 ACESTA ESTE UN MATERIAL INTERN AL UNIVERSITĂȚII

„DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI, DISTRIBUIT PENTRU A FACILITA

PREGĂTIREA STUDENȚILOR ÎN CONTEXTUL EPIDEMIEI COVID-
19.
 ORICE REPRODUCERE SAU UTILIZARE A ACESTUI MATERIAL,
INTEGRAL SAU PARȚIAL, ÎN ALT SCOP DECÂT CEL MENȚIONAT
ANTERIOR, FĂRĂ PERMISIUNEA SCRISĂ A AUTORILOR ESTE
INTERZISĂ.
 Dacă la început, cheia succesului
tratamentului cu ajutorul implanturilor
dentare era considerată etapa chirurgicală
de inserţie a acestora, mai târziu atenţia a
fost îndreptată asupra realizării tratamentului
protetic.

 Recent, tratamentul profilactic (cu cele două

segmente: îngrijirea profesională şi
igienizarea personală) a fost inclus in factorii
care asigură reuşita pe termen lung a
tratamentului prin implanturi dentare.
 Pacienţii trataţi cu ajutorul implanturilor vor
avea nevoie de îngrijiri preventive în mai
multe etape ale tratamentului şi ulterior, în
cadrul dispensarizărilor pentru succesul pe
termen lung.

 Prevenţia afecţiunilor periimplantare trebuie

să constituie un obiectiv important atât pentru
medic, cât şi pentru pacient printr-o îngrjire
corectă a suprastructurii protetice, a dinţilor
naturali existenţi pe arcade, precum şi a
eventualelor restaurări “clasice,
convenţionale”.
 Misch şi colab. au adoptat în cadrul conferinţei
consens ICOI (International Congress of Oral
Implantologists) de la Pisa din 2007 o
clasificare care cuprinde 4 categorii clinice:
• Succes - stare optimă (Success);

• Remanenţă pe arcada
satisfăcătoare (Satisfactory survival);
• Remanenţă pe arcadă compromisă
(Compromised survival);

• Eşec (Faillure).
 Succesul unui implant implică condiţii
ideale de funcţionare după cel puţin 1 an
de la aplicarea lucrării protetice, astfel:
 evaluarea la 1-3 ani indică succesul timpuriu;
 la 3-7 ani indică succesul intermediar;
 reuşita tratamentului evaluată la peste 7 ani
indică succesul pe termen lung.

 Criteriile care stau la baza evaluării lui

Misch şi colab sunt: durerea, mobilitatea,
măsurarea pungilor periimplantare,
prezenţa afecţiunilor periimplantare
(mucozită/periimplantită).
 În reabilitarea implanto-protetică, prin
dispensarizare înţelegem:

 prevenirea
 depistarea posibilelor afecţiuni.
 tratarea
 Dispensarizarea
pacientului reabilitat
cu ajutorul
implanturilor dentare
este diferită față de a
pacientului dentat
sau protezat clasic.
 La implanturile dentare, fibrele
gingivale sunt orientate
paralel cu axul lung al
acestora spre deosebire de
dinţii naturali la care
orientarea fibrelor este
perpendiculară pe axul lung.

 Această inserţie
perpendiculară a fibrelor
gingivale la dinţii naturali
acţionează ca o barieră în
calea pătrunderii
microorganismelor, a corpilor
străini.
 Vascularizaţia mai redusă a mucoasei
periimplantare împreună cu inserţia fibrelor de
colagen paralel cu axul lung al implantului face ca
aceasta să fie mai vulnerabilă la agresiunea
bacteriană, iar “sigiliul biologic” să fie o barieră mai
puţin eficientă comparativ cu dintele natural.
 Mucoasa periimplantară este capabilă de un
răspuns inflamator la agresiunea microbiană, prin
creşterea numărului limfocitelor T şi B din
vecinătate, însă acest răspuns are intensitate mai
mică decât cel al ţesuturilor gingivale din jurul
dinţilor naturali, datorită vascularizaţiei mai reduse
şi a ţesutului conjunctiv periimplantar şi aspectului
său cicatricial, bogat în fibre de colagen şi sărac în
fibroblaste.
 Prezenţa mucoasei
periimplantare
keratinizate
uşurează
manoperele
pacientului de
îngrijire zilnică a
implanturilor
dentare.
 Prevenția include:

etapa primară: măsurile şi strategiile de

evitare a apariţiei afecţiunilor periimplantare;
etapa secundară impune depistarea precoce
a apariţiei îmbolnăvirilor (periimplantitelor).
 În cadrul
dispensarizării,
colaborarea
dintre medic și
pacientul în
cauză reprezintă
cheia succesului
pe termen lung
al reabilitării
implanto-
protetice.
 Dispensarizarea pacientului include:

► actualizarea istoricului medical şi dentar;

► evaluarea clinică a lucrărilor protetice/verificarea
ocluziei;
► examinarea ţesuturilor moi intraorale;
► evaluarea clinică a implanturilor dentare;
► îndepărtarea plăcii microbiene şi a tartrului;
► efectuarea radiografiilor de control;
► verificarea asigurarii unei igiene orale corecte din
partea pacientului.
► Se verifică stabilitatea
lucrării protetice pe
implanturi (slăbirea
șurubului de fixare sau a
cimentului).
►Examinarea țesuturilor moi intraorale

Implanturile dentare care nu au placă

bacteriană sau tartru, sunt înconjurate de
ţesuturi periimplantare de aspect normal,
nu prezintă sângerare la palparea cu
sonda nu au secreţie purulentă, mobilitate,
iar adâncimea şanţurilor periimplantare în
toate cele patru zone (mezial, distal,
vestibular şi oral) nu depăşeşte 3-4 mm
sunt considerate clinic stabile,
neprezentând risc pentru periimplantită.
►Evaluarea adâncimii
șanțului
periimplantar:
 Se recomandă o
determinare inițială ca
punct de referință pt.
comparații ulterioare;
 Ulterior se indică doar
dacă apar modificări
inflamatorii ale
mucoasei din jurul
implantului.
 La palparea
şanţului
periimplantar,
sonda poate
pătrunde printre
fibrele paralele
până la osul
alveolar.
 Se recomandă ca
această manevră
să fie făcută cu
multă blândeţe.
 Xxx
►Evaluarea clinică
a implanturilor:

Se verifică
stabilitatea
implanturilor cu
ajutorul diferitelor
aparate: Osstell,
Periotest, etc.
► Indepărtarea plăcii microbiene și a
depozitelor de tartru:

 Evidențierea și îndepărtarea plăcii

microbiene
 Îndepărtarea depozitelor de tartru
 Prevenirea depunerii plăcii microbiene
 Evidențierea și îndepărtarea plăcii
microbiene:

Se pot folosi periodic substanțe

revelatoare pt. evidențierea zonelor
unde se acumulează constant placă
microbiană.
 revelator de placă
bacteriană care
devine fluorescent la
aplicarea luminii de
polimerizare,
colorând selectiv
doar biofilmul oral.
 Îndepărtarea plăcii
microbiene:

periuțe de profilaxie;
superfloss;
 bulete de vată sau
comprese de tifon.
 Pentru îndepărtarea manuală a depozitelor
moi şi a tartrului se folosesc:

instrumente de detartraj manual nemetalice;

superfloss;

periuţe interdentare;

periuţe unitufă.
 Se utilizează
instrumente de
detartraj manual
nemetalic din: plastic,
grafit, lemn;

 Instrumentarul
manual din plastic și
grafit se poate ascuți
și este autoclavabil.
 Instrumentar din plastic

Instrumentar din grafit

Instrumentar placat cu aur

 Superfloss-ul este
un fir de mătase
îngroşat cu dispozitiv
special din plastic,
asemănător acului de
cusut, pentru
introducerea în zona
de acţiune, pentru
zonele interdentare
mai largi sau sub
corpul de punte.
 Periuţe interdentare - pentru
îndepărtarea plăcii microbiene din zona
interdentară (suprafeţe concave şi şanţ
periimplantar), acolo unde periuţa
manuală sau mecanică nu sunt eficiente.
 Periuţele unitufă sunt indicate pentru
suprafeţele orale (linguale şi palatinale) ale
implanturilor situate distal.
 Îndepărtarea mecanică a tartrului:

se face cu instrumentarul de detartraj sonic

sau ultrasonic;
se impune folosirea capetelor active
nemetalice;
cele metalice se acoperă de un manşon din
plastic sau silicon;
se recomandă folosirea aparatului de detartraj
ultrasonic la putere și frecvență reduse, cu
irigare din abundență, mai ales în cazul unor
depozite de tartru aderente.
 Pentru finisare şi lustruire se recomandă:

paste de periaj non-abrazive, fără APF - fluor

fosfat acidulat ( poate determina eroziuni la
nivelul suprafeței implantului);
 oxizi de staniu;

cupe de cauciuc moale;

periuţe din plastic.

 Prevenirea
depunerii plăcii
microbiene:

Lacuri protectoare;

Ape de gură.
 Se contraindică:
Chiuretele metalice/inox (zgârieturi,
contaminare, reacții galvanice);
Chiuretelor placate cu aur nu se vor
reascuți (expunerea metalului subiacent);
Pastele abrazive (zgârieturi);
Pastele de lustruit cu fluor concentrat;
Sondele parodontale metalice;
Etc.
► Evaluarea radiologică:

In primul an de dispensarizare, sunt

necesare radiografii ale implanturilor la
fiecare vizită, din trei în trei luni.
Dupa această perioadă, se va indica
doar o radiografie pe an, aceasta fiind
raportată la radiografia inițială.
 Tehnici imagistice aplicabile în
implantologia orală, pentru monitorizarea
osteointegrării şi a nivelului osos
periimplantar:
Radiografia periapicală (inclusiv în
format digital);
Ortopantomograma;

Radiografia cu substracţie digitală.

 La o pierdere osoasă mai mare de 1mm, la
primul an de la inserarea lucrării protetice, și
mai mult de 0,01mm pe an, în anii următori,
este necesară îndepărtarea punții și re-
evaluarea stării implanturilor.
► Evaluarea gradului de igienă orală;

► Recomandări și motivarea pacientului

pentru o igienă orală zilnică, corectă.
 Factori de care trebuie tinut cont in
programarea sedintelor din cadrul
dispensarizarii:

Modificările apărute în starea generală a

pacientului sunt extrem de importante şi
sunt consemnate în fişa pacientului la
fiecare şedinţă de control.
80% din adulţi iau în mod cronic măcar
un medicament, iar unele medicamente
cum ar fi antihipertensivele, diureticele,
antidepresivele şi antihistaminicele au ca
efect secundar xerostomia care
favorizează acumularea rapidă de placă
bacteriană şi tartru conducând la
inflamaţia ţesuturilor periimplantare.

În cazul pacienţilor diabetici este foarte

important tratamentul de fond care să
asigure menţinerea nivelului glicemiei la
valori normale.
Administratea anumitor tratamente
medicamentoase (anticoagulante,
steroizi, imunosupresive, bisfosfonaţi,
blocante ale canalelor de calciu).
Bruxismul;

Boala parodontala;

Nivelul igienei orale;

Alimentatia.
Fumatul și alcoolul compromit răspunsul
imunologic la bacterii, contribuind astfel la
declanşarea şi progresia afecţiunilor
periimplantare.
 Frecvența ședințelor de dispensarizare:

la o săptămâna de la aplicarea lucrării

protetice - pentru verificarea pacientului cu
privire la metodele de menținere a igienei
protezei dentare și a țesuturilor
periimplantare;
la o lună de la aplicarea lucrării protetice;

La 3 luni controale periodice în primul an de

protezare.
La 6 luni în următorii doi ani;

Odată la doi ani (dacă în primii 2 ani nu au

existat complicații) atunci când se face
reevaluarea radiologică;
Pentru restaurările fixe, îndepărtarea anuală a
lucrării protetice este obligatorie pentru a
verifica stabilitatea bontului protetic în implant,
starea gingiei și igiena locală.
La cererea pacientului, la orice
semn/simptom alarmant;

În funcție de rezultatul evaluării clinice și

paraclinice, individualizat necesităților
fiecărui pacient.
 Concluzii:

 tratamentul preventiv
asigură succesul pe
termen lung al
restaurărilor cu ajutorul
implanturilor dentare;

 deasemenea fidelizează pacienții prin starea

de bine pe care o resimt după tratamentul cu
implanturi dentare.
VĂ MULȚUMIM!