1.

Ordinul de mărire , rezoluția pe orizontală și rezoluția pe verticală în microscopie

Microscopia reprezintă metode optice, opto-electronice sau electronice de analiză structurală şi de
microtopografie a suprafeţei. Microscopia se împarte în două categorii mari :
- microscopie optică
- microscopie electronică
Rezoluţia sau puterea de separare pe orizontală reprezintă distanţa (d) la care pot fi percepute clar şi
distinct două puncte unul de celălalt . Pentru radiaţia luminoasă care cade perpendicular pe probă această
distanţă este dată de relaţia :

Rezoluţia pe adâncime sau puterea (adâncimea ) de pătrundere este definită prin distanţa (S) la care două
puncte de pe probă situate pe axa optică unul sub celălalt mai pot fi distinse clar. Adâncimea de
pătrundere scade cu mărirea totală şi cu creşterea aperturii (A) :

2. Microscoape optice, principiu, clasificare

Microscopia optică foloseşte pentru examinare lumina vizibilă cuprinsă între ultravioletul înalt şi
infraroşul jos. Fenomenul de compunere a imaginii microstructurii examinate în ocularul unui microscop
pe un film fotografic sau fotoelementul CCD al unei camere de luat vederi este un fenomen complex,
înglobând reflexii, refracţii şi absorbţii de lumină. Din punct de vedere principial şi constructiv, un
microscop optic este un ansamblu optomecanic ce are ca scop obţinerea unui ordin de mărire cât mai
ridicat în condiţiile unei rezoluţii (putere de separare) şi a unei adâncimii de pătrundere cât mai bune.
Partea optică a microscopului este formată din trei elemente principale:
- obiectivul (partea optică dinspre obiectul examinat)
- ocularul (partea optică dinspre ochiul omenesc)
- sistemul de iluminare
Lumina provenită de la sistemul de iluminare este focalizată spre obiectul examinat de unde prin
transmisie sau reflexie ajunge la ochiul omenesc cu informaţii optice despre structura sau microtopografia
examinată. Microscoapele se împart în două categorii mari:
- Microscoape cu transmisie (microscoape biologice)
- Microscoape cu reflexie (microscoape metalografice)
Un microscop, cu schema de principiu şi traseul luminii reprezentată în figura 3.110, lucrează în principiu
după cum urmează:
 3. Microscoape electronice, principiu, clasificare
Aşa cum s-a arătat deja în cadrul microscopiei optice cu cît lungimea de undă a radiaţiei incidente este
mai mică cu atît rezoluţia de citire este mai mare, lungimile de undă cele mai mici cu care se poate lucra
se situează în domeniul violet , la lungimi de undă de cca 400 nm. Un progres important s-a realizat prin
folosirea ca sursă de radiaţie a unui fascicul de electroni puternic accelerat într-un cîmp electric. La
impactul fasciculului de electroni cu substanţa de analizat sînt emişi electroni secundari care sînt şi
purtători de informaţii despre topografia suprafeţei analizate. Lungimea de undă este exprimată
aproximativ de relaţia :
Clasificare:
- Microscopia electronică de transmisie (TEM)
- Microscopia electronică de baleiaj (REM)
4. Microscopia confocală și microscopia de forță atomică
Microscopia confocala este o metoda optica speciala de imagistica microscopica la care, spre deosebire de
microscopia optica conventionala unde întreaga zona examinata este iluminata, în orice moment este
iluminata doar o fracțiune din acesta zona, scanarea intregii zone examinate fiind facuta progresiv in timp.
La faza de scanare nu este posibila obtinerea unei imagini microscopice complete.
Ce din urma se obtine abia dupa ce Intensitățile de lumină ale luminii reflectate sau ale luminii de
fluorescență sunt măsurate progresiv una după alta si stocate lectronic astfel încât să fie posibilă o
cumpunere ulterioară a imaginii. În traiectoria fasciculului luminii reflectate de pe materia analizata există
un orificiu de diametru forte mic care permite luminii să treacă din zona focalizată și blochează lumina
din alte plane. Rezultatul il reprezinta faptulca doar o fractiune mica de lumina din punctul focal ajunge la
detector, ceea cepermite obtinerea unui contrast ridicat.
 Fig.5. Principiul microscopului de forta
atomica
detektor und steuerelektronik=detector și
electronice de control
photodiode=fotodiode
probenoberflache= suprafata esantionului
cantilever mit spitzer= consola cu varf
tisch= tabelul

5. Analiza spectrală și spectrul

radiațiilor electromagnetice
Analiza spectrală reprezintă metode şi
procedee de investigare a materiei ce se
bazează pe cercetarea fenomenelor de emisie sau de absorbţie de radiaţie electromagnetică ce apar ca
urmare a unui aport de energie adusă acesteia. Distribuţia intensiății radiaţiei electromagnetice emise sau
absorbite de către materia analizată formează spectrul acesteia. Inregistrarea grafică, electronică sau
fotografică a spectrului poartă denumirea de spectrogramă. Un spectru oferă informaţii precise despre
compoziţia calitativă şi cantitativă a materiei. Astfel, o emisie sau o absorbţie de radiaţie electromagnetică
are loc întotdeauna la anumite lungimi de undă, indicate precis prin linii spectrale sau peak- uri (vârfuri)
ale speciei atomice sau moleculare analizate şi formează baza analizei spectrale calitative. Intensitatea
liniilor sau peak-urilor (vârfurilor) unei spectrograme, exprimate prin înălțimea sau suprafața peak-urilor,
este proporţională cu concentraţia speciei chimice ce emite sau absoarbe radiaţie electromagnetică pe acea
lungime de undă şi formează baza analizei spectrale cantitative de determinare a concentrației speciilor
chimice prezente intr-un amestec lichid, solid sau gazos.
Spectrul radiaţiei electromagnetice
Radiaţiei electromagnetice redă intensitatea diferitelor radiații electromagnetice după lungimea lor de
undă sau după frecvenţă. În partea dreaptă a spectrului se găsesc undele radio a căror lungime de undă
ajunge de la cîţiva cm până la ordinul km. În partea stângă a spectrului se găsesc radiaţiile gama şi
Röntgen, cu lungimi de undă extrem de mici, ce ajung ca ordin de mărime în domeniul dimensiunilor
atomare. Radiaţia electromagnetică vizibilă (lumina) ocupă un domeniu de frecvenţă foarte îngust situat
undeva la mijlocul spectrului radiaţiei electromagnetice
 6. Casificarea metodelor spectroscopice
• 1. Spectroscopie atomică
• Spectroscopie atomică de absorbţie
• Spectroscopia cu flacără
• Spectroscopia cu cuptor de grafit
• Spectroscopia cu hidruri
• Spectroscopie atomică de emisie
• Spectroscopie de emisie cu arc
• Spectroscopie de emisie cu plasmă cuplată inductiv
• Spectroscopie de emisie cu plasmă de microunde
• Spectroscopie Röntgen
• Spectroscopie Röntgen cu fluorescenţă
• Spectroscopie Röntgen de difracţie
• Spectroscopie Röntgen de absorbţie
• 2. Spectroscopie moleculară
• Spectroscopie în ultraviolet-vizibil (UV-VIS)
• Spectroscopie în infraroşu (IR)
• Spectroscopie Raman
• Spectroscopie de fluorescenţă
• Spectroscopie cu microunde
• 3. Spectroscopie de masă (MS)
• 4. Spectroscopie de rezonanţă magnetică
• 5. Spectroscopie Laser
7. Spectroscopie fenomenologie
La atomi pierderea sau acceptarea de enegie se face la nivelul învelişurilor electronice ale acestora numai
sub formă discretă. Forma discretă a transferului de energie duce în cazul atomilor la apariţia unor spectre
de linii spectrale inguste foarte clar definite, situate la diferite lungimi de undă, în funcţie de nivelul de
excitaţie. La molecule pe lângă tranziţii electronice discrete mai apar şi tranziţii de rotaţie şi de vibraţie ce
generează a r\ndul lor tot spectre specifice. Datorită multitudinii de linii foarte apropiate, de cele mai
multe ori sub limita de separare spectrala a sistemelor optice, în cazul structurilor moleculare, spectrele
apar ca spectre continue sub formă de benzi spectrale.
Pentru atomi şi molecule există următoarele tipuri fundamentale de nivele energetice şi de tranziţii
corespunzătoare:
- nivele electronice de energie –legate de mişcarea electronilor în jurul nucleelor. În cazul atomilor
întîlnim două tipuri de nivele electronice:
a) nivelele electronilor de pe învelişurile electronice interioare
b) nivelele electronilor exteriori, de valenţă, din atomi şi molecule
- nivelele de vibraţie ale moleculelor - legate de mişcările de vibraţie ale nucleelor din molecule
- nivelele de rotaţie ale moleculelor, legate de mişcarea de rotaţie a moleculei ca întreg
8. Spectroscopie și clasificarea spectrscoapelor
Spectrometrele sunt aparate cu ajutorul cărora se obţin, se vizualizează şi/sau se înregistrează spectrele
atomice sau moleculare ale unor substanţe sau materiale şi din acestea se obţin informaţii calitative şi
cantitative despre compoziţie şi concentraţie.
Există mai multe criterii de clasificare pentru spectrometre care vor fi prezentate pe scurt în continuare.
După modul de lucru şi de interpretare a datelor spectrometrele pot fi:
- Spectrometre manuale
- Spectrometre automate
După modul de transmitere a fasciculului de radiaţie prin sau dinspre proba de analizată spectrometrele
pot fi :
- spectrometre prin transmisie
- spectrometre prin reflexie
După fenomenologia care stă la baza analizei spectrale spectrometrele pot fi:
- spectrometre de absorbţie
- spectrometre de emisie
- spectrometre de fluorescenţă
- spectrometre de fosforescenţă
- spectrometre de împrăştiere
După modul de recepţie pe detector a fasciculului de radiaţie electromagnetică transmis sau reflectat de pe
proba de analizat, spectrometrele pot fi:
- spectrometre cu detectare secvenţială a lungimilor de undă
- spectrometre cu detectare concomitentă a lungimilor de undă
- spectrometre cu detectare multiplexată a lungimilor de undă
9. Structura spectroscoapelor
Un spectroscop este format dintr-o sursă stabilă de radiaţie o cuvă sau un suport pentru proba de analizat,
un dispozitiv optic pentru selectarea unei anumite lungimi de undă din spectru, un detector de radiaţie
care transformă energia de radiaţie într-un semnal electric proporţional, un amplificator de semnal, un
aparat electronic pentru indicarea valorii măsurate şi după caz tehnică de calcul şi un pachet Software
specializat pentru achiziţia şi prelucrarea automată a datelor experimentale.
10. Producerea radiației electromagnetice monocromatice, filtre, prisme, rețele de difracție
monocromatoare
Filtre
Cea mai simplă separare a unei anumite benzi spectrale înguste se face cu filtre. Acestea la rândul lor pot
fi filtre de absorbţie şi filtre de interferenţă.

Filtrele de interferenţă sunt formate dintr-un mediu dielectric transparent compus din fluorură de calciu
sau fluorură de magneziu care ocupă spaţiul dintre două plăci de sticlă optică, plan paralele, pe care s-a
depus o oglindă de argint semitransparentă.
Prisme
Prin refracţia luminii albe într-o prismă iau naştere culorile spectrale, radiaţia luminoasă este despărţiţă în
diferite culori deoarece diferitele unde din banda spectrală luminoasă parcurg cu viteze diferite sticla
prismei precum şi pentru faptul că diferitele lungimi de undă sînt absorbite în mod diferenţiat de
materialul prismei. Lungimile de undă mai mici sînt refractate( frînte) mai puternic decît cele mari, astfel
se ajunge la o separare a culorilor din lumina albă.

Rețelele de difracție sunt structuri optice care descompun radiaţia policromatică (lumină albă) în radiaţie
monocromatică având la baza fenomenul de difracţie. Reţelele de difracţie pot fi reţele transparente
bazate pe transmisia luminii sau reţele opace bazate pe reflexia luminii.

Monocromatoarele sunt sisteme optice destinate separării pe cale manuală sau la comandă pe cale
automată a unei anumite lungimi de undă dintr-o radiaţie complexă. Monocromatoarele au ca element
constructiv de bază un sistem dispersiv format dintr-o prismă sau o reţea de difracţie şi dintr-o fantă. Pe
lângă sistemul dispersiv monocromatoarele mai conţin lentile, sisteme mecanice sau electromecanice,
precis calibrate.
 11. Fibre optice de transmisie
Fibrele optice sunt mijloace moderne folosite pentru teletransmiterea datelor, inclusiv a informaţiilor
optice spectrale.
Avantajele fibrelor optice de transmisie sunt:
- banda largă de frecvenţă de transmisie pînă in domeniul terra Hertz
- pierderi mici, ceea ce permite acoperirea unor distanţe mari de transmisie
- nu suferă perturbaţii de către un cîmp electromagnetic extern
- transmisiile nu pot fi interceptate de către terţi
Dezavantaje:
- costuri investiţionale mari
- tehnica conexiunilor complicată
- sensibile la solicitări mecanice în special de încovoiere
O problemă importantă care apare la transmisia informaţiilor prin fibră optică o reprezintă deformarea
impulsurilor de lumină în calea lor prin fibra optică. Această deformare ia naştere datorită faptului că o
parte a radiaţiei cade pe pereţii fibrei aproape de unghiul maxim de incidentă şi ca urmare este des
reflectată de pereţi, pe parcursul deplasării (această radiaţie este denumită de „ Mod „ ridicat). O altă parte
a radiaţiei cade sub un unghi mic pe pereţii fibrei optice şi este reflectată mai rar de către aceştia (această
radiaţie este denumită de „ Mod „ scăzut) (prin « Mode « se denumește în limba engleză modul de
transmitere a luminii în fibra optică ). La un unghi suficient de mic, radiaţia de „ Mod „ scăzut se poate
deplasa de-a lungul axei optice aproape fără reflexie, este cazul fibrelor optice de diametru foarte mic.

12. Detectoare de radiație electromagnetică monocanal

Detectoarele cuantice au la baza efectul fotoelectric intern si extern. Se deosebesc detectoare

cuantice monocanal si detectoare cuantice multicanal. Detectoarele monocanal pot fi de tip:
- Fotoelement
- Fotocelula
- Fotomultiplicator
- Numerator de scintilatie
- Fotorezistenta
- Fotodioda de siliciu
13. Detectoare de radiație electromagnetică UV- VIS monocanal

14. Detectoare de radiație electromagnetică UV- VIS multicanal

Detectoarele multicanal se compun dintr-o insiruire de elemente fotoelectrice de dimensiuni mici

plasate unul langa altul, astfel incat sa poata prelua cu o rezolutie sufficient de mare un domeniu
spectral destul de larg, cum a fi de exemplu UV-VIS sau UV-VIS-NIR
Detectoarele cuantice multicanal sunt de tip:
- Sir de fotodiode( Diod-Array)
- Charge tranfer (CCD)
- Vidicon

15. Detectoare de radiație electromagnetică IR

Data fiind energia mai mica a fotonilor din domeniul infrarosu masurarea acestora cu detectoare
de radiatie este destul de dificila. Semnalul unui detector de radiatie este redus si trebuie
emplificat apreciabil. Acesta este motivvul principal pentru care sistemul de detectie limiteaza
sensibilitatea si precizia unui aparat ce lcreaza in domeniul infrarosu. Sunt trei categorii de
detectoare infrarosii:
- Detectoare termice
- Detectoare piroelectrice
- Detectoare fotoconductoare
16. Spectroscopia de absorbție atomică, definiție, clasificare
Spectroscopia de absorbţie atomică este o metodă recunoscută pentru analiza cantitativă a multor
elemente chimice în special metale şi semimetale. Spectroscopia de absorbţie atomică se bazează pe
absorbţia selectivă, pe o bandă foarte îngustă, a radiaţiei de către electronii atomilor liberi gazoşi (stare
atomizată) ai substanţei de analizat. Metoda are o selectivitate foarte mare dată de faptul că spre proba de
examinat se trimite un fascicul de radiaţie ce conţine spectrul ingust al elementului de examinat, spectru
care este absorbit proporţional cu concentraţia lui de către elementul chimic din proba de analizat
atomizată.
La ora actuală, sînt folosite procedee de spectroscopie de absorbţie atomică care se deosebesc după modul
de atomizare. După acest criteriu spectroscopia de absorbţie atomică se clasifică în :
- Spectroscopia cu flacără (F-AAS)
- Spectroscopia cu cuptor de grafit (GF-AAS)
- Spectroscopia cu hidruri (CV-AAS)
 17. Spectroscopia de absorbție atomică cu facara , cu cuptor de grafit și cu hidruri
La spectroscopia de absorbţie atomică cu flacără, proba sub formă de soluţie este transformată în prima
fază într-un aerosol, iar ulterior este pulverizată împreună cu gazul combustibil într-o flacără prin care
este trimisă radiaţia monocromatică cu lungimea de undă specifică elementului analizat. După traversarea
flăcării se separă din spectru, cu un monocromator, linia spectrală de rezonanţă de bază, linie a cărei
intensitate se măsoară cu un sistem fotoelectric. Fotocurentul este invers proporţional cu concentraţia
elementului analizat. Rolul flăcării este acela de a crea prin aport de energie termică o populaţie de atomi
liberi capabilă să absoarbă fotoni ce provin de la sursa de radiație monocromatică. Absorbţia fotonilor are
ca efect micşorarea intensităţii fasciculului care vine de la lampă, inclusiv a liniei de rezonanţă de bază
conţinută în banda spectrală cuprinsă în el, făcînd ca în final pe detectorul de radiaţie să ajungă o
intensitate micşorată proporţional cu concentraţia elementului analizat.
La spectroscopia atomică cu cuptor de grafit atomizarea respectiv excitarea se realizează într-un aşa zis
„cuptor de grafit“. Cuptorul de grafit pentru spectrometria AAS este un atomizor electro-termic care
permite aducerea în stare de vapori şi apoi în stare de atomi liberi a unor cantităţi de ordinul 1÷100 μl din
proba de analizat lichidă sau a cîtorva μg de probă solidă. Cele mai multe atomizoare sînt construite sub
forma unui tub de grafit de 20÷30 mm lungime şi cu 5÷6 mm diametru interior, volumul interior fiind de
cca 0,5 cm3
La aceste dimensiuni milimetrice denumirea de „ cuptor” este oarecum improprie, ea este însă folosită de
majoritatea specialiștilor. Pentru analiză se pipetează între 1-50 μl de probă lichidă de analizat în orificiul
de alimentare. Încălzirea tubului de grafit se realizează prin efect electro-rezistiv alimentînd cele două
capete de la un transformator electric cu un curent electric de joasă tensiune dar de mare intensitate.
Tehnica hidrurilor volatile este folosită pentru opt elemente: (As), (Bi), (Sb), (Se), (Sn), (Te), (Ge), (Hg).
Generatorul de hidruri este un accesoriu al spectrofotometrelor de absorbţie atomică AAS care produce
un flux continuu de hidruri ale elementelor amintite, volatile la temperatura camerei. Hidrura volatilă a
elementului determinat este antrenată cu un gaz inert (ex Argon) din soluţie într-un tub de cuarţ fixat pe
arzător coliniar cu fasciculul de radiaţie unde se descompune la temperaturi cca 1200 K rezultînd o
populaţie de atomi liberi. Sensibilitatea este de ordinul μg /l putîndu-se obţine limite de detecţie de acelaşi
ordin de mărime cu cuptorul de grafit. Generarea hidrurilor volatile pentru elementele chimice menţionate
mai sus se realizează intr-un reactor de sticlă, in flux continuu, la temperatura camerei, în prezenţa unui
reducător puternic (tetrahidrură de bor). Tehnica hidrurilor nu se limitează însă numai la spectroscopia de
absorbţie atomică ci este folosită cu succes şi la spectroscopia de emisie atomică cu plasmă unde se obţin
limite de detecţie mai bune decît la spectroscopia atomică de absorbţie.
18. Spectroscoape de absorbție atomică
Spectroscopia de absorbţie atomică este o metodă recunoscută pentru analiza cantitativă a multor
elemente chimice în special metale şi semimetale. Spectroscopia de absorbţie atomică se bazează pe
absorbţia selectivă, pe o bandă foarte îngustă, a radiaţiei de către electronii atomilor liberi gazoşi ai
substanţei de analizat. Metoda are o selectivitate foarte mare dată de faptul că spre proba de examinat se
trimite un fascicul de radiaţie ce conţine spectrul ingust al elementului de examinat, spectru care este
absorbit proporţional cu concentraţia lui de către elementul chimic din proba de analizat atomizată.
Atomizarea se realizează prin trecerea atomilor substanţei de analizat prin aport de energie într-o formă
de atomi individuali, liberi, capabili să absoarbă fotoni emişi de sursa de radiaţie monocromatică.
Necesarul de enegie pentru atomizare se poate asigura sub formă termică, obţinută cu o flacără de gaz sau
cu un cuptor de grafit (tub de grafit încălzit electric), sau se poate asigura prin tehnici speciale, cu
substanţa de analizat în soluţie (tehnica hidrurilor). Domeniul spectral acoperit de spectroscopia de
absorbţie atomică este cel ultraviolet şi cel vizibil cuprins în domeniul lungimilor de undă situat între 190-
800 nm. Datorită selectivităţii mari dată de îngustimea liniilor spectrale şi a limitelor de detecţie extrem
de scăzute, pînă în domeniul părţi per trilion, spectroscopia de absorbţie atomică este folosită în principal
în analiza concentraţiilor mici şi a urmelor metalelor grele în mediu, alimente, băuturi, medicamente, etc.
Tot datorită acestor caracteristici AAS este folosită şi ca structură de analiză în cromatografia gazoasă,
spectroscopul de absorbţie atomică fiind plasat după coloana de separare.
Spectroscopia de absorbţie atomică se clasifică în :
- Spectroscopia cu flacără (F-AAS)
- Spectroscopia cu cuptor de grafit (GF-AAS)
- Spectroscopia cu hidruri (CV-AAS)
19. Spectroscopia de emisie atomică, definiție, clasificare
Analiza colorării flăcării. Analiza vizuală a colorării flăcării este o metodă rapidă şi ieftină folosită pentru
identificarea elementelor chimice încă de la inceputurile chimiei şi folosită şi astăzi în chimia analitică.
Principiul constă în compararea spectrului vizibil (al culorii) emis de o probă, excitată intr-o flacără, cu
diferite spectre luminoase ale unor elemente cunoscute.
Explicaţia ştiinţifică a fenomenului de emisie atomică constă înmodificarea raporturilor energetice ale
straturilor electronice exterioare ale atomilor sub influența aportului de energie termică dat de flacără.
Atunci cînd un anumit element prezintă o colorare a flăcării şi majoritatea ionilor lui din combinaţi
chimice prezintă de regulă aceeaşi coloraţie a flăcării. Există şi excepţii, aşa de exemplu sulfatul de bariu
prezintă o culoare verde a flăcării pe cînd fosfatul de bariu nu prezintă colorare a flăcării. Multe elemente
emit la temperaturi ridicate linii spectrale vizibile.
Se clasifica in:
- spectroscopia de emisie cu flacără,
- spectroscopia de emisie atomică cu plasmă cuplată inductiv,
- spectroscopia cu descărcare luminescentă,
- spectroscopia cu plasmă indusă de microunde
- spectroscopia emisiilor cu arc sau scânteie

20. Spectroscopia de emisie atomică cu flacără

Spre deosebire de spectroscopia de absorbţie atomică unde elementul analizat trebuie să se găsească
numai în stare atomizată, la spectroscopia de emisie atomică elementul analizat trebuie să fie adus în
prima fază în stare atomizată, iar în faza a doua în stare excitată (ionizată). Folosirea acestei metode
spectrale la analiza calitativă are la bază legătura ce există între natura elementului chimic și prezenţa
liniilor sale caracteristice în spectrul de linii ale substanţei de analizat. In domeniul analizei cantitative,
metoda are la bază dependenţa legică ce există intre intensitatea liniilor spectrale specifice unui anumit
element şi concentraţia acelui element în proba de analizat.
21. Spectroscopia de emisie atomică cu scânteie și arc electric
La acest tip de spectroscopie atomică de emisie excitarea atomilor se realizează pe cale termică prin
scînteie sau printr-un arc electric, realizate între proba de analizat şi un electrod de regulă din grafit de
înaltă puritate (cărbune spectral), deoarece carbonul nu are linii spectrale in domeniul UV-VIS. Procedeul
se aplică în special pentru analiza metalelor şi aliajelor solide deoarece este necesară realizarea unui
circuit electric în care proba de analizat reprezintă unul din cei doi electrozi.
Pe lîngă spectre sub formă de linii mai pot fi obţinute şi alte două tipuri de spectre, astfel:
- spectre continue-lipsite de linii spectrale bine definite. Asemenea spectre rezultă de la solide
incandescente (metale sau aliaje înroşite)
- spectre tip bandă-formate dintr-o serie de linii care devin progresiv mai închise pînă cînd ating o
înnegrire difuză denumită cap de bandă. Spectrele de tip bandă sînt în mod obişnuit emise de molecule
sau fragmente de molecule.
22. Spectroscopia de emisie atomică cu plasmă cuplată inductiv și cu laser
Generatorul de plasmă cuplată inductiv
Un generator cu plasmă cuplată inductiv este format din trei tuburi concentrice din cuarț, figura II.44, prin
care circulă argon de înaltă puritate cu viteze cuprinse între 10 și 16 litri/minut. În partea superioară a
tuburilor de cuarț este plasată o bobină electrică răcită cu agent lichid de răcire și alimentată de la un
generator de înaltă frecvenţă. La pornirea generatorului starea plasmatică se inițiază printr-o descărcare în
scînteie realizată cu o bobină Tesla, iar creşterea ulterioară a temperaturii plasmei se face prin cîmp
electromagnetic de înaltă frecvență radiat de bobina electrică. Cîmpul de înaltă frecvenţă din bobină
accelerează electronii liberi existenţi care se deplasează pe traiectorii circulare în interiorul acesteia
crescînd prin ciocniri cu atomii întîlniți temperatura plasmei. Creșterea de temperatură este atît de mare
încît este necesară izolarea termică a cilindrului exterior de cuarț prin răcirea cu un flux de argon trimis
tangențial prin interstițiul dintre primul și cel de-al doilea cilindru de cuarț.
 23. Bazele spectroscopiei Röntgen. Radiația caracteristicü

Radiaţia Röntgen este folosită în tehnică pentru analiza de structură şi analiza chimică
elementară la materiale anorganice precum şi pentru depistarea de defecte interne în
materiale metalice şi nemetalice. Radiaţiile Röntgen sînt radiaţii electromagnetice cu lungimea
de undă cuprinsă între 10−12 m > λ > 10−8 m şi cu energii cuprinse în limitele 106 eV > hv >102 eV.
Pe plaja lungimilor de undă radiaţia Röntgen se găseşte între radiaţia ultravioletă (lungime de undă mai
mare) şi radiaţia Gamma (lungime de undă mai mică), vezi şi figura II.1. Radiaţia Röntgen apare la salturi
electronice în straturilor interioare ale invelişurilor atomice şi este în strînsă corelare cu structura
învelişului electronic.

Radiaţia Röntgen poate fi definită în două moduri:

- ca undă electromagnetică, cu indicarea lungimii de undă în [Ǻ] sau în [mm]
- ca o succesiune de cuante Röntgen din care fiecare are o anumită energie indicată în [eV]
Radiaţiile Röntgen iau naştere atunci cînd electroni puternic acceleraţi întîlnesc materie care
produce frînarea lor. La locul frînării, în funcţie de frecvenţă iau naştere două feluri de radiaţii
Röntgen, figura II.3.1, o radiaţie de frînare Röntgen discontinuă (spectru de linii) şi o radiaţie de
frînare Röntgen continuă (spectru continuu). Radiaţia de frînare discontinue este o radiaţie
Röntgen specifică elementelor chimice şi formează baza analizei spectrale Röntgen folosită
pentru determinarea compoziţiei chimice elementale a materiei precum şi pentru cercetarea
structurii atomice a acesteia. Radiaţia de frînare continuă formează baza analizei
Atunci cînd radiaţii de energie ridicată precum radiaţii Röntgen, radiaţii gamma sau fascicule de
materie precum electroni sau neutroni cad pe materie, acestea sînt împrăştiate elastic, energia
şi lungimea lor de undă conservîndu-se, singurul parametru care se schimbă fiind direcţia de
radiaţie ce se modifică specific materialului. Radiaţia Röntgen caracteristică apare atunci cînd
electroni de pe straturile interioare ale atomilor sînt îndepărtaţi de radiaţie energetică înaltă,
iar electroni de pe Spectroscopie Röntgenstraturi electronice situate în exteriorul acestor
straturi iau locul golurilor rămase.
 24. Producerea radiației Röntgen
Producerea de radiaţii Röntgen se face într-un tub vidat prin frînarea electronilor acceleraţi într-un cîmp
de înaltă tensiune de către materialul anodului. În figura II.3.2 este prezentat principiul constructiv al unui
tub Röntgen.

Tuburile Röntgen sînt cilindri vidați din sticlă în care se găsesc doi electrozi. Catodul tubului este format
dintr-o spirală de wolfram ce emite Spectroscopie Röntgen termoelectroni liberi. La o tensiune înaltă
aplicată între anod şi catod electronii sînt puternic acceleraţi. La impactul electronilor cu materialul
anodic cel din urmă emite radiaţii Röntgen. Natura radiaţiei este specifică materialului anodic.
25. Spectroscopia Röntgen cu fascicul de electroni
Spectroscopia cu fascicul de electroni foloseşte pentru excitarea atomului un fascicul de electroni de mare
energie. Procedeul are avantajul simplităţii şi a costului relativ scăzut dar prezintă şi marele dezavantaj că
proba sau piesa de analizat trebuie plasate într-un vacuum înalt pentru a putea fi bombardate eficient de
către fasciculul de electroni. De asemenea, dată fiind densitatea energetică limitată a electronilor nu este
posibilă excitarea straturilor electronice mai adînci.
În figura II.3.5. este prezentat principiul acestui procedeu. Fasciculul de electroni provenind dintr-un tun
electronic 1 este focalizat puternic prin lentile electrice şi magnetice 2 şi deviat dirijat spre proba de
analizat 3 pe care o excită şi provoacă emisia de radiaţie Röntgen specifică. Această radiaţie este ulterior
descompusă de sisteme dispersive de lungime de undă sau dispersive de energie şi stă la baza analizei
calitative şi cantitative. Tot sistemul de analiză este plasat în vacuum înalt.
26. Spectroscopia Röntgen de fluorescență cu fascuicul de radiații Röntgen
La spectroscopia Röntgen de fluorescenţă pentru excitarea materialelor de analizat sînt folosite radiaţii
Röntgen, iar acestea emit radiații Röntgen caracteristice, de aici și denumirea de fluorescență. Marele
avantaj al spectroscopiei de fluorescenţă constă în faptul că proba de analizat nu trebuie plasată în
vacuum înalt deoarece excitarea se face cu radiaţie Röntgen care pierde foarte puţină energie la trecerea
prin aer. De asemenea, densitatea energetică mai mare a radiaţiilor Röntgen faţă de densitatea energetică a
fasciculului de electroni face ca primele să pătrundă mai adînc decît fasciculele de electroni în obiectul
analizat.
Există două procedee diferite de spectroscopie Röntgen de fluorescenţă:
- analiză Röntgen de fluorescenţă dispersivă după lungimea de undă
- analiză Röntgen de fluorescenţă dispersivă după energie
27. Spectroscopia Röntgen dispersivă după lungimea de undă și dispersivă după energie
Principiul constructiv al unui spectrometru secvenţial Röntgen de fluorescenţă dispersiv după lungimea
de undă este reprezentat în figura II.3.6. Diferenţa constă în aceea că la spectroscopia de fluorescenţă, față
de cea cu fascicul de electroni, proba de analizat se găsește în aer, în exteriorul tubului Röntgen. La
excitarea probei cu radiaţii Röntgen primare proba emite radiaţie specifică elementelor componente. În
scopul obținerii dispersiei spectrale, radiaţia Röntgen emisă cade pe cristalul monocromator (denumit și
cristal analizor) din goniometru. Orientarea planurilor de reţea ale cristalului monocromator şi distanţa
dintre planuri d, hotărîtoare pentru dispersie, depind de natura acestuia. Pentru analiza elementelor în
domeniul numerelor de ordine 5 (bor) - 92 (uraniu) sînt necesare de regulă patru cristale care pot fi uşor
de înlocuit unul cu celălalt. Lungimile de undă a radiaţiilor incidente se reflectă la diferitele poziţionări
ale cristalului monocromator căzînd ulterior de tubul numărător.
Spectroscopia de fluorescenţă Röntgen dispersivă după energie, figura II.3.9, se bazează pe măsurarea
energiei discrete a fiecărei lungimi de undă Röntgen ca expresie a concentraţiei şi a compoziţiei. La
iradierea unui detector semiconductor cu energie Röntgen discretă acesta produce un anumit număr de
perechi de goluri şi prin aceasta un anumit impuls de curent. Impulsurile de curent sînt repartizate după
valoarea curentului de către analizoare multicanal (cca 1000 canale) şi dau un spectru specific ce are pe
ordonată numărul de impulsuri (proporţionalitatea cu concentraţia) şi pe abscisă energia (keV), figura
II.3.10. Trebuie remarcat faptul că toate procedeele Röntgen de analiză spectrală, indiferent că este vorba
de procedee refractometrice sau de procedee spectroscopice, sînt procedee de analiză şi control ce
acţionează total nedistructiv asupra materiei cercetate.

28. Spectroscopia moleculară . Baza teoretică

Exista trei procese de bază prin care o moleculă poate absoarbi energie:
- prin rotaţie - molecula se roteşte după axe variate, energia de rotaţie fiind la nivele energetice bine
definite. Atunci cînd molecula absoarbe energie, ea poate trece la nivele energetice de rotaţie mai ridicate
printr-o tranziţie rotaţională;
- prin vibraţie - atomii sau grupele de atomi din interiorul unei molecule vibrează relativ unii faţă de
ceilalţi. Energia acestor vibraţii se găseşte şi ea pe nivele energetice precise, cuantificate. Prin absorbţia
unei cantităţi discrete de energie, molecula se poate ridica la un nivel vibraţional mai ridicat printr-o
tranziţie vibraţională;
- pe cale electronică - electronii unei molecule pot să ajungă la nivele energetice mai înalte ca urmare a
unei tranziţii electronice de pe un nivel energetic inferior pe un nivel energetic superior.
29. Spectrofotometria moleculară UV- VIS . Alegerea lungimii de undă și a grosimii de strat
Spectrofotometria (spectrometria) moleculară se ocupă cu analiza calitativă şi cantitativă a spectrelor de
absorbţie în domeniul spectral ultraviolet-vizibil (UV-VIS) a substanţelor anorganice sau organice în stare
lichidă sau gazoasă. Din cauza faptului că în domeniul UV-VIS nu toate substanţele sau elementele
chimice au spectre de absorbţie cu maxime clare analiza calitativă nu este atît de reprezentativă ca cea
cantitativă în acest spectru. La analiza cantitativă se procedează la fotometrarea (măsurarea) intensității
radiaţiei absorbite la o anumită lungime de undă (ce se găseşte în zona maximului de absorbţie) de unde
vine și termenul de fotometrie, aceasta fiind una din cele mai utilizate metode din cadrul analizei
instrumentale cantitative la substanţe lichide și cuprinde domeniul ultraviolet şi vizibil.
În funcţie de structura moleculară o substanţă absoarbe mai multă sau mai puţină lumină de o anumită
lungime de undă. Valoarea lungimii de undă la care se fac măsurătorile fotometrice se alege din spectrul
de absorbţie al respectivei substanţe încît să fie satisfăcută condiţia unei Absorbant a Spectroscopie
moleculară UV-VIS absorbţii (absorbanţe) cît mai ridicate ceea ce duce la o sensibilitate maximă a
măsurătorii. Atunci cînd o substanţă prezintă mai multe maxime de absorbţie, figura II.4.8, pe lîngă
criteriul alegerii lungimii de undă corespunzătoare absorbţiei maxime, în decizia alegerii lungimii de undă
intră şi alte criterii, lăţimea benzii de absorbţie influențînd precizia determinării.

Pentru a realiza o grosime de strat constantă sînt folosite cuve paralelepipedice din sticlă optică specială
în care se introduce substanţa de analizat. Cu cît este mai lung drumul parcurs de lumină prin cuvă cu atît
mai multe entităţi atomice sau moleculare ale speciilor vor fi atinse de acesta şi cu atît mai mare este
cantitatea de lumină absorbită, absorbţia crescînd exponenţial cu drumul parcurs de lumină. La analiza
statică, grosimea stratului este dată de dimensiunea interioară a cuvei, iar la analiza în curgere de
diametrul interior al celulei de curgere. În figura II.4.10 este reprezentată variaţia teoretică a transmitanţei
respectiv a absorbanţei în funcţie de grosimea de strat. La alegerea grosimii de strat pentru o anumită
aplicaţie trebuie avută în vedere corelarea cu concentraţia pentru asigurarea valabilităţii legii Lambert-
Beer, lege care presupune o corespondenţă liniară între absorbanţa optică a soluţiei şi concentraţia,
respectiv grosimea de strat.

30. Analiza calitativă și cantitativă in spectrometria moleculară UV- VIS. Legea Lambert – Beer
Spectrofotometria de absorbţie moleculară are aplicaţii atît în analiza cantitativă cît şi în cea calitativă.
Spectrometria de absorbţie moleculară efectuate în cele trei domenii spectrale UV-VIS-IR nu are în
schimb aceleași performanțe în ce priveşte analiza calitativă şi cantitativă. Astfel, datorită unor maxime
de absorbţie clar delimitate spectral în domeniul UV-VIS, acest domeniu este folosit preponderent în
analiza cantitativă. Datorită bogaţiei de informaţii privind identificarea naturii speciilor chimice domeniul
IR este folosit preponderent în analiza calitativă şi mai puțin pentru analiza cantitativă deoarece rezoluția
de măsurare a suprafeței peak-urilor este mai slabă datorită îngustimii acestora.
Legea Lambert-Beer este valabilă la toate tipurile de spectroscopie de absorbţie atomică şi moleculară.
Pentru o lămurire mai bună a aspectelor legate de legea Lambert- Beer, în figura II.4.13 estereprezentată
dependenţa dintre a) transmisia şi concentraţia soluţiei, b) dintre absorbanţă şi concentraţia soluţiei, c)
dispunerea gradaţiilor de transmisie şi de absorbanţă pe scara gradată aşa cum apare ea la un
spectrofotometru analog.
31. Abateri ale legii Lambert – Beer
Aşa cum rezultă din legea Lambert - Beer, pentru o anumită substanţă dată şi o grosime de strat precisă,
dependenţa între absorbanța A şi concentraţie c este lineară, figura II.4.14. Această dependenţă este
valabilă însă numai în domeniul concentraţiilor mici de pînă la 10-2 mol/l. În asemenea soluţii diluate
fiecare moleculă a substanţei de analizat absoarbe lumină monocromatică independent de moleculele
vecine. La concentraţii mai mari se ajunge la erori importante de măsurare. Determinarea concentraţiei pe
cale fotometrică şi la soluţii concentrate constă în diluarea controlată a acestora sau dacă nu este posibil
folosirea unor cuve de grosime mai mică. Dimpotrivă, dacă concentraţiile sînt foarte mici, sub limita de
detecţie, se folosesc cuve cu grosimea stratului de soluţie mare (pînă la 100 mm la lichide şi sute de mm
la gaze)
32. Spectrofotometre și fotometre
Un spectrofotometru, figura II.4.22, este format principial dintr-o sursă de lumină 1, un sistem optic
pentru producerea luminii monocromatice, compus din lentile 2, un sistem de fante 3, un sistem

monocromator 4 cu reţea de difracţie sau cu prismă, spaţiu pentru cuve cu soluţie de referinţă şi cuve
pentru soluţie de analizat 5, un detector de radiaţie luminoasă 6, un amplificator 7 şi un sistem de afişare
8.
33. Lanturi de măsurare cu spectrofotomete și fotometre portabile
Pentru analize calitative şi cantitative spectrometrele portabile fac parte din lanţuri de măsurare
spectrometrice unde pot fi integrate împreună cu sursa de radiaţie şi cu electronica în aceeaşi structură
avînd o carcasă unică, figura II.4.46c. Atunci cînd electronica acestor structuri dispune şi de display
alfanumeric conectarea la un calculator electronic este opţională. Lanţurile de măsurare pot avea cuve fixe
din sticlă în care se aduce proba de analizat, sonde de măsurare care se introduc în soluţia de măsurat sau
celule ce curgere la care un volum mic din soluţia de analizat, extrasă dintr-un proces cu cinetică chimică,
biochimică sau de mediu cinetic circulă continuu prin dreptul unei fotobariere. La ora actuală sunt folosite
trei tipuri de lanţuri de măsurare:
1. - lanțuri de măsurare spectrometrice cu cuve din sticlă
2. - lanturi de masurare spectrometrice cu sonde
3.- lanţuri de măsurare spectrometrice cu celule de curgere
34. Lanturi de măsurare cu spectrofotomete și fotometre cu sonde
Dezvoltarea fibrelor optice a dus la schimbări importante şi în tehnicile chimico-analitice. Una dintre
aplicaţiile care beneficiază din plin de realizările în acest domeniu este spectrofotometria. Folosirea
fibrelor optice face posibilă transferarea procesului de măsurare direct la proces prin folosirea unor sonde
de măsurare speciale de la care informaţia spectrală este transmisă prin fibră optică la sistemul de analiză.
În afară de spectrofotometrie, aplicaţii specifice ale fibrelor optice în analitica chimică sînt
spectromicroscopia concomitentă, turbidimetria, determinarea culorii, studii de cinetică etc. Avantajele
folosirii sondelor optice cuplate cu fibre optice constau în:
- efectuarea de măsurători direct în proces la presiuni şi temperaturi ridicate
- eliminarea extragerii manuale şi a pregătirii probelor în vederea fotometrării
- achiziţia datelor privind evoluţia compoziţiei şi concentraţiei componentelor procesului în mod continuu
şi în timp real permiţînd folosirea acestora în regim online în modelul matematic de conducere a
procesului în condiţii optime
- posibilitatea achiziţiei cu viteză extrem de mare a spectrelor complete
- (pînă la un spectru complet /0,1 ms) în cadrul proceselor chimice cu viteză de reacţie mare
- preţ de cost scăzut raportat la cheltuielile clasice şi la avantajele lucrului cu sonde

35. Lanțuri de măsurare cu spectrofotometre și fotometre cu celule de curgere

Celulele de curgere spectrometrice sînt destinate analizei spectrale calitative şi cantitative a unei soluţii în
curgere, provenită fie de la un proces industrial fie de la o instalaţie experimentală de laborator din care
este preluată cu ajutorul unei pompe în mod continuu o cantitate mică de lichid care trece în regim de by-
pass prin celula de curgere, figura II.4.51. După natura aplicaţiei, sondele tip celule de curgere
spectrometrice se prezintă constructiv ca fiind corpuri din material plastic sau oţel inoxidabil, străpunse
de un canal cilindric cu diametrul de cîţiva mm, alimentat cu lichid de la o pompă peristaltică sau de la un
sistem de dozare.
 36. Spectromicroscoape de laborator pentru domeniul spectra vizibil
Aceste echipamente au la bază constatarea că o radiaţie electromagnetică în domeniul vizibil care a
traversat un mediu transparent sau s-a reflectat de pe un material opac conţine informaţii spectrale şi
imagistice care pot fi analizate fiecare separat după ce radiaţia luminoasă este scindată cu un sistem optic
în două canale optice independente. Radiaţia luminoasă din fiecare din cele două canale optice formate
are acelaşi conţinut spectral şi imagistic ca şi acela din canalul optic nedivizat, în schimb intensitatea
radiaţiei luminoasă în canalele nou formate reprezintă jumătate din intensitatea radiaţiei luminoase din
canalul optic nedivizat ceea ce se răsfrînge asupra sensibilităţii măsurătorilor, cu efect negativ asupra
limitei de detecţie la analiza spectrală. Prin plasarea unui spectrometru pe unul din canalele rezultate şi a
unui sistem video de analiză optoelectronică de imagine pe celălalt. canal optic este posibilă obţinerea
concomitentă atît a spectrului cît şi a structurii microscopice a materiei analizate situată în punctul focal al
microscopului. În figura II.5.1 este prezentată schema de principiu privind scindarea unei radiaţii
luminose în două radiaţii independente ce pot fi valorificate separat prin analiza spectrală, respectiv prin
examinare microscopică, cea din urmă putînd fi efectuată vizual sau cu ajutorul unui sistem
optoelectronic de analiza de imagine echipat cu o camera video sau aparat foto digital performant.
 37. Spectromicroscoape de laborator pentru analiza soluțiilor și a materiei netransparente
Acest tip de spectromicroscoape se bazează pe analiza radiaţiei transmise.
În figura II.5.3. este prezentată schema de principiu a unui asemenea Spectromicroscop modular destinat
analizei soluţiilor transparente, a unor structuri biologice transparente sau a unor materiale polimerice
transparente. În acest scop este folosit un microscop optic biologic (M), ce dispune de cap trinocular cu
prisma 6 şi analiză optoelectronică de imagine printr-o camera video 7, pe care se montează prin operaţii
simple un spectrometru (S) miniatural, echipat cu un detector Diode–Array 10. Prin scindarea informaţiei
optice în prisma 6 se obţin două canale optice independente, pe unul realizîndu-se analiza spectrometrică
cu spectrometrul (S) şi calculatorul 14 electronic, iar pe celalalt structura microscopică a probei cu
ajutorul structurii microscopice, a camerei video 7 şi a calculatorul 14 electronic

Spectromicroscopia poate fi practicată şi pentru materie netransparentă de natură solidă sau pulverulentă.
Din punct de vedere a diversităţii problematicii de rezolvat aceasta situaţie este chiar dominantă faţă de
analiza lichidelor. În figura II.5.5 este prezentată schema de principiu a unui spectromicroscop de reflexie
la care radiaţia luminoasă incidentă cade pe probă, preia de pe suprafaţa acesteia informaţii de imagistică
şi informaţii spectrale şi este reflectată către un sistem de microscopie optică unde radiaţia este scindată în
două canale optice pe unul realizîndu-se urmărirea şi înregistrarea imaginii microscopice, iar pe celălalt
canal fiind efectuată analiza spectrometrică a materiei solide analizate. Schema de principiu este foarte
asemănătoare cu schema de principiu pentru spectromicroscoapele optice cu transmisie, diferenţele
constînd în sistemul de iluminare şi în lipsa cuvelor cu soluţie la spectromicroscopul cu reflexie, în locul
acestora fiind folosite chiar materialele solide de cercetat sau în cazul cercetării materialelor pulverulente,
cuve netransparente şi nereflectorizante în care este depus materialul urmărit.

38. Cuve și celule de curgere pentru spectromicroscoape

Atît spectromicroscoapele cu transmisie cît şi cele cu reflexie pot fi folosite şi pentru studiul
spectrofotometric de fuorescenţă concomitent cu examinarea microscopică a probei. În acest scop, sursa
de radiaţie policromatică clasică este înlocuită de o sursă de excitaţie monocromatică de tip LED sau
diodă laser, iar pentru analiza de concentraţie se setează prin programul de calcul lungimea de undă a
radiaţiei de fluorescenţă specifică pentru specia de analizat. La analiza probelor lichide pe structuri
spectromicroscopice trebuie avut în vedere faptul că iradierea cuvelor cu soluţie se face prin peretele de
jos al cuvei şi nu prin peretele lateral aşa cum este cazul la spectrofotometrele sau fotometrele clasice.
Aşa cum este cunoscut, legea Lambert – Beer:

reclamă o grosime de strat absolut constantă de la o probă la alta, lucru care este uşor de realizat la cuvele
clasice cu pereţi plani paraleli şi iluminare orizontală şi greu de realizat pentru cuvele cu iluminare
verticală aşezate pe masa microscopului. La aceste cuve grosimea de strat este influenţată de precizia de
dozare volumetrică a soluţiei din cauza impreciziei dozării volumetrice a lichidului. Din acest motiv s-au
dezvoltat module de cuve speciale de tipul celor din figura II.5.7 şi figura II.5.8 destinate aplicaţiilor
spectromicroscopice de transmisie. Aceste module conţin cel putin doua cuve C1,C2, (fig.II.5.7 ), corpul
lor.

39. Spectromicroscoape portabile

Spectromicroscoapele portabile au aplicaţii deosebite pentru analiaza in situ a materiei solide, dar pot fi
folosite în unele situaţii şi pentru analiza soluţiilor colorate, mai ales a celor concentrate. Aplicaţiile se
întind de la controlul calităţii alimentelor solide la forensică, la atestarea autenticităţii operelor de artă, la
controlul drogurilor, la analiza mineralogică etc. În figura II.5.14 este prezentată schema de principiu, în
figura II.5.15 o vedere a sondei aparatului portabil, în figura II.5.16a, o vedere a aplicaţiei privind
folosirea spectromicroscopului portabil la spectrofotometrarea pe verticală a soluțiilor, iar în figura
II.5.16b, o vedere a aplicaţiei privind folosirea spectromicroscopului portabil la spectrofotometrarea şi
examinarea microscopică a stratului limită pe verticală la recipiente, reactoare chimice sau biochimice.
 40. Spectromicroscoape biologice de transmisie și de reflexie
Spectromicroscop biologic de transmisie
În figura II.5.17 este reprezentată o aplicaţie specifică analiticii alimentare la care este studiată cinetica
formării micotoxinelor în diverse medii chimice şi biologice de lucru. În acest scop este folosit ca
structură de bază lanţul optic al unui microscop biologic cu sistemul de iradiere a probei p de analizat
format dintr-o sursă de radiaţie 1 policromatică şi o fibră optică 2, informaţia microscopică şi
spectrometrică fiind preluată de la obiectivul optic al microscopului printr-o fibră optică 6 care se divide
ulterior în două fibre identice. Pe una din fibre informaţia optică este transmisă către un spectrometru
miniatural cu detector Diode-Array 7, iar pe cealaltă fibră informaţia optică este transmisă către o camera
video 9. Pe masa 22 de bază a microscopului este montată o altă masă 21 rotativă cu ajutorul căreia
probele p de analizat sînt aduse pe rînd, la timpi bine stabiliţi, în dreptul canalului optic de iradiere, cu
ajutorul unui servomotor 23 pas cu pas. Un sistem de dozare volumetrică 19 face posibilă dozarea precisă
şi introducerea unor specii chimice sau biologice în probele analizate ceea ce permite studiul influenţei
cineticii concentraţiei micotoxinelor alături de studiul evoluţiei microscopice a speciilor biologice care le
generează în funcţie de diferiţi factori externi.

Spectromicroscop biologic de reflexie

În figura II.5.18 este prezentată schema de principiu a unui aranjament privind folosirea unui
spectromicroscop cu reflexie, echipat cu fibra optică, pentru studiul cinetic al degradării unui produs
alimentar solid in funcţie de temperatură area acesteia în baza de date.
 41. Spectroscopia IR și Raman. Bazele teoretice
Spectroscopia în infraroşu (IR) reprezintă un mijloc performant de analiză calitativă şi cantitativă pentru
specii moleculare. Acest tip de spectroscopie se bazează pe concluziile ce se pot trage din studiul
oscilaţiilor şi rotaţiilor moleculare ca urmare a aportului de energie ce se aduce moleculei în domeniul
spectral infraroşu. O interacţiune a componentei electrice a radiaţiei infraroşie cu molecula este posibilă
numai dacă în timpul oscilaţiei se schimbă simetria repartiţie sarcinilor electrice ( existenţa unui
dipolmoment). Radiaţia infraroşie este absorbită de moleculă numai atunci când frecventa proprie de
oscilaţie sau de rotaţie a legăturilor existente în moleculă coincide cu cea a radiaţieiei IR (rezonanţă) .
Radiaţiile electromagnetice din dominiul IR duc la inducerea de oscilaţii ale legăturilor chimice din
molecule, oscilaţii ce pot fi întreţinute numai prin absorbţie de energie din radiaţia incidentă.
 42. Metode și tehnici de spectroscopie IR
Sarcinile spectroscopiei de absorbţie moleculară IR sînt foarte diverse. Corespunzător acestei diversităţi
există o serie întreagă de tehnici de analiză. In tabelul II.6.2.sînt prezentate schematic principalele tehnici
ale spectroscopiei moleculară IR cu specificația că tehnica este denumită după cantitatea de radiație care
ajunge pe detector.

43. Analiza spectroscopică IR la lichide

Se realizează cu ajutorul tehnicii de transmisie unor cuve paralelepidedice subţiri cu ferestre din materiale
ce lasă să treacă radiaţia IR. Motivul ca aceste cuve sint de grosime mica il constituie faptul ca radiatia
infrarosie este mai saraca in energie decit radiatia in domeniul vizibil precum si faptul ca solventul
speciilor organice prezinta si el o absorbţie accentuata în infraroşu. De regulă peretele cuvelor este
confectionat din NaCl. Din cauza higroscopicităţii mari a acestuia, atunci cînd în substanţa de analizat
există apă care nu poate fi eliminata , sint folosite cuve cu pereţi din CaF2 şi BaF2. Dacă se urmăreşte
înregistrarea spectrului şi sub 600 cm-1 sînt folosite şi cuve din KBr şi CsI. Dat fiind faptul că si aceste
substanțe transparente la IR sint in majoritate higroscopice pentru spectrometria IR (MIR) se pot folosi
numai solvenţi organici. In figura II.6.4. sînt reprezentaţi principalii solvenţi organici şi domeniul spectral
optim.
44. Analiza spectroscopică IR la substanțe solide
Această analiză se realizează prin transmisie prin repartizarea uniformă a substanţei fin măcinate într-o
matrice solidă sau lichidă transparentă la radiaţie IR şi care nu prezinta benzi de absorbţie în domeniul
infraroşu. Dimensiunile particulelor din matrice trebuie să fie mai mici decît lungimea de undă a radiaţiei
în caz contrar pierzîndu-se o cantitate importantă a radiaţiei infraroţii prin împrăştiere difuză. In tabelul
II.6.3.sint prezentate principalele substanțe transparente pentru radiația IR [1],[2]. La folosirea unei
matrici solide o cantitate de cca un mg sau mai puţin din proba de analizat fin măcinată este amestecată cu
cca 100 mg de KBr . Amestecul este macinat şi uniformizat timp de cîteva minute într-o moară specială
cu bile şi ulterior presat sub forma unui disc. Presarea se face cu o presă manuala sau hidraulica la o
presiune de cca 1000 ata obținîndu-se un disc subțire complet transparent care se fixează în traseul
radiaţiei infraroşii pe un soclu special. Benzile spectrale de OH- de pe spectru, obţinute în jurul valorilor
de 3450 cm-1 şi 1640 cm-1 , se datorează apei absorbite de KBr care este higroscopică.
45. Analiza spectroscopică IR la gaze
Analiza se efectuează pentru majoritatea gazelor dar şi pentru substanţe solide cu punct de evaporare
scăzut. Proba în stare gazoasă este absorbită într-o celulă cilindrică specială, cu pereţii frontali din
material transparent la radiaţie IR, vidată în prealabil. Celula este plasată în traseul radiaţiei infraroşii
înregistrîndu-se spectrul ei de absorbţie. Dată fiind distanţa mare între moleculele gazului pentru a exista
absorbţii detectabile celulele trebuie să aibă lungimi apreciabile, acestea ajung de la ordinul centimetrilor
pînă la ordinul zecilor de centimetri . De asemenea există şi celule speciale cu pereţi reflectori care fac ca
fasciculul IR să fie reflectat de mai multe ori în interiorul celulei înainte de a o părăsi ceea ce are acelaşi
efect ca o celulă de lungime mare de ordinul metrilor.
46. Analiza spectroscopică IR ATR
Tehnică ATR reprezintă un mijloc de analiza de spectroscopie IR folosită pentru probe deosebite cum ar
fi: substanțe vîscoase, suspensii vîscoase, materiale solide cu solubilitate limitată sau insolubile, filme și
biofilme, paste, fire, pulberi adezivi etc. La această tehnică se introduce un dispozitiv optic special intre
monocromator și detector, figura b. Elementul de bază a acestui dispozitiv il reprezintă o placă 2 cu două
fețe planparalele bine lustruite dintr-un material cristalin transparent cu undice de refracție mare, fig.
II.6.5a, de regulă bromură de Thaliu- Iodură de Thaliu sau placi din Germaniu sau selenură de zinc. Pe
ambele fețe planparalele ale materialului cristalin transparent se depune un strat cit mai uniform din
materialul 1 analizat și se fixează placa pe suportul 10 reglabil după care se slabește surubul 11 și se
poziționează suportul 10 reglabil la unul din unghiurile de injciudentă a radiației de 300 ,450 sau 600
după care șurubul 11 se strînge din nou. Radiațiile incidente 3, denumite in literatura de specialitate
radiație evanescentă care vin de la monocromator sub unul din unghiurile menționate se reflectă multiplu
total pe fețele plan paralele ale placii cristaline cu indice de refacție mare. Inainte de a se reflecta de pe
una din fețele plan paralele radiația pătrunde însă și de la citeva fracțiuni de lungimi de undă pînă la
citeva unitați de lungimi de undă în materialul analizat depus pe cele două fețe ale placii cristalin .
 47. Spectrometre IR dispersive si nedispersive cu transformată Fourier
La spectroscopia clasică intensitatea radiaţiei este reprezentată în funcţie de lungimea de undă respectiv în
funcţie de frecvenţă. La spectroscopia cu transformată Fourier intensitatea radiaţiei este reprezentată în
funcţie de timp. Avantajul acestui tip de spectroscopie rezultă din faptul că analiza tuturor componentelor
din spectru se face aproape instantaneu (sub 1 secundă), spectrometrele conţin un număr redus de
elemente optice, rezoluţia lungimii de undă este deosebit de mare, procesul de măsurare achiziţie şi
prelucrare de date este complet automat. In figura II.6.12 este prezentată schema de principiu a unui
spectrometru cu interferometru și prelucrarea datelor cu transformată Fourier. Trebuie specificat că
spectrometrul cu transformată Fourier poate fi folosit cu aceleaşi rezultate în toate domeniile spectrale :
UV-VIS-NIR-IR. Pentru măsurători de mare acuratețe el este însă indispensabil în domeniul IR deorece la
lungimi mari de undă rezoluția optică a spectrometrelor dispersive cu rețea de difracție scade foarte mult.
Ideea de bază la un spectroscop IR cu transformată Fourier este aceea de a prelua simultan în detector
semnalul ce conţine toate frecvenţele spectrului IR eliminînd scanarea clasică a spectrului de durată
lungă. Se reuşeşte acest lucru prin transformarea radiaţiei sursei IR de spectru larg, ce are în orice
moment aceeaşi intensitate, cu ajutorul unui interferometru, într-o interferogramă care nu este o funcţie de
frecvenţă ci o funcţie de timp.
 48. Spectromicroscoape IR
Spectromicroscoapele în infraroșu sint mijloace performante care permit concomitent și în același punct
analiza spectrometrică IR de emisie sau transmisie combinată cu imagistică video- microscopică în
domeniul IR, cu specificația că imaginea video nu are culori reale ci pseudoculori obținute prin alocarea
unei culori pentru un anumit domeniu de nivele de gri. Principial un spectromicroscop IR se compune
dintr-o sursă de radiație IR , de regula tija Nernst (vezi și cap.II.6.5.1.1) un sistem microscopic IR a carui
element de bază îl constituie un detector CCD performant IR și un spectrometru IR. După traversarea sau
reflecția de pe probă radiațiia IR este scindată optic in două ramuri. Radiația de pe un canal optic fiind
interpretat video-microscopic iar radiația de pe celălalt canal spectrometric. In figura II.6.13 este
reprezentată schema optică a unui asemenea spectromicroscop. Din punct de vedere constructiv există
două tipuri de spectromicroscoape IR:
- Spectromicroscoape cu spectrometru dispersiv avînd rețea de difracție fixă și detector tip Diode Array
sau de tip CCD
- Spectromicroscoape cu spectrometru nedispersiv avînd interferometru și interpretarea datelor prin
Transformata Fourier.
 49. Spectroscopia NIR
Domeniul spectral al radiației infraroșu apropiat (NIR) se plasează Între domeniul vizibil (VIS) unde sînt
excitați de obicei electroni de valență, și domeniul infraroșu mediu care este caracterizat prin oscilații
moleculare. Spectroscopia NIR este o spectroscopie de absorbție ceea ce înseamnă că părți ale radiației
sint absorbite de proba analizată. Spectrul rezultat este în coordonate: intensitate a radiației (axa y) in
dependență de lungimea de undă (axa x). Pentru ca un spectrometru NIR să poată realiza determinări in
condiții optime independent de valoarea intensității sursei de radiație la spectroscopia NIR pe lîngă
valoarea intensității radiației slăbită de către probă se măsoară și valoarea intensității fasciculului inițial
care nu trece prin probă. Prin iradierea substanţei de analizat cu radiaţii infraroşii sînt excitate de regulă
legăturile covalente ale combinaţiilor organice.
În domeniul infraroşu apropiat oscilaţiile sînt pe armonici ale oscilaţiilor de bază din domeniul infraroşu
mediu (MIR) precum şi oscilaţii combinate ale oscilaţiilor de bază. Dacă se înregistrează
 50. Spectroscopia Raman
Spectroscopia Raman are aplicaţii importante în farmaceutică, chimie, biochimia,arheologia,istoria artei,
industria pigmenţilor, chimia alimentelor, semiconductori, explozivi, forenzică. Denumirea metodei vine
de la fizicianului indian Raman care a primit in anul 1930 premiul Nobel pentru descoperirea efectului ce-
i poartă numele și care constă în apariţia unei dispersii neelastice a fotonilor monocromatici atunci cînd
aceştia cad pe materia analizată. Deplasările de frecvenţă ale radiaţiei luminoase dispersate de la frecvenţa
radiaţiei de excitare, măsurabile cu un spectrometru, poartă denumirea de deplasare Raman (Raman Shift)
și reprezintă o caracteristică de specie chimică pe care o identifică inconfundabil asemănător cu o
adevărată amprentă digitală ( Raman Fingerprint).
Spectroscopia Raman în domeniul IR reprezintă o completare utilă la spectroscopia de absorbţie IR , ea
este specifică oscilaţiilor simetrice ale moleculei şi presupune polarizabilitatea electrică ale acesteia.
Spectroscopia Raman este folosită în special pentru caracterizarea legăturilor nepolare sau slab polare
precum şi pentru caracterizarea compuşilor ciclici, ea prezintă de asemenea avantaje la analiza
substanţelor lichide cu solvent apă. Asemenea analize sînt practic imposibile în IR de absorbţie deoarece
mare parte din optica spectroscoapelor IR (inclusiv cuvele de analiză) este confecţionată din materiale
higroscopice. Spectroscopia Raman nu necesită această optică în contact cu substanţa de analizat, iar
recent prin folosirea laserului ca surse monocromatică de radiaţie şi a interferometriei cu Transformata
Fourier ea a devenit deosebit de performantă.

51. Spectroscoape Raman

Dat fiind faptul că intensitatea spectrul Raman reprezintă o parte extrem de mică din radiaţia
monocromatică incidentă , sursa de radiaţie monocromatică trebuie să fie deosebit de puternică, în caz
contrar radiaţii de dispersii şi de fluorescenţă, de altă natură decît cele cercetate, pot duce la erori mari.
Aceasta a fost problema cea mai spinoasă a spectroscopiei Raman pînă la apariţia surselor de radiaţie
monocromatică laser. Folosirea radiaţiei laser a redus timpul de lucru de la ore la minute , a redus
necesarul de substanţă de analizat de la grame la miligrame şi a îmbunătăţit mult raportul semnal/zgomot.
La ora actuală există trei tipuri de echipamente de analiză spectroscopică Raman :
1. Spectroscoape de laborator
2. Spectroscoape Raman de teren
3. Spectromicroscoape Raman
52. Spectromicroscoape Raman de laborator și portabile
Spectrometrele Raman de laborator se clasifică în :
- spectrometre Raman clasice cu scanare
- spectrometre Raman cu detectoare Diode -Array
- spectrometre Raman cu Transformată Fourier
In figura II.6.12. este reprezentată schema de principiu a unui spectroscop Raman clasic cu scanarea
spectrului cu o reţea 8 de difracţie mobilă. Radiaţia monocromatică emisă de sursa de radiaţie 1 trece prin
proba de analizat 2 şi este reflectată, în scopul măririi intensităţi ei, înapoi spre probă de către o oglindă 3.
Emisia Raman are loc perpendicular pe direcţia de iradiere a probei şi este imediat reflectată şi focalizată
din nou spre probă de către o oglindă parabolică 4. Radiaţia ce a trecut prin probă este focalizată de către
o lentilă 5 spre o fantă reglabilă 6. Cu un monocromator 7,8,9 radiaţia este descompusă spectral iar după
ce traversează fanta 10 ajunge pe grupul de lentile 11 şi de aici pe detectorul 12.

Spectrometrele Raman de teren sînt de două tipuri :

- cu sondă și fibră optică
- portabile integrate
Spectrometrele Raman de teren cu sondă și fibră optică sînt structuri modulare compuse dintr-o unitate
optoelectronică, ce conține o sursă laser de excitare și un spectrometru cu rețea de difracție fixă și
detector Diode Array. Sursa laser și spectrometrul sînt legate prin două fibre optice externe și flexibile cu
o sondă optică ce conține lentile de focalizare și un filtru optic de interferență acordat de lungimea de
undă a radiației Laser astfel încît din radiația spectrală Raman să fie eliminată linia Rayleigh ( radiația ce
conține lungimea de undă a radiației Laser). Pentru sonda Raman există diverse dispozitivări. Pentru
lucrul pe teren, forensică, produse farmaceutice, produse alimentare, opere de artă este folosit un adaptor
cu lentile de focalizare prealiniate care se ataşează sondei Raman. Pentru focalizări dificile, in cazul
probelor mici si cu geometrii neregulate, este folosit un sistem de deplasare în coordonate x- y-z a probei
de analizat, iar pentru analiza probelor lichide şi pulverulente sonda Raman este cuplată la un adaptor, în
care sînt introduse eprubetele cilindrice din sticlă sau din material polimeric transparent ce conţin proba
lichidă sau pulverulentă. Pentru a impiedeca pătrunderea luminii ambientale in traseul radiaţiei Raman
după introducerea în locaşul specific eprubetele sînt acoperite cu un capac negru. Spectrometrul are
rezoluția optică satisfăcătoare de cca 8 cm-1
Acest tip de spectroscoape Raman dispun de obicei de lasere ce emit la 532 sau la 785 nm. Din cauza
scăderii fluorescenţei cu creşterea lungimii de undă a radiaţiei monocromatice de excitaţie este preferată
lungimea de undă de 585 nm în locul celei de 532 nm. Rezoluţia optică se situează de regula în jurul
valorii 6 cm-1 , iar la aparatele ce dispun de detectoare răcite termoelectric prin efect Peltier rezoluţia
optică urcă până cca 4 cm-1.
.