Metale - caracterizare generală

  Metalele se află în tabelul periodic dedesubtul liniei îngroșate, în toate grupele secundare și în
grupele principale 1, 2, 13, 14, 15 și 16 . Unele elemente aflate la limita de separare a nemetalelor de
metale în sistemul periodic (B, Si, Ge, As, Sb, Te și Po) au unele proprietăți caracteristice metalelor
și altele caracteristice nemetalelor și se mai numesc și semimetale.

Tot metale sunt și elementele din cele două șiruri aflate dedesubtul sistemului periodic: lantanidele și
actinidele.

Atomii metalelor au tendința de a ceda electroni și de a forma ioni pozitivi. Datorită faptului că
formează ioni pozitivi, metalele au caracter electropozitiv. Caracterul electropozitiv este cu atât mai
pronunțat cu cât se cedează mai puțini electroni și cu cât electronii sunt cedați de pe un strat mai
îndepărtat de nucleu.

Ionii pozitivi, în procesul de electroliză, migrează spre electrodul negativ numit catod, motiv pentru
care se mai numesc și cationi. Cationii au pe ultimul strat configurație stabilă de gaz nobil (dublet
sau octet), sau configurații stabile datorate semiocupării sau ocupării complete a substratului d de pe
penultimul strat. (d5 sau d10)

 Valența metalelor este egală, în general, cu cifra unităților din numarul grupei în care se găsește
elementul respectiv.

Unele metale au o singură valență, aceasta fiind egală cu cifra unităților din numărul grupei:

Metal Grupa Valența

Na, K, Li 1 I
Ca, Mg, Ba 2 II
Al 13 III
Sc 3 III
Zn 12 II

1
 Multe metale din grupele secundare pot avea mai multe valențe. Una dintre valențele unui metal
este, de obicei, egală cu cifra unităților din numărul grupei. Există și metale care nu respectă
această regulă:

Metal Grupa Valența

Cu 11 I, II
Sn, Pb 14 II, IV
Mn 7 II, III, IV, VII
Cr 6 III, VI
Fe 8 II, III

În stare liberă metalele se găsesc sub formă de rețele atomice formate din foarte mulți atomi uniți prin
legătură metalică. Atomii sunt aranjați ordonat. Legătura metalică permite electronilor din stratul
exterior să se miște liber de la un atom la altul, acest lucru fiind determinant pentru proprietățile
fizice ale metalelor.

Metale - proprietăți fizice

  • Starea de agregare și aspect

Cu excepția mercurului (Hg), care este lichid, toate celelalte metale sunt solide la temperatură și
presiune obișnuită.

 Metalele sunt opace și prezintă luciu caracteristic, fiind alb-argintii, cu excepția aurului (Au) care
este galben și a cuprului (Cu) care este roșiatic.

 • Punctele de topire ale metalelor variază între limite foarte largi, de la -39 0C pentru mercur (Hg)
și 3422 0C pentru wolfram (W).

 • Punctele de fierbere variază, de asemenea, între limite foarte largi, de la 357 0C pentru mercur
(Hg) și 5552 0C pentru wolfram (W), respectiv 5597 0C pentru reniu (Re)

2
 • Solubilitate

Metalele sunt insolubile în apă sau alți solvenți. În stare topită se amestecă între ele formând aliaje.

 • Conductibilitate electrică și termică

Metalele sunt foarte bune conducătoare de căldură și electricitate. Conductibilitatea electrică crește
cu scăderea temperaturii.

Metalele cu cea mai bună conductibilitate electrică și termică sunt Ag, Cu, Au, Al.

 • Densitatea

Metalele pot fi împărțite în metale ușoare, care au densitatea mai mică de 5 g/cm 3, și metale grele,
care au densitatea mai mare de 5 g/cm3. Mai jos sunt reprezentate densitățile celor mai uzuale metale.

3
 • Duritatea
Metalele au durități care variază de la cele moi, care pot fi tăiate cu cuțitul (Na, K) până la
cele foarte dure (Cr).

 • Maleabilitate și ductilitate

Metalele sunt maleabile (pot fi trase în foi subțiri) și ductile (pot fi trase în fire). Cel mai ductil și
maleabil metal este aurul (Au), urmat de argint (Ag).

Metale - proprietăți chimice

 Atomii metalelor au tendința de a ceda electroni și de a forma ioni pozitivi. Datorită faptului că
formează ioni pozitivi, metalele au caracter electropozitiv. Caracterul electropozitiv, ca și
reactivitatea metalelor variază de la un metal la altul. La aşezarea metalele în ordine descrescătoare a
reactivităţii lor se obţine seria activităţii metalelor.

 K Ba Ca Na Mg Al Mn Zn Cr Fe Ni Sn Pb H2 Cu Bi Sb Hg Ag Pt Au
Nu reacționează cu
Reacţionează cu oxigenul, formând oxizi O2

Cu apa formează baze Cu apa formează oxizi Nu reacționează cu apa

Înlocuiesc hidrogenul din acizi Nu înlocuiesc hidrogenul din acizi
Orice metal poate înlocui din compuşi metalele situate după el și poate fi înlocuit din compuși de
metalele situate înaintea sa

 • Reacția cu nemetalele

Metalele reacționează cu nemetalele cu formare de săruri ale hidracizilor sau, în cazul oxigenului,
oxizi. În funcție de reactivitatea metalului și a nemetalului reacțiile pot fi spontane și energice sau pot
necesita încălzire.

Mm + Nemn → MnNemm

Nemetalele cu caracter electronegativ puternic (O2, Cl2, Br2) formează în reacție cu metalele cu mai
multe valențe compuși în care metalul are valența mai mare (SnIV, FeIII, CuII), iar cele cu caracter
electronegativ mai slab (S) formează în reacție cu metalele cu mai multe valențe compuși în care
metalul are valența mai mică (SnII, FeII, CuI).
Vom prezenta mai jos reacțiile unor metale cu O2, Cl2 și S.

 ♦ Reacția cu oxigenul
4 Al + 3 O2→ 2 Al2O3
4 Li + O2→ 2 Li2O
oxid de litiu oxid de aluminiu

2 Na + O2→ Na2O2 3 Fe + 2 O2→ Fe3O4

4
 peroxid de sodiu oxid fero-feric
K + O2→ KO2 2 Cu + O2→ 2 CuO
superoxid de potasiu oxid de cupru (II)
2 Mg + O2→ 2 MgO Sn + O2→ SnO2
oxid de magneziu oxid de staniu (IV)
2 Ca + O2→ 2 CaO 2 Pb + O2→ 2 PbO
oxid de calciu oxid de plumb (II)

 ♦ Reacția cu clorul

2 Na + Cl2→ 2 NaCl Pb + Cl2→ PbCl2

clorură de sodiu clorură de plumb (II)
Mg + Cl2→ MgCl2 2 Fe + 3 Cl2→ FeCl3
clorură de magneziu clorură de fier (III)
2 Al + 3 Cl2→ 2 AlCl3 Cu + Cl2→ CuCl2
clorură de aluminiu clorură de cupru (II)
Sn + 2 Cl2→ SnCl4 Zn + Cl2→ ZnCl2
clorură de staniu (IV) clorură de zinc

 ♦ Reacția cu sulful

2 Na + S → Na2S Pb + S → PbS
sulfură de sodiu sulfură de plumb (II)
Ca + S → CaS Fe + S → FeS
sulfură de calciu sulfură de fier (II)
2 Al + 3 S → Al2S3 Cu + S → Cu2S
sulfură de aluminiu sulfură de cupru (I)
Sn + S → SnS Zn + S → ZnS
sulfură de staniu (II) sulfură de zinc

 • Reacția cu apa

Metalele situate înaintea hidrogenului în seria reactivității pot substitui hidrogenul din apă.

Mn + H2O → M(OH)n + H2↑(pentru metalele cu reactivitate foarte mare)

Mn + H2O → M2On + H2↑(pentru nemetalele cu reactivitate medie)

Condițiile de reacție variază în funcție de reactivitatea metalului (Na reacționează cu apa la rece, iar
Fe reacționează cu apa în stare de vapori la temperaturi ridicate).

2 Na + 2 H2O → 2 NaOH + H2↑ 3 Fe + 4 H2O → Fe3O4 + H2↑

hidroxid de sodiu oxid fero-feric
Ca + 2 H2O → Ca(OH)2 + H2↑ Zn + H2O → ZnO + H2↑
hidroxid de calciu oxid de zinc
2 Al + 6 H2O → Al(OH)3 + 3 H2↑ Sn + 2 H2O → SnO2 + 2 H2↑
hidroxid de aluminiu oxid de staniu (IV)

Pb + H2O → PbO + H2↑

5
 oxid de plumb (II)

 • Reacția cu acizii

Metalele situate în fața hidrogenului în seria reactivității substituie hidrogenul atât din hidracizi
cât și din oxoacizi, formând săruri și hidrogen.

Zn + 2 HCl → ZnCl2 + H2↑ Mg + H2SO4 → MgSO4 + H2↑

clorură de zinc sulfat de magneziu
2 Al + 6 HCl → 2 AlCl3 + 3 H2↑ 2 Al + 3 H2SO4 → Al2(SO4)3 + 3 H2↑
clorură de aluminiu oxid de zinc
Fe + 2 HCl → FeCl2 + H2↑ Fe + H2SO4 (diluat) → FeSO4 + H2↑
clorură de fier (II) sulfat de fier (II)

  Unele metale se pasivează în prezența unor oxoacizi, prin acoperirea lor cu un strat de oxid sau sare
care protejează metalul împotriva acțiunii acidului. Astfel, fierul se acoperă cu un strat de oxizi în
prezența H2SO4 și a HNO3, aluminiul se pasivează în prezența HNO3, iar plumbul compact se
acoperă cu un strat de clorură de plumb (II) în HCl și cu un strat de sulfat în soluție diluată de H2SO4.

Reacția metalelor cu acidul azotic este influențată de caracterul oxidant al acestuia și decurg cu
degajare de monoxid de azot, în loc de hidrogen:

3 Pb + 8 HNO3 → 3 Pb(NO3)2 + 2 NO↑ + 4 H2O

azotat de plumb (II)
3 Zn + 8 HNO3 → 3 Zn(NO3)2 + 2 NO↑ + 4 H2O
azotat de zinc

 În mod asemănător se desfășoară reacția metalelor situate imediat după hidrogen în seria
reactivității (Cu, Bi, Sb, Hg, Ag) cu oxoacizii. Reacția decurge practic în două etape: reacția
metalului cu acidul cu formare de oxid și apă, urmată de transformarea oxizilor în săruri:

Cu + H2SO4 → CuO + SO2↑ + H2O (obținerea oxidului)

CuO + H2SO4 → CuSO4 + H2O (obținerea sării)
Cu + 2 H2SO4 → CuSO4+ SO2↑ + 2 H2O (reacția globală)
3 Cu + 2 HNO3 → 3 CuO + 2 NO↑ + H2O (obținerea oxidului)
3 CuO + 6 HNO3→ 3 Cu(NO3)2 + 3 H2O (obținerea sării)
3 Cu + 8 HNO3→ 3 Cu(NO3)2 + 2 NO↑ + 4 H2O (reacția globală)

Monoxidul de azot rezultat se oxidează la dioxid de azot:

2 NO + O2 → 2 NO2↑

Metalele situate după hidrogen nu reacționează cu hidracizii.

• Reacția cu oxizii sau sărurile metalelor mai puțin active

Orice metal poate înlocui din compuşi metalele situate după el și poate fi înlocuit din compuși de
metalele situate înaintea sa.

2 Al + Fe2O3 → Al2O3 + Fe
6
 oxid de fier (III) oxid de aluminiu

Fe + CuSO4 → FeSO4 + Cu
sulfat de cupru sulfat de fier (II)
Cu + 2 AgNO3 → Cu(NO3)2 + 2 Ag
azotat de argint azotat de cupru (II)

Metale - utilizări
  • Aliaje

 Aliajele sunt amestecuri omogene de două sau mai multe metale, având puncte de topire mai mici și
proprietăți mecanice mai bune decât metalele componente. Cele mai utilizate aliaje sunt următoarele:

♦ Fonta: Fe, C (1,7-5%), alte elemente (S, P, Mn etc.) - aliaj casant folosit la confecționarea
radiatoarelor, plite, etc.

♦ Oțelul: Fe, C (sub 1,7%), alte metale - aliaj cu proprietăți mecanice foarte bune folosit în
numeroase domenii industriale;

♦ Duraluminiul: Al, Cu, Si, Mg, Mn - aliaj dur și ușor folosit în industria aeronautică.

♦ Alama: Cu, Zn - aliaj dur și ușor prelucrabil folosit pentru confecționarea de țevi, robinete, obiecte
de feronerie.

♦ Bronz: Cu, Sn - aliaj dur și ușor prelucrabil folosit pentru confecționarea de monezi, robinete,
statui etc.

♦ Constantan: Cu, Ni - aliaj cu rezistență electrică mare folosit pentru confecționarea de rezistențe
electrice.

♦ Aliaj de lipit: Sn, Pb - aliaj cu punct de topire scăzut folosit pentru lipirea metalelor.

♦ Aliaj pentru bijuterii: Au, Ag, Cu (aur galben) sau Au, Ag, Pt (aur alb) - aliaje ușor
prelucrabile folosite pentru confecționarea de bijuterii și obiecte de cult.

• Utilizări

 ♦ Aliajele: sunt utilizate în multiple domenii industriale sau casnice;

♦ Transportul curentului electric: se realizează prin fire de Cu sau Al;

♦ Obținerea unor metale: metalele mai puțin active se pot obține din oxizii sau sărurile lor prin
reacția cu metale mai active.

 • Coroziunea reprezintă procesul de degradare a unui metal sub acțiunea factorilor din mediul
înconjurător.

După natura factorilor corozivi, coroziunea poate fi chimică sau electrochimică.

7
♦ Coroziunea chimică constă în reacția metalelor cu O2, CO2, H2S, Cl2, HCl, SO2 în mediu uscat.
Unele metale se pot acoperi cu un strat protector de oxid, care este compact și aderent, împiedicând
corodarea avansată a metalului.

♦ Coroziunea electrochimică constă în apariția curenților electrici locali între metal și impurități, în
mediu umed. Ruginirea fierului în aer umed este un exemplu de coroziune electrochimică. Faptul că
rugina nu este aderentă la suprafața fierului, ci are un aspect spongios permite continuarea corodării
fierului. Ruginirea fierului este accentuată de ploile acide și de prezența unor săruri dizolvate în apă.

 ♦ Metode de protecție anticorozivă

• Protecția catodică constă în folosirea unor plăci de metal mai reactiv care să se corodeze în locul
fierului (Zn, Mn);

• Inhibitorii de coroziune reprezintă substanțe care, introduse în mediul coroziv, scad viteza de
coroziune;

• Îndepărtarea agenților corozivi din mediul în care se găsește metalul;

• Acoperirea cu un strat protector: metalul poate fi acoperit cu un strat format din substanțe
organice sau anorganice (vopsea, lac, metale mai rezistente, email, etc.).