Culegerea biosemnalelor

Biosemnalele reprezinta suportul informatiei biologice. Acestea transmit date de la organismul viu si
rezultatele pot fi utilizate pentru proceduri clinice sau experimentale. Dupa natura si sursa biosemnalelor
acestea se pot clasifica in:
     semnale bioelectrice
     semnale de bioimpedanta
     semnale biomecanice
     semnale biochimice
     semnale bioradiante
     semnale biotermice
Semnalele bioelectrice sunt semnale caracteristice celulelor nervoase si musculare ce rezulta din
proprietatile fundamentale celulare si anume, potentialul transmembranar si potentialul de actiune.
Tehnicile neinvazive, folosind electrozi de suprafata, sunt des utilizate pentru culegerea activitatii
bioelectrice a celor mai importante surse (inima, muschi, creer) bazandu-se tocmai pe propagare prin
tesuturi a curentilor determinati de potentialul de actiune.
Semnalele de bioimpedanta sunt un tip aparte de semnale bioelectrice care pot fi apreciate cand
impedanta tesutului este masurata prin injectarea unui curent cu amplitudine redusa dar de frecventa inalta
generat de o sursa speciala de curent alternativ.
Semnalele biomecanice sunt semnale generate in timpul functiilor sau proceselor mecanice incluzand
forta, presiunea, deplasarea, debitul, vibratiile, etc.
Semnalele biochimice sunt generate de procesele chimice din interiorul tesuturilor si organelor.
Semnalele bioradiante sunt semnalele ce se obtin prin folosirea proceselor optice fundamentale
(transmisia luminii, refelxia sau absorbtia).
Semnalele biotermice sunt captate cu ajutorul senzorilor de temperatura si dau informatii despre
temperatura in diverse puncte ale organismului si variatia aceteia.

Metode si tehnici de masura a biosemnalelor

La efectuarea masuratorii unei marimi operatorul dispune de mai multe metode, el trebuind sa aleaga
acea solutie care ofera un compromis optim (raportat la importanta masurarii respective) intre precizie, viteza
de lucru si pretul de cost.
            Se poate face urmatoarea clasificare a metodelor de masura:
 a)     Metode directe
b)     Metode indirecte
     Metode de comparatie
     Metode de maxim
     Metode de zero
     Metoda diferentiala
     Metoda substitutiei
a) Metode directe  In acest caz valoarea marimii de masurat (X) se citeste direct pe scara (sau afisajul)
aparatului de masura ceea ce permite o viteza de lucru sporita, la care trebuie adaugat si costul scazut. Aceste
masuratori sunt larg raspandite in practica.Principalele erori care apar, excluzand eroarea proprie aparatului de
masura, sunt: eroarea de zero,   eroarea de cap de scala si eroarea datorita consumului de la obiectul de
masurat (efect de sarcina).Neajunsul acestor metode este ca precizia de masurare este relativ redusa mai ales in
cazul folosirii aparatelor de masura analogice (tipic 1-5%).
b) Metode indirecte  In cazul acestor metode masuratoarea se face prin intermediul unei alte marimi
de care este dependenta marimea ce dorim sa o masuram. Aceasta metoda este de obicei folosita atunci cand
masuratoarea directa este dificil de realizat sau implica riscuri majore.De exemplu, este cunoscut faptul ca
temperatura in interiorul unui cuptor de topit metal este dependenta de temperatura intr-un anume punct de pe
peretele sau cu un anumit factor de proportionalitate. Acest principiu este folosit pentru a usura munca
tehnicienilor de service la unii producatori de microcomputere. Unul dintre primele sisteme computerizate de
monitorizare a pacientilor din unitatile de terapie intensiva care prelua semnalul ECG analog si presiunea
arteriala avea in partea superioara a carcasei un orificiu in care se putea introduce un termometru obisnuit si
daca temperatura in acel punct era mai mica decat 39 C atunci temperatura pe placa de circuit electronic era in
limitele stabilite. Aceasta metoda de determinare a temperaturii pe placa de circuit era folosita din doua motive:
1- punctul de masura era usor accesibil fara a necesita demontarea nici unui subansamblu si 2 – putea fi folosit
orice termometru de uz medical (30 C - 42 C) usor de utilizat oriunde ar fi fost instalat aparatul.Insa cel mai
comun exemplu de masuratoare indirecta este masurarea presiunii sanguine. Aceasta se realizeaza prin
determinarea presiunii intr-o manseta gonflabila plasata de obicei pe antebrat (sfigmomanometrie), presiune ce
este corelata cu doua evenimente sonore detectabile, corespunzatoare presiunii sistolice  (Ps) si celei diastolice
(Pd).
 Principiul de masurare indirecta a presiunii sanguine prin zgomote Korotkov:
a – variatia liniara a presiunii in manseta (1) si curba de variatie a presiunii sanguine (2); K – zgomote
Korotkov produse la fiecare puls de sange: Ks – zgomot slab; Kc – clar; Ka – ascutit; Kss – surd si slab
b – metoda ascultatorie a zgomotelor Korotkov; 3 – manseta; 4 – pompa (para de cauciuc); 5 – manometru; 6
– stetoscop
       Metode de comparatie  Caracteristic acestor metode este faptul ca la masurare participa si etaloane.
Marimea X se compara direct sau indirect cu un etalon, ceea ce permite sa se obtina o precizie mai buna decat la
metodele de deviatie (metodele directe), insa sunt mai costisitoare sI au viteza de lucru mai redusa. Asa cum s-a
mai amintit metodele de comparatie pot fi metode de zero de maxim si diferentiale.

         Caracteristici generale ale mijloacelor de captare

 O schema tipica de masuratoare electrofiziologica este prezentata in fig.1, in care sursa de semnal bioelectric
este cuplata direct la electrozii de culegere. Biopotentialul preluat de electrozi este apoi amplificat in  conditii de
adaptare optima la caracteristicile sursei de semnal si ale electrozilor. Dupa amplificare sau odata cu aceasta, se
prelucreaza semnalul cules de electrozi, pentru a obtine informatii maxime asupra sursei bioelectrice si apoi
urmeaza redarea biopotentialelor rezultate din prelucrare, reglare, in general, prin evolutia in timp a
fenomenelor electrofiziologice.

Schema bloc de masurare a

biopotentialelor
  Procesele ce au loc in tesuturile vii sunt procese chimice la care participa un electrolit. Culegerea diferentelor
de potential generate de activitatile din celule si tesuturi se realizeaza cu electrozi. Electrodul reprezinta un
conductor electric impreuna cu electrolitul cu care este pus in contact.
Potentialul de electrod

  Doi electrozi de culegere a biopotentialelor sunt in contact electric prin electrolitul interpus intre ei. Cand cei
doi electrozi sunt uniti in exteriorul electrolitului cu un conductor electric, prin acesta circula un curent electric,
adica circula electroni de la electrodul negativ la electrodul pozitiv. La suprafata de contact dintre fiecare din cei
doi electrozi si electrolitul din jurul sau, cu care impreuna formeaza un electrod, se stabileste o diferenta de
potential, numita potential de electrod. Forta electromotoare a sistemului doi electrozi  electrolit este egala cu
diferenta algebrica a potentialelor celor doi electrozi.
            Conductia electrica in electrolit (tesuturi) este realizata de ioni; conductia electrica in electrozi metalici
este efectuata de electroni. La interfata electrod – electrolit au loc fenomene care transforma conductia ionica in
conductie electronica si invers.
            La orice suprafata de contact electrod electrolit exista tendinta de difuzie a electronilor din metal spre
electrolit si de difuzie a ionilor din electrolit spre metal, in sensul stabilirii echilibrului chimic. La interfata
electrod – electrolit au loc reactii de oxido-reducere. Reactia de oxidare este definita ca o pierdere de electroni
iar reactia de reducere ca un castig de electroni. Deci, se pot oxida metale (electrozii metalici, anioni sau
molecule neutre din electrolit) si se pot reduce nemetale, cationi sau molecule neutre. Orice oxidare este insotita
de o reducere; cand un reactant se oxideaza, o cantitate echivalenta din alt reactant se reduce. reactantul care se
oxideaza este un agent reducator, iar cel care se reduce este un agent oxidant. Reactia de oxido-reducere consta
intr-un transfer de electroni de la agentul reducator la agentul oxidant.Din cauza reactiilor de oxido-reducere, la
interfata electrod tesut ia nastere un strat dublu electric de sarcini, care are o distributie, intr-un spatiu de
dimensiuni atomice, in functie de activitatea electrolitului si usurinta cu care metalul electrodului transfera
electroni spre electrolit.Electrozii reversibili sau nepolarizabili sunt electrozii la care, aplicand o tensiune
exterioara care compenseaza forta electromotoare rezultata din potentialele electro-chimice ale electrozilor nu
are loc nici o reactie chimica. Cu alte cuvinte se numeste electrod nepolarizabil electrodul la care la interfata cu
electrolitul apare atat o pierdere de electroni (reactie de oxidare) cat si o acceptare de electroni (reactia de
reducere).Electrozii ireversibili  sau polarizabili  sunt electrozii la care la interfata cu electrolitul au loc reactii
ireversibile, desi global, la sistemul electrod – electrolit – electrod, reactia de oxidare are loc in aceeasi masura
cu reactia de reducere.In primul moment, cand cei doi electrozi sunt conectati in electrolit pentru masurare,
forta electromotoare este egala cu suma algebrica a potentialelor celor doi electrozi, activitatea electrolitului si
temperatura. Aceasta forta electromotoare scade in timp la electrozii ireversibili, deoarece electrozii metalici
impreuna cu electrolitul si produsii de reactie din vecinatatea unui electrod genereaza o forta electromotoare
opusa celei initiale, micsorand-o pe aceasta sau chiar anihiland-o.
 Impedanta electrozilor

Impedanta pe care o prezinta un electrod in circuitul de masurare a fenomenului bioelectric depinde de natura
stratului dublu electric format la interfata cu tesutul, de aceea este numita impedanta de polarizare.
In circuitul de culegere si masurare a biopotentialelor prin impedanta celor doi electrozi, impedanta
tesutului si impedanta de intrare in amplificator, va trece un curent determinat de fenomenele bioelectrice din
tesut. Deoarece impedanta de intrare in preamplificator este mare, curentul prin circuitul de masurare este mic,
iar caderea de tensiune pe impedanta electrozilor este de obicei neglijabila. Totusi, trebuie tinut seama de
impedantele care intervin pentru a alege corespunzator caracteristicile amplificatorului privind amplitudinea si
frecventa semnalului.
O interfata electrod – tesut se echivaleaza cu o sursa de tensiune (potential de electrod) si un
condensator, datorita stratului dublu electric. Distanta dintre sarcinile electrice de semne opuse la aceasta
interfata este de dimensiuni moleculare, astfel incat capacitatea pe unitatea de suprafata a electrodului este intr-
adevar mare (~ 10F/cm2). Cu toate acestea, este bine cunoscut ca se poate trece un curent prin jonctiunea
electrod tesut, deci orice model pentru o astfel de interfata trebuie sa includa si o rezistenta, Rf, in paralel cu
condensatorul.
Avand componente capacitive impedanta unei perechi de electrozi plasati pe suprafata unui tesut va fi
dependenta de frecventa semnalului bioelectric si anume va scadea cu cresterea frecventei.
Intre electrodul metalic si piele, pentru a stabiliza potentialul de electrod, mai ales la miscarile
pacientului, se introduce fie o hartie de filtru, fie tifon, imbibate cu un electrolit (de obicei solutie salina), fie o
pasta electroconductiva, care este realizata special pentru aceste scopuri si livrata odata cu aparatele de masurari
electrofiziologice de catre constructori.Pastele electroconductive contin solutie de clorura de sodiu sau potasiu,
glicerina, apa, piatra ponce; unele au si sapun sau praf de cuart. S-a constatat ca introducerea unui abraziv
reduce mult impedanta interfetei electrod – tesut. De asemenea, rezistenta interfetei pasta electroconductiva –
piele scade mult iar impedanta este stabila, daca pielea, inainte de aplicarea pastei, este degresata cu alcool si
usor curatata cu glaspapir foarte fin.
Trebuie avut in vedere la utilizarea pastelor electroconductive ca unele componente pot produce alergii
locale pe pielea unde au fost aplicate, sau in anumite masurari (in special in masurari dermale), pot excita
celulele.
Pentru diverse aplicatii electrofiziologice se utilizeaza electrozi de dimensiuni si forme diferite.
Tipuri constructive de electrozi de suprafata
Intre electrodul metalic si piele, pentru a stabiliza potentialul de electrod, mai ales la miscarile
pacientului, se introduce fie o hartie de filtru, fie tifon, imbibate cu un electrolit (de obicei solutie salina), fie o
pasta electroconductiva, care este realizata special pentru aceste scopuri si livrata odata cu aparatele de masurari
electrofiziologice de catre constructori.
 Pastele electroconductive contin solutie de clorura de sodiu sau potasiu, glicerina, apa, piatra ponce;
unele au si sapun sau praf de cuart. S-a constatat ca introducerea unui abraziv reduce mult impedanta interfetei
electrod – tesut. De asemenea, rezistenta interfetei pasta electroconductiva – piele scade mult iar impedanta este
stabila, daca pielea, inainte de aplicarea pastei, este degresata cu alcool si usor curatata cu glaspapir foarte fin.
Trebuie avut in vedere la utilizarea pastelor electroconductive ca unele componente pot produce alergii
locale pe pielea unde au fost aplicate, sau in anumite masurari (in special in masurari dermale), pot excita
celulele.

Diverse tipuri de electrozi

Electrozi de suprafata mare: a – dreptunghiulari; b – circulari;
c – cu suctiune; d – cu banda adeziva

Pentru diverse aplicatii electrofiziologice se utilizeaza electrozi de dimensiuni si forme diferite.

In electrocardiografie se folosesc electrozi rectangulari (35 X 50 mm), circulari ( 47,5 mm), cu suctiune
(pentru culegerile de pe pielea toracelui, numiti electrozi precordiali).
Cu paste electroconductive, valorile tipice ale
rezistentei R1 sau R2 sunt 110K; impedanta
echivalenta a interfetei electrod – tesut la frecvente,
in banda semnalului electrocardiografic este practic
constanta si egala cu rezistenta mentionata.
Electrozi cu jonctiune lichida pentru culegeri de surafata de durata in timpul exercitiilor fizice: 1 – electrod
metalic; 2 – pasta electroconductiva; 3 – portelectrod din material plastic; 4 – conductor; 5 – suport adeziv
Matricea este realizata pe suport din material plastic flexibil de 5 mm grosime, electrozii fiind din
Ag/AgCl
Matrice de electrozi de suprafata: 1 – electrod Ag; 2 – pasta electroconductiva; 3 – adeziv; 4 – material
plastic flexibil; 5 – orificiu de aerisire; 6 – conductor

Electrozi aplicati pe organe interne si in profunzime

In timpul operatiilor pe creier activitatea electrica se urmareste culegand potentiale direct de pe cortex
cu electrozi sferici din argint ( = 1 mm), numiti sonde Nelaton. Impedanta unei perechi de electrozi aflati pe
scoarta cerebrala la o distanta de cativa centimetri este de zeci de k.Pentru masurari directe pe tesuturi in
curent continuu s-au construit electrozi nepolarizabili, la care diferenta de potentiale de electrod la o pereche de
electrozi aplicati pe tesut este in jur de 510V. Un astfel de electrod nepolarizabil este realizat dintr-o pipeta.In
capatul ingustat al pipetei se afla un tampon din bumbac, cu care se face culegerea de pe tesut; in partea opusa,
prin dopul pipetei si in contact cu electrolitul din pipeta  care umezeste firul de bumbac, este trecut electrodul
 (firul) din argint-clorura de argint. rezistenta in curent continuu a unei perechi de
“electrozi” din bumbac este de cativa zeci de k.
- Electrod cu tampon din bumbac: 1 – fir de bumbac;
2 – electrolit; 3 – pipeta; 4 – electrod din Ag
Se mai utilizeaza electrozi tip ac de siringa mono- si bipolari si electrozi din fire
subtiri (cativa zeci de microni) din cupru argintat sau argint, izolati cu material plastic.
Acestia sunt introdusi in locuri specifice  in vederea supravegherii activitatii musculare in
timp de cateva ore. Firul sau perechea de fire sunt introduse in muschi cu ajutorul unui ac
de seringa si dupa fixarea lor acul de seringa este indepartat. La terminarea masurarii, o tragere usoara a
conductorului metalic il va indoi in unghi drept si apoi va elibera tesutul. De
multe ori se folosesc pentru culegere de biopotentiale manunchiuri de fire
conductoare din otel inoxidabil ( 100200m).
Electrozi ac: a – electrozi ac de seringa; b – electrozi care se
introduc cu acul de seringa in muschi
Electrozi pentru masurari celulare (microelectrozi)
Un microelectrod trebuie sa fie de dimensiunile celulei in care se introduce fara sa o distruga. Se
folosesc, in general, microelectrozi metalici si micropipete din sticla umplute cu un electrolit.Microelectrozii
metalici se realizeaza din fire metalice subtiri, ascutite electrochimic la capatul care se introduce in celula, pana
la diametre de 0,110m. Se folosesc microelectrozi din otel inoxidabil, platina, argint, aur, tungsten.Acoperirea
cu un material izolant a partii inactive si controlul precis al varfului ascutit se face la microscop. Acoperirile
izolatoare sunt materiale plastice sau sticla si se intind pana la portiunea introdusa in celula. Micsorarea
impedantei se obtine prin marirea electrochimica a suprafetei si prin introducerea in developator fotografic.
Tipuri constructive de microelectrozi metalici
a)          microelectrod cu strat subtire metalic:
1 – suport de sticla sau carbura de tungsten; 2 – strat subtire de metal; 3 – izolatie din rasina; 4 – conector
aurit
b)          microelectrod integrat:1 – substrat din siliciu; 2 – bioxid de siliciu; 3 – electrozi din aur acoperiti cu
un strat de bioxid de siliciu; 4 – suprafata activa de culegere
Microelectrozii metalici au o rezistenta mai mica decat cea a microelectrozilor de sticla, totusi sunt mai
putin utilizati, deoarece polarizeaza la curenti de intrare in amplificator mici si rezistenta lor poate creste. De
asemenea pot aparea si potentiale de electrod instabile. Nu pot fi folositi la masurarea de potentiale stationare
fara precautii deosebite.Microelectrozii din sticla se realizeaza din tuburi capilare din sticla speciala incalzite
prin inductie si trase pana la dimensiuni ce permit inca existenta orificiului. Marginile taioase sunt apoi
indepartate cu hartie abraziva foarte fina. Umplerea cu electrolit a micorpipetei se face cupland un dispozitiv
din cauciuc ce sustine mai multe pipete la o pompa de vid; partea inferioara a pipetelor este introdusa intr-o
cuva cu electrolit care, prin absorbtie, patrunde dinspre partea ingusta spre partea mai larga a micropipetelor.
Uzual, electrolitul este de 2M3M KCl. Deoarece o concentratie prea mica, apropiata de cea a lichidului
intracelular, ar fi compatibila cu citoplasma, dar ar duce la rezistente foarte mari (rezistivitatea electrolitului
mare), se face un compromis pentru a avea rezistente limitate ale microelectrodului. Electrodul este un fir
metalic subtire imersat in electrolit. Se folosesc de obicei electrozi din Ag/AgCl,
Mijloace de captare a biosemnalelor – traductoare
Pentru prelevarea unor biosemnale de natura neelectrica se folosesc traductori de masura, care
transforma aceste biosemnale in semnale elctrice.