BIOMATERIALELE ÎN MEDICINA

DENTARĂ
European Society of Biomaterials
defineşte termenul de “biomateriale”
ca fiind “materiale fără viaţă, utilizate
în domenii medicale (de exemplu,
implanturi dentare), cu scopul de a
produce o interacţiune cu sistemul
biologic” (Wagner, 1991).
BIOCOMPATIBILITATEA
• Rateitschack şi Wolf au definit biocompatibilitatea
astfel: “un material este biocompatibil dacă la nivelul
unui organism viu produce doar reacţii dorite sau
tolerate” sau “un material cu o biocompatibilitate
optimă nu produce reacţii tisulare nedorite”.
• Există mai multe grade de compatibilitate. “O
biocompatibilitate absolută este o utopie” (Williams).
LOCUL ȘI ROLUL BIOMATERIALELOR ÎN REABILITAREA
ORALĂ IMPLANTO - PROTETICĂ

• Vom analiza următoarele aspecte:

a) Mediile biologice și reacția acestora la contactul cu biomaterialele
utilizate
b) Reacțiile biomaterialelor la contactul cu mediile biologice
c) Reacțiile cumulate la interfața dintre os și biomateriale
d) Alegerea biomaterialelor în terapia implanto – protetică în strânsă
legătură cu punctele a, b, c
A. MEDIILE BIOLOGICE ȘI REACȚIA ACESTORA LA
CONTACTUL CU BIOMATERIALELE UTILIZATE
 1. SALIVA

• Conține:
– Apă
– Săruri minerale
– Materii organice
– Enzime
– Hormoni
– Factori imunologici
– Vitamine
– Etc.
 MODIFICĂRILE PH-ULUI SALIVAR

• Alterează proprietățile salivei

• Pertubă ecosistemul florei bucale
• Alterează enzimele locale cu:
– Afectarea parodonțiului
– A inelului gingival periimplantar

• pH-ul acid – tendință la oxidare → coroziune

• Saliva ca mediu biologic este:
– Un excelent electrolit
– Cu variații de pH de la 4,5 la 8,0
 2. PLASMA SANGUINĂ ȘI LICHIDELE INTERSTIȚIALE

• Un fluid electrolitic
• Anionul cel mai important este clorul de 3,65 mg/litru
• pH-ul între 7,35 – 7,45
• După apariția pH-ul periimplantar = acid timp de 5-7 zile → poate
favoriza reacții de coroziune
• Inserarea implant – sânge periimplantar – cheag sanguin – lichid
interstițial – filtrat al plasmei sanguine – electroliți fundamentali - conținut
de clor crescut – lichid în continuă remaniere până la vindecarea plăgii
• Conținutul de clor, oxigen și fier din hematii influențează coroziunea
 ROLUL PROTEINELOR ÎN INTERACȚIUNEA MEDIUL BIOLOGIC - IMPLANT

• Proteinele:
– Acțiunea corozivă asupra metalelor
– Nu corodează titanul și ceramicile
– Cele mai corozive sunt:
• Albuminele
• Macroglobulinele
• Specificitatea implantului oral este definită de:
– Porțiunea intratisulară
– Porțiunea extratisulară
– Expunerea la trei medii corozive:
• Saliva
• Țesutul gingival
• Țesutul osos
– Separația dintre mediul intern și cel extern este dată de inelul epitelio-
conjunctiv de integrare gingivală a implantului → obligatoriu de realizat
și menținut
 B. BIOMATERIALELE ȘI REACȚIILE LOR LA CONTACTUL CU
MEDIILE BIOLOGICE. EVALUAREA BIOCOMPATIBILITĂȚII
MATERIALELOR

• Implantul este un corp străin introdus în țesut și acceptat de

organism
• Biocompatibilitatea implantului = rezistența la diverși factori
care pot degrada materialul denumiți factori de:
– Biocompatibilitate biomecanică
– Biocompatibilitate tisulară
• Biocompatibilitatea tisulară a implantului – nontoxicitate față
de țesuturile periimplantare:
– Se testează in vitro și in vivo
– Nu se pot realiza însă condițiile identice cu cele ale locului de inserare
a implantului la un os D1, D2, D3, D4 și țesutului gingival
– Factorul timp nu poate fi realizat
– Nu se evidențiază toxicitatea pe termen lung
• Testarea in vitro a oțelului inoxidabil a evidențiat următoarele:
– Reacții toxice celulare
– Necroza celulară
– Moarte celulară provocată de:
• Nichel 30%
• Crom 15%
• Fier 5%
• Testarea in vitro a titanului a demonstrat ca:
Nu este toxic pentru celulă și țesuturi
Poate induce la nivel de membrană celulară un potențial inflamator
• Testarea in vitro a ceramicilor a aratat ca:
Alumina nu este toxică
Nu interferează cu metabolismul celular
 TESTELE DE BIOCOMPATIBILITATE IN VIVO

• Inserarea unui implant impune:

– O neoalveolă implantară – act chirurgical plaga osoasă și gingivală
– Vindecarea tisulară periimplantară:
• La nivelul osului
• La nivelul țesutului gingival
• Procesele de vindecare la nivelul celor două țesuturi sunt:
– La nivelul osului cu restitutio ad integrum sau cu țesut fibros când este
defect de vindecare denumit și cicatrizare osoasă
– La nivel gingival cu perete cheloid pe linia de incizie și sutură - țesutul
gingival se vindecă prin cicatrizare
 ETAPELE VINDECĂRII TISULARE PERIIMPLANTARE

• În primele 4-6 ore de la producerea plăgii au loc următoarele

procese:
– Reacția inflamatorie locală de vindecare
– Este o reacție inflamatorie acută cu:
• Vasodilatație capilară locală
• Creșterea permeabilității capilare locale cu:
– Exsudat plasmatic
– Aflux leucocitar
• Semnele clasice ale reacțiilor inflamatorii locale:
– Calor
– Dolor
– Tumor

• În această etapă stratul de oxizi de titan care îmbracă

implantul crește de la 10Ao la 50Ao
• După 4-6 ore până la ziua a 4-a au loc următoarele procese
locale:
– Plaga este invadată de neovascularizație sinusoidală
– Apar mugurii granulari vasculari de vindecare în număr mare
– Se aportează pe această cale celulele preosteoclastice și
preosteoblastice
– Țesutul necrotic începe să se resoarbă
– Edemele încep să se diminueze
– pH-ul local începe să treacă din faza acidă spre normal
• După ziua a 4-a încep procesele de vindecare a plăgilor cu:
– Fagocitoza resturilor celulare din plagă
– Resorbția osului necrotic
– Prezența exsudatului inflamator cu fibrinogen
– Fibrinogenul se transformă în fibrină
– Celulele mezenchimale formează fibroblastele
– Fibroblastele formează osteoblastele care secretă oseina și
proteoglicani în plagă
– La țesutul moale fibroblastele secretă colagen
– Colagenul înlocuiește fibrina ducând la vindecarea osoasă și gingivală
• Prezența în plagă a unui corp străin perturbă vindecarea
astfel:
– La un material inert se formează țesut fibros avascular care îmbracă
materialul – reacție de apărare
– La un material coroziv vindecarea este perturbată cu:
• Acutizarea reacției inflamatorii inițiale din plagă
• Apariția distrucției tisulare cu abces – răspuns toxic
 SUNT DESCRISE TREI TIPURI DE REACȚII TISULARE
LA IMPLANTURI
• Răspuns toxic – reacție cu abces și avulsia implantului
• Răspuns cu reacția fibroasă - țesut fibros avascular
periimplantar
• Reacție vitală cu următoarele manifestări:
– La os:
• Proteoglicani care îmbracă implantul
• Os normal periimplantar în contact cu proteoglicanii
– La nivel gingival:
• Proteoglicani periimplantari
• Țesut fibroconjunctiv periimplantar în contact cu proteoglicanii
• Inelul fibroconjunctiv periimplantar de integrare gingivală
 MATERIALE CU RĂSPUNS TOXIC TISULAR

• Fier
• Nichel
• Crom
• Cobalt
• Etc.
 MATERIALE CU REACȚIE FIBROASĂ

• Zincul
• Argintul
• Aluminiul
• Oțelul inoxidabil
• Aliajul Crom – Cobalt
• Etc.
 MATERIALE CU REACȚIA VITALĂ

• Titanul
• Ceramica de aluminiu
• Ceramica de zirconiu
• Ceramica de HA
• Biosticlele
• Etc.
• Răspunsul țesutului moale la oțel inoxidabil:
– Reacții de coroziune
– Reacții toxice
– Tendința la capsula fibroasă
– Metaloze
– Nu are calități integrative tisulară
• Răspunsul țesutului moale la titan:
– Nu induce coroziunea datorită stratului de oxid de titan care îmbracă
implantul
– Nu are reacții toxice
– Nu are tendința la metaloze
– Este biointegrativ tisular cu:
• Oxizii de titan la suprafața implantului
• Stratul proteoglicani de 20 – 40Ao
• Nu este cancerigen
• Atrage proteinele
C. REACȚIILE CUMULATIVE LA INTERFAȚA DINTRE OS
ȘI MATERIALELE INSERATE
• Cele mai frecvente sunt reacțiile de coroziune cu efectele lor
toxice
• Coroziunea:
– Distrugerea unui material sub efectul reacțiilor electrochimice dintre
material și mediul biologic înconjurător
• Coroziunea metalelor:
– Tendința acestora de a reveni la starea lor stabilă din natură sub formă
de oxizi și sulfuri
 SCARA DE COROZIUNE A METALELOR ÎN ELECTROLIT = SCARA
GALVANICĂ

• Coroziunea depinde de:

– Mediul electrolitic
– Concentrația în oxigen
– Ionii de clor
– Temperatură
– Cumulul factorilor de mai sus
• Polimetalismele frecvente în cavitatea bucală duc la:
– Coroziune
– Metaloză
– Atenția la puritatea biomaterialelor și la structurile protetice pe
implanturi
– Saliva = un excelent electrolit
• Factorii inhibitori ai coroziunii sunt:
– Puritatea materialului
– Puritatea suprafeței de contact cu mediul biologic
– Starea suprafeței de contact
– Stabilitatea oxidului de suprafață

• Produșii de coroziune în organism:

– Prin coroziune metalul trece în mediile biologice circulând apoi în
organism cu localizări în diferite țesuturi și organe
PRODUȘII DE COROZIUNE AI OȚELULUI
INOXIDABIL
 FIERUL
• Eliberat prin coroziune se depozitează:
– Local:
• Depozite intracelulare
• Depozite extracelulare
• Sub formă de oxizi de fier
• Sub formă de hidroxizi de fier
• Generează inflamație și necroză
– La distanță:
• În circulația sanguină
• Atașat de transferină
• În țesuturi bogate în hemoglobină:
– Ficat
– Rinichi
– Vase
• Eliminarea fierului se face renal
 REZISTENȚA LA COROZIUNE A CERAMICILOR

• Metalele nobile puțin oxidabile generează oxizi puțin stabili

• Aluminiul este un metal reactiv dar cu un oxid stabil denumit
alumină
• Alumina este o ceramică de aluminiu
• Alumina are o legătură ionică între oxigen și aluminiu foarte
stabilă
• Distanța dintre cei doi ioni este foarte mică = stabilitate
• Alumina este un bun izolator electric
• Coroziunea este nulă
 REZISTENȚA LA COROZIUNE A TITANULUI

• Oxidarea suprafeței titanului este foarte rapidă = oxidul de

suprafață se formează în câteva nanosecunde
• Oxidul de titan este foarte stabil și biocompatibil cu țesuturile
înconjurătoare
• Oxidul de titan este asemănător oxizilor ceramicii
• Oxidul de titan în mediul steril are o grosime de 10A o sigilând
corpul implantului
• La temperatura țesuturilor adiacente grosimea oxidului
variază între 30-50Ao
• Calciul și fosforul intra în profunzimea oxidului de titan
• Oxidul de titan atrage proteinele
• Impuritățile afectează oxidul de titan
• Acestea apar:
– La turnare
– Răcire în diferite medii
– Degresare în soluții speciale
– Sterilizare cu abur
• La inserarea implantului oxidul de titan de suprafață crește diferit:
– În osul cortical
– În osul spongios
– În țesutul gingival

• Oxidul de titan are o constantă electrică ridicată

• Oxidul de titan are o polarizare puternică
• Ionic, suprafața oxidului de titan este încărcată negativ:
– Atrage ionii de Ca++ și fosfor
– Atrage proteinele din substanțele fundamentale
• La coroziunea accelerată oxidul de titan nu reacționează:
– Titanul acoperit de o capă de aur poate coroda:
• Titanul devine anod – se corodează
• Aurul devine catod – preia ionii de titan
– Titanul poros corodează mai ușor decât cel compact
– Titanul lustruit prezintă cea mai mare rezistență la coroziune
– Oxidul de titan este stabil și dens
– Aceste aspecte conferă proprietățile titanului
• Proprietățile mecanice ale biomaterialelor:
– Depind de puritatea acestora
– Sunt superioare osului
– Rezistă la presiune, flexiune și oboseală
 ALEGEREA BIOMATERIALELOR ÎN TERAPIA IMPLANTO-PROTETICĂ ÎN
FUNCȚIE DE PUNCTELE A, B, C

• Cele mai biocompatibile biomateriale utilizate în terapia

implanto-protetică sunt:
– Titanul
– Ceramicile

• Calitățile acestora sunt date de:

– Rezistența la coroziune
– Proprietățile mecanice
– Calitatea integrativă tisulară
 TITAN = BIOMATERIAL

• Calități:
– Sunt date de oxidul de titan de suprafață
– Rezistanța la coroziune
– Integrare tisulară bună
– Se recomandă evitarea polimetalismelor
– Frezajul neoalveolelor cu freze din titan
– Protezarea titan pe titan sau ceramicii de titan
– Punct de topire 1670oC
– Rezistență mecanică asemănătoare oțelului inoxidabil
– Duritatea egală cu cea a oțelului inoxidabil
– Rigiditate bună
– Potențialul de electrod = 1,75 = efect catodic favorabil atragerii ionilor
de calciu și fosfor, precum și a proteinelor
– Manifestă amagnetism
• Titanul are imunitate biologică = nu corodează:
– Acțiune regeneratoare
– pH-ul neutru = 7 apropiat de cel salivar
– Conductibilitatea termică comparativă:
• Al – 0,57
• Cu – 0,92
• Fe – 0,17
• Ti – 0,04
• Rezistența electrică comparativă:
– Al – 2,68
– Cu – 1,72
– Fe – 10,0
– Ti – 48,2

• Greutatea specifică comparativă:

– Al – 2,70g/cm3
– Cu – 8,94g/cm3
– Fe – 8,86g/cm3
– Ti – 4,51g/cm3
 CERAMICA DE HIDROXIAPATITĂ = BIOMATERIAL

• Calități:
– Asemănătoare HA din os
– Biocompatibilitate excelentă
– Inactivă antigenic și carcinogenic
– Inițiază și promovează neoformarea osoasă = osteotropie = limitată
– Realizează legături directe cu osul = osteogeneză compusă dar
limitată
• Variantele hidroxiapatitei:
– Densă – ceramică
– Poroasă – membrană resorbabilă

• Reacție ireversibilă cu mediile biologice

• Rezistență mecanică scăzută în comparație cu:
– Titanul
– Alumina
 CERAMICA DE ZIRCONIU = BIOMATERIAL

• Calități:
– Biocompatibilitate bună
– Rezistență mecanică bună
– Coroziune inexistentă
– Absența toxicității
– Rezistența la temperaturi înalte
– Coeficient de îmbătrânire scăzut
– Radio-opacă
– Integrare tisulară bună
 CONCLUZII

• Cel mai biocompatibil material în implantologia orală este titanul

• Calitățile biointegrative ale acestuia sunt date de oxidul de titan de suprafață

• Integrarea osoasă impune o suprafață porozitată a implantului între 30-

70microni asemănătoare structurii osului
• Suprafața porozitată este acoperită de oxizi de titan de 10-50A o care
generează calitățile integrative în țesutul adiacent
• Integrarea implantului trebuie realizată:
– În os
– În țesutul gingival
– Amebele la fel de importante
BIOMATERIALE UTILIZATE ÎN TEHNICILE DE
AUGMENTARE OSOASĂ
• In tehnicile de augmentare osoasă sau de
regenerare osoasă ghidată (GBR – guided bone
regeneration) se utilizează cu precădere două
tipuri de materiale: materiale de adiţie şi
membrane de regenerare.
MATERIALE DE ADIŢIE OSOASĂ
In ultima perioadă tehnicile de regenerare osoasă
ghidată sunt utilizate tot mai des în diferite situaţii
clinice. Astfel se poate obţine:
• un substrat osos favorabil inserării implanturilor
• un oarecare control al atrofiei crestelor alveolare
• refacerea unor defecte osoase

Tabelul urmator prezinta tipurile materialelor de

aditie osoasa:
 Tip Origine Exemple
-Grefe corticale recoltate de la nivelul liniei oblice
externe sau mentonului
Intraorale - Grefe spongioase, recoltate în timpul frezajului
Materiale - ţesuturi de la
neoalveolelor
autologe acelaşi individ
Extraorale -spongioasă şi medulară din creasta iliacă

Materiale - spongioasă refrigerată conţinând medulară din creasta

- provenite de la iliacă şi os spongios crioconservat de la capul femural
omologe - donatori umani - os alogen refrigerat şi uscat – FDBA
alogrefe - os demineralizat refrigerat şi uscat - DFBA

Materiale
- provenite de la Asemănător cu materialele omologe, doar că sursa de
heterologe - animale provenienţă este animală – vaci, cai, etc.
xenogrefe
-Biogran (Orthivita, SUA)
Biosticle -Perioglas (US Biomaterials Corp.)
-Ilmaplant (Ilmenau Glaswerke)
-Cerasorb (Curasan, Germania)
Pe bază de
-KSI TCP (KSI Bauer, Germania)
Substituenţi fosfat tricalcic
-Biobase α-pore (Calcitek, SUA)
sintetici de - substanţe sintetice
os -Hapset (Lifecore Biomedical, SUA) – HA cu
Pe bază de
sulfat de calciu
hidroxi-apatită
-Frios Algipore (Friatec, Germania)

Polimeri de înlocuire a ţesuturilor dure – HTR polymer

 Caracteristici ideale ale unui material de augmentare osoasă

Alogen
Caracteristici Autogen Refrigerat- Xenogen Alopastic
DMB
Uscat

Osteogen + - - - -
Osteoinductiv + - + - -
Osteoconductiv + + + + +
Disponibil + + + + +
Previzibil - - - - +
Proprietăţi
mecanice + + +/- +/- +

Manevrabilitate - + +/- -

Siguranţă + +/- + +/- +

MATERIALE AUTOLOGE
• Materialele autologe (transplantele autogene) sunt
reprezentate de fragmente de ţesut osos recoltate
la acelaşi individ. Mai exact sediul de recoltare şi
locul de inserare aparţin aceluiaşi individ
(organism). Această tehnică a fost şi este folosită
în ortopedie de multă vreme.

Materialele autologe se pot clasifica în funcţie de

regiunea de recoltare în:
• intraorale
• extraorale
 TRANSPLANTELE AUTOLOGE
INTRAORALE

• Sediile de recoltare intraorală pot fi: tuberozitatea maxilară,

mentonul sau crestele edentate.
TRANSPLANTELE AUTOGENE
EXTRAORALE
• In recoltările extraorale se preferă spongioasa şi medulara din
creasta iliacă, datorită potenţialului osteogen ridicat. Acest tip
de transplante prezintă avantajul că fragmentele osoase
obţinute sunt suficient de mari, sunt constituite dintr-o
corticală şi un miez spongios asemănător ca dispoziţie
structurală cu oasele maxilare.
• Mai există şi alte zone de recoltare a grefelor osoase
extraorale, cum ar fi epifiza tibiei şi calota craniană.
MATERIALE OMOLOGE
Transplantele de os alogen se realizează între indivizii
diferiţi din punct de vedere genetic ai aceleiaşi specii.
Se descriu trei tipuri de os alogen uman care se pot
obţine de la bănci de os :
• spongioasă refrigerată conţinând medulară din
creasta iliacă şi os spongios crioconservat din capul
femural
• os alogen refrigerat şi uscat – FDBA (freeze dried
bone allografts) cu proprietati osteoconductive
• os demineralizat refrigerat şi uscat – DFDBA
(demineralised freeze-dried bone allografts) cu
proprietati osteoinductive
MATERIALE DE ADITIE HETEROLOGE
(XENOGENE)
• Xenogrefele sunt materiale de adiție osoasă
lent resorbabile. Timpul de resorbție al
acestor materiale variază între 6 și 9 luni,
însă există studii care au arătat că fragmente
de xenogrefă persistă în osul nou format la
mai mulți ani de la grefare.
• Principalul rol al acestor materiale este de
menținător de spațiu. Pe măsură ce aceste
materiale se resorb, organismul formează os
propriu în spațiul menținut.
MATERIALE SINTETICE DE AUGMENTARE
OSOASĂ PE BAZĂ DE FOSFAT TRICALCIC (TCP)
• Ceramicile pe bază de fosfat tricalcic (TCP) se
pot obţine din hidrogenfosfat de calciu şi
carbonat de calciu prin sinterizare la 1200ºC, iar
printr-o încălzire continuă la 1370ºC se
realizează trecerea fazei beta-TCP în faza alfa-
TCP.
FOLOSIREA CONCENTRATELOR PLACHETARE ÎN
IMPLANTOLOGIA ORALĂ

• Prin diferite tehnici de centrifugare și prelucrare a

sângelui venos recoltat de la pacient, se pot obține niște
concentrate trombocitare (plachetare), care pot fi folosite
ca atare (sub formă de membrane) sau pot fi amestecate
cu materiale de adiție, aducând astfel un aport important
de factori de creștere trombocitari
• La ora actuală, cele mai folosite concentrate plachetare
sunt:
– PRP – platelet rich plasma – plasmă bogată în plachete sangvine
– PRF – platelet rich fibrin
– PRgF – preparation rich in growth factors
MEMBRANE UTILIZATE ÎN TEHNICILE DE
AUGMENTARE OSOASĂ
• In regenerarea osoasă ghidată se utilizează constant o
serie de membrane din diferite materiale (care se resorb
sau nu în timp), pentru izolarea defectului osos pe
parcursul refacerii acestuia. Asadar membranele sunt
bariere confecţionate din diferite materiale resorbabile
sau neresorbabile care separă defectul osos refăcut sau
nu cu materiale autologe, omologe, heterologe sau
aloplastice, de lamboul muco-periostal.
• Pe lângă rolul de contenţie al materialelor de adiţie,
membranele împiedică proliferarea celulelor epiteliale din
lamboul muco-periostal spre defectul osos, proliferare
care poate compromite o regenerare osoasă de calitate.
In funcţie de materialul din care sunt
confecţionate, membranele se clasifică în:

• neresorbabile: fibre de celuloză hibridă, latex,

politetrafluoroetilen expandat (PTFE-e), care
trebuie îndepărtate după o anumită perioadă,
printr-o nouă intervenţie
• resorbabile: pot fi sintetice (polimeri sintetici –
acid poliactic, copolimeri ai acizilor glicolic sau
lactic) sau naturale (ex. Colagen) şi care nu
necesită a fi îndepărtate printr-o nouă intervenţie
VĂ MULȚUMESC!