Tema 2: Clasificarea implantelor dentare. Biomaterialele utilizate în implantologia orala.

Indicaţii şi
contraindicaţii.

Întrebări de autoevaluare:

Exista patru tipuri de grefe osoase :

 Autogrefa (os uman din propriul organism)

 Alogrefa (os uman de la alt organism, in general cadavru)

 Xenogrefa (os de origine animala – bovin, porcin, cabalin)

 Aloplastica (os sintetic)

1. Caracteristica grefelor xenogene. (ex:B iocoral; Geislich Bio-Oss )

Slide 46

Este osul ce aparține unei specii diferite decât celei umane. Aceste materiale derivă din trei
surse: osul de bovină (cel mai frecvent utilizat), osul de porcină și coralul natural, având proprietăți
osteoconductive, biocompatibile și similare cu structura osoasă umană.

Xenografturilor li se înlătură aproape în totalitate componenta organică pentru a reduce

antigenitatea produsului, iar în urma acestui proces, graftul osos are un schelet de hidroxiapatită și o
structură internă poroasă care facilitează revascularizarea și integrarea materialului în patul osos
primitor. La fel, această structură poroasă facilitează rezorbția materialului și înlocuirea lui cu țesut
osos de novo.

Ceea ce avantajează acest produs, în opinia lui Reidy şi Yukna (1998), este faptul că constituie un
produs „natural” care poate avea structuri şi componente asemănătoare osului uman având
osteoconducţie superioară oricărui produs mineral şi o osteopromovare de mare importanţă

2. Rolul membranelor din colagen.

Membranele resorbabile din colagen se obțin cel mai frecvent din colagen de tip I de origine bovină,
prelevate în special din tendonul lui Ahile și din colagen de tip I și III de origine porcină. Sunt utilizate
datorită biocompatibilității și capacității de a favoriza vindecarea.

Membranele sunt bariere confectionate din diferite materiale resorbabile sau neresorbabile care
separa defectul osos refacut sau nu cu materiale autologe, omologe, heterologe, de lamboul muco-
periostal. Ele mai impiedica proliferarea celulelor epiteliale din lamboul muco-periostal spre defectul
osos. Biomaterialele, cum ar fi inlocuitorii (substituentii) de os si membranele de colagen, sunt
utilizate cu regularitate in stomatologia regenerativa, precum si pentru regenerarea oaselor si
cartilajelor in ortopedie.
 Datorita similitudinii lor cu tesutul uman, aceste materiale sunt optime formarii de os nou si
vindecarii tesuturilor moi in corpul uman. Acestea fie sunt integrate in tesuturile umane in cursul
procesului de vindecare, fie sunt degradate treptat de catre procesele metabolice ale
organismului.

 Fabricate din colagen porcin de inalta puritate (colagenul este o componenta principala a
pielii si a tesutului moale uman);

 Membranele au rol de bariera (protectie) contribuind esential la regenerarea osoasa si la

vindecarea tesuturilor;

 Matricea de colagen accelereaza regenerarea tesuturilor moi.

3. Tipurile de grefă (după proveniență) ce posedă proprietăți osteoinductive.

Metodele locale de stimulare a consolidării osului pot fi: osteogenice, osteoconductive şi

osteoinductive. Metodele osteogenice includ utilizarea materialelor naturale, ca derivate ale
măduvei osoase autologice, grefe osoase autologice sau alogene, matricea osoasă demineralizată.

Osteoinducția reprezintă procesul de stimulare a osteogenezei. Grefele osteoinductive sunt

folosite pentru a facilita regenerarea osoasă. Osteoinducția presupune formarea țesutului osos
nou, prin transformarea celulelor precursoare mezenchimale (nediferenţiate) în osteoblaste sub
influenţa unuia sau mai multor factori inductori secretați din matricea osoasă.

4. Condiții în care este contraindicată augmentarea/adiția osoasă.

5. Caracteristica osteosubstituției.

6. Particularitățile biocompatibilității.

 Biocompatibilitate;
 Excluderea celulelor care alcătuiesc țesuturile moi;
 Menținerea spațiului;
 Integrare tisulară;
 Ușurință în utilizare
 Activitate biologică

7. Contraindicațiile generale către efectuarea intervențiilor de adiție osoasă.

 • Maladiile cu afectarea hematopoezei (leucozele, agranulocitozele, hemofilii etc.);
• Bolile grave ale sistemului cardio-vascular (hipertensiune, infarct, hemoragie cerebrală
etc);
• Cardiopatii decompensate (posibile complicaţii cardiace intraoperatorii);
• Tumorile maligne;
• Psihopatiile incurabile. Afecţiuni psihice severe (imposibilitatea cooperării);
• Stările alergice grave;
• Alcoolismul, consumul de droguri și fumatul în exces mai mult de 20 țigări pe zi;
• Infarct miocardic recent, la mai puţin de 6 luni (complicaţii cardiace intraoperatorii);
• Infecţii de focar cu complicaţii cardiace (creşterea riscului de mortalitate în cazul unei
intervenţii chirurgicale;
• Proteze valvulare (contraindicaţie datorată administrării de imunosupresoare);
• Hipertensiune arterială majoră (posibile complicaţii cardiace intraoperatorii);
• Diabet insulino-dependent decompensat (predispoziţia la hemoragie şi infecţii);
• Uremie (pacient tarat);
• Hepatopatii şi splenopatii grave (scăderea sintezei factorilor de coagulare şi a capacităţii de
detoxifiere a medicamentelor);
• Bolnavi iradiaţi sau trataţi cu chimioterapice (deprimarea imunităţii);
• Tratamentul cu bifosfonați a osteoporozei sau a unor forme de cancer;
• Discrazii sangvine (afectarea hemostazei);
• Epilepsie (risc de declanşare intraoperatorie a unei crize);
• Boli endocrine grave (risc de declanşare a unei tireotoxicoze sau a unui colaps
cardiovascular);
• Distrofii osoase: boala Paget, boala Recklinghausen, displazia fibroasă, osteoporoza,
osteomalacia, osteopietroza (afecţiuni ce dau fragilitate osoasă), osteogeneza imperfectă;
• Persoane foarte vârstnice.

8. Situațiile în care adiția osoasă poate fi efectuată concomitent cu inserția implanturilor dentare.

9. Rolul membranelor de colagen în adițiile osoase.

10. Clasificați tipurile implanturilor reieșind din numărul componentelor pe care le prezintă.

•Implant dentar: Implanturile dentare endoosoase sunt materiale aloplastice care se insera ̆în
creasta osoasă reziduală prin metode chirurgicale cu scopul de a deveni o infrastructură protetică în
refacerea morfologică şi funcţională a dintelui lipsă.

Clasificarea implantelor

În funcţie de raportul cu patul osos: 1.Juxtaosoase: intramucosale (insert-implante); submucosale

(magneţi); subperiostale; 2.Endoosoase. 3.Transosoase (transmandibulare). 4.Combinate:
endodonto-endoosoase; endososubperiostale. Cele mai des utilizate în practica implantologică sunt
implantele endoosoase.

După formă implantele endoosoase pot fi:  Tip rădăcină: şurub; cilindru; combinate
(şurub+cilindru).  Tip lamă.  Ace tripodale.  Forme hibride (cilindru+lamă).

În funcţie de structură:

 Monolite (dintr-o bucată, one piece). De stadiul I

 Demontabile (din două bucăţi, two piece). De stadiul II

11. Caracterizați tipurile de implanturi utilizate în impantologia orală modernă.

12. Caracterizați avantajele implanturilor tip șurub comparativ cu implanturile tip lamă,
subperiostale.

Tip surub ----Avantajul consta in indepartarea facila a acesteia ori de cate ori este nevoie
(igienizari profesionale, mici reparatii, etc). Dezavantajul consta in faptul ca  acest surub mic, sub
presiuni mari se poate slabi necesitand periodic strangeri cu chei speciale, dinamometrice (cu un
cuplu de forta exact calibrat).

Cele de tip lama, subperiostale nu se mai utilizeaza.

13. Numiți materialele și aliajele din care sunt confecționate implanturile dentare endoosoase.

Sunt materiale fără viaţă, utilizate in domenii medicale, cu scopul de a produce o interacţiune cu
sistemul biologic. Condiţia de bază este biocompatibilitatea, ceea ce reprezintă posibilitatea
organismului viu de a tolera, în anumite limite, fără a determina apariţia unor reacţii de apărare, un
material străin, inserat în intimitatea lui.

Clasificarea:

Titanul avantaje: biocompatibilitate, conductibilitate termica redusa, densitate scazuta, rezistenta la

coroziune.

Implanturile din ceramica aluminoasa au o duritate extreme de crescuta, care permite o prelucrare
doar cu instrumente diamantate, si o rezistenta la compresiune mai mare ca la implantele metalice.
 In tehnicile de augmentare osoase se utilizeaza doua tipuri de materiale: materiale de aditie si
membrane de regenerare.

Materiale autologe sunt reprezentate de fragmente de tesut osos recoltate la acelasi individ. Sediul
de recoltare intraorala: tuberozitatea maxilara, mentonul, crestele edentate. Extraoral: spongioasa si
medulara din creasta iliaca Materiale alogene. Transplantele de os alogen se realizeaza intre indivizi
diferiti.( creasta iliaca)

Materiale de aditie heterologe

 Materiale anorganice: metal, ceramica, carbon vitrificat;

 Materiale organice: polimetacrilat de metal, os conservat sau liofilizat, hidroxil-
apatita, burete de fibrină, diferite tipuri de gelatine;
 Materiale mixte: metal în combinație cu nemetal.

După modul de interacțiune al implantului la locul inserării:

 Implanturi osteointegrative – osul comunică direct cu implantul;
 Implanturi fibro integrate – implantul este fixat într-o mică cantitate de țesut
moale, fapt ce va face posibilă revascularizarea.
 Mini-implanturi 
2.2 După tipul materialelor care stau la baza executării
implantului:
 Materiale anorganice: metal, ceramica, carbon vitrificat;
 Materiale organice: polimetacrilat de metal, os conservat sau liofilizat, hidroxil-
apatita, burete de fibrină, diferite tipuri de gelatine;
 Materiale mixte: metal în combinație cu nemetal.
2.3. În funcție de design:
 Implanturi dentare cu formă cilindrică – deși realizează o legătură nu foarte
stabilă cu osul, spre deosebire de implanturile în formă de șurub, poate fi indicat în
situațiile de creastă alveolară structurată cu os de densitate mare.
 Implanturi dentare în formă de șurub – garantează o suprafață mai mare de
contact dintre implant și locul fixării sale și sunt cel mai frecvent utilizate;
 Implanturi dentare conice – acest design asigură un răspuns foarte bun al
osului în încărcarea protetică, armonizându-se cu osul înconjurător. Este indicat în
cazurile cu încărcare imediată.
 Implanturi dentare trapezoidale – asigură rezultate optime în cazul osului a
cărui duritate este medie, însă poate fi indicat pentru toate tipurile de os;
 Implanturi dentare plate (sub formă de lama) – mai rar utilizate.
2.4. După modul de fixare al implantului:
 Implanturi intraosoase tip rădăcină – este cea mai utilizata forma de
implantare, deoarece este simplu de realizat și asigură rezultate foarte bune. Practic,
procedura presupune înșurubarea implantului dentar în os.
 Implanturi subperiosoase – se inserează subgingival, așadar, nu în os, ci
direct pe creasta dentara resorbită.
 Implanturi transosoase – azi, acest tip de implant dentar se utilizează foarte
rar și implică o intervenție chirurgicală complexă cu spitalizare. Se recomandă
persoanelor la care nu este posibil de realizat un implant intraosos din cauza
conformației și structurii osoase care nu permite acest lucru.
 Implanturi intraosoase tip lamă – rar utilizate în prezent. 
2.5.  În funcție de rapiditatea inserării și etapele chirurgicale
implicate
 Implanturi dentare realizate într-o singură etapă: se realizeaza rapid, fiind
suficient de realizat o singura vizită la stomatolog. În acest caz protezarea provizorie
se face pe loc;
 Implanturi dentare realizate în două etape: în prima fază se inserează
implantul, iar după osteointegrare (4-6 luni) se poate atașa bontul protetic care va
susține coroana artificială.

osoase non-osoase

anorganice
autogrefe allogrefe xenogrefe organice
(alloplaste)

extraorale DFDBA bovine colagen bioceramice glassionomeri polimeri

tricalciu-
intraorale FDBA porcine Dentin fosfat

coralifere
liofilizante cement hidroxiapatite