să mă ierţi matale,
Însă, am urgent nevoie
De bărbatul dumitale!

- Nu-i aici, e dus la Viena

Si socot că e mai drept
Să veniţi poimîine, ziua.
- Nu-i nimica! Il aştept!

- Înţelege, scol vecinii,

Îmi faci casa de ruşine!
- Doamna mea, regret din suflet,
Faci cum crezi că e mai bine!

Îmi venea să ţip, să urlu.

Pîn’la urmă, cum îţi spui,
Am văzut că e zadarnic
Şi nici o speranţă nu-i.

Turburată, şi de teamă
Să nu iasă vreun scandal,
Am călcat fără de voie
Pe contractul conjugal…

Nimeni nu-mi ştie amarul,

Că-mi venea să mă omor,
Cînd am trebuit, eu, Lola,
Să sting lampa-n dormitor…

Însă, ceea ce mă miră

Şi mă chinue mereu,
E că n-a spus toată noaptea
Ce-a vrut de la soţul meu!
(Ion Pribeagu)
Când Clăruţa-i indispusă
[Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu [alte lucrari ale acestui autor]

Cînd – de la spitalul “Colţea”

Cu tramvaiul de porneşti-
Maximul în cinci minute
Eşti la pompa din Dudeşti

Traversezi “Crucea de piatrã”,

Care-i lîngã farmacie,
Ceainăria Griin şi gata,
Intri în hanul lui Oişie.

Hanu-i plin cu case joase

Şi cu rufe pe uluci, -
Care-n Cantemir începe
Şi termină-n Campoduci.

Dacă treci spre fundătură,

Trebuie neapărat,
Ca să guşti la “Madam Betty”
Knises cu ficat tocat.

Iar de-apuci spre Zanvi Bibke

Pe la “Porţile de fier”
Nu se poate ca să nu iei
Cîte-un pletzi cu piper

Şi-n această ambiantă –

Cum au hotărît edilii –
Stau cu anii, laolaltă
Cam vreo sută de familii

Chelneri, boccegii, vădane,

Covrigari, văcsuitori,
Foşti atleţi la circ, vandeuze,
Ambulanţi şi cerşetori.

Madam Braun cu panorama

Ce se plimbă cu maimuţa
Şi mai stă şi Sami Pişke
Cu nevastă-sa, Claruta.

Sami-i gospodar de treabă,

Nu-i samsar, nici peţitor.
N-are nici o meserie
Dar o duce binişor.

Cu Claruta-o duce bine –

Bine, însă, nu prea-prea –
Dintr-o singură pricină:
Cînd vrea Sami, nu vrea ea!

Chestia asta se întîmplă

Şi în clasa mai sus-pusă,
El să vrea şi ea să nu vrea
Pe motiv că-i indispusă…

Dar Claruta, înţeleaptă,

I-a spus: - ce să mai discut?
Du-te-n centru şi găseşte-ţi
Vreo iubită din trecut…

Ba, main vort, că nu mă supăr

Şi petrece cît îţi place
Cu oricine, numai, dragă,
Să mă laşi pe mine-n pace!

Bietul Sami, cum să scape

De încurcătura asta?
A făcut tot ce-i posibil,
Să nu-şi supere nevasta.

A lipsit vreo patru ore

Şi apoi bine dispus,
A venit frumos acasă,
Ca un mieluşel supus.

După ce-au vorbit de fleacuri,

Care nu au nici un rost,
Scumpa lui Claruta-ntreabă:
- Ei, şi spune-mi, unde-ai fost?

- Unde vrei să fiu? - exclamă

Sami Pişke şugubăţ–
Cînd să ies din han, m-opreşte
Aia blondă: Liza Băţ!

M-a poftit la ea în casă,

Mi-a vorbit de soţu-i Smil,
Că-i incult, ş-acum cu stămburi
E la bîlciul din Mizil.

Dicutînd apoi de criză,

M-a tratat c-o cafeluţă.
A pus ivărul la uşe
Şi a fost foarte drăguţă.

- Nu te superi, dragă Sami,

Fiindc-ai petrecut cu ea –