Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din or.Chișinău

Facultatea Biologie și Chimie

Referat
La disciplina: Chimia metalelor rare și bioelementelor
Subiectul: Particularitățile unui metal rar și dispersat
Tema: Molibdenul

Realizat:
Studenta grupei MCc-II
Ardelean Liudmila
Verificat:
Melentev E.dr.prof.universitar

Chisinău 2023
 Cuprins:
1. Structura electronică, stările de oxidare, amplasarea în Tabelul Periodic

2. Din istoricul descoperii, provenența denumirii.

3. Starea naturală. Principalele minereuri.

4. Obținerea metalului în tehnologie. Etapele de extragere din minereu.

5. Proprietățile fizice; constantele fizice caracteristice pentru metal.

6. Proprietățile chimice în funcție de temperatură și alți factori.

7. Combinațiile metalului:

- oxizi, hidroxizi- obșinerea, proprietățile;

- sărurile cu acizi neoxigenați;

- sărurile acizilor oxigenați;

8. Combinațiile binare – cu hidrogenul,carbonul, azotul, sulful, siliciul, fosforul.

9. Compușii complecși ai metalului.

10. Compușii organometalici.

11. Importanța metalului și a combinaliile lui.

12. Rolul biologic al Molibdenului

13. Referințe bibliografice

 1. Structura electronică, stările de oxidare, amplasarea în Tabelul Periodic

Molibdenul Mo
Z=42
A=95.94
Valenta(II,III,IV,V),VI
Sarcina(2+,3+,4+,5+), 6+
Numarul de masa al izotopilor naturali sunt:98,96,95,92,94,100,97
Structura electronica a atomului de Mo este:
K*L*M* 4s2 4p64d55s1
Structura electronica a atomului de molibden si a cationului Mo4+,Mo6+ pentru orbitalii 4d si 5s
este urmatoarea:
4d 4d5 5s1 4d 2 5s 5s
Mo Mo4+ Mo6+

2. Din istoricul descoperii, provenența denumirii.

Molibdenul a fost descoperit în anul 1782 de către R.J. Hjelm, prieten şi colaborator al marelui
chimist suedez C.W. Scheele. Numele de molibden derivă de la molibdenit, mineralul din care a
fost obţinut prima dată. Molibdenitul era cunoscut încă din antichitate şi grecii îl numeau
molibdos. Ei atribuiau această denumire tuturor mineralelor ale plumbului care lăsau urme pe
hârtie. Având în vedere că şi molibdenitul avea această calitate se credea că este un minereu de
plumb. Reducând acidul molibdic cu carbon Hjelm reuşeşte să obţină pentru prima dată
molibden sub forma unei pulberi de culoare neagră, amestecată cu praf de cărbune, demonstrând
astfel că molibdenitul este un mineral care conţine un metal cu totul deosebit de plumb.
Obţinerea molibdenului ca metal pur a fost realizată mult mai târziu, în 1907, de către Fink prin
reducerea oxidului de molibden (Mo2O3) cu hidrogen.

Molibdenul este un metal tranzițional din grupa 6 aflat în poziția 42 în tabelul periodic al
elementelor. Simbolul chimic este Mo.
În stare liberă, este un metal argintiu. Formează cu ușurință carburi dure și stabile, motiv pentru
care este utilizat adesea la obținerea oțelurilor foarte rezistente. Molibdenul nu apare în natură ca
metal liber, ci sub formă de combinații în diferite stări de oxidare, în diverse minerale.
Compușii de molibden se utilizează industrial, în aplicații la temperaturi și presiuni ridicate,
ca pigmenți și catalizatori.

3.Starea naturală. Principalele minereuri.

In natura, molibdenul se gaseste sub forma de combinatii in diferite minerale care sunt
dispersate.Continutul molibdenului din scoarta Pamântului este de 1,0*10-3% in greutate.
Cele mai importante minerale ale molibdenului sunt:
 Molibdenitul MoS2 constituie un molibdat de fier, Fe2(MoO4)3 • 7H2O are 60%
Mo,este cel mai important mineral al Mo si se afla dispersat in diferite roci cristaline,sub
forma de lame hexagonale cenusii,stralucitoare,care sunt unsuroase la pipait.Lasa urma
neagra pe hartie sau pe obiectele albe,au densitatea de 4,7g per cm3 si sunt moi,avand
duritatea de 1,5 pe scara Mohs. Unele zacaminte de molibdenit contin pana la 0,2% reniu.
 Povelitul Ca Mn O4,rezulta prin actiunea acidului molibdenic(format prin ozidarea
zacamintelor de molibdit) cu apele de infiltratie care contin saruri solibile de Ca si se
prezinta in cristale tetragonale galbene,de densitate intre 4,25-4,52g per cm3 si de
duritate 3,5 in scara Mohs.
 Ferimolibditul, Fe2(MoO4)3* 7,5H2O,se gasesc in zonele de oxidare ale
zacamintelor,minereurilor de molibden si fier prezentandu-se in cristale rombice,galbene
cenusii de densitate 4,5g per cm3 si de duritate in scara Mohs.
 Wulfenitul Pb Mo O4 și conţine 39,4% MoO3 şi 60,7% PbO.
Alte minerale ale molibdenului sunt ilsemanitulMoO2*4MoO3,belonesitul MgMoO4,
pateraitul(CoFe)MoO4, precum si mineralele complexe de plumb-vanadiu-molibden,plumb-
wolfram-molibden,plumb-arsen-molibden,etc.
In natura,mineralele molibdenului împreuna cu mineralele unor metale grele,cum ar fi cele de
Cu,Pb,Ag,Bi,Au,St,Fe,etc. formeaza minereurile propriu zise de Mo(in care continutul unui Mo
este de 0,04%) sau minereurile complexe polimetalice(care contin circa 0,01% Mo).
Zăcăminte însemnate de minereuri de molibden se găsesc în Rusia, S.U.A., Australia, Mexic,
Norvegia, Peru, R.D. Germană, R.P. Chineză etc. Molibdenul, în stare compactă, are culoarea
alb-argintie şi cristalizează în sistemul cubic cu volum centrat (uneori cris¬talizează şi în
sistemul hexagonal compact).
4. Obținerea metalului în tehnologie. Etapele de extragere din minereu.
Principalele minerale sunt:
• MOLIBDENIT(MoS2), conţine 60 % Mo, cristalizează hexagonal, are D=1÷2, culoarea
cenuşiu-albastru cu luciu metalic;
• WULFENIT(PbMoO4), conţine 26 % Mo, cristalizează tetragonal, are D=2÷3, culoare galben-
oranj, brun, roşu, alb sau incolor;
• POWELIT(CaMoO4), conţine 58,5 % MoO3, formează cristale tetragonale galbene-verzui, are
D=3,5. Peste 90% din producţia mondială de molibden se obţine prin valorificarea zăcămintelor
de molibdenit.
Minereurile oxidice necesită o preparare mult mai complexă ceea ce explică utilizarea lor mai
redusă. Mineralizaţii hidrotermale ce conţin Mo se găsesc la Băiţa Bihorului, în Munţii Drocea,
în Banat. Zăcăminte bogate de Mo există in SUA,Colorado (Climax).
 Reacţiile de reducere a oxizilor de molibden se întâlnesc la fabricarea molibdenului sau a
feromolibdenului. Reducerea se poate realiza atât cu CO şi H2 cât şi direct cu C:
MoO3 + H2 = MoO2 + H2O ∆H298 = −13,2 kcal (10.93)
MoO2+ 2H2 = Mo + 2H2O ∆H298 = + 29,8 kcal (10.94)
MoO3 + CO = MoO2 + CO2 ∆H298 = − 29 kcal (10.95)
MoO2 + 2CO = 2 Mo + 2CO ∆H298= −1,9 kcal (10.96)
MoO2 + 2C = Mo + 2CO2 ∆H298= +80,5 kcal (10.97)
Reacţiile de reducere au loc la temperaturi coborâte cu obţinerea metalului în stare solidă.
Formarea carburii este limitată astfel că feroaliajele obţinute prin reducere cu carbon vor fi
puţin carburate.

5. Proprietățile fizice; constantele fizice caracteristice pentru metal.

6. Proprietățile chimice în funcție de temperatură și alți factori.

Până la temperatura de 1000°C molibdenul are un coeficient de dilatare foarte mic.
Datorită acestui motiv precum şi faptului că posedă o bună conductivitate electrică şi termică
serveşte la confecţionarea sârmelor ce străbat sticla becurilor electrice, în scopul susţinerii
filamentului.

Molibdenul pur, în stare compactă, este plastic maleabil şi ductil. Rezistenţa sa de rupere
la tracţiune depinde de metoda de prelucrare, astfel : în stare recoaptă ajunge la circa 100
daN/mm2 iar după deformare plastică la rece variază între 180 şi 250 daN/mm2.

Molibdenul prezintă o bună rezistenţă şi la temperaturi ridicate ; la 1 100°C rezistenţa sa

de rupere la tracţiune atinge o valoare apropiată de a fierului.
 La temperatură obişnuită este rezistent la acţiunea agenţilor atmosferici (aer şi vapori de
apă) însă la temperaturi ridicate se oxidează. La cald se combină cu halogeni formînd
combinaţiile chimice respective. Nu este atacat, la rece, de unii acizi diluaţi ca HCl, HF şi NHO 3,
precum şi de soluţiile apoase a hidroxizilor alcalini. Se dizolvă în acizi concentraţi ca HNO 3 şi
H2SO4 şi în apă regală.

În cantităţi mici are o acţiune binefăcătoare asupra plantelor şi animalelor, datorită cărui
fapt molibdatul de amoniu serveşte ca îngraşămînt chimic în agricultură. Pentru organismul
omenesc este toxic atunci cînd se inhalează în cantităţi mai mari.

Molibdenul exercită o influenţă foarte importantă asupra unor proprietăţi ale oţelurilor.
Se dizolvă în ferită mărindu-i rezistenţa la fluaj. Cu carbonul formează o serie de carburi (Mo 2C,
MoC şi MoC2) chiar şi la conţinuturi mici de molibden (0,5% Mo). Are o influenţă favorabilă
asupra creşterii prelucrabilităţii şi a tenacităţii oţelurilor cu conţinut ridicat de carbon. Din aceste
motive, molibdenul serveşte ca element de aliere la elaborarea oţelurilor aliate laminate sau
forjate rezistente la coroziune şi la temperaturi ridicate precum şi a oţelurilor aliate de scule.
Adăugat în proporţie redusă (0,6—1,2%) măreşte stabilitatea de revenire şi în special rezistenţa
la temperaturi înalte. Îmbunătăţirea proprietăţilor la astfel de conţinuturi reduse determină
folosirea pe scară mai largă a molibdenului în oţelurile aliate în construcţia de maşini la
fabricarea roţilor dinţate, a arborilor, şuruburilor la avioane etc. În cazul oţelurilor aliate cu crom
şi nichel un adaos de 1-—2% Mo contribuie la creşterea rezistenţei la coroziune.

De precizat că, pentru elaborarea oţelurilor, aproape în toate cazurile, nu se apelează la

molibden pur, ci se foloseşte feromolibden, un aliaj al fierului cu molibdenul (conţine peste 55%
Mo şi sub 0,2% C) obţinut prin reducerea cu siliciu a unui amestec de molibdenit şi oxizi de fier,
în cuptor electric cu arc.

Pe lîngă oţeluri, molibdenul este folosit ca element de aliere în numeroase aliaje speciale.
La aliajele cu permeabilitate magnetică ridicată, pe bază de fier şi nichel se adaugă 1—2% Mo.
Aceste aliaje sînt folosite la fabricarea transformatoarelor pentru audio-frecvenţă (16—20 000
Hz), a bobinelor de şoc, a pieselor de relee etc. În aliajele cu permeabilitate magnetică constantă,
utilizate în tehnica telecomunicaţiilor, pe lîngă fier, nichel şi cobalt (elemente de bază în aliaj) se
introduce un adaos de 7% Mo. O serie de aliaje care servesc la încărcarea prin sudură conţin
până la 16% Mo. O mare importanţă prezintă aliajele rezistente la coroziune care conţin
molibden. Aliajele pe bază de fier-nichel cu 21— 30% Mo se remarcă printr-o bună rezistenţă la
acidul clorhidric la toate temperaturile. De asemenea, aliajul cunoscut sub denumirea de ilium şi
care conţine 55% Ni, 28% Cr, 8,5% Mo şi 5,5% Cu posedă o rezistenţă remarcabilă faţă de
acidul sulfuric concentrat la temperaturi înalte.

Considerăm important să menţionăm că şi unii compuşi chimici ai molibdenului şi-au

găsit o largă aplicabilitate în industrie. Subliniem astfel utilizarea molibdenului în calitate de
catalizator în numeroase procese de : oxidare, hidrogenare, polimerizare, ciclizare etc. De
exemplu : sulfura de molibden, oxidul de molibden şi molibdatul de cobalt pe suporţi de alumină
se utilizează la fabricarea catalizatorilor pentru hidrogenarea cărbunilor. O altă combinaţie
chimică a molibdenului care prezintă mare interes pentru tehnica industrială este sulfura de
molibden, MoS2 folosită în prezent la fabricarea lubrifianţilor. Lubrifianţii care conţin bisulfură
de molibden dau rezultate bune în operaţiile de extrudarea metalelor, în mecanica fină de
precizie, în construcţia de maşini-unelte, la turbinele cu abur etc.

7. Combinațiile metalului:
Trioxid de molibden este un compus chimic cu formula MoO 3. Acest compus este produs la cea
mai mare scară a oricărui compus din molibden . Este un catalizator industrial important.
Trioxidul de molibden apare ca mineral rar de molibdit .

MoO 3 este produs industrial prin prăjirea disulfurii de molibden:

2 MoS 2 + 7 O 2 → 2 MoO 3 + 4 SO 2
Sinteza de laborator a dihidratului implică acidificarea soluțiilor apoase de molibdat de sodiu cu
acid percloric:
Na 2 MoO 4 + H 2 O + 2 HClO 4 → MoO 3 (H 2 O) 2 + 2 NaClO 4
Dihidratul pierde rapid apa pentru a da monohidratul. Ambele sunt de culoare galben strălucitor.
Trioxidul de molibden se dizolvă ușor în apă pentru a da „acid molibdic”. În bază, se dizolvă
pentru a furniza anionul molibdat.

8. Combinațiile binare – cu hidrogenul,carbonul, azotul, sulful, siliciul, fosfor

ul.
Interactionează metalul molibden cu

 - carbonul, formând carburi

 - azotul, formând nitruri

 - florul,formând hexafloruri de Mo – masă cristalină albă ce la 17 C se topeşte într-un

lichid incolor.

 - clorul

Molibdenita (MoS2 ) prin actiunea acidului sulfhiric sub presiune, la cald rezultă (MoS3 ),
precipitat brun închis..

MoS3 interacţionînd cu (NH4 S) se formează tetratiomolibdenatul de amoniu , solubil în apă.

9. Compușii complecși ai metalului.

Molibdenul formează compuși chimici în stări de oxidare -4 și de la -2 la +6. Stările de oxidare
mai înalte sunt mai relevante pentru apariția sa terestră și rolurile sale biologice, stările de
oxidare de nivel mediu sunt adesea asociate cu clustere de metale, iar stările de oxidare foarte
scăzute sunt de obicei asociate cu compușii organomolibdenului. Chimia Mo și W prezintă
asemănări puternice. Raritatea relativă a molibdenului (III), de exemplu, contrastează cu
caracterul omniprezent al compușilor de crom (III). Cea mai mare stare de oxidare este observată
în oxidul de molibden(VI) (MoO3), în timp ce compusul normal al sulfului este disulfura de
molibden MoS2.

Din perspectiva comerțului, cei mai importanți compuși sunt disulfura de molibden (MoS 2) și
trioxid de molibden (MoO 3). Disulfura neagră este principalul mineral. Se prăjește în aer pentru
a da trioxidul:

2 MoS 2 + 7 O 2 → 2 MoO 3 + 4 SO 2

Trioxidul, care este volatil la temperaturi ridicate, este precursorul practic tuturor celorlalți
compuși de Mo, precum și aliajelor. Molibdenul are mai multe stări de oxidare, cea mai stabilă
fiind +4 și +6 (îngroșate în tabelul din stânga). Oxidul de molibden(VI) este solubil în apă
alcalină puternică, formând molibdați (MoO42−). Molibdații sunt oxidanți mai slabi decât
cromații. Ei tind să formeze oxianioni complexi structural prin condensare la valori mai mici ale
pH-ului, cum ar fi [Mo7O24]6− și [Mo8O26]4−. Polimolibdații pot încorpora alți ioni, formând
polioxometalați.[25] Heteropolimolibdatul P[Mo12O40]3−, de culoare albastru închis, care
conține fosfor, este utilizat pentru detectarea spectroscopică a fosforului. Gama largă de stări de
oxidare ale molibdenului se reflectă în diferite cloruri de molibden.

 Clorura de molibden(II) MoCl2, care există ca hexamer Mo6Cl12 și dianionul înrudit

[Mo6Cl14]2-.
 Clorura de molibden(III) MoCl3, un solid roșu închis, care se transformă în complexul
anionic triaionic [MoCl6]3-.
 Clorura de molibden (IV) MoCl4, un solid negru, care adoptă o structură polimerică.
 Clorura de molibden (V) MoCl5 solid verde închis, care adoptă o structură dimerică.
 Clorura de molibden(VI) MoCl6 este un solid negru, care este monomer și se
descompune lent în MoCl5 și Cl2 la temperatura camerei.

Ca și cromul și alte metale de tranziție, molibdenul formează legături cvadruple, cum ar fi în

Mo2(CH3COO)4 și [Mo2Cl8]4−.Au fost raportate proprietățile acidului Lewis ale dimerilor de
butirat și perfluorbutirat, Mo2(O2CR)4 și Rh2(O2CR)4. Starea de oxidare 0 și mai mică este
posibilă cu monoxid de carbon ca ligand, cum ar fi în molibden hexacarbonil, Mo(CO)6.
Molibdenului se obţine prin condensarea octaedrelor de radicali acizi prin muchii şi vârfuri.
Dacă radicalii sunt de aceeaşi specie se obţin izopolianioni. De exemplu, prin acidularea
soluţiilor ce conţin ioni molibdaţi se obţin o serie de izopolianioni funcţie de pH, conform
schemei de mai jos:

pH > 6 pH = 6,5-5,5 pH = 4-1,2

MoO 4 → [Mo2 O21 ] sau [Mo7 O24 ] → [Mo8 O26 ]4- →
2 6- 6-

molibdat hexamolibdat heptamolibdat octamolibdat

pH = 1,25 pH = 1 pH = 0,9
8- 2+
→ [Mo12 O40 ] → MoO 4 → MoO3 · 2H2O
dodecamolibdat molibdil trioxid de molibden
Pe lângă formele anhidre ale ionilor izopolimolibdaţi pot exista şi formele hidratate sau parţial
protonate cum ar fi:

 [HMo6O21] 5-
 [H3Mo6O21] 3-
 [H8Mo7O28] 6-
 [HMo8O26] 2-
 [H2Mo12O40] 6-
Studiile prin difracţie cu raze X asupra anionilor izopolimolibdaţi au arătat că Mo se află în
centrul fiecărui octaedru înconjurat de 6 atomi de oxigen.
La acidularea soluţiilor de molibdaţi alcalini în prezenţa altor oxoanioni cum ar fi de exemplu :
PO4 , SiO4 , AsO4 , BO 4 se pot obţine heteropolianioni prin condensare. Cei mai importanţi
sunt heteropolianionii de tipul: [Xn+M12O40] (8-n)- şi [Xn+M6O24] (12-n)- unde X = B, P, Si, As iar M =
Mo. Se cunosc şi alte tipuri de heteropolianioni în care raportul de combinare X/M să fie 1/11,
1/9 sau 1/3.

După cum se poate observa, această structură conţine un tetraedru, în centrul căruia se plasează
heteroatomul X, înconjurat de 12 octaedre de tip MoO6 aranjaţi în patru grupe a câte trei
octaedre. Fiecare octaedru MO6 dintr-o grupă se leagă printr-o câte o muchie cu alte două
octaedre astfel încât un atom de oxigen este comun celor trei octaedre şi totodată face parte din
tetraedrul MoO4

- Grup de trei octaedre MoO6

Heteropolianionii de tipul [X M6O24] (12-n)- au o structură inelară de şase octaedre MoO6 unite
n+

două câte două prin câte o muchie formând un inel hexagonal în centrul căruia se află
heteroatomul X

O clasă interesantă de compuşi ai molibdenului a fost obţinută pentru prima dată în anul 1971 de
către francezul R. Chevrel. Încălzind la 10000C Mo cu S, Se sau Te, în fiole de cuarţ închise s-au
obţinut compuşi solizi de unitate structurală Mo6S8, Mo6Se8 respectiv Mo6Te8. Această unitate
structurală poate fi reprezentată ca un octaedru al atomilor de molibden aflat în interiorul unui
cub în vârful cărora se află de exemplu atomii de sulf

În solidul de structură tridimensională, aceste unităţi ocupă poziţii înclinate unele faţă de altele
pentru a apare o interacţie suplimentară de tip donor-acceptor între orbitalii vacanţi 2 z d ai
molibdenului şi câte un orbital donor ai atomilor de sulf ce aparţin unei unităţi adiacente

- Structura compusului Chevrel PbMo6S8

În această structură tridimensională se pot îngloba, prin electroincluziune, atomi metalici
"oaspeţi" care să aducă până la 4 electroni pe banda de nelegătură formată din orbitalii de
nelegătură ai celor 6 atomi de molibden dintr-o unitate structurală. În felul acesta iau naştere
compuşi cu unitatea structurală de formulă MxMo6S8 ( x ≤ 4 dacă M este monovalent) numiţi şi
faze Chevrel. În desenul de mai sus intercalat plumbul ca atom oaspete, iar faza PbMo6S8
prezintă supraconductibilitate care persistă atât până la temperatura de 14K cât şi în câmp
magnetic de intensitate ridicată. Din acest punct de vedere, fazele Chevrel pot fi superioare
supraconductorilor noi, de temperatură ridicată, cu structuri oxidice. Se cunoaşte faptul că
sinteza industrială a NH3 din H2 şi N2 necesită temperaturi şi presiuni ridicate. Natura utilizează
însă o cale de obţinere a NH3 total diferită şi destul de complicată. Agentul reducător utilizat de
natură este Mg-adenozin trifosfatul (MgATP) iar reacţia redox poate fi reprezentată astfel:
N2 + 16 MgATP + 8e- + 8H+ → 2NH3 + 16 MgADP + 16Pi + H2
unde MgADP este Mg-adenozin difosfatul iar Pi reprezintă fosfatul anorganic. Caracteristica
importantă a acestei reacţii este faptul că ea are loc la temperatura şi presiunea camerei, în
organismele Rhizobium care trăiesc în nodulii de pe rădăcinile unor legume (lucernă, trifoi,
fasole, mazăre). Există în aceste organisme o enzimă numită nitrogenază care catalizează reacţia
în condiţii anaerobe, putând activa molecula N≡N. Nitrogenaza foloseşte pentru fixarea azotului
o proteină ce conţine molibden, fier şi sulf numit cofactorul MoFe7S8 a cărui structură prezintă o
zonă de captare a azotului aşa cum este indicat în desenul de mai jos

- Structura cofactorului MoFe7S8

Una din moleculele de azot astfel captată, cea din interior, îşi întinde tripla legătură, fiind mai
susceptibilă unui proces de reducere odată cu adiţia de protoni.

10. Compușii organometalici.

MoBr3 bromură de molibden
Cl2Mo clorură de molibden (II).
MoCl3 clorură de molibden (III).
Cl4Mo clorură de molibden (IV).
MoCl5 pentaclorură de molibden
F3Mo fluorură de molibden (III).
F4Mo fluorură de molibden (IV).
F5Mo fluorură de molibden (V).
MoF6 fluorură de molibden(VI).
MoBr2 bromură de molibden(II).
MoBr4 bromură de molibden (IV).
MoI2 iodură de molibden (II).
MoI3 iodură de molibden (III).
MoI4 iodură de molibden (IV).
MoO2 dioxid de molibden
MoO3 trioxid de molibden
MoP fosfură de molibden
MoS2 bisulfură de molibden
MoS3 sulfură de molibden(VI).
MoSe2 seleniura de molibden (IV).
MoTe2 telurura de molibden(IV).
Mo2O3 oxid de molibden(III).
Ag2MoO4 molibdat de argint
BaMoO4 molibdat de bariu
Bi2(MoO4)3 bismut(III)molibdat
Mo2C carbură de molibden
Mo(CO)6 molibden(0)hexacarbonil molibden carbonil
CaMoO4 molibdat de calciu
CoMoO4 molibdat de cobalt(II).
CuMoO4 cupru(II)molibdat
FeMoO4 molibdat de fier(II).
H2MoO4 acid molibdic
K2MoO4 molibdat de potasiu
Li2MoO4 molibdat de litiu
MgMoO4 molibdat de magneziu
MnMoO4 molibdat de mangan(II).
Na2MoO4 molibdat de sodiu
Na2MoO4.2H2O molibdat de sodiu dihidrat
NiMoO4 nichel(II)molibdat
MoOCl3 oxitriclorura de molibden(V).
MoOF4 oxitetrafluorura de molibden(VI)
MoO2F2 dioxidifluorura de molibden(VI).
PbMoO4 plumb(II) molibdat molibdat de plumb
SrMoO4 molibdat de stronțiu
ZnMoO4 molibdat de zinc
Mo(PO3)6 metafosfat de molibden(VI).
Tl2MoO4 molibdat de taliu(I).
C8H6MoO3 hidrură de ciclopentadienilmolibden(I)tricarbonil
Mo2(OCOCH3)4 dimer de acetat de molibden(II).
C10H10Cl2Mo diclorură de bis(ciclopentadienil)molibden(IV).
[CH3C(=O)CH=C(O)CH3]2MoO2 bis(acetilacetonato)dioxomolibden(VI)
C7H8Mo(CO)4 (biciclo[2.2.1]hepta-2,5-dienă)tetracarbonilmolibden (0)
(Mo(CO)3(C5H5))2 ciclopentadienilmolibden(II)tricarbonil,dimer
C18H14Mo2O6 dimer de metilciclopentadienilmolibden(I)tricarbonil
C22H22Mo2O6 dimer de (propilciclopentadienil)molibden(I)tricarbonil
CdMoO4 molibdat de cadmiu
MoO2Cl2 dioxid de diclorură de molibden(VI).
MoOCl4 oxid de tetraclorura de molibden(VI).
CoH2MoO5 cobalt(II) molibdat monohidrat
Fe7H21MoS9 cofactor fe-mo
Na3[P(Mo3O10)4]·xH20 fosfomolibdat de sodiu hidrat
H3[P(Mo3O10)4]·xH20 hidrat de acid fosfomolibdic acid molibdofosforic
(NH4)6Mo7O24.4H2O molibdat de amoniu tetrahidrat
(NH4)2MoO4 molibdat de amoniu
(NH3)3Mo(CO)3 triaminemolibden(0)tricarbonil
(CH3CN)2MoCI4 clorură de bis(acetonitril)molibden(IV).
C7H8Mo(CO)3 tricarbonil(cicloheptatrien)molibden(0)
C10H10BCl2F4Mo tetrafluoroborat de diclorobis(ciclopentadienil)molibden
C6H5SCu tiofenolat de cupru (I).
(CO)4Mo(P(C6H5)2C5H4)2Fe (1,1’-bis(difenilfosfino)ferocen)tetracarbonilmolibden(0)
(NH4)3PO4·12MoO3 molibdofosfat de amoniu
[(C2H5)2NCS2]2MoO2 bis(dietilditiocarbamato)dioxomolibden(VI)
C10H10MoN5O7PS3 cofactor de molibden (sulfură)
C10H10MoN5O8PS2 cofactor de molibden (dioxio)
C10H13MoN5O8PS3 (molibdopterina-s,s)-dioxo-tio-molibden(v)
C19H25MoN8O16P2S2 cofactor de molibden
H4SiO4·12MoO3·xH2O hidrat de acid silicomolibdic
(NH4)3PMo12O40·xH2O fosfomolibdat de amoniu hidrat
11. Importanța și combinaliile lui.
Trioxidul de molibden este utilizat pentru fabricarea molibdenului metalic, care acționează ca un
aditiv pentru oțel și aliaje rezistente la coroziune. Conversia sa implică tratamentul MoO 3 cu
hidrogen la temperaturi ridicate:
MoO 3 + 3 H 2 → Mo + 3 H 2 O
Este, de asemenea, o componentă a co-catalizatorului utilizat în producția industrială de
acrilonitril prin oxidarea propenei și amoniacului.
Datorită structurii sale stratificate și ușurinței cuplării Mo (VI) / Mo (V), MoO 3 este atractiv
pentru dispozitive și afișaje electrochimice. Trioxidul de molibden a fost, de asemenea, sugerat
ca potențial agent antimicrobian, de exemplu în polimeri. În contact cu apa, formează ioni
H + care pot ucide cu ușurință bacteriile.
12. Rolul biologic al Molibdenului
Molibdenul este un element esențial în majoritatea organismelor; o lucrare de cercetare din 2008
a speculat că deficitul de molibden în oceanele timpurii ale Pământului ar fi putut influența
puternic evoluția vieții eucariote (care include toate plantele și animalele). Au fost identificate
cel puțin 50 de enzime care conțin molibden, mai ales în bacterii. Aceste enzime includ aldehid
oxidaza, sulfit oxidaza și xantin oxidaza. Cu o singură excepție, Mo din proteine este legat de
molibdopterină pentru a da cofactorul de molibden. Singura excepție cunoscută este azotaza,
care utilizează cofactorul FeMoco, care are formula Fe7MoS9C. În ceea ce privește funcția,
molibdoenzimele catalizează oxidarea și uneori reducerea anumitor molecule mici în procesul de
reglare a azotului, sulfului și carbonului. La unele animale și la oameni, oxidarea xantinei în acid
uric, un proces de catabolism al purinelor, este catalizată de xantinoxidaza.
Mo este o componentă în majoritatea azotazelor. Dintre molibdoenzime, nitrogenazele sunt unice
în lipsa de molibdopterina.
Nitrogenazele catalizează producerea de amoniac din azotul atmosferic:
N 2 + 8 H + + 8 e − + 16 A T P + 16 H 2 O ⟶ 2 N H 3 + H 2 + 16 A D P + 16 P i
Metabolismul uman și deficiența
Molibdenul este un oligoelement esențial al dietei. Sunt cunoscute patru enzime dependente de
Mo de la mamifere, toate adăpostind un cofactor de molibden pe bază de pterina (Moco) în
situsul lor activ: sulfit oxidaza, xantin oxidoreductaza, aldehid oxidază și amidoxim reductază
mitocondrială.Persoanele cu deficit sever de molibden au sulfit oxidaza care funcționează prost
și sunt predispuse la reacții toxice la sulfiții din alimente. Corpul uman conține aproximativ 0,07
mg de molibden per kilogram de greutate corporală, cu concentrații mai mari în ficat și rinichi și
mai mici în vertebre. Molibdenul este prezent și în smalțul dinților umani și poate ajuta la
prevenirea cariilor acestuia. Toxicitatea acută nu a fost observată la om, iar toxicitatea depinde în
mare măsură de starea chimică. Studiile pe șobolani arată o doză letală medie (DL50) de până la
180 mg/kg pentru unii compuși Mo.
Concentrația scăzută de molibden în sol într-o bandă geografică din nordul Chinei până în Iran
are ca rezultat o deficiență alimentară generală de molibden și este asociată cu rate crescute de
cancer esofagian.În comparație cu Statele Unite, care are o cantitate mai mare de molibden în
sol, oamenii care trăiesc în acele zone au un risc de aproximativ 16 ori mai mare pentru carcinom
esofagian cu celule scuamoase. Deficiența de molibden a fost, de asemenea, raportată ca o
consecință a nutriției parenterale totale fără supliment de molibden (hrana completă
intravenoasă) pentru perioade lungi de timp. Are ca rezultat niveluri sanguine ridicate de sulfit și
urat, aproape în același mod ca și deficitul de cofactor de molibden. Deoarece deficitul de
molibden pur din această cauză apare în primul rând la adulți, consecințele neurologice nu sunt
la fel de marcate ca în cazurile de deficiență congenitală de cofactor. O boală congenitală a
deficitului de cofactor de molibden,
Excreţie Majoritatea molibdenului este excretat din corpul uman sub formă de molibdat în urină.
În plus, excreția urinară de molibden crește pe măsură ce aportul alimentar de molibden crește.
Cantități mici de molibden sunt excretate din organism prin fecale prin bilă; cantități mici se pot
pierde în transpirație și în păr.
Excesul și antagonismul Nivelurile ridicate de molibden pot interfera cu absorbția de cupru de
către organism, producând deficiență de cupru. Molibdenul previne legarea proteinelor
plasmatice de cupru și, de asemenea, crește cantitatea de cupru care este excretată în urină.
Rumegătoarele care consumă niveluri ridicate de molibden suferă de diaree, încetinire a creșterii,
anemie și acromotricie (pierderea pigmentului de blană). Aceste simptome pot fi atenuate prin
suplimente de cupru, fie alimentare, fie injectabile. Deficiența efectivă de cupru poate fi agravată
de excesul de sulf.
Surse de hrana . Doza zilnică medie variază între 120 și 240 μg/zi, ceea ce este mai mare decât
recomandările dietetice. Carnea de porc, mielul și ficatul de vită au fiecare aproximativ 1,5 părți
per milion de molibden. Alte surse alimentare importante includ fasole verde, ouă, semințe de
floarea soarelui, făină de grâu, linte, castraveți și cereale.

13. Bibliografia recomandată:

1. Macarovici Gh. Chimia anorganică. Metale., Bucureşti, 1980.

2. Химия редких и рассеянных элементов. М., 1975.
3. Marcu Gh. Chimia metalelor rare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979
4. Stoian C. Chimie anorganică. Metale. Ed. Univ. Dunărea de Jos, Galați, 2009.
5. Neniţescu C.Chimie generală. Ed. Academia Română, Bucureşti, 1990.
6. Новое в химии, М. 1985 стр. 250.
7. Andruh M. Chimia metalelor, Ed. Academia Română, Bucureşti, 1990.
8. Sahlean D. Chimia anorganică, Ed. Ar. Docend, Bucureşti, 2009.
9. Кузнецов B., Трансурановые элементы. М.., 1983.
10. Tрифонов C. Редкоземельные элементы, М.., 1985.