Universitatea Politehnica din Bucureşti

Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor

Coroziunea microbiologica in ambalajele alimentare

Student: Cican Diana Petruţa

An 3, Secţia C.A.T.B.
1.Introducere
1.a Informatii generale referitoare la coroziune
1.b Materiale metalice şi aliaje folosite în industria
alimentară
1.b Materiale metalice şi aliaje folosite în industria
alimentară
1.c Mecanismul coroziunii

2. Microorganisme implicate în coroziunea microbiologic

2.a Clasificarea bacteriilor cu rol important in coroziune
2.bTipuri de bacterii

3. Mecanismul coroziunii microbiologice

3.a Mecanismul coroziunii microbiologice la metale
3.b Mecanismul coroziunii microbiologice la materialele
nemetalice
3.c Comportarea diverselor materiale şi metode de
combatere a coroziunii microbiologice

4.Ambalarea alimentelor din punc de vedere a coroziunii

microbiologice
1.Introducere
1.a Informatii generale referitoare la coroziune
Coroziunea reprezinta un process electrochimic sau chimic de degradare a
suprafetelor metalice sau nemetalice, datorita reactiei spontane cu elementele sau
cu compusii chimice din mediul exterior: oxizi, vapori de apa, gaze, solutii,
rezultatul coroziunii fiind modificarea compozitiei si a proprietatilor materialului
respectiv. Mulţi cercetători consideră că termenul de coroziune metalică include
toate interacţiunile metalului sau aliajului (solid sau lichid) cu mediul său
indiferent dacă acestea sunt deliberate şi avantajoase sau nedorite şi dăunătoare.
Unele interacţiuni ale metalului cu mediul pot fi dorite, un exemplu în acest sens
reprezintându-l interacţiunea fierului cu soluţia de acid azotic. [2]
Dacă soluţia de acid azotic este diluată, fierul se dizolvă cu viteză mare; dacă
concentraţia acidului azotic depăşeşte însă 65%, reacţia are loc numai în primele
momente, după care dizolvarea fierului încetează, datorită formării unui film
aderent, subţire, invizibil cu ochiul liber, de oxid de fier (Fe2O3). Formarea acestui
film de oxid foarte subţire pe fier, reprezintă un proces de coroziune dar formarea
acestuia împiedică deteriorarea în continuare a metalului. Pentru a decide dacă
reacţia de coroziune este dăunătoare metalului într-o aplicaţie dată trebuie luate în
considerare diferite elemente ale procesului printre care forma atacului, natura
produşilor de reacţie şi viteza şi extindere a reacţiei. Efectul profitabil sau dăunător
al acestei transformări pentru metal depinde de natura şi proprietăţile produşilor de
reacţie. Pierderile cauzate de coroziune sunt nu numai pierderi de metal dar şi de
energie, apă şi efort uman folosit pentru producerea şi fabricarea structurilor
metalice. În plus, reconstruirea echipamentelor corodate necesită alte investiţii de
resurse: metal, energie, apă şi umană. Pierderile economice sunt formate din
pierderi directe şi pierderi indirecte. [2]
Pagubele provocate de coroziune pot ajunge la valori mari, peste 15% din
producţia mondială de metale sunt datorate pierderilor directe; dar pagubele sunt
mult mai mari deoarece la pierderile directe se adaugă şi pierderile indirecte.
Pierderile directe includ costurile de înlocuire a structurilor corodate şi a
mecanismelor sau componentelor lor, ca de exemplu tuburi de condensare, ţevi,
conducte şi acoperişuri metalice, inclusiv munca necesară pentru fabricarea şi
inlocuirea acestora . Coroziunea localizata se desfasoara dupa un mecanism al
coroziunii eterogene , care se refera la procesele in care atacul este limitat la ariile
specific sau la partile unei structuri. [2]
Este dificil de localizat formele de coroziune , iar odata ce este inceput procesul ,
propagarea se face cu o viteza mare , conducand la scoaterea premature din uz a
utilajului , motiv pentru care coroziunea localizata este considerata
periculoasa.Aceasta se clasifica in : coroziune pitting ,coroziune galvanica,
coroziune intergranulara , coroziune microbiologica.

Coroziunea microbiologică este coroziunea cauzată sau accelerată de

microorganisme, proces care necesită, de obicei condiţii anaerobe.

1.b Materiale metalice şi aliaje folosite în industria

alimentară
Pentru construirea de instalatii tehnologice , utilaje si ambalaje , in industria
alimentara sunt folosite materialele metalice .Pentru alegerea materialului trebuie
sa tinem cont de conditiile specific in care se desfasoara procesele tehnologice din
industria alimentara :

- Materialele si produsele nu trebuie sa intre in reactii chimice , ceea ce duce

la alterarea produselor
- Sunt utilaje care pot functiona continuu , timp de un an , fara a fi scoase din
functiune
- Existenta in mediu a prafului si a alotor particule fine , presiune ridicata ,
existent unor medii de lucriu agresive si dificile , umiditate excesiva

Transformarile fizice si chimice pe care le sufera produsele alimentare ambalate

, au loc de la ambalare pana la consum , si impun materialelor si alte conditii in
afara celor generale impuse materialelor folosite la confectionarea ambalajelor . [3]

Acestea trebuie sa fie: lipste de miros sau gust propriu , usor sudabile la inchiderea
ambalajului , rezistente la temperature ridicate sau coborate , stabile din punct de
vedere chimic , fata de apa , acizi , baze , saruri , grasimi , compatibile cu lacurile
si vopselele de etichetare, permeabile pentru a asigura respiratia produsului
alimentar ambalat sau pentru a evacua gazelle de fermentatie , impermeabile la
microorganismele daunatoare , la arome , gaze sau vapori de apa , lipsite de
component care ar putea sa modifice proprietatile produsului alimentar . [3]
 Materialele care se folosesc in industria alimentara sunt : materialele plastic
organice cum ar fi , polietena , polipropilena, material plastic anorganice ca sticla ,
ceramic si hartia , carton , si altele. [3]

Materialele metalice utilizate in industria alimentara se impart in:

- materiale metalice feroase: fierul si aliajele lui, fonta si otelul;
- materiale metalice neferoase: cuprul, aluminiul, staniul, si aliajele lor.

1.c Mecanismul coroziunii

Coroziunea unui corp este considerate ca fiind rezultatul transformarilor
legaturilor structural a acelui corp. Sub influenta oxigenului , a apei sau a lumnii
atomului , practice neutru , poate pierde sau castiga electroni , izolandu-se.
De exemplu, în cazul fierului, atomul poate pierde 2 sau 3 electroni, formând Fe2+
sau Fe3+, întâlniţi cel mai frecvent în produsele de coroziune. [3]

Fe2+ → Fe3+ + e - (oxidare)

Fe3+ + e - →Fe2+ (reducere)

Când fierul metalic trece în Fe2+ se produce o oxidare, iar cand fierul bivalent
ionic trece in fier metallic se produce o reducere.Reactiile de mai sus arata ca
pentru a opri coroziunea metalelor trebuie sa prevenim pierderea de electroni. [3]

2. Microorganisme implicate în coroziunea microbiologic

Coroziunea microbiologica nu este un fenomen prea des studiat , si de accea
este necesar sa se cunoasca daca este un fenomen secundar al vietii bacteriilor si al
metabolismului lor sau aparitia si dezvoltarea bacteriilor este un accident.
Activitatea biologică are influenta asupra metalelor, materialelor de construcţie,
lemn,ţiglă, asfalt, piele, hîrtie, materiale plastice, si altele .La nivelul suprafetele
inerte care sunt atacate de microorganism , se afla substante organice , in
concentratii foarte mici , si in acest fel este foarte simplu sa se instaleze o flora
heterotrofa sau autotrofa.
Bacteriile sunt organisme cu rol foarte important în coroziunea materialelor,
îndeosebi a metalelor şi poate fi realizată o clasificare a acestora având drept
criteriu de clasificare conţinutul . [3]

2.a Clasificarea bacteriilor cu rol important in coroziune

A. Microorganisme care secretă dehidrogenaz

A.1 bacterii cu acţiune asupra anionilo[3]

SO42-: bacterii reducătoare de sulfaţi

S2O32- : divserse specii saprofite;

S2- Chlorobacteriaceae, Rhodothiobacteriaceae ;
SCN- : Thiobacillus thiocgano-oxidans ;
NO3-: bacterii reducătoare de azotaţi (Micrococcas denitrificans, Hgdrogenomonas
agilis)
NO2-: bacterii reducătoare de azotiţi (Thiobacillus denitrificans);
CO32- : bacterii reducătoare de bioxid de carbon (specii metanogene);
PO43-: bacterii reducătoare de fosfaţi

A.2bacterii cu acţiune asupra substanţelor organice

cu S : substrat — polipeptide şi aminoacizi sulfuraţi;
cu N : proteine (floră proteolitică);
cu C : hidraţi de carbon (celuloză, lignină)-microorganisme diverse;
cu P : lecitină, fitina— microorganisme diverse

B. Bacterii care secretă oxidaze[3]

B.1 bacterii cu acţiune asupra elementelor simple

H: Hidrogenomonas;
S: Thiobacillus thiooxydans
N : Azotobacter
B.2 bacterii cu acţiune asupra combinaţiilor elementelor simple
SO2: Thiobacillus thiooxydans;
S2O3: Thiobacillus thioparus, Thiobacillus novellus;
NH3: Nitrosomonas;
NO2: Nitrobacterii;
Fe2+: Ferobacterii;
Mn2+: Manganobacterii
Alte microorganisme care determină procesele de coroziune sunt: fungi, alge,
protozoare,diatomee, nematode.Microorganismele care produc coroziunea
microbiologică, pot fi clasificate astfel:
a) microorganisme cu acţiune directă: celule sau enzime de la celule
active care actioneaza ca depolarizanti sau catalizatori ai reacţiilor de distrugere a
materialelor ;
b) microorganisme cu acţiune indirectă: produc substanţecorosive (CO,
H2S,NH3, acizi organici şi anorganici) ;
c) microorganisme care creează mediul coroziv prin stabilirea concenratiei de
oxigen a celulelor .
2.bTipuri de bacterii
A. Bacterii sulfo-reducatoare
Aceste bacterii sunt anaerobe si sunt raspandite in sol , ape dulci si sarate , namol
marin si sonde petrolifere .

Bacteriile sulfo-reducatoare nu produc doar coroziune in mediul exterior , produc

si coroziune interioara , in interiorul conductelor , atunci cand sunt continute in
lichidul transportat . [3]

Bacteriile se gasesc in noduli care se formeaza in unele conducte metalice ce

transporta apa , formand corp comun cu conducta si reprezinta un stadiu inainte de
corodare . In conductele de apa unde apar humus si argila , apar frecvent bacterii
sulfo-reducatoare. Nu apar in conductele pe unde circula apa calcaroasa , deoarece
crusta de calcar care se formeaza pe conducta impiedica dezvoltarea unei flore
autotrofa.

Se mai pot gasi si in straturile petrolifere , si apar in sonde in zona contactului

apa-titei , injectarea de apa dulce in straturile petrolifere favorizeaza dezvoltarea
acestor bacterii. Conditiile optime de dezvoltare a acestor bacterii sunt : un pH de
5,5—8,5, absenţa oxigenului, prezenţa substanţelor organice ş a unei concentraţii
moderate de sulfati.

B. Bacterii sulfo-oxidante[3]

Bacteriile sulfo-oxidante sunt bacterii aerobe şi anaerobe răspândite în sol, ape

dulci şi sărate, precum şi în ape reziduale, fiind organisme autotrofe,
chimiosintetizante, cu surse energetice proprii, urmând, după absorbţie, direct calea
reacţiilor respiratorii.Acestea isi obtin energia necesara proceselor vitale prin
oxidarea sulfului elementar , a tiosulfaţilor şi în anumite cazuri a politionaţilor,
sulfurilor şi sulfiţilor.Produsul final al oxidării este acidul sulfuric a cărui prezenţă
duce la scăderea pH-ului mediului în care se desfăşoară fenomenul.Conductele
metalice si lucrarile din beton si piatra sunt corodate de aceste bacterii.
Genul tipic de bacterii sulfo-oxidante este Thiobacillus. Aceste bacterii se
prezintă sub formă de bacili asporulaţi imobili sau mobili cu ajutorul unui singur
flagel polar, unele specii sunt autotrofe, iar altele facultativ autotrofe. . [3]
În general sunt aerobe, dar există şi unele specii anaerobe. Se pot dezvolta atât în
mediu acid cât şi în mediu alcalin. Principalul produs al oxidării îl constitui sulfatii
si sulful.
Speciile de Thiobacillus se deosebesc între ele prin mecanismul de metabolism si
prin surse de oxigen . [3]

Thiobacillus thiooxidans sunt bacili care au lungimea de 1,0μ şi diametrul de

0,5μ ,extremităţile rotunjite, mobili .

Este o bacterie gram-negativă, strict aerobă şi strict autotrofă, care foloseşte

energia rezultată din oxidarea sulfului elementar şi a tiosulfaţilor în arid
sulfuric.Este o specia care produce cel mai mult acid sulfuric şi poate trăi la pH-
uri mergând până la0,6 şi chiar mai mici, temperatura optimă 28—30°C, pH-ul
optim 2,0—3,5,trăieşte în sol şi contribuie la procesul de coroziune a betonului si
otelului. [3]

Thiobacillus thioparus sunt bacili de 1—3μ lungime şi 0,5μ diametru, mobile,

sunt bacterii gram –negative stric aerobe si autotrofe . Condiţiile optime de
dezvoltare sînt temperatura de 26°C, pH-ul 4,5—7,8. Nu se dezvoltă pe medii
organice şi îşi procură energia prin oxidarea tiosulfaţilor în sulfaţi ş i sulf, oxidează
sulful elementar, nu oxidează hidrogenul sulfurat sau sulfurile, trăiesc în sol, nămol
şi ape uzate. [3]

C. Ferobacterii

Ferobacteriile sau bacteriile feruginoase sunt bacterii aerobe, răspândite în sol şi în

apele dulci de suprafaţă şi subterane. Unele specii sunt chimio–autotrofe, adică
folosesc numai compuşi minerali, iar altele sunt mixotrofe, folosesc atât compuşi
minerali cât şi compuşi organici. Ferobecteriile chimio–autotrofe îşi procură
energia necesară metabolismului din oxidarea sărurilor feroase cu săruri ferice.
Această transformare este favorizată de o enzimă proprie acestor bacterii. [3]

Reacţia care are loc este următoarea:

FeCO3+ 1½ H2O + ½ O2 → Fe(OH)3 + CO2 + 94,5 cal
2FeO + (O)+ 3H2O → 2Fe(OH)3 + 353 cal
3. Mecanismul coroziunii microbiologice
3.a Mecanismul coroziunii microbiologice la metale
Rolul primar al microorganismelor în procesele de coroziune pare a fi acela de a
accelera ionizarea, prin activarea electronilor. Această activare se produce pe mai
multe căi şi anume : [4]

-producerea de metabolite cu actiune coroziva

-producerea unei aglomerări de celule (formând în mod localizat gradiente de
concentratie a acceptorilor de electroni sau de oxigen
- polarizarea catodică (reţinerea hidrogenului şi a electronilor, direct prin actiune
enzimatica) [4]

3.b Mecanismul coroziunii microbiologice la materialele

nemetalice
Pocesul de coroziune al materialelor nemetalice este diferit de cel al coroziunii
metalelor,în primul rând deoarece aceste materiale nu sunt bune conducătoare de
electricitate şi nu poate fi aplicata teoria electrochimica. Procesul acesta depinde
de :natura materialului ,compozitia chimica a materialului,durata de actiune
,porozitate si structura ,caracteristicile mediului. În urma cercetărilor s-a constat
că prezenţa impurităţilor reduc rezistanţa la coroziune, iar materialele organice cu
masă moleculară şi grad de polimerizare mari sunt mai rezistente la atacul coroziv
Atacul materialelor nemetalice de către microorganisme variază cu natura
materialului şi vizează funcţiile fiziologice de bază ale microorganismelor –
nutriţia şi procesele de oxidare biologica. [4]

Nutriţia celului microbiene are nevoie de elemente absolut indispensabile: C, H,

O, N, P, S,Cl, K si de elementele utile dar nu indispensabile :Na,Ca ,Mn,Fe,Si.
Elementele care servesc ca bază pentru formarea ţesuturilor microbiene sunt
elemente plastice, iar cele care servesc pentru stimularea activităţii microbiene sunt
elemente catalitice sau oligodinamice. Pătrunderea elementelor în celulă se face
prin fenomenul de difuzie şi osmoză. [4]
Asimilarea elementelor minerarale se face de cele mai multe ori sub formă de
soluţie de săruri. Carbonul este asimilat de către microorganismele autotrofe prin
fotosinteză, întâlnită la alge şi la unele sulfobacterii, sau prin chimiosinteză,
întâlnită la sulfobacterii incolore, bacterii nitrificate ,feruginoase. [4]

3.c Comportarea diverselor materiale şi metode de

combatere a coroziunii microbiologice
Coroziunea în general exercită o influenţă negativă asupra economiei
prin pierderile însemnate de metal şi alte materiale, determinate de înlocuirea
părţilor corodate ale maşinilor sau instalaţiilor, de obturarea conductelor şi a
ţevilor prin formarea de depuneri, de înrăutăţire atransferului termic.Factorii
ce determină degradarea acţionează simultan şi pot fi
menţionaţi:microorganismele, temperatura, lumina, umiditatea, tensiunile
interne din materiale, freacarea,compozitia chimica. Dezvoltarea mucegaiurilor
pe materialul plastic determină modificări ale caracteristicilor fizico-mecanice ale
materialului plastic, iar compoziţia chimică şi structura materialului pot
determina atacul microbiologic. Astfel, miceliul de mucegai poate folosi cea mai
mică porozitate a materialului pentru a se dezvolta. S-a constatat că imunitatea
microbiologică a polimerului determină şi imunitatea materialului de umplutură,
dar această imunitate nu este absolută; ea depinde de starea fizică a polimerului.
Astfel, policlorura de vinil rigidă sau în granule este rezistentă faţă de dezvoltarea
mucegaiurilor, dar în emulsie ea poate fi atacată. În general, produsele cu grad mic
de polimerizare sunt mai uşor atacate decât cele cu grad mare de polimerizare.
Astfel plastifianţii şi stabilizatorii cu masă moleculară mică în comparaţie
cu cea a polimerului sunt susceptibili de atac microbiologic. De cele mai multe
ori, rezistenţa redusă la atacul microbian al materialelor plastice nu este
determinată de polimerii propriu-zişi, ci de ingredient. [3]
 Deoarece pentru obţinerea materialelor plastice, plastifianţii sunt adăugaţi în
concentraţie foarte mare, ei au un rol hotărâtor în asigurarea rezistenţei
materialelor plastice la acţiunea mucegaiurilor. În cele mai multe cazuri,
plastifianţii asigură creşterea mucegaiurilor singure, fără adaos de zahar .
Asemenea plastifianţi trebuie înlocuiţi din reţetele de producţie a materialelor
plastice când acestea trebuie să reziste timp îndelungat la acţiunea
microorganismelor. Agenţi de combatere a coroziunii materialelor plastice. [3]

Fungicidele folosite pentru protecţia antimicrobiană a materialelor plastice trebuie

să fie termorezistente.

Ele trebuie să exercite o acţiune fungicidă eficientă chiar la tratarea cu doze mici,
pentru că folosirea fungicidelor în doze mari poate să ducă la modificări nedorite în
caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor plastice. În cazul hârtiei
activitatea distructivă se manifestă nu numai asupra produsului finit, ci şi asupra
materiilor prime şi semifabricatelor. Microorganismele dăunătoare pot proveni din
materiile prime, din aer şi din apa proaspătăsau cea recirculată. Foarte periculoase
pentru celuloză sunt bacteriile din familia Torulopsidaceae,care se găsesc în apă.
[3]

4.Ambalarea alimentelor din punc de vedere a coroziunii

microbiologic
Ambalajele metalice pentru alimente si bauturi neacidulate au trasaturi
particulare care le diferentiaza de alte materiale pentru ambalaje alimentare si care
de asemenea, influenteaza managementul sigurantei totale a alimentelor si
respectarea regulilor in ceea ce le priveste. Aceste trasaturi difera sub anumite
aspecte in ceea ce priveste ambalajele pentru alimente si cele pentru bauturi
neacidulate. Ambalarea alimentelor: [1]
Alimentele cu un ambalaj metalic sunt aproape intotdeauna stabile din punct de
vedere al mediului ambientului si au perioade de garantie lungi intre 1 si 5 ani. In
afara de alimentele uscate si anumite alimente stabile intrinsec si microbiologic,
ambalarea tuturor celorlalte in ambalaje metalice este realizata prin sterilizarea lor
la caldura sau prin procesul de pasteurizare, dupa sigilarea lor in ambalaj. [1]
 Astfel, stabilitatea lor microbiologica pe termen lung a alimentelor este asigurata
prin eliminarea contaminarilor de dupa procesare. Mentinerea integritatii, structurii
si sigilarii ambalajului este prin urmare critica pentru siguranta alimentelor. Acesta
joaca un rol important in pastrarea calitatii , factorilor nutrienti si aspectului
alimentelor prin excluderea patrunderii oxigenului in ambalaj, lucru care ar duce la
deteriorarea alimentelor. Trasatura din urma poate fi de asemenea importanta
pentru alimentele stabile intrinsec, care nu se bazeaza pe integritatea sigilarii si
pentru siguranta microbiologica. Integritatea ambalajului metalic trebuie mentinuta
de-a lungul intregii perioade de garantie a produsului. Aceasta include rezistenta la
lovituri si abuzuri din timpul distributiei, desfacerii si manevrarii de catre
consumator. [1]
Acest fapt duce la cerinte semnificative in ceea ce priveste sigiliile/capacele de la
capetele recipientelor, garniturilor de sigilare si inchidere si invelisurilor
protectoare interne si de asemenea duce si nu in ultimul rand la constrangeri in
privinta alegerii acestor materiale. Procesul de sterilizare termica care poate fi
realizat la temperaturi mai mari de 130 ˚C duce la cerinte semnificative asupra
materialului de ambalare in ceea ce priveste migratia si performantele materialului
si pune anumite conditii pentru testare. [1]
 Bibliografie

http://www.rasfoiesc.com/business/economie/merceologie/TRASATURI-
PARTICULARE-A-AMBALA42.php [1]

https://alili2001.files.wordpress.com/2014/12/m09_chimfiz.pdf [2]

http://documents.tips/documents/coroziunea-microbilogica.html [3]

http://www.rasfoiesc.com/educatie/fizica/COROZIUNEA-
MATERIALELOR81.php [4]