Bpma Cursuri

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
Facultatea de INGINERIE MEDICALĂ
Echipamente şi Sisteme Medicale (ESM)
BIOCOMPATIBILITATEA POLIMERILOR SI
METODE DE ANALIZA
- CURS 1 -
Conf. Dr. ing. Adriana Lungu

EVALUARE
• Verificarea cunostintelor pe parcurs 25% din nota finala

• Activitate practica (laborator) 25% din nota finala
• Examen final 50% din nota finală
Test verificare cunostinte:

luni 15.11 (sapt 7)
CUPRINS – CURS BPMA
Notiuni fundamentale - biocompatibilitate: Definitie. Caracteristici. Clasificare

Introducere in mediul biologic
Procese biologice în raport cu implantul:

Influenta biomaterialului asupra mediului biologic
Imbunatatirea biocompatibilitatii prin modificarea suprafetelor polimerice:

Metode de modificare
Interactiunea biomaterialelor cu fluidul sangvin (hemocompatibilitate)
Obtinere de materiale cu trombogenicitate redusa
Metode de sterilizare
Teste de biocompatibilitate biomateriale: evaluare initiala / complementara

Rezumat CURS 1
1. Notiuni fundamentale - biocompatibilitate

2. Caracteristici. Definitie. Biocompatibilitate absoluta
3. Clasificare biocompatibilitate
4. Componentele biocompatibilitatii
5. Introducere in mediul biologic - Matricea extracelulara (ECM)
6. Interactiuni tesut – biomaterial
Etimologie: termen biocompatibilitate = “compatibilitate” + prefix “bio”
se refera la sisteme vii
BIOLOGIE CHIMIE INGINERIE MEDICALA
Chem. Soc. Rev., 2020, 49, 5178

Un biomaterial trebuie sa indeplineasca o serie de conditii obligatorii:
1. biocompatibil – sa nu modifice starea biosistemului

(sa nu intre in contradictie cu functionarea normala a organismului)
2. fezabil functional – sa-si indeplineasca in organism functia lui pentru o

perioada indelungata de timp
3. biostabil – mediul biologic nu trebuie sa compromita actiunea biomaterialului

(sa nu fie degradat la nivelul organismului, decat daca acest lucru este impus din faza de
proiectare)
4. sterilizabil – procesul de sterilizare nu trebuie sa modifice proprietatile biomaterialului

Rezumat CURS 1

2. Caracteristici - biocompatibilitate
- este un mecanism complex care ia in considerare toate procesele care au loc la interactiunea dintre
un biomaterial si un organism viu (tesut / componente tisulare);
- poate fi inteleasa doar prin considerarea SIMULTANA a tuturor caracteristicilor atat pentru
material cat si pentru gazda biologica (in care implantul este plasat)
- Raspunsul determinat de un anumit biomaterial poate sa varieze de la o situatie la alta!
→ biocompatibilitatea poate fi
considerata de facto ca o proprietate a
intregului sistem,
NU doar o proprietate de material
2. Caracteristici - biocompatibilitate
Culoarea unui material depinde de interactiile

material – sursa luminoasa – observator (privitor)
Schimbari in sursa de lumina, modificari ale

proprietatilor materialelor, persoane diferite
→ conduc la perceptie diferita a culorii.
Astfel culoarea este o proprietate a
materialului ce interactioneaza cu mediul.
Si biocompatibilitatea este o proprietate a materialului ce interactioneaza cu mediul.
John C. Wataha, Principles of biocompatibility for dental practitioners, THE JOURNAL OF PROSTHETIC DENTISTRY, 2001
2. Definitie
Biocompatibilitatea reprezinta capacitatea unui material de

a fi compatibil cu un organism viu, fara a genera reactii
adverse asupra organismului gazda.
Factori de luat in considerare:

➢ tesutul gazda
➢ proprietati de material
➢ aplicatia vizata
John C. Wataha, Principles of biocompatibility for dental practitioners, THE JOURNAL OF PROSTHETIC DENTISTRY, 2001
2. Definitie
Dispozitiv implantabil pe termen lung

= abilitatea dispozitivului de a-si indeplini functia si ex. proteza de sold; valva cardiaca
de a se integra in organismul gazda fara a declansa
efecte adverse locale sau sistemice.
Implant biodegradabil
= abilitatea implantului de a-si indeplini functia, ex. fire sutura; SDC;
materiale folosite in ingineria cito-tisulara
de a avea un profil de degradare adecvat
(“scaffolds”) etc.
aplicatiei, fara a declansa efecte adverse locale
sau sistemice.
Biocompatibilitate absoluta
Biocompatibilitatea absoluta este asigurata daca materialele:
✓ nu cauzeaza formarea de trombusi

✓ nu distrug elementele celulare
✓ nu altereaza proteinele plasmatice ca urmare a unor reactii nedorite
✓ nu sunt carcinogenice
✓ nu produc raspunsuri alergice sau toxice
✓ nu se modifica prin sterilizare
performanta unui biomaterial ↔ biocompatilitatea

Rezumat CURS 1

a) biocompatibilitate intrinseca
- suprafata implantului trebuie sa fie compatibila cu tesutul gazda

din punct de vedere chimic, biologic si fizic.
Factori determinanti: insolubilitate

rezistenta la coroziune la pH de 6,6-7,5
caracteristici de suprafata: umectabilitate
tensiune superficiala
rugozitate
incarcare electrica
b) biocompatibilitate extrinseca (functionala)

- se refera la proprietatile mecanice ale materialului: modul de elasticitate, caracteristici
de deformatie si transmiterea optima a solicitarilor la interfata dintre implant si tesut
Factori determinanti: forma macroscopica

dimensiune
compozitia chimica
Rezumat CURS 1

4.1. Toxicitate
4.2. Raspuns inflamator
4.3. Raspuns alergic
4.4. Alte reactii:
Mutagenicitate
Carcinogenicitate
Genotoxicitate
Teratogenicitate
Leitgeb N. (2010) Biocompatibility. In: Safety of Electromedical Devices. Springer,

Vienna. https://doi.org/10.1007/978-3-211-99683-6_4
4. Componentele biocompatibilitatii - continuare
4.1. Toxicitate = abilitatea unui material de a deteriora un

sistem biologic prin mijloace chimice
a) imunotoxicitate = efecte adverse asupra structurii si functiei sistemului imun

- conduce la un raspuns de aparare din partea organismului sau la deteriorare tisulara
b) toxicitate locala = reactii adverse la locul aplicarii biomaterialului
c) toxicitate sistemica = reactii adverse la distanta de locul aplicarii
▪ acuta: raspuns toxic in 24 h

▪ subacuta: raspuns toxic in max. 3 luni
▪ cronica:
Ex. clasic: materialele dentare pot elibera substante ce cauzeaza toxicitate

Citotoxicitate = se refera la distrugeri ale celulelor
Raspunsul celular depinde de tipul de compus chimic / concentratie si poate fi clasificat in:
✓ raspuns citotoxic: prin necroza sau apoptoza

✓ raspuns favorabil celular (“cytoeffective”)
✓ nici un efect
Fiecare tip de raspuns poate fi

evaluat in vitro prin teste specifice.
Reprezentare schematica a tipurilor de

raspuns celular in prezenta unui
biomaterial / medicament
Arie Bruinink and Reto Luginbuehl, Adv Biochem

Engin/Biotechnol (2012) 126: 117–152
4.2. Raspuns inflamator
Raspunsul inflamator cauzat de lezarea tesuturilor dupa implantare biomaterial

cuprinde 3 faze distincte:
inflamatie acuta, inflamatie cronica si formare de tesut de granulatie
D.p.d.v. histologic = infiltrare de celule

inflamatorii:
neutrofile (imediat dupa lezare tesut)
sau
monocite (pe termen lung, ~30 zile)
➢ Reactie imediata, anafilactica (tip I) IgE

➢ Reactie citotoxica (tip II)
IgG, IgM
➢ Formare de complex imun (tip III)
➢ Reactie intarziata (tip IV) monocite, limfocite T
Ex. Tip 1:
urticaria de contact: expunere la latex in cazul purtarii de
manusi de unica folosinta (alergie la anumite proteine
prezente in latexul de cauciuc natural)
alergii la polen (ambrosia), alimentare, la medicamente https://www.vytex.com/
www/latex-
allergy.org
Ex. Tip 2: distrugere hematii dupa transfuzie de la grupa de sange incompatibila
Ex. Tip 3: artrita reumatoida, lupus eritematos sistemic
Ex.Tip 4: dermatita alergica de contact: limfocite T care raspund la alergen si elibereaza limfokine, declansand
o reactie inflamatorie pronuntata: gingivita la pacient cu aparat ortodontic (dispozitiv ce contine nichel)
REACTIE ALERGICA
Alergie incrucisata Alergie concurentiala
Daca un individ este alergic la un Este generata de doi alergeni care

anumit element chimic, cel mai sunt frecvent prezenti impreuna in
probabil acea persoana va fi acelasi material.
alergica la elemente chimice similar. Ex. Etilen-glycol dimetacrilat (EGMA);
Ex. nichel, paladiu, cobalt hidroxietil metacrilat (HEMA)
4.4. Alte reactii
Genotoxicitate - abilitatea unui agent/substanta de a induce modificari la

nivelul materialul genetic (ADN)
Substantele genotoxice se leaga:
fie direct la ADN fie altereaza indirect secventa de ADN →

defecte ireversibile
Daca aceste defecte sunt transmise la generatia urmatoare

Mutagenicitate - abilitatea unui agent/substanta de a induce

modificari permanente in structura materialului genetic
!! modificarile în ADN pot fi transmise de la o generatie la alta
Teratogenicitate - abilitatea unui agent/substanta de cauza

malformatii in timpul dezvoltarii embrionare De retinut!
Efecte mutagene (mutaţii genetice în celule) şi
Efecte teratogene (provoacă malformaţii la făt)
Carcinogenicitate
- proliferări celulare anormale si necontrolate caracterizate prin

diviziuni celulare necontrolate cu posibila metastazare a
focarelor celulare în alte tesuturi
Rezumat CURS 1

6. Interactiuni tesut – biomaterial. Regenerare / vindecare tesuturi lezate
5. Matricea extracelulara (ECM)
celule
Tesut substante intercelulare (interstitiale) in special matrice extracelulara (ECM)
fluide biologice
Roluri ECM
https://www.biobool.com/news/61.html
➢ stabilizează structura fizica a ţesuturilor
➢ lubrefiază şi amortizează şocurile mecanice
➢ organizeaza celulele in spatiu si asigura adezivitatea intercelulară
➢ diferenţierea celulară
➢ influenţează forma celulei
➢ intervine in procesele imune
5. Matricea extracelulara - continuare
Compusi macroleculari ce intra in alcatuirea ECM:

❖ Proteine structurale: colagen, elastina
❖ Proteine (glicoproteine) de adeziune: fibronectina, vitronectina, laminina
❖ Polizaharide de tip proteoglicani (GAG + proteina) – care asigura o consistenta de gel
(ex. condrotin sulfat, heparan sulfat, keratan sulfat, heparina, acid hialuronic)
+ APA (~65% din greutatea tesutului)
The Role of Extracellular Matrix in Tissue Regeneration

By Dwi Liliek Kusindarta and Hevi Wihadmadyatami, 2018
DOI: 10.5772/intechopen.75728
Imagini SEM – sectiune cartilaj hialin

(A) A lacuna surrounded by a dense collagen framework.
(B) A high resolution image of cartilage extracellular matrix and collagen fibres
Compozitia moleculara exacta a ECM pentru fiecare tip de tesut nu este pe deplin cunoscuta
Cantitatea (a) si componenta (b) ECM difera pentru fiecare tip de tesut in parte
(a)
Tesut conjunctiv ECM din abundenta
Tesut epitelial ECM in cantitate mica
Tesut muscular ECM in cantitate moderata
Tesut nervos ECM – practic inexistenta
(b)
Tendonul – bogat in proteine fibroase
Cartilajul – bogat in polizaharide
Osul – cristale de fosfat de calciu
MULTUMESC!
METODE DE ANALIZA
- CURS 2 -

5. Introducere in mediul biologic - Matricea extracelulara (ECM) - continuare
5. Matricea extracelulara. Peptide de aderenta celulara
La suprafata celulelor exista 4 mari familii de molecule de adeziune celulara

(cell adhesion molecules -CAMs) care mediaza interactiunile celule / ECM sau celule / celule
✓ caderine
✓ selectine adeziune celule/ celule
✓ imunoglobuline (ex. ICAM)
✓ integrine adeziune celule/ ECM
A.l. Rojas, A.R. Ahmed, Critical Reviews in

Oral Biology & Medicine, 1999
Fibronectina contine numeroase arii

de conexiune cu diverse structuri
Adeziunea celulara reprezinta principiul biologic de baza pentru crearea tesuturilor.

In vivo, adeziunea celulara este asigurata in principal de moleculele din ECM.
Conexiunea FIBRONECTINA (din ECM) – INTEGRINA (de la suprafata celulelor)
The Role of Extracellular Matrix in Tissue Regeneration

By Dwi Liliek Kusindarta and Hevi Wihadmadyatami, 2018
DOI: 10.5772/intechopen.75728
Conexiunea FIBRONECTINA (ECM) – INTEGRINA (celula) se realizeaza printr-o

secventa peptidica (oligopeptida < 10 aa).
Prima secventa identificata a fost tripeptida RGD (1984)
AVTGRGDSPASSK
R G D
arginina glicina acid aspartic
Arg Gly Asp
J Clin Invest. 2000;105(11):1507-1509. https://doi.org/10.1172/JCI10119.
Daca adeziunea celulelor la ECM este perturbata ›› apoptoza

Efectele biomaterialului asupra unui tesut:
▪ in forma “bulk” (biomaterial “mare” cu /fara porozitate):

- promoveaza generarea de tesut nou
- afecteaza remodelarea tisulara (degradare urmata de formare)
▪ biomaterial sub forma de “particule”:
- degradare tisulara
Efectele biomaterialului asupra celulelor:
▪ in forma “bulk”:
- adeziune celulara
- proliferare celulara (mitoza) Regenerative Biomaterials, 2020, 233–245
- sinteza de molecule necesare formarii de matrice si respectiv enzime

- migrare
- eliberare de molecule reactive (exocitoza)
▪ biomaterial sub forma de “particule”:
- ingestia particulelor (endocitoza)
a) Raspuns favorabil – integrare tisulara

ex. proteza de sold
Ioannis Yannas, and Myron

Spector. 20.441J Biomaterials-Tissue
Interactions. Fall 2009. Massachusetts
Institute of Technology: MIT
OpenCourseWare, https://ocw.mit.edu.
b) Reactie adversa
- “incapsulare” - reactie la particulele de degradare ale implantului
ex. proteza san; cicatrice dupa arsuri profunde
https://www.sciencesource.com/archive/
https://exploreplasticsurgery.com/ Contracture-Scars-SS2356533.html
c) Raspuns pasiv
Figure by MIT OpenCourseWare. Sources:

University of Pittsburgh and Pittsburgh Post Gazette
Ce genereaza aceste diferente in modalitatea

de interactiune biomaterial / tesut ?
MIT OpenCourseWare http://ocw.mit.edu

4 categorii de tesuturi:
1. Tesut conjunctiv
2. Tesut epitelial
3. Tesut muscular
4. Tesut nervos
https://medlineplus.gov/ency/imagepages/8682.htm
Proces normal de vindecare
Proces inflamator
(pentru un tesut vascularizat)
Proces de regenerare Proces de vindecare

Ex. (spontan) Ex. (cu cicatrice)
Tesut conjunctiv: os Tesut conjunctiv: cartilaj
Tesut epitelial: epiderma Tesut nervos
Tesut muscular: musculatura neteda Tesut muscular: muschi cardiac, musculatura scheletica
Tesuturi care se
pot regenera
spontan:
MIT OpenCourseWare http://ocw.mit.edu
ECM este factorul esential

implicat in procesul de
formare a unui tesut nou
Lezarea unui tesut (ex. la implantarea unui biomaterial)

va conduce la
DEGRADAREA MATRICEI EXTRACELULARE (ECM)
https://www.otr3.com/technology/extracellular-matrix-degradation/
1) ECM are rol esential in HOMEOSTAZA 2) La producerea unei leziuni tisulare, celule
(proprietatea de a menține, în limite foarte specializate pentru procesul natural de vindecare
apropiate, constantele mediului intern): celule tisulara vor agrega la locul leziunii si vor participa
noi sunt in mod constant produse pentru a activ la procesul de degradare care precede procesul
inlocui continuu celulele moarte. de vindecare (elibereaza enzime care distrug

componentele lezate ale ECM)
Lezarea ECM este de obicei ireversibila (la adult).

Procese biologice în raport cu implantul
Influenta biomaterialului asupra mediului biologic
1. Interactii sange / ECM si biomaterial.
Adsorbtia proteinelor la suprafata biomaterialelor
Adsorbtia competitiva a proteinelor
Modificari biologice ale proteinelor adsorbite. Denaturare
Evaluarea adsorbtiei proteinelor. Metode de analiza
Mecanismul adeziunii celulare
PROCESE BIOLOGICE ÎN RAPORT CU IMPLANTUL
BIOMATERIAL MEDIU BIOLOGIC
Caracteristici ale interactiilor BIOMATERIAL – MEDIU BIOLOGIC:
➢ Orice material care intra in contact cu tesuturile sau fluidele organismului uman genereaza
o reactie specifica
➢ La plasarea unui biomaterial in interiorul unui tesut, raspunsul organismului va fi influentat de:
- caracteristici generale: varsta pacient, starea generala de sanatate
- particularitati ale materialului sau ale tesuturilor in care acesta este implantat
➢ Mecanismul legãrii biomaterial - ţesut este direct dependent de tipul de rãspuns al ţesutului la
interfaţa implantului.
PROCESE BIOLOGICE ÎN RAPORT CU IMPLANTUL - continuare
3 tipuri de biomateriale:
1. Materiale BIOINERTE - material biologic inactiv
Nici un material implantat într-un ţesut viu nu este total inert; toate materialele primesc un rãspuns
de la un ţesut viu - se formeaza in jurul implantului un tesut fibros de grosime variabila
Ex. titan; tantal; polietilena; alumina
2. Materiale BIOACTIVE
- se formeaza o legatura interfaciala implant – tesut
Ex. ceramice; sticle/ceramice; hidroxiapatita
3. Materiale BIORESORBABILE
- tesutul inconjurator inlocuieste treptat biomaterialul
Ex. fosfat tricalcic, copolimer acid polilactic-poliglicolic
Interactiile intre biomaterial si mediul biologic, cu relevanţă în

aprecierea biocompatibilităţii, pot produce:
1. EFECTE LOCALE : la interfata biomaterial - tesut
2. EFECTE SISTEMICE: embolizare (eliberare de particule in sange);

toxicitate etc.
1. EFECTE LOCALE : la interfata biomaterial - tesut
a) Influenta biomaterialului asupra mediului biologic. Raspunsul gazdei

▪ interactii sange / ECM si biomaterial
▪ raspuns inflamator
▪ infectii
▪ tumorigeneza BIOMATERIAL MEDIU BIOLOGIC
b) Influenta mediului biologic asupra biomaterialului. Raspunsul biomaterialului
Efecte fizico-mecanice: uzura; oboseala/fractura; coroziune; degradare

Efecte biologice: absorbtie de substante din tesuturi; degradare enzimatica; calcifiere
Interactii sange / ECM si biomaterial

=
Proteinele din ECM/sange adsorb la suprafata biomaterialului, acoperindu-l

relativ rapid (cateva secunde) cu un strat proteic.
https://www.examfear.com/u-
https://www.qsstudy.com/wp-content/uploads/2017/12/Adsorption.jpg img/00/00/51/00005191.jpg
!! Primele evenimente biomecanice care au loc la suprafaţa unui implant imediat după
implantare, influenţeaza toate interacţiunile fizico-chimice ulterioare.
Adsorbtia proteinelor la suprafata biomaterialelor - continuare
Proteinele adsorbite pe material:
❖ pot initia raspuns fiziologic
mecanisme de coagulare - sunt implicate ~ 12 proteine
activarea sistemului complement - set > 20 de proteine şi

glicoproteine plasmatice, cu rol esenţial în apãrarea
organismului https://www.nibib.nih.gov/news-
events/newsroom/improving-hemodialysis-
unexpected-link-between-biomaterials-
!! cascada biochimica care ajuta (complementeaza) inflammation-and-blood-clotting
capacitatea anticorpilor de a curata de patogeni un organism
❖ pot interactiona cu receptorii de tip integrina din celule si astfel sa medieze interactiile
intre celule si biomaterial »» adeziune celule la substratul polimeric
!! multitudine de proteine globulare in fluidele organismului: fibronectina, albumina, fibrinogen, hemoglobina
Adsorbtie COMPETITIVA a proteinelor la suprafata unui biomaterial
Interfata proteine / celule la suprafata unui biomaterial
Schmidt D.R., Waldeck H., Kao W.J. (2009) Protein Adsorption to Biomaterials. In: Mater. Express, Vol. 2, No. 1, 2012
Puleo D., Bizios R. (eds) Biological Interactions on Materials Surfaces. Springer, New
York, NY. https://doi.org/10.1007/978-0-387-98161-1_1
Adsorbtia competitiva este un proces foarte complex.
t=0
o suprafata este plasata intr-o solutie multicomponent de 3 proteine
t = 1 (primele secunde)
initial proteinele rosii si verzi sunt preferential adsorbite
t=2
proteina albastra inlocuieste treptat proteinele rosii si verzi
t = 3 (minute/ore)
proteina albastra a inlocuit total proteinele rosii si verzi
EFECT VROMAN:
fenomen de indepartare a proteinei adsorbite (ex. fibrinogen) de pe suprafata
unui biomaterial din cauza procesului de inlocuire a acestor proteine adsorbite
cu alte proteine aflate in plasma, care au o afinitate mai mare
Adsorbtia proteinelor poate fi:

1) reversibila - caracter dinamic: fenomene adsorbtie /desorbtie
proteine au loc in mod continuu
2) ireversibila
in vivo & in vitro, dupa o expunere prelungita a

biomaterialelor la solutiile de proteine (fluidul tisular)
proteinele nu se mai desorb
modificari biologice ale proteinelor adsorbite

Modificari biologice ale proteinelor adsorbite:
Deoarece structurile proteice sunt relativ instabile, adsorbţia proteinelor pe

suprafaţa unui biomaterial implica:
✓Modificari conformationale
şi/sau
✓Modificari de orientare in cadrul stratului adsorbit
!!! Conformatia si orientarea proteinelor adsorbite depind de:

- conditiile de adsorbtie
- proprietatile suprafetei biomaterialului
D.A. Puleo and R. Bizios (eds.), Biological Interactions on Materials Surfaces, DOI
10.1007/978-0-387-98161-1_1, LLC 2009
Adsorbţie ireversibilă
→ DENATURARE PROTEINE
!! Proteinele se “desfasoara”, isi pierd

structura cuaternara, tertiara sau secundara:
in consecinta proteinele isi pierd

functia normala (rolul biologic)
Choi S.M., Chaudhry P., Zo S.M., Han S.S. (2018) Advances in Protein-Based
Materials: From Origin to Novel Biomaterials, vol 1078. Springer,
Wei Q, et al. Protein interactions with polymer coatings and biomaterials.

Angewandte Chemie International Edition. 2014; 53: 8004-8031
Activitatea proteinelor difera in stare adsorbita vs. stare solvata
Functia proteinelor adsorbite:

1. este dependenta de concentratie:
Concentratie mare de proteine adsorbite la biomaterial
→ adeziune celulara crescuta
2. ca urmare a accesului la “secventele active” de aa →

se modifica reactivitatea proteinelor
↑ sau ↓ capacitatea de legare cu biomaterialul

ex1. Fibrinogenul:
Trombocitele adera la material atunci cand fibrinogenul este adsorbit la
biomaterial, nu si cand fibrinogenul este in solutie (!)
http://platelets.se/biomaterial/
ex2. Fibronectina:
Functie de orientarea proteinei dupa adsorbtia la biomaterial, secventa de aa RGD este
sau nu disponibila pentru a-si exercita functia sa de adeziune celulara.
N. Matsui et al. / Materials Science and Engineering C 48 (2015) 378–383
Secventa RGD influenteaza semnificativ BIOCOMPATIBILITATEA.

Factori care influenteaza interactiile proteine – suprafete:

1. proprietati ale proteinelor
2. proprietati ale suprafetei biomaterialului
1. Proprietati ale proteinelor:
Interactiile proteine – suprafata biomaterial se realizeaza prin legaturi intramoleculare - exemple:

✓ interactiuni hidrofobe: intre domenii nonpolare / polare
✓ legaturi ionice: intre molecule incarcate pozitiv si molecule incarcate negativ
Proprietatile proteinelor depind de:

- structura primara (compozitia in
aminoacizi)
- gruparile functionale disponibile pentru
formarea de interactiuni cu materialul
Biosensors 2019, 9, 15
Prevalenta legaturilor proteine /biomaterial este semnificativ influentata de proprietatile proteinelor:
hidrofilicitate / hidrofobicitate domeniile polare (hidrofile) ale proteinelor tind sa

adsoarba la suprafete polare; domeniile hidrofobe
tind sa adsoarba la suprafete hidrofobe
proteinele mai mici difuzeaza mai rapid si ajung la

dimensiune material mai repede; proteinele mari formeaza mai
multe “contact points” cu suprafata materialului
proteinele incarcate cu o anumita sarcina

sarcina electrica
electrica adsorb preferential pe suprafete
incarcate cu sarcina electrica opusa
Dee K. C., Puleo D. A.& Bizios

stabilitate structurala / rigiditate proteinele care sunt mai putin stabile structural R.. 2002Tissue–biomaterial
au o tendinta mai mare de “unfolding” interactions. New Jersey, NJ: John
Willey and Sons.
(desfasurare), adsorb la suprafata materialului si
formeaza mai multe “contact points” cu materialul
2. Proprietati ale suprafetelor: chimia materialului & topografie
Chimia materialului: Topografie:

- compozitie chimica & - aria suprafetei
sarcina electrica - morfologie
- hidrofilicitate - rugozitate
Progress in Materials Science 106 (2019) 100588

2.a) Compozitia chimica - tipuri de grupari functionale
Grupare functionala Proprietati Efect asupra proteinelor
-CH3 neutra; hidrofoba (nepolara) afinitate mare pentru fibrinogen;

realizeaza legaturi puternice cu IgG
-OH neutra; hidrofila afinitate scazuta pentru proteinele plasmatice
-NH2 pozitiva; hidrofila (polara) afinitate crescuta pentru fibronectina
-COOH negativa; hidrofila afinitate crescuta pentru fibronectina si albumina

2.b) Hidrofilicitate:
ENERGIA LIBERA DE SUPRAFATA (surface free energy (SFE)) guverneaza fortele de

interactie (hidrofobe / hidrofile si electrostatice) intre proteine si suprafete
SFE determina afinitatea suprafetei pentru

apa care este evaluata prin determinarea
unghiului de contact cu apa:
Suprafete hidrofobe > 90°
Suprafete hidrofile < 90°
https://www.nanoscience.com/techniques/tensiometry/surface-free-energy/
- moleculele de apa de pe suprafetele hidrofile impiedica realizarea de interactii

puternice intre proteine si suprafete, permitand mentinerea proteinelor in
conformatia nativa → suprafetele foarte hidrofile sunt “respingatoare” pentru
proteine (NU permit adsorbtia proteinelor din solutii apoase)
- suprafetele hidrofobe permit adsorbtia

proteinelor si implicit denaturarea acestora
→ suprafetele foarte hidrofobe pot
denatura ireversibil proteinele, acestea
nu-si mai pot exercita functia biologica
M. Rabe et al. / Advances in Colloid and

Interface Science 162 (2011) 87–106
MULTUMESC!
METODE DE ANALIZA
- CURS 3 -

2. Proprietati ale suprafetelor: chimia materialului & topografie
Chimia materialului: Topografie:

- compozitie chimica & - aria suprafetei
sarcina electrica - morfologie
- hidrofilicitate - rugozitate
Progress in Materials Science 106 (2019) 100588

Hidrofilicitate:
https://www.nanoscience.com/techniques/tensiometry/surface-free-energy/
- moleculele de apa de pe suprafetele hidrofile impiedica realizarea de interactii

puternice intre proteine si suprafete, permitand mentinerea proteinelor in
conformatia nativa → suprafetele foarte hidrofile sunt “respingatoare” pentru
proteine (NU permit adsorbtia proteinelor din solutii apoase)
- suprafetele hidrofobe permit adsorbtia

proteinelor si implicit denaturarea acestora
→ suprafetele foarte hidrofobe pot
denatura ireversibil proteinele, acestea
nu-si mai pot exercita functia biologica
M. Rabe et al. / Advances in Colloid and

Interface Science 162 (2011) 87–106
O suprafata optima pentru aderarea celulelor permite o adsorptie suficienta a proteinelor.

Hidrofilicitatea materialelor are cel mai important rol:
unghi de contact intre 70 and 80° (hidrofilicitate moderata) → proliferare optima fibroblaste
unghi de contact < 40° este ideal pentru celulele endoteliale (deci hemocompatibilitate)
Expert Rev. Med. Devices 10(2), (2013)

Topografia suprafetelor si Rugozitatea:
Rugozitatea suprafetelor creste aria Water contact angle=WCA

suprafetei multiplicand “cantitatea” de grupari
chimice accesibile la contactul cu fluidul
biologic, fapt ce conduce la cresterea
hidrofobicitatii / sau hidrofilicitatii pre-
existente a materialului.
→ materialele polimerice vor deveni mai
hidrofobe cu cat rugozitatea suprafetelor este
mai mare Progress in Materials Science 106 (2019) 100588
Tipurile de interactiuni care determina biocompatibilitatea unui material difera

functie de scala de rugozitate:
- Rugozitatea micrometrica – imbunatateste adsorbtia proteinelor la material
- Rugozitatea submicronica – influenteaza activitatea celulara
- Rugozitatea nanometrica – influenteaza semnificativ interactiile proteinelor
Raspunsul unui biomaterial plasat in mediu biologic - REZUMAT
3 componente:
1. Adsorbtie molecule de apa la suprafata materialului (cateva nanosecunde)
2. Adsorbtia proteinelor la suprafata materialului – este general acceptat faptul ca proteinele mici vor fi
primele adsorbite mai rapid; in timp, acestea sunt inlocuite de proteine mai mari cu o afinitate mai mare
pentru suprafete
!!! Hidrofilicitatea influenteaza adsorbtia proteinelor: un biomaterial cu o hidrofilicitate moderata imbunateste
adeziunea celulara si creste biocompatibilitatea. Adeziunea celulara scade atunci cand materialul devine
foarte hidrofil.
!!! este importanta rugozitatea nanometrica
3. Adeziunea celulelor la suprafata biomaterialului –

aceasta etapa este influentata de stratul de proteine adsorbite
si respectiv de topografia / rugozitate suprafetei
!!! este importanta rugozitatea micrometrica
biolinscientific.com
Rezumat CURS 3
Influenta biomaterialului asupra mediului biologic. Raspunsul gazdei

1. interactii sange / ECM si biomaterial - continuare
2. raspuns inflamator
3. infectii
4. tumorigeneza
Metode de evaluare a adsorbtiei proteinelor la un biomaterial:
a) monitorizeaza adsorbtia proteinelor la suprafata materialelor (tehnici directe)
b) ofera informatii indirecte asupra adsorptiei proteinelor (tehnici indirecte)
ex. evaluarea umectabilitatii a unui material (hidrofobicitate/hidrofilicitate)

1. Tehnici de marcare
- izotopi radioactivi (125I) care reactioneaza cu resturi de aa specifici: ex. tirozina
- fluorescenta (ex. izotiocianat de fluoresceina) Se leaga covalent de grupari amino
- coloranti histologici uzuali (ex. sistem: hematoxilin-eozina)

hematoxilina – coloreaza nucleii in albastru
eozina – coloreaza citoplasma/colagen in roz
www.sigmaaldrich.com
2. Microbalanta cu cristale de cuart (quartz crystal microbalance, QCM)
✓ metoda cu o inalta sensibilitate datorita intrucat detecteaza modificari in masa probei la nivel
de nano-grame
✓ este o tehnica acustica ce masoara modificari in

masa adsorbita pe suprafata unui cristal
piezoelectric de cuart
Angew. Chem. Int. Ed. 2014, 53, 8004 – 8032

Evaluarea adsorbtiei proteinelor. Metode de analiza - continuare
3. Cromatografia de excludere a masei moleculare
Principiul metodei: se bazeaza pe diferentele dintre masele moleculare ale proteinelor

Un amestec de proteine este aplicat in partea superioara a unei coloane ce contine particule poroase.
Proteinele cu masa moleculara mica pot fi adsorbite pe aceste particule iar moleculele mari nu.
amestec de proteine supus separarii
Coloana cromatografica !! proteinele mai mari trec mult mai rapid (sunt eluate primele)
a) b) prin coloana. Proteinele ramase sunt eluate in ordinea
descrescatoare a masei lor moleculare
4. Determinari spectroscopice:
4.1. Spectroscopie în infraroşu (FT-IR)
- ofera informatii despre structura secundara a proteinelor atat in solutie

apoasa cat si in stare adsorbita pe baza benzilor de adsorbtie caracteristice
pentru benzile amida I si II (specifice pentru gruparile amida din proteine)
care apar in domeniul 1500 and 1700 cm-1
- aceste benzi sunt cele mai sensibile moduri vibrationale pentru a

determina continutul de forme α si β (α helix si β sheet)
hemoglobina bovina adsorbita (curba albastra)

proteina in stare nativa (curba rosie);
diferenta intre cele doua spectre este extrasa si prezentata separat
(curba neagra); se pot observa modificari in structura secundara
Angew. Chem. Int. Ed. 2014, 53, 8004 – 8032

✓spectroscopie de fotoelectroni cu raze X (XPS): se urmareste cresterea semnalului N1s
✓ elipsometrie spectroscopica: determina grosimea stratului proteic (uscat) adsorbit la
suprafata unui material (proteinele adsorbite modifica indicele de refractie al materialului)
✓ spectroscopie de dicroism circular (CD) – masoara si gradul de denaturare al proteinelor
✓ rezonanta plasmonilor de suprafata (SPR)
Analiza biocompatibilitatii trebuie realizata prin tehnici diferite,

complementare, deoarece au sensibilitate si specificitate diferita
Reprezentare schematica a evenimentelor succesive ce au loc
dupa implantarea unui dispozitiv medical:
Procesul de adsorbtie al proteinelor conduce

la formarea unui monostrat proteic –
!! asigura interfata intre
suprafata biomaterial ↔ celule
McKenzie J.L., Webster T.J. (2009) Protein Interactions at Material Surfaces. In:
Narayan R. (eds) Biomedical Materials. Springer, Boston, MA.
https://doi.org/10.1007/978-0-387-84872-3_8
Stimularea sau inhibarea
adeziunii celulare la biomateriale
?!
Adsorbtie de proteine si respectiv Minima adeziune a plachetelor si
adeziune de celule pentru minima formare de trombus la
REGENERARE TISULARA INTERFATA BIOMATERIAL / SANGE
“Protein-resistant materials”
➢ biosenzori in vivo / in vitro
➢ lentile de contact
➢ sisteme de circulatie extracorporale
➢ grefe vasculare, catetere
Mater. Express, Vol. 2, No. 1, 2012

Adsorbtie de proteine si respectiv Minima adeziune a plachetelor si
adeziune de celule pentru minima formare de trombus la
REGENERARE TISULARA INTERFATA BIOMATERIAL / SANGE
“Protein-resistant materials”
➢ biosenzori in vivo / in vitro
➢ lentile de contact
➢ sisteme de circulatie extracorporale
➢ grefe vasculare, catetere
Mater. Express, Vol. 2, No. 1, 2012

MECANISMUL ADEZIUNII CELULARE
→ se refera la celule ”tinta” – celule carora le este adresat implantul
Biomaterialul va influenta mediul biologic prin diverse mecanisme ce vor

determina raspunsuri diferite la nivelul celulelor functie de tipul acestora:
Williams DF, Biomaterials (2014), http://dx.doi.org/

10.1016/j.biomaterials.2014.08.035
✓ Celule ”tinta” – ex. osteoblaste pentru proteze osoase, celule stem in bioreactor de inginerie tisulara,
celule tumorale pentru agenti anti-tumorali
✓ Celule de “aparare”
✓ Celule de interferenta (din structurile anatomice normale) – celule musculare netede din structura vaselor de
sange, fibroblaste din tesutul conjunctiv, osteoclaste in os
Modul in care se comporta un biomaterial in organism poate fi analizat in principal

din punct de vedere al evaluarii capacitatii adeziunii celulare.
Rolul proteinelor adsorbite - esential in medierea fenomenului de adeziune celulara
Progresul interactiei celula / biomaterial:

(a) Contactul initial al celulei cu substratul solid
(b) Formare de legaturi intre receptorii celulari si proteinele de adeziune adsorbite
(c) Reorganizare citoschelet in cadrul celulei
Gonçalves S., Dourado F., Rodrigues L.R. (2015) Overview on Cell-Biomaterial Interactions. In: Puoci F. (eds) Advanced Polymers in
Medicine. Springer, Cham. https://doi.org/10.1007/978-3-319-12478-0_4
✓ in vivo, celulele adera la ECM prin “PUNCTE FOCALE” =

ansambluri proteice integrina (membrana celulara)
+ fibronectina (proteina de adeziune din ECM)
cuplarea celule la substrat si activarea proliferarii si diferentierii celulare
Keeley L. Mui et al. J Cell Sci 2016;129:1093-1100

conditii care pot fi
reglate experimental
Adeziunea celulelor depinde de:
➢ proprietati suprafetei;
➢ densitatea si afinitatea moleculelor adezive la suprafata
➢ interactiuni intre celule/ ECM si moleculele de la suprafata
➢ eventualele modificari biochimice din celula, modificari care pot inhiba dezvoltarea celulara
3 mecanisme pentru imbunatatirea ancorarii celule-material:

1. Ancorare mediata prin recunoastere moleculara specifica
a) prin functionalizarea (decorarea) suprafetei biomaterialului cu
peptide specifice de aderenta celulara precum:
✓ tri-peptida RGD (arginina-glicina-acid aspartic) ce se gaseste nativ in conformatia fibronectinei
✓ GEFYFDLRLKGDK (din structura Colagen IV)
✓ YIGSR (din structura lamininei)
b) functionalizarea suprafetei materialului cu proteine din ECM

!! Problema: fenomen de desorbtie atunci cand intra in contact cu ECM (la implantare)
2. Folosirea de proteine nespecifice adsorbite la biomaterial

Acest fenomen depinde de proprietatile fizico-chimice ale suprafetei:
a) incarcarea electrica
Suprafetele incarcate pozitiv au o afinitate mai mare fata de integrinele transmembranare
sau alte proteine din ECM care sunt incarcate negativ la pH fiziologic (colagen tip I,
laminina, fibronectina)
b) tensiunea interfaciala (umectabilitatea)

Adeziunea celulara este favorizata pe suprafetele moderat hidrofile (unghi de contact 60-
80o), in timp ce suprafetele puternic hidrofile (≤ 30o) sau hidrofobe (≥90o) NU favorizeaza
adeziunea celulara
3. Arhitectura suprafetelor
Chiar si materialele care au o incarcare electrica semnificativa si nu sunt biofunctionalizate cu
peptide/proteine, mediaza adeziunea celulara datorita RUGOZITATII & TOPOGRAFIEI:
Ex. biomateriale fibroase – reorganizarea citoschelet & adeziunea

celulara sunt direct influentata de diametrul fibrelor
Celulele patrund in substrat dupa 3 zile
Imagini SEM cultivare fibroblaste pe materiale fibroase:

a) o zi; b) 3 zile
ho, Seong J. & Nam, Hyoryung & An, Taechang & Lim, Geunbae. (2012).
Journal of nanoscience and nanotechnology. 12. 9047-50.
Ex. 2 materiale poroase – interconectivitatea porilor este esentiala pentru proliferarea celulara
- pori prea mici – migrarea celulara este minima – se formeaza o capsula celulara
ce inconjoara materialul care limiteaza difuzia de nutrient
- pori prea mari – scade aria suprafetei si se limiteaza aderarea celulelor
!!! Diametrul optim al porilor variaza functie de

biomaterialul folosit si functie de aplicatia vizata
datorita dimensiunilor diferite ale celulelor
In general:
pori cu ⌀ ≤ 1 µm permite difuzia nutrientilor,
dar nu si migrarea celulelor; J. Funct. Biomater. 2019, 10(3), 30
pori cu ⌀≈10-100 µm pot “acomoda” celule

si permit migrarea acestora in material
Cell–Biomaterial Cross Talk
MECANO-TRANSDUCTIA reprezinta capacitatea celulelor de a percepe si

de a converti stimulii mecanici primiti de la material in semnale biochimice
pe care le integreaza pentru a oferi un raspuns celular adecvat
Hickey Ryan J., Pelling Andrew E., Frontiers in Bioengineering and Biotechnology, 7, 2019, 45
Fortele contractile sunt generate de

interactiile actina – miozina (“stress fibres”),
citoscheletul se adapteaza la arhitectura /
rigiditatea materialului
Proprietatile mecanice ale tesuturilor native European Cells and Materials Vol. 26 2013 (pages 120-132)
sunt foarte variate:

tesut nervos 0.1 kPa
os pre-calcifiat 100 kPa
os compact (rigid) 20 GPa
Folosirea de materiale cu o elasticitate mai mare (ex. hidrogeluri)

permite celulelor specific pentru tesuturile moi sa prolifereze in
conditii relevante fiziologic.
Mecanismul adeziunii celulare - continuare
In procesul de crestere a unui tesut nou se disting 3 etape importante:

➢ depunerea pe suprafata a unui strat proteic (matrice proteica primara)
➢ secretia de catre celule a unei matrici proteice proprii (matrice proteica secundara)
➢ efecte ale proteinelor primare si ale proteinelor secundare (pe de o parte sunt
secretate componentele matricii celulare, iar pe de alta parte incepe procesul de
proliferare celulara)
Realizarea unor biomateriale ca suporturi pentru regenerare tisulara constituie

unul dintre cele mai studiate domenii ale bioingineriei medicale.
REACTIE DE CORP STRAIN
MULTUMESC!
METODE DE ANALIZA
- CURS 4 -

Influenta biomaterialului asupra mediului biologic. Raspunsul gazdei

1. interactii sange / ECM si biomaterial
2. raspuns inflamator: evolutia si etapele unei reactii inflamatorii
3. infectii
4. tumorigeneza
Raspunsul inflamator
= cel mai important mecanism de aparare nespecific al organismului impotriva

agresiunii produse de AGENTI INFLAMATORI:
fizici (traumatisme, temperaturi extreme),
chimici
biologici
Biocompatibilitatea unui implant este data de:

a) tipul, intensitatea si durata raspunsului inflamator
Dimensiunea, forma, proprietatile fizice si chimice ale biomaterialului implantat sunt decisive
pentru intensitatea si durata raspunsului inflamator
b) tipul tesutului afectat si gradul de afectare al acestuia

Ex. tesutul osos - total diferit de tesutul nervos sau de endoteliul vascular.
Raspunsul inflamator - continuare
Raspunsul inflamator poate determina:

➢ Distrugere agent inflamator cu reparare completa tesut atacat
➢ Distrugere agent inflamator; reparatia s-a realizat cu cicatrice
➢ Agentul inflamator nu a fost distrus dar a fost localizat
➢ Agentul inflamator persista in organism → inflamatia cronica
!! implantare biomaterial in corpul uman ↔ grad de traumatizare a tesuturilor

ce declanseaza un raspuns inflamator acut
Raspunsul gazdei (raspunsul biologic) la lezarea tesuturilor se compune

din 4 etape care se deruleaza concomitent si se influenteaza reciproc:
1. HEMOSTAZA – prin activarea plachetelor

sangvine si activarea factorilor de coagulare
ce actioneaza in cascada
2. RASPUNS INFLAMATOR
3. FAZA PROLIFERATIVA
4. FAZA DE REMODELARE
Journal of Immunology and Regenerative Medicine 3 (2019) 13–25

Indiferent de tipul de tesut / organ in care este inserat un biomaterial, raspunsul inflamator
initial este activat prin lezarea tesutului conjunctiv vascularizat.
→ se refera la celule ”de aparare”
Williams DF, Biomaterials (2014), http://dx.doi.org/

10.1016/j.biomaterials.2014.08.035
✓ Celule ”tinta” (au fost discutate la capitolul anterior Mecanismul Adeziunii Celulare)
✓ Celule de “aparare”
✓ Celule de interferenta
❖ celulele sistemului de aparare al organismului (imunitate nativa / dobandita)

❖ plachetele sangvine – cu rolul de a indeparta agentii externi
Fagocite
LEUCOCITE
granulocite
Gonçalves S., Dourado F., Rodrigues L.R. (2015) Overview on Cell-Biomaterial Interactions. In: Puoci F. (eds) Advanced Polymers in
Medicine. Springer, Cham. https://doi.org/10.1007/978-3-319-12478-0_4
La implantarea unui biomaterial, celulele sistemului “de aparare” sunt primele

celule care sunt implicate si care genereaza un raspuns inflamator.
https://infoaboutorgantransplants.weebly.com/inflammatory-response.html
Calor Rubor Tumor Dolor Loss of Function
Semne clinice Raspuns fiziologic

Calor / Caldura • vasodilatatie si cresterea permeabilitatii vasculare
• cresterea nr. de leucocite
• pirogeni
Rubor / Roseata • vasodilatatie, local se concentreaza eritrocite
Tumor / Edem • vasodilatatie si cresterea permeabilitatii vasculare → influx local de
fluide si celule
Dolor/ Durere • prin edemul local sunt activati receptorii de durere
Evolutia si etapele unei reactii inflamatorii:

1. Faza silentioasa
2. Faza vasculara
3. Faza celulara
4. Faza de regenerare si reparatie
Fundamentals of protein and cell interactions in

biomaterials, H.P.Felgueiras, J.C.Antunes,
M.C.L.Martins, M.A.Barbosa, Peptides and Proteins as
Biomaterials for Tissue Regeneration and Repair, 2018,
Pages 1-27
1) Faza silentioasa – caracteristici:

- debuteaza la cateva sec - min de la actiunea agentului inflamator
- biomaterialul va fi acoperit cu un strat proteic prin procese de adsorbtie
(fibrinogen, albumina, fibronectina etc.)
- sunt implicate doar componente ale tesutului agresat:
celule epiteliale
fibroblaste
celule cu rol de aparare celulara (macrofage, mastocite)
- descarcare de mediatori inflamatori (histamina, serotonina, citokine etc.).
2) Faza vasculara – caracteristici:

- vasodilatatie si cresterea permeabilitatii vasculare → ies saruri, proteine si
apa din sange → EDEM
- sub actiunea mediatorilor inflamatori, fagocitele (neutrofile si monocite)
vor migra catre focarul inflamator (din fluxul sangvin adera la endoteliu, apoi trec
în interstiţiu prin diapedeză) – inglobeaza resturile celulare si ajuta la vindecare tesut
- dupa actiunea factorului agresiv trombocitele interactioneaza cu factorii
coagularii oprind sangerarea
https://www.dreamstime.com
3) Faza celulara – caracteristici:

Tipul de celule care predomina variaza functie de durata raspunsului
inflamator:
❖ Neutrofilele predomina in prima saptamana de la implantare
❖ Sunt inlocuite de monocite, care migrate din capilare se transforma in
macrofage - capacitate de a fagocita resturi celulare sau bacteriene
Materials 2015, 8, 5671-5701; doi:10.3390/ma8095269

4) Faza de regenerare si reparatie – caracteristici:

- implica factori de crestere importanti pentru
(a) generare de tesut nou/ fibros
(b) refacere vase de sange
(c) regenerare epiteliu
(a) unii mediatori inflamatori (ex. citokine) determina atragerea de fibroblaste la locul
implantarii - vor sintetiza colagen (mai ales tip I si III) si proteoglicani (ECM nou) →
tesut de granulatie = ACCEPTARE IMPLANT
(b) angiogeneza - asigura oxigen si substante nutritive pentru refacerea tesutului
(c) reepitelizare
factor de creştere derivat din plachete (PDGF)
factor de creştere fibroblastică (BFGF)
factor de transformare a creşterii (TGF- β)
factor de creştere epidermic-1 (EGF-1) etc.
Orice perturbare a acestui proces poate genera un raspuns inflamator prelungit (cronic) →
etapa de regenerare si reparatie conducand la
FIBROZA & FORMARE DE TESUT CICATRICIAL care poate determina
incapsularea biomaterialului = REACTIE DE CORP STRAIN
!!! poate limita biocompatibilitatea unui material si functionalitatea sa !
❖ inflamatia acuta (prezenta neutrofile) dureaza < o saptamana

❖ prezenta neutrofile la locul implantului > o saptamana = INFECTIE
Reactia de corp strain implica in principal perturbari in activitatea macrofagelor.

Dupa ziua 6-7 de la implantarea biomaterialului, macrofagele fuzioneaza →
CELULE GIGANT MULTINUCLEATE (FBGC = foreign body giant cells)
Materials 2015, 8, 5671-5701; doi:10.3390/ma8095269

Imagini SEM ale unei suprafete de poliuretan/ elastan – studiu in vivo

pentru demonstrare fuzionare macrofage in FBGC
0 zile:
3 zile:
Aderare monocite
din monocite se dezvolta macrofage
7 zile:
Macrofagele fuzioneaza
14 zile:
Macrofagele fuzioneaza → FBGC (Celula giganta multinucleata de corp strain )
REACTIA DE CORP STRAIN – REZUMAT (secventiere in timp):
= reprezinta o combinatie de raspuns inflamator acut si cronic

1) adsorbtie / desorbtie proteine (effect Vroman); activarea
plachetelor; coagulare sange
2) monocitele diferentiaza in macrofage tip 1 – responsabile
pentru faza acuta a inflamatiei
3) in timp, macrofagele tip 1 diferentiaza in macrofage tip 2
responsabile pentru inflamatia cronica prin generarea FBGC.
FBGC exprima factori de “recrutare” fibroblaste si in consecinta se
sintetizeaza colagen care incapsuleaza materialul.
Chem. Soc. Rev., 2020, 49, 5178--5224 | 5183

Annu. Rev. Mater. Res. 2001. 31:81–110

Profilul inflamator al materialelor polimerice:
45% din materialele folosite in domeniul biomedical
Regenerative Biomaterials, 2020, 233–245

Int. J. Mol. Sci. 2019, 20, 636

Raspuns inflamator normal = capsula fibroasa in jurul implantului

!!! Cea mai buna indicatie pentru BIOCOMPATIBILITATEA unui material este grosimea capsulei fibroase
cu cat capsula fibroasa este mai subtire → cu atat materialul este considerat mai biocompatibil
https://focusontoxpath.com/histopathology-of-biodegradable-polymers-challenges-in-interpretation-and-the-use-of-a-novel-compact-mri-for-biocompatibility-evaluation/
Doua tipuri de factori pot influenta acest proces inflamator:

- factori intrinseci - proprietati de material = chimia suprafetelor
- factori extrinseci - procedura chirurgicala, afectiuni pacient (diabet, imunitate) etc.
Proprietati ale materialului care pot determina formarea FBGC:

✓ dimensiunea/design-ul implantului
✓ elasticitatea / rigiditatea materialului
✓ topografia suprafetei
✓ compozitia chimica
✓ degradabilitatea
✓ durata de contact etc.
a) Raspuns inflamator mixt acut+cronic (cu infiltrat inflamator);

b, c) FBGC care inconjoara un material (corp strain);
d) tesut fibros si FBGC
Materials 2015, 8, 5671-5701; doi:10.3390/ma8095269

Hidrofilicitate / Hidrofobicitate:
❖ Materialele hidrofobe – determina raspuns imunogen intrinsec
❖ Materialele hidrofile cu incarcare anionica – promoveaza aderarea macrofagelor
si formarea FBGC
❖ Materialele hidrofile cu incarcare neutra – stimuleaza interactiile limfocitelor
Grupari chimice & sarcina electrica - cel mai des intalnite:

amino (-NH2), carboxil (-COOH), hidroxil (-OH), metil (-CH3)
induc cea mai mare

infiltrare de celule
inflamatorii in vivo
si cea mai groasa reactie inflamatorie redusa
capsula fibroasa in
jurul implantului
Int. J. Mol. Sci. 2019, 20, 636

TOPOGRAFIE:
1. Textura suprafetei materialului

✓ influenteaza toate procesele celulare fiziologice:
adeziune, motilitate celulara, proliferare si diferentiere etc.
✓ topografia la scara nano este esentiala pentru activitatea proteinelor adsorbite
(poate determina schimbari conformationale ale proteinelor) si
influenteaza activitatea trombocitelor & macrofagelor
✓ topografia la scara micro – influenteaza in special macrofagele
2. Dimensiune & forma implant
Comportarea macrofagelor functie de dimensiunile implantului:
fagocitoza
frustrata
Materials 2015, 8, 5671-5701; doi:10.3390/ma8095269

MULTUMESC!
Intrebari BPMA
1. Influenta proprietatilor morfologice ale unui material in modularea raspunsului biologic.

Modificarea texturii suprafetelor prin fotolitografiere.
Proprietati morfologice:
 Aspectul suprafetei (culoare, strălucire)
 Structura peliculei depuse (amorfa, cristalina, semicristalina, densitate defecte structurale)
 Topografia suprafetei (rugozitate, porozitate)
Rugozitate = neregularitati pe suprafata
Functie de scala neregularitatilor de pe suprafata biomaterial, rugozitatea poate fi:
- macrorugozitate (100 μm – mm)
- microrugozitate (100 nm – 100 μm)
- nanorugozitate (< 100 nm)
Rugozitatea unui material determina raspunsul biologic:
- Organizarea citoscheletului
- Orientarea componentelor din ECM
- Cantitatea de ECM produsa
- Angiogeneza
Adeziunea, proliferarea, diferentierea sunt influentate de suprafata tip fagure.
Rugozitatea poate fi diferita in functie de tipul celulelor:
- Rugozitate macroscopica pt osteoblaste, neuroni(prelungiri axonice)
- Rugozitate nanometrica pentru celulele endoteliale
Tehnologii de modificare a texturii suprafetelor in vederea imbunatatirii interactiunii interfaciale
biomaterial-celule (creste adeziunea celulelor):
❖ LITOGRAFIE OPTICA (FOTOLITOGRAFIERE)
❖ Tehnica de microcontact printing (μCP)
❖ micro- si nanopaternare prin ablatie laser ❖ gravare cu fascicul de ioni
❖ pulverizare directa solutie de polimer

Litografiere optica (Fotolitografiere) = proces similar cu cel realizat in industria microelectronica
Etape:
1) acoperiri de suprafata cu un strat fotorezistent + sau –
2) iradiere prin filtru (masca)
3) indepartare polimer nereactionat cu ajutorul solventilor (apa)
Fotorezist negativ:
- Zonele expuse la radiatii se intaresc

- Zonele neexpuse se vor dizolva in solvent
Fotorezist pozitiv:
- Zonele expuse la radiatii se dizolva in solvent
- Zonele neexpuse la radiatii raman pe material
FOTOLITOGRAFIEREA in aplicatii biomedicale:

- permite crearea pe suprafata unui material de diferite tipuri de pattern 3D micro – sau
nanostructurate (in domeniul μm sau sub-µm ex. 100 nm)
- aceste structuri pot constitui puncte de legare pentru celule
2. Modificarea suprafetelor biomaterialelor cu molecule biologic active
Metode de imobilizare a biomoleculelor:
- prin legaturi de H
- forte electrostatice
- Adsorbtie fizica - legaturi hidrofobe
- van der Waals
- in hidrogeluri Atasare ne-covalenta
- Entrapare fizica - dispersate in matrice
(incorporare) - realizare sistem de tip bariera
- Atasare covalenta - sisteme polimerice solubile

- suprafete solide
Exemple de molecule biologice care pot fi imobilizate pe / in substraturi polimerice:

proteine/peptide, zaharide, lipide, medicamente, liganzi, derivati de acizi nucleici, nucleotide,
celule
- Adsorbtia fizica:
 Implica simpla adsorbtie a biomoleculelor la material prin incubarea materialelor
polimerice in solutii ce contin biomolecule
Ex.: heparina – molecula cu efect terapeutic, hidrofila cu grupari negative COO-
 ulterior se poate realiza o reactie de reticulare pentru a imbunatati stabilitatea
stratului
 biomoleculele se pot atasa la suprafata materialului prin interactiuni superficiale:
forte Van der Waals, forte electrostatice, interactiuni hidrofobe, legaturi de
hidrogen
a) Atasare la un substrat hidrofob b) Adsorbtie heparina (care are grupari
negative) la un substrat incarcat pozitiv
Avantaje:
- metoda simpla si usor de aplicat
- este o metoda “delicata” care nu afecteaza structura fragila a biomoleculelor
Dezavantaje:
- Imposibilitatea de a controla conformatia si orientarea peptidelor dupa adsorbtie substrat,
desorbtie peptide, cinetica de difuzie
- Eficiente pe termen scurt
Etraparea fizica:
- reprezinta incapsularea / incorporarea biomoleculelor (ex. medicamente) in biomaterial
- strategie pentru eliberare controlata medicamente din hidrogel
- medicamentul nu este legat covalent, este retinut de un sistem de tip bariera pentru a
controla cinetica de eliberare a biomoleculelor
Atasare covalenta: Conditii:
- Imobilizarea covalenta de biomolecule functionale pe biomateriale se poate realiza numai
pe suprafete care contin grupari de tip –OH, -COOH, -NH2, -SH, –CH=CH2
- Aceste grupari reactive pot exista de novo pe suprafata biomaterialelor sau daca suprafata
polimerica nu le contine, este necesara modificarea suprafetelor prin:
 Radiatii ionizante
 Descarcari in plasma
 Copolimerizare grefata
O astfel de metoda presupune obtinerea de material biomimetice care induc un raspuns tisular
specific.
Dupa atasare moleculele biologice vor interactiona cu domenii specifice de pe suprafata celulelor.
Atasarea biomoleculelor se face dupa sinteza materialelor polimerice sau in timpul sintezei
materialelor polimerice.
Dupa extragere si purificare, enzimele pot fi fixate prin:
- Adsorbtie simpla
- Entrapare in matrice/microcapsule pt sisteme de tip bariera
- Prin legaturi chimice cu material de tip:
 Polimeri naturali (celuloza)
 Material sintetice (PEG (hidrofil), polistiren (hidrofob)
 Substraturi minerale: argila, sticla
- biosenzori
Domenii de utilizare - eliberare controlata
- analiza proteina
3. Descrieti comparativ plasma, serul sanguin si principalele proteine plasmatice implicate.
- sangele – 6-8% greutatea corpului
- 2 faze:
 plasma (faza lichida)- 55-60%
 elementele figurate (faza solida)- 40-45% din volumul total sange
Elemente figurate:
a) Eritrocite - hematii/celule rosii -contin hemoglobina – proteina cu rol in transportul gazelor
respiratorii (O2 , CO2 ) - membrana eritrocitelor – contine doua tipuri de proteine – ce definesc
cele 4 grupe sanguine
b) Leucocite - celule albe - sunt considerate celulele sistemului imun -secreta anticorpi, au functii
in inflamatii, fagocitoza, reactii alergice si reactii antigen-anticorp - pot fi granulocite sau
agranulocite (limfocite si monocite)
c) Trombocite - plachete sangvine - nu au nucleu -rol important in hemostaza primara si in
mentinerea integritatii vaselor: adera la nivelul leziunii vasculare si elibereaza factori care
provoaca transformarea fibrinogenului in fibrin
Plasma contine: 90-92% apa, 8-10% faza organica (6-8% - proteine plasmatice, sub 1% - saruri,
lipide, zaharuri)
Serul sanguin este partea lichida a sangelui care nu contine fibrinogen (factori ai coagularii) si nici
celule sanguine (globule rosii, albe), spre deosebire de plasma (coagulanta) care contine
fibrinogen.
Serul contine doar albumina si imunoglobulina, iar plasma sangvina e formata din: 90-92% apa,
8-10% faza organica si saruri/lipide/zaharuri.
Proteine plasmatice
Albumina serica (Alb)
- Aprox. 60% din totalul proteinelor plasmatice
- Are cea mai mica dimensiune si este produsa de ficat
- Rol principal - asigura in proportie de 80% presiunea osmotica a sangelui
- Adsoarbe la suprafata implantului
Imunoglobuline (Ig)
- Aprox. 36% din totalul de proteine plasmatice
- Produse de limfocitele B (din maduva osoasa)
- Cunoscute sub denumirea de anticorpi
- Sunt produse de sistemul imun la diferiti antigeni
- Rol in protectia naturala a organismului
- 5 tipuri: IgA, IgD, IgE, IgG (cea mai raspandita din serul sangvin (75-80% din totalul Ig);
cea mai importanta in lupta contra infectiilor bacteriale si virale; singura care traverseaza
placenta), IgM
Fibrinogenul (Fibr)
- Sintetizat de hepatocite
- 2 functii importante:
 Intervine in procesul de coagulare (factorul plasmatic I al coagularii)
 Adsorbtia fibrinogenului la suprafata unui material perturba procesul de coagulare a
sangelui (Fibr distrus in fragmente mici de fibrina sub actiunea trombinei, apoi
trombocitele se ataseaza la fragmentele de fibrina → cheagul solid insolubil in sange)
Plasma = Ser + Factori de coagulare (Fibr)
- contine 3 tipuri de proteine: ALBUMINA, GLOBULINE si FIBRINOGEN
- Sangele se recolteaza in tuburi cu anticoagulant
- Sangele e centrifugat, anticoagulantul inhiband formarea de cheaguri
Ser = Plasma – Factori de coagulare (Fibr) = Alb + Ig
- contine 2 tipuri de proteine: ALBUMINA si GLOBULINE
- Sangele este recoltat in tuburi fara anticoagulant
- Se asteapta la temperature camerei aprox. 30 de min procesul natural de coagulare
- Se centrifugheaza
- Dupa ce se separa fibrinogenul, deasupra ramane serul
4. Descrieti mecanismul general al coagularii sangelui declansat la contactul biomaterial - fluid
sanguin.
Coagularea = este un proces complex in urma caruia, un coloid de consistenta lichida [sol] (sange,
lapte, latex) se transforma intr-un cheag (gel), cu o separare de o parte lichida (ser, zer, apa).
- Proces REVERSIBIL
Coagularea ireversibila a sangelui, a laptelui se realizeaza in prezenta de Ca sau in prezenta de
tripsina gastrica (enzima).
!sangele nu contine tripsina
Coagulare (hemoliza) – consta in separarea sangelui in 2 componente: coagul/cheag (retea de fibrin
in care sunt prinse elementele figurate) , ser
D.p.d.v. chimic are loc transformarea Fibr (solubil) în fibrină (insolubilă) sub acţiunea enzimei
TROMBINA
Mecanismul coagularii actioneaza in cascada, numai atunci cand se indeplinesc anumite conditii
si implica factori ai coagularii:
- 13 factori plasmatici (F I  F XIII)
- 7 factori trombocitari sau plachetari (f1  f7)
Acesti factori isi desfasoara activitatea de coagulare doar cand sunt activati. In mod normal, se
gasesc in forma inactiva.
Coagularea sangelui = mecanism complex ce se desfasoara pe 2 cai:
- Cale intrinseca – mai lunga (7-12 min), determinata numai de factori plasmatici, este
declanşată de contactul cu fibrele de colagen şi de alţi factori nelezionali
- Cale extrinseca – mai scurta, mai rapida (5-12 secunde), declansata de leziuni
Cele două căi ale coagulării pot fi despărţite doar la modul teoretic, ele desfăşurându-se simultan
şi întrepătruns.
HEMOSTAZA = coagulare sange (oprire sangerare)
FIBRINOLIZA = fenomen invers coagularii (distrugere retea de fibrina formata)
- are ca efect eliminare fragmente de cheag si depozite de fibrina. Se realizeaza prin mecanism
enzimatic, fiind catalizata de plasmina (sau fibrinolizina). Acestea scindeaza fibrina in fragmente
polipeptidice mici, solubile, care nu mai pot forma retele covalente
Echilibrul intre fenomenele de coagulare (hemostaza) si cele care impiedica coagularea
(fibrinoliza) asigura functia circulatorie a sangelui.
ANTICOAGULANTE ENDOGENE - Sangele contine si factori inhibitori ai coagularii care reduc
viteza procesului de coagulare: ex. Heparina
ANTICOAGULANTE EXOGENE CU APLICATII TERAPEUTICE - Coagularea sangelui la
nivelul implantului poate fi controlata prin administrarea de anticoagulanti:
- heparina (inhiba atat activitatea factorului X cat si actiunea enzimatica a trombinei deja formate)
- EDTA, citraţi sau oxalaţi de sodiu sau potasiu, fluorura de sodiu (inhibă calciul - factorul IV),
- cumarine - compusi naturali (se gasesc in portocale, pastarnac, musetel)
5. Interactiunea biomaterialelor cu fluidul sanguin: principia generale si trombogenitate.
Suprafetele care vin in contact direct cu sangele au o misiune mult mai complexa decat alte
material (grefe vasculare, sisteme de dializa).
Coagularea sangelui reprezinta un mecanism vital de aparare impotriva sangerarii, dar trebuie
evitata atunci cand se folosesc biomateriale.
La caracteristicile cunoscute (biocompatibil, fezabil, biostabil, sterilizabil), unui material care intra
in contact cu sangele se adauga cerintele:
- Sa nu genereze trombi si emboli prin coagulare (tromboza)
- Sa nu altereze proteinele plasmatice (inflatie)
- Sa nu determine distrugerea celulelor sanguine (hemoliza)
Trombogenicitate = proprietatea unui material de a induce formarea de tromb; component
esentiala a biocompatibilitatii
Un material cu trombogenitate scazuta este caracterizat prin:
- Adeziune scazuta a proteinelor plasmatice
- Adeziune scazuta a plachetelor
Ex. de materiale polimerice folosite ca si grefe vasculare:
- Poliesteri (vase de sange cu diametru mediu spre mare)
- Teflon (vase de sange cu diametru mediu spre mare)
- Poliuretan (vase de sange cu diamentru mic)
- Cauciun sintetic (vase de sange cu diamentru mic)
6. Raspunsul trombotic la contactul biomaterial/sange: faza proteica, faza celulara, raspuns
organizational.
Depinde de 4 componente:
- De biomaterial – prin natura acestuia (compozitia chimica) si respective prin morfologie
- De natura aplicatiei: cateter, sistem pentru eliberare controlata medicamente
- De prezenta sau absenta unor agenti antitrombogenici (heparina)
- De starea pacientului
La contactul material-sange se declanseaza o serie de mecanisme care duc la formarea de
cheaguri. Astfel, are loc un raspuns trombotic constituent din 3 faze: faza proteica, faza
celulara, raspuns organizational.
1. Faza proteica
- sunt implicate proteine plasmatice
- are loc o adsorbtie competitive de protein plasmatice la biomaterial = efectul Vroman
- 3 tipuri de proteine plasmatice:
a) albumina (BSA)
b) IgG
c) Fibrinogen
Difera prin concentratia plasmatica, cat si prin masa moleculara => scade concentratia plasmatica
si creste masa moleculara
- Initial, suprafata biomaterialului este acoperita de albumina si imunoglobulinele de tip G
datorita concentratiei plasmatice mari. Ulterior sunt inlocuite cu proteine cu afinitate mai
mare pt material: fibrinogenul
- Albumina inhiba procesele de coagulare si aderarea plachetelor
- Fibrinogenul activeaza aderarea plachetelor
2. Faza celulara
- Initial are loc aderarea si aglutinarea plachetelor (primele minute)
- Leucocitele (in special neutrofilele) se infiltreaza la locul de aderare a plachetelor
- Se declanseaza procese de coagulare (transformarea (polimerizarea) fibrinogenului in fibrina,
sub actiunea trombinei)
- In urmatoarele ore, alte tipuri de leucocite, PMN si monocite se infiltreaza si cresc masa
trombusului
3. Raspunsul organizational = reorganizarea trombusului (retractie cheag, proliferare fibro-
celulara)
- alte tipuri de celule vor interveni (din structura vasului de sange)
- cele endoteliale si fibromusculare vor inlocui proteinele plasmatice adsorbite, isi sintetizeaza
propria matrice in care sa se dezvolte si raman atasate
- dureaza 48h dupa interventie
- in functie de tipul de implant, aceasta organizare poate dura intre cateva saptamani si luni
(grefe vasculare sintetice de diametru mare)
7. Obtinerea de material cu trombogenitate redusa prin cresterea hidrofilicitatii suprafetelor.
STRATEGII DE IMBUNATATIRE A BIOCOMPATIBILITATII MATERIALE
POLIMERICE / SANGE = realizare de materiale netrombogene / cu trombogenicitate redusa
a) Obtinerea de suprafete pasive (inerte)
b) Obtinerea de suprafete active
“PASIVAREA SUPRAFETEI” - modificarea suprafetei unor materiale polimerice sintetice
(ex. poliuretani, polietilena) pentru a impiedica adsorbtia proteinelor la contactul dintre
materialul polimeric si mediul biologic (implicit este impiedicat fenomenul de coagulare si
activarea plachetelor)
1. Hidrofilizare
2. Pasivare prin acoperire cu albumina (Alb)
3. Imobilizare de fosforil-colina
4. Endotelializare
HIDROFILIZARE – pentru a “inactiva” suprafata biomaterialului
- Adeziunea proteinelor si respectiv proliferarea celulara sunt influentate de raportul hidrofil /
hidrofob.
- O metoda uzuala de imbunatatire a hemocompatibilitatii biomaterialelor o reprezinta cresterea
hidrofilicitatii suprafetelor polimerice – HIDROGELURI:
 Nu adsorb proteinele plasmatice si nu promoveaza adeziunea celulara cu formarea de
trombus, datorita afinitatii crescute fata de apa si respectiv a energiei interfaciale scazute
(spre deosebite de suprafetele hidrofobe)
 Ulterior, deoarece polimerii hidrofili prezinta proprietati mecanice slabe se prefera
acoperirea altor polimeri cu proprietati mecanice mai bune cu polimeri hidrofili, apoi se
realizeaza o reticulare a hidrogelurilor pentru a controla gonflarea
Hidrofilizare cu PEG/PEO
- Incorporarea PEG/PEO intr-un biomaterial polimeric reduce adeziunea proteinelor plasmatice si
a plachetelor, in comparatie cu un substrat hidrofob nemodificat prin 2 mecanisme:
 efect de impiedicare sterica (repulsie) a proteinelor si celulelor sangvine (Aderarea
proteinelor la biomaterial si Inhibarea aderarii proteinelor (efect de impiedicare sterica
datorita lanturilor de PEG)
 fenomen de hidratare = lanturile hidrofile retin moleculele de apa la suprafata; Acest
continut crescut de apa este defavorabil pentru aderarea proteinelor plasmatice sau
celulelor (trombocite / leucocite) → PROTEIN-REPELLENT SURFACES (neaderente
pentru proteine)
Exemple de polimeri a caror suprafata poate fi modificata cu PEG/PEO: Polistiren (PS);
Poliuretan (PU); Polisulfona; Polimetilmetacrilat (PMMA) etc.
Dezavantaje:
- dificil de realizat in strat uniform - deoarece primele molecule imobilizate vor respinge atasarea
altor molecule de PEG prin impiedicare sterica (se pot folosi solventi speciali)
- prezenta celui mai mic defect in stratul polimeric poate declansa coagularea sau inflamatia
- deoarece absoarbe apa, acest tip de substrat nu este stabil, are tendinta sa se gonfleze si sa se
dezlipeasca de pe suprafata implantului
8. Obtinerea de materiale cu trombogenitate redusa prin acoperire cu albumina
Pasivare prin acoperire cu albumina (Alb):
- nu promoveaza adsorbtia de alte proteine plasmatice - scade trombogenicitate material
- nu are secvente peptidice pentru interactia cu celulele (plachete sau leucocite) sau receptori pentru
enzimele care declanseaza cascada coagularii
Dezavantaje:
- daca Alb este legata fizic la biomaterial, la contactul cu sangele, alte proteine plasmatice vor
adsorbi si vor inlocui Alb la suprafata biomaterialului (efect Vroman)
- imobilizare covalenta Alb pe suprafata biomaterial → denaturare Alb
9. Strategii de obtinere a unor suprafete active capabile sa controleze mecanismul coagularii.
Heparinizarea suprafetelor pentru imbunatatirea hemocompatibilitatii materialelor polimerice.
a) Obtinerea de suprafete pasive (inerte)
b) Obtinerea de suprafete active => incorporare biomolecule active specific pe o suprafata
polimerica pentru a produce o reactive favorabila si
pen pt a controla trombogenicitatea
Strategii:
- incorporare agenti antitrombotici = HEPARINA – previne activarea trombinei
- incorporare enziime fibrinolitice – ditrug cheagurile de fibrin
- incorporare agenti de antiagregare plachetara – ex. Prostacicline
Heparinizarea suprafetelor – este o metoda pt a imbunatati hemocompatibilitatea si este cea
mai populara metoda pt scaderea trombogenicitatii materialelor; se genereaza un strat de
heparina pe suprafata biomaterialelor
Efectele heparinei:
- inhiba coagularea sangelui
- inhiba adeziunea plachetelor
Metode de heparinizare:
1. compoundarea heparinei cu polimeri (amestec fizic) folosit in grefele vasculare
2. legarea ionica a heparinei care contine grupari anionice (-) la materiale care contin functii
cationice (+)
3. legarea covalenta a heparinei la suprafete polimerice
Dezavantaje:
- metodele 1 si 2 – instabilitate – Hep elueaza in timp si lasa suprafata neprotejata
- metoda 3 – imobilizare covalenta Hep – se poate pierde eficienta catalitica a Hep imobilizata
covalent
Avantaje:
- metoda 3 - prelungeste activitatea Hep
!! Doar in conformatia nativa Hep este capabila sa-si exercite functia (interactiune cu
antitrombina III)
10. Tehnici de antiseptie (dezinfectie si sterilizare). Cuantificare sterilizare.
ANTISEPSIE = ansamblu de tehnici / procedee fizico – chimice prin care se distrug sau sunt
inhibate microorganismele patogene (bacterii, virusuri, fungi) de pe suprafeţe care vin în contact
direct sau indirect cu organismul
ASEPTIC = nu prezintă microorganisme sau germeni infecţioşi;
Ex. implant, substanţă farmaceutică, suturi, mediu gazos, sala de operatie etc.
Se realizează prin TEHNICI DE ANTISEPSIE:
1. DEZINFECTIE
2. STERILIZARE
1. DEZINFECTIA = distrugerea patogenilor (mai putin a sporilor) de pe suprafete, din aer;

impiedica raspandirea unor boli infectioase.
Dezinfectant = inactivează microorganismele patogene, in afara formelor microbiene de spori:
formaldehida (8%), pt apa - Cl2 (gaz)
Antiseptic = pentru dezinfecţie suprafete vii (ex. tegumente, mucoase): etanol (50-70%),
izopropanol (50-70%), tincture de iod (2% I2 in alcool 70%), ochi nou nascuti – nitrat de Ag
(AgNO3)
2. STERILIZAREA = procedeu prin care sunt indepartate sau distruse toate microorganismele vii
(inclusiv sporii) de pe suprafata si din interiorul unor obiecte.
- Inaintea implantarii, biomaterialele trebuie supuse unui proces de sterilizare efectuat in conditii
aseptice pentru a evita infectiile => Biomateriale sterile: nu contin forme de viata precum bacterii
(forme vegetative, sporulate), virusuri, fungi
- Sterilizarea totală este practic imposibilă => grad minim de sterilizare SAL =10 -6 (la 1 milion de
produse supuse sterilizarii, exista probabilitatea ca unul sa ramana nesterilizat.)
NIVEL DE ASIGURARE A STERILITATII = SAL (sterility assurance level) = probabilitatea ca
un numar oarecare de implanturi dintr-o cantitate mare supusa unei tehnici de sterilizare sa ramana
nesterilizata.
Sterilizarea = etapa importanta a procesului de obtinere a unui implant, proteza sau dispozitiv
medical, De modul de realizare al sterilizarii depinde biocompatibilitatea.
O sterilizare necorespunzatoare poate declansa infectii si poate compromite partial sau total actul
medical, dar poate de asemenea afecta proprietatile si rezistenta la uzura a implantului, protezei
sau dispozitivului medical vizat.
11. Sterilizare prin autoclavare si filtrare.
Autoclavare
- utilizeaza vapori de apa sub presiune
- T= 121-124°C; 120°C – limita steril/nesteril
- timp = 15-30 min
!! se distrug atat formele vegetative cat si sporii
Etape:
 Etapa 1: inlocuire aer cu abur
 Etapa 2: sterilizare cu control de temperatura;
 Etapa 3: uscare cu evacuare de abur
Avantaje: tehnica rapida, eficienta, simpla, fara toxicitate
Dezavantaje:
- toate suprafetele produsului finit trebuie sa fie in contact cu vaporii de abur
-putine materiale polimerice permit incalzirea lor pana la temperatura de autoclavare, fara
modificarea proprietatilor optice si fizico-mecanice
Controlul sterilizarii in autoclave:
a) Metode chimice de control sterilizare - In autoclav se plaseaza obiecte de sterilizat + tuburi
din sticla cu substante (pulberi) cu punct de topire cunoscut (~120°C) (parachinona, sulf, acid
benzoic); Daca in autoclav s-a ajuns la temperatura de topire a acestor substante, dupa deschiderea
autoclavului se va observa ca sunt solidificate in bloc.
b) Metode biologice de control sterilizare - suspensie de spori de Bacillus stearothermophilus;
atingerea temperaturii de 121°C duce la distrugerea sporilor, indicatorul din fiole virează.
Filtrarea = trecerea unui lichid prin membrane poroase pentru a reţine diferite tipuri de
microorganisme patogene (indepartare fizica)
- Se realizeaza la temp. camerei si se aplica unor lichide biologice sau solutii injectabile, care se
altereaza prin tratare termica: vaccinuri, soluţii oftalmice, unele preparate intravenoase, medii de
culturi tisulare
- Ø pori membrane filtrante de sterilizare = 0.45, 0.22 sau 0.1 µm
- Materiale filtre: acetat de celuloză, esteri de celuloză, nitrat de celuloză, fluorocarbonat, polimeri
acrilici, policarbonat, poliester, policlorură de vinil etc
12. Sterilizarea cu oxid de etilena
OXID DE ETILENA (EtO) = gazul cel mai frecvent utilizat pentru sterilizarea produselor cu
aplicatie medico-chirugicala
CONDITII:
 temperatura 20- 60ºC
 umiditate 40-90%
 timp de expunere functie de material si de concentratie gaz:
- conc. 850 – 900 mg/l pentru 3 ore
- conc. 450 mg/l pentru 5 ore
- conc. 200 mg/l pentru 16 ore
EtO poate fi folosit singur sau în combinaţii cu alte gaze (ex. EtO + CO2)
MECANISM - EtO determina alterarea sau distrugerea componentelor celulare şi a materialului
genetic al microorganismelor patogene şi a sporilor, prin reactii de alchilare a grupelor SH, OH,
COOH si NH2 din acizii nucleici
AVANTAJE:
- foarte bun sterilizant pentru majoritatea materialelor, eficient si la temperaturi mici, cu
posibilitate de a steriliza atat materialul cat si ambalajul acestuia
DEZAVANTAJE:
❖ agent mutagen - ataca grupele amino din ADN → aberatii cromozomiale etc.
❖ toxic: EtO reziduala se poate elibera din materialele polimerice
❖ inflamabil (temp. fierbere 11ºC) si exploziv, de aceea se amesteca cu alte gaze (N2 , CO2 ,
ozon, peroxid de hidrogen vaporizat)
❖ pret de cost al sterilizarii ridicat
❖ timp mare de sterilizare (biomaterialele trebuie AERATE dupa sterilizare (“spalare” cu aer
steril), pentru a elimina gazele reziduale absorbite la suprafata)
UTILIZARE:
- majoritatea implanturilor, grefe (cardiace, vasculare, ortopedice), lentile de contact, fire si mănuşi
chirurgicale, instrumente telescopice, echipamente medicale sensibile la căldură
13. Sterilizarea cu radiatii
- radiaţii de energii diferite, ionizante sau neionizante (ex.: radiaţii gamma, radiatii X, UV,
microunde, laser, IR).
- Sunt necesare dozimetre pentru controlul dozei optime care va asigura sterilizarea eficientă, fără
a distruge suprafaţa implantului.
Sterilizarea cu radiatii neionizante - UV - radiatii neionizante, cu putere de penetrare mica - Se
folosesc radiatii UV-B sau UV-C, produse de lampi cu vapori de Hg
Conditii: 15-30°C, umiditate max. 60%;
Aplicatii: sterilizare suprafeţe netede şi încăperi (nise de laborator, săli de operaţie, blocuri sterile),
conservarea apei distillate
Sterilizarea cu radiatii ionizante – radiatii gamma - radiatii gamma produse in urma dezintegrarii
unei surse radioactive; Gradul SAL scade logaritmic cu cresterea dozei de radiatii
MECANISM: determina alterarea ireversibila a principalelor componente celulare si
microorganismele mor. La dezintegrare, apar si electroni (energie de cca 315 keV), care participa
la procesul de sterilizare, intrerupand viata celulara.
!!! Doza standard de sterilizare cu radiatii ionizante γ = 25 kGy
APLICATII:
✓ metoda adecvata pentru majoritatea materialelor, cu unele exceptii
✓ se aplica in general pentru formulari farmaceutice, seringi, ace etc. (slide 96)
AVANTAJE:
 procedeu eficace, rapid de sterilizare, netoxic, fara reziduuri, bine controlat prin dozimetrie
 putere mare de penetrare - permite sterilizarea produselor în ambalajul final ! Se reduce
considerabil posibilitatea contaminării post-sterilizare a produsului medical
DEZAVANTAJE:
 pret de cost foarte mare
 modificari structurale ale materialelor polimerilor: daca polimerul este resorbabil,
proprietatile de degradare vor fi modificate, acest fapt avand consecinte importante asupra
comportarii in vivo schimbari ale proprietatile mecanice (ex. poliacetali si poliamide;
policarbonati si polipropilena)
 radiatiile raman in material si se pot elimina in organism
14. Controlul/validarea procesului de sterilizare
Validarea procesului de sterilizare = demonstrarea absenţei dezvoltării bacteriilor şi monitorizare
parametri proces de sterilizare
• metode fizice – control temperatura (termometru), presiune (manometru), timp de expunere
• metode chimice: se folosesc substanţe cu punct de topire apropiat de temperatura la care se face
sterilizarea (ex. acid benzoic 120°C)
• metode biologice = bioindicatori: preparate standard de spori bacterieni specifice diferitelor tipuri
de sterilizări.
- furnizează dovezi directe că s-au atins condiţiile letale necesare sterilizării în timpul
tratamentului; Ex. fiole Stearotest – suspensie de spori de Bacillus stearothermophilus; atingerea
temperaturii de 121°C duce la distrugerea sporilor, indicatorul din fiole virează – isi schimba
culoarea.
15. Testarea biocompatibilitatii prin teste de laborator in vitro.
In vitro = experiment in mediu controlat, in eprubeta/vas Petri; conditiile de testare nu coincide cu
cele din interiorul organismului
Caracteristici – testare biocompatibilitate:
 Creste relevanta experimentelor: de laborator (in vitro), preclinice (in vivo), teste clinice
(in vivo)
 Cu cat riscul este mai mare cu atat testele biologice pe care ar trebui sa le treaca materialul
ar trebui sa fie mai numeroase
 Teste de biocompatibilitate - ordine foarte precisa, in conditii de pH, temperatura etc.,
similare organism uman
 Anumite teste se pot realiza atat in vitro cat si in vivo, ele sunt complementare
 Testele se fac cu materiale de referinta (de control)
Testele in vitro
- permit obtinerea de informatii rapid si ieftine
- conduce la reducerea numarului de animale sacrificate in acest scop
- constau in interactia in vitro a biomaterialului cu celulele (considerate a fi cele mai simple
organisme)
CULTURI CELULARE:
1. dupa aderenta celulelor la substrat - forma pe care o iau celulele dupa proliferare reflecta de
fapt tesutul din care provin.
a) Celule aderente:
- celulele sunt plasate in placi ce favorizeaza atasarea (ex. placi colagenate)
- cresc in monostrat confluent: odata ce devin confluente, celulele nu se mai dezvolta (inhibitie de
contact)
- doua tipuri de morfologii: celule epiteliale (poligonale) si celule fibroblastice (alungite)
b) Celule neaderente (in suspensie):
- sunt sferice si plutesc in mediul de cultura (sub forma de celule individuale sau sub forma de
mici “insule”)
Exemple:
 culturi derivate din sange (ex. limfocite)
 linii celulare (accesibile comercial) – adaptate sa creasca in suspensie, pentru a se obtine
concentratii mai mari de celule
 culturi de celule de insecte
2. dupa tipul celulelor cultivate
a) Culturi de celule primare
- sunt obtinute prin disocierea enzimatica a unui tesut (proteaze si colagenaze)
- pot fi preluate de la: embrioni, animale nou-nascute, animale adulte
- cele mai utilizate culturi celulare: primate, om, rozatoare (soareci, sobolani, hamsteri), pasari
Avantaje culturi primare:
- proprietati mult mai apropiate de celulele organismului (stare fiziologica normala) → rezultate
mai elocvente
- exemple de culturi de celule primare: celule umane din maduva osoasa; celule umane fibroblaste
gingivale; osteoblaste din craniu sobolan; celule epiteliale /fibroblaste sobolan
b) Linii celulare continue (clonate)
Celule transformate - se diferentiaza de celule normale; se divid si cresc continuu
Avantaje linii celulare:
- permit standardizarea lucrarilor efectuate in mai multe laboratoare (verificare reproductibilitate)
- relativ usor de mentinut; schimbarea mediului de cultura se realizeaza usor
- fiind clone, celulele sint identice genetic isi mentin caracteristicile genetice si morfologice pe
parcursul unei vieti foarte lungi (pana la infinit).
16. Testarea biocompatibilitatii prin teste preclinice in vivo
- se folosesc animale vii
- pentru verificare cerinte de biocompatibilitate - sunt obligatorii inainte de testele clinice
Avantaje:
- reprezinta o aproximatie mai buna decat testele de laborator
- folosesc cele mai adecvate animale ca model
Dezavantaje:
- necesita protocoale si timp
- sunt scumpe
- rezultate uneori dificil de interpretat; ridica anumite probleme de etica
Modele animale pentru evaluarea in vivo a dispozitivelor medicale
 Chirurgie cardio-vasculara
- valve cardiace: oaie
- grefe vasculare: caine, porc
- stenturi: porc, caine
- inima artificiala: vitel
 Ortopedie/chirurgie osoasa
- substitut osos: iepure, caine, porc, sobolani
- proteza totala de sold/genunchi: caine, capra, primate
- implant craniofacial: iepure, porc, caine, primate
- cartilaj: iepure, caine
- ligament si tendoane: caine, oaie
 Neurologie
- regenerare nervi periferici: sobolani, pisica, primate
- stimulare electrica: sobolani pisica, primate
 Oftalmologie
- lentile de contact: iepure
- lentil intraoculare: iepure, maimute
Testele preclinice – presupun introducerea unui esantion din biomaterial sau extract din acesta in
organismul animal, pe diferite cai:
a) ORALA (ingestie sau inhalare)
b) INJECTII
c) IMPLANTARE propriu-zisa: in tesut moale, intramuscular, subcutanat, intraperitoneal,
intramedular (femur, tibie), transcortical (femur, craniu)
17. Testarea biocompatibilitatii prin teste clinice in vivo
- sunt cele mai relevante in testarea biocompatibilitatii unui material
- demonstreaza adevarata performanta a unui biomaterial
- nu pot fi standardizate
- implica probleme controversate de etica
- sunt foarte scumpe
- trebuie facute numai dupa teste preclinice pe animale
- se aplica pe VOLUNTARI
- implantarea unui biomaterial in organism se face intr-o regiune cat mai apropiata de aplicatia
pentru care este proiectat
In cele mai multe teste clinice se utilizeaza EFECTUL PLACEBO – un grup de pacienti este supus
medicatiei/implantului de testat + un grup de pacienti (de control / referinta) este tratat cu placebo
EFECTUL PLACEBO = raspuns observabil si masurabil al organismului la o terapie placebo (o
medicatie inerta – ex. pilula de amidon sau zahar, sau un act chirurgical inofensiv)
- este benefic si NU se datoreaza tratamentului aplicat = putere de autoinsanatosire
EFECT NOCEBO (anti placebo) - Credinta pacientului ca un anumit medicament/biomaterial ii
face rau declanseaza uneori efecte terapeutice negative
18. Evaluarea initiala a biocompatibilitatii prin teste de citotoxicitate
1. TESTE DE CITOTOXICITATE
Definitie: Capacitatea potential a unui dispozitiv medical de a induce efecte subletale sau letale la
nivel celular.
Caracteristici generale:
- metode simple, ieftine, standardizate de detectare a efectelor adverse generate de un biomaterial
asupra celulelor
- se refera la efectele toxice provocate de prezenta unui material la nivel celular.
Principiul metodei:
- substantele toxice sunt eliberate de material in mediul de cultura al celulelor → difuzeaza prin
membrana celulelor → celulele isi schimba marimea, forma, gradul de proliferare, lizeaza, se
dezintegreaza
Toxicitatea materialului prezent in mediul de cultura se verifica prin raportul intre nr. de celule
moarte si nr. total de celule, la anumite intervale de timp (24, 48 si 72 h).
Citotoxicitatea unui material poate fi efectuata prin 3 tipuri de teste functie de modul in care
materialul este expus celulelor:
a) contact direct cu suprafata biomaterialului
- Piese din materialul de testat sunt plasate direct pe suprafata stratului de celule, care este acoperit
cu o pelicula din mediul de cultura.
- Substantele toxice eliberate din materialul testat pot scadea viteza cresterii celulelor sau pot
provoca diferite leziuni
b) contact indirect, difuzie in mediu de agar
 se obtine mai intai un monostrat confluent de cellule
 se acopera cu un strat de agar;
 se asteapta sa se solidifice;
 peste se plaseaza o piesa din materialul de testat.
Substantele toxice solubilizate (cu M<100Da) din material vor difuza prin stratul subtire de agar
si vor omori sau leza celulele din monostrat
AGAR = polimer coloidal special derivat dintr-o alga rosie; exista tipuri diferite de agar, diferite
prin masa moleculara sau gradul de polimerizare
c) metoda elutiei - expunerea celulelor pe extracte din biomaterialul de analizat
- Se prepara mai intai un extract (eluat) din biomaterialul (de testat de regula in sol. NaCl)
- Extractul este plasat in diferite concentratii pe un monostrat de celule;
- Se evalueaza toxicitatea la diferiti timpi de incubare la 37°C (48 h)
- Celule vii sau moarte, pot fi vizualizate prin utilizarea de coloratii diverse
Coloratii utile in aprecierea proliferarii, viabilitatii si citotoxicitatii celulare:
 Coloratie Hematoxilin – Eozina: Celulele vii sunt fixate si marcate cu un marker
citochimic:
hematoxilina - nuclei albastri;
eozina – citoplasma roz/rosu
Celulele moarte isi pierd aderenta de placa de cultura si se pierd în timpul procesului de
fixare
 Testul cu Trypan Blue (TB) – colorant ce patrunde in celula cand membrana este lezata.
Celule moarte colorate în albastru, cele vii incolore.
 Testul MTT – sare de tetrazoliu (galbena) redusa de enzime mitocondriale la un formazan
(albastru)
 Testul cu Rosu Neutru (NR) – colorant cationic ce penetreaza membranele celulare
(difuzie) si se acumuleaza intracelular în lisosomi, in matricea lisosomala. Celulele vii
incorporeaza NR; citotoxicitate = scadere în preluarea si legarea NR
19. Evaluarea initial a biocompatibilitatii prin teste de iritare piele/reactii alergice
Principiul metodei - testul consta in investigarea daca DM (ca atare sau extracte) induce o reactie
a sistemului imun la expuneri repetate;
Caracteristici generale -sunt teste in vivo, atat pe animale (prin teste preclinice) cat si pe oameni
(teste clinice); - teste adaptate si pentru realizare in vitro
Reactia alergica:
- raspuns al sistemului imun al organismului prin reactii alergice in prezenta unor alergeni
- expunerea la alergeni – se face pe diferite cai specializate: oral (inhalare, ingestie), dermic, ocular,
intravenos, intramuscular, subcutanat, intradermal, intraperitoneal
Teste in vivo pe animale (preclinice)
- teste de iritabilitate primara - implica un contact intre biomaterial si mucoase, respectiv cu o piele
intacta sau ochi
Teste in vivo pe oameni (clinice)
Reactiile alergice ale organismului la interactia cu alergeni pot fi clasificate dupa:
- manifestare
 Raspunsuri locale ale tesutului (reactii de iritare): eritem (roseata), inflamatie (edem),
durere si chiar distrugere tesuturi
 Raspunsuri sistemice: simptome respiratorii, astm, anxietate, dureri de cap, palpitatii,
urticarie, voma, soc anafilactic
- mod de producere: imediat sau cu intarziere
- reversibilitate: reversibile sau ireversibile
Teste in vitro
❖ organismul raspunde la un anumit alergen printr-un nivel crescut de anticorpi (IgE) in plasma
sanguina, care stimuleaza eliberarea de histamina si declanseaza reactii alergice ale organismului
❖ se foloseste sange prelevat de la animale / om si se masoara cantitatea de anticorpi care se
formeaza, ca un indicator al efectelor alergice provocate de material/extract
Dupa tehnica de identificare si masurare a complexului anticorp – antigen, testele pot fi:
 RAST (radio allergo sorbent testing)
 FAST (fluorescent allergo sorbent testing)
 ELISA (enzyme-linked immuno sorbent assay)
Exemplu: Au şi Ag nu provoacă alergii; nu pot fi modelate în stare pură, li se adaugă alte metale,
precum Ni, extrem de reactiv şi dăunător pielii sensibile
20. Evaluarea initial a biocompatibilitatii prin teste de toxicitate sistemica
Caracteristici generale: Teste special concepute pentru evaluarea toxicitatii cauzata de compusii
secundari proveniti de la biomateriale
- un biomaterial poate fi biocompatibil in forma bruta, insa componentele dizolvate sau produsii
formati prin reactia dintre componentele eliberate si gazda organica, ar putea sa nu fie
biocompatibili
- teste preclinice in vivo – extractul din material se administreaza injectabil (intravenos sau
intraperitoneal) pe sobolani, soareci, iepuri, caini, porci guinea
Semne clinice toxicitate – diferite functie de nivelul de toxicitate al materialului:
 Nici un raspuns (nu apar simptome)
 Raspuns slab (dispnee, temperatura, durere)
 Raspuns moderat (iritatie abdominala, dispnee evidenta, ptoza, diaree, scadere usoara in
greutate)
 Raspuns puternic (simptome severe: cianoza, tremur, pierdere masiva in greutate)
 Raspuns fatal (deces)
Starea de sanatate – se verifica la anumite intervale de timp:
 4- 24 h (toxicitate sistemica acuta)
 14-28 zile (toxicitate subacuta sau subcronica)
 dupa 3 luni (toxicitate cronica)
Testul de toxicitate sistemica se recomanda a fi completat cu testul de pirogenitate – avand in
vedere ca anumite substante pirogene (endotoxine, substante chimice etc.) se introduc in organism
prin catetere, seringi, componente de implant
CHIMIOTERAPIA CANCERULUI
Efectele citotoxice ale acestor medicamente sunt maxime fata de celulele care prolifereaza rapid
(canceroase dar si din maduva osoasa, tractul digestiv, foliculii de par si gonade). Exista si
toxicitati particulare.
Exemple:
 Vincristine - produce efecte neurologice (disparitia reflexelor, neuropatii); alkaloid,
inhibitor mitotic
 Doxorubicin- produce efecte cardiace cumulative ca stopul cardiac; utilizat in regresia unor
tumori canceroase
 Metotrexat – produce leziuni renale si hepatice; antimetabolite, antifolat
21. Evaluarea initiala a biocompatibilitatii prin teste de genotoxicitate
Caracteristici generale: Efectele mutagene ale unui biomaterial se pot urmari prin teste de
mutagenitate, atat in vitro cat si in vivo
Mutatia = schimbare ireversibila in materialul genetic al celulei (in codul moleculei de ADN) care
se propaga prin generarea ulterioara a celulei (mutageneza)
a) Pentru testele in vitro se pot folosi diferite culturi de celule precum si celule bacteriene (E. Coli,
Salmonella)
Cel mai simplu test de mutagenitate in vitro - testul Ames (1975)
- foloseste tulpini de Salmonella, o bacterie foarte sensibila la mutatii si cu o permeabilitate
crescuta a peretelui celular la molecule mari
- este gold standard test – evidentiaza rapid si cu acuratete de 90% daca un agent chimic este
mutagen (mutagenul poate fi si cancerigen; cancerul incepe cu o mutatie)
Dezavantaj: Salmonella (procariot) – nu este un model perfect pentru om – s-a adaptat un model
pentru celulele eucariote (drojdie)
b) Pentru testele in vivo pe animale se recomanda folosirea de soareci si sobolani deoarece prezinta
similitudini cu genomul uman, iar mecanismul unor boli este asemanator
Testele de mutagenitate sunt obligatorii pentru toate biomaterialele care stau mai mult de 30 zile
in organism si uneori sunt denumite teste de genotoxicitate – avand in vedere ca este vorba de
efectele toxice ale unui material asupra materialului genetic al organismului
22. Evaluarea initiala a biocompatibilitatii prin teste de hemocompatibilitate
- se completeaza cu teste de hemocompatibilitate
- sunt obligatorii pentru biomaterialele folosite la proteze si valve cardiace, grefe musculare,
catetetre, membrane de dializa, fire de sutura etc
Testele de hemocompatibilitate monitorizeaza 3 aspecte importante:
 Efectul biomaterialului asupra proteinelor plasmatice: albumine, fibrinogen, globuline
 Aderenta de elemente celulare ale sangelui la suprafata materialului
 Activarea enzimelor:transaminaze, dehidrogenaze,acid fosfataze, la interfata sange-
suprafata
- Se foloseste sange uman sau animal (se recomanda iepurii) preparat dupa un anumit protocol, in
functie de parametrii ce trebuie determinati
• Se poate lucra cu:
 sange integral
 sange integral + anticoagulant
 plasma sanguina fara celule sanguine
 plasma sanguina bogata intr-un anumit tip de celule – ex. trombocite
- Folosirea unui anumit anticoagulant este importanta si se alege dupa scopul urmarit:
 EDTA (acid etilendiaminotetraacetic) formeaza un complex solubil cu Ca2+ din sange
- nu poate fi utilizat pentru studii de coagulare deoarece afecteaza functia fibrinogenului;
- in prezenta EDTA, viabilitatea leucocitelor nu se mentine un timp suficient pentru analize
 Heparina – considerat a fi un anticoagulant de referinta
- impiedica formarea fibrinei
- indicata in analiza morfologiei eritrocitelor, in studii enzimatice si culturi de celule
Dezavantaj: relativ scumpa si produce aglutinarea trombocitelor
 Citrat de sodiu - inlatura Ca2+ prin formarea unui complex solubil citrat-calciu si este
indicat in studii de coagulare
Pentru teste de hemocompatibilitate in vitro se procedeaza astfel:
 colectare sange din vena sau artera si eventual tratare cu anticoagulant (EDTA/ Heparina/
Citrat de sodiu)
 plasare sange in contact cu materialul de testat in sisteme de incubare statice sau dinamice
(sangele este pompat in camera de incubare sub forma unei curgeri laminare), timpi de
incubare de 60, 120 si 240 min, 37°C
 separare plasma sanguina/celule prin centrifugare
 analiza plasmei si a celulelor - prin diferite procedee
!!! recomandare: masuratorile sa nu depaseasca 2 ore, dupa acest timp sangele isi modifica
proprietatile
Testele de hemocompatibilitate determina anumiti parametri ce evidentiaza modificari in:
1. Timpi de coagulare
ex: timp Quick - caracterizeaza coagularea extrinseca (valori normale 10-15 sec)
2. Parametri de trombogeneza – se refera la agregarea si aderenta de trombocite la suprafata
materialului
Analiza trombocitelor este foarte importanta deoarece acestea sunt foarte sensibile la suprafete
straine si elibereaza factori procoagulanti
3. Reactiile imune ale organismului la interactia sange-implant se urmaresc prin analiza celulelor,
in special a limfocitelor, in jurul implantului
Din leucocitele prezente pe implant se poate izola si purifica ADN-ul genomic, din analiza caruia
se obtin informatii despre efectele mutagene ale materialului
Metode de analiza sange inainte si dupa interactia cu biomaterialul de testat

 Hemo-citometrie pentru a determina concentratia si activitatea celulelor sanguine
 Spectroscopie de fluorescenta – pentru identificarea si cuantificarea proteinelor
plasmatice, inclusiv a moleculelor de ADN si ARN
 Microscopie optica, electronica si de forta atomica pentru vizualizarea de celule, formare
de trombusi etc., dar si pentru a analiza suprafata materialului in contact cu sangele
 Masuratori electrocinetice (electroosmoza, electroforeza, etc.)
 Teste ELISA de identificare si cuantificare de produsi sau fragmente din cascada
coagularii, anticorpi, antigene
23. Evaluarea complementara a biocompatibilitatii prin teste de toxicitate cronica si
carcinogeneza
Toxicitate cronica – aceste teste determină efectele biomaterialelor şi/sau ale extractelor acestora
asupra animalelor de experienta pe o perioada de timp mai mare (ex. peste 90 de zile pentru
şobolan)
Carcinogeneza = afectiune a organismelor multicelulare caracterizata prin diviziuni anormale,
necontrolate
Biomaterialele pot determina carcinogeneza - prin eliberare de:
 produsi carcinogeni
 pro-carcinogeni: sunt convertiti in carcinogeni de procesele metabolice din corp
 co-carcinogeni: in prezenta materialului sunt activate substante pro-carcinogene
- teste in vivo (preclinice) - se foloseste extract sau implant din materialul de testat
- se dau doze din extract de material, oral sau intravenos, in fiecare zi, timp de 18-24 luni, apoi se
sacrifica animalul si se examineaza la microscop tesuturile pentru a depista prezenta unor
eventuale tumori
- sunt foarte scumpe, necesita timp, animale diferite (soareci/sobolani)
!!! Chiar daca rezultatul testului de carcinogenicitate este negativ nu exista siguranta ca materialul
odata implantat nu va induce un raspuns cancerigen
Testele de carcinogeneza se recomanda daca:
- materialele sunt resorbabile, cu timp de resorbtie de peste 30 de zile
- daca materialul este un implant permanent
- daca testele de genotoxicitate sunt pozitive: daca materialul este MUTAGEN, este si
CANCERIGEN
!!! foarte dificil de apreciat potentialul cancerigen al unui implant, sunt necesari 10-15 ani pentru
un test corect; intre timp stiinta biomaterialelor evolueaza, se dezvolta noi materiale cu proprietati
superioare, si exista riscul ca rezultatele testelor incepute sa nu mai fie de actualitate
24. Evaluarea toxicitatii asupra reproducerii si dezvoltarii si dezvoltarii (cresterii), degradare
- daca testele de mutagenitate si carcinogeneza sunt pozitive, trebuie completate cu: teste de
toxicitate asupra reproducerii si dezvoltarii care urmaresc efectele materialului asupra
dezvoltarii fetusului si embrionului
- evaluează efectele potenţiale ale dispozitivelor, materialelor şi/sau extractele lor asupra funcţiei
de reproducere, dezvoltării embrionare (teratogenitate) şi dezvoltarea prenatală şi postnatală
precoce. ex. dispozitive intrauterine (sterilet)
- teste in vivo - recent dezvoltate: experimente pe animale transgenice (cu patrimoniu genetic
celular modificat prin modificarea ADN-ului (introducerea unor segmente de ADN uman)
Teste de degradare:
- sunt relativ noi si unele nu sunt inca standardizate, fiind in stadiu de proiect.
- sunt concepute pentru materialele implantabile degradabile si/sau resorbabile (implante
temporare): componentele rezultate in urma degradarii trebuie sa fie in primul rand biocompatibile
si sa nu interfere cu metabolismul celular.
- se incearca reproducerea proceselor degradative pentru METALE, MATERIALE
CERAMICE, POLIMERI si produsi secundari cat mai apropiate de cele din sistemul biologic.
Metale si aliaje - se degradeaza prin coroziune chimica sau electrochimica. → compusi noi, de
cele mai multe ori solubili, dar care nu sunt biocompatibili.
Ceramice, in special cele poroase, se degradeaza si pot elibera noi compusi secundari, organismul
uman poate manifesta o reactie adversa asemanatoare reactiei in prezenta unui corp strain.
Polimerii: ex. polietilena folosita la proteze de sold - se elibereaza o cantitate mare de compusi
secundari care produc un raspuns inflamator important
 Testele de citotoxicitate ale materialelor:
a. se realizeaza in vivo pe animale de experienta
b. sunt utile in aprecierea proliferarii, viabilitatii si citotoxicitatii celulare
c. se realizeaza prin teste de contact direct sau indirect al celulelor cu suprafata materialului,
sau prin metoda elutiei
d. sunt teste avansate de biocompatibilitate care se realizeaza doar pentru anumite tipuri de
materiale
 Testarea hemocompatibilitatii:
a. monitorizeaza in principal efectele biomaterialelor asupra proteinelor plasmatice
b. este obligatorie pentru biomaterialele folosite la proteze si valve cardiace,grefe vasculare,
catetere, membrane de dializa, fire de sutura
c. implica si realizarea de teste de carcinogeneza
d. se poate realiza pe o perioada lunga de timp (90 zile) intrucat sangele nu-si modifica
proprietatile
 Raspunsul fluidului sangvin la contactul cu suprafata unui material:

a. depinde de biomaterial, de aplicatia vizata, de prezenta /absenta unor agenti antitrombogenici
(heparina), de starea pacientului
b. are trei faze distincte: faza proteica, faza celulara si raspuns organizational
c. implica in special proteinele din matricea extracelulara a materialelor
d. este un raspuns fiziologic, ce nu poate fi controlat
 Trombogenicitatea :
a. este definita ca proprietatea unui material de a induce formarea de trombi
b. presupune adeziunea proteinelor plasmatice si a plachetelor la suprafata unui material
c. nu este influentata de materialul polimeric utilizat
d. este o componenta importanta a biocompatibilitatii
 Proteinele plasmatice adsorbite la suprafata biomaterialelor:

a. pot declansa coagularea sangelui
b. sunt de tipul: albumina, fibrinogen si trombocite
c. sunt de tipul: albumina, fibrinogen, imunoglobuline
d. sunt de tipul: eritrocite, leucocite, trombocite
 FOTOLITOGRAFIEREA:
a. reprezinta o metoda de modificare a texturii suprafetelor polimerice
b. permite crearea pe suprafata materialului a unor puncte de legare pentru celule
c. nu influenteaza interactiunea interfaciala biomaterial-celule
d. foloseste radiatia UV pentru iradierea stratului de fotorezist
 Testele de toxicitate sistemica:

a. se pot realiza prin: contact direct sau indirect cu suprafata biomaterialului, sau prin metoda
elutiei
b. implica realizarea de teste de mutagenitate si genotoxicitate
c. sunt teste preclinice in vivo ce se realizeaza pe animale de experienta
d. se realizeaza pe linii celulare
 Modificarea suprafetelor polimerice cu molecule biologic active:

a. utilizeaza biomolecule precum: enzime, medicamente, proteine, celule
b. se mai numeste biofunctionalizare
c. se poate realiza prin: adsorbtie fizica, entrapare fizica sau atasare covalenta
d. se poate realiza prin fotolitografiere
 Hidrofilizarea suprafetei unor biomateriale:

a. se realizeaza cu monomeri / polimeri hidrofili sau hidrofobi
b. imbunatateste hemocompatibilitatea biomaterialelor prin cresterea hidrofilicitatii
suprafetelor polimerice
c. creste hidrofobicitatea suprafetelor polimerice prin folosirea de hidrogeluri
d. promoveaza aderarea proteinelor plasmatice si favorizeaza adeziunea celulara
 Testarea biocompatibilitatii materialelor:

a. nu este influentata de tipul dispozitivului medical sau de durata de contact cu organismul
b. se realizeaza in ordinea: teste in vivo urmate de teste in vitro
c. se realizeaza in conditii similare organismului uman
d. se poate realiza prin teste de laborator (in vitro), preclinice (in vivo), teste clinice (in vivo)
 Scaderea trombogenicitatii materialelor se poate realiza prin:

a. adeziune celulara si generare de trombi
b. heparinizarea suprafetelor
c. imbunatatirea hemocompatibilitatii materialelor
d. hidrofilizare cu polimeri sintetici hidrofobi
BIOCOMPATIBILITATEA POLIMERILOR SI METODE DE ANALIZA
Partial
21.10.2015
ESM: 09-10; BDM: 10-11
1. Ce reprezinta biocompatibilitatea si ce conditii sunt necesare pentru asigurarea

biocompatibilitatii absolute
Biocompatibilitatea reprezinta capacitatea unui material de a fi compatibil cu un organism viu, fara a
genera reactii adverse asupra organismului gazda.
Este un proces complex care ia in considerare toate procesele care au loc la interactiunea dintre un
biomaterial si un organism viu
Biocompatibilitatea absoluta este asigurata daca materialele:
 nu cauzeaza formarea de trombusi
 nu distrug elementele celulare
 nu altereaza proteinele plasmatice ca urmare a unor reactii nedorite
 nu sunt carcinogenice
 nu produc raspunsuri alergice sau toxice
 nu se modifica prin sterilizare
performanta unui biomaterial ↔ biocompatilitatea
Un biomaterial trebuie sa indeplineasca o serie de conditii obligatorii:
1. biocompatibil – sa nu modifice starea biosistemului (sa nu intre in contradictie cu functionarea

normala a organismului)
2. fezabil functional – sa-si indeplineasca in organism functia lui pentru o

perioadaindelungata de timp
3. biostabil – mediul biologic nu trebuie sa compromita actiunea biomaterialului (sa nu fie degradat la
nivelul organismului, decat daca acest lucru este impus din faza de proiectare)
4. sterilizabil – procesul de sterilizare nu trebuie sa modifice proprietatile biomaterialului

2. Biocompatibilitate intrinseca si extrinseca
a) Biocompatibilitate intrinseca
- suprafata implantului trebuie sa fie compatibila cu tesutul gazda

din punct de vedere chimic, biologic si fizic.
Factori determinanti: insolubilitate
rezistenta la coroziune la pH de 6,6-7,5
caracteristici de suprafata: umectabilitate
tensiune superficiala
rugozitate
incarcare electrica
b) Biocompatibilitate extrinseca (functionala)

- se refera la proprietatile mecanice ale materialului: modul de elasticitate, caracteristici de
deformatie si transmiterea optima a solicitarilor la interfata dintre implant si tesut
Factori determinanti: forma macroscopica
dimensiune
compozitia chimica
3. Descrieti pe scurt principalelele componente ale biocompatibilitatii (toxicitate;
imunogenicitate; genotoxicitate; mutagenicitate; carcinogenicitate)
3.1.Toxicitate - abilitatea de a deteriora un sistem biologic prin mijloace chimice:

 toxicitate locala = reactii adverse la locul aplicarii biomaterialului
 toxicitate sistemica = reactii adverse la distanta de locul aplicarii
 citotoxicitate = se refera la distrugeri ale celulelor individuale (din culturi celulare) –
necroza sau apoptoza
3.2.Imunogenicitate - abilitatea unei substante (Ag) de a provoca un raspuns imun
= declansare reacţii antigen (Ag) – anticorp (Ac)
Antigen (Ag) = substanta (endo/ exogena) capabila sa induca un raspuns imun - stimulare si
proliferare limfocite si respectiv sinteza de anticorpi (Ac) ce se combina cu Ag declansator.
Anticorpi (Ac) = proteine sintetizate ca parte a raspunsului imun la o substanta straina (Ag) si care
se leaga specific la Ag.
3.3.Genotoxicitate - abilitatea unui agent de a induce modificari la nivelul genelor
 Substantele genotoxice se leaga fie direct la ADN, fie prin alterarea indirectă a secventei ADN
→ defecte ireversibile
Daca aceste defecte sunt transmise la generatia urmatoare
mutagenicitate
3.4.Mutagenicitate - abilitatea unui agent de a induce modificari permanente in structura materialului
genetic
!! modificarile în ADN pot fi transmise de la o generatie la alta
De retinut!
Efecte mutagene (mutaţii genetice în celule) şi
Efecte teratogene (provoacă malformaţii la făt)
3.5.Carcinogenicitate
- proliferări celulare anormale si necontrolate caracterizate prin diviziuni celulare necontrolate cu

posibila metastazare a focarelor celulare în alte tesuturi
4. Peptide de aderenta celulara din ECM
La suprafata celulelor exista 4 mari familii de molecule de adeziune celulara (cell adhesion molecules -
CAMs) care mediaza interactiunile celule / ECM sau celule / celule
- caderine
- selectine
- imunoglobuline (ex. ICAM) -> adeziune celule/celule
- integrine -> adeziune celule/ECM
Adeziunea celulara reprezinta principiul biologic de baza pentru crearea tesuturilor.
In vivo , adeziunea celulara este asigurata in principal de moleculele din ECM.
Conexiunea FIBRONECTINA (ECM) – INTEGRINA (celula)
Se realizeaza printr-o secventa peptidica (oligopeptida < 10 aa). Prima secventa identificata a fost
tripeptida RGD (1984)
R G D
Arginina glicina acid aspartic
Arg Gly Asp
Daca adeziunea celulelor la ECM este perturbata ›› apoptoza.
5. Adsorbtia proteinelor la suprafata unui biomaterial (adsorbtie competitiva - Efect
Vroman, reversibilitate/ireversibilitate, modificari biologice de conformatie/ orientare;
denaturare)
Primele evenimente biomecanice care au loc la suprafaţa unui implant imediat după implantare,
influenţeaza toate interacţiunile fizico-chimice ulterioare.
 proteinele din ECM/sange adsorb la suprafata biomaterialului, acoperindu-l relativ rapid
(cateva secunde) cu un strat proteic.
 caracter dinamic : fenomene adsorbtie /desorbtie proteine au loc in mod continuu
Proteinele adsorbite pe material:
 pot initia raspuns fiziologic
-mecanisme de coagulare - sunt implicate ~ 12 proteine
-activarea sistemului complement - set > 20 de proteine şi glicoproteine plasmatice, cu rol
esenţial în apãrarea organismului
!! cascada biochimica care ajuta (complementeaza) capacitatea anticorpilor de a curata de patogeni un
organism
 pot interactiona cu receptorii de tip integrina din celule si astfel
sa medieze interactiile intre celule si biomaterial »» adeziune celule la substratul polimeric
Adsorbtia competitiva a proteinelor la suprafata unui

biomaterial:
t=0
o suprafata este plasata intr-o solutie de 3 proteine
t = 1 (primele secunde)
initial proteinele rosii si verzi sunt preferential adsorbite
t=2
proteina albastra inlocuieste treptat proteinele rosii si verzi
t = 3 (minute/ore)
proteina albastra a inlocuit total proteinele rosii si verzi
EFECT VROMAN:
Reprezinta fenomenul de indepartare a proteinei adsorbite (ex. fibrinogen) de pe suprafata unui
biomaterial din cauza procesului de inlocuire a acestor proteine adsorbite cu alte proteine aflate in
plasma, care au o afinitate mai mare .
Reversibilitate/Ireversibilitate:
Adsorbtia proteinelor poate fi:
1) reversibila (proces de desorbtie)
2) ireversibila
in vivo & in vitro, dupa o expunere prelungita a biomaterialelor la solutiile de proteine (fluidul tisular)
proteinele nu se mai desorb =>modificari biologice ale proteinelor adsorbite
Deoarece structurile proteice sunt relativ instabile, adsorbţia proteinelor pe suprafaţa unui biomaterial
implica: Modificari conformationale şi/sau Modificari de orientare in cadrul stratului
adsorbit .
Conformatia si orientarea proteinelor adsorbite depind de:
- conditiile de adsorbtie
- proprietatile suprafetei biomaterialului
adsorbţie ireversibilă → DENATURARE (se desfasoara, isi pierd structura secundara sau tertiara)
=>isi pierd functia normala

6. Metode de evaluare a adsorbtiei proteinelor la biomaterial.
Primul test de biocompatibilitate a unui material = evaluarea adsorbtiei proteinelor
1. Tehnici de marcare
- izotopi radioactivi ( 125I) care reactioneaza cu resturi de aa specifici: ex. tirozina
- fluorescenta (ex. izotiocianat de fluoresceina)
- coloranti histologici uzuali (ex. sistem: hematoxilin-eozina)
hematoxilina – coloreaza nuclei in albastru
eozina – coloreaza citoplasma/colagen in roz
2. Microbalanta cu cristale de cuart
3. Cromatografia de excludere a masei moleculare
Principiul metodei: se bazeaza pe diferentele dintre masele moleculare ale proteinelor
Amestecul de proteine este aplicat in partea superioara a unei coloane ce contine particule poroase.
Proteinele cu masa moleculara mica pot fi adsorbite pe aceste particule iar moleculele mari nu.
!! proteinele mai mari trec mult mai rapid (sunt eluate primele) prin coloana. Proteinele ramase sunt
eluate in ordinea descrescatoare a masei lor moleculare
spectroscopie în infraroşu (FT-IR)
 spectroscopie de fotoelectroni cu raze X (XPS): se urmareste cresterea semnalului N1s
 elipsometrie spectroscopica: determina grosimea stratului proteic (uscat) adsorbit la suprafata
unui material (proteinele adsorbite modifica indicele de refractie al materialului)
 spectroscopie de dicroism circular (CD) – masoara si gradul de denaturare al proteinelor
 rezonanta plasmonilor de suprafata (SPR)
7. Rolul proteinelor adsorbite la biomaterial in mecanismul adeziunii celulare. Crestere

tesut nou
Rolul proteinelor adsorbite - esential in medierea fenomenului de adeziune celulara
Progresul interactiei celula / biomaterial:

(A) Contactul initial al celulei cu substratul solid
(B) Formare de legaturi intre receptorii celulari si proteinele de adeziune adsorbite
C) Reorganizare citoschelet in cadrul celulei
Modul in care se comporta un biomaterial in organism poate fi analizat in principal din punct de
vedere al evaluarii capacitatii adeziunii celulare.
Procesul de adsorbtie al proteinelor conduce la formarea unui monostrat proteic –
!! asigura interfata intre suprafata biomaterial ↔ celule
Interactiile intre biomateriale si celule sunt mediate de:

1. proteine de adeziune din ECM (ex. fibronectina si vitronectina)
Aceste proteine, care se adsorb la suprafata materialului, contin secvenţe peptidice recunoscute de:
2. receptori celulari de adeziune prezenti la suprafata celulelor (ex. receptori de tip integrina)
=>ambele cazuri duc la cuplarea celule la substrat si activarea proliferarii si diferentierii celulare
Adeziunea celulelor depinde de:

- proprietati suprafetei;
- densitatea si afinitatea moleculelor adezive la suprafata
- interactiuni intre celule/ ECM si moleculele de la suprafata
- eventualele modificari biochimice din celula, modificari care pot inhiba dezvoltarea celulara
In procesul de crestere a unui tesut nou se disting 3 etape importante:

- depunerea pe suprafata a unui strat proteic (matrice proteica primara)
- secretia de catre celule a unei matrici proteice proprii (matrice proteica secundara)
- efecte ale proteinelor primare si ale proteinelor secundare (pe de o parte sunt secretate
componentele matricii celulare, iar pe de alta parte incepe procesul de proliferare celulara)
Realizarea unor biomateriale ca suporturi pentru regenerare tisulara constituie unul dintre cele mai
studiate domenii ale bioingineriei medicale.
8. Descrieti evolutia si etapele unei reactii inflamatorii declansata la implantarea unui
biomaterial (faza silentioasa; faza vasculara; faza celulara; faza de regenerare4 si
reparatie)
Faza silentioasa :
-debuteaza la cateva secunde de la actiunea agentului inflamator.
-biomaterialul va fi acoperit cu un strat proteic prin procese de adsorbtie
(fibrinogen,albumina,fibronectina)
-sunt implicate doar componente ale tesutului agresat : celule epiteliale,celule cu rol de
aparare=macrofage
-descarcare de mecliatori inflamatori ,ex histamina,serotonina,citokine
Faza vasculara :
-vascodilatatia si cresterea permeabilitatii vasculare -din sange ies saruri,proteine si apa=>EDEM
-sub actiunea mediatorilor inflamatori,fagocitele(neutrofile si monocite) migreaza in focarul
inflamator(din fluxul sanguin adera la endoteliu apoi trec in interstitiu prin diapedeza),ingloband
resturile celulare=>ajuta la vindecarea tesutului
-dupa actiunea factorului agresiv, trombocitele interactioneaza cu fact coagularii,oprind sangerarea.
Faza celulara :
-implica diferite tipuri de celule care variaza in functie de durata raspunsului inflamator.
-neutrofilele predomina in prima saptamana de la implantare.
-sunt inlocuite apoi de monocitele, care, migrate din capilare ,se transforma in macrofage:
->capacitatea de a fagocita resturi celulare sau bacterii
->macrofacele fuzioneaza (ziua 6-7 de la implantare) => celule gigant multinucleate(apar
la 14 zile de la implantare) .
Timp 0 = adera monocitele
Dupa 3 zile = din monocite se dezvolta macrophage
7 zile – macrofagele fuzioneaza
14 zile – se formeaza celulele gigant multinucleate de corp strain(FGCB)
Faza de regenerare si reparatie :

-are loc la zile-saptamani dupa implantare
-implica factori de crestere pentru generarea tesutului fibros ,refacerea vaselor de sange si regenerarea
epiteliului
->factor de crestere derivate din plachete(pt vase)
->factor de crestere fibroblastica (pt tesutul fibros)
->factor de transformare a cresterii (pt epiteliu)
->factor de crestere epidermic(pt epiteliu)
-unii mediatori inflamatori(ex:citokine) determina atragerea de fibroblaste la locul implantarii
,fibroblastele sintetizeaza colagen si proteoglicani -capsula fibroasa care izoleaza implantul de restul
tesutului interstitial = Acceptare implant
!! incapsularea biomaterialului=reactive de corp strain => poate limita biocompatibilitatea unui
material si functionalitatea sa
-agiogeneza= asigura oxygen si substante nutritive pentru refacerea tesutului
-reepitelizare
!! Daca neutrofilele sunt prezente dupa o sapt de la implantare=>infectie
9. Formarea de biofilm bacterian pe suprafata unui biomaterial (definitie; etape de
constituire; compozitie; rezistenta biofilm - faza VBNC)
Definitie:
Biofilmul este format din comunitati aderente de bacterii cuprinse intr-o matrice complexa, secretate de
microorganisme.
Etape de construire:
1.Aderarea reversibila a bacteriilor pe suprafata polimerica
2.Colonizarea suprafetei de catre bacterii
3.Agregarea in microcolonii-cu eliberare de toxine
Compozitia biofilmului :
-subst polimerice extracelulare
-alte particule anorganice CaCO3,de coroziune,produsi de degradare,ioni metalici
-celule microbiene
VBNC:
Dupa formarea biofilmului microorganismele tind sa isi incetineasca cresterea si, de obicei, trec printr-
o faza VBNC(adica celula vie dar nevitala).
VBNC rezista in conditii de medii extreme:
-bact rez in conditii extreme ( 2-120 grade)
-t 5-120 grade
-ph- 0-13
-presiune p~100Mpa
=>sterilizarea se face la t>120 grade C
Rezistenta:
Integrate in matricea biofilmului, microorganisemele sunt de cateva ori mai rezistente la actiunea
agentilor antimicrobieni:biocide sau antibiotice.
Asocierile microbiene duc la cresterea cantitatii de biofilm=> rezistenta si mai crescuta la antibiotice
10. Factori care influenteaza gradul de colonizare microbiana al biomaterialelor

polimerice (factori de mediu; proprietati membrana bacterii; caracteristici biomaterial)
Gradul de colonizare microbiana al unui biomaterial polimeric depinde de :

1.Factori de mediu: temperatura ,concentratie bacterii ,timp de expunere, concentratie electroliti,
valoare pH, antibiotice
2.Proprietatile membranelor bacteriilor -bacterii cu caracter hidrofobe(prefera suprafete polimerice
hidrofobe) si hidrofile (prefera suprafete polimerice hidrofile)
3.Caracteristicile biomaterialului :
3.1 Propietati fizico-chimice:
a) Hidrofobicitatea: daca hidrofobicitatea e mare, creste si adeziunea de bacterii

Hidrofob -unghi de contact mare(70-100 grade) si energia eliberata de suprafata mare
Ex: PTFE(politetrafluoretilena=teflon) -> cel mai hidrofob(109 grade)
PP (polipropilena), Polistiren, PMMA(polimetilmetacrilat) ,PET(polietilena)
PVC(policlorura de vinil)
Hidrofil – unghi de contact mic (sub 70 grade) si energia eliberata de suprafata mica
Ex: APV (alcool polivinilic) ->cel mai hidrofil(51 grade)
PEG (Polietilen glicol)
Exista pansamente antibacteriene inteligente cu urmatoarele proprietati:
-hidrofobicitate f mare, mai mare decat polimerii
- agentii patogeni(bacterii,fungi) fixati ireversibil de pansament
- prin fiecare schimbare a pansamentului se asigura reducerea incarcaturii bacteriene si
se creeaza conditii optime pt un proces natural de vindecare a ranii
b) Compozitia:
-se pot face modificari chimice ale suprafetei pentru a deveni mai hidrofila (modif. chimica,cu
medicamente anti-inflamatorii,cu mucina, cu heparina)\
-prezenta de proteine serice sau tisulare adsorbite pe material influenteaza aderenta de bacterii
Ex: albumina adsorbita are efecte inhibitorii asupra adeziunii bacteriilor la suprafata
Fibrinogenul promoveaza adeziunea de bacterii!!!
c)Sarcina electrica:
-adeziunea bacteriilor scade pe suprafete polimerice incarcate (-)
-adeziunea bacteriilor creste pe suprafete polimerice incarcate (+)
3.2 Factori arhitecturali:
-rugozitate
-configuratie suprafete polimerice
!! Determina acumularea de microorganisme urmatoarele suprafete:

-rugoase,poroase
-care au crapaturi,fisuri,caneluri pe suprafata (=>creste aria suprafetei)
11. Enumerati principalele tehnici de caracterizare a biofilmului bacterian la suprafata
unui biomaterial si explicati pe scurt cum pot acestea ajuta la cunoasterea structurii
biofilmelor
-tehnici moleculare si de separare : aromatografia de lichide de inalta perfomanta(HPLC)
-tehnici spectometrice : fluorescenta ,spectometrie de adsorbtie atomica
-tehnici de microscopie: microscop confocal, microscopie de forta atomica, spectrometrie in infrarosu,
RMN, microscopie electronica de baleiaj(SEM), spectroscopie de fotoelectroni(XPS)
Prin aceste tehnici putem intelege strategiile de comportament si de supravietuire a microorganismelor

si totodata putem cunoaste compozitia biofilmelor bacteriene, gradul de raspandire a lor si cum se
formeaza ele astfel incat sa invatam cum sa le combatem.
12. Tumorigeneza: agenti carcinogeni; tipuri de neoplasme maligne dupa implantare

biomaterial
Tumorigeneza = proces de aparitie si dezvoltare a tumorilor

Tumoare = formatiune patologica care rezulta prin proliferarea defectuoasa a celulelor unui tesut.
Agenti carcinogeni(clasificare): chimici ; agenti fizici(radiatii UVA,UVB); microbi si virusuri
TIPURI de neoplasme generate de implanntarea biomaterialului:

1.neoplasme maligne tip SARCOM: implant in tesut conjuctiv
ex: dispozitiv de fixare fracturi,valve cardiace, grefe vasculare, protezari articulare
2.neoplasme maligne tip CARCINOM : implant in tesutul epitelial
ex : pile,glande,tract digestiv
3.neoplasme maligne tip LIMFOM:->:actioneaza asupra ganglionilor limfatici
ex: implanturi mamare

Bpma Cursuri

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bpma Cursuri

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de INGINERIE MEDICALĂ

Echipamente şi Sisteme Medicale (ESM)

Conf. Dr. ing. Adriana Lungu

• Verificarea cunostintelor pe parcurs 25% din nota finala

Test verificare cunostinte:

Notiuni fundamentale - biocompatibilitate: Definitie. Caracteristici. Clasificare

Procese biologice în raport cu implantul:

Imbunatatirea biocompatibilitatii prin modificarea suprafetelor polimerice:

Interactiunea biomaterialelor cu fluidul sangvin (hemocompatibilitate)

Obtinere de materiale cu trombogenicitate redusa

Teste de biocompatibilitate biomateriale: evaluare initiala / complementara

1. Notiuni fundamentale - biocompatibilitate

Etimologie: termen biocompatibilitate = “compatibilitate” + prefix “bio”

se refera la sisteme vii

BIOLOGIE CHIMIE INGINERIE MEDICALA

Chem. Soc. Rev., 2020, 49, 5178

Un biomaterial trebuie sa indeplineasca o serie de conditii obligatorii:

1. biocompatibil – sa nu modifice starea biosistemului

2. fezabil functional – sa-si indeplineasca in organism functia lui pentru o

3. biostabil – mediul biologic nu trebuie sa compromita actiunea biomaterialului

4. sterilizabil – procesul de sterilizare nu trebuie sa modifice proprietatile biomaterialului

1. Notiuni fundamentale - biocompatibilitate

- Raspunsul determinat de un anumit biomaterial poate sa varieze de la o situatie la alta!

Culoarea unui material depinde de interactiile

Schimbari in sursa de lumina, modificari ale

Si biocompatibilitatea este o proprietate a materialului ce interactioneaza cu mediul.

Biocompatibilitatea reprezinta capacitatea unui material de

Factori de luat in considerare:

Dispozitiv implantabil pe termen lung

Biocompatibilitatea absoluta este asigurata daca materialele:

✓ nu cauzeaza formarea de trombusi

performanta unui biomaterial ↔ biocompatilitatea

1. Notiuni fundamentale - biocompatibilitate

- suprafata implantului trebuie sa fie compatibila cu tesutul gazda

Factori determinanti: insolubilitate

b) biocompatibilitate extrinseca (functionala)

Factori determinanti: forma macroscopica

1. Notiuni fundamentale - biocompatibilitate

Leitgeb N. (2010) Biocompatibility. In: Safety of Electromedical Devices. Springer,

4.1. Toxicitate = abilitatea unui material de a deteriora un

a) imunotoxicitate = efecte adverse asupra structurii si functiei sistemului imun

b) toxicitate locala = reactii adverse la locul aplicarii biomaterialului

c) toxicitate sistemica = reactii adverse la distanta de locul aplicarii

▪ acuta: raspuns toxic in 24 h

Ex. clasic: materialele dentare pot elibera substante ce cauzeaza toxicitate

Citotoxicitate = se refera la distrugeri ale celulelor

✓ raspuns citotoxic: prin necroza sau apoptoza

Fiecare tip de raspuns poate fi

Reprezentare schematica a tipurilor de

Arie Bruinink and Reto Luginbuehl, Adv Biochem

4.2. Raspuns inflamator

Raspunsul inflamator cauzat de lezarea tesuturilor dupa implantare biomaterial

D.p.d.v. histologic = infiltrare de celule

4.3. Raspuns alergic

➢ Reactie imediata, anafilactica (tip I) IgE

Ex. Tip 3: artrita reumatoida, lupus eritematos sistemic

4.3. Raspuns alergic

Alergie incrucisata Alergie concurentiala

Daca un individ este alergic la un Este generata de doi alergeni care

4.4. Alte reactii

Genotoxicitate - abilitatea unui agent/substanta de a induce modificari la

Substantele genotoxice se leaga: