BIOCOMPATIBILITATE

curs 2
Prof. Dr. Ing. Habil Iulian ANTONIAC
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
 biocompatibilitatea intrinsecă - suprafaţa implantului trebuie să fie compatibilă
cu ţesutul gazdă din punct de vedere chimic, biologic şi fizic

 biocompatibilitatea extrinsecă – proprietăţile mecanice ale materialului, cum ar

fi modulul de elasticitate, caracteristicile de deformaţie şi transmiterea optimă
a solicitărilor la interfaţa dintre implant şi ţesut
Biocompatibilitate intrinseca
• insolubilitate
• rezistenţa la coroziune la un pH de 6,6-7,5
• neutralitate electrică
• rezistenţă mecanică

Biocompatibilitate extrinseca
• biostabilitate
• formă macroscopică
• structură micromorfologică de suprafaţă
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor

 In ciuda unui număr mare de metale şi aliaje cunoscute, foarte

puţine ne dau posibilitatea utilizării lor ca materiale de implant.

 Două condiţii esenţiale trebuie îndeplinite:

 pe de o parte, toleranţa intre osul viu şi materialul inert (compatibilitatea
biologica)

 pe de alta parte, stabilitatea mecanica imediata şi în timp a materialului

(compatibilitatea mecanica).
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor

 Din punct de vedere chimic, materialele biocompatibile trebuie să fie stabile

şi să aibă o bună rezistenţă la coroziune, având în vedere particularităţile
solicitărilor la care sunt supuse în corpul uman:
 Coroziunea reprezintă o reacţie chimica nedorita a metalului cu mediul
înconjurător, având ca rezultat, continua degradare în oxizi, hidroxizi, sau alţi
compuşi.

 Fluidul tisular (limfa) din corpul uman conţine apa, oxigen dizolvat, proteine
şi diferiţi ioni, cum ar fi ionul clorid. Ca urmare, corpul uman reprezintă un
mediu foarte agresiv pentru metalele utilizate în fabricarea implantelor.

 Rezistenta la coroziune a implantelor metalice reprezintă un aspect foarte

important al biofuncţionalităţii acestora.
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
 Compoziţia mediului intern variază continuu, are un caracter de la bazic la acid
(apare si o coroziune microbiologică care este imposibil de estimat în condiţii de
laborator);

 În funcţie de destinaţie, unele materiale sunt supuse solicitărilor mecanice constante,

generând coroziunea sub tensiune, precum si cele ciclice, caz în care apare coroziunea la
oboseală;

 La aliajele dentare, in mod pregnant, apare fenomenul coroziunii electrochimice

 Coroziunea metalelor in mediul biologic nu este una generalizata ci una localizata

 Dintre tipurile de coroziune mentionam:

 galvanica
 prin fisura
 intergranulara
 legata de fenomene mecanice (tensiune , prin oboseala, prin frecare )
 prin microorganisme
Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor

Diagrama Pourbaix - permite prevenirea coroziunii intr-un mediu

Coroziune – formarea unei pelicule de oxid la

suprafata unui metal, care poate fi omogena sau
neomogena

Pasivarea – formarea unei pelicule de oxid la

suprafata unui metal, care poate fi omogena sau
neomogena, distrugerea stratului pasivat poate
cauza o accelerare a coroziunii

Imunitate – coroziunea este imposibila din punct

de vedere energetic, de asemenea protecţie
catodică
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor

 Din punct de vedere fizic, o mare importanţă o are conductivitatea

termică. Datorită lipsei electronilor liberi, ţesuturile au o conductibilitate
termică mică, ceea ce duce la evitarea şocurilor termice. De aceea,
materialele biocompatibile sunt cu atât mai bune cu cât conductivitatea
lor termică este mai mică.

 Pentru realizarea acestui deziderat, între implant şi ţesut se poate

introduce un izolator termic.

 În ţesuturile umane, o importanţă deosebită o prezintă desfăşurarea

proceselor de coroziune electrochimică (ser sanguin la temperatura de
37C)
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor

 Cercetări citologice asupra unor culturi de celule vii în ceea ce priveşte

eventuala toxicitate a materialelor metalice au arătat că, din cele
aproximativ 70 de metale ale sistemului periodic al elementelor, doar 5
sunt tolerate de către celule, fără a avea loc o încetinire a dezvoltării
acestora.

 Astfel, sunt considerate netoxic: titanul, tantalul, zirconiul şi limitat

niobiul.

 Vitalitatea celulelor se conservă, deoarece şi oxizii sau eventualii

produşi de coroziune ai acestor metale sunt netoxici. La celălalt pol se
situează metalele cu o acţiune puternic nocivă sub acest aspect, cum
sunt: cobaltul, nichelul, cuprul, vanadiul şi stibiul.
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
 Una dintre cele mai importante trăsături ale unui implant este aceea
ca vine în contact cu ţesuturile vii ale corpului, creând astfel o
interfaţă intre ele.

 Fenomenele care au loc la aceasta interfaţă sunt de mare interes

deoarece determina succesul sau eşecul implantului, atât din punct
de vedere al reacţiei imediate cat şi al răspunsului pe termen lung.

 Răspunsul biologic dintre implant şi ţesutul gazda depinde în mare

măsură de locul implantării şi de proprietăţile de suprafaţă ale
implantelor, implicit de modul şi gradul de finisare a acestora.
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
 Biomaterialele metalice au influente diferite asupra organismului uman,
distingându-se diferite forme de reactii biologice, în functie de:
 concentratia de metal;
 la concentratii foarte mici, unele elemente ca cobalt, cupru, fier, mangan, zinc, chiar si
nichel sunt esentiale in metabolism
 la concentratii mari sau excesive aceleasi elemente pot duce la reactii toxice; foarte
cunoscute sunt cele induse de arsenic, cobalt, nichel, plumb si multe altele.
 timpul de expunere;
 reactiile biologice sunt de regula nesemnificative la contactul cu majoritatea metalelor, atunci
când timpul de expunere este redus, (sub 30 zile);
 cu cât este mai mare timpul de expunere, cu atât creste riscul unor reactii biologice nedorite.
 calea de administrare - caile de intrare în organismul uman a metalelor si ionilor metalici sunt
variate:
 cale cutanata (contact cu pielea),
 cale respiratorie,
 cale digestiva,
 prin intermediul implantelor si protezelor executate din biomateriale metalice. Acestea
reprezinta o sursa in crestere de metale si ioni de metale în corpul uman.
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor

 Compoziţia unui aliaj este mai puţin importantă decât structura şi

caracteristicile fizico-chimice ale acestuia, din punct de vedere al
eliberării de ioni, fapt demonstrat de unele cercetări experimentale care
au evidenţiat urmatorul aspect, cantitatea de ioni de crom eliberată din
aliajele Co-Cr este similară celei eliberată de oţelurile inoxidabile Ni-Cr-
Mo, deşi procentul de crom din acestea este diferit.

 Eliberarea de ioni din proteze şi implante este sursa principală a oricăror

reacţii nedorite, primare sau secundare, exceptând fenomenul
electrogalvanic care are loc în cavitatea bucală datorită prezenţei
diferitelor aliaje dentare, caz în care principala sursă de reacţii nedorite
poate fi curentul galvanic indus electrochimic, ce foloseste saliva drept
electrolit salin convenabil.
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
 Un alt factor de risc este fenomenul de uzură, care apare în special la
componentele protezelor articulare şi la implanturile mobile, nestabilizate,
care pot genera particule prin abraziune.

 Particulele produse prin uzură obţinute prin abraziune apar în mod esenţial
în vecinătatea protezelor articulare şi a implantelor cu o oarecare
mobilitate.

 Aceste particule pot induce reacţii tisulare multiple, incluzând:

○ osteoliză;
○ degradarea structurii normale a osului;
○ reacţia severă a macrofagelor;
○ granuloame;
○ capsule fibroase;
○ reacţii inflamatorii şi imune;
 Factori care influenteaza biocompatibilitatea

Toate acestea pot cauza destabilizarea si slabirea protezelor

articulare, respectiv a implantelor. O artroplastie cu diferite
materiale poate duce la eliberarea de diferite particule produse
prin uzura, de exemplu particule metalice, ceramice si polimerice.

În general, marea majoritatea specialistilor admit în prezent ca:

 biomaterialele polimerice si biomaterialele ceramice prezinta mai
putine probleme decât biomaterialele metalice, în ceea ce priveste
desprinderea de particule prin uzare;
 în acest proces, un rol important il au forma si marimea particulelor,
deoarece fragmentele mai mici si cu contururile neregulate sunt mai
active decât fragmentele mai mari si cu contururile netede;
 aliajele continând Co–Cr–Ni ridica mai multe probleme decât aliajele
pe baza de titan.
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
 Biodegradarea este un termen care poate fi folosit pentru reacţii care se produc în câteva minute
sau pentru cele care au loc în ani. Uneori se poate proiecta ca aceste reacţii să se producă la un
anumit timp după implantare, alteori acestea se produc la un anumit termen, neprevăzut.

 În urma biodegradării, biomaterialele implantate se pot:

 dizolva,
 fărâmiţa,
 pot deveni elastice sau rigide

 În ceea ce priveşte produsele rezultate în urma degradării, acestea pot fi toxice corpului sau pot fi
concepute să realizeze o funcţie farmaceutică.

 Conform standardului ISO 10993, tipurile de teste care se efectuează pentru aprecierea
biocompatibilităţii sunt: mutagenitatea; toxicitatea sistemică acută; toxicitatea orală;
citotoxicitatea; pirogenitatea; senzitivitatea; toxicitatea intravenoasă; hemoliza; iritaţia;
implantarea.
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
Din literatura de specialitate se pot desprinde câteva aspecte generale referitoare
la toxicitatea biomaterialelor metalice:
metalele pure sunt rareori toxice;
puterea toxica a diferitilor ioni metalici variaza cu 2-3 ordine de marime;
efectele toxice, alergenice si carcinogenetice depind de concentratia si natura
amestecurilor (oxizi, saruri simple sau complexe);
doi compusi ai aceluiasi metal pot induce raspunsuri puternice dar diferite. De
aceea, precizarea tipurilor de compusi e de o importanta capitala.

Un exemplu relevant este acela al compusilor nichelului (Ni): compusul NiCl2

este toxic, dar nu are efecte cancerigene; pe când compusul Ni3S2 este un
compus puternic carcinogen.

În continuare, vor fi descrise aspecte specifice ale toxicitatii principalelor metale

utilizate ca biomateriale si a celor care intra în compozitia chimica a aliajelor
metalice utilizate ca biomateriale.
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
Eliberarea de ioni
Leziunile cauzate de utilizarea aliajelor metalice ca biomateriale sunt
datorate în principal eliberarii de ioni, ioni rezultati datorita coroziunii
acestor aliaje. Acesti ioni eliberati sunt, în principal, urmatorii:
 nichelul, cobaltul si cromul – pentru orice aplicatie;
 beriliul, cadmiul, paladiul, argintul si cuprul – pentru aliajele dentare;
 titanul – pentru aliaje metalice utilizate la executia,
 implantelelor ortopedice si stomatologice.

Eliberarea de ioni din proteze si implante este sursa principala a oricaror

reactii nedorite, primare sau secundare, exceptând fenomenul
electrogalvanic care are loc în cavitatea bucala datorita prezentei
diferitelor aliaje dentare, caz în care principala sursa de reactii nedorite
poate fi curentul galvanic indus electrochimic, folosind saliva ca un
electrolit salin convenabil.
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
 Alergia a fost iniţial definită ca o reacţie puternică a individului la substanţele
reintrate în organism. Această definiţie a fost modificată o dată cu progresul
cercetărilor imunologice. Substanţa sensibilizantă, numită antigen, este o moleculă
sau o celulă care, odată introdusă în organism, induce producerea de anticorpi sau
celule specifice defensive.

 Termenii corecţi din punct de vedere imunologic sunt aceia de sensibilizare şi

hipersensibilizare, termenul de alergie fiind utilizat de obicei doar în situaţiile
clinice. Opiniile oamenilor de ştiinţă sunt încă împărţite despre potenţialul
sensibilizării alergice al metalelor la pacienţii care au implante sau endoproteze, deşi
majoritatea autorilor au demonstrat o strânsă legătură între concentraţia de Ni, Cr şi
Co din aliajele utilizate ca biomateriale şi potenţialul alergic al acestora.

 Relaţia între alergii şi biomaterialele metalice, a fost demonstrată şi pentru aliajele

metalice utilizate în stomatologie, ca de exemplu nichel, crom şi cobalt din aliajele
comune, sau şi mercurul şi argintul din amalgamele dentare.
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor

 Deteriorarea sau defectarea unor dispozitive medicale implantabile, în

special a celor utilizate în sistemul cardiovascular, este cauzată frecvent de
formarea depozitelor nodulare de fosfat de calciu sau alţi componenţi care
conţin calciu, proces cunoscut sub numele de calcifiere sau mineralizare

 Cu toate că depunerea de săruri minerale de calciu apare ca un proces

normal în oase şi dinţi, biomaterialele care intră în componenţa
dispozitivelor medicale nu trebuie să se calcifice deoarece depozitele
minerale pot interfera cu buna funcţionare a dispozitivului medical
implantabil. De aceea, calcifierea biomaterialelor este abnormală sau
patologică
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor

Proprietatiile mecanice ale materialelor

 Materialele solide poseda multe tipuri de proprietati (mecanice, chimice,
termice, acustice, optice, electrice, magnetice).

 Pentru majoritatea (dar nu toate) aplicaţiilor biomedicale, proprietatile de cea

mai mare importanta sunt:
 rezistenta mecanica
 reactivitatea chimica.

 Dependenta proprietatiilor mecanice de microstructura este atât de puternica

încât unul din obiectivele fundamentale ale stiintei materialelor îl constituie
controlul proprietatilor mecanice prin modificarea microstructurii
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
Comportamentul elastic

Experimentul de baza pentru determinarea

proprietatiilor mecanice îl reprezintă
măsurarea tensiunii.

 In 1678, Robert Hooke a arătat ca un

corp solid supus unei tensiuni de întindere
se va alungi in direcţia tracţiunii printr-o
mărime care este proporţionala cu sarcina.

 Aceasta este cunoscuta ca legea lui

Hooke si exprima in mod simplu faptul ca
majoritatea solidelor se comporta intr-o
maniera elastica (ca un resort) daca
sarcinile aplicate nu sunt prea mari.
Alungirea este proporţionala cu
sarcina aplicata in conformitate cu
legea lui Hooke
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
Tensiunea si deformaţia
Alungirea pentru o sarcina data variază atat cu geometria
probei, cat si cu compoziţia sa

 Astfel, este dificil sa comparam rigiditatea diferitelor

materiale sau sa prezicem capacitatea de încărcare cu sarcini
a structurilor de forme complexe

Pentru a rezolva aceasta confuzie, sarcina si deformarea pot

fi normalizate
Tensiunea de întindere
Sarcina aplicata poate fi apoi raportata la unitatea de secţiune
transversala si deformaţia poate fi exprimata ca alungirea pe
unitatea de lungime iniţiala asupra căreia s-a aplicat sarcina.
In acest fel, efectele geometriei probei pot fi normalizate. Deformaţia de întindere

Sarcinanormalizata (forta/suprafata) reprezintă tensiunea ()

si deformarea normalizata (modificarea de lungime /
lungimea iniţiala) reprezintă deformaţia ().
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
Curba tensiune - deformatie
•A se numeşte limita de proporţionalitate şi
este tensiunea până la care tensiunea şi deformaţia
sunt direct proporţionale.

•B se numeşte limita de elasticitate,
D comportarea materialului până în acest punct fiind
r
elastica.
C
C •C, la care practic începe deformarea plastica
B
B
(curgerea), se numeşte limita de curgere deoarece
A A este tensiunea necesara pentru a produce o
deformaţie permanentă egala cu 0,2%.

 •D reprezintă tensiunea maxima pe care o poate

suporta materialul fără să se rupă, purtând numele de
tensiune la rupere (Rm). La deformări mai mari,
materialul se rupe.
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
Întinderea si compresiunea
 In cazul întinderii/tractiunii si compresiunii, suprafaţa asupra căreia este aplicata sarcina
este perpendiculara pe direcţia de aplicare a sarcinii (tensiune de întindere) si modificarea
lungimii se face paralel cu lungimea iniţiala (deformaţie de întindere)

 Pentru geometri regulate ale probelor, cum ar fi baghetele cilindrice sau barele
paralelipipedice, se foloseşte pentru determinarea dimensiunilor un instrument de
măsurare, cum ar fi micrometrul. Unitatiile de tensiune sunt pound per inch (Psi) sau
newtoni pe metru pătrat (N/m2) - 1N/m2 = 1 pascal (Pa)

 Măsurarea deformaţiei se face, in cel mai simplu caz, prin aplicarea semnelor de referinţa
pe proba si măsurarea distantelor. Aceasta este lungimea iniţiala l 0. Este aplicata apoi o
sarcina si distanta dintre semne se măsoară din nou pentru a determina lungimea finala l n

 Aceasta reprezintă tehnica folosita pentru materialele flexibile, cum ar fi cauciucurile,

polimerii si ţesuturile moi. Pentru materialele rigide, cum sunt metalele, ceramicele si
partiile osoase, abaterile sunt prea mici si este necesara o metoda mai sensibila (de
exemplu, dispozitivul de măsurare a deformatiei prin intermediul rezistivitatii electrice)
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
Constantele elastice
 Prin folosirea acestor definiţii ale tensiunii si deformaţiei, legea lui Hooke poate
fi exprimata in termeni cantitativi:
 =E , intindere sau compresiune
 =G , forfecare.

Constanta de întindere E este modulul de întindere (sau modulul lui

Young) si G este modulul de forfecare. Aceste module reprezinta de asemenea
pantele portiuniii elastice ale curbelor tensiunii in funcţie de deformaţie.

Aceste doua module sunt manifestări macroscopice directe ale rezistentei

legăturilor interatomice. Deformaţia elastica este realizata prin creşterea
distantelor interatomice din cristal (întinderea legăturilor).
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
Izotropia

Cele doua constante E si G sunt suficiente pentru a caracteriza rigiditatea unui material izotropic
(un material ale cărui proprietati sunt aceleaşi in toate direcţiile).

Cristalele singulare sunt anizotrope deoarece rigiditatea variază atunci când orientarea forţei
aplicate se modifica relativ la direcţiile legăturii interatomice din cristal.

 In materialele policristaline (majoritatea probelor metalice si ceramice), o mare varietate de

graunti (cristalite) sunt asezati in orientări multiplu distribuite. In medie, aceste agregate prezintă
comportament izotropic la nivel macroscopic si valorile pentru E si G sunt aproximativ aceleaşi
pentru un metal, aliaj sau material ceramic dat.

Pe de alta pare, multe materiale polimerice si majoritatea probelor de ţesuturi sunt anizotrope
(proprietatile nu sunt aceleaşi in toate direcţiile, chiar si la nivel macroscopic).

Oasele, ligamentele si suturile sunt toate mai rezistente si mai rigide in fibra (longitudinal) decât
in direcţie transversala. Pentru astfel de materiale, sunt necesare mai mult de doua constante
elastice pentru a face legătura intre proprietatiile de tensiune si deformaţie.
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
Ruperea fragila

 In materialele reale, comportamentul elastic nu persista permanent. Daca nu

intervine nimic altceva, defectele microscopice, care sunt prezente in toate
materialele reale, vor începe in cele din urma sa crească rapid sub influenta
tensiunilor de întindere sau de forfecare aplicate si proba va ceda in cele in urma
brusc printr-o rupere fragila.

 Pana in momentul in care apare ruperea fragila, diagrama tensiune-deformaţie

nu deviază de la linia dreapta, iar tensiunea la care ruperea apare este denumita
tensiune de rupere.

 Acest comportament este tipic pentru multe materiale, inclusiv sticlele,

ceramicele, grafitul, aliajele foarte dure (cuţite de cojire) si unii polimeri cum ar
fi polimetimetacrilatul (cimentul de os) si clorura de polivinil nemodificata
(PVC). Numărul si mărimea defectelor, in mod deosebit porii, reprezintă
 Factori intrinseci si extrinseci care influenteaza
biocompatibilitatea materialelor
 Procedeele experimentale recomandate, având ca scop evaluarea biocompatibilitatii
unui material, tin cont de tendinta lui degradare, de interactiunea lui cu mediul
înconjurator în conditiile reale de expunere care duc la deteriorarea celor doua
componente.

 Din pacate, masuratorile experimentale sunt limitate pentru ca, desi exista metode
puternice pentru examinari in vitro, realizarea conditiilor modelului de experimentare
in vitro, astfel încât sa fie cât mai aproape de conditiile in vivo reale este foarte greu si
uneori chiar imposibil datorita compozitiei extrem de complexe a mediului real.

 Substantele prezente în concentratii foarte mici joaca un rol important în comportarea

degradarii biomaterialului metalic. Acest lucru se aplica urmatoarelor specii :
 speciilor care formeaza complecsi puternici cu ionii metalici;
 speciilor care influenteaza proprietatile redox ale sistemului;
 speciilor care modifica comportarea la frecare si uzura.