Senzorii

și
metodele de obținere a
senzorilor
 Ce sunt senzorii?
Biosenzor este un dispozitiv,
utilizat pentru detectarea unui
analit, care combină o
componentă biologică cu o
componentă fizico-chimică. Este
folosit pentru determinarea
concentrațiilor substanțelor și a
unor parametri biologici. Este
alcătuit din trei părți: elementul
biologic sensibil,traductorul și
electronica pentru prelucrarea
semnalelor.
Fig.1 Biosenzori ADN bazați pe
micro-cantileveri
Din ce este alcătuit un biosenzor?
1)Elementul biologic senzitiv - material biologic , de ex. țesut,
microorganisme, organite, receptori celulari, enzime, anticorpi,
acizi nucleici, etc. Poate fi un derivat dintr-un material biologic
sau biochimic. Aceste elemente sensibile sunt create datorită
ingineriei biologice.
2)Traductor sau elementul detector – funcționează în mod
fizico-chimic, optic, electrochimic, piezoelectric, etc. , care
transformă semnalul rezultat din interacțiunea analitului cu
elementul biologic într-un alt semnal (de ex.traductor), care
poate fi mai ușor măsurat și cuantificat.
3)Electronice asociate sau procesoare de semnal - sunt
responsabile pentru afișarea rezultatelor într-un mod mai simplu,
adică este mai ușor de realizat
 Structura unui biosenzor:

(a) bio-reacție – transformă substratul (S) în produs (P);

(b) traductor – determină reacția și o transformă într-un semnal electric;
(c) amplificator – amplifică semnalul electric;
(d) circuit de prelucrare a semnalelor - prelucrarea semnalului electric
amplificat;
(e) dispozitiv de afișare – afișarea rezultatului prelucrării semnalului.
 Clasificarea biosenzorilor:
În funcţie de elementul de recunoaştere şi
tipul de substanţă monitorizată:
Biosenzori enzimatici;
Biosenzori electrochimici;

În funcţie de principiul de operare:

Biosenzori potențiometrici;
Biosenzori amperometrici;
Biosenzori impedimetrici.
 După tipul traductoarelor:
 Electrochimici
Amperometrici
Potențiometrici
Conductometrici
Optici
Gravimetrici
Piezoelectrici
Acustici
Termici
 După tipul bioreceptorilor:

Enzimatici
Imunosenzori
Celulari
Microorganisme
Țesuturi
Cu acizi nucleici (ADN)
 Biosenzorii enzimatici
• Acest tip de biosenzori foloseşte ca biocatalizatori, enzimele.
Acestea reacţionează cu analitul sau cu substratul, producând un
semnal ce este detectat prin procesul de biorecunoaştere. Datorită
amplificării lor înalte şi a selectivităţii, biosenzorii enzimatici
reprezintă prima alegere pentru dezvoltarea de noi
detectori pentru investigaţii medicale. Enzimele sunt
de108-1012 ori mai sensibile decât catalizatorii ne-
biologici, cu o capacitate de biodetecţie de câţiva ppm.

Fig.2 Formarea complexului enzimă-substrat

 Biosenzorii electrochimici
reprezintă de dispozitive integrate, autonome, capabile
să furnizeze informaţii analitice cantitative specifice folosind ca
element de recunoaştere moleculară un receptor biochimic (element
de identificare biologică), care se află în contact direct cu un
traductor electrochimic ce furnizează un semnal măsurabil.
Tehnologia care stă la baza acestor biosenzori nu este extrem de
complicată, combinând recunoaşterea biochimică selectivă, cu înalta
sensibilitate a detecţiei electrochimice. Datorită progresului pe care
îl înregistrează tehnicile curente, aceşti biosenzori pot fi
miniaturizaţi, facilitând astfel transportul lor, măsurătorile rapide şi
utilizarea unor cantităţi mici de substanţe. Numeroase aplicaţii
comerciale confirmă avantajele pe care le au aceşti biosenzori.
 Biosenzorii potențiometrici - au la bază electrozi ion
selectivi (ISE) şi tranzistori cu efect de câmp ion selectivi
(ISFET).
 Biosenzorii amperometrici - sunt mai sensibili şi mai potriviţi
pentru producerea la scară largă, faţă de cei potenţiometrici .
Electrodul de lucru al biosenzorului amperometric este, de
obicei, fie un metal nobil, fie un strat serigrafic acoperit cu un
component cu capacităţi de biorecunoaştere.
 Biosenzorii impedimetrici. Astfel de dispozitive înregistrează
fie impedanţa (Z), fie rezistenţa (R) şi capacitanţa (C)
componentelor sale; în ceea ce priveşte inductanţa, aceasta are
o influenţă minimă în aranjamentul electrochimic tipic.
 Metode de fabricare a
biosenzorilor
1) Metoda serigrafică;
2) Metoda MAPLE;
3) Metoda electropolimerizărilor;
4) Metoda polimerizărilor în plasmă;
 1.Metoda serigrafică
Tehnologia de serigrafiere este folosită intens în industria
electronică, cât şi în cea de printare publicitară. Această tehnologie este
destul de avantajoasă pentru producţie datorită flexibilităţii designului,
procesului de automatizare, o bună reproductibilitate, o gamă largă de
materiale şi costuri de producţie foarte mici. Această metodă este
văzută ca o alternativă la producerea de biosenzori pe scală largă la
preţuri foarte scăzute. Prima apariţie a unui senzor fabricat prin această
tehnologie a fost relatată într-un patent din 1981 al lui Baumbach.
Matricea suport este materialul pe a cărui suprafaţă se imprimă
parţile funcţionale şi constructive ale senzorului.
Cernelurile sau pastele sunt depuse secvenţial prin măşti sau
şabloane pe matricea suport pentru formarea parţilor structurale şi
funcţionale ale senzorului.
 2.Metoda MAPLE
Caracteristic procesului MAPLE este utilizarea unei ţinte
compozite criogenice de porfirine sau de nanotuburi de carbon
funcţionalizate cu porfirine, dizolvată într-o matrice de solvent cu o
presiune de vapori relativ ridicată.
În tehnica MAPLE, la interacţiunea radiaţiei laser cu materialul se
iniţiază două procese fototermice şi anume: evaporarea ţintei
compozite îngheţate şi ejectarea de porfirine sau de nanotuburi de
carbon funcţionalizate cu porfirine, după caz, în cameră. Prin
optimizarea atentă a condiţiilor de depunere MAPLE (lungime de
undă, rată de repetiţie, tipul solventului, concentraţie, gaz reactiv şi
presiunea gazului), acest proces poate decurge fără nici o
descompunere semnificativă a porfirinelor sau a nanotuburilor de
carbon funcţionalizate cu porfirine (substanță organică din
hemoglobină și clorofilă) .
 3.Metoda
electropolimerizărilor
Polimerizarea electrochimică a acestor polimeri este de fapt un
proces foarte simplu – este suficientă aplicarea unui potenţial pozitiv
(Epolimer) în regim potenţiostatic, sau aplicarea mai multor cicluri
având o limită anodică suficient de mare (de obicei potenţialul
trebuie să depăşească Epolimer cu 100 – 200 mV), sau aplicarea unui
curent anodic într-o soluţie de monomer, proces care determină
creşterea progresivă a unui film polimeric corespunzător pe suprafaţa
electrodului.
Pentru fiecare monomer Epolimer şi viteza de depunere depind
de concentraţia monomerului: cu cât concentraţia este mai mare cu
atât filmul polimeric creşte mai repede (pentru o valoare fixă a
Epolimer) sau Epolimer scade mai mult pentru aceaiaşi viteză de
creştere.
 Procesul este influenţat mai ales de solventul ales, de
exemplu oxidarea pirolului în soluţii apoase de acetonitril are ca
rezultat filme polimerice de polipirol cu proprietăţi diferite.
Procesul mai este dependent şi de tipul de electrolit de fond
(electrolit fără transformări redox), deoarece componenţii
electrolitului sunt încapsulaţi în filmul polimeric şi afectează
proprietăţile acestuia. Viteza de polimerizare şi proprietăţile
filmului depind de temperatură, pH, agitarea soluţiei şi alţi
factori.
 4.Metoda polimerizărilor în
plasmă
Un polimer obtinut prin polimerizare în plasmă se referă la un
material care este creat ca rezultat al trecerii unui gaz sau vapor
organic printr-o descărcare incandescentă – mai precis printr-o
descărcare electrică într-un gaz organic. Este obţinut, de cele mai
multe ori un film subţire. Materialele obţinute prin polimerizarea în
plasmă sunt o nouă clasă de materiale deoarece acest tip de
polimerizare creează lanţuri scurte cu catene alăturate ramificate
care înglobează mulţi radicali liberi; aceşti radicali liberi leagă
oxigenul şi vaporii de apă din atmosferă în urma expunerii la aer,
acest fenomen putând fi observat mai ales în cazul polimerilor
îmbătrâniţi.
 Aceste materiale polimerice au o structură dezordonată
dependentă de intensitatea şi energia speciilor care bombardează
filmul polimeric în creştere.
Procesul de polimerizare în plasmă este realizat la presiune şi
temperatură joasă. Există trei clase de sisteme folosite în
polimerizarea în plasmă, şi anume: reactoare cu electrozi interni,
reactoare cu electrozi externi şi reactoare cu microunde sau
frecvenţe înalte (nu se folosesc electrozi).
 Parametri unui biosenzor
a) Selectivitatea - indică abilitatea de a deosebi diferite substraturi. Este,în
principal, o funcție a elementului biologic.
b) Domeniul de sensibilitate - în general este ordinul sub-milimolar, dar poate
coborî, în cazuri speciale, la ordinul femtomolar (10-15 M).
c) Precizia - în general este în jurul valorii de  5 %.
d) Natura soluției - condiții precum indicele pH, temperatura, forța ionică,
care trebuie considerate.
e) Comportarea dinamică:
- timpul de răspuns – timpul necesar pentru a ajunge la 95% din răspuns
(poate fi 30 s sau mai mare);
- timpul de revenire – timpul necesar biosenzorului pentru a putea fi gata
pentru analizarea unui nou eșantion (nu trebuie să depășească câteva minute);
- durata de funționare – este determinată de instabilitatea
elementului biologic (poate varia de la câteva zile la câteva luni).
Exemplu: biosenzorul pentru măsurarea glucozei în sânge – 1 an.
Concluzie:
Deși obținerea senzorilor se dovedește a fi o
cercetare inovațională, ea devine tot mai mult
aplicată în diverse domenii, dînd viață unei tehnici
și tehnologii avansate atît ca viteză cît și ca funcție.