Biomateriale - Curs 1

Cap. 1. Definitie. Istoricul materialelor, clasificare. Structura biomaterialelor

Cap. 2. Proprietile biomaterialelor
Cap.3. Biocompatibilitatea materialelor
Cap.4. Biomateriale polimerice
Cap.5. Biomateriale ceramice
Cap.6. Biomateriale metalice i aliaje
Cap.7. Biomateriale compozite
Cap.8. Biomateriale inteligente: Materiale cu memoria formei, Materiale piezoelectrice, Materiale electro si
magnetostrictive, Materiale electro si magnetoreologice. Hidrogeluri
Cap. 9. Nanomateriale. Obtinere si aplicatii medicale
Aplicaii: laborator
Lp1 - Analiza micro- si macroscopica a biomaterialelor. Materiale poroase si compacte
Lp2 - Determinarea masei moleculare prin metoda vascozimetrica
Stabilirea notei finale:
Lp3 - Determinarea functionalitatii biomaterialelor
Lp4- Obtinerea polimerilor prin initiere fotochimica radicalica
1 Examen scris+ oral
2 Activitate practic
3 Alt form de examinare :
referat de sinteza

Praocent din
nota final
65
25
10

%
%
%

BIOMATERIALE - Definitie
Prin notiunea de biomaterial se intelege orice entitate materiala care poate fi utilizata in contact, endogen
sau exogen, cu tesut animal viu, in scop de regenerare, inlocuire, terapeutic, de diagnostic sau monitorizare
a acestuia.

Istoria biomaterialelor
An

Dezvoltare

Secolele 1819

Dispozitive metalice pentru fixarea fracturilor osoase: fire si cuie din Fe,
Au, Ag, Pt

1860-1870

Unitati chirurgicale aseptice

(Utilizarea biomaterialelor devine practica dupa dezvoltarea tehnicii
chirurgicale aseptice -Dr J. Lister.)

Inceputul anilor 1900

Placi osoase au fost introduse pentru a ajuta la fixarea de fractur a

oaselor.
Multe din acestea se rupeau datorita design-ului mecanic nesofisticat;
-Prea subtiri
-Concentrarea solicitarilor in colturi
-Coroziune rapida in organism
Introducerea otelului si a aliajelor Co-Cr

An

Dezvoltare

1930

Introducerea otelului si a aliajelor Co-Cr

1938

Prima inlocuire a protezelor de sold.

Anii 1940

Utilizarea PMMA pentru implant de cornee si cranioplastie

(n timpul al doilea rzboi mondial - Plexiglas a fost frecvent utilizat)
Prima proteza de inlocuire a capului femural din articulatie, care a luat in
considerare design-ul biomecanic: (PMMA) utilizat in inlocuirea articulatiilor

1946
Primul succes in inlocuirea unui vas de sange
Prima valva cardiaca comerciala
Inlocuire articulatie
Anii 1950
Anii 1960

1960-1970
Prima generatie de biomateriale proiectata sa fie inerta fata de organism
Scaderea potentialului raspunsului imun negativ la implant
Din 1990
Materiale bioactive, care interactioneaza intr-un mod pozitiv cu organismul pentru a realiza o vindecare
locala.
Stadiu

Cardiovascular:
aprox 100,000 de valve caridace inlocuite si 300,000 grefe vasculare implantate anual in USA.
Inlocuire articulatii:
Peste 500,000 de articulatii, de sold sau genunchi, anual in USA.

Spre ce ne indreptam?

Materiale inteligente care pot ghida raspunsul biologic in zona de implantare.

Proiectarea de materiale injectabile care pot fi aplicate local, cu minim de durere pentru pacient.
Biomateriale nano-structurate.

Aplicatii ale biomaterialelor

Problema

Exemple

Inlocuirea unei parti bolnave sau dateriorate

Proteza de sold, dializoarele pentru rinichi

Ajuta vindecarea

Suturi, placi osoase, suruburi

Imbunatateste functia

Pacemaker, lentile intraoculare, implant cohlear

Pacemaker cardiac

Corecteaza functionalitatea
Implanturi mamare, estetica tesuturilor moi
Imperfectiuni cosmetice
Sonde, catetere
Diagnostic

Catetere, drenaje

Tratament

Aplicatii ale biomaterialelor

Din punct de vedere al organului care se inlocuieste:

Organ

Dispozitiv

Inima

Pacemaker cardiac, valve artificiale, inima artificiala

Dispozitiv de oxigenare
Lentile de contact, lentile intraoculare
Implant cohlear
Placute osoase, suruburi
Dializoare
Catetere si stenturi

Plaman
Ochi
Urechi
Os
Rinichi
Vezica

Clasificarea biomaterialelor se poate face dupa mai multe criterii:

1.In functie de natura tesutului la a carui refacere contribuie:
1.1. Pentru tesuturi tari: oase, dinti, cartilagii
1.2. Pentru tesuturi moi: piele artificiala, vase de singe, ficat, ochi, inima, ligamente
2. Dupa forma de prezentare a biomaterialului
- fluide injectabile
- capsule
- filme poroase
- filme fibroase
- placi compacte
- tuburi
- fire-fibre
- geluri
-micro si nanoparticule

3. Dupa natura chimica a materialului:

Biomateriale polimerice
Biomateriale metalice
Biomateriale ceramice
Biomateriale compozite
4. Dupa comportarea in mediul biologic
- resorbabile
- partial resorbabile
- neresorbabile

Performanta biomaterialelor

Succesul unui biomaterial in organism este dependent de:

Proprietatile materialului
Design-ul implantului
Biocompatibilitatea materialului
Tehnica utilizata de chirurg
Conditiile de sanatate ale pacientului

Proprietatile intrinseci ale materialelor

Dimensiune
Masa moleculara
Difuzivitate
Coeficient de sedimentare
Absorbtia luminii
Fluorescenta
Presiunea osmotica
Sarcina electrica
Solubilitate

Proprietatile materialelor
proprietati electrice si electrochimice: pH, potential elctrocinetic, constanta dielectrica;
proprietati optice: indice de refractie, activitate optica;
proprietati termice: temperaturi de tranzitie, caldura specifica, conductibilitate termica, dilatare
termica;
proprietati reologice: reologia solutiilor(vscozitate, indice de curgere) sau in stare solida (modul de
elasticitate, timp de relaxare, coeficient de pierdere);
proprietati de interactiune: solubilitate, sorbtie, permeabilitate;
proprietati chimice: functionalitate, reactivitate chimica, rezistenta chimica.

Proprietatile de suprafata
-Suprafetele sunt diferite decat materialele in masa
-Suprafetele pot fi reactive
-Pot fi mai usor contaminate
-Structura suprafetei este mobila (se poate modifica in functie de mediul cu care vine in contact)
Rugozitate
Omogenitate
Ordonare (structura cristalina sau dezordonata)
Hidrofilie hidrofobie
Adeziune - Bioadeziune

Dimensiunea unor materiale biologice

Material

Dimensiune
(microni)

Ion Cl-

9.9 10-5

Uree

1.6 10-4

Glucoza

8.6 10-4

Insulina

4 10-3

Albumina serica umana

7.2 10-3

Dextran

1 10-3 to 15 10-3

Immunoglobulina G

11.1 10-3

Particula de virus

0.004 to 0.1

Bacterii

0.2 la 2.0

Drojdii

2 la 30

Celule in cultura

2-10

Dimensiunea materialului biologic este important in procesele de separare cum ar fi: filtrare, separarea prin
membrana,sedimentare, centrifugare.

Masurarea dimensiunii
Tehnici:
1.

Tehnici experimentale directe

-Microscopia optica si microscopia electronica

2.

Metode indirecte
Numarator Coulter
Divizare laser
Viteza de sedimentare

Diametrul echivalent al macromoleculelor

Tehnicile mentionate pentru particule nu pot fi utilizate in mod satisfacator in cazul macromoleculelor
Raza Stokes-Einstein (rSE) a macromoleculelor poate fi estimata din proprietatile de difuzivitate: rSE

RT
6DN

Greutatea moleculara
Greutateas moleculara se exprima in mod obisnuit in kilo-Daltoni (kDa) sau g/moli or kg/moli.
Material

Greutate moleculara
(kg/mol)

Clorura de sodiu

58.44

Uree

60.07

Glucoza

180

Penicilina G

334.42

Insulina

5,800

Albumina serica umana

67,000

Dextrani

10 000 1 000 000

Masurarea masei moleculare

In cazul moleculelor mari se utilizeaza metode experimentale:
1.

Cromatografie hidrodinamica

2.

Cromatografie de excludere dimensionala

3.

Masurarea coeficientului de difuzie

4.

Ultracentrifugare

5.

Masuratori de vascozitate

Difuzivitate

Material

Difuzivitate in apa
m2/s

Clorura de sodiu

2.5 10-9

Uree

1.35 10-9

Acid oxalic

1.53 10-9

Acid acetic

1.19 10-9

Etanol

8.4 10-10

Glicerina

7.2 10-10

Lizozim

10.4 10-11

Albumina serica umana

5.94 10-11

Imunoglobulina G

4.3 10-11

Colagen

0.69 10-11

Virusul de tutun

0.46 10

-11

Material

Coeficient de sedimentare
s20

Cytochrome c

1.17

Chimotripsinogen

2.54

Alfa amilaza

4.5

Fibrinogen

7.9

Albumina serica umana

4.6

Colagen

6.43

Tobacco mosaic virus

198

Coeficient de sedimentare

v
2r

M 1 v
f

Determinari de vascozitate
In solutii diluate se foloseste asa numitul coeficient de vascozitate limita [ ] sau vascozitate intrinseca exprimat
prin relatia:
[]=k M

Proprietatile materialelor
proprietati electrice si electrochimice: pH, potential elctrocinetic, constanta dielectrica;
proprietati optice: indice de refractie, activitate optica;
proprietati termice: temperaturi de tranzitie, caldura specifica, conductibilitate termica, dilatare
termica;
proprietati reologice: reologia solutiilor(vscozitate, indice de curgere) sau in stare solida (modul
de elasticitate, timp de relaxare, coeficient de pierdere);
proprietati de interactiune: solubilitate, sorbtie, permeabilitate;
proprietati chimice: functionalitate, reactivitate chimica, rezistenta chimica.

Proprietati electrice ale materialelor

Aceasta caracteristica determina o comportare specifica in solutie, in prezenta ionilor straini, de
natura micro- sau macromoleculara.
Marimea are o importanta deosebita in cazul proteinelor. Marimea cea mai importanta care descrie comportamentul in
solutie a proteinelor o constituie punctul de neutralizare care admite 3 valori distincte functie de conditiile de
interactiune:
- punct de sarcina zero, reprezinta punctul de neutralitate al macroionilor puri independenti;
- punct izoionic, reprezinta punctul de neutralitate al macroionilor incarcati cu ionii unui electrolit oarecare dat
( macroioni + contraion);
- punctul izoelectric, corespunzator punctului de neutralitate obtinut la neutralizarea cu un acid sau o baza oarecare.

Disocierea in apa se cuantifica prin constanta de disociere, care, de exemplu in cazul unui colagen
acid, este exprimata prin relatia :

Logaritmnd ecuatia si schimbnd semnul se obtine:

unde este gradul de disociere al formei ionizate MC-COO-.

Proprietati termice
Comportarea in cmp termic este analizata din punct de vedere marimi distincte:
a) temperatura tranzitiei de faza ce exprima intervalul de temperatura care determina trecerea de la un
sistem de organizare supramoleculara ( indusa de cresterea continutului energetic si a mobilitatii atomilor si
segmentelor de catena).
-temperatura de topire - materiale metalice
b) temperatura de denaturare exprima o tranzitie de faza a materialului(in special proteine) aflate in stare
dizolvata.

Proprietatile de interactiune ale materialelor

a) Solubilitatea, proprietatea se exprima cantitativ prin parametrul de solubilitate dat de relatia:
=(E/V)1/2, (jm-3)1/2
unde: E este energia de vaporizare a polimerului, V - volumul amestecului.
b) Sorbtia reprezinta fenomenul de acumulare in masa a unui material solid a moleculelor unui gaz sau lichid, si este
evaluata din legea a doua a transferului de masa ( a doua lege a lui Fick) data de relatia:
c/t=D[2c/x2+2c/y2+2c/z2]
unde D este coeficientul de difuzie a speciei micromoleculare in solid.
c) Permeabilitatea reprezinta transferul unei faze micromoleculare prin solid si se evalueaza tot din legea a II-a a lui
Fick prin relatia:
J=-D(c/x),
in care J este fluxul (debitul micromolecular transportat) pe unitate de arie si timp.
d) parametrul de interactiune Flory - Huggins, , exprima caracterul rezultantei interactiunilor intermoleculare
dintre doua specii chimic diferite care formeaza un amestec compatibil (fara separare de faza) de tip lichid-lichid sau
lichid-solid. El se exprima prin relatia:
=(V/RT)(2-1)2
unde: V-volumul amestecului;2,1 parametrii de solubilitate pentru componentii din amestec.
Proprietati chimice
Proprietatile chimice reprezinta ansamblul marimilor care apreciaza capacitatea unui compus de a participa la
reactii chimice cu formare de legaturi ionice si covalente. Principalele marimi incluse in notiunea de proprietati chimice sunt:
functionalitatea, reactivitatea si rezistenta chimica.
Functionalitatea
Termenul de functionalitate se refera la cantitatea de centre de reactie dintr-o unitate de masa de material.
Materialul poate participa la urmatoarele tipuri de legaturi:
-legaturi covalente - de aici notiunea de functionalitate covalenta;
8
-legaturi necovalente - functionalitate necovalenta-prin legaturi ionice, legaturi de hidrogen,legaturi van der Waals.

Legaturi covalente
COOH;

NH2;

NH;

OH;

O;

CH

Legaturi ionice
COO-;

NH3+;

Legaturi de hidrogen
COOH;

NH2;

NH;

OH;

O;

COO-;

NH3+;

Proteina

NH3+
COO-

Legaturi van der Waals

CH3 ;

CH2 ;

CH;

Relatia structura - tip de legatura pentru diferite grupari functionale

N
H

Functionalitatea covalenta este legata de totalitatea gruparilor chimice aflate in stare neionizata.
Functionalitatea gruparilor neionizate rezulta din relatiile:
fNH2 = fCOO- - (fCOOH,t - fNH2,t)
fCOOH = fNH3+ + (fCOOH,t - fNH2,t)
fCOO- reprezinta capacitatea de combinare cu bazele, evaluata din curba de titrare;
fNH3+ reprezinta capacitatea de combinare cu acizii, evaluata din curba de titrare.
Reactivitatea
Fata de aceasta situatie, reactivitatea este interpretata prin intermediul a doua marimi:
de
viteza
a procesului chimic, definita prin relatia:
-dc/dt =k(co-c)(bo-b)
-constanta
unde:co,bo sunt concentratiile initiale ale gruparilor functionale ale partenerilor de reactie;
c,b sunt concentratiile momentane ale gruparilor functionale.
-energia de activare a transformarii chimice, evaluata din ecuatia Arrhenius:
k=Ae (-Ea/RT)
unde: A este un termen pre-exponential;
Ea-energia de activare;
T-temperatura,K;
R-constanta universala a gazelor.
Rezistenta chimica
Termenul de rezistenta chimica este adesea inlocuit in cazul biomaterialelor cu termenul de
rezistenta la hidroliza si se exprima prin constanta de viteza a procesului :
-ln[(p-1)/p]=-ln[(po-1)/po]+kt
unde:po-este numarul de unitati elementare in conditii initiale; p-numarul de unitati elementare la momentul t.

Caracteristicile reologice ale materialelor

Reologia starii dizolvate
Reologia starii dizolvate este descrisa prin modele reologice, unul dintre acestea este cunoscut
sub numele de ecuatia puterii sau modelul lui Ostwald de Waele, dat de relatia:
=k n sau = o n-1
respectiv,modelul polinomial dat de relatia:
ln =Ao+A1ln+A2ln 2
unde: k - marime numita indice de consistenta;
- tensiunea de forfecare, N/m2
- viteza de forfecare,s-1
In solutii diluate se foloseste asa numitul coeficient de vascozitate limita [ ] sau vascozitate
intrinseca exprimat prin relatia:
[]=k M
Pentru polielectroliti variatia vascozitatii reduse in functie de concentratie nu satisface
intotdeauna ecuatia liniara de mai sus, ci pot aparea dependente care pot fi generalizate prin relatia:
sp=[ ]c+b11c2+b12c3+......
unde:
sp= rel -1
[ ]=lim[( sp-1)/c]
c -> 0
c - concentratia solutiei
b11 - coeficientul de interactiune polimer-solvent
b12 - factor conformational in solutie
Materialele compozite ce se prezinta sub forma de solutii concentrate sau dispersii omogene (de
exemplu,latexuri) se preteaza a fi caracterizate prin :
Vscozitate simbolizata prin . Literatura de specialitate consemneaza mai multe tipuri ce corespund la tot
attea metode de evaluare.
Indicele de curgere simbolizat prin n . Marimea da informatii asupra caracterului nenewtonian al
fluidului ce se analizeaza
Indice de consistenta, simbolizat prin k. Marimea depinde de structura compusilor si de concentratia
acestora in sistem. Se determina tot cu ajutorul vascozimetrelor folosind relatia prezentata la indicele de curgere.
Momentul de torsiune Brabender particularizat pentru mai multe intervale de timp.
Reologia starii solide
Particularizarea tipurilor de proprietati este obtinuta cu ajutorul marimilor reologice fundamentaletensiune ( efort ) si deformatie - extinse la o mare diversitate de sisteme de solicitare
Solicitarea mecanica a unui material poate fi realizata intr-o mare diversitate de conditii ce se
deosebesc prin:
natura efortului aplicat: tractiune, incovoiere, comprimare, torsiune, forfecare, etc. simple sau combinate;
durata de actiune a efortului
modul de aplicare al efortului: instantaneu, continuu cu viteza constanta, periodic, etc.

10

Clasificarea
solicitarilor mecanice

Rezistenta mecanica reprezinta

valoarea
efortului
aplicat la care se produce ruperea
epruvetei de material.

11

Deformatia la rupere
In majoritatea incercarilor de solicitare care se conduc pna la ruperea materialului se
inregistreaza si valoarea deformatiei pe care o sufera eprubeta in momentul distrugerii sale.
Proprietatea este particularizata pentru fiecare tip de solicitare si se exprima in unitati reale sau in
maniera relativa.
Dintre deformatiile de acest fel:
- alungirea relativa la rupere la solicitarea de tractiune , in % ;
- adncimea de penetrare la compresiune , in mm ;
- sageata maxima la rupere la solicitarea de incovoiere , in mm ;
- alungirea la oboseala , in % si altele.

Modulul de elasticitate
Proprietatea se exprima cu ajutorul constantei de proportionalitate notata generic k
pentru domeniul de solicitare in care este valabila relatia:
=k
unde:
= tensiunea ( efortul ) aplicat asupra probei si exprimat uzual in N/m 2
= deformatia in valoare reala sau relativa
Constanta de proportionalitate este denumita modul de elasticitate si este particularizata in functie de caracterul
solicitarii :
-modul de elasticitate la tensiuni normale , E , N/m 2
-modulul de elasticitate la tensiuni tangentiale , G , N/m 2.
Metoda de evaluare a modulului de elasticitate consta din identificarea intervalului de liniaritate a dependentei
tensiunii de deformatie intr-un set de date experimentale constituit din perechi de valori ale celor doua marimi
reologice si calcularea pantei dreptei .

Tensiuni si deformatii caracteristice

Forma dependentei tensiune-deformatie este o caracteristica a solidului pus in discutie si
ea permite sa se evidentieze cele trei componente esentiale de deformatie ale sale:
- componenta elastica particularizata prin valoarea modulului de elasticitate E, G,
- componenta vascoasa individualizata prin vascozitatea aparenta;
- componenta plastica definita prin valoarea pragului de tensiune 0

Solicitarea la tensiune constanta permite caracterizarea materialului din punct de vedere al timpului de relaxare definit
prin relatia :tr=/G,
care exprima capacitatea de adaptare a materialului la solicitare, respectiv intarzierea raspunsului datorat curgerii
entitatii moleculare unele in raport cu altele.
Solicitarea periodica la deformatii mici este folosita pentru definirea asa-numitului spectru mecanic al
unui material descris prin ecuatia generala:
E*=E'+IE"
unde E*- modulul de elasticitate complex, E' - componenta elastica, E" - componenta vascoasa.
Din aceasta relatia se gaseste asa numitul coeficient de pierdere mecanic, definit prin relatia:
tg()=E"/E'.
Desigur, stiinta reologiei vehiculeaza mult mai multe marimi decat cele prezentate si functie de
necesitati.

12