Biomaterialele, nanotehnologia,

biocompatibilitate
1
obținere, proprietăți și aplicații
Curs 8
2
Scurt istoric asupra biomaterialelor
• 1860: Lister dezvolta tehnica chirurgicala aseptica
• Inceputul anilor 1900: placi osoase utilizate pentru a fixa fracturi
• 1930: Introducerea otelului inox, aliajelor Co/Cr
• 1938 : prima proteza totala de sold (P. Wiles)
• 1940: Polimeri in medicina PMMA (polimetilmetacrilat) pentru reparare oase;
celuloza pentru dializa; nylon pentru suturi
• 1952: valva cardiaca mecanica
• 1953: grefe vasculare Dacron (fibre polimeri)
• 1958: inlocuitor articulatie PMMA cimentat
• 1960: primele valve cardiace comerciale
• 1970: film subtire rezistent de acoperire PEO (polietilen oxid) proteina
• 1976: Amendament FDA pentru testarea si productia biomaterialelor/dispozitivelor
• 1976: Inima artificiala (W. Kolff)
 Biomaterial Definitii
3
• 1987, ESB [1], biomaterialul este un material neviu utilizat intr-un dispozitiv medical in directa interactie
cu sistemul biologic.
• 5 ani mai tarziu dispare referirea la “nonviabilitate” [2],
• In1999 [3], definitia introduce termenul de a evalua a trata a imbunatati sau a inlocui un organ sau o
functie a corpului viu;
• Alte dictionare in troduc o alta abordare si semnificatie privitoare la ‘bio’; de ex., Larousse Science
defineste biomaterialul ca pe un solid alcatuit din componente de organism viu precum chitina, fibrinogen
sau os [4].

• Definitie biomaterial = o substanta care a fost procesata pentru a primi o

forma care singura sau ca o parte a unui complex este folosita pentru a
controla interactiile dintre componentii unui sistem viu, drumul unui proces
terapeutic sau al diagnosticului, in medicina umana sau veterinara .

[1] Williams DF. Definitions in biomaterials. Amsterdam: Elsevier; 1987.

[2] Doherty P, Williams RL, Williams DF, Lee AC. Biomaterials–tissue interfaces. Amsterdam: Elsevier; 1992.
[3] Williams DF. The Williams dictionary of biomaterials. Liverpool: Liverpool University Press; 1999.
[4] Walker PMB, editor. Larousse dictionary of science and technology. New York: Larousse Press; 2006.
 Folosirea biomaterialelor .
 punct de vedere al zonei cu probleme ce trebuie vindecată
4

 organelor
  întregului sistem
5
 Clasificarea biomaterialelor

6 Calitatea unui material utilizat la construcţia unui implant trebuie să respecte următoarele două criterii :
criteriul biochimic şi criteriul biomecanic. Conform criteriului biochimic, aplicabilitatea unui material este
determinată de biocompatibilitatea sa, iar din punct de vedere biomecanic de rezistenţa la oboseală, cel
mai important parametru dar nu singurul.
 1. Biomateriale care nu sunt de origine vie:
1.1. Biomateriale metalice O clasificare completă este propusă de
• Metale pure
- preţioase (Au, Ag, Pt) Muster (1999) care introduce un nou
7 - nepreţioase (Ti, Ta, W, Nb) criteriu privind originea biomaterialelor.
• Aliaje metalice - oţeluri inoxidabile austenitice
- de titan (TiAl6V4, TiAl5Fe2,5)
- tip cobalt – crom (cu sau fără W, Mo, Ni)
• Compuşi intermetalici - amalgame dentare
- compuşi sau aliaje cu memoria formei
1.2. Biomateriale ceramice
• Bioinerte - pe bază de oxizi (Al2O3, ZrO2)
- pe bază de carburi şi nitruri (Si, Ti)
• Bioactive - pe bază de fosfat de calciu (hidroxiapatită – HA, fosfat tricalcic – TCP)
- pe bază de alte săruri ale calciului (carbonaţi, sulfaţi, aluminaţi)
1.3. Biomateriale pe bază de polimeri de sinteză
• Elastomeri: siliconi, poliuretani;
• Materiale plastice - termodurificabile (răţini epoxi, triazine etc.)
- termoplastice (PMMA, PHEMA, PVA, polietilena, PTFE, polisulfon, PEEK etc.)
- bioresorbabile: acid poliglicolic – PGA, acid polilactic – PLA)
1.4. Biomateriale composite de sinteză
• De tip organo – organice
• De tip mineralo – minerale
• De tip organo – minerale

2. Biomateriale de origine biologică

3. Biomateriale composite mixte
[ Totuşi din gama de biomateriale descrise puţine sunt cele utilizate, şi aceasta datorită biocompatibilităţii reduse a unei părţi din ele. Ca tehnică de vârf,
se fac cercetări privind elaborarea unor biomateriale spongioase dar în acelaşi timp şi cu rezistenţă mecanică mare. Din această categorie pot face parte
spumele poliuretanice sau aliajele metalice tip spumă în care pot fi cultivate celule vii pentru realizarea unor ţesuturi vii deci cu biocompatibilitate
foarte ridicată].
8 Biomaterialele si nanotehnologia
- Un nanomaterial este orice forma de material care este compus din parti functionale distincte cu
dimensiuni ( macar una dintre dimensiuni)de ordinul 100 nm sau mai putin (D.F.Williams The
relationship between biomaterials and nanotechnology Biomaterials 2008, 29,1737-1738)
• Dezvoltarea nanotehnologiei are o mare influenta asupra vietii, dar efectul
micro/nanodimensiunilor asupra organismelor biologice nu este total cunoscut.
• Efectul nanodimensiunii materialelor asupra organismelor vii este :
 ne-specific,
 biointeractiv,
 si imbraca aspecte fizice.
9
Concepte viabile si non viabile asupra biomaterialelor

 Williams afirma ca organele si tesuturile umane sau animale nu sunt biomateriale daca nu
sunt prelucrate.
 Acestea vor fi biomateriale dupa procesare.
 Procesarea prin monitorizarea temperaturii doar pentru a mentine integritatea tesutului sau
organului nu este suficienta.
 Manipulare suficienta pentru ca acestea sa fie considerate biomateriale se considera
 cea care schimba caracterul materialului modificand raspunsul anticipat al recipienrului in
care acesta se va introduce.
 Dispute asupra gradului de manipulare care separa un transplant de ceea ce este mai
corect de numit un organ obtinut inginereste.
 Separarea intre ingineria tisulara si dispozitivele implantabile.
10

Bioactivitatea

Bioactivitatea este un răspuns interfacial al ţesutului faţă de material, răspuns care în final
rezultă printr-o legare de ţesut.
Pe os, bioactivitatea unui material poate fi subdivizată în:
•osteoinducţie - biostimularea osteogenetică a activităţii celulare şi/sau ţesutului pentru
repararea sau creşterea datorită ionilor eliberaţi în mediul biologic
•osteoconducţie - procesul prin care osul este direcţionat pentru a se conforma suprafeţei
materialului. Materialele bioactive pot fi supuse bioresorbţiei (TCP-fosfat tricalcic) sau poate
demonstra biostabilitate (HA).
11
Bioreactivitatea
In abordarea macroscopica a materialelor, termenul de biocompatibilitate este
impartit in 2 categorii : bioactiv si bio-inert.

De examplu, metalele precum Ti sunt bioinerte (compatibile dar nonstimulative) si

hidroxiapatita este bioactiva (capabila sa induca functii intrinseci organismului biologic,
cum ar fi osteoconductivitatea).

ØBioactivitatea de obicei reprezinta un aspect pozitiv, un merit, dar exista si

situatii cand poate reprezenta un nemerit : pentru ambele situatii s-a introdus un
termen mai general bioreactivitatea (F. Watari Nanobiomedicine 1,2 pp 2-8, 2010)
12

Natura bilaterala a nanomaterialelor

•Depinzand de dimensiunea lor nanoparticulele si nanomaterialele in general isi sustin
natura bilaterala cu efecte pozitive si negative
•Micro/nanoparticulele se considera biointeractive cand insusi dimensiunea induce
raspunsul biologic; sub 10μm, mai pot cauza si stimula inflamari ale tesutului .
•Acest efect este o problema in expunerea pe termen lung ori in cazul unei cantitati
mari de (ex. Osteoliza cauzata de abraziune in incheieturi artificiale ).
13

Relatia biomaterialor cu nanotehnologia

• In multe aplicatii formularea unor biomateriale este in mod specific prezentata ca o entitate cu
dimensiuni la nanoscala.
• Multe substante au o structura interna care poate fi considerata la nivel nano (de ex molecule sau
cristale) dar acestea nu pot fi considerate apriori nanostructuri.
• Exista discutii in ce masura fulerenele sunt nanomateriale ori numai molecule.
O clasă de compusi strâns înruditi, practic fulerene mult alungite, sunt nanotuburile de carbon.
• Este important ca un nanomaterial sa aiba proprietati distincte de materialul “bulk” ca o consecinta a
alcaturii sale din parti functionale distincte.
• Aceste proprietati conduc la eficienta crescuta atat ca functionalizare cat si ca targetare.
• de ex interactiile intre DNA si materialele nanostructurate, sau aspecte
biotechnologice ale biomaterialelor, incluzand agentii de imbunatatire a
imaginilor.
14

Interactia dintre un biomaterial si mediul

biologic
• Interactia dintre un biomaterial si mediul biologic in care implantat (celule,tesuturi,lichide biologice)
este dinamica si complexa. Celulele prin intermediul proteinelor, anticorpilor sau fagocitelor pot
actiona asupra materialului putand conduce la degradarea lui si eliberarea din el a unor produse
solubile,toxice, ce pot afecta tesutul gazda.Caracteristicile fizico-chimice, mecanice si morfologice ale
dispozitivului pot avea un impact asupra tesutului gazda
caracteristicile chimice ale suprafetei,

produsii de degradare/uzura eliberati

Biomaterial →

← anticorpi, enzime si alte proteine,fagocite

15 Este nanotehnologia asociata cu risc asupra sanatatii ?

• Nanotehnologia are potential urias de influentare pozitiva a calitatii vietii prin multe rezultate
legate de medicina si biotehnologie;
• nanotehnologia este asociata cu risc asupra sanatatii
• Commisia Europeana [1,2] este ingrijorata privitor la efectele adverse ale nanoparticulelor.
• Nanoparticulele apar in numeroase procese naturale in ecosfera ca produse secundare de
ex. in combustie.
• Nanotechnologiile genereaza nanoparticule, a caror distributie si destin in mediu si in
organismul uman nu este clarificat.
• subiectul este important in special in legatura cu aspectul inhalarii, a toxicologiei si a
patologiei.

• [1]European Commission, Scientific Committee on Emerging and Newly Identified Health Risks (SCENIHR). Opinion on ‘the scientific aspects of the existing and proposed
definitions relating to products of nanoscience and nanotechnologies. Adopted. Brussels: European Commission; 29 November 2007.
• [2] European Commission, Scientific Committee on Emerging and Newly Identified Health Risks (SCENIHR). Opinion on ‘the appropriateness of existing methodologies to
assess the potential risks associated with engineered and adventitious products of nanotechology
 Evolutia descoperirii biomaterialelor in functie de proprietatile ECM
16 (Partea extracelulara a unui tesut animal, suport pentru celule, functii importante de comunicare
celulacelula, celula mediu. Contine proteoglicani, polizaharide non-proteoglicani, fibre (colagen,
elastina), alte proteine (fibronectina,)
 Prima generatie – materiale bulk, ca Ti, Dacron si poli-etilena
– durabile si bune proprietati mecanice
– bioinerte si nedegradabile
 A doua generatie – modificate biochimic sau chimic pentru a
dobandi proprietati biologice adecvate
– permite adsorbtia proteinelor ECM pe suprafata biomaterialului
– reactii de schimb ionic a sticlei bioactive, dizolvarea si
reorganizarea fosfatului de calcxiu amorf si degradarea hidrolitica a
poli-uretanilor si poli-esterilor.
 A treia generatie – incorporarea de secvente biomimetice
(peptide) pentru interactia cu proteine tinta (receptori de
adeziune) si pentru a dezvolta raspunsuri celulare specifice
17 Coexistenta biomaterial –tesut gazda

Modul in care biomaterialul si un tesut gazda isi accepta mutual coexistenta a fundamentat notiunea
de biocompatibilitate.
• Exista numeroase cai prin care aceasta coexistenta este compromisa si performanta biomaterialului
intr-un dispozitiv conduce la intelegerea fenomenului de biocompatibiliate.
• D.F. Williams a formulat aprecieri diferite pentru biocompatibilitate in functie de durata de viata a
implantului si a conchis ca pentru contactul pe termen lung singura cerinta pentru biocompatibilitate
este ca materialul sa nu agreseze tesutul. Rareori in aceste aplicatii introducerea activitatii biologice
intr-un biomaterial este sinonima cu succesul clinic.
• Aceasta activitate devine importanta pentru utilizarea biomaterialelor in inginerie tisulara,
medicamente cu eliberare controlata sisteme si aplicatii in biotehnologie unde interactiile intre
biomateriale si componentele tesutului sunt necesare.
• Cu aceasta abordare s-a dezvoltat o noua paradigma pentru conceptul de biocompatibilitate.
18 Biocompatibilitate

Ce valideaza biocompatibilitatea ?
•In prezent cercetarile de biocompatibilitate valideaza:
• Noi materiale descoperite,
• Noi dispozitive medicale,
• Noi terapii prin inginerie tisulara si permit lansarea pe piata a tuturor produselor care intra in
contact cu corpul reprezentand un aspect important al politicilor de sanatate publica.
19
Pentru ca un dispozitiv/material sa fie considerat biocompatibil, reactiile adverse de la interfata
tesut/material sau sange/material trebuie sa fie minime, iar rezistenta la biodegenerare sa fie mare
sa nu distruga celulele sangvine
sa nu conduca la reactii alergice

sa nu produca reactii imune adverse

sa nu induca formarea trombosului
 Biocompatibilitate
20
1. Capacitatea unui material de a îndeplini în timp, într-o aplicaţie particulară, un rol cât mai apropiat de cel al
părţii înlocuite – definiţie dată de D.F. Williams în 1999.
2. Calitatea unui material de a nu prezenta efecte toxice asupra sistemelor biologice – Dicţionarul medical
Dorland
3. Comparând răspunsul ţesutului produs la aşezarea materialului de implant în locul gazdă cu răspunsul
ţesutului animal gazdă se stabileşte dacă materialul ales ca şi candidat pentru implant are proprietăţi
corespunzătoare – ASTM.
• Aceste definiţii au fost îndelung comentate, aşa cum este şi cazul definiţiei date de Williams în 1999. Această
definiţie a fost revizuită în 2003 în “Medical Device Technology’’ şi discutată în cadrul conferinţei de la Sorento în
2005 ‘’The European Society of Biomaterials Consensus Conference’’ .
4. Abilitatea unui biomaterial de a indeplini functia dorita cu respectarea terapiei medicale si fara a excita orice
efect local sau sistemic nedorit in raport cu aceasta terapie , dar generand raspunsul celular (sau al tesutului) cel
mai benefic pentru o situatie anume si care optimizeaza clinic relevanta performantei acestei terapii.
5. Biocompatibilitatea este capacitatea unei proteze implantata in corp sa existe in armonie cu tesutul fara a
cauza modificari nesanatoase"
21

Biocompatibilitatea pe termen lung, scurt si mediu.

• Biocompatibilitatea pe termen lung a dispozitivelor implantabile pentru mult timp = capacitatea unui
dispozitiv de a realiza o functie particulara,cu un grad de incorporare in organismul gazda, fara a dezvolta
efecte nedorite, locale sau sistemice, in gazda.
• Biocompatibilitatea pe termen scurt a dispozitivelor implantabile, plasate in sistemul cardiovascular pentru
diagnostic tranzitoriu sau in scopuri terapeutice ,pentru a realiza o anumita functie in fluxul sangvin,
stabilind interactii minime cu sangele, fara a dezvolta reactii adverse.
• Biocompatibilitatea unui scaffold sau a unei matrice utilizabile in ingineria tisulara–capacitatea de a
functiona ca un substrat ce permite o activitate celulara adecvata, functionarea sistemelor de semnalizare
importante in regenerarea tisulara, fara dezvoltarea unor efecte nedorite pentru viata celulelor sau a unor
raspunsuri nedorite,locale sau sistemice.
22
Efecte biologice
23

Este biocompatibilitatea controlata de trasaturi topografice la

nanoscala ?
• Argumente:
• Structura nano cum ar fi nanotubul mareste suprafata reala disponibila pentru,
crestere aderare si proliferarea celulara si in acest fel influenteaza direct
biocompatibilitatea
• interactiile dintre celule si suprafata biomaterialului sunt mediate de molecule si de
membrana celulara si de raspunsul citoplasmatic care reprezinta procese care au loc
la dimensiuni foarte mici Comportamntul celulelor la interfata cu biomaterialul va fi
deci influentat de nanotopografie
• Comportamntul celulelor la interfata cu biomaterialul va fi influentat si de metoda de
sterlizare (poate afecta topografia)
24

De ce biocompatibilitatea este
dinamica ?
• Un implant care astazi este osseointegrat, s-ar putea ca maine sa nu mai fie
• Tesutul gazda poate suferi imbatranire sau imbolnavire
• Materialul implantabil poate sa sufere schimbari datorate fenomenelor de oboseala
coroziune si uzura.
• Biocompatibilitatea nu este masurabila la modul absolut evaluarea fiind relativa caci
se poate compara biocompatibilitatea unui material cu a unui material de referinta in
conditii experimentale standard.
25

Factori care afecteaza biocompatibilitatea implanturilor

• Chimia suprafetei
• Topografia suprafetei
• Procesele de adsorbtie la suprafata
• Balanta hidrofil/hidrofob
• Eliberarea de ioni
• Interactii chimice la biointerfata
• Produsii de degradare.
26
Sistemul de parametri” de care depinde biocompatibilitatea
 Biosuprafaţa determinanta in evaluarea bioperformantei
27  prima interfata intre biomaterial / tesut
 cel mai important factor pentru succesul implantului
Conditii dinamice din mediul biologic schimbare continua a biosuprafetei
- la fiecare pas, materialul este condiţionat de componentele fluidelor biologice.

Parametrii biosuprafetei
 Aria suprafetei - determină spaţiul valabil pentru celulele care vor adera integrare tesut arie cat
mai mare cresterea porozitatii (in limita in care rezistenta materialului permite)
 Umectabilitatea biomaterialului
- suprafata hidrofila - benefică pentru majoritatea biomaterialelor;
- încurajeaza formarea unui film stabil fluid pe material care va descuraja aderarea bulelor de gaz şi a bacteriilor,
dăunătoare vieţii implantului
- unghi de contact mic
- suprafata hidofoba - face ca picătura de apă să ude suprafaţa pe o porţiune cât mai mică, deci unghiul de
contact să fie maxim
 Cristalinitatea - poate determina un răspuns specific la proprietăţile mecanice si termice; poate stimula
activitatea celulelor
 Nanobiomaterialele au un numar crescut de atomi la suprafata si poseda un raport
28
suprafata la volum fata de materialele conventionale.

Nanoparticole de Au (GNPs)
• GNP-induc moarte celulara in carcinom uman linie A549. In contrast, alte 2 linii celulare testate the two
other cell lines tested, BHK21 (baby hamster rinichi ) si HepG2 (hepatocelule liver
carcinoma), raman neafectate prin tratare GNP
• Aceasta inseamna ca raspunsul prin moarte celulara nu este universal la atac GNPs
• Studii Flow-cytometrice studies indica ca raspunsul este functie de doza de GNP si la concentratii mari se
induce clivarea poly(ADPribose) polymerasei. Acest mecanism de actiune a fost confirmat prin microscopie
confocala.
• Studiile au fost facute cu GNP cuprinse intre 5-25nm
29

Inginerie tisulara si nanomateriale

• Scopul ingineriei tisulare si a medicinei regenerativa: dezvoltarea substituentilor biologici care

insanatosesc, mentin sau imbunatatesc tesutul deteriorat si functionalitatea organului.
• Nanotehnologia si bionanomaterialele pot imita proprietatiile de suprafata (incluzand
topografia, energia, etc.) tesutului natural.
• Nanomaterialele dispun de proprietati mai bune citocompatibile, mecanice, electrice, optice,
catalitice si magnetice fata de materialele conventionale.
• Nano-esafoade biomimetice pentru imbunatatirea ingineriei tisulare.
• vasculare, nanomaterialele de viitor pentru aplicatii ortopedice.
 30
Nano-medicamentele fotovoltaice

Pentru a reduce toxicitatea chimioterapiilor, nano-medicina a facut apel la tehnologia fotovoltaica: in cursul unui simpozion
international desfasurata la Albuquerque, in New Mexico, un grup de cercetatori, coordonat de Tao Xu de la Universitatea
Texas, a prezentat celule fotovoltaice miniaturizate (cu dimensiunea intre 300 si 500 micrometri) utilizabile in tratamentele
anti-cancer.
Actualele terapii anti-cancer constau in administrarea medicamentelor prin circuitul sanguin, dar in acest mod, inainte de a
ajunge la destinatie, substantele respective intra in contact cu alte tesuturi ale organismului, provocandu-le daune. Potrivit
cercetatorilor americani, prin intermediul acestor nano-medicamente fotovoltaice, implantate in interiorul unei celule, 
efectele colaterale ale chimioterapiilor ar putea fi reduse, substantele utilizate in cadrul acestora atacand direct celulele
canceroase, fara a afecta alte tesuturi.
Ideea dezvoltata de echipa lui Tao Xu este aceea de a utiliza o lumina infrarosie sau laser, care sa penetreze tesuturile pana
la o adancime de 10 cm, pentru a activa niste celule fotovoltaice miniaturizate, "incarcate" cu un medicament anti-tumoral.
In cadrul unui experiment pe un model in vitro, cercetatorii au acoperit ameble fete ale celulei fotovoltaice (amplasata in
interiorul unei celule in cultura) cu un medicament caruia anterior ii fusesera aplicate sarcini electrice negative sau pozitive.
Transmitand un fascicul de lumina, o fata a celulei s-a incarcat pozitiv, respingand medicamentul de acelasi "semn".
In acest mod, facand ca mini-celulele fotovoltaice sa ajunga in interiorul celulelor bolnave, ar putea fi eliberat
medicamentul doar in zona din jurul tumorei, permitand controlarea dozei administrate prin modificarea intensitatii luminii
transmise.
 Nanoroboţii ne vor transporta medicamente în corp
A fost iniţiat primul pas spre dezvoltarea unui nanorobot care, pe termen lung, va
31 fi capabil să transporte medicamente în anumite zone din interiorul corpului.

„Nanorobot” este termenul popular care defineşte moleculele ce au proprietatea

unică prin care ele pot fi programate să realizeze anumite sarcini. În colaborare cu
colegii lor din Italia şi Statele Unite, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Aarhus din
Danemarca au realizat un pas major în crearea primului nanorobot de molecule ADN
care poate conţine şi elibera biomolecule active. În viitor, nanorobotul va putea fi
utilizat pentru transportarea medicamentelor în corp ţintind asupra anumitor celule
afectate de boală. 

Folosindu-se de auto-asamblarea ADN-ului, oamenii de ştiinţă au creat 8 molecule unice de ADN din moleculele naturalele
ale corpului. Atunci când aceste molecule sunt amestecate, ele se aşează spontan într-o formă utilizabilă. 
Nanoroboţii au patru elemente funcţionale care se transformă ca răspuns la temperatura din jur. Mai exact, aceste transformări
fie deschid, fie închid nanoroboţii. 
Prin exploatarea schimbărilor de temperatură din jur, oamenii de ştiinţă au reţinut în nanoroboţi o enzimă numită peroxidază
de hrean (HRP). Pentru studiu, ei au ales peroxidaza de hrean, deoarece activitatea acestei substanţe este uşor de urmărit. 
Acest lucru este posibil deoarece stratul exterior al nanoroboţilor are orificii cu diametru mai mic decât cavitatea sferică
centrală. Aşadar, structura face posibilă încapsularea enzimelor sau a altor molecule care sunt mai mari decât orificiile stratului
exterior, dar mai mici decât cavitatea centrală. 
În viitor, spun specialiştii, această tehnică va putea fi utilizată pentru transportarea medicamentelor doar către acele
celule din corp care necesită tratare. 
Sursa: RedOrbit
 În scurt timp, un micro-robot va trăi în noi, urmând a detecta toate
afecţiunile!
 va acţiona
32 la fel ca un organism viu, unde va „înota” identificând bolile din corpul uman.
 va aplica cele mai noi realizări din domeniul microeletronicii în cadrul unui design 
biomimetic (în care tehnologia este inspirată de natură).
 va beneficia de un sistem nervos electronic, urmând să fie dotat cu „ochi” şi cu „nas” -
senzori derivaţi din celule de mamifer şi cu muşchi artificiali ce vor folosi glucoza ca sursă micro-robot - Cyberplasm
de energie.

 va fi proiectat să imite funcţiile esenţiale ale lampretei, o creatură ce trăieşte în Oceanul Atlantic. Lampreta prezintă un
sistem nervos extrem de primitiv, mai uşor de imitat decât sistemele nervoase mai sofisticate. Sistemul nervos al lampretei
şi faptul că acest animal înoată l-au făcut candidatul ideal pentru acest proiect.

„Nimic nu se compară cu capacitatea naturală a unei fiinţe vii de a observa şi detecta prin miros mediul său înconjurător, colectând
astfel date despre ce se petrece în jurul său”, a explicat Daniel Frankel, bioinginer la Universitatea Newcastle.
„Momentan dezvoltăm şi testăm componentele individuale ale Cyberplasm, urmând să atingem faza de asamblare în aproximativ
doi ani. Credem că Cyberplasm va putea fi folosit în cazuri concrete în maxim 5 ani”, susţine Frankel.
Oamenii de ştiinţă estimează că primul prototip al Cyberplasm urmează să măsoare mai puţin de un centimetru în lungime. În
viitor, cercetătorii afirmă că acesta ar putea ajunge să măsoare maxim 1 mm sau chiar să fie construit la scară nanometrică.
Proiectul Cyberplasm este realizat la Universitatea Newcastle, în cadrul unei colaborări internaţionale finanţate de o instituţie din Marea Britanie, Engineering and
Physical Sciences Research Council, şi de o instituţie din SUA, National Science Foundation.