Evaluare Conformitate 2017-18 PDF

„EXPERTIZA DEŞEURILOR RECICLATE ŞI A
AMBALAJELOR BIODEGRADABILE”
Denumirea programului de studii: EXPERTIZAREA PRODUSELOR CHIMICE,
ALIMENTELOR SI MATERIALELOR
An: I Sem: I
Prof. dr. ing. Daniela Simina STEFAN
Adresa de contact: Str. Gh. Polizu, nr. 1- 6, Corp C, etaj 1

E-mail: simina_stefan_ro@yahoo.com
Tel: 0214023824
Cursul 1
Ambalaje şi deşeuri de ambalaje
Notiuni generale
Definitii ambalaj
Institutul Francez al Ambalajului si Ambalarii in “Petit glossaire de
l’emballage” propune urmatoarea definitie:
-ambalajul este obiectul destinat sa inveleasca sau sa contina temporar
un produs sau un ansamblu de produse pe parcursul manevrarii,
transportului, depozitarii sau prezentarii, in vederea protejarii acestora
sau facilitarii acestor operatii;
Institutul din Marea Britanie furnizeaza trei directii in definirea ambalarii

(Fratila R., 2001):
-sistem coordonat de pregatire a marfurilor pentru transport, distributie,
vanzare cu amanuntul si consum;
-cale de asigurare a distributiei la consumatorul final, in conditii optime
si cu costuri minime;
-functie tehnico-economica, care urmareste minimizarea costurilor la
livrare.
Definitii ambalaj
In Romania,
conform STAS 5845/1-1986:
- ambalajul reprezinta un “mijloc” (sau ansamblu de mijloace) destinat sa

inveleasca un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura
protectia temporara, din punct de vedere fizic, chimic, mecanic si biologic in
scopul mentinerii calitatii si integritatii acestora, in decursul manipularii,
transportului, depozitarii si desfacerii pana la consumator sau pana la
expirarea termenului de garantie.
conform Anexei 1 la H.G. 621/2005
- ambalajul - orice obiect, indiferent de materialul din care este confecţionat
ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi
prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la
producător până la utilizator sau consumator. Obiectul nereturnabil destinat
aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj;
Ambalarea-definitie
ambalarea reprezinta “operatia,

procedeul sau metoda, prin care se
asigura cu ajutorul ambalajului,
protectie temporara a produsului”.
Termeni specifici ambalarii
-materialul de ambalare,
-materialul de ambalaj,
-mediu de ambalare, conditiile in care are
loc ambalarea
-produs de ambalat,
-preambalare, este operatia de ambalare a unui
produs individual, in absenta cumparatorului, iar
cantitatea de produs introdusa in ambalaj este
prestabilita si nu poate fi shimbata decat prin
deschiderea sau modificarea ambalajului.
-accesorii,
-materiale si operatii auxiliare ambalarii etc
CLASIFICAREA AMBALAJELOR
Criterii de clasificare:
1. dupa nivelul ambalarii

-ambalaj primar - ambalaj de vânzare - ambalaj conceput şi realizat
pentru a îndeplini funcţia de unitate de vânzare, pentru utilizatorul
final sau consumator în punctul de achiziţie;
-ambalaj secundar - ambalaj grupat, supraambalaj conceput pentru

a constitui la punctual de achiziţie o grupare a unui număr de
unităţi de vânzare, indiferent dacă acesta este vândut ca atare
către utilizator sau consumatorul final ori dacă el serveşte numai ca
mijloc de umplere a rafturilor în punctul de vânzare; el poate fi
separat de produs fără a afecta caracteristicile produsului;
-ambalaj terţiar - ambalaj pentru transport - ambalaj conceput

pentru a uşura manipularea şi transportul unui număr de unităţi
de vânzare sau ambalaje grupate, în scopul prevenirii deteriorarii
în timpul manipulării ori transportului. Ambalajul pentru transport nu
include containerele rutiere, feroviare, navale sau aeriene;
Criterii de clasificare:
2. - dupa materialul folosit in confectionarea
ambalajelor:
ambalaje din hartie si carton;
ambalaje din sticla;
ambalaje din metal;
ambalaje din materiale plastice;
ambalaje din lemn, inlocuitori din lemn si
impletituri;
ambalaje din materiale textile;
ambalaje din materiale complexe.
3. dupa sistemul de confectionare:
ambalaje fixe;
ambalaje demontabile;
ambalaje pliabile.
4.dupa tip:
plicuri;
pungi;
plase;
lazi;
cutii;
flacoane;
borcane etc.
5. dupa domeniul de utilizare:

ambalaje de transport;
ambalaje de desfacere si prezentare.
6. dupa specificul produsului ambalat:
ambalaje pentru produse alimentare;
ambalaje pentru produse nealimentare;
ambalaje pentru produse periculoase;
7. dupa gradul de rigiditate:

ambalaje rigide;
ambalaje semirigide;
ambalaje suple.
8. dupa modul de circulatie al ambalajului:

ambalaje refolosibile - reutilizabile ambalaj refolosit pentru acelaşi
scop, a cărui returnare de către consumator ori comerciant este
asigurată de plata unei sume-sistem depozit, prin reachiziţionare
sau altfel;
ambalaje nerefolosibile – tip pierdut - deseuri de ambalaj - orice
ambalaje sau materiale de ambalare care satisfac cerinţele definiţiei
de deşeu
9. dupa caile de transport:

ambalaje pentru transport terestru;
ambalaje pentru transport fluvial-maritim;
ambalaje pentru transport aerian.
10. dupa destinatie:

ambalaje pentru piata externa;
ambalaje pentru piata interna.
MATERIALE UTILIZATE PENTRU CONFECTIONAREA AMBALAJULUI
Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde

de mai multi factori dintre care am putea aminti (Sraum
G., 1996):
caracteristicile produsului ce urmeaza a fi ambalat;
domeniul de utilizare a ambalajului;
marimea factorilor care pot actiona asupra produsului
pe timpul manipularii, transportului si al depozitarii;
tehnica de ambalare utilizata;
destinatia produsului;
nivelul de dezvoltare si puterea economica a
producatorului produsului si pretul de cost al
ambalajului, etc.
MATERIALE UTILIZATE PENTRU CONFECTIONAREA
AMBALAJULUI
Materialele auxiliare pentru producerea ambalajelor
- acestea influenteaza calitatea ambalajelor, atribuindu-
le calitati estetice si functionale.
Din aceasta categrie fac parte:
-coloranti, pigmenti, cerneluri, confera calitati estetice;
- adezivi si benzile de balotare, asigura consolidarea
ambalajului;
-cartonul ondulat, lana minerala, materialele expandate si
cele cu bule de aer, protejeaza impotriva socurilor, a
frecarilor si in unele cazuri chiar pentru rigidizarea
ambalajelor
-lacurile si vopselele, contribue la cresterea rezistentei
ambalajelor la actiunea factorilor atmosferici, maresc
rezistenta la coroziune, la razele solare, la schimbarile
de temperatura etc.
FACTORII CARE DETERMINA ALEGEREA AMBALAJULUI
Pentru ca ambalajul sa indeplineasca functiile

sale, la alegerea lui trebuie sa se tina cont de
urmatoarele aspecte (Fratila R., 2001; Biro A.,
1998):
1. proprietatile produsului care trebuie ambalat:
-natura, dimensiunea, masa, forma produsului, numarul de
unitati de produs dintr-un ambalaj;
-interactiunile de ordin fizic si chimic ce pot apare intre
produs si ambalaj (respectiv incompatibilitatile);
-fragilitatea produsului, sensibilitatea la factori mecanici si
de mediu (prin miros, agenti chimici, umiditate);
-importanta si valoarea produsului, care determina masuri
de siguranta in plus impotriva unor posibile furturi sau
deteriorari intentionate.
2. conditii de transport, manipulare si depozitare:

-numarul operatiilor de incarcare-descarcare;
-tipul mijloacelor de transport folosite: auto, feroviar, naval;
-durata operatiilor de manipulare;
-durata stocarii;
-locul vanzarii.
3. metoda de ambalare, tipul si functiile ambalajelor:

-in functie de modul de vanzare: autoservire sau servire de
catre personalul angajat;
-in functie de scopul ambalarii: pentru transport sau
desfacere;
-modul de inchidere;
-modalitatea si tipul inscriptionarii.
-materialul de ambalaj folosit (caracteristici, proprietati);
-rezistenta la socuri termice;
-rezistenta la presiuni mari;
-posibilitatea de protejare contra prafului.
4.valorificarea economica a ambalajului:

-costul ambalajului;
-existenta posibilitatii de recuperare a ambalajului si
eventual refolosire;
5. valoarea de recuperare.
AMBALAJULUI
Ambalajele din materialele celulozice

-Detin ponderea principala in totalul ambalajelor.
- Reprezintă o aglomerare de fibre celulozice rezultate
din prelucrarea materiilor prime vegetale cum ar fi:
paie de cereale, coceni de porumb, stuf, lemn de
brad, pin, fag, plop etc.
Principlele tipuri de ambalaje celulozice sunt:
- hartia,
- cartonul si
- mucavaua.
Hartia
În ambalarea produselor sunt utilizate mai multe tipuri de ambalaje de hârtie:
•pungi de hârtie:
• pungi simple cu fundul în V cu sau fără burduf lateral (pentru produse
farmaceutice, de panificaţie, fast -food, etc),
• pungi cu fund pătrat (pungi de faină, mălai, griş, pesmet, etc)
•saci de hârtie:
• saci mici cu capacitate de 3-5-10 kg. (nisip de pisici, glet, etc),
• saci mari cu capacitate de 20-50 kg. (ciment, etc)
•sacoşe de hârtie:
• cu mâner decupat,
• cu mâner exterior,
• cu mâner răsucit.
•hârtie de împachetat
Pungile de hârtie simple sunt folosite pentru vânzarea produselor vrac atât în
alimentaţie publică, cât şi în alte domenii.
Hârtia utilizată în operaţia de ambalare poate fi:
-netratată: inferioară, obişnuită sau superioară,
-tratată: cerată, metalizată, acoperită cu polimeri,
-speciala: creponată, anticorosivă.
Hartia
Avantajele utilizarii hartiei:
•au masă proprie mică;
•se pot modela la forma şi dimensiunile dorite;
•se pot inscripţiona uşor, direct, fără să mai fie
necesară ataşarea etichetei;
•au costuri reduse;
•sunt biodegradabile sau se pot recicla;
•unele pot fi rezistente la penetrarea uleiurilor şi
grăsimilor.
Cartonul
Cartonul pentru ambalaje poate fi:

-carton plat: se deosebește de hârtie prin faptul că este
un strat mai gros şi mai rigid
;
-carton duplex
-carton triplex
-carton ondulat
-cartoane speciale: cutii bijuterii, cutii ciocolata, invitatii,

plicuri, cutii parfum
Cartonul duplex
-Este format din doua straturi diferite de material

fibros, unite in stare umeda prin presare.
Cartonul duplex se fabrica in doua tipuri:
-tipul E - pentru ambalaje care se imprima prin

procedeul ofset. De aceea stratul superior (fata 1)
este fabricat din pasta chimica inalbita a carei
culoare alba si netezire permit imprimarea ofset;
-tipul O (obisnuit) - pentru alte ambalaje, confectii si

lucrari poligrafice
Cartonul triplex
Este format din minim trei straturi diferite de

material fibros, unite in stare umeda prin
presare.
Cartonul triplex are o rezistenta mare la plesnire,

utilizat in special pentru ambalaje de transport
si grupare si mai putin pentru ambalaje de
desfacere – prezentare.
Cartonul ondulat
Este format din unul pana la patru straturi netede si unul
sau trei straturi ondulate din hartie inferioara sau
superioara de ambalaj, unite intre ele printr-un adeziv.
Se obtine astfel un obiect de tip sandwich usor si stabil.
Elementul de baza este obtinut prin asocierea, prin lipirea,

a unui strat plat cu un strat ondulat. Acoperirea unui
astfel de element sau a mai multor elemente
suprapuse de obicei, marimea ondulelor folosite este
diferita cu un strat plat determina obtinerea cartoanelor
ondulate cu unul, doua sau trei straturi de ondule.
Cartonul ondulat are o rezistenta si o elasticitate buna.


Mucava
Mucava sau carton pentru legatorie realizat din fibre
reciclate cu o rigiditate perfecta, grosime si consistenta
constanta.
Se poate folosi pentru: coperti si cotoare pentru carti, in
legatorii, ambalaje diverse, albume, jurnale, etc.


Ambalajelor confecţionate din carton pot sub forma de:
• cutii din carton,
• tăvi, tăviţe din carton,
• lăzii (cutii mari) din carton,
• tuburi din carton,
• separatoare din carton,
• colţare din carton,
• plăci din carton,
• role din carton.
Avantajele utilizarii ambalajelor din materiale celulozice:
1.Sunt materiale ecologice, reciclabile si netoxice; neegalate de nici
un alt material;
2.Sunt flexibile, usoare, igienice, apte pentru a veni în contact cu
alimentele;
3.Se caracterizeaza prin rigiditate si rezistenta foarte buna;
4.Sunt rezistente la grasimi, gaze, hidrocarburi, acizi (hârtia tratata
prin acoperire si laminare);
5.Pot fi tiparite.
AMBALAJULUI DIN STICLA
Sticlăria de ambalaj, destinată clienţilor industriali, cuprinde

următoarele tipuri de produse:
-Butelii realizate din sticlă albă, verde, brună şi olive green

cu capacităţi între 40 ml şi 2000 ml, pentru vinuri, băuturi
alcoolice, băuturi răcoritoare, bere şi ape minerale
-Borcane pentru industria alimentara din sticlă albă cu

capacităţi între 80 ml şi 1700 ml.
-Flacoane cu capacităţi între 8 ml şi 1000 ml, realizate din

sticlă albă
AMBALAJULUI DIN STICLA
Compozitie:
Componente principale
- oxidul de siliciu, un material transparent cu formula
SiO2(Na2O)m(CaO)n, este elementul care conferă prin
excelenţă transparenţa sticlei.
-oxidul de sodiu Na2O introdus în compoziţie prin carbonat de
sodiu sau sulfat de sodiu, principalul fondant.
- oxid de fier Fe2O3 care este introdus odata cu sulfatul de
sodiu si care se foloseste pentru confecţionarea buteliilor din
sticlă colorate, sticlele albe - incolore nu contine oxid de fier.
Alte componente
 alumina Al2O
 afânători
 sticlă rebut
 decoloranţi
 opacificatori şi coloranţi
AMBALAJULUI DIN ALUMINIU
Obtinere:
Există două căi de producere a aluminiului utilizat în practica
industrială:
Aluminiul primar - este aluminiul obţinut pe cale directă din bauxită;
Aluminiul secundar - este aluminiul obţinut din recuperarea deşeurilor.
Recuperarea deşeurilor de aluminiu este o sursă importantă de materie
primă pentru metalurgia secundară a aluminiului;
Recuperarea are loc prin topirea deşeurilor sortate, folosind cuptoare.
Proprietati :
-rezistenţa ridicata la oxidare,
-proprietăţilor mecanice bune şi
-densităţii sale mici;
- poate fi reciclat în procent de 100%;
-o doză de aluminiu reciclată se poate transforma într-o doză nouă în mai
puţin de 60 de zile;
-o cutie de aluminiu dispare în mod natural în 100 de ani;
-pentru reciclarea aluminiului se consumă cu 95% mai puţină energie
electrică, economisindu-se 14kwh de electricitate la 1 kg de aluminiu;
-la 1 kg de aluminiu reciclat se economisesc 8 kg de bauxită şi 4 kg de
chimicale, care ar trebui folosite în producerea aluminiului din materie
primă.
MATERIALE UTILIZATE PENTRU
CONFECTIONAREA AMBALAJULUI
DIN LEMN
Ambalajul din lemn EUR- EPAL

-este reutilizabil pentru un numar de cicluri de utilizare (5-10)
preconizate.
Daca in timpul utilizarii apare unul din defectele urmatoare,
europaletul poate fi schimbat:
cuiele sunt vizibile din cauza deteriorarii muchiei placii;
marcajul EUR din partea dreapta sa simbolul EPAL din
partea stanga lipsesc;
una din placi lipseste;
placa este desprinsa total sau partial de baza;
placa este fisurata sau rupta longitudinal sau transversal;
pentru contructie s-au folosit materiale nepermise.
Ambalaje din materiale plastice
Polimerii sunt macromolecule rezultate în urma repetării unor unităţi structurale

numite
– monomeri, care de obicei se leagă între ei prin legături chimice de tip covalent.
Spre exemplu:
Figura 1. (a) Monomer de propilenă, (b) Polipropilenă polimer.
O mare parte din polimeri sunt constituiţi din hidrocarburi, în care atomii de carbon se
leagă între ei prin legături covalente formând lanţuri macromoleculare, spre
exemplu polietilena, polipropilena, polibutena, polistirenul, poli(metilpentena) etc.
O altă parte include în macromoleculele lor şi alţi atomi pe lângă C şi H şi anume
clorul (policlorura de vinil), fluorul (teflonul), oxigenul (poliesteri, policarbonaţi),
azotul (nylon, poliuretani)
Clasificarea polimerilor
Polimeri sintetici, materiale plastice:
1.Greu biodegradabili:
-poliolefine: polietilenă(PE), polipropilenă(PP), polistiren(PS), polietilentereftalat (PET);
-poliuretani (PU): poli(1,6-hexametilendiizocianatul), poli(metil-4-4’fenildiizocianatul);
-policlorura de vinil (PVC)
2. Biodegradabili:
-poliesteri: poli(α-hidroxiacizi), poli(β-hidroxiacizi), polilactone;
-polieteri: poli(etilenglicolul)-PEG
-poliamide: polipetide sintetice: poli (N-hidroxietil-L-glutamină),-HELG, poliamide: poli(acid ε-
animocapronic-glicina); poli(acid ε-animocapronic-serina) etc.
-poliuretani: poli(1,6-hexametilendiizocianatul), poli(metal-4-4’fenildiizocianatul), şi poli (ε-
caprolactama)-PCL
-poliacetat de vinil-PAcV
-polialcoolvinilul- PAV
-polianhidride –poliadipanhidrida
3. Materiale composite:
-polimeri sintetici nebiodegradabili şi polimeri naturali biodegradabili:
-poliolefine şi polimeri naturali: poliolefine/amidon;
-polimeri sintetici şi polimeri naturali: polimeri funcţionalizaţi/amidon,
polimeri/chitosan(chitină),
-polimeri sintetici biodegradabili şi polimeri naturali; poliesteri/amidon, poliesteri/chitină
Evoluţia producţiei şi consumului de materiale plastice
Materialele plastice sunt polimeri sintetici care sunt considerate “materialele

mileniului” care au revoluţionat viaţa, au lărgit sfera materialelor având
numeroase aplicaţii. În ultimii 50 de ani productia anuală de plastic a crescut anual
în medie cu 9.9 %.
Figura 1. Producţia mondială de plastic în perioada 1950-2005 Figura 2. Distribuţia consumului de materiale plastice pe glob
În prezent milione de tone de plastice sunt utilizate în lume în: industrie, fabricarea de automobile,
autovehicule, ambarcaţiuni şi aeronave, agriculture, construcţii, telecomunicaţii, industria textilă şi
încălţămintei, medicină, industria de ambalaje etc.
1.3. Evoluţia producţiei şi consumului de materiale plastice
Poliolefinele de tip polietilenă( PE), polipropilenă, (PP) şi

polietilen tereftalatul(PET) reprezintă 50% cantitatea
totală de materiale plastice produse la nivel mondial,
urmează apoi poliuretanii (PU), şi policlorura de vinil
(PVC) si polimetilmetacrilat (PMMA).
Figura 4. Evoluţia cantităţii totale de ambalaje

introduse pe piaţa românească în perioada
2002-2004
Materiale de Ambalare
Anul Hartie Meta

Sticlă Lemn Plastic
+carton l
2002 23,5 11,7 26,5 26,5 11,7
2003 23,5 11,7 26,5 26,5 11,8
2004 21,4 10,2 30,3 23,8 11,5

Cantitatea totală de ambalaje introduse pe piaţa Românească
Figura 3. Cererea de materiale plastice pe piată (ambalaje din producţia internă, ambalaje importate şi ambalaje
Europeană în perioada 2005-2010.
aferente produselor importate) a crescut în perioada 2002 – 2004
60% din cantitatea totală de plastice produse (Figura 4) de la 850,0 mii tone la 1004,91 mii tone (Raport
sunt utilizate pentru fabricarea ambalajelor. anual deşeuri 2002, 2003, 2004).
Utilizarea principalelor tipuri de mase plastice
1.Polietilena
În funcţie de densitate şi de gradul de ramificare polietilena se clasifică în:

-polietilenă de înaltă densitate (HDPE), (a), care constă în molecule liniare, care prezintă o densitate
cuprinsă între 0.94-0.97 g/cm3.
-polietilenă de joasă densitate(LDPE), (b), fiecare polimer conţine concentraţii crescute de ramificaţii
care împiedică procesul de cristalizare. Ramificaţiile sunt reprezentate de lanţuri de tip etil şi butil.
Densitatea răşinii este cuprinsă între 0.90-0.94 g/cm3.-
-polietilenă de joasă densitate liniară (LLDPE), © care conţine molecule liniare pe care sunt ataşate la
intervale neregulate radicali alchil scurţi.
-polietilenă de densitate foarte scăzută, (VLDPE), (d), este o polietilenă care conţine o concentraţie
crescută de LLDPE.
-copolimer etilenă -acetat vinilului, (EVA), (e), acest copolymer conţine polietilena de densitate scazuta
care conţine lanturi scurte şi lungi de polietilenă adiţionate la grupele acetat.
-ionomerii sunt copolimeri ai etenei şi acidului acrilic care au fost neutralizaţi cu săruri metalice,
ionomerii conţin ramificaţii polietilenă de joasă densitate.
-polietilenă reticulată,(f), lanturile mocromoleculare sunt legate intre ele cu agenti de reticulare .
1. Polietilena
Caracteristici:
-unul dintre cei mai utilizaţi polimeri care sunt produsi
anual în cantităţi mai mari de 80 milioane de m3.
-are greutate specifică mică,
-rezistenţă la atac chimic, electrolitic şi fizic,
-umiditate scăzută,
-rezistenţă la acţiunea factorilor de mediu, la oboseală şi
la rupere.
-poate fi reciclată, nu este biodegradabilă, dar poate fi
atacată de radiaţiile UV.
Utilizari:
Polietilena de înaltă densitate (HDPE)pentru obţinerea:
- ambalajelor pentru lapte şi smântână, pentru
produse chimice,
- rezervoare de combustibil pentru autovehicule,
- pungi de plastic şi altele.
- obţinerea de materiale composite lemn-plastic pentru
mobilier de grădină şi materiale rezistente la foc.
- se poate recicla şi se utilizează pentru obţinerea de
sticle pentru detergenţi lichizi, ulei de motor,
conducte pentru irigaţii, paleţi, coşuri de gunoi.
1. Polietilena
Polietiena de joasă densitate(LDPE)

-are un punct de întărire scăzut şi poate fi trasă
în fire si foi,
-are claritate mai mare comparativ cu alte
materiale plastice,
-proprietăţi organoleptice bune şi umiditate
scăzută.
Utilizare
- industria ambalajelor,pentru saci pentru
ambalat alimente, folie de învelit alimente şi
mâncare,
- containere de laborator,
- căptuşeală pentru cablaje,
- saci şi coşuri de gunoi.
- dupa reciclare se poate obţine folii de
protecţie pentru construcţii, industrie, sere şi
fabricarea de saci de gunoi.
2. Polietilen- tereftalatul-PET-ul
Este o răşină termorezistentă care se obţine în două etape:
esterificarea între dimetiltereftalat şi etilen glicol urmată apoi
de policondensare, acesta conţine ca unităţi de monomer
etilentereftalat cu formula C10H8O4.
Are o structură regulată în care fiecare grup de tip fenilen este
reticulat cu o grupă esterică, şi prezintă configuraţii de lanţuri
cu doi centrii de simetrie pentru fiecare unitate monomerică.
Caracteristici :
-capacitatea de cristalizare, in funcţie de condiţiile de
procesare PET-ul poate fi atât în formă cristalină cât şi
semicristalină. Poate fi transparent sau colorat, cristalin sau
opac.
- este dur, rigid, puternic, stabil dimensional şi absoarbe foarte
puţină apă.
-este impermeabil pentru bulele de gaz, rezistă la presiuni
ridicate
-prezintă rezistenţă chimică deosebită în mediu acid dar
hidrolizează în mediu basic cu alcaliile.
Utilizare:
-peste 30% se utilizeaza pentru obţinerea de butelii (sticle de plastic) în care se îmbuteliază apă
minerală şi băuturi răcoritoare dar şi ambalaje pentru produse cosmetice şi şampon, detergenţi şi
produse farmaceutice.
- pentru obţinerea de condensatori electrici şi componente electrice, filme, benzi pentru casete.
-se fabrică şi sub formă de fibre textile pentru saci de dormit, perne, fibre textile şi de uz industrial.
-se poate recicla şi se obţine butelii multistrat pentru băuturi răcoritoare, butelii pentru detergenţi
lichizi, filme transparente pentru ambalaje, fibre pentru carpete.
3. Policlorura de vinil -PVC
Caracteristici
-conţin 50% clor fapt dovedit în urma combustiei de unde s-a
dovedit că numai jumătate din cantitatea de polimer este
combustibilă. Halogenii în general determină rezistenţa
PVC-ului la combustie şi la autoaprindere.
-PVC-ul poate fi:
- neplastifiat –o masă plastică dură, rigidă, transparentă sau
nu, este uşor, rezistent, durabil, uşor de asamblat, inerent
la ardere, izolator electric.
Utilizare:
-pentru fabricarea de butelii, conducte, fitinguri pentru instalaţii
sanitare,
-ambalaje pentru detergenţi şi alţi compuşi de curăţare.
- pentru podele, rame de geamuri, rame de uşi, obloane,
jaluzele,
-conducte de apă şi ape uzate, izolare conductori, sisteme
arhitecturale de slefuire,
-jucării,
-echipamente electrice şi electrotehnice,
-adezivi şi tapet.
-plastifiat - este o masă plastică, flexibilă şi transparentă
Utilizari obţinerea de:

furtunuri, pungi pentru sânge,
-înlocuitori din piele şi articole de marochinărie.
-prin reciclare se poate obţine pardoseli industriale şi inserţii
pentru furtune,
4. Polipropilena
Caracteristici:
-produs semicristalin cu bune proprietăţi fizice,
mecanice şi temice,
-uşoară, are punct de topire ridicat, densitate scăzută şi
rezistenţă la impact, dură si semirigidă.
-se prezintă în două forme “isolatic” (cistalizabilă) PP (i-
PP) şi “atactic” (ne-cristalizabilă) PP (a-PP) (Handbook
of polypropylene, 2003).
-Cea mai mare parte a polipropilenei este în formă
isolactică şi are un nivel al cristalinităţii care se poate
compara cu cea a LDPE şi HDPE.
Utilizare:
-izolatori si adezivi de etanşare, produşi de ştemuire, locuinţe,
-ambalaje, containere, folii, saci, recipienţi de îngheţată sau iaurt, plase pentru
legume, paie pentru băuturi, cutii pentru alimente,
-ţevi şi conducte,
-carcase de bord pentru automobile şi autovehicole, îmbrăcăminte pentru
scaune, amortizoare, carcase de baterii,
-prin reciclare se obţin saci pentru depozitare şi comercializare compost, coşuri
de gunoi
5. Polistirenul, PS,
Caracteristici:
-se obţine prin polimerizarea stirenului (C8H8),
-este un polimer thermoplastic care se obţine din
petrol, preţ de cost foarte scăzut.
-poate fi transparent sau colorat,
-se produce sub formă de granule şi foi,in forma
condensata si expandata
-Forma condensata se foloseste pentru:

-tacâmuri de unică folosinţă,
-matriţe de plastic, cartoane de ouă, vase şi
imitaţii de cristal.
-prin reciclare se utilizează la fabricarea de CD-
uri, DVD-uri, boxe pentru aparate video/CD,
articole de birotică, cârlige de rufe, umeraşe,
detectoare de fum.
-Spuma de polistiren (polistirenul expandat), are
densitate redusă este utilizată pentru:
-izolaţii termice şi acustice, ambalaje de
protecţie,
-containere pentru transport alimente şi
aparatură, tăvi pentru carne.
-prin reciclare se pot obţine aceleaşi produse.
Cursul 2.
Notiuni generale despre evaluarea
conformitatii
Definitie:
-conform SR EN ISO/CEI 17000.
Evaluarea conformităţii reprezintă procesul prin
care se demonstrează îndeplinirea unor cerinţe
speciale referitoare la un produs, proces, sistem,
persoană sau organism.
-conform Legii 608/2001- republicată în 2006.
Evaluarea conformităţii reprezintă o activitate al
cărei obiect este determinarea faptului că un
produs satisface cerinţele esenţiale din
reglementările tehnice aplicabile sau că un
produs este în conformitate cu tipul pentru care
s-a emis un certificat de examinare de tip şi
satisface cerinţele esenţiale din reglementările
tehnice aplicabile produsului.
conformitatii
Atestarea reprezintă procesul de
emitere a unei declaraţii, bazate pe o
decizie în urma unei analize care
stipulează că îndeplinirea cerinţelor
specificate a fost demonstrată.
Certificarea reprezintă procesul de

atestare de terţă parte care dă o
asigurare scrisă că un produs, proces,
serviciu îndeplineşte cerinţele
specificare.
conformitatii
Evaluarea conformităţii este importanta
deoarece:
-certificarea produselor ofera încredere
consumatorilor, utilizatorilor şi în
general tuturor părţilor interesate că
sunt îndeplinite cerinţele aplicabile
produselor, proceselor, serviciilor şi
sistemelor;
-furnizorii pot utiliza certificarea pentru
a evidenţia implicarea unei terţe părţi în
evaluarea calitatea produselor lor.
Nivele de evaluare a conformitatii
Evaluarea conformităţii poate fi de mai multe tipuri şi

anume(SR EN ISO/CEI 67/2005):
-evaluarea conformităţii de primă parte – activitatea de
evaluare realizată de persoana sau organizaţia care
furnizează obiectul;
-evaluarea conformităţii de secundă parte – activitatea de
evaluare realizată de persoana sau organizaţia care are
interes în utilizarea obiectului (achizitori sau utilizatori,
potenţiali clienţi);
- evaluarea conformităţii de terţă parte - activitatea de
evaluare realizată de o persoana sau un organism care este
independent de persona sau organizaţia (organism) care
furnizează obiectul şi de interesele utilizatorului faţă de acel
obiect.
Sistemul de evaluare conformitate
Evaluarea conformităţii produselor, proceselor, sistemelor care

ajung pe piaţă şi a competenţei unor persoane sau organisme
implicate în realizarea şi controlul unor activităţi importate din
punct de vedere economic şi social se realizează pe baza unui
sistem de evaluare a conformităţii;
Sistemul de evaluare a conformităţii reprezintă un sistem de
reguli şi proceduri pe care trebuie sa le indeplineasca o activităte
sau un proces, (ISO 9000/2000, 3.4.5);
O schemă (program) de evaluarea conformităţii reprezintă un
sistem de evaluare a confomităţii referitor la obiecte specifice
supuse evaluării conformităţii cărora li se aplică aceleaşi cerinţe
specifice (nevoie sau aşteptare specifică), reguli specifice şi
proceduri;
Sistemele de evaluare a conformităţii pot fi aplicate la nivel:
subnaţional, naţional, regional şi internaţional.
Organisme de evaluare a conformităţii
Organismul care efectuează servicii de evaluare a
conformităţii de terţă parte se numeşte organism de
evaluare a conformităţii, (OEC).
OEC trebuie să îndeplinească condiţiile (SR EN ISO/CEI
17011/2005):
-să fie o entitate înregistrată legal;
-să aibă autoritate şi să fie responsabil pentru deciziile
sale referitoare la acreditare, acordarea, menţinerea,
extinderea, restrângerea, suspendarea şi retragerea
acreditării;
-structura şi funcţionarea unui organism de acreditare
trebuie să fie astfel încât să confere încredere în
acreditările sale;
-să aibă o descriere a statului sau legal, numele
proprietarilor sau a persoanelor care deţin controlul;
-să traseze clar obligaţiile responsabilităţile şi autorităţile
managementului fiecărei persone din organigramă şi a
persoanelor asociate astfel cât obligaţiile să nu se
suprapună;
Organisme de evaluare a conformităţii, (OEC)
-să documenteze întreaga sa structură prezentând liniile de

competenţă, autoritate şi reponsabilitate;
-sa aibă resursele financiare necesare pentru a întreţine un
sistem de certificare şi pentru a face faţă răspunderilor juridice
asociate;
-trebuie organizat şi trebuie să funcţioneze după principii
ca:
-imparţialitatea. Imparţialitatea este descrisă de una
sau mai multe dintre: obiectivitate, independenţă,
neutralitate, corectitudine, deschidere, fără influenţe,
detaşare, echilibru, fără conflicte de interese, fără partinire,
fără prejudecăţi)(SR ISO/PAS 17001/2006 si SR EN ISO/CEI
17011/2005);
-confidenţialitate (SR ISO/PAS 17002/2006 si SR EN
ISO/CEI 17011/2005), OEC să furnizeze încredere că aceste
inflormaţii confidenţiale nu sunt divulgate;
-OEC trebuie să angajeze sau să contracteze suficiente
persoane cu studii, instruirea, cunoştinţele tehnice şi
experienţa necesară pentru a îndeplinii funcţiile de
certificare corelate cu tipul, domeniul şi volumul de activitate
realizat;
-OEC trebuie să definească metodele şi mecanismele care
stau la baza evaluării competenţei candidaţilor şi trebuie să
stabilească o schemă de certificare care să cuprindă
politicile şi procedurile corespunzătoare; schema de
certificare trebuie fie analizată şi validată de comitetul
schemei;
-OEC trebuie să deţină documentaţie cu privire la fiecare
persoană angajată sau contractată, (nume, adresă,
organizaţiile la care este afiliat şi poziţia deţinută, studiile şi
statutul profesional, experienţa şi instruirea în domeniul
relevant, responsabilitatea şi obligaţiile lor )
-Examinatorii trebuie să îndeplinească criteriile de competenţă
impuse de OEC:
-sunt familiarizaţi cu schema de certificare;
-au cunoştinţe amănunţite despre metodele şi
documentele de examinat;
-au competenţă adecvată în domeniul ce urmează a fi
examinat;
-respectă principiile confidenţialităţii şi imparţialităţii;
-OEC trebuie să aibă sisteme funcţionale de control al
documentelor, de audit intern, şi de analiză efectuată de
managemen , inclusiv prevederi pentru îmbunătăţirea continuă,
acţiuni corective şi preventive, (SR EN ISO/CEI 17024/2005);
-un OEC poată să subcontracteze activităţi legate de
certificare (ex analiza, examinarea) unui organism sau unei
persoane din afară. Între aceste părţi trebuie stabilit un acord
clar documentat care să acopere tot ce s-a convenit, inclusiv
confidenţialitatea, imparţialitatea şi prevenirea unui conflict de
interese. Nu poate fi subcontractată activitatea de decizia finală
cu privire la certificare, (SR EN ISO/CEI 17024/2005);
Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de
încercări şi etalonări
Laboratoarele de încercări şi etalonări trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii, (SR EN ISO/CEI 17025/2007):
-să fie o entitate care să fie răspunzătoare din punct de vedere
legal;
-să fie acreditat conform unei proceduri în vigoare;
-să aibă personal de management şi personal tehnic cu autoritate şi
resursele necesare pentru realizarea sarcinilor şi identificarea
apariţiei de abateri de la sistemul calităţii sau de la procedurile de
efectuare a încercărilor şi/sau etalonărilor şi să iniţieze acţiuni care
să prevină sau să minimalizeze aceste abateri;
-să respecte principiile confidenţialităţii şi imparţialităţii
-să definească structura organizatorică şi managementul
laboratorului, locul său în orice organizaţie tutelară şi relaţiile dintre
managementul calităţii, activităţile tehnice şi activităţile suport;
-să aibă responsabil al calităţii, un membru al personalului
laboratorului care să aibă ca sarcină asigurarea implementării
sistemului calităţii şi respectarea lui;
Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de
încercări şi etalonări
-politicile şi obiectivele sistemului calităţii al laboratorului trebuie
definite într-un manual al calităţiişi trebuie să fie documentate
într-o declaraţie de politică a calităţii care trebuie să fie emisă
sub autoritatea şefului executiv şi trebuie să conţină:
-angajamentul managementului laboratorului de bună practică
profesională şi referitor la calitatea serviciilor de încercare şi
etalonare oferite clienţilor;
-declaraţia managementului laboratorului, privind standardul
serviciilor laboratorului; obiectivele sistemului calităţii;
-o cerinţă ca tot personalul implicat în activităţile de încercare
din laboratorsă fie familiarizat cu documentaţia referitoare la
calitate şi să implementeze politicile şi procedurile în
activitatea lor;
-să includă procedura suport, inclusiv procedurile tehnice;
-documentele difuzate personalului din laborator, ca parte a
sistemului calităţii, trebuie analizate şi aprobate pentru
folosire, de personal autorizat, înainte de difuzare;
-documentele sunt analizate periodic şi revizuite ori de câte ori
este nevoie, pentru a asigura conformitate cu cerinţele
aplicabile.
-documentele perimate şi cele depăşite sunt retrase şi marcate
corespunzător etc.
Mai multe date sunt prezentate în SR EN ISO/CEI 17025/2007;
Cursul 3. Planul de evaluare a conformitatii.
Listă de verificare
La stabilirea regulilor specifice pentru o schemă de evaluare a conformitatii,
se poate utiliza următoarea listă de verificare pentru a identifica problemele
care trebuie avute în vedere la evaluarea conformităţii unui produs, (SR Ghid
ISO/CEI 28/2007):
a)-identificarea completă a produselor şi standardului(lor) relevante pentru

care se aplică schema;
b)-cerinţe pentru încercările şi evaluarea iniţială:

1. alegerea elementelor care se vor evalua şi încerca
2. procedura de eşantionare;
3. încercările iniţiale şi metodele de încercare;
4. evaluarea rezultatelor încercărilor;
5.evaluarea iniţială a procesului de producţie (identificarea şi analiza
materiilor prime şi verificărea conformităţii acestora);
6. evaluarea rezultatelor evaluării;
7. evaluarea sistemului calităţii la locul de producţie;
8. evaluarea competenţei personalului la locul de producţie;
9. evaluarea echipamentului de măsurare şi încercare utilizat de producător,
inclusiv echipamentul de etalonare;
10. marcarea produsului (cu privire la marca de conformitate);
11. lista eventualelor instrucţiuni (ex de instalare şi utilizare);
12. certificatul de conformitate(conţinutul documentului);
Listă de verificare
c) –cerinţe pentru procedura de supraveghere
cum ar fi:
1. verificarea certificărilor produsului şi verificarea
evaluării procesului de producţie;
2. evaluarea rezultatelor verificărilor;
3. frecvenţa de verificare a încercărilor şi a
evaluării;
d) –taxe şi structura de cost a schemei;
e) –detalii ale contractului care trebuie stabilit între

organismul de cerificare şi deţinătorul de licenţă;
f) –formatul raportului de încercări, dacă este

cazul;
Functiile care trebuie indeplinite prin certificare
Evaluarea conformităţii reprezintă o serie de trei sau patru
funcţii care satisfac o nevoie sau o cerere de a demostra
că cerinţele specifice sunt îndeplinite(SR Ghid ISO/CEI
67):
-selecţia;
-determinarea;
-analiza şi atestarea;
-supravegherea pieţei(în unele cazuri).
Selecţia
Selecţia implică planificarea şi pregătirea activităţilor pentru a
colecta şi produce toate informaţiile şi elementele de intrare
necesare funcţiilor ulterioare de determinare.
-determinarea caracteristicilor de evaluat;
-determinarea cerinţelor specificate faţă de care se evaluează
conformitatea produsului,
-determinarea cerinţelor procedurale aplicabile(metode de
încercare sau inspecţie), pentru evaluare şi
eşantionare(selecţia obiectului supus evaluării care să fie
reprezentativ pentru întreg)
Determinarea
Determinarea cuprinde activităţi care se dezvoltă pentru a obţine
informaţii complete referitoare la îndeplinirea cerinţelor
specificate, reprezintă de fapt sistemul sau schema de
evaluare a conformităţii.
Schema de evaluare a conformităţii (program de evaluare a
conformităţii, sistem de evaluare a conformităţii) reprezintă
cerinţele specifice, regulile specifice şi procedurile la care
trebuie să se supună un obiect, proces, persoană în vederea
evaluări conformităţii (SR EN ISO/CEI 17000)
Pentru a vedea dacă produsul respectă sau nu cerinţele
specificate (sistemul sau schema de evaluare) se fac:
-încercări,(ISO/IEC 17025)
-măsurători,
-inspecţii,(ISO/IEC 17020)
-evaluarea proiectului,
-evaluarea serviciilor şi
-auditarea.
Determinarea caracteristicilor poate combina măsurarea (în
scopul de a determina valoarea unei cantităţi sau limite) şi
compararea valorii măsurate cu valoarea cerută.
Analiza şi atestarea –evaluarea (decizia, certificarea)
-reprezintă ultima etapă a procesului de evaluare a

conformităţii în care se realizează analiza datelor şi
informaţiilor obţinute şi pe baza lor si în funcţie de rezultatele
obţinute se emite sau nu declaraţia de conformitate.
-dacă produsul îndeplineşte toate condiţiile impuse poate fi

luată decizia care să conducă la acordarea dreptului de
folosire a certificatul sau a mărcii de conformitate.
-pentru un produs specific, decizia este luată de persoane

diferite faţă de cele care deţin funcţia de determinare.
-exista posibilitatea ca anumite elemente ale sistemului de

evaluare a conformităţii să fie subcontractate dar nu şi
decizia de certificare.
Analiza şi atestarea –evaluarea (decizia, certificarea)
Certificarea produselor reprezintă activitatea de evaluare a

conformităţii, prin care se atestă(se emite o declaraţie) de către o terţă
parte, pe baza unei decizii luate în urma unei analize cu privire la
îndeplinirea conformităţii unui produs cu cerinţele, standardele
specificate sau alte documente normative, (SR EN ISO/CEI 17000)
Decizia de certificare poată să fi de mai multe feluri şi anume(SR

Ghid ISO/CEI 67/2006):
-de acordare, dacă toate rezultatele obţinute la încercări corespund
cerinţelor de conformitate şi se încadrează în limitele impuse de acestea
-de neacordare, în cazul unei neconformităţi grave faţă de cerinţele
impuse;
-de menţinere;
-de extindere;
-de suspendare pe termen limtat până la remedierea discordanţelor au
punerea în aplicare a recomandărilor OEC;
-de retragere, dacă supravegherea arată că neconformitatea are o
cauză serioasă, dacă se încalcă acordul de licenţă sau dacă nu au fost
duse la îndeplinirea condiţiile impuse de OEC ca urmare a suspendării .
Supravegherea pieţei
Supravegherea pieţei se poate realiza pe
mai multe căi şi anume(SR Ghid ISO/CEI
67/2006):
a) încercarea sau inspecţia eşantioanelor de pe
piaţa liberă
b) încercarea sau inspecţia eşantioanelor din
fabrică;
c) auditul sistemului calităţii combinat cu
încercări şi inspecţii aleatoare;
d) evaluarea procesului de producţie sau
serviciului.
Etapele certificarii
Figura 1. Elementele sistemului de evaluare a conformităţii.

Schemă conform SR EN ISO 17000/2006
Curs 4. Legislaţia cu privire la ambalaje şi deşeuri de ambalaje
Protecţia mediului este una din marile provocări actuale, dată

fiind amploarea prejudiciilor aduse mediului de către poluare.
În procesul de negociere al Capitolului 22 din Aquis-ul
Comunitar, România şi-a asumat o serie de angajamente care
o obligă să se adapteze la modelul European de dezvoltare
respectând mediul.
Acesta se bazează pe principiul dezvoltării durabile care are în
vedere satisfacerea nevoilor generaţiei prezente fără a
prejudicia şansele generaţiilor viitoare de a le satisface pe ale
lor.
Acţiunile din domeniul Managementului resurselor naturale şi
al deşeurilor urmăresc să asigure limitarea consumului la
capacitatea de regenerare a resurselor oferite de mediu,
precum şi decuplarea folosirii resurselor de creşterea
economică prin creşterea eficienţei utilizării lor şi reducerea
deşeurilor.
Amploarea problemei deşeurilor şi a deşeurilor de ambalaje şi
importanţa ce i se acordă rezultă din menţiunea specială de la
Art.14 din Directiva 92/64/EC ca planurile de management al
Statelor Membre CE să conţină un capitol special referitor la
managementul ambalajelor şi al deşeurilor de ambalaje.
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 92/64/CE
Obiectivele prezentei directive constau în:

-armonizarea măsurilor naţionale din toate statele membre, precum
şi din ţări terţe privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de la
ambalaje, pentru a preveni orice impact al acestora asupra mediului,
a reduce un astfel de impact, asigurând astfel un grad ridicat de
protecţie a mediului.
-stabileşte măsurile necesare pentru prevenirea producerii deşeurilor
de ambalaje prin recuperarea, reciclarea şi reutilizarea ambalajelor şi
a deşeurilor de ambalaje determinând reducerea eliminării finale a
unor astfel de deşeuri.
Domeniu de aplicare
-se aplică pentru toate ambalajele introduse pe piaţă din cadrul
Comunităţii şi toate deşeurile de ambalaje, fie că ele sunt utilizate, fie
că provin din industrie, comerţ, birouri, magazine, servicii,
gospodărie sau din orice alt domeniu, indiferent de materialul utilizat.
-se aplică fără a aduce atingere cerinţelor de calitate existente
pentru ambalaje, cum ar fi cele privind siguranţa, protecţia sănătăţii
şi igiena produselor ambalate, cerinţelor existente de transport sau
dispoziţiilor Directivei Consiliului 91/689/CEE din 12 decembrie 1991
privind deşeurile periculoase.
Procedura de reglementare pentru gestiunea ambalajelor şi a

deşeurilor de ambalaje
Prezenta directivă în articole stabileşte modalităţile de acţiune pentru:
-prevenirea (Articolul 4) formării deşeurilor de ambalaje prin:
-reducerea cantităţii de ambalaje care ajung pe piaţă numai la
cele care respectă toate cerinţele impuse de această directivă;
-programe naţionale de informare, consultare şi schimb de
experienţă între agenţii economici, autorităţi şi producători.
-recuperarea şi reciclarea (Articolul 6) ambalajelor şi deşeurilor de
ambalaje şi realizarea unor sistemele de returnare, colectare şi
recuperare inclusiv reciclarea (Articolul 7) acestora.
-sistemul de identificare şi marcajul. Pentru a facilita colectarea,
refolosirea şi recuperarea, inclusiv reciclarea, ambalajul trebuie să:
-indice natura materialului (materialelor)din care este constituit,
în scopul identificării şi clasificării sale de către sectorul respectiv;
-să poarte marcajul corespunzător fie pe ambalajul în sine, fie pe
etichetă. Marcajul trebuie să fie vizibil şi uşor de citit, durabil în timp,
chiar şi după deschiderea ambalajului.
-Materialele pot fi identificate printr-un sistem de numerotare şi/sau
abreviere.
-mărcile de identificare apar în centru sau sub marcajul grafic,
care indică natura refolosibilă sau recuperabilă a ambalajelor.
Ambalajele pot fi introduse pe piaţă numai dacă respectă toate
cerinţele esenţiale
Existenţă unui sistem de identificare şi marcaj
Pentru a facilita colectarea, refolosirea şi recuperarea, inclusiv reciclarea, ambalajul trebuie
să prezinte un sistem de identificare şi marcaj.
Sistemul de identificare şi marcajul trebuie să:
-indice natura materialului (materialelor) din care este constituit, în scopul identificării şi
clasificării sale de către sectorul respectiv;
-să poarte marcajul corespunzător fie pe ambalajul în sine, fie pe etichetă. Marcajul trebuie
să fie vizibil şi uşor de citit, durabil în timp, chiar şi după deschiderea ambalajului.
În vederea identificării tipului de material care stă la baza unui ambalaj sau deşeu de
ambalaj s-a realizat un sistem de identificare. Astfel este utilizată:
1. Numerotarea pentru diferite tipuri de material astfel pentru:
-material plastic de la 1 la 19,
-hârtie şi carton de la 20 la 39;
-metale de la 40 la 49;
-lemn de la 50 la 59;
-textile de la 60 la 69;
-sticlă de la 70 la 79.
2. Abrevierile pentru materiale plastice:
1. Polietilenă tereftalată - PET
2. Polietilenă cu densitate mare - HDPE
3. Policlorură de vinil - PVC
4. Polietilenă cu densitate mică - LDPE
5. Polipropilenă - PP
6. Polistiren - PS
Etc 7-19
1. Prevenirea (Articolul 4) formării deşeurilor de
ambalaje prin:
- reducerea cantităţii de ambalaje care ajung pe
piaţă numai la cele care respectă toate cerinţele
impuse de această directivă;
-utilizarea cantităţii minime de material necesar
pentru a asigura funcţia pentru care a fost
creat. (Articolul 4)
Cerinţe esenţiale privind compoziţia şi natura refolosibilă

şi recuperabilă, inclusiv reciclabilă a ambalajelor
(conform Anexa II)
1.Cerinţele specifice fabricării şi compoziţiei ambalajelor

-volumul şi masa ambalajului trebuie să fie limitate la
cantitatea minimă corespunzătoare pentru a menţine nivelul
necesar de siguranţă, igienă şi acceptare pentru produsul
ambalat şi pentru consumator.
-trebuie proiectat, produs şi comercializat astfel încât să
permită refolosirea şi recuperarea sa, inclusiv reciclarea,
şi să reducă impactul său asupra mediului atunci
- trebuie să fie fabricat astfel încât prezenţa substanţelor
nocive sau a altor substanţe şi materiale periculoase în
compoziţia materialului de ambalaj sau a oricărui
component al acestuia să fie redusă în emisii, cenuşă sau
levigat, atunci când ambalajele sau reziduurile rezultate în
urma operaţiunilor de gestionare a deşeurilor de ambalaje
sunt incinerate sau depozitate în rampele de gunoi
.
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului
94/62/CE
Cerinţe esenţiale privind compoziţia şi natura

refolosibilă şi recuperabilă, inclusiv reciclabilă a
ambalajelor (conform Anexa II)
2. Cerinţe specifice naturii refolosibile a ambalajelor
Următoarele cerinţe trebuie să fie satisfăcute în mod
simultan:
-proprietăţile şi caracteristicile fizice ale ambalajului
permit un număr de cicluri sau rotaţii în condiţii de
utilizare normale preconizate;
-posibilitatea prelucrării ambalajului uzat în conditiile
satisfacerii cerinţelor de sănătate şi securitate a forţei de
muncă;
-îndeplinirea cerinţelor specifice ambalajelor
recuperabile,
Recuperarea şi reciclare
Reutilizarea este aplicată produselor şi materialelor ale căror însuşiri după un ciclu de
utilizare sunt identice sau modificate nesemnificativ în raport cu produsul original.
Reutilizarea presupune că produsul(ambalajul în cazul nostru) în cadrul ciclului lui de
viaţă este supus unui număr minim de parcursuri sau rotaţii în scopul în care a fost
conceput (reumplere spre exemplu) până când acesta se deteriorează şi poate fi
valorificat prin altă metodă.(directiva 94/62/EC).
Reciclarea materialului
Reciclarea reprezintă procesul de reprelucrare a unui deşeu sau a unor componente
ale acestuia în vederea obţinerii unor noi produse care să îndeplinească acelaşi scop
cu cel iniţial sau în alte scopuri.
Reciclarea poate fi:
-primară se aplică deşeurilor care sunt modificate nesemnificativ în raport cu produsul
original, deşeuri puţin contaminate, se realizează prin separarea mecanică pe
componente(dacă este cazul) şi prin procedee mecanice simple.
-secundară se aplică deşeurilor care au un component principal şi pentru separarea
lui se aplică un procedeu chimic sau fizic simplu.
-terţiară, presupune aplicarea unor procedee mecanice, fizice şi chimice complicate
care se determine separarea principalelor componente.
Exemple:
-piroliza, procedeul de tratare termică prin care polimerii sunt transformaţi în
monomerii corespunzători. Acest procedeu se aplică pentru Poli(metacrilatul de
metil)-PMMA, PE, PS, PVC condiţia este ca polimerii să nu fie contaminaţi cu
materiale de altă natură.
-tratamente chimice- hidroliză sau alcooliză deşeurilor de tip poliesteri, poliamide,
poliuretani si obtinerea de monomeri sau oligomeri. PET-ul în urma procesului de
metanoliză se descompune în etilenglicol(EG) şi dimetiltereftalat (DMT).
94/62/CE
Cerinţe esenţiale privind compoziţia şi natura refolosibilă şi

recuperabilă, inclusiv reciclabilă a ambalajelor (conform Anexa II)
3. Cerinţe specifice naturii recuperabile a ambalajului

-sa fie recuperabil prin reciclarea materialului, trebuie să fie
fabricat astfel încât să permită reciclarea unui anumit procent din masa
materialelor utilizate pentru fabricarea produselor vandabile, în
conformitate cu standarde existente în Comunitate. Stabilirea acestui
procent poate varia, în funcţie de tipul de material din care s-a făcut
ambalajul.
-Ambalaj recuperabil prin recuperarea de energie trebuie să
aibă o valoare a energie calorică superioară energie necesare
prelucrării iniţiale.
-Ambalaj recuperabil sub formă de compost sunt de natură
biodegradabilă, astfel încât să nu împiedice colectarea separată şi
procesul sau activitatea de compostare în care este introdusă.
-Ambalaje biodegradabile trebuie să suporte descompunerea
fizică, chimică, termică sau biologică, astfel încât majoritatea
composturilor finisate se descompun, în cele din urmă, în bioxid de
carbon, biomasă şi apă.
Valorificarea prin recuperarea energiei (incinerarea)
-au putere calorifică mare pot fi

utilizate drept combustibil în
termocentrale în vederea obţinerii
de abur (la 1000°C),
-excepţie face policlorura de vinil
şi fluoroplastele care ard greu şi
se autosting.
Valorificarea prin recuperare de materie organice
Valorificarea prin recuperarea materiei organice se poate aplica

materialelor plastice biodegradabile.
Biodegradarea reprezintă o metodă simplă de reducere a acumulării

de deşeuri din materiale plastice.
Principalele căi prin care se realizează polimeri biodegradabili sunt:
-folosirea unor polimeri biodegradabili naturali şi sintetici;
-asocierea polimerilor nebiodegradabili cu materiale biodegradabile şi
obţinerea unor materiale compozite.
Valorificarea polimerilor prin biodegradare se poate face prin:
-compostare, reprezintă procesul de biodegradare aerob, controlat, în
urma căruia rezultă CO2, apă, compuşi anorganici şi o biomasă
stabilă cu o compoziţie asemănătoare humusului. (ASTMD 6400-99).
-recuperarea materiei organice în mediu, prin biodegradare,
presupune biodegradarea materialelor plastice şi deşeurilor din
materiale plastice, în mediu sub acţiune factorilor de mediu. (ASTMD
6400-99).
94/62/CE
Cerinţe esenţiale privind compoziţia şi natura refolosibilă şi

recuperabilă, inclusiv reciclabilă a ambalajelor (conform
Anexa II)
4. Nivelul concentraţiei de metale grele prezente în ambalaj

(Articolul 11)
-suma nivelurilor concentraţiei de plumb, cadmiu, mercur şi
crom hexavalent prezente în ambalaje sau în componentele
ambalajului sa nu depăşescă 100 ppm raportat la unitatea de
masă.
Standarde utilizate in Evaluarea conformităţii ambalajelor şi a
deşeurilor din ambalaje
Corelare între Directiva 94/62/CE şi criteriile de evaluare alese

pentru ambalaje este stabilită de SR EN 13427.
SR EN 13427 stabileşte cerinţele şi procedura conform cărora o
persoană sau un organism responsabil de introducerea pe piaţă
a ambalajelor sau produselor ambalate(furnizorul) poate aplica
în mod combinat cele cinci standarde (mandatate) referitoare la
ambalaje şi raportul CEN(mandatat) şi care sunt obigaţiile
acestuia.
Tabelul 4-1. Legătura dintre cele cinci standarde pentru
ambalaje (mandatate) şi raportul CEN (mandatat)
Furnizorul trebuie să aleagă, pornind de la aceste cerinţe,
metodele de evaluare corespunzătoare ambalajului
respectiv, ţinând cont de condiţiile de proiectare şi de
funcţionalitate ale ambalajului, inclusiv de securitate, igienă
şi acceptarea produsului ambalat de către consumator.
Această alegere identifică dacă ambalajul este prevăzut a fi
reutilizat şi ia în considerare interacţiunile cu celelalte cerinţe
standardizate.
Metodele de evaluare se aplică pentru fiecare component al
unui ambalaj.
Denumim component al unui ambalaj cea mai mică parte
a unui ambalaj care poate fi separată manual sau cu ajutorul
unor mijloace fizice simple. Mai multe componente sunt
ambalate pentru a forma o unitate de ambalaj funcţională,
care la rândul ei poate fi asamblată într-un sistem de
ambalare complet care conţine ambalaje primare, secundare
şi terţiare.
Obligaţiile furnizorului
-Furnizorul trebuie să aplice cerinţele standardelor şi rapoartelor alese pentru
ambalajele introduse pe piaţă pentru a garanta, unde este cazul, că:
- sistemul de ambalare conţine numai cantitatea minimă de material
adecvată pentru cerinţe identice conform EN 13428;
-nivelurile de metale grele ale componentelor ambalajului sunt inferioare
valorilor maxime autorizate şi corespund numai cantităţii minime atunci
când metalele grele sunt utilizate în scopuri funcţionale, aşa cum se
recomandă în raportul CR 13695-1;
-componentele ambalajului au fost evaluate pentru reducerea la minimum a
conţinutului de substanţe sau preparate periculoase în emisii, cenuşi sau
levigat conform EN 13428 şi TR 13695-2;
-unitatea funcţională de ambalaj este reutilizabilă conform EN 13429;
- unitatea funcţională de ambalaj este valorificabilă prin reciclare conform
EN 13430;
- unitatea funcţională de ambalaj este valorificabilă sub formă de energie
conform EN 13431;
- unitatea funcţională de ambalaj este valorificabilă pe cale organică
conform EN 13432.
-Furnizorul păstrează rapoartele de evaluare efectuate pentru a evidenţia
respectarea acestor criterii pentru o perioadă de cel puţin doi ani după
introducerea pe piaţă a ambalajelor sau a produselor ambalate pentru ultima
dată, aceste rapoarte trebuie să fie disponibile pentru control, în cazul unei
reclamaţii
Obligaţiile furnizorului
Declaratie de conformitate
Curs 5. Evaluarea conformităţii cu privire la valorificarea
organica a ambalajelor şi deşeurilor din ambalaje
Cerinţelor cu privire la conformitatea posibilităţii de valorificare organică
prin formarea compostului şi biodegradare sunt prezentate în SR EN
13432/2005-Ambalaje. Cerinţe referitoare la ambalajele valorificabile prin
formarea compostului şi biodegradare. Program de încercare şi criterii de
evaluare a acceptării finale a ambalajelor.
Standardul SR EN 13432, stabileşte cerinţele şi metodele care
permit determinarea posibilităţii de valorificare organică (prin
compostare) şi biodegradare a ambalajelor şi a materialelor de
ambalaj prin cele patru caracteristici:
1) biodegradabilitatea;
2) dezintegrarea în cursul tratării biologice;
3) efectul asupra procesului de tratare biologică;
4) efectul asupra calităţii compostului astfel obţinut.
Dacă un ambalaj este alcătuit din componente diferite, dintre care

unele sunt compostabile, iar altele nu, ambalajul nu este
compostabil. Totuşi, dacă componentele pot fi uşor separate
manual înaintea eliminării, componentele compostabile pot fi luate
în considerarea eficient şi tratate ca atare, odată ce au fost
separate de componentele necompostabile.
Valorificarea organica
Evaluarea posibilităţii de tratare biologică a
ambalajelor şi a componentelor ambalajului
trebuie să conţină cel puţin următoarele 5 etape
de evaluare:
-1. caracterizarea;
-2.biodegradabilitatea;
-3.dezintegrarea care ţine cont de efectele asupra
procesului de tratare biologică;
-4.calitatea compostului;
-5. identificare(capacitatea de a putea fi
recunoscut)
1. Caracterizarea
- etapa de evaluare în care fiecare material al ambalajului trebuie să fie
indentificat şi caracterizat .
- trebuie să furnizeze următarele informaţii:
-identificarea componentelor materialelor ambalajului;
-determinarea prezenţei substanţelor periculoase, de exemplu
metale grele;
-determinarea conţinutului de carbon organic, a conţinutului total de
solide uscate şi de solide volatile ale materialului.
Identificare componentelor ambalajului
-Identificare componentelor ambalajului (constă în stabilirea materialelor

componente ale ambalajului): polimerul de bază, coloranţi, catalizatori,
aditivi etc, care alcătuiesc ambalajul.
-Ambalajul sau componentul ambalajului care este destinat intrării în

fluxul deşeurilor biologice trebuie să poate fi recunoscut (identificat) ca
fiind compostabil sau biodegradabil de utilizatorul final prin mijloace
adecvate.
-Materialele şi componentele ambalajului de origine naturală care nu au

fost modificate prin metode chimice cum ar fi lemn, fibră de bumbac,
amidon, pastă de hârtie sau iută, trebuie să fie recunoscute ca
biodegradabile fără a supuse încercărilor.
Caracterizarea chimică
Continutul de metalele grele şi alte substanţe toxice şi
periculoase
-crom, cupru, nichel, zinc, cadmiu, fier, plumb sunt substanţe

toxice, persistente care nu pot fi degradaţi şi se acumulează în
mediu.
Ionii metalici ajung în materialele plastice sub formă de
catalizatori utilizaţi în procesul de producţie fie ca pigmenţi sau
coloranţi.
Cea mai mare parte a pigmenţilor minerali utilizează ca materii
prime săruri ale ionilor metalici. Dintre aceşti pigmenţi amintim:
Oxidul galben de fier, Albastrul de Berlin, Verdele de crom,
Galbenul de crom, Albul de plumb, Verdele de Schweinfurth,
Litoponul, Roşu de cadmiu, Roşu de crom, Roşu de fier, Verdele
Rinnmann, Galben de zinc, Galben Veronese etc.
Coloranţii utilizaţi pot conţine de asemenea ioni metalici.
Dintre aceştia amintim: Alb de Krems (conţine Ti, Zn), Albastru
solid de crom, omega B; Albastru metacrom, Albastru strălucitor
palatin B.(Cr), Albastrul lui Thenard (Co), Albastrul lui Turnbull
(Fe +3, Fe+2), Roşu de crom S., Verde crom (Cr), verde de metil
(Zn), Verdele de Paris (Cu), Verde rezistent O (Co), Galben crom
omega, Galben de crom G., Galben de titan,
Caracterizarea chimică
Umiditatea
Umiditatea sau conţinutul de apă reprezintă raportul dintre masa apei care se evaporă
din materialul de încercat atunci când acesta este uscat până la masă constantă, la
105°C şi masa solului uscat ( adică raportul dintre masa apei şi cea a particulelor de
sol dintr-un eşantion de sol), exprimată în procente( conform SR EN ISO 17556/2005)
Aceasta determinare este utilă pentru calculele ulterioare cu privire la raportarea
concentraţiilor altor elemente la masa de substanţă uscată conţinută de ambalaj
Solide volatile
Substanţele volatile reprezintă cantitatea de materii solide conţinute într-o cantitate
cunoscută de material de încercat sau de compost obţintă prin scăderea reziduurilor
solide rămase după calcinare la aproximativ 550°C, din totalul materiilor solide ale
aceluiaşi eşantion. Conţinutul de materii volatile solide dau informaţii cu privire la
conţinutul de materii organice existente în eşantionul de analizat.
Carbonul organic total

Carbonului organic total (COT) reprezintă cantitatea de carbon care este transformată
în dioxid de carbon prin combustie şi care nu este eliberată ca dioxid de carbon prin
acidulare.
Azotul organic total

Azotul organic este un element important mai ales pentru aprecierea calităţii
compostului rezultat în urma evaluării capacităţii de valorificare organică a deşeurilor
din materiale plastice şi a biodegradabilităţii acestora. Pentru determinarea azotului
organic total se utilizează metoda Kjeldahl. Compuşii azotului organic sunt
mineralizaţi în prezenţa acidului sulfuric şi a catalizatorilor, azotul este transformat în
sulfat acid de amoniu, după care amoniacul este distilat şi prins cu soluţie de acid
boric. Raportul C/N iniţial trebuie să fie cuprins între 20/1şi 40/1 pentru ca procesul de
biodegradare să decurgă cu obţinerea unui compost de calitate.
2. Biodegradabilitatea
. Pentru ca un ambalaj sau deşeu de
ambalaj să fie considerat biodegradabil
trebuie ca:
-biodegradabilitatea să fie determinată pentru
fiecare material al ambalajului sau fiecare
component organic semnificativ al
materialului ambalajului, termenul
semnificativ desemnează orice component
organic care reprezintă mai mult de 1% din
masa materialului în stare uscată.
-proporţia totală a componentelor organice a
căror biodegradabilitate nu este determinată,
nu trebuie să depăşească 5%.
Metodele de determinare ale biodegradabilităţii sunt numeroase dintre acestea
amintim:
-Determinarea biodegradabilităţii aerobe finale şi a dezintegrării materialelor plastice
în condiţii controlate de compostaj- Metoda prin analiza dioxidului de carbon degajat,
SR EN ISO 14855/1999.
-Determinarea biodegradabilităţii aerobe finale în sol prin măsurarea consumului de

oxigen într-un respirometru sau a cantităţii de dioxid de carbon degajate; SR EN ISO
17556/2005
-Determinarea biodegradabilităţii aerobe finale în mediu apos, a materialelor plastice-

Metoda prin măsurarea consumului de oxigen într-un respirometru închis - SR EN ISO
14851/2005 şi
-Determinarea biodegradabilităţii aerobe finale în mediu apos, a materialelor plastice-

Metoda prin analiza dioxidului de carbon degajat prevăzute pentru polimeri SR
EN ISO 14852/2005
–Determinarea biodegradabilităţii anaerobe finale şi a dezintegrării în condiţiile

digestiei anaerobe a conţinuturilor ridicate de solide-Metode prin analiza de biogaz
degajat, SR EN ISO 15985/2004 şi din SR EN ISO 14853:1999 sau SR EN ISO
11734:1999.
În condiţii de laborator evaluarea biodegradabilităţii se realizează prin compararea

procesului de biodegradare al materialului de încercat (eşantionului
În condiţii de laborator evaluarea biodegradabilităţii
se realizează prin compararea procesului de
biodegradare al materialului de încercat
(eşantionului de lucru) cu biodegradarea unui
material de referinţă în prezenţa unor
microorganisme care sunt inoculate într-un mediu
de încercare standardizat.
-Mediul de încercare standardizat poate fi:
-lichid pentru încercările care se realizează în
mediu apos, puternic tamponat astfel încât să
menţină constantă valoarea pH-ului, care conţine
substanţele nutritive necesare( fosfor, azot, carbon);
-sol standardizat sau compost pentru
determinările în fază solidă.
Materialul de referinţă poate fi:
-un polimer biodegradabil bine definit:
pulbere de celuloză microcristalină, filtre de
celuloză sau poli-β-hidroxibutirat (conform SR
RN ISO 14852/2005, SR RN ISO 17556/2005, SR
RN ISO 14851).
-ca etalon negativ se poate utiliza un
polimer nebiodegradabil spre exemplu
polietilena.
-materialul de referinţă şi materialul de
încercat trebuie să aibe aceeaşi formă şi
mărime.
-substanţa de referinţă trebuie să se
degradeze conform criteriilor de validitate
stipulate în metodele de încercare
corespunzătoare.
Inoculul poate proveni din instalaţii aerobe sau
anaerobe de biodegradare şi poate fi:
-pentru procesele aerobe, compost bine aerat cu o
vechime cuprinsă între 2 şi 4 luni, nămol activ, sol fertil
sau amestec al acestora pentru a oferi o gamă mai largă
de microorganisme care să participe la procesele de
biodegradare.
-pentru procesele anaerobe poate fi material din
digestoare anaerobe sau nămol de adâncime de la
degradarea apelor uzate menajere.
-amestecul care se însămânţează este constituit
dintr-un rapor de 1:5 inocul şi apă deionizată, pH-ul
acestuia trebuie să fie cuprins între 7,0 şi 9,0.
-evaluarea biodegradabilitaţii se realizează prin
încercări efectuate în condiţii aerobe în sol, în mediu
apos, în condiţii de compostare şi anaerobe în digestor
anaerob de deşeuri organice sau în condiţii similare
realizate în laborator.
Evaluarea conformităţii de biodegradabilitate
Evaluarea conformităţii de biodegradabilitate prin încercări
de biodegradare aerobă Pentru ca un ambalaj sau deşeu de
ambalaj să îndeplinească condiţiile de biodegradabilitate
trebuie ca:
-perioada de aplicare a cercetării indicate în metodele de
cercetare trebuie să fie de maximum 6 luni.
-procentul biodegradării materialului încercării trebuie să fie cel
puţin egal cu 90% din total sau cu 90% din degradarea
maximă a unei substanţe de referinţă corespunzătoare după
ce a fost atins un alt platou atât pentru materialul de încercare,
cât şi pentru substanţa de referinţă.
Valoarea limită a biodegradabilităţii se bazează pe conversia
carbonului conţinut de materialul de încercare în bioxid de
carbon şi în biomasă. Detaliile de calcul sunt în funcţie de
metodele de analiză şi de încercarea efectuată.

prin încercări de biodegradare anaerobă
Pentru ca un ambalaj sau deşeu de ambalaj să

îndeplinească condiţiile de biodegradabilitate
trebuie ca:
-perioada de aplicare a încercării specificate în
metodele de încercare trebuie să fie de maximum
2 luni.
-procentul biodegradării bazat pe producţia de
biogaz trebuie să fie mai mare sau egal cu 50%
din valoarea teoretică aplicabilă materialului
încercării.
Aprecierea gradului de biodegradabilitate
Aprecierea gradului de biodegradabilitate
Figura 4-1.Variaţia în timp a cantităţii de Figura 4-2 Variaţia în timp a

dioxid de carbon produsă în condiţii biodegradabilităţii produsă în
controlate de compostaj în vederea condiţii controlate de compostaj
daterminării biodegradabilităţii
3. Dezintegrarea
Evaluarea capacităţii de dezintegrare a deşeurilor se poate
realiza în condiţii aerobe(de preferat) şi anaerobe.
Pentru ca un deşeu să fie considerat conform din punct de
vedere al dezintegrării trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
-pentru formarea aerobă a compostului
-maximum 10% din masa uscată iniţială a materialului supus
unei încercări de cernere poate să nu treacă printr-o sită cu
diametrul ochiurilor de 2 mm, după un proces de formare a
compostului de maxim 12 săptămâni,
-pentru biogazeificarea anaerobă
-durata incercării trebuie să fie de maximum 5 săptămâni sub
forma unei combinaţii de macerare anaerobă şi de stabilizare
aerobă.
3. Dezintegrarea
Principul determinării gradului de dezintegrare
- se utilizează o matrice solidă care constă din deşeuri solide
sintetice inoculate cu compost matur provenit dintr-o
instalaţie industrială de compostaj.
-fragmentele de material plastic de încercare sunt
compostate împreună cu această matrice solidă preparată.
-se determină gradul de dezintegrare după un ciclu de
compostaj, trecând matricea finală printr-o sită cu ochiurile
de 2 mm, pentru recuperarea reziduurilor nedezintegrate.
Pierderea de masă a eşantionului de încercare este
considerată material dezintegrat şi este utilizată la calculul
gradului de dezintegrare.
3. Dezintegrarea
Experimentul se desfăşoară simultan în 3 reactoare.
-Compostul provenit din fiecare reactor, se sfarâmă şi se trece pe site
standardizate
, -prima sită fiind cu ochiurile de 10 mm. Se cantareste fracţia
care nu trece prin această sită.
-se trece apoi compostul prin sita cu ochiurile de 5 mm, si se
cantareste
-apoi prin sita cu ochiurile de 2 mm., aplicând acelaşi mod de
lucru ca pentru celelalte site.
-Materialul colectat în diverse faze de cernere se reuneşte, se curăţă
de compost şi, dacă este cazul, se spală prin imersare în apă. Este
esenţial să se efectueze cu mare atenţie curăţirea şi spălarea, pentru a
se evita orice pierdere accidentală de material de încercat.
-În final, se usucă materialulul de încercare într-o etuvă la (40±2)°C,
sub vid, până la masă constantă. Se înregistrează masa finală.
Materialul care a trecut prin procesul prin site este considerat ca fiind
dezintegrat. Gradul de dezintegrare D se calculează în procente,
utilizând relaţia:
În care: mi –este masa iniţială a materialului de încercat;

mt – masa uscată a reziduului de material de
încercat, recuperat prin cernere.
4. Calitatea compostului
Calitatea compostului se apreciază prin evaluarea:
-efectelor ecotoxicologice ale produselor de biodegradare ale
materialului ambalajului sau
-încercărilor ecotoxicologice asupra compostului produs în
prezenţa sau în absenţa materialului ambalajului, şi de a compara
rezultatele încercării.
-Baza determinării o reprezintă ”Plantele terestre, încercare de

creştere” ale OCDE 208. Se utilizează cel puţin două specii
vegetale din cele trei categorii menţionate în documentul OCDE
208, în plus, orzul de vară, Hordeum vulgare, se consideră ca o a
patra categorie.
Substraturile de referinţă corespunzătoare sunt toate cele definite
de standardele naţionale europene pentru analiza calităţii
compostului, de exemplu: Standard soil EEO(
Bundesgutegemeinschaft Kompost e.V Germany), amestecuri de
substraturi de cultură de granule de argilă(ONORM S 2023) sau
amestecuri de turbă sau nisip silicos.
Eşantioanale se pregătesc amestecurile substratului de referinţă
cu 25% şi 50% (m/m sau v/v, documentat în raport) compost. Se
utilizează compostul obţinut după dezintegrarea materialului de
încercare (compost eşantion) şi compostul martor(substratul de
referinţă), obţinut din procesul realizat în paralel fără material de
încercare suplimentar.
4. Calitatea compostului
Încercările de ecotoxicitate se realizează astfel:

-se umple fiecare platou cu minimum 200 g de eşantioane (E.2) şi se
adaugă cel puţin 100 seminţe (E.3) deasupra.
-se acoperă seminţele cu un strat subţire de material inert, cum ar fi nisip
silicos sau perlit.
-se efectuează în paralel trei încercări pentru fiecare amestec.
-se adaugă apă până se atinge de la 70% până la 100% din capacitatea de
retenţie utilă a solului.
-se înlocuieşte regulat apa evaporată pe tot parcursul încercării după
necesităţi.
Evaluarea rezultatelor se realizează prin compararea în toate procentele de
amestec a numărului germinaţiilor(numărul plantelor germinate) şi biomasa
vegetală a compostului eşantion şi a compostului martor. Rata de germinare
şi biomasa sunt calculate ca procent din valorile corespunzătoare obţinute
cu compostul martor.
Calitatea compost eşantion îndeplineşte condiţiile conformitate cu privire la
valorificarea organică dacă procentul de germinaţie şi biomasa vegetală a
acestuia pe două specii vegetale este mai mare de 90% faţă de cele ale
compostului martor corespunzător (substratul de referinţă).
Cursul 6. Compostarea
Noţiuni introductive
Compostarea reprezintă procesul de

descompunere biologică, aerobă, termofilă a
materiei organice, în condiţii controlate.
Prin compostare se înţelege totalitatea

transformărilor microbiene, biochimice şi
fizice pe care le suferă deşeurile organice ,
vegetale şi animale, de la starea lor iniţială şi
până ajung în diferite stadii de humificare.
Starea finală este o stare calitativ deosebită

de cea iniţială, caracteristică produsului nou
format, denumit compost.
Compostarea este o metodă de tratare a

deşeurilor solide, în care componenta
organică a deşeului solid este descompusă
în condiţii aerobe, controlate, într-o fază care
poate fi manipulată, stocată şi aplicată pe
teren, în siguranţă, fără a afecta negativ
mediul.
Avantajele compostării
-se obţine un îngrasământ valoros pentru agricultură, care poate

substitui o mare cantitate de îngrăşăminte chimice;
-este un excelent condiţionator de sol, îmbunătăţeşte structura solului,
are un aport important de materie organică şi reduce potenţialul pentru
eroziunea solului; este fertilizantul ideal pentru grădină şi este
recomandat în special pentru răsad;
-are un potenţial antifungic;
-poate fi folosit ca material pentru biofiltre;
-posibilităţi bune de control a procesului (cu excepţia instalaţiilor fără
aerare forţată);
-recuperare maximă a fertilizanţilor P, K, Mg si microfertilizanţi;
-este foarte atractiv daca existenţa o piaţa a compostului.
Dezavantajele compostării
-necesită o foarte bună separare la sursă a deşeurilor municipale
biodegradabile, inclusiv informarea continuă a generatorilor de
deşeuri;
-trebuie dezvoltată şi întreţinută o piaţă a compostului;
-emisii periodice a componentelor mirositoare, în special când se
tratează deşeuri municipale biodegradabile;
-pierdere de 20-40% a azotului, ca amoniac, pierdere de 40-60% a
carbonului, ca dioxid de carbon;
-potenţiale probleme legate de vectori de propagare a agentilor
patogeni (vant, pescăruşi, şobolani, muşte);
-este necesar personal instruit.
Tipuri de deşeuri care pot fi compostate
Deseuri menajere Deseuri din agricultura

Resturi de fructe şi legume
Plicuri de ceai Paie uscate şi fân
Zaţ de cafea Resturi de plante
Haine Resturi de la toaletarea gardurilor vii
Hartie, carton tinere
Plastice Resturi lemnoase moi de la grădinărit
Buruieni perene
Paturile de paie ale şoarecilor de deşert,
Deseuri industriale hamsterilor şi iepurilor
Resturi vegetale din industria alimentara Frunze uscate
si bauturilor alcoolice si racoritoare
Hartie si carton
Talaş si rumegus
Ambalaje si deseuri de plastic
Etapele compostarii
Metode de compostare
I. Compostarea pasiva în gramada deschisa;
-gramezile de materiale organice se lasa nederanjata pâna când materialele
sunt descompuse în compusi stabili;
-gramezile mici au avantajul miscarii naturale a aerului;
-datorita fermentarii active gramada se încalzeste în interior, aerul cald se ridica si
se pierde la suprafata superioara a gramezii, fiind înlocuit cu aerul rece ce patrunde
pe la baza gramezii si pe lateral, împrospatând astfel aerul în gramada.
În functie de marimea gramezii curentii de aer
pot împrospata mai repede sau mai încet aerul
din gramada activând procesul de fermentatie. -
pentru un schimb eficient de aer mai ales
în perioada de vara si daca se composteaza
materiale ce dagaja mai multa caldura cum
este cazul gunoiului de la cabaline,
înaltimea gramezii va fi cuprinsa intre 0,9
– 1,2 m.
II. Compostarea pe platforma, în sire sau în gramezi

-este cea mai comuna forma de compostare.
-sirurile si gramezile sunt remaniate cu
ajutorul unei masini speciale care realizeaza :
-amestecarea si evita compactarea gramezii,
-îmbunatateste schimbul de aer, aduce la
suprafata gramezii materialul din interior si
introduce în gramada materialul de la
suprafata gramezii.
-se distrug astfel semintele de buruieni,
agentii patogeni si larvele de muste, ele
ajungând în mijlocul gramezii unde
temperatura este foarte mare.
-intorcând si amestecând in exces materialele supuse compostarii se fragmenteaza în

particule mai mici crescandu-le suprafata activa biologica de contact ceea ce determina
reducerea porozitatii gramezii daca marimea particulelor devine prea mica.
III. Sisteme de gramezi statice aerate folosind conducte perforate;

-in gramada sunt încorporate catre baza conducte perforate pentru aerare. Gazele
fierbinti din interiorul gramezii se ridica, iar aerul rece patrunde prin conducte în
interiorul gramezii. Se poate practica si aerarea fortata folosindu-se un suflator
de aer care face ca circulatia aerului sa fie mai rapida. Sistemul de fortare a
aerarii permite cresterea inaltimii gramezii si un control mai bun al procesului de
compostare.
-gramezile statice aerate au la baza aschii de lemn,

paie tocate ori alte materiale poroase care acopera
conductele si mentin porozitatea amestecului de
compostat. Înaltimea initiala a gramezii statice aerata
este de 1,5-2,5 m. Iarna gramezile mai mari ajuta la
mentinerea caldurii;
-la suprafata gramezii se utilizeaza un strat de compost
matur;
-amestecarea gramezii se face cu ajutorul unui
încarcator frontal prin amestecare de câteva ori într-o
alta gramada si depunere apoi în gramada finala a
materialelor amestecate. Se recomanda ca amestecarea
si formarea gramezii sa se faca pe o suprafata
betonata.
IV. Compostare in bioreactoare si containere complet inchise

-implica închiderea materialelor de compostare activa într-un container, cladire, etc.
Sistemul în (vas) container are cel mai agresiv management si în general cel cu investitia
cea mai mare de capital, dar ofera cel mai bun control al procesului de compostare.
-cele mai multe metode în container implica o varietate de sisteme de aerare fortata si
tehnici de întoarcere mecanica conducând la intensificarea procesului de compostare.
-omogenizarea se realizeaza in interior sau continutul este scos din cand in cand si apoi
bioreactorul este umplut din nou;
-aerarea se face permanent;
-procesul este monitorizat;
Fazele compostării
-S-au indentificat trei faze principale ale
procesului de compostare:
-faza 1, stadiul de fermentare mezofilă, care este

caracterizat prin creşterea numarului de drojdii,
bacterii si fungii, temperaturile din sistem variaza
între 25 şi 40°C;
-faza 2, stadiul termofil în care sunt prezente

bacteriile, ciupercile şi actinomicetele (primul
nivel al consumatorilor) la o temperatură de 50-
60°C, descompunând celuloza, lignina şi alte
materiale rezistente; limita superioară a stadiului
termofil poate fi la 70°C şi este necesar să se
menţină temperatura ridicată cel puţin o zi pentru
asigurarea distrugerilor patogenilor şi
contaminanţilor;
-fazele 3 si 4, constituie stadiile de stabilizare si

maturare, unde temperaturile se stabilizează şi se
continuă unele fermentaţii, convertind materialul
degradat în humus prin reacţii de condensare şi
polimerizare; ultimul obiectiv este de a produce un
material care este stabil şi poate fi judecat cu
privire la raportul C:N;
Parametrii care influenteaza compostarea
Indiferent de metoda de compostare practicata, abilitatea gramezii de

compostare de a se încalzi si a mentine o temperatura ridicata este
dependenta de 7 factori:
-compozitia fizico-chimica si biologica a materialelor supuse compostarii;
-accesibilitatea elementelor nutritive, inclusiv a carbonului pentru
microorganismele ce produc compostarea
-nivelul umiditatii în materialele
supuse compostarii;
-structura gramezii (marimea
particulelor, textura si densitatea
aparenta);
-rata de aerare în gramada ori în
sira;
-marimea gramezii de
compostare, si
-conditiile mediului ambiant
(temperatura, vânt, umiditate,
etc.).
Parametrii monitorizati
Parametrii monitorizati direct Parametrii monitorizati indirect

-timpul -umiditatea;
-pH-ul; -N Kjeldhal -continutul de
compusi organici volatili;
-temperatura; -continut de compusi organici
-conductivitate, salinitate; -substante organice solubile;
-continutul de O2; -substante organice insolubile;
-continutul de CO2 ; -continutul de cenusi;
-porozitatea;
-temperatura de autoaprindere;
-Continutul de ioni metalici(As,
Cd, Cr Cu, Pb, Hg, Ni, Zn, B,
Mo, Se)
Caracterizare calitate compost
Parametrii fizici Parametrii chimici Parametrii biologici

-pH -consum O2/eliberare CO2;
-densitate; -compusi organici volatili;
-coliformi totali,
-dimensiune particule ; -capacitatea de schimb -coliformi fecali;
ionic;
-umiditate; -conductivitatea; -streptococi fecali,
-temperatura de -N Kjeldhal, NH3, NO3, -Salmonela
autoaprindere; NO2, -Clostridium;
-procentul de inerte; -continutul de materie - fitotoxicitate;
organica;
-capacitatea de hidratare.-ioni metalici: K Ca Na Mg
Fe Mn Cu Zn Cr Pb Cd Ni
Al As Hg Mo Se
Calitatea compostului
Compostul este considerat bun dacă are următoarele

caracteristici:
-se prezintă ca un produs omogen de culoare brun închis
sau negru;
-mirosul este de pământ reavăn fără alte mirosuri
neplăcute
-este un produs stabil (capabil să fie stocat pentru o
perioadă rezonabilă de timp fără să îşi piardă eficienţa ca
amendament al solului);
-are pH-ul între 6,0-7,8.
-umiditatea (sub 50 %);
-conţinutul de azot total (peste 1,5 % s.u);
-raportul C/N (10-18);
-mărimea particulelor (1-3 cm);
-densitatea aparentă (sub 600 kg/m3).
-testul de fitotoxicitate, gradul de germinatie >50%.
Cursul nr. 7
Posibilităţi de valorificare a materialelor plastice
Legislaţie europeană prin directiva 94/62/EC

stabileşte procedura de reglementare pentru
gestiunea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.
Această directivă stabileşte căile de reducere a
cantităţii de ambalaje şi deşeuri de ambalaje prin:
1.Prevenire formării unor cantităţi mari de deşeuri
din ambalaj;
2.Recuperare şi reciclare de ambalaje şi deşeuri
din ambalaj;
3.Existenţa unui sistem de identificare şi marcaj a
ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje;
Schema generala de evaluare a conformitatii
Bibliografie selectiva
SR EN ISO 14855/1999.Determinarea biodegradabilităţii aerobe finale şi a dezintegrării

materialelor plastice în condiţii controlate de compostaj- Metoda prin analiza dioxidului
de carbon degajat, -
SR EN ISO 17556/2005 Determinarea biodegradabilităţii aerobe finale în sol prin măsurarea
consumului de oxigen într-un respirometru saua cantităţii de dioxid de carbon degajate;
-SR EN ISO 14851/2005 Determinarea biodegradabilităţii aerobe finale în mediu apos, a
materialelor plastice-Metoda prin măsurarea consumului de oxigen într-un respirometru
închis - şi
SR EN ISO 14852/2005, Determinarea biodegradabilităţii aerobe finale în mediu apos, a
materialelor plastice-Metoda prin analiza dioxidului de carbon degajat prevăzute pentru
polimeri
SR EN ISO 15985/2004 şi din SR EN ISO 14853:1999 sau SR EN ISO
11734:1999Determinarea biodegradabilităţii anaerobe finale şi a dezintegrării în condiţiile
digestiei anaerobe a conţinuturilor ridicate de solide-Metode prin analiza de biogaz
degajat,.
C 15/206 328/2005- Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformare cu
cerintele europene, Raport final iunie 2006, SC Institutul Naţional de Sticla SA; SC
Institutul Naţional al Lemnului SA; SC INCERPLAST SA; SC CEPROHART SA
SR EN 13427. Ambalaje. Cerinţe referitoare la utilizarea standardelor în domeniul
ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje
LEGE nr.608 din 31 octombrie 2001 privind evaluarea conformităţii produselor
Bibliografie selectiva
SR Ghid ISO/CEI 67 Evaluarea conformităţii. Principii fundamentale ale certificării produselor
Directiva 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind ambalajele şi deşeurile de
ambalaje.
EN 13432 Ambalaje, Cerinţe referitoare la ambalajele valorificabile prin formarea compostului şi biodegradare .
Program de încecare şi criterii de evaluare a acceptării finale a ambalajelor.
Deciziei COMISIEI 97/129/CE din 28 ianuarie 1997de stabilire a sistemului de identificare a materialelor folosite
pentru ambalaje, în conformitate cu Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind
ambalajele și deșeurile provenite din ambalaje
Albertsson, A.-C., Andersson, S. O., and Karlsson, S., Polymer Degradation and Stability, 1987, 18, p. 73–87.
Billingham N. C., Corti A., Baciu R., and Wiles D. M., Environmentally Degradable Plastics Based on Oxo-
Biodegradation of Conventional Polyolefins, 2006.
Bollag J.M., 1992, „Decontaminating Soil with Enzimes„ Environ. Sci. Technol., 26(10), 1992, 1p.876-1881.
Guillet, J.E., Regulski, T. W., and McAneney, T. B. Environmental. Science and Techology, 1974, 8, 10, p. 923–925
Linos A, Berekaa MM., Keichelt R şi alţii, Appl.Environ Microbiol. 2000, 66, p. 1639-1645. Maquelin K.,
Kirschwer C, şi alţii J.Microbiolo Methods, 2002, 51, p. 265-271.
SR EN 13428 Ambalaje – Cerinţe specifice fabricării şi compoziţiei. Prevenire prin reducerea la sursă.
-SR EN ISO/CEI 17000:2005-Evaluarea conformitatii. Vocabular şi principii generale;
-SR EN 545011:2001-Cerinte generale pentru organisme care aplica sisteme de certificare a produselor (ISO/CEI
Ghid 65:1996)
IAF GD 5:2006 - Issue 2-General Requirements for Bodies operating Product Certification System,
SR Ghid ISO/CEI 7:2006- Linii directoare pentru redactarea standardelor utilizate pentru evaluarea conformitatii;
-SR Ghid ISO/CEI 23:2006- Metode pentru indicarea conformitatii standardele în sistemele de certificare de terţa
parte;
SR Ghid ISO/CEI 27:2006 - Linii directoare pentru acţiunile corective pe care trebuie să le îndeplineasca un
organism de certificare în caz de utilizare abuzivă a mărcii de conformitate;
SR ISO 10005:2007 - Managementul calităţii. Ghid pentru planurile calităţii
ISO 19011:2003 - Ghid pentru auditarea sistemelor de management al calităţii şi al mediului

Evaluare Conformitate 2017-18 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Evaluare Conformitate 2017-18 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

„EXPERTIZA DEŞEURILOR RECICLATE ŞI A

Prof. dr. ing. Daniela Simina STEFAN

Adresa de contact: Str. Gh. Polizu, nr. 1- 6, Corp C, etaj 1

Ambalaje şi deşeuri de ambalaje

Institutul din Marea Britanie furnizeaza trei directii in definirea ambalarii

- ambalajul reprezinta un “mijloc” (sau ansamblu de mijloace) destinat sa

ambalarea reprezinta “operatia,

1. dupa nivelul ambalarii

-ambalaj secundar - ambalaj grupat, supraambalaj conceput pentru

-ambalaj terţiar - ambalaj pentru transport - ambalaj conceput

5. dupa domeniul de utilizare:

7. dupa gradul de rigiditate:

8. dupa modul de circulatie al ambalajului:

9. dupa caile de transport:

10. dupa destinatie:

Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde

Pentru ca ambalajul sa indeplineasca functiile

2. conditii de transport, manipulare si depozitare:

3. metoda de ambalare, tipul si functiile ambalajelor:

4.valorificarea economica a ambalajului:

Ambalajele din materialele celulozice

Cartonul pentru ambalaje poate fi:

-cartoane speciale: cutii bijuterii, cutii ciocolata, invitatii,

-Este format din doua straturi diferite de material

Cartonul duplex se fabrica in doua tipuri:

-tipul E - pentru ambalaje care se imprima prin

-tipul O (obisnuit) - pentru alte ambalaje, confectii si

Este format din minim trei straturi diferite de

Cartonul triplex are o rezistenta mare la plesnire,

Elementul de baza este obtinut prin asocierea, prin lipirea,

Cartonul ondulat are o rezistenta si o elasticitate buna.

Ambalajele din materialele celulozice

reciclate cu o rigiditate perfecta, grosime si consistenta

Se poate folosi pentru: coperti si cotoare pentru carti, in

legatorii, ambalaje diverse, albume, jurnale, etc.

Ambalajele din materialele celulozice

Sticlăria de ambalaj, destinată clienţilor industriali, cuprinde

-Butelii realizate din sticlă albă, verde, brună şi olive green

-Borcane pentru industria alimentara din sticlă albă cu

-Flacoane cu capacităţi între 8 ml şi 1000 ml, realizate din

Ambalajul din lemn EUR- EPAL

Ambalaje din materiale plastice

Polimerii sunt macromolecule rezultate în urma repetării unor unităţi structurale

Figura 1. (a) Monomer de propilenă, (b) Polipropilenă polimer.

Materialele plastice sunt polimeri sintetici care sunt considerate “materialele

Poliolefinele de tip polietilenă( PE), polipropilenă, (PP) şi

Figura 4. Evoluţia cantităţii totale de ambalaje

Anul Hartie Meta

2003 23,5 11,7 26,5 26,5 11,8

2004 21,4 10,2 30,3 23,8 11,5

În funcţie de densitate şi de gradul de ramificare polietilena se clasifică în:

Polietiena de joasă densitate(LDPE)

-plastifiat - este o masă plastică, flexibilă şi transparentă

Utilizari obţinerea de:

-Forma condensata se foloseste pentru:

Certificarea reprezintă procesul de

Evaluarea conformităţii poate fi de mai multe tipuri şi

Evaluarea conformităţii produselor, proceselor, sistemelor care

-să documenteze întreaga sa structură prezentând liniile de

a)-identificarea completă a produselor şi standardului(lor) relevante pentru

b)-cerinţe pentru încercările şi evaluarea iniţială:

d) –taxe şi structura de cost a schemei;

e) –detalii ale contractului care trebuie stabilit între