Senzori si biosenzori

electrochimici
Curs 01
1
 Bibliografie obligatorie

• Popescu I. C., Senzori electrochimici, Litografia

UBB, 1996.
• Kékedy L., Senzori electrochimici metalici si
ioni, Ed. Academiei, Bucuresti, 1987
• Turdean G. L., Sarmiza S.E., Popescu I. C.,
Biosenzori amperometrici. Teorie si aplicatii,
Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2005.

2
 Bibliografie suplimentara

• Fraden Jacob (ed), Handbook of modern sensors. Physics, designs,

and applications, Springer, 2004
• Edmonds T. E., Chemical Sensors, Blakie and Son, Glasgow, 1988.
• Janata J., Principles of Chemical Sensors, Plenum Press, N.Y., 1989.
• Cass A.E.G., Biosensors. A practical approach, IRL Press, 1990.
• Hall A. H., Biosensors, Open Univ. Press, Buckingham, 1990.
• Blum L., Coulet P., Biosensors. Principles and applications, Marcel
Dekker, New York, 1991.
• Bard A. J., Integrated chemical systems. A Chemical approach to
nanotechnology, Wiley VCH, 1994.
• Fraser D. M., Biosensors in the body. Continuous in vivo monitoring,
Willey VCH, 1997.
• Gardner J. W., Bartlett P. N., Electronic noses. Principles and
applications, Oxford University Press, 1999.
• Yui N., Supramolecular design for biological applications, CRC Press,
2002 3
Lucrari practice de laborator
1. Determinarea coeficientului de selectivitate pentru un
electrod ion-selectiv. Metoda adaosului standard.
2. Senzorul amperometric pentru oxigen: etalonare, timp de
raspuns.
3. Determinarea capacitatii tampon a unei solutii de acetat.

Bibliografie
• Popescu I.C., Turdean G.L., Nicoara A., Ilea P., Muresan L.,
Lucrari practice pentru ciclul de studii aprofundate in
“Electrochimie aplicata”, lito UBB, Cluj-Napoca, 1997.
• Oniciu L., Popescu I.C., Ilea P., Muresan L., Rus E.M., Gyenge
E., Madaras M., Nicoara A., Muresan C., Lucrari practice de
Electrochimie si tehnologii electrochimice, lito UBB, Cluj-
Napoca, 1993.
4
 Cuprins
Definitie senzori chimici. Definitie senzori electrochimici
Clasificare dupa diferite criterii
Caracteristici generale ale senzorilor chimici
  1. Functie de elctrod
2. Selectivitate
3. Timp de raspuns
4. Limita de detectie
5. Domeniul liniar
6. Sensibilitate
7. Temperatura de lucru
 Metodologia utilizarii senzorilor chimici

5
 Introducere
• Senzorii electrochimici reprezintă cel mai vechi si mai numeros
grup de senzori chimici [1]. În sprijinul acestei afirmaţii stau si
rezultatele unui studiu recent [2] privind numărul mediu de articole
ştiinţifice originale, publicate anual în intervalul 1985-1991 si
grupate pe diferitele tipuri cunoscute de senzori chimici (tabelul 1).
Cu peste trei sferturi din numărul total de articole consacrate anual,
în intervalul investigat, senzorii electrochimici constituie fără
îndoială grupul cel mai studiat. Pe de altă parte, se poate observa
că între aceştia domină senzorii potenţiometrici, incluzând aici şi
electrozii ion-selectivi.

6
Literatura de specialitate

7
 Congrese/Conferinte/Simpozioane

MCS 2012 - The 14th

XII International Conference on Optical Chemical International Meeting
Sensors & Biosensors BioNanoNet on Chemical Sensors May 20 -
is pleased to inform you about the 23, 2012,
XII International Conference on Optical Chemical Nürnberg/Nuremberg,
Sensors & Biosensors Germany
13 - 16 April, 2014 Athens, Greece
8
 Definitie
• Conform definiţiei recomandată de comisia de specialitate a
IUPAC [3], un senzor chimic este un dispozitiv care
transformă informaţia chimică într-un semnal analitic util.
• Prin informaţie chimică se înţelege, de regulă, concentraţia
unui anumit component din probă. Această informaţie poate
fi obţinută fie ca rezultat al unei reacţii chimice la care
participă specia de determinat, fie printr-o modificare a unei
proprietăţi fizice a sistemului de investigat.
• Senzorii chimici sunt, de regulă, dispozitive reversibile deşi,
poate fi prezentădeseori o histereză mai mult sau mai puţin
pronunţată.
• În caz extrem, un proces de detecţie complet ireversibil
poate sta la baza detectorilor de unică folosinta (prin
funcţionare se autodistrug sau devin total insensibili).
Dozimetrele sunt o clasă de detectori ireversibili care, în plus
fiind virtual nesaturabili, sunt capabili să acumuleze un
semnal de intrare unidirecţional.
9
 Definitie
• Din punct de vedere funcţional senzorii chimici cuprind
două unităţi operaţionale de bază: receptorul şi
traductorul (fig.1).
• La nivelul receptorului informaţia chimică este
transformată într-o formă de energie pe care
traductorul, la rândul său, o converteşte în semnal
analitic. Este de notat că spre deosebire de receptor
traductorul nu este şi nu trebuie să fie selectiv.

Fig. 1. Reprezentarea
schematică a unui senzor
(bio-)chimic
10
 Senzor
chimic.
Definiţie

11
Definitie

Fig. The
"Biological Nose"
(by Mother
Nature, patent
pending).

Fig. The basic design

of the "Electronic
Nose".
12
 Semnal de intrare
Funcţionarea receptorului dintr-un senzor chimic poate avea la bază:
• un fenomen fizic, ca de ex.: măsurarea absorbanţei, a indicelui de
refracţie, a temperaturii, a variaţiei de masă etc.
• o reacţie chimică, ca de ex.: de schimb ionic (la electrozii ion-
selectivi), redox (la senzorii amperometrici) etc.
• o reacţie biochimică, ca în cazul biosenzorilor (electrozi enzimă,
biosenzori amperometrici etc).
• Trebuie menţionat că principiul de funcţionare nu este
întotdeauna unic ca natură. Deseori semnalul analitic are o
provenienţă mixtă, cel mai adesea fizico-chimică (vezi senzorii
electrochimici). Pornind de la această constatare senzorii chimici
mai sunt, în mod logic, definiţi ca acei senzori pentru care atât
procesul de recunoaştere cât si cel de transformare în semnal
analitic sunt de natură chimică.

13
 Semnal de iesire
Semnalul de iesire reprezinta raspunsul obtinut ca urmare
a fenomenelor care se produc in sistem sub actiunea
semnalului de intrare, inclusiv modificarile acestuia din urma.
In general, un semnal de intrare genereaza mai multe semnale
de iesire.
Pentru masuratori cantitative se alege acel semnal, care
este purtatorul unei densitati maxime de informatie analitica,
adica:
1. prezinta selectivitate si sensibilitate maxima;
2. se poate masura cu precizie mare;
3. i se recunoaste interpretarea teoretica.

Semnalele de iesire care indeplinesc aceste conditii se

numesc semnale analitice utile.
Restul semnalelor sunt semnale parazitare, formand
zgomotul de fond al sistemului. 14
 Clasificare
Senzorii chimici sunt clasificaţi [3] în conformitate cu principiul de
operare al traductorului (tabelul 2). Este de remarcat că în această
clasificare, biosenzorii nu apar ca o clasă aparte, deoarece se consideră
că specificul lor se manifestă numai la nivelul receptorului sub forma
unei reacţii biochimice în care intervin : enzime, anticorpi, membrane,
celule, ţesuturi.
Fără îndoială că sunt posibile şi alte clasificări bazate pe diverse
criterii, cum ar fi: efectul măsurat, natura speciei de determinat, modul
de utilizare etc.

15
 Clasificare. 1. Senzori optici
În urma unei interacţiuni de natură
optică dintre specia de analizat şi
receptor, senzorul optic captează
informaţia chimică care apoi este
vehiculată, mai recent, prin intermediul
unui fascicul de fibre optice. Realizate în
diverse configuraţii, aceste dispozitive
sunt denumite optode (uneori optrode)

Total internal reflection in an optical fiber

Diagram of total internal

16
reflection in an optical fiber
Fibre optice

17
 Clasificare. 2. Senzori masici
Senzorii chimici gravimetrici transformă
variaţia cantităţii de substanţă de
determinat ce se adsoarbe pe o suprafaţă
tratată în mod adecvat, într-o modificare
a unei proprietăţi a materialului activ. De
exemplu, senzorii piezoelectrici se
bazează pe variaţia frecvenţei cu care
oscilează un cristal (de cuarţ etc), variaţie
determinată de adsorbţia speciei de
analizat [11]. O altă categorie de senzori
gravimetrici implică decelarea modificării
vitezei de propagare a undelor acustice de
suprafaţă ca urmare a adsorbţiei
substanţei de analizat 18
Clasificare. 2. Senzori masici
Sauerbrey equation

19
 quartz

tourmalline 20
 Clasificare. 3.
Senzori termici
Deşi energia termică este
manifestarea cea mai generală
transformărilor fizice şi chimice,
senzorii termici reprezintă grupul
cel mai restrâns dintre senzorii
chimici. Elementul sensibil poate fi NTC Thermistor for Medical Te
un termistor sau un dispozitiv mperature Sensor Making
piroelectric [13]. Antrenarea
substanţei de determinat (gaz) într-
o reacţie catalitică, localizată pe o
suprafaţă activată, constituie
principiul de funcţionare al
senzorilor termici catalitici
(pelistori) [14]. In fine, măsurarea
efectului termic cauzat de absorbţia
luminii stă la baza funcţionării
senzorilor termo-optici. 21
 Clasificare. 4. Senzori electrochimici
Senzorii electrochimici transformă interacţiunea dintre electrod şi specia
de determinat în semnal util:
(i) fie în mod spontan (ii) fie în urma unui stimul electric furnizat
din exterior.
În prima categorie, intră senzorii În cea de a doua categorie, sunt incluşi
potenţiometrici clasici, ca de ex.: un electrod senzorii amperometrici şi conductometrici.
indicator (ion-selectiv, redox etc.) al cărui În cazul celor dintâi, semnalul măsurat este
potenţial este măsurat faţă de un electrod de un curent electric, întreţinut de reacţia
referinţă adecvat. O variantă microelectronică a speciei chimice de interes pe un electrod
fost realizată [8] prin plasarea interacţiunii specie convenţional sau modificat [10], al cărui
de analizat/material electrochimic activ la nivelul potenţial este menţinut la o valoare
porţii unui tranzistor cu efect de câmp (TEC). In adecvată. În cazul senzorilor conductometrici
acest fel, curentul dintre sursă şi drenă este
este exploatată din punct de vedere analitic
controlat de concentraţia speciei de determinat, iar
TEC devine chimic sensibil (TEC-CHEM). O clasă dependenţa conductanţei întregului sistem
aparte de senzori potenţiometrici o formează cei în de analizat sau numai a unui material
construcţia cărora se utilizează electroliţi solizi adecvat, de concentraţia/presiunea speciei
deoarece, de regulă, funcţionează la temperaturi de determinat. Dispozitivul este astfel operat
ridicate fiind întrebuinţaţi pentru detectarea de încât reacţiile la electrozi să nu fie
gaze . importante. 22
 Clasificare a senzorilor potentiometrici
* dupa mecanismul de aparitie al potentialului de electrod

A) echilibrul de schimb de Electrozi de specia 0

electroni:
Electrod = e- ± Substrat
B) echilibru de schimb ionic
R-X + Y = R-Y +X
Electrozi de specia I
Electrozi de specia II
Electrozi de specia III
electrozi ion-selectivi
(pH, pM, pX)

23
 Clasificare a senzorilor ion-selectivi
* dupa natura membranei

A) Cu a) Electrod cu membrana de sticla

membrana
solida

b) Electrod cu membrana omogena 1) Membrana din

topitura (BaSO4, AgX,
Ag2S-AgX)
2) Membrana
monocristal (LaF3)
3) Membrana ceramica
(precipitat sinterizat,
presat sub forma de
pastile, Cu2S

24
 Clasificare a senzorilor ion-selectivi
* dupa natura membranei
A) Cu c) cu membrana - impregnata - pe suport ceramic (fericianura,
membrana eterogena Cu2+
solida - pe suport celulozic (BaSO4)
- pe grafit (Selectrode) (AgX)

- inglobata - in parafina (oxalat de calciu)

- in colodiu (dimetilglioximat de
Ni)
- in cauciuc siliconic (tip
PUNGOR)
B. Cu -cu grupari ligand incarcate electric (schimbatori de ioni)
membrana
lichida
- cu grupari ligand neutre

Colodiu = Soluție obținută prin dizolvarea nitrocelulozei într-un amestec de eter și

alcool și care, prin evaporare, lasă o peliculă aderentă. – Din fr. collodion. 25
 Clasificare a senzorilor ion-selectivi
* Dupa sensibilitate
A) Electrozi 1. anorganici a) omogeni - sticla (H+-sensibili, cation/anion –selectivi)
ion-selectivi - argile minerale
- saruri (policristaline, monocristaline,
ceramica)
- oxizi metalici
- metale
b) - impregnati (pe ceramica, pe celuloza, pe
heterogeni grafit)
- inglobati (in parafina, in colodiu, in mase
plastice)
2. organici a) omogeni - solizi (celuloza, SI)
- lichizi (SI, extractanti, ag. Neutri de
sechestrare)
b) - solizi inglobati (SI)
heterogeni - solizi impregnati (pe mas plastice, pe
ceramica, pe grafit)
- lichizi (SI, extractanti, interfete)
26
 Clasificare a senzorilor ion-selectivi
* Dupa sensibilitate

B. Senzori redox 1 anorganici a) omogeni (sticla,

sensibili saruri, oxizi)
b) heterogeni inglobati in
saruri, topituri
2. organici a) omogeni
b) heterogeni

27
 Caracteristici generale ale senzorilor
Parametrii funcţionali, importanţi din punct de vedere practic pentru un senzor, pot fi
grupaţi după cum urmează [4]:
• De operare, ca de ex. mărimea măsurată (pH-ul); mediul de măsură (apă, aer etc.);
principiul de măsură (de ex. electrochimic); tehnologia de realizare şi montajul
experimental (de ex.: microelectronică); domeniul de măsură (de ex.: 0-14 pH);
precizia de măsură (de ex.: + 0,1 pH); reproductibilitatea (de ex.: + 0,01 pH);
rezoluţia (de ex.: + 0,01 pH); timpul de încălzire (s); timpul de răspuns (de ex.: <1
s); frecvenţa maximă de măsură (Hz); liniaritatea semnalului de ieşire (%);
selectivitatea (exprimată prin valoarea mărimii interferente pentru un anumit
nivel al mărimii măsurate); posibilitatea de sterilizare.
• De exploatare: valorile maxime şi minime pentru umiditatea relativă (%);
temperatura de lucru (0C); volumul necesar de probă; alimentarea (reţea sau
baterii).
• De stabilitate: deriva punctului de zero (%/h); deriva sensibilităţii (%/h); durata de
funcţionare (h); contaminarea ; durata de funcţionare între două verificări
succesive (h).
• De calibrare: deriva calibrării (%/h); intervalul de calibrare (h); echipamentul
necesar pentru calibrare (standarde, instalaţie); tipul de calibrare.
• De conexiune: dispozitivul de afişare; semnalul de eroare; conexiuni pentru
calibrare, măsură; puterea consumată, alte consumabile necesare.

28
 Caracteristici generale ale senzorilor

• 1. Functia de electrod
• 2. Selectivitatea
• 3. Timpul de raspuns
• 4. Influenta temperaturii

29
 1. Functia de electrod. Definitie

Este caracteristica cea mai importanta a unui senzor. Ea

reprezinta relatia dintre semnalul de intrare
(concentratia/activitatea unei specii din proba) si cel de
iesire al senzorului (E, I, ).
Cerintele pentru ca o ecuatie sa fie functie de electrod
sunt:
A) sa fie cunoscuta sub forma unei expresii
matematice;
B) sa aiba o interpretare teoretica;
C) sa refelecte o sensibilitate cat mai mare.

!!!! O relatie liniara prezinta o serie de avantaje

practice.
30
 1. Functia de electrod. Definitie
• pentru SP :
Ecuatia lui Nernst

• pentru SA:
Ecuatia lui Ilkovic

I=±zFAD

31
1. Functia de electrod SP. Definitie
In cazul senzorilor potenţiometrici (SP) funcţia de electrod (fig. 2 A)
prezintă două regiuni.
Cea dintâi, situată în zona concentraţiilor mari, corespunde unei
dependenţe lineare dintre potenţialul de electrod ε(mV) şi paion, unde:
paion = -logaion.

32
• Anionic
 Calibration curve for DBS− ion using
THAB-based anionic surfactant-ISFET.
[http://www.sciencedirect.com/science/
article/pii/S0925400504008305]
Cationic
Calibration characteristics of Tb3+
selective electrodes (PME and CGE)
based on L1.
[http://www.sciencedirect.com/scienc
e/article/pii/S0003267008019363]
33
 1. Functia de electrod SP.
A) sensibilitatea
Panta acestei drepte (sensibilitatea senzorului) se exprimă,
de regulă, în mV/decadă de activitate şi poate fi evaluată
experimental ca diferenţa dintre potenţialele indicate de SP
atunci când este transferat, de ex.: dintr-o soluţie care conţine
specia chimică de interes de concentraţie 0,001 M într-o alta de
concentraţie 0,01 M, la forţă ionică constantă.
Valoarea teoretică a sensibilităţi (s) unui SP depinde de
temperatură (T) şi de sarcina (z) a ionului determinant de
potenţial :
s = 2,303.RT/(z F) (1)
unde: R = 8,3145 J/(grad.mol) ; F = 96485,31 C/mol.
Astfel la 25 0C, s = 0,0591/z (V/ΔpIon).

34
 1. Functia de electrod SP.
B) Limita de detectie
În aceeaşi reprezentare, ε(mV) - paion, cea de a doua regiune, aferentă
concentraţiilor mici, este neliniară. În soluţii din ce în ce mai diluate sensibilitatea
SP descreşte treptat până când, la o anumită concentraţie, considerată ca limită
de detecţie (LD) a SP, se anulează complet.
Definitie. IUPAC recomandă ca LD pentru SP să se identifice cu
concentraţia corespunzătoare punctului de intersecţie a
extrapolărilor porţiunilor liniare din zona concentraţiilor mari,
respectiv, mici.
Această definiţie este convenabilă din punct de vedere al determinării
practice dar, mult mai riguros corelată cu performanţele analitice ale SP este însă
o abordare statistică [17], bazată pe discriminarea probabilistică între proba
martor (electrolitul inert) şi proba de o anume concentraţie (fig. 3).
Din punct de vedere fizic, LD a SP este determinată :
(i) fie de solubilitatea materialului electrochimic activ din constituţia
elementului sensibil al electrozilor ion-selectivi (EIS) solizi,
(ii) fie de concentraţia de echilibru corespunzătoare distribuţiei
speciei/speciilor chimice implicate în procesul determinant de potenţial între
membrana EIS lichizi şi soluţia adiacentă [15].
35
Limita de
detectie

36
 1. Functia de electrod SA.
A) sensibilitatea
În cazul senzorilor amperometrici (SA) funcţia de electrod (fig.2B) corespunde
dependenţei dintre intensitatea de curent limită (I l), care străbate electrodul atunci
când potenţialul acestuia este stabilit în zona curentului limită de difuzie şi
concentraţia de volum a speciei electrochimic activă:
Il = + z F A D c / δ (2)
unde: δ reprezintă grosimea stratului limită de difuzie, iar semnele +/- semnifică
curent anodic, respectiv, catodic.

La temperatură constantă, sensibilitatea SA (panta dreptei descrisă de relaţia (2))

depinde de:
• suprafaţa electrodului (A),
•de regimul de transport al speciei active spre electrod (prin valoarea grosimii
stratului de difuzie),
•de mărimea coeficientului de difuzie (D) sau a mobilităţii speciei electroactive şi
•de numărul de electroni transferaţi (z).

La activităţi din ce în ce mai mici sensibilitatea SA tinde asimptotic spre zero. După
cum semnalul este evaluat în intensitate sau densitate de curent, sensibilitatea se
exprimă în amperi/conc, respectiv, în amperi/(cm2.conc).

37
 1. Functia de electrod SA
B) limita de detectie
În principiu, LD pentru SA se poate defini ca şi în
cazul SP dar, nu au fost formulate recomandări
IUPAC şi nu sunt cunoscute studii care să se fi
preocupat de descifrarea cauzelor fizice
implicate în atingerea limitei de detecţie în cazul
diferitelor tipuri cunoscute de SA.

38
 1. Functia de electrod SP si SA
C) Domeniul liniar

Strâns legat de funcţia de electrod a SP/SA este domeniul de

lucru.
Acesta se defineşte ca intervalul de concentraţie cuprins
între LD şi limita de saturaţie a senzorului, ambele fiind
determinate din graficul ε - paion, respectiv, Il - c.
De regulă, domeniul de lucru pentru SP (peste 4 decade de
concentraţie) este cu mult superior celui corespunzător SA
(rareori peste două decade de concentraţie).
Pentru ca funcţia de electrod să fie stabilă (independentă de
timp) este necesar ca semnalul măsurat să fie o funcţie de stare,
în sensul termodinamic al reversibilităţii [4]. Această cerinţă este
respectată pe domenii restrânse de concentraţii şi temperaturi,
fapt ce poate fi constatat practic prin absenţa efectului de
"memorie" a senzorului.

39
1. Definitia statistica a limitei de detectie

Figure 3 - Plot showing a candidate DL

that is higher than the Hubaux-Vos DL
shown in Figure 1. 40
 1. Functia de electrod. Regim de operare.

• Fig. Response curve of any chemical sensor showing three most

important regimes of operation. Note that increasing level if
interferants decreases the dynamic range and increases the
detection limit.
41
 • Dynamic Range
The dynamic range is
the total range of
the sensor from
minimum to
maximum. That is, in
terms of Figure 1,
Rdyn = Ymax - l -Yminl.

Ideal curve and sensitivity error. Source: J.J. Carr,

Sensors and Circuits Prentice Hall
42
 2. SELECTIVITATEA. Definitie
Definită ca o măsură a abilităţii senzorului de a discrimina între
specii cu caracter chimic similar, selectivitatea acestuia este
determinată de etapa de recunoaştere primară, localizată la nivelul
receptorului.
Definitie. În teoria generală a senzorilor [4], selectivitatea este
definită ca raportul dintre sensibilitatea parţială referitoare la specia de
determinat (specie primară) şi sensibilitatea parţială faţă de speciile
interferente.
În general, se admite că semnalul senzorului (Ssenz) depinde de
compoziţia probei după o relaţie de forma:

Ssenz = S( axn, ΣKx,iaim ) (3)

unde: S este funcţia generală de răspuns; ax, ai sunt activităţile
speciei primare, respectiv, interferentă; Kx,i este aşa numitul coeficient
de selectivitate.
!!! Valoarea Kx,i precum şi valorile exponenţilor n şi m depind de
natura senzorului.
43
 2. SELECTIVITATEA. Interferente
Interferenţele pot fi grupate în două categorii:
(i) interferenţe ale senzorului (reale). În prima categorie
intră cele determinate de speciile chimice capabile să
genereze un răspuns printr-un proces similar cu cel în
care participă specia primară (de ex.: Na+ pentru
electrodul K+-selectiv).
(ii) interferenţe ale metodei (aparente). Între
interferenţele de metodă trebuie incluse cele rezultate
din interacţiile chimice ale unor specii cu specia
chimică primară, provocând astfel o modificare a
activităţii acesteia (de ex.: CN- pentru electrodul Ag+-
selectiv). Este de observat că în cazul din urmă
senzorul continuă să indice activitatea reală a speciei
primare.
44
 2. SELECTIVITATEA. Determinarea KA,B
A) Pentru EIS, cea mai importantă clasă de SP, selectivitatea se
exprimă cantitativ prin valoarea coeficientului de selectivitate
KpotA,B din ecuaţia Nernst-Nikolski-Eisenman scrisă în forma
propusă de Buck [15]:
ε = const + (2,303RT/F)log( aA1/[zA] + KpotA,B.aB1/[zB] + KpotA,C.aC1/[zC] +...) (4)
unde: ε este potenţialul de electrod al EIS (V); R, T, F sunt
constante fizice cu semnificaţia cunoscuta; aA, aB, aC reprezintă
activitatea speciei primare (A), respectiv, a speciilor intreferente
(B, C, ...); [zA], [zB], [zC] sunt valorile absolute ale sarcinilor ionilor
A, repectiv, B şi C.

!!! Pentru cationi, în faţa termenului logaritmic se ia semnul

plus, iar pentru anioni semnul minus.

45
 2. SELECTIVITATEA. Determinarea KA,B

Practic valoarea KpotA,B se poate determina :

(i) fie dintr-o serie de măsurători efectuate în
soluţii de activitate variabilă pentru specia
primară (aA), dar constantă pentru interferent
(aB),
(ii) fie din două măsurători realizate într-o
soluţie satandard care conţine numai specia
primară, respectiv, într-o altă soluţie standard
care conţine numai specia interferentă.

46
 2. SELECTIVITATEA. Determinarea KA,B

(i) Prima metodă, denumită şi metoda

interferenţei constante, permite calcularea
coeficientului de selectivitate din relaţia :
KpotA,B = (aA1/[zA] )T/(aB1/[zB]) (5)
unde: (aA)T are valoarea ce rezultă din intersecţia
porţiunilor liniare din reprezenterea grafică ε -
paA, iar aB corespunde valorii prestabilite
pentru activitatea interferentului.

47
 2. SELECTIVITATEA. Determinarea KA,B
(ii) Cea de a doua metodă, metoda soluţiilor separate, prezintă
două variante:
a) dacă aA1/[zA] = aB1/[zB], atunci din relaţia (4) rezultă că :
ε = const + (2,303RT/F)log( aA1/[zA] + KpotA,B.aB1/[zB] + KpotA,C.aC1/[zC] +...) (4)

logKpotA,B = (εB - εA )/(2,303RT/F) (6)

unde: εA şi εB reprezintă potenţialul EIS în soluţia care conţine
numai specia primară (A), respectiv, în soluţia care conţine
numai interferentul (B).

b) dacă soluţiile cu specia primară şi interferentă se prepară astfel

încât potenţialele măsurate să fie identice (εA = εB ), atunci
coeficientul de selectivitate se determină din relaţia (5).
KpotA,B = (aA1/[zA]/(aB1/[zB]) (5)
48
 2. SELECTIVITATEA. Determinarea KA,B
(B) În cazul SA abordarea problemei selectivităţii este similară, cu
singura deosebire că trebuie avut în vedere faptul că funcţia de
electrod a acestora este liniară (fig. 4B). Astfel, în ipoteza că
interferenţa este aditivă, semnalul de răspuns va fi de forma [2]:

Ssenz = sA (aA + KampA,B.aB ) (7)

iar valoarea coeficientului de selectivitate amperometrică va fi
dată de relaţia :

KampA,B = (S0senz )/(sA.aB) (8)

unde: S0senz este răspunsul senzorului în absenţa speciei primare,
iar sA este sensibilitatea senzorului faţă de specia primară.

49
 2. SELECTIVITATEA. Determinarea KA,B

• (C) În cazul biosenzorilor trebuie avut în vedere

că, pe lângă posibilele interferenţe cauzate de
prezenţa în probă a unor specii chimice similare
celei de determinat, un rol foarte important îl are
pH-ul sistemului de investigat. Acest parametru,
intervenind de o manieră fundamentală în
desfăşurarea reacţiei biochimice care stă la baza
funcţionării biosenzorului, are un efect important
asupra tuturor caracteristicilor acestuia. De
aceea, prezenţa unui sistem tampon în sistemul
de investigat este inevitabilă.

50
 3. Timpul de răspuns. Definitie
Considerată ca una dintre cele mai importante caracterisitici
ale senzorilor, timpul de răspuns a fost definit :
(i) atât într-o manieră În primul caz, s-a propus estimarea timpului de răspuns prin
convenţională, intervalul de timp (t95) necesar ca senzorul să atingă 95% din
valoarea staţionară a semnalului de răspuns. În practică însă,
determinarea t95 comportă unele dificultăţi deoarece este
necesară fie cunoaşterea valorii staţionare a răspunsului, ceea
ce nu este întotdeauna convenabil, fie existenţa unui model
matematic pentru funcţionarea senzorului pe baza căruia să se
evalueze t95.
ii) cât şi practic- Varianta practic-operaţională, consideră timpul de răspuns ca
operaţională. definit prin intervalul de timp scurs de la contactul senzorului
cu sistemul de investigat până când variaţia în timp a
semnalului scade sub o anumită valoare, arbitrar stabilită. De
exemplu, în cazul EIS s-a propus ca valoare limită 0.6 mV/min .

51
3. Timpul de răspuns. Definitie

Rise-time definition; Source: J.J. Carr, Sensors and Circuits Prentice Hall. 52
 3. Timpul de răspuns pentru SP
(A) Practica SE a evidenţiat faptul că timpul de răspuns al SP este
puternic influenţat de concentraţia speciei primare. In cazul EIS
[20], în absenţa interferenţelor, pornind de la caracteristicile
difuziei plană-semiinfinită, admiţând că permselectivitatea
elementului sensibil (membrana) este respectată [21] şi
presupunând că răspunsul tranzitoriu este determinat de
existenţa unei diferenţe între activitatea speciei primare pe
suprafaţa electrodului (ai0) şi cea din volumul soluţiei (ai) s-a aratat
că potenţialul EIS (εt) va evolua în timp spre valoarea staţionară
(ε) după relaţia :

εt = ε + (2,303RT/ziF)log[1 - (1 - ai0/ai)exp(-t/τ)] (9)

unde: τ = δ2/(2Di) , δ este grosimea membranei, iar Di este
coeficientul de difuzie al speciei primare.

53
 3. Timpul de răspuns pentru SP
Analiza relaţiei (9) a permis formularea unor concluzii de importanţă
practică evidentă :

•pornind de la aceeaşi concentraţie iniţială spre concentraţii finale tot mai

mari sau tot mai mici, timpul de răspuns este tot mai mic, respectiv, tot mai
mare.
•dacă raportul dintre concentraţia finală şi cea iniţială se păstrează constant
atunci timpul de răspuns corespunzător unei creşteri de concentraţie este
mai mic decât cel pentru o scădere de concentraţie.
•în sistemele aflate în curgere timpul de răspuns este întotdeauna mai mic
decât cel determinat într-un sistem static. În prezenţa unui electrolit
indiferent concentrat ( 10-1 M), agitarea nu influenţează valoarea
semnalului staţionar.
•pentru EIS omogeni, compacţi şi fără scurgeri nu s-a constatat o
dependenţă a timpului de răspuns de geometria senzorului (dimensiuni şi
formă).

54
 3. Timpul de răspuns pentru SP
Prezenţa ionilor interferenţi, a agenţilor
tensioactivi neionizaţi şi îndeosebi formarea unui
strat difuzional-rezistiv pe suprafaţa senzorului
determină creşterea timpului de răspuns.
Ultimul aspect menţionat este des întâlnit în
cazul EIS solizi de sticlă sau lichizi cu membrană
polimerică. Îndepărtarea acestei bariere de difuzie
duce inevitabil la micăorarea drastică a timpului
de răspuns.

55
 3. Timpul de răspuns pentru SA
(B) În cazul SA, de regulă, condiţiile de operare se aleg astfel încât răspunsul să fie
controlat difuziv. Cel mai adesea, aceasta se realizează prin utilizarea unei
membrane inerte, ca barieră de difuzie. În funcţie de dimensiunile senzorului,
dependenţa de timp a semnalului acestuia poate fi modelată astfel [22]:
• pentru electrozi de dimensiuni relativ mari se aplică teoria procesului de difuzie
plană-infinită conform căreia răspunsul normalizat este dat de o serie infinită de
forma:
[f(t) - f0]/(f1 - f0) = 1 + 2Σ(-1)nexp(-n2t/τef) (10)
unde: f(t), f1, f0 reprezintă semnalul tranzitoriu, respectiv, final şi iniţial
(staţionare) corespunzătoare saltului de concentraţie; τef = (L2/π2D), este factorul
de timp propriu sistemului; L este grosimea membranei, iar D coeficientul de
difuzie al speciei de determinat.

• pentru microelectrozi difuzia sferică conduce la o expresie aparent similară:

[f(t) - f0]/(f1 - f0) = 1 - 4(τef/πt)1/2exp{[-(2n+1)2](τef/t)} (11)
unde: de această dată τef =(L2)/D.

56
 3. Timpul de răspuns pentru SA
• Avantajul utilizării microlelectrozilor pentru realizarea de SA
exploataţi în regim controlat de difuzie este clar evidenţiat de
faptul că pentru un raport τef/t dat, de exemplu egal cu 3, un
macroelectrod dezvoltă abia numai 90% din răspunsul final în
timp ce un microelectrod atinge aproape 99% din răspunsul
staţionar.

• Pentru anumite tipuri de SE, îndeosebi biosenzori, răspunsul

tranzitoriu stă la baza utilizării lor. În acest caz sensibilitatea
senzorului este definită, de exemplu, ca variaţia în timp a
semnalului provocată de o anumită modificare a concentraţiei
speciei de determinat. De asemenea, se pot utiliza şi alte moduri
de prelucrare a semnalelor tranzitorii ca de pildă integrarea în
timp, analiza de frecvenţă etc.

57
 4. Influenta temperaturii
Variaţia temperaturii se transformă într-o
modificare a semnalului SE prin intermediul unei
multitudini de parametri fizici (solubilităţi, presiuni,
vâscozităţi, mobilităţi etc) sau chimici (viteze de
reacţie şi echilibre).
De aceea, influenţa temperaturii asupra
funcţionării SE este complexă şi greu de evaluat.
Atunci când este posibil se operează în condiţii
izoterme, iar în caz contrar se recomandă refacerea
etalonării la temperatura la care se efectuează
determinarea.

58
 4. Influenta temperaturii
Din punct de vedere practic, se admite că
pentru SP variaţia de temperatură
determină, în principal, o modificare a
sensibilităţii acestora (fig. 6). Se observă
că în zona de intersecţie a izotermelor ε -
pIon efectul temperaturii este minim,
ceea ce recomandă regiunea din jurul
valorii pHiso ca optimă pentru măsurători
fără compensare a influenţei
temperaturii.
În cazul SA temperatura modifică
intensitatea de curent limită, şi deci
sensibilitatea senzorului, prin intermediul
coeficienţilor de difuzie, al permeabilităţii
membranei (dacă este cazul), al vitezei
reacţiilor enzimatice (biosenzori
amperometrici) etc.

Pe de altă parte, variaţiile de temperatură se resimt, dar într-o măsură mult mai
mică atât pentru SP, cât şi pentru SA, deoarece provoacă mici schimbări în valoarea
activităţii speciei de analizat, prin deplasarea unor echilibre sau prin dilatarea
volumului sistemului de investigat. In fine, este de remarcat că determinările
indirecte (de ex.: titrările) sunt, în mod firesc, mult mai puţin influenţate de
schimbările de temperatură.
59
4. Influenta temperaturii

60
 5. Alte caracteristici
• În apropierea limitei de detecţie răspunsul unui SE este în
mare măsură determinat de valoarea semnalului de fond.
• Factori foarte diverşi pot fi implicaţi în apariţia acestuia
(de natură fizică, ca de ex.: diferenţe de potenţial de
contact, probleme de interconectare a aparaturii
electronice etc. sau chimică, ca de ex.: impurităţi
elctrochimic active, urme de interferenţi etc.).
• Trebuie observat că semnalul de fond nu se identifică cu
zgomotul electric.
• Pentru obţinerea semnalului analitic contribuţia
semnalului de fond trebuie eliminată: pentru SA
(dependenţă liniară) prin simpla scădere, iar pentru SP
(dependenţă semilogaritmică) prin raportare la o
concentraţie de referinţă.

61
 5. Alte caracteristici
• O variantă foarte eficientă de autoeliminare a
semnalului de fond constă în efectuarea de
măsurători diferenţiale. Semnalul furnizat de
senzor este corectat în permanenţă faţă de
semnalul provenit de la un alt senzor similar,
dar care este fie în contact cu un sistem de
referinţă (de concentraţie cunoscută), fie a
fost în mod deliberat insensibilizat faţă de
specia de determinat.
62
 5. Alte caracteristici
Pentru evaluarea principalelor caracteristici ale SE descrise anterior
se efectuează măsurători corespunzătoare fie unei stări staţionare
(fig. 5A), fie unei stări tranzitorii (fig. 5B).
Prima metodă permite un foarte A doua metodă este bazată pe includerea
bun control al temperaturii senzorului într-un sistem de analiză în flux. În
sistemului de investigat şi este acest fel este uşor accesibil un domeniu larg de
concentraţii, se elimină dificultăţile legate de
adecvată şi SE cu un timp de
prepararea soluţiilor etalon, scade durata
răspuns mai mare. Concentraţia etalonării şi este posibilă, totodată, examinarea
speciei de analizat poate fi evoluţiei în timp a semnalului senzorului atât la
modificată şi prin injectarea în creşterea, cât şi la scăderea concentraţiei, ambele
sistem a unui volum de fluid de determinate de injectarea într-un flux de
concentraţie cunoscută. electrolit inert (gaz) a unei probe adecvate.
Pentru acest tip de măsurători este importantă o
corectă corelaţie între timpul de răspuns al
senzorului şi debitul fluxului purtător.

63
 5. Alte caracteristici
În situaţiile în care sistemul de investigat se află în
curgere, pentru a limita influenţa perturbatoare a
condiţiilor hidrodinamice asupra semnalului SE se
impune un control strict al acestora.
Acesta se poate realiza
• fie prin utilizarea de electrozi hidrodinamici cu
comportare bine cunoscută (electrod disc rotitor,
electrod wall-jet etc),
• fie prin instalarea unei bariere de difuzie (membrană)
între electrod şi sistemul de investigat.
De regulă, se lucrează în regim de curgere laminar,
evaluat cu ajutorul coeficienţilor de similitudine.

64
Electrod disc rotitor

65
Wall-jet electrode

66
 5. Alte caracteristici
• Durata de utilizare a SE este fixată de durata de viaţă a
componentei celei mai puţin stabilă şi poate depinde atât de
numărul de măsurători efectuate cu senzorul respectiv, cât şi de
concentraţia probelor analizate. De asemenea, prezenţa unor specii
interferente sau timpul de depozitare pot scurta semnificativ
durata de utilizare a SE.
• Caracteristică utilizării in vivo a SE, biocompatibilitatea este
dictată de reacţia, deseori foarte complexă, a organismului
investigat faţă de corpul străin ce-l constituie senzorul implantat.
Intensitatea acestei reacţii este evaluată prin mărimea răspunsului
inflamatoriu, prin gradul de dezvoltare al ţesutului fibros sau prin
efectul de coagulare a sângelui în jurul implantului. Eforturi de
cercetare foarte intense sunt dirijate spre obţinerea de materiale cu
un grad de biocompatibilitate cât mai ridicat. De asemenea, trebuie
avută în vedere posibilitatea de a steriliza SE destinat unor
măsurători in vivo, fără a-i diminua performanţele.

67
Acuratetea raspunsului

68
 Metodologia utilizarii senzorilor electrochimici
Utilizarea SE necesită, începând cu simpla etalonare, cunoaşterea
unui întreg arsenal de metode care au fost elaborate pentru a oferi
soluţii cât mai convenabile multiplelor probleme ridicate de practică. În
cele ce urmează vor fi prezentate, în linii generale, cele mai importante
aspecte legate de metodologia utilizării SP, fiind cea care a cunoscut o
dezvoltare mai amplă.
Potentiometrie a) Etalonarea (curbe
directa de calibrare)
b) Metoda 1) Metoda de adaos cunoscut
adoas/scadere 2) Metoda scaderii in raport
standard cunoscut
3) Metoda adaos/scadere de proba
4) Metoda adaosului de proba

Potentiometrie Titrarea
indirecta potentiometrica

69
Metodologia utilizarii senzorilor electrochimici
Potenţiometria directă în varianta sa cea mai simplă (metoda curbei de
calibrare) sau sub forme mai sofisticate (grupul de metode denumite
generic adaos standard) se bazează, în esenţă, pe determinarea cât mai
exactă a potenţialului de electrod. O precizie de ± 0,1 mV în masurarea FEM
implică o eroare de ± 0,4% în determinarea activităţii speciei primare, în
condiţiile de valabilitate a ecuaţiei lui Nernst pentru un ion monovalent.

Pentru calibrarea SP pot fi folosite:

a) soluţii de săruri solubile şi complet disociate ale speciei chimice de interes,
în prezenţa unui electrolit inert (nu interacţionează chimic cu specia
primară, nu interferă, este echitransferent etc.) folosit pentru ajustarea
forţei ionice;
b) standarde similare celor elaborate pentru măsurarea pH-ului;
c) soluţii tampon bazate pe reacţii de complexare sau de precipitare;
d) sisteme în flux bazate pe generarea automată (culometrică) a unor soluţii
etalon diluate.

70
 Metodologia utilizarii senzorilor electrochimici
Metoda adaosului cunoscut presupune modificarea (creşterea sau
scăderea) concentraţiei necunoscute (cx) prin adăugarea în probă, de
volum (vx), a unui volum cunoscut (vs) de soluţie standard (a speciei
primare sau a unui agent de precipitare sau de complexare a
acesteia), de concentraţie cunoscută (cs). Din variaţia de FEM (ΔE) a
celulei de măsură:
ΔE = ± s.log{(vxcx ± vscs)/[c(vx + vs)]} (12)
unde: s este sensibilitatea electrodului faţă de specia de determinat
(+ pentru cationi, iar - pentru anioni); semnul plus/minus din
numărătorul argumentului logaritmului se referă la creşterea,
respectiv, la scăderea concentraţiei în urma adaosului de soluţie
standard.
 

71
Metodologia utilizarii senzorilor electrochimici.
Metoda adaosului cunoscut
Dacă, atât coeficientul de activitate, cât şi fracţia de specie
liberă (necomplexată), corespunzătoare speciei de
determinat, sunt invariante (forţă ionică constantă, respectiv,
agentul complexogen este prezent în exces), dacă în probă nu
sunt prezenţi interferenţi, iar sensibilitatea electrodului este
cunoscută, concentraţia probei necunoscute poate fi
calculată din relaţia:
cx = cs/[10(±ΔE/s)(1 + vx/vs) - (vx/vs)]
(13)
Firmele producătoare de EIS furnizează tabele
de calcul rapid a concentraţiei necunoscute pentru metoda
adaosului cunoscut, elaborate în ipoteza: vs << 0,01vx.

72
Metodologia utilizarii senzorilor electrochimici
Potenţiometria indirectă (titrarea potenţiometrică) prin intermediul reacţiei
de titrare (acido-bazică, de precipitare, de complexare, redox) extinde
domeniul de aplicaţii al SP.
La concentraţii relativ mari, metoda titrării potenţiometrice este superioară
potenţiometriei directe ca precizie, fiind, în acelaşi timp, relativ insensibilă
la unele variaţii accidentale ale parametrilor experimentali, ca de ex.:
sensibilitatea SP, forţa ionică, temperatura etc.
La concentraţii mici, unde saltul de potenţial din regiunea de echivalenţă este
insuficient pentru localizarea precisă a punctului de echivalenţă, pentru
interpretarea curbelor de titrare se utilizează metoda Gran [36]. Aceasta
se bazează pe expresia care descrie curba de titrare (până la echivalenţă) :
(vx + vs) exp[±(ε - ε0’)/s] = k (vxcx - vscs) (14)
unde: ε0’ şi ε reprezintă potenţialul standard formal, respectiv, potenţialul de
electrod corespunzător stadiului titrării pentru care în proba de volum vx şi
concentraţie cx (N) s-a adăugat volumul vs de titrant de concentraţie cs (N);
k este o constantă care înglobează coeficientul de activitate (forţa ionică
constantă) şi fracţia de specie necomplexată (exces de agent
complexogen); s este sensibilitatea SP pentru specia de titrat.

73
 Metodologia utilizarii senzorilor electrochimici
(vx + vs) exp[±(ε - ε0’)/s] = k (vxcx - vscs) (14)

O reprezentare grafică a membrului stâng al relaţiei (14) în funcţie de vs va fi

o dreaptă a cărei abscisă la origine este volumul de echivalenţă (ve):
ve = -cxvx/cs (15)
În acest fel, concentraţia probei necunoscute poate fi imediat calculată.
După echivalenţă, poate fi scrisă o relaţie similară ecuaţiei (14) astfel încât
printr-o interpretare analoagă a datelor ε - vs se obţine o altă dreaptă.
Rezultă deci că un grafic Gran va fi alcătuit din două drepte: până la
echivalenţă o dreaptă cu panta negativă care indică scăderea concentraţiei
titratului; după echivalenţă o dreaptă cu panta pozitivă care reflectă
creşterea concentraţiei titrantului. Intersecţia celor două porţiuni liniare
permite determinarea volumului de echivalenţă cu o precizie mult sporită.
Au fost elaborate şi sunt comercializate diagrame [37] şi nomograme [38]
care facilitează utilizarea graficelor Gran pentru interpretarea rezultatelor
furnizate atât de metoda adaosului standard, cât şi de titrările
potenţiometrice, luându-se în consideraţie, în diferite proporţii, efectul de
diluţie.  
74
 Diagrama Gran
A plot of

against v will be a straight line

Sample Gran plots

using data from Butler
(1998). Note that the
filled circles indicate
the data points
included in the least-
squares computations
to give the fitted
75
dashed lines.
Diagrama Gran

76
 Bibliografie suplimentara

• http://electrochem.cwru.edu/encycl/art-s02-
sensor.htm

Ideal versus measured curve showing linearity Hysteresis curve. Source: J.J. Carr,
error. Source: J.J. Carr, Sensors and Circuits Sensors and Circuits Prentice Hall.
77
Prentice Hall.
• http://en.wikipedia.org/wiki/Glass_electrode

78