Biomateriale

Curs 1
an II - Bioinginerie
 BIOMATERIALE - Definitie

Prin notiunea de biomaterial se intelege orice

entitate materiala care poate fi utilizata in
contact, endogen sau exogen, cu tesut animal
viu, in scop de regenerare, inlocuire, terapeutic,
de diagnostic sau monitorizare a acestuia.
 Istoria biomaterialelor
An Dezvoltare
Secolele 18–19 Dispozitive metalice pentru fixarea fracturilor
osoase: fire si cuie din Fe, Au, Ag, Pt

1860-1870 Unitati chirurgicale aseptice

(Utilizarea biomaterialelor devine practica dupa
dezvoltarea tehnicii chirurgicale aseptice -Dr J.
Lister.)

Inceputul anilor Placi osoase au fost introduse pentru a ajuta la

1900 fixarea fracturilor osoase.
Multe din acestea se rupeau datorita design-ului
mecanic nesofisticat;
-Prea subtiri
-Concentrarea solicitarilor in colturi
-Coroziune rapida in organism
Introducerea otelului si a aliajelor Co-Cr
 Istoria biomaterialelor
An Dezvoltare
1930 Introducerea otelului si a aliajelor Co-Cr

1938 Prima inlocuire a protezelor de sold.

Anii 1940 Utilizarea PMMA pentru implant de cornee si

cranioplastie
(În timpul al doilea război mondial - Plexiglas a
fost frecvent utilizat)

1946 Prima proteza de inlocuire a capului femural din

articulatie, care a luat in considerare design-ul
biomecanic: (PMMA) utilizat in inlocuirea
articulatiilor

Anii 1950 Primul succes in inlocuirea unui vas de sange

Anii 1960 Prima valva cardiaca comerciala

Inlocuire articulatie
• 1960-1970
– Prima generatie de biomateriale proiectate sa fie
inerte fata de organism
– Scaderea potentialului raspunsului imun negativ
la implant

• Din 1990
– Materiale bioactive, care interactioneaza intr-un
mod pozitiv cu organismul pentru a realiza o
vindecare locala.
 Stadiu
• Cardiovascular:
– aprox 100,000 de valve caridace
inlocuite si 300,000 grefe vasculare
implantate anual in USA.
• Inlocuire articulatii:
– Peste 500,000 de articulatii, de sold sau
genunchi, anual in USA.
Stadiu
 Spre ce ne indreptam?
• Materiale inteligente care pot ghida
raspunsul biologic in zona de implantare.
• Proiectarea de materiale injectabile care pot
fi aplicate local, cu minim de durere pentru
pacient.
• Biomateriale nano-structurate.
 Aplicatii ale biomaterialelor

Problema Exemple

Inlocuirea unei parti bolnave Proteza de sold, dializoarele pentru

sau deteriorate rinichi

Ajuta vindecarea Suturi, placi osoase, suruburi

Imbunatateste functia Pacemaker, lentile intraoculare,

implant cohlear

Corecteaza functionalitatea Pacemaker cardiac

Imperfectiuni cosmetice Implanturi mamare, estetica

tesuturilor moi

Diagnostic Sonde, catetere

Tratament Catetere, drenaje

 Aplicatii ale biomaterialelor
• Din punct de vedere al organului care se inlocuieste:
Organ Dispozitiv

Inima Pacemaker cardiac, valve

artificiale, inima artificiala
Plaman Dispozitiv de oxigenare
Ochi Lentile de contact, lentile
intraoculare
Urechi Implant cohlear
Os Placute osoase, suruburi
Rinichi Dializoare
Vezica Catetere si stenturi
Clasificarea biomaterialelor se poate face dupa mai multe criterii:

1.In functie de natura tesutului la a carui refacere contribuie:

1.1. Pentru tesuturi tari: oase, dinti, cartilagii
1.2. Pentru tesuturi moi: piele artificiala, vase de singe,
ficat, ochi, inima, ligamente
1.3.Cu funcṭii specifice - membrane pentru industria
farmaceutica, membrane de dializă, stimulare cardiacă,
plămân artificial, biomateriale de diagnostic, terapie,
instrumentație
2. Dupa forma de prezentare a biomaterialului

- fluide injectabile
- capsule
- filme poroase
- filme fibroase
- placi compacte
- tuburi
- fire-fibre
- geluri
-micro si
nanoparticule
3. Dupa natura chimica a materialului:

biomateriale naturale (materiale biologice):

organice,
anorganice;
biomateriale sintetice:
metalele,
polimerii,
ceramicele,
compozitele.

Biomateriale polimerice
Biomateriale metalice
Biomateriale ceramice
Biomateriale compozite
4. Dupa comportarea in mediul biologic
- resorbabile
- partial resorbabile
- neresorbabile

Mecanismul de actiune al substituientului cutanat

BIOBRANE®
5. După localizare
5.1.biomateriale intracorporale- dispozitive complexe de
stimulare a proceselor fiziologice (rinichi artificiali pentru dializa
sângelui, plămân artificial de oxigenare a sângelui, inimă
artificială, pancreas artificial pentru eliberare de insulină), sub
formă de dispozitive semipermanente sau pentru dispozitive
temporare
5.2.biomateriale paracorporale-utilizate la interfaṭa cu mediul
biologic
5.3.biomateriale extracorporale - utilizate pentru transportul
sângelui ṣi a lichidelor transfuzabile, containere farmaceutice,
tuburi, seringi, instrumente chirurgicale, materiale de
împachetare (sterile ṣi nesterile)
6. După interacṭiunea cu organismul materiale pot fi:
6.1.bioinerte - nu provoacă răspuns din partea gazdei (nu
interacṭionează cu ṭesutul viu) - porțelanul dentar sau unele
biosticle, în contact direct cu osul sau separate de acestea printr-
un strat subțire;
6.2.bioactive - presupun interacṭiuni fizico-chimice cu ṭesutul viu ṣi
dau răspunsuri benefice, refacerea în zona de contact
6.3.biotolerate - separate de organism printr-o interfaṭă suficient
de groasă încât nu apar perturbări importante de compatibiliate cu
acestea;
6.4. bioresorbabile - supuse unui proces de dizolvare/resorbție
după introducere în organism, sunt treptat înlocuite prin avansul
țesutului viu
6.5.hibride - care presupun asocierea unui material inert cu celule
vii.
 Performanta biomaterialelor

• Succesul unui biomaterial in organism este

dependent de:
– Proprietatile materialului
– Design-ul implantului
– Biocompatibilitatea materialului
– Tehnica utilizata de chirurg
– Conditiile de sanatate ale pacientului
 Proprietatile intrinseci ale materialelor

• Dimensiune
• Masa moleculara
• Difuzivitate
• Coeficient de sedimentare
• Absorbtia luminii
• Fluorescenta
• Presiunea osmotica
• Sarcina electrica
• Solubilitate
 Proprietatile materialelor
proprietati electrice si electrochimice: pH, potential
elctrocinetic, constanta dielectrica;
proprietati optice: indice de refractie, activitate optica;
proprietati termice: temperaturi de tranzitie, caldura
specifica, conductibilitate termica, dilatare termica;
proprietati reologice: reologia solutiilor(vâscozitate,
indice de curgere) sau in stare solida (modul de elasticitate,
timp de relaxare, coeficient de pierdere);
proprietati de interactiune: solubilitate, sorbtie,
permeabilitate;
proprietati chimice: functionalitate, reactivitate chimica,
rezistenta chimica.
 Proprietatile de suprafata
-Suprafetele sunt diferite decat materialele in masa
-Suprafetele pot fi reactive
-Pot fi mai usor contaminate
-Structura suprafetei este mobila (se poate modifica in functie de
mediul cu care vine in contact)

Rugozitate
Omogenitate
Ordonare (structura cristalina sau dezordonata)
Hidrofilie – hidrofobie
Adeziune - Bioadeziune
 Proprietatile biologice
-Biocompatibilitatea presupune acceptarea unui implant
artificial de către ţesuturile din jur şi implicit de către corp în
general.
-Biofuncţionalitatea este capacitatea implantului de a-şi
realiza funcţia pentru care este introdus în corp un timp cât
mai mare. (functionalitate, reactivitate chimica, rezistenta
chimica)
-Biodegradabilitatea este o proprietate a implantului de a se
degrada în aceeaşi durată de timp cu ţesuturile vii
înconjurătoare sau de a se degrada după realizarea
rolului pentru care a fost introdus. (functionalitate,
reactivitate chimica, rezistenta chimica)
 Dimensiunea unor materiale biologice
Material Dimensiune
(microni)
Ion Cl- 9.9  10-5
Uree 1.6 10-4
Glucoza 8.6 10-4
Insulina 4 10-3
Albumina serica umana 7.2 10-3
Dextran 1 10-3 to 15 10-3
Immunoglobulina G 11.1 10-3
Particula de virus 0.004 to 0.1
Bacterii 0.2 la 2.0
Drojdii 2 la 30
Celule in cultura 2-10

Dimensiunea materialului biologic este important in procesele de separare

cum ar fi: filtrare, separarea prin membrana,sedimentare, centrifugare.
 Greutatea moleculara
Greutateas moleculara se exprima in mod obisnuit in kilo-Daltoni
(kDa) sau g/g-moli or kg/kg-moli.

Material Greutate moleculara

(kg/kg-mol)
Clorura de sodiu 58.44
Uree 60.07
Glucoza 180
Penicilina G 334.42
Insulina 5,800
Albumina serica umana 67,000
Dextrani 10 000 – 1 000 000
 Difuzivitate
Material Difuzivitate in apa
m2/s
Clorura de sodiu 2.5  10-9
Uree 1.35  10-9
Acid oxalic 1.53  10-9
Acid acetic 1.19  10-9
Etanol 8.4  10-10
Glicerina 7.2  10-10
Lizozim 10.4  10-11
Albumina serca umana 5.94  10-11
Imunoglobulina G 4.3  10-11
Colagen 0.69  10-11
Virusul de tutun 0.46  10-11
 Coeficient de sedimentare
s
v
s

M 1  v 
 2r f

Material Coeficient de sedimentare

s20
Cytochrome c 1.17
Chimotripsinogen 2.54
Alfa amilaza 4.5
Fibrinogen 7.9
Albumina serica umana 4.6
Colagen 6.43
Tobacco mosaic virus 198
 Proprietatile materialelor
proprietati electrice si electrochimice: pH, potential
elctrocinetic, constanta dielectrica;
proprietati optice: indice de refractie, activitate optica;
proprietati termice: temperaturi de tranzitie, caldura
specifica, conductibilitate termica, dilatare termica;
proprietati reologice: reologia solutiilor(vâscozitate,
indice de curgere) sau in stare solida (modul de
elasticitate, timp de relaxare, coeficient de pierdere);
proprietati de interactiune: solubilitate, sorbtie,
permeabilitate;
proprietati chimice: functionalitate, reactivitate chimica,
rezistenta chimica.
 Proprietati electrice ale materialelor
Aceasta caracteristica determina o comportare
specifica in solutie, in prezenta ionilor straini, de natura
micro- sau macromoleculara.
Marimea are o importanta deosebita in cazul proteinelor.
Marimea cea mai importanta care descrie comportamentul
in solutie a proteinelor o constituie punctul de neutralizare
care admite 3 valori distincte functie de conditiile de
interactiune:

- punct de sarcina zero, reprezinta punctul de neutralitate al

macroionilor puri independenti;
- punct izoionic, reprezinta punctul de neutralitate al macroionilor
incarcati cu ionii unui electrolit oarecare dat ( macroioni +
contraion);
- punctul izoelectric, corespunzator punctului de neutralitate
obtinut la neutralizarea cu un acid sau o baza oarecare.
pH-ul izoelectric pentru materiale colagenice
Material colagenic pH iz
Fibra de colagen 5.0 – 5.5
Colagen nativ acid 7.5 – 8.0
Colagen nativ neutru 7.0 – 7.5
Colagen solubilizat 4.5 – 5.0
Gelatina 3 - 10
Hidrolizat de colagen 2.0 – 4.0
Disocierea ionica in apa pura a materialelor colagenice
 Disocierea in apa se cuantifica prin constanta de
disociere, care, de exemplu in cazul unui colagen acid,
este exprimata prin relatia :

Logaritmând ecuatia si schimbând semnul se

obtine:

unde  este gradul de disociere al formei ionizate MC-

COO-.
 Proprietati termice
Comportarea in câmp termic este analizata din punct
de vedere marimi distincte:

a) temperatura tranzitiei de faza ce exprima intervalul de

temperatura care determina trecerea de la un sistem de
organizare supramoleculara (indusa de cresterea
continutului energetic si a mobilitatii atomilor si segmentelor
de catena).
-temperatura de topire - materiale metalice, polimerice

b) temperatura de denaturare exprima o tranzitie de faza a

materialului(in special proteine) aflate in stare dizolvata.
Denaturarea proteinelor
 Proprietatile de interactiune ale materialelor
a) Solubilitatea, proprietatea se exprima cantitativ prin
parametrul de solubilitate dat de relatia:
=(E/V)1/2, (jm-3)1/2
unde: E este energia de vaporizare a polimerului, V -
volumul amestecului.

b) Sorbtia – reprezinta fenomenul de acumulare in masa a

unui material solid a moleculelor unui gaz sau lichid, si este
evaluata din legea a doua a transferului de masa ( a doua
lege a lui Fick) data de relatia:

c/t=D[2c/x2+2c/y2+2c/z2]

unde D este coeficientul de difuzie a speciei micromoleculare

in solid.
c) Permeabilitatea – reprezinta transferul unei faze
micromoleculare prin solid si se evalueaza tot din legea a II-a
a lui Fick prin relatia:
J=-D(c/x),
in care J este fluxul (debitul micromolecular transportat) pe
unitate de arie si timp.
d) parametrul de interactiune Flory - Huggins, , exprima
caracterul rezultantei interactiunilor intermoleculare dintre
doua specii chimic diferite care formeaza un amestec
compatibil (fara separare de faza) de tip lichid-lichid sau
lichid-solid. El se exprima prin relatia:

=(V/RT)(2-1)2
unde: V-volumul amestecului;2,1 parametrii de solubilitate
pentru componentii din amestec.
 Proprietati chimice
Proprietatile chimice reprezinta ansamblul
marimilor care apreciaza capacitatea unui compus de a
participa la reactii chimice cu formare de legaturi ionice
si covalente. Principalele marimi incluse in notiunea de
proprietati chimice sunt: functionalitatea, reactivitatea si
rezistenta chimica.

Functionalitatea
Termenul de functionalitate se refera la cantitatea
de centre de reactie dintr-o unitate de masa de material.
Materialul poate participa la urmatoarele tipuri de legaturi:
-legaturi covalente - de aici notiunea de functionalitate
covalenta;
-legaturi necovalente - functionalitate necovalenta-prin
legaturi ionice, legaturi de hidrogen,legaturi van der Waals.
Relatia structura - tip de legatura pentru diferite grupari
functionale
Functionalitatea covalenta este legata de totalitatea
gruparilor chimice aflate in stare neionizata.
Functionalitatea gruparilor neionizate rezulta din relatiile:

fNH2 = fCOO- - (fCOOH,t - fNH2,t)

fCOOH = fNH3+ + (fCOOH,t - fNH2,t)

fCOO- reprezinta capacitatea de combinare cu bazele, evaluata

din curba de titrare;
fNH3+ reprezinta capacitatea de combinare cu acizii, evaluata
din curba de titrare.
 Reactivitatea
Fata de aceasta situatie, reactivitatea este interpretata
prin intermediul a doua marimi:
-constanta de viteza a procesului chimic, definita prin
relatia: -dc/dt =k(co-c)(bo-b)
unde:co,bo sunt concentratiile initiale ale gruparilor functionale
ale partenerilor de reactie;
c,b sunt concentratiile momentane ale gruparilor
functionale.
-energia de activare a transformarii chimice, evaluata din
ecuatia Arrhenius:

k=Ae (-Ea/RT)
unde: A este un termen pre-exponential;
Ea-energia de activare;
T-temperatura,K;
R-constanta universala a gazelor.
 Rezistenta chimica
Termenul de rezistenta chimica este adesea inlocuit in
cazul biomaterialelor cu termenul de rezistenta la hidroliza
si se exprima prin constanta de viteza a procesului :

-ln[(p-1)/p]=-ln[(po-1)/po]+kt
unde:po-este numarul de unitati elementare in conditii initiale; p-
numarul de unitati elementare la momentul t.

Proprietati chimice - Aplicatii

Pansament HemCon
 Caracteristicile reologice ale materialelor

Reologia starii dizolvate

Reologia starii dizolvate este descrisa prin modele

reologice, unul dintre acestea este cunoscut sub numele de
ecuatia puterii sau modelul lui Ostwald de Waele, dat de
relatia:

=kn sau =on-1

respectiv,modelul polinomial dat de relatia:

ln =Ao+A1ln+A2ln2
unde: k - marime numita indice de consistenta;
 - tensiunea de forfecare, N/m2
 - viteza de forfecare,s-1
 In solutii diluate se foloseste asa numitul coeficient de
vascozitate limita [] sau vascozitate intrinseca exprimat
prin relatia:
[]=k M 
Pentru polielectroliti variatia vascozitatii reduse in functie
de concentratie nu satisface intotdeauna ecuatia liniara de mai
sus, ci pot aparea dependente care pot fi generalizate prin
relatia:
sp=[]c+b11c2+b12c3+......
unde:
sp=rel -1

[]=lim[(sp-1)/c]
c -> 0
c - concentratia solutiei
b11 - coeficientul de interactiune polimer-solvent
b12 - factor conformational in solutie
Proprietati reologie - Aplicatii
 Materialele compozite ce se prezinta sub forma de solutii
concentrate sau dispersii omogene (de exemplu,latexuri) se
preteaza a fi caracterizate prin :

Vâscozitate simbolizata prin  . Literatura de specialitate

consemneaza mai multe tipuri ce corespund la tot atâtea
metode de evaluare.
Indicele de curgere simbolizat prin n . Marimea da
informatii asupra caracterului nenewtonian al fluidului ce se
analizeaza
Indice de consistenta, simbolizat prin k. Marimea
depinde de structura compusilor si de concentratia acestora in
sistem. Se determina tot cu ajutorul vascozimetrelor folosind
relatia prezentata la indicele de curgere.
Momentul de torsiune Brabender particularizat pentru
mai multe intervale de timp.
 Reologia starii solide
Particularizarea tipurilor de proprietati este obtinuta cu
ajutorul marimilor reologice fundamentale- tensiune ( efort )
si deformatie - extinse la o mare diversitate de sisteme de
solicitare
Solicitarea mecanica a unui material poate fi realizata
intr-o mare diversitate de conditii ce se deosebesc prin:

natura efortului aplicat: tractiune, incovoiere, comprimare,

torsiune, forfecare, etc. simple sau combinate;

durata de actiune a efortului

modul de aplicare al efortului: instantaneu, continuu cu

viteza constanta, periodic, etc.
Clasificarea
solicitarilor
mecanice
Rezistenta
mecanica -
reprezinta valoarea
efortului aplicat la
care se produce
ruperea epruvetei
de material.
 Deformatia la rupere
In majoritatea incercarilor de solicitare care se
conduc pâna la ruperea materialului se inregistreaza si
valoarea deformatiei pe care o sufera eprubeta in
momentul distrugerii sale. Proprietatea este particularizata
pentru fiecare tip de solicitare si se exprima in unitati reale
sau in maniera relativa.

Dintre deformatiile de acest fel:

- alungirea relativa la rupere la solicitarea de tractiune ,
in % ;
- adâncimea de penetrare la compresiune , in mm ;
- sageata maxima la rupere la solicitarea de incovoiere ,
in mm ;
- alungirea la oboseala , in % si altele.
 Modulul de elasticitate
Proprietatea se exprima cu ajutorul constantei de
proportionalitate notata generic k pentru domeniul de solicitare in care
este valabila relatia:
=k
unde:
 = tensiunea ( efortul ) aplicat asupra probei si exprimat uzual in N/m2
 = deformatia in valoare reala sau relativa

Constanta de proportionalitate este denumita modul de elasticitate si este

particularizata in functie de caracterul solicitarii :
-modul de elasticitate la tensiuni normale , E , N/m2
-modulul de elasticitate la tensiuni tangentiale , G , N/m2.
Metoda de evaluare a modulului de elasticitate consta din
identificarea intervalului de liniaritate a dependentei tensiunii de deformatie
intr-un set de date experimentale constituit din perechi de valori ale celor
doua marimi reologice si calcularea pantei dreptei .
 Tensiuni si deformatii caracteristice

Forma dependentei tensiune-deformatie este o

caracteristica a solidului pus in discutie si ea permite sa se
evidentieze cele trei componente esentiale de deformatie
ale sale:
- componenta elastica particularizata prin valoarea
modulului de elasticitate E, G,
- componenta vascoasa individualizata prin
vascozitatea aparenta;
- componenta plastica definita prin valoarea pragului
de tensiune 0
Solicitarea la tensiune constanta permite caracterizarea
materialului din punct de vedere al timpului de relaxare
definit prin relatia :tr=/G,
care exprima capacitatea de adaptare a materialului la
solicitare, respectiv intarzierea raspunsului datorat curgerii
entitatii moleculare unele in raport cu altele.
Solicitarea periodica la deformatii mici este folosita
pentru definirea asa-numitului spectru mecanic al unui
material descris prin ecuatia generala:
E*=E'+IE"
unde E*- modulul de elasticitate complex, E' - componenta
elastica, E" - componenta vascoasa.
Din aceasta relatia se gaseste asa numitul coeficient
de pierdere mecanic, definit prin relatia:
tg()=E"/E'.
Desigur, stiinta reologiei vehiculeaza mult mai multe
marimi decat cele prezentate si functie de necesitati.