Ingineria Biomaterialelor

~ lp 1 ~
PROPRIETĂȚI BIOLOGICE ALE MATERIALELOR: MATERIALE ȘI CORPUL UMAN
Toxice: Necroza țesăturilor înconjurătoare
Biocompatibile: Inerți: fără reacție, se pot forma țesături fibroase
Bioactive: legătura între implant și țesut, interacṭiuni fizico-chimice cu ṭesutul
viu, răspunsuri benefice, refacerea în zona de contact ṣi stimularea creṣterii de
celule
Bioresorbabile: dizolvare și înlocuire cu țesut sănătos.
Materiale pentru aplicații biomedicale
• Polimerice
• Metalice
• Ceramice
• Sticle
• Vitroceramică (sticlă ceramică)
Forme
• Bulk
• Poroase
• Compozite
• Acoperiri/Coating
DEFINIȚII
„Un biomaterial este un material conceput să interacționeze cu sisteme
biologice pentru a evalua, îmbunătăți sau a înlocui orice țesut, organ sau
funcție a corpului”.
„Biocompatibilitatea”: „este capacitatea unui material de a-și îndeplini funcția
cu un răspuns adecvat din partea sistemului viu care îl găzduiește”.
Interacțiunea dintre materiale străine și sisteme biologice
Are loc prin interacțiuni microscopice între suprafața solidului și a celulelor vii.
Răspuns biologic: - răspunsul organismului
 - răspunsul materialului: inert (biocompatibil)
reactiv (toxic, bioactive,
bioresorbabil)

Material toxic: în contact cu țesuturile vii, eliberează substanțe chimice în

cantități suficiente pentru a ucide celulele, direct sau indirect (prin inhibarea
căilor metabolice cheie).
Toxicitate


Compozitie ------ Reactivitate ------ Proprietatea suprafeței
Factori care afectează reactivitatea suprafeței unui solid
➢ Originea materialului
➢ Gradul de fragmentare a solidului
➢ Cristalinitatea și planurile cristaline expuse
➢ Compoziția și topografia suprafeței
➢ Prezența contaminanților
➢ Hidrofilitate/hidrofobicitate
➢ Gradul de neregularitate a suprafeței
Modificări superficiale care pot apărea prin contactul cu țesuturile vii
➢ Oxidari sau reduceri
➢ Adsorbția ionilor de apă sau hidrat; hidroliză
➢ Difuzia ionilor din fluidele biologice la suprafata materialului
➢ Eliberarea de ioni metalici
➢ Eliberarea de monomeri
➢ Eliberarea radicalilor liberi
➢ Degradarea materialului
➢ Rearanjarea grupurilor de suprafata
➢ Reacția la forțele mecanice
 Răspunsuri posibile ale organismului în momentul contactului cu
suprafața unui material
Alterări în permeabilitatea membranelor celulare dezechilibru ale
gradienților de concentrație în mediile extra- și intracelulare.
Citotoxicitate: interferență în funcțiile normale ale celulei, modificări ale
metabolismului.
Moartea celulelor, necroză: inflamație, modificări morfologice, daune
ireversibile a celulelor.
Proliferarea celulară: interacțiunile dintre celule și solide sunt diferite
dacă celulele se divid.
Eliberarea răspunsurilor inflamatorii.
Alterări genetice - Mutagenicitate, carcinogenitate
Biocompatibilitate
Atunci când un material intră în contact cu un țesut, interacțiunile apar
datorită naturii reactive și agresive a fluidelor biologice și datorită contactului
intim dintre acestea și materialul străin, care durează și perioade lungi.
Dată fiind ostilitatea ridicată a mediilor biologice față de majoritatea
materialelor și având în vedere capacitatea ridicată a organismului de a se
apăra de invazia corpurilor străine, aproape toate materialele, în afară de cele
extrem de inerte, suferă o degradare semnificativă și rapidă.
Este răspunsul tisular care determină performanța pe termen lung
„sistemului” pacient-dispozitiv.
Mecanisme de apărare - Inflamaţie - Durere
Răspunsul organismului
Interacțiuni la interfața cu biomaterialul
De îndată ce un material este introdus în corp, se formează o interfață
cu țesuturile, unde rolul dominant îl au fluidele biologice (în special fluidele
sanguine).
Primul eveniment observabil: Adsorbția proteinelor din sânge
Acest aspect influențează coagularea și aderența bacteriilor și celulelor.
 Interacțiunea proteină-suprafață este corelată cu structura primară a
proteinelor, adică secvența de aminoacizi.
Intr-adevar: Moleculele mai mari interacționează mai mult cu suprafața
materialului deoarece au un număr mai mare de aminoacizi.
Aminoacizii incărcați, datorită hidrofilității lor, sunt în general orientați
spre exterior, deci pot influența foarte mult interacțiunea proteinei cu
suprafața.
Uneori, din cauza fenomenelor de desfășurare, aminoacizii hidrofobi pot
fi expuși și influențează interacțiunea în sens invers.
Forțele motrice care reglează adsorbția proteinelor
Termodinamice: DG = DH –TDS
Variațiile de entropie și entalpie pot produce o scădere a energiei libere
pentru procesul de adsorbție a proteinelor în condiții fiziologice.
Electrice: proteinele au caracteristici de tip polare/nepolare și se pot concentra
la interfața dintre un fluid și un solid.
Chimice: proteinele sunt slab solubile, adsorbția crește odată cu scăderea
solubilității.
Tipul de legătură care se stabilește cu proteinele depinde de
caracteristicile specifice ale suprafeței materialului, la nivel nanometric
(proteinele au dimensiuni nanometrice).
Răspunsul local al țesuturilor
Pentru a implanta un material în interiorul unui țesut este necesar să se
intervină chirurgical răspunsul local al țesutului poate fi văzut ca o prelungire a
procesului normal de vindecare a unei plăgi.
Acest proces implică de obicei două etape:
1. inflamație, cu variații locale ale compoziției celulare.
2. repararea deteriorării: corpul încearcă să restabilească structura și
funcționalitatea părții deteriorate.
Dacă cauza inflamației nu este îndepărtată, inflamația nu încetează
(mecanismele de apărare nu eșuează).
 Un corp străin declanșează același tip de mecanisme de apărare, dar este
foarte puțin probabil ca acestea să poată elimina cauza inflamației (nu este de
dorit!)
Și din acest motiv acest corp este o sursă de iritație continuă. Această
persistență determină de obicei o inhibare treptată a mecanismelor de
inflamație și reparare.
Este rar să găsim materiale absolut inerte, iar reactivitatea chimică nu este
singurul factor care reglează răspunsul țesuturilor.
Dacă materialul suferă degradare, produsele de degradare care intră în
circulație pot afecta activitatea celulară, chiar dacă materialul în sine rămâne
inofensiv.
Efecte sistematice
Dacă la interfață are loc un anumit tip de reacție, cu eliberarea de
produși de reacție în țesuturi, acești produși se pot difuza prin țesuturile din jur
datorită gradienților de concentrație (în special ionii metalici).
Elementele solubile pot avea acces rapid la sistemul circulator și pot
ajunge astfel la alte țesuturi sau organe.
În unele cazuri, produșii eliberati sunt metabolizați și excretați pe căile
naturale, în altele se acumulează.
În cazul acumulării, nu pot apărea probleme, dacă nu sunt depășite
nivelurile de toleranță ale organismului, sau pot fi declanșate efecte.
Exemplu
Fibrele de carbon folosite în unele cazuri de reparare a ligamentelor se pot
fragmenta și pot fi transportate de sistemul limfatic, acumulându-se în
ganglionii limfatici.
Materiale care vor constitui tematica lucrărilor
1. Ceramică pe bază de fosfați de calciu (apatite)
2. Sticlă bioactiva
3. Sticlă ceramică bioactivă
4. Compozite bioactive, Polimeri bioactive
Tipuri de legături
Comportamentul materialelor bioactive este intermediar între cel al
materialelor bioinerte (ex: unele metale, alumină, zirconiu, polietilenă etc.) și
cel al materialelor bioabsorbabile (ex: fosfat tricalcic și acid polilactic).
Un material bioactiv este capabil să creeze un mediu compatibil cu
creșterea țesutului sănătos (osteogeneză, în cazul în care țesutul este os) dând
naștere unei interfețe mineralizate care acționează ca un element natural între
țesut și material.
Mecanismele de legătură, timpul, rezistența și grosimea interfeței sunt
diferite în funcție de tipul de material.
Spectrul de bioactivitate pentru diferite implanturi bioceramice, (A) Rata
relativă de bioreactivitate, (B) Dependența de timp a formării legăturii osoase
la o interfață de implant
Bioceramica
• Inert: fără reacție, se pot forma țesături fibroase
• Bioactive: legături între implant și țesut
• Bioresorbabile: dizolvare și înlocuire cu țesut sănătos.